vineri, 6 aprilie 2018, 7:03
UPDATE : Doi cititori au avut o idee excelentă.
Și e timpul să adăugăm și o notă ludică întregii povești că altfel o luăm razna.
Dar gluma e serioasă.
Iată ce propun cititorii.
Userul „eu”: „Ne adresam si noi Comisiei Centrale pentru Inspectia Disciplinara din cadrul Partidului Comunist Chinez. E o asimetrie totala Romania- China, in sensul dimensiunilor, puterii. Dar avem si linii comune, ne-am nascut in comunism si stim bine cum functioneaza, ca doar si la noi a fost modelul chinez”.
Userul „ha ha ha”: „Dar ce ar fi sa scriem noi, o multime mare de cetateni romani, la Partidul Comunist Chinez? nu altundeva, ci direct la partid. La partid fratilor, ca ne-am nascut pe vremea cu partidu’ si stim textele clasice, formularile si abordarile ideatice, asa, sa vedeti atunci distractie, sa le explicam cum face acest cetatean al lor partidu’ de ras, inca o data. Ca l-a mai facut. Haideti, ca la asta nu ne intrece nimeni, ha ha ha.. Eu sigur voi scrie, de vor regreta aia ca le-am iesit in drum!”.
Așa e.
Oamenii au dreptate și merită să scrieți pe email Partidului Comunist din China.
Indiferent dacă Mihai, Wang Yan și ceilalți din rețeaua mafiotă sunt reprezentanții intereselor chineze sau doar niște personaje pe cont propriu, ei au lezat drepturile cetățenilor români și siguranța statului român. Asta susține litera de lege potrivit căreia lui Wang i-a fost retrasă cetățenia de către Autoritatea Națională pentru Cetățenie și de către Tribunalul București!
Să-l lași pe Wang în continuare împuternicit și semnatarul contractului pentru o mare firmă de resurse ca Merlion e o formă a chinezilor de a spune românilor: ”Nu se pasă ce v-a făcut, nu ne pasă ce credeți voi!”.
Ceea ce nu e corect.
Partidul chinez merită să știe de la voi ce a făcut cetățeanul său Wang Yan în România. Tocmai pentru că relația chino-română nu se poate mărgini la niște mafioți și la funcționari corupți din ambele țări.
Noi am găsit câteva adrese de email, dar veți fi mai buni ca noi, așa că, vă rugăm, dați share și împărtășiți între voi căsuțele de email pe care le veți găsi.
Și, mai ales, ceva important: vă rugăm să folosiți un limbaj civilizat în mesajele voastre.
Să lăsăm faptele să vorbească, să fim ironici, amuzanți, fermi, dar democratici în mesaje.
Adresele de email propuse de noi: ccdi@mos.gov.cn și chinaemb_ro@mfa.gov.cn
Vă mulțumim!
Mirela, Răzvan și Cătălin
”Vă solicităm ca în termen de 24 de ore să eliminați din articole toate apelativele jignitoare și denigratoare, toate aspectele neconforme cu realitatea, precum și toate afirmațiile pur subiective emise de cei trei ziariști” Wang Yan, prin casa de avocatură Chiuariu și Asociații
Investigație de Mirela Neag, Răzvan Luțac și Cătălin Tolontan
Wang Yan ne-a scris.
Prin avocatul Tudorel Popa, de la casa Chiuariu și Asociații, Wang ne somează.
El ne dă un termen de 24 de ore în care să ștergem ceea ce el numește ”speculații jignitoare, fără nici un fel de susținere”.
Dacă nu, urmează măsuri legale, în tribunal, daune importante plus plata cheltuielilor sale cu avocații. Care probabil că sunt scumpi.
Nu ștergem.
Dar argumentul mafiotului este interesant și statul roman merită pe deplin să fie luat peste picior de fostul său cetățean Alexandru Ioan, revenit la numele său Wang Yan.
Practic, chinezul întoarce împotriva noastră complicitatea cu care l-a tratat statul român.
În esență, chinezul spune că el ”nu a avut nici o calitate procesuală, învinuit/suspect/inculpat” în dosarul Shanghai, caz la care, amintește Wang, DIICOT a lucrat vreme de patru ani, între 2005 și 2009.
Altfel zis: dacă justiția penală a României m-a lăsat în pace, ce treabă aveți voi, jurnaliștii, cu mine?!
Întrebarea este firească.
Iar problema e veche cât civilizația.
E vorba despre conflictul dintre ordine și libertate. Nu că Wang a devenit peste noapte vreun gânditor.
În mărturiile martorilor, dar și ale inculpaților din dosarul de trafic de minore, el apare drept un adevărat Naș mafiot.
Trimite poliția ca să-și terorizeze compatrioții veniți cu afaceri în România. Și împarte banii cu ofițerii romani corupți.
10.000-15.000 de dolari împărțeau Wang și Mihai cu poliștii corupți, la fiecare chinez speriat
Așadar, Wang Yan nu s-a transformat într-un ideolog.
Dar statul chinez, da, asta face. Joacă în acest caz, așa cum joacă de fiecare dată.
Prin Ambasada sa din România, China i-a sprijinit complicii mafioți în tribunal și pe Wang însuși când a pus mâna pe contractual de la Cupru Min.
Iar Beijingul știe exact care e miza!
Nu e vorba aici doar de resurse.
Nu discutăm despre 80.000 de tone de cupru și de metale rare.
Merlion procesează 2 milioane de tone pe an în China, conform unui oficial al Cupru Min. Ce înseamnă la această scară contractual cu producția de la Roșia Poeni?!
Nici măcar nu e un caz despre influență, ci și despre ideea că, dacă împăratul s-a pronunțat, nimeni nu mai are voie să conteste versiunea oficială a faptelor.
China își testează forța și ideile și logica ei de soft power, ochi în ochi, bilateral și asimetric, așa cum îi place ei.
Ce dacă Wang a fost reclamat de SRI ca ”pericol la siguranța națională” și deposedat de cetățenie de ANC și de Tribunalul București?
Faptele lui, de aderarea la un grup care suminează statul român și afectează libertățile cetățenilor sunt faptele unui mafiot pur sânge.
Nu contează, căci China îl vrea și-l trimite înapoi!
”Vă dați seama ce impresie proastă are Beijingul despre politicienii români dacă ne sfidează trimițându-l Wang să-i reprezinte interesele?”, explică un om care urmărește de multă vreme traseele financiare ale relațiile bilaterale.
Și nimeni nu are drept să conteste banii și pragmatismul, a decis China.
Dacă Cupru Min zice să tăceam, dacă Wang avertizează să ștergem faptele din articole, dacă justiția a zis că n-a fost corupție la ”Shanghai”, atunci România să ia banii chinezilor și să zică mersi!
Din fericire, România a ales un alt drum.
În cazul ”Shanghai” și în contractul de la Cupru Min se înfruntă două filozofii.
De-o parte e cea în care doar banii contează, poți face afaceri cu traficanții de oameni că nu contează.
Și multă vreme nici n-a contat.
Căci Wang are dreptate când spune că procurorii nu l-au pus sub acuzare și că nu e un infractor.
Nici nu l-am numit așa.
L-am numit mafiot, ceea ce înseamnă cu totul altceva. Și continuăm să credem că vocile minorelor chinuite în dosarul ”Shanghai” au dreptul să se audă.
Iar a doua filozofie e aceea potrivit căreia, într-o democrație, nimeni nu are voie să șteargă probele dintr-un dosar public, doar pentru că justiția nu le-a luat în seamă. Într-o democrație, angajamentul profund al societății pentru libertate protejează dreptul al informare.
Când a venit vorba de Wang și de ofițerii corupți, justiția nici măcar nu a mai căutat probe.
A recunoscut-o procurorul general Augustin Lazăr, când s-a referit, sub presiunea cetățenilor, vădit încurcat, la dosarul disjuns la care se referă Wang.
Mărturiile victimelor și ale inculpaților sunt însă acolo.
Și, într-o țară europeană, oamenii le pot interpreta așa cum doresc, fără ca nimeni să intre în mintea lor sau să le elimine, așa cum cere Wang și filozofia chineză care rezultă din ultimatumul trimis prin avocați.
E foarte bine că Wang vrea să ne dea în judecată.
În China, el n-ar fi reușit asta niciodată.
Nici noi n-am fi putut publica.
Și nici voi n-ați fi aflat nimic.
Dar aici e România. Cu toate problemele ei parcă fără sfârșit, aici e România, țară din UE și din NATO, în anul 2018.
CUPRINS: Toate capitolele din investigația GSP în cazul „Shanghai”
Vio • 6 aprilie 2018, 7:19
Bravo! Felicitari!
Daniel • 6 aprilie 2018, 7:23
Chiar crezi cà acum cànd China incearcà pe toate càile sà intre pe piata UE, ar risca deliberat un scandal precum acesta?
Cătălin Tolontan • 6 aprilie 2018, 7:24
@Daniel: nu stim ai cui sunt Mihai si Wang, dar Ambasada Chinei l-a sprijinit pe primul scriind despre un traficant pedofil Inaltei Curti ca are o calitate morala coresopunzatoare si aceeasi ambasada a insotit Merlion in biroul directorului Cupru Min, Merlion al carui reprezentant e Wang, "pericolul la siguranta nationala a Romaniei". Or fi interesele chineze sau o fi combinatia privata a unor functionari corupti din ambele tari (ai nostril au fost nominalizati de DIICOT si recunoscuti de fete). In ambele situatii, sa lasi in Romania ca semnatar pentru o mare fimra chinezeasca de energie un tip ca Wang e o forma de dispret la adresa statului si a cetatenilor romani.
Andreea • 6 aprilie 2018, 7:37
Va respect munca si determinarea, a dvs. si colegilor care cred in puterea adevărului. Avem nevoie ca de aer, care si acela e din ce in ce mai irespirabil, de oameni care sa creadă in adevăr, in meseria lor, in bunul mers al lucrurilor. Succes!
suca • 6 aprilie 2018, 7:41
Se pune intrebarea : nenea asta reoeezinta nafia chineza sau sau statul chinez , la fel cum putem sa ne intrebam daca cei care o spionau pe Kovesi sunt de la Mossad sau din mafia evreiasca ?
Dan Petre • 6 aprilie 2018, 7:47
Deci acest personaj sinistru se considera nevinovat. Fabulos. Pai si atunci de ce i s-a retras cetatenia? Pentru ''tenesi chinezesti'' , vanduti fara factura in Complexul Europa? Insa nu ma mira reactia lui nerusinata - a se vedea si reactiile lui Craiu, Cioclea, Mandroc... Cat de siguri pe ei sunt acesti indivizi : toti ameninta cu darea in judecata, toti ne rad in nas. Domnule Tolontan, eu raman la parerea ca noi suntem o tara NATO si UE mai de mana a doua - pai in tari precum Germania sau Franta, pana acum aveam demisii in masa, nu ranjete batjocoritoare ale celor implicati. Intr-o tara normala, pana acum insititutiile se puneau in miscare, redeschideau dosarele, televiziunile preluau stirea la ore de varf... La noi se doarme in papuci. Taceri complice, la toate nivelurile! CIne stie cati functionari de rang inalt mai sunt ''manjiti'', cati sunt filmati, cati... De altfel daca ne uitam la pozitiie celor recunoscuti de catre nefericitele acelea, ei reprezinta mai toate insitutiile de forta: MAI, SRI, Garda Financiara, Procuratura. Si aproape toti au urcat in cariera! Cand toti trebuiau trasi pe dreapta dupa ancheta DIICOT! Aici este buba cea mai mare de fapt: protectia aproape deplina de care acestia s-au bucurat si se bucura chiar si acum cand suntem in NATO si UE... Si care mi-e teama ca nu poate fi decat de la cel mai inalt nivel!
marian • 6 aprilie 2018, 7:53
p'asta noi l'am facut 'senator'. cu fiecare politist care i-a zis sarumana boss, fratioare, frate. cred ca pt interesele chinei e un oarecare. e mare doar in ochii celor pe care ii are la mana. sunt sigur ca acum niste compatrioti d'ai lui, care or fi ajuns si ei 'senatori' ii dau niste telefoane, sa-l intrebe de sanatate. il curata ei, noi putem doar sa-l aratam cu degetul.
A;ex One • 6 aprilie 2018, 7:54
Memorabil finalul scrisorii, "Cu stima" ! Deci sunteti stimati,mai doriti ceva ?
Luca • 6 aprilie 2018, 8:03
Felicitari echipa gsp ! La ce sustinere puternica aveti , ma mir ca avocatul/fost ministru a acceptat acest caz ! Succes in continuare si sper ca aceasta sa fie scanteia care va declansa anchetarea si altor cazuri , care nu s-au prescris inca !
Cătălin Tolontan • 6 aprilie 2018, 8:04
@Luca: e dreptul oricarui om sa aiba cel mai bun avocat posibil. Iar avocatura e o profesie necesara, nu e logic sa judecam avocatii dupa clienti.
Gambeta • 6 aprilie 2018, 8:05
Tolontane, Nu le-ai spus alora care-ti dau ordin ce sa scrii sa-ti dea si textul cu explicatiile aferente? Ca, vad ca nu stii care-i deosebirea intre Romania si China. Deosebirea este ca in China se vorbeste chineza nu romgleza, in China nu sunt baze militare straine, si China este membra a Consiliului de Securitate al ONU, nu este COLONIE AMERICANA.
reinhardt • 6 aprilie 2018, 8:06
D.p.d.v. al legii, Wang nu e condamnat, nu e infractor, nu are cazier. Pe acte, va castiga procesul cu voi. Degeaba te bati cu pumnii in piept ca, spre deosebire de China, aici e Romania si poti publica asemenea lucruri. Justitia din Romania este o loterie. Cand ***, ce dreptate mai speri sa se faca? Repet, veti pierde procesul cu Wang daca va da in judecata
Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.
Cătălin Tolontan • 6 aprilie 2018, 8:07
@Reinhardt: hai sa vedem in instanta cum stau lucrurile ca intr-o tara democratica nu se emit certitudini pe procese pentru ca asta ar anula exact spiritul de egalitate in fata legii a celor doua parti. De aceea am scris ca asta e diferenta intre China si Romania, cu toate problemele noastre. Sansa lui Wang de a fi tratat egal oricarui cetatean roman de catre justitie e mai mare in Romania europeana decat in propria lui tara autoritara.
Sile • 6 aprilie 2018, 8:09
Aici e Romania, stat securist sub tutela americana. tara protocoalelor secrete intre institutii. Stat in care mafia incepe cu președintele republicii, ambasadorii tarilor jmechere, sefii procurorilor si ai serviciilor secrete, ai judecătorilor si ai miliției de rit nou... tara membra ue si nato in care in care se fura si se manipulează grosolan alegeri prezidentiale, parlamentare si europarlamentare. Aici e republica mafiota romania...
Florin • 6 aprilie 2018, 8:10
Daniel, DA ! China si nu numai toti "puternicii" isi permit pentru ca pot ! Cu bani si influenta politica, acces media, etc. pot creea impresia ca Tolontan minte si Wang e un sfant, un "bun indispensabil Romaniei " in dezvoltarea relatiilor bilaterale... Iar noi am demonstrat ca "punem botul"(scuze) usor la manipulari dintre cele mai evidente...
Stelu • 6 aprilie 2018, 8:19
Normal ca ameninta cu Tribunalul , acelasi Tribunal care i-a dat 2 anisori (16 luni din care a facut 10 luni😂 !! ) iar la Tribunal o sa te trezesti si cu Ambasada Chinei ca si martor 🤣🤣
ducu • 6 aprilie 2018, 8:20
Cataline, fereste-te de cei al caror nume incepe cu Tudorel...Si Wang are bube pe obraz...
Stelu • 6 aprilie 2018, 8:31
Corectie : 2 ani exceutare pt Mihai nu Wang
Tavi • 6 aprilie 2018, 8:37
Chapeau. Asta e Romania cu valori.
Planetfun • 6 aprilie 2018, 8:46
comentez decat titlul: cum sa compari vreodata romania cu china ? china este putere mondiala, istorie, traditie de milenii. ca nu le intelegem noi stilul de viata si credem ca valul occidental e miezul, asta e altceva.
pla • 6 aprilie 2018, 8:49
sile are cel mai bun comentariu.100% de acord.
Jean Claudiu Iuncher • 6 aprilie 2018, 9:07
Sunt conplectamente socat de acest tupeu comunist! Domne Tolontan, rog sa apelati la avocatii MICROSOFT ptr o aparare profesionista.
gabriel valeriu • 6 aprilie 2018, 9:25
Sa fim dati in judecata cu totii, daca asta e pretul pentru libera informare, pentru liberul acces la un dosar public si pentru opinii! Sa platim daune unui mafiot, daca asa va stabili justitia, si anume ca acele informatii din dosarul DIICOT sunt false. Dar sa nu mai pierdem vreodata dreptul inatacabil la libera informare!
eric • 6 aprilie 2018, 9:31
D-le Tolontan, nu iau apararea celui despre care scrieti, dar n-ar strica sa folositi mai putin cuvintele "mafiot", " chinez" si eventual sa folositi pronumele de politete. Tine de o minima decenta. Sau puteti sa va comportati ca #fanii dvs., merge si asa. In alta ordine de idei, ca va stiam cu statul de drept si-n culcare si-n sculare: daca apare si vreun protocol intre SRI si BEC ce facem? Mergem la numarat de oua in Congo? PS: Chiar daca va da in judecata, cred ca o sa ceara daune mai mici decat d-na K. in procesul cu ai dvs. colegi. Chiar, ce parere aveti despre cazul respectiv, cred ca am ratat articolul in care infierati atacul d-nei K. asupra presei. Sau acolo e ok?
marian • 6 aprilie 2018, 9:32
interesant e si cine -i apara .
Lucian • 6 aprilie 2018, 9:34
Dacă vă bazați pe faptul că în justiție veți fi apărați de agenții CIA care au colonizat România și v-au pus să dați cu bățul în gardul chinezilor, o să aveți o surpriză tare neplăcută. Pentru că obiceiul americanilor e să-și asmută câinii, dar să-i lase să se descurce singuri. Și în documentul trimis de avocatul ăla sunt scoase la iveală multe neconcordanțe din ancheta voastră, care or să vă dea bătăi de cap în cazul unui proces. Probabil ancheta voastră e destul de aproape de adevăr, dar aveți mare grijă, că nu „apartenența la UE și NATO” (LOL) o să vă salveze ci un avocat bun!
Pe aici nu se trece • 6 aprilie 2018, 9:38
Eu care gandesc cu capul meu, va spun o vorba din popor, despre care romanii stiu bine, mai ales aia cu grade: au c...drapelu'. Cat despre avocatii domnului Wang, ar trebui sa isi intrebe clientul ce stie despre armonii si Feng Shui, mai ales ca armoniile si-au tatuat dragoni, nu secera si ciocanul...Chestie de spiritualitate chineza, nu e bine sa strici Feng Shui-ul, iar Wang nu doar ca l-a stricat, acum sare peste bucatile imprastiate pe jos. Nu stiu daca e bine, zau asa...nu stu daca e bine...
Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.
ha ha ha • 6 aprilie 2018, 9:44
Dar ce ar fi sa scriem noi, o multime mare de cetateni romani, la Partidul Comunist Chinez? *** nu altundeva, ci direct la partid. La partid fratilor, ca ne-am nascut pe vremea cu partidu' si stim textele clasice, formularile si abordarile ideatice, asa, sa vedeti atunci distractie, sa le explicam cum face acest cetatean al lor partidu' de ras, inca o data. Ca l-a mai facut. Haideti, ca la asta nu ne intrece nimeni, ha ha ha.............Eu sigur voi scrie, de vor regreta aia ca le-am iesit in drum!
Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.
Avram Iancu • 6 aprilie 2018, 9:51
Un articol foarte bun...plin de argumente logice....si demnitate.
Gigi • 6 aprilie 2018, 10:20
Luminati-ma si pe mine, ca io-s mai lenes la minte de felu' meu. Individului asta i s-a retras cetatenia pentru ”pericol la siguranța națională” si nu a luat si interdictie de a intra in Romania? Ciudat tare. Mare "pedeapsa" ca a ramas fara cetatenie romana, cred c-a plans saracu' cat are debitul fluviul Yangtze pentru asta. Dupa ce si-a revenit si-a luat pasaportu' made in China si s-a intors la marea lui dragoste, Romania. Problema e (zic eu), cine i-a dat viza de intrare in Romania din moment ce-a fost zburat pentru ”pericol la siguranța națională”?
Vnaftuli • 6 aprilie 2018, 10:26
Nici o faptă de furt a României de către cetățeni străini sau cetățeni români nu se putea face fără cap și mână de român.
Marian • 6 aprilie 2018, 10:26
Bravo, dar ma intreb eu, oare cand vom scapa de toți mafioții noștri care ne conduc această tara?, oare vom mai scapa vreodată?, sau ușor ușor vom ajunge în comunism.
Hombre • 6 aprilie 2018, 10:32
"Nu l-am numit infractor, ci mafiot" :-) Domnule Tolontan, o sa fiti dat in judecata pt calomnie si va trebui sa dovediti ceea ce ati scris, fiecare cuvant si fiecare virgula. Se vede ca ati scris articolul la cald, cu sangele inca fierbinte. Eu zic ca asa nu faceti decat sa le dati munitie avocatilor. Mai bine revizuiti si reformulati materialul, astfel incat el sa nu poata fi atacat, dar sa prezinte totusi adevarul.
addriann • 6 aprilie 2018, 10:48
Vor sa va actioneze in judecata, bazandu-se pe ,, ancheta ampla- desfasurata pe parcursul a 4 ani-2005-2009 " , in urma careia, pentru Wang, nu s-a descoperit ,, nici o legatura/ relatie cu celelalte persoane implicate "... Sa speram ca atunci vom afla si numele procurorilor care s-au ocupat de ,, ancheta ampla", procesul va fi cu siguranta si ,, meritul " lor...
LV • 6 aprilie 2018, 10:54
Încă un Todorel...
florin • 6 aprilie 2018, 10:58
GSP, nu o sa aveti sansa de a ajunge in tribunal. Toti stiu ca apararea GSP se va baza exact pe probele din dosar. Castigarea procesului de catre GSP nu va face decat sa confirme probele DIICOT...confirmare venita de la o instanta ! Asa ca puteti sa scrieti ca Wang era mafiotul mafiotilor...nu se va ajunge la tribunal, din pacate !
carmen i • 6 aprilie 2018, 11:14
Cetateanul Wang nici nu a semnat scrisoarea, ci doar avocatul, asa ca puteati sa-l trimitei la plimbare, pentru ca nu aveti de unde sa stiti daca av. Tudorel Popa a fost cu adevarat angajat de Wand. Iar cu legile... din cate stiu lega audiovizualului nu se aplica la presa scrisa, ci doar la emisinuni TV si radio. De ce avocatul citeaza paragrafe din condul audiovizual, numai el stie.
Marin • 6 aprilie 2018, 11:16
Urmaresc articolele tale, Catalin Tolontan! Dar azi iti scriu niste randuri. Il stiu pe acest Wang inca din ‘90 de cand a venit In România, deci sunt 27-28 de ani. Nu a facut probleme si nu a avut probleme niciodata cu legea. A dat sute de locuri de munca romanilor si este un bun cetatean. Stiu din sursa 100% sigura ca acest om nu are nicio legătura cu dosarul Shanghai. Ești sigur ca ai un as atât de bun in mâneca sa probezi ce presupui, cu documente oficiale, nu doar cu niște paragrafe dintr-un “rechizitoriu”, paragrafe pe care le poate scrie oricine dar nu le poate proba!? Este foarte ciudat ca i s-a ridicat cetățenia imediat după inaugurarea China Town, iar apoi se “descoperă” afacerea complet legală cu Cupru Min?! Nu pare cumva ca a deranjat pe cineva? Repet, din sursa sigura nu are legătura cu dosarul Shanghai !
Cătălin Tolontan • 6 aprilie 2018, 11:17
@Marin: intelegem ce spuneti, e dreptul dvs, dar sursa sigura este dosarul, cu declaratii. Si da, Wang a deranjat pe cineva. Pe cetatenii romani carora le-a pus in pericol drepturile fundamentale, potrivit literei din Legea SIngurantei Nationale care I-a fost aplicata de SRI, ANC si, in final, de tribunal cand i-a fost retrasa cetatenia.
Eu • 6 aprilie 2018, 11:44
Marine, Marine, ca sa fim asimetrici, justitia romana a zis ca Wang e nevinovat. Am inteles, e nevinovat, ce te agiti asa? Ne adresam si noi Comisiei Centrale pentru Inspectia Disciplinara din cadrul Partidului Comunist Chinez. E o asimetrie totala Romania- China, in sensul dimensiunilor, puterii. Dar avem si linii comune, ne-am nascut in comunism si stim bine cum functioneaza, ca doar si la noi a fost modelul chinez. Dar tu stii mai bine, mult mai bine decat mine. Ce vrei sa zici, ca Partidul sustine prostitutia infantila si restul cortegiului? Uite eu nu te cred, ***
Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.
gilos • 6 aprilie 2018, 11:52
Felicitari pentru articole si pentru consecventa ! Eu, ca cetatean, am dreptul sa fiu informat, iar voi, ca ziaristi, aveti datoria sa scoateti la lumina fapte si evenimente, indiferent daca ele deranjeaza sau daca au fost omise de autoritati. Respectand cadrul legal, evident. Apreciez increderea voastra in institutiile statului de drept, in justitie in special. Munca voastra, a jurnalistilor de investigatie, este esentiala intr-o societate care se vrea democratica. Respect si mult succes in continuare ! Sarbatori Fericite !
Andrei F • 6 aprilie 2018, 12:00
Uite asa se duce prietenia dintre popoare si devenim mai combativi dar ramanem la fel de ,,specialisti,,?:................................,,Cătălin Tolontan • 3 aprilie 2018, 16:40 @mafia: in orice tara democratica institutiile nu se confunda cu oamenii. In spatele prieteniei, reale in ultimii 70 de ani, dintre Romania si China, niste mafioti si functionari corupti, din ambele state, au facut multi bani. Despre ei e vorba. Romanii care au participat la asta si care acum fac totul ca sa nu iasa lucrurile la iveala (cum s-a inchis dosarul Shanghai, ce s-a facut la Cupru Min, cum au tranzitat mii de chinezi spre UE) pun in risc niste relatii asumate de statul roman, cu UE si cu NATO. Nu, nu e o exagerare, chiar asta fac acesti functionari corupti.,,.........................................................................Cand nu putem lupta cu raii nostrii-nici din acest caz!!!!-luptam cu ai lor.Spre binele nostru sper ca cetateanul chinez sa nu aiba relatii mai extinse nici cu Merlion si nici cu mafiile internationale...
Tudorel • 6 aprilie 2018, 12:28
Pe avocatul omului de afaceri il cheama Tudorel. Dumnezeu are simtul umorului :)
Ilie • 6 aprilie 2018, 12:53
”Vă dați seama ce impresie proastă are Beijingul despre politicienii români dacă ne sfidează trimițându-l Wang să-i reprezinte interesele?”, explică un om care urmărește de multă vreme traseele financiare ale relațiile bilaterale. bine zis.
Cătălin Tolontan • 6 aprilie 2018, 12:54
@Ilie: e meritul celui care ne-a spus-o ca sa o putem cita in artcol, el are o cunoastere buna a relatiilor chino-romane.
Marin • 6 aprilie 2018, 12:59
@eu ...nu stiu dacă ești asimetric, dar stiu ca ești incoerent! Am vorbit strict la persoana acestui individ, nu la Partide și altele...tocmai am spus ca omul nu are legătura cu proxenetismul și pedofilia! Omul nu a fost chemat/citat sau audiat măcar la DIICOT, nicidecum adus cum se susține.
Cornel • 6 aprilie 2018, 13:10
China este mare si Beijin este foarte departe! Wang este in lantul puterii orientale, in zona 1 milion la coada. Daca un neica nimeni chinez calca in picioare statul roman, la el acasa...Probabil suntem foarte jos, crancen de jos. La noi si in America Centrala, mafiotii isi pun semnatura pe komunicate, publica carti, ziare, manifeste, fac emisiuni TV, candideaza samd Infractiunile au devenit chiar respectabile. Ministerul muncii va da si pensii speciale ptr ***
Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.
Eu • 6 aprilie 2018, 13:16
@Marin: lasa Marine, nu iti face griji pentru coerenta mea, ma ocup eu de partea asta. E bine ca totusi realizezi ca nu stii daca sunt asimetric. Ti-am spus, am inteles partea cu DIICOT, nu l-a chemat/audiat/citat, e nevinovat prin urmare, asta e intelegerea ta. Ok, toti avem dreptul la a intelege lucrurile asa cum putem. Problema apare cand vrei sa intelegem toti la fel ca tine ca asa zici tu ca au zis aia. Si ti-am spus si nu glumesc cu ce ti-am spus. In China e un singur Partid, nu-s Partide, iar cand zici "altele" cred ca ti-e si frica sa-i zici pe nume Comisiei despre care vorbeam eu cu subiect si predicat. Nu duce in derizoriu treaba cu Partidul ca nu te ajuta. Dar asta e problema ta, nu a mea. In rest, sa auzim de bine, Marine.
Cătălin Tolontan • 6 aprilie 2018, 13:17
@Eu: ideea este excelenta, e de scris intr-adevar in China, daca gasiti emailurile (ca macar ele vor fi mai multe) va rugam sa le impartaisiti si celorlalti cititori care vor sa faca asta.
Eu • 6 aprilie 2018, 13:48
@Marin PS: eu nu ti-am facut caracterizari personale. Faptul ca te exprimi cu "nu stiu daca" si imi spui ca sunt incoerent, arata ca ti-ai pierdut calmul, te ia cu calduri pe ceafa de nervi deja. Poti sa imi spui orice, nu ma deranjeaza, din contra, imi arata starea in care esti. Esti departe de starea in care trebuia sa fii.