Mafiotul chinez Wang, căruia i s-a retras în 2014 cetățenia la cererea SRI ca ”pericol pentru siguranța națională”, are azi contract pe 100% din producția de minereu de cupru a României!

Un articol alcătuit numai din documente oficiale, care arată că mușamalizarea dosarului ”Shanghai” e parte dintr-o complicitate chinezo-română la nivel înalt!

luni, 2 aprilie 2018, 6:01

 

”Sprijinit de Wang Yan, Mihai trimitea polițiști de la Secția 11 la anumiți chinezi acasă pentru ca acestora să li se verifice vizele. Mihai mergea și discuta cu acei cetățeni chinezi, le spunea că le poate rezolva problema cu poliția contra 10.000 – 15.000 de dolari, sumă care se împărțea cu cei din poliție și cu Wang Yan” Declarație de inculpat, DIICOT, decembrie 2005, Dosarul ”Shanghai”

 

”Solicităm retragerea cetățeniei române lui Alexandru Ioan, pe numele anterior Wang Yan, în temeiul articolului 32 alin (1) din Legea nr. 21/1991, care prevede retragerea cetățeniei pentru <Persoana care este cunoscută ca având legături cu grupări teroriste sau le-a sprijinit, sub orice formă, ori a săvârșit alte fapte care pun în pericol siguranța națională>” Serviciul Român de Informații către Autoritatea pentru Cetățenie, 13 septembrie 2012

 

”Societatea Cupru Min, cu sediul în Abrud, reprezentată prin director general ing. Nicolae Turdean, numită în continuare vânzător,  și Societatea Merlion Resources Holding Limited, cu sediul în Hong Kong, reprezentată prin domnul Wang Yan – împuternicit, numită în continuare cumpărător” Preambulul contractului din 10 octombrie 2017, prin care chinezii cumpără toată producția de concentrat de cupru a țării, pe doi ani

 

Investigație de Mirela Neag, Răzvan Luțac și Cătălin Tolontan

Cine din statul român poate explica publicului această succesiune uluitoare de evenimente?

Fiecare dintre faptele care urmează provine exclusiv din documente oficiale.

Am preferat să lăsăm să vorbească doar actele.

Cine poate justifica pentru cetățenii români complicitățile și mușamalizările acestea:

1999 Chinezul Wang Yan primește cetățenia română sub numele de Alexandru Ioan.
Hotărârea de Guvern nr. 360 / 6 iunie 1999

2005 Alexandru Ioan, zis și ”Senatorul” Wang Yan, apare alături de chinezul Mihai în dosarul DIICOT de prostituție cu minore și trafic transfrontalier. Conform martorilor și inculpaților din caz, Wang Yan comite acte de șantaj, violență și extorcare, în complicitate cu ofițeri români corupți!
Dosar nr.719/D/P/2005

14 polițiști, procurori, comisari de Gardă Financiară și angajați ai SRI au fost fișați de DIICOT pentru că protejau rețeaua de mafioți de la ”Shanghai”

2007 Ambasada Chinei intervine printr-o scrisoare către Înalta Curte în favoarea cetățeanului său Mihai. Mihai era secretar general, iar Wang Yan era președinte al Camerei de Comerț și Industrie Chino-Române.
Adresa 07341 din 10 iulie 2017, aflată la Dosarul ”Shanghai”

2009 DIICOT închide cazul disjuns, fără ca Wang Yan sau ofițerii români corupți din dosar să fie trimiși în instanță. Statul recunoaște că ”procurorii au clasat cazul fără să administreze alte probe în vederea stabilirii cu exactitate a situației de fapt”.
Comunicatul Parchetului General, 1 februarie 2018

La un an după ce Emil Boc îi inaugurează afacerea, Wang este declarat ”pericol pentru securitatea națională”

Wang Yan (stânga) și Emil Boc în 2011, la deschiderea China Town din Afumați. În dreapta, în spate se vede ambasadorul Chinei, Liu Zengwen 

2011 Ambasadorul Chinei la București,  Liu Zengwen, și prim-ministrul României, Emil Boc, inaugurează afacerea condusă de Wang Yan, Mihai și de alți mafioți la ”China Town”, în Afumați.
Agenda publică a premierului României, 19 iulie 2011

2012 SRI solicită retragerea cetățeniei lui Alexandru Ioan (Wang Yan) pentru că ”a săvârșit fapte care pun în pericol siguranța națională”.
Dosarul de retragere a cetățeniei române nr 275/R/2012

2013 Președintele Autorității Naționale pentru Cetățenie dispune retragerea cetățeniei. ANC motivează prin art. 3, literele f) și l) din Legea Siguranței Naționale, ceea ce înseamnă că Alexandru Ioan a făcut parte din organizații care s-au ocupat fie cu ”subminarea, sabotajul sau orice alte acțiuni care au ca scop înlăturarea prin forță a instituțiilor democratice ale statului ori care aduc atingere gravă drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor români sau pot aduce atingere capacității de apărare ori altor asemenea interese ale țarii ”, fie cu ”acte de distrugere, degradare ori aducere în stare de neîntrebuinţare a structurilor necesare bunei desfăşurări a vieţii social-economice sau apărării naţionale”.
Ordinul președintelui ANC 365/P/ 5 iunie 2013

2014 Wang Yan face contestație la Tribunalul București. Pierde cererea de suspendare a retragerii cetățeniei, mai face o contestație, dar, brusc, renunță!
Hotărârea nr. 4185/ 17 septembrie 2013 a Tribunalului București

Se întoarce fiind cetățean chinez și reprezentant al Merlion Resources

2017 ”Senatorul” Wang reapare în România, de data asta în calitate de cetățean chinez, și locuiește actualmente în București. Participă la licitația organizată de societatea strategică Cupru Min. Procedura contestată de restul participanților este câștigată de Merlion Resources, un trader din Hong Kong al cărui reprezentant este Wang Yan!
Contract Cupru Min – Merlion, 10 octombrie 2017

80.000 de tone uscate de concentrat de cupru va cumpăra Merlion de la statul român în doi ani de zile

2018 După ce DIICOT pasează cazul licitației câștigate de Wang Yan la Cupru Min, ”nu a reieșit săvârșirea vreunei infracțiuni de competența DIICOT”, plângerea ajunge în 2018 la Parchetul de pe lângă Judecătoria Alba-Iulia.
Adresă DIICOT 3095-VIII-I/2017

2018 Declarat de statul român ”pericol de siguranță națională”, Wang Yan semnează în numele firmei care cumpără și exportă azi de la Cupru Min întreaga producție de concentrat de cupru a României.
Contract Cupru Min – Merlion

Semnătura lui Wang Yan, în dreapta, alături de iscăliturile șefilor de la Cupru Min, la finalul documentului prin care tot cuprul României pleacă spre China

Cupru Min are dreptul de exploatare pe care nu l-a obținut Roșia Montană!

Cupru Min are 60% din rezervele de cupru ale țării și scoate 100% din producția curentă, pentru că nu mai există o altă mină  de cupru funcțională.

Minereul pus în vagoane conține, de asemenea, aur și argint.

Prin semnătura lui Wang Yan, toată producția este transportată în China, pentru că România nu mai are industrie metalurgică neferoasă.

Devenită în 2017 partenera afaceristului Wang,  pe care statul român îl considera în 2013-2014 autorul unor fapte ”care aduc atingere gravă drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor români sau pot aduce atingere capacităţii de apărare ori altor asemenea interese ale ţării”, Cupru Min este o companie strategică.

Aria ei de exploatare se învecinează și se suprapune cu cea de la Roșia Montană.

În plus, Cupru Min are ceea ce RMGC nu a primit și nici nu va primi: dreptul de exploatare a resurselor. Pe licențe și tehnologii diferite.

Este cineva în statul român care poate explica această epopee în care te asociezi cu un pericol la propria siguranță națională, pe care l-ai scăpat din dosare penale?!

În ziarul de mâine.

 

Contractul din octombrie 2017 prin care Cupru Min vinde toată producția sa către Merlion, firmă în numele căreia semnează Wang Yan.

 

Răspunsul Autorității Naționale pentru Cetățenie către public, în care explică toți pașii cazului retragerii cetățeniei lui Wang Yan, Alexandru Ioan pe fostul său nume românesc.

CUPRINS: Toate capitolele din investigația GSP în cazul „Shanghai”

Comentarii (56)Adaugă comentariu

constantin  •  2 aprilie 2018, 6:41

Ăsta da subiect! Ce făceau SRI şi SIE? Jocuri politice?

Luca  •  2 aprilie 2018, 7:24

Uau ! Felicitari ! Subiect cu impact puternic ! Nici nu vreau sa ma gandesc daca i-a "aranjat" si pe cei de la Cupru Min .

Robert_Vulcan  •  2 aprilie 2018, 7:29

Wow. Ce tara permeabila!

Vanbasten_85  •  2 aprilie 2018, 7:36

Romania=Colonie. ANAF ul verifica la sange orice butic al romanului in schimb in complexele chinezesti nu vine nimeni de la ei.Nu mai avem nicio resursa a noastra: gazul il dam francezilor si ungurilor in timp ce romanul inca se mai incalzeste la lemn,apa francezilor,petrolul si lemnul austriecilor ,cuprul chinezilor,pamantul jumatate e strain si bazat in mare parte pe specula,curentul italienesc. Romanul e sclav in tara lui.

cortes  •  2 aprilie 2018, 7:52

Așa și? Unde este problema? Unde scrie că în țara noastră trebuie să fure numai mafioți români?! De ce să nu ne deschidem și către mafia mondială? În România trebuie să fie o pâine de mâncat și pentru Cosa Nostra și pentru Cartelul de la Medelin și pentru Triadele chinezești ("Cele Trei Societati Armonioase"). Dacă suntem organizați putem toți mâncă o pâine în epoca asta a globalizării. Noi românii nu am dat oare investitori strategici pentru plajele din Madagascar și Brazilia?

addriann  •  2 aprilie 2018, 7:53

China este cel mai mare utilizator mondial de cupru, iar datorita acestei cereri, pretul la cupru a crescut mult in ultimii ani, multe mine de cupru devenind extrem de profitabile... Pentru Cupru Min este o sansa extraordinara sa-si vanda toata productia de cupru, cu siguranta avea nevoie de bani pentru finantarea exploatarilor, mai ales dupa esecul privatizarii sau al listarii la bursa... Iar ,, Senatorul " este doar imputernicit al firmei chineze, a fost trimis sa gestioneze o afacere profitabila pentru ambele parti, atat timp cat cererea de cupru in Romania( pt. cabluri, sarme) este slaba in comparatie cu oferta...

Cătălin Tolontan  •  2 aprilie 2018, 7:54

@addriann: si nu au gasit alt imputernicit decat un fost cetatean roman considerat "pericol pentru siguranta nationala"? Cum si-a zis Merlion: pe cine sa trimitem noi ca sa cistigam licitatia si sa derulam contractul u statul roman daca nu pe un meserias care s-a chinuit sa distruga nitzel statul roman, ca asta scrie in documentul de la ANC.

COSMIN  •  2 aprilie 2018, 7:58

Nimic nu ma mai mira in aceasta tara :( Romania tara tuturor posibilitatilor.

Kirpak  •  2 aprilie 2018, 8:04

Când e vorba de bani mulți la mijloc in România orce are un preț, nu există persoane incoruptibile in nici o organizație sau serviciu. Se vând pe sume de nimic chiar și cei care ar trebui să vegheze ca astfel de evenimente să nu existe. Probabil și retragerea cetăteniei a fost tot un santaj nu mi se pare justificată, cred că nu s-au ințeles la bani.

john  •  2 aprilie 2018, 8:41

Acum un an de zile, dupa primele proteste din strada, discutam cu un amic si radeam asa de cat de jos ar putea merge tara asta. Influentati de intamplarile momentului, glumeam despre cat de grava infractiune ar putea comite un parlamentar si sa fie totusi aparat de partid (sub forma de vot in Parlament impotriva ridicarii imunitatii). Stiu ca parlamentarii nu au imunitate pentru acte de viol sau terorism, dar fix astea doua exemple le dadusem si radeam noi, inconstienti, ca si asemenea specimene de oameni ar fi aparate de Partid. Glumeam ca un pesedist ar putea sa faca orice si sa fie aparat de Partid si propaganda media a acestuia. Desigur ca prin PSD ma refeream la modul general la grupari politice infractionale organizate, pentru ca asta nu mai e partid, si oricum traseismul politic intre partidele istorice face imposibila discutia despre partide si ideologii. Revenind la subiect, iata ca avem un caz de pedofil, violator, proxenet, traficant de arme si probabil si de altele, avand legaturi cu grupari teroriste, fiind implicat intr-o ramura industriala considerata strategica. Nu e roman, dar il cheama Ioan. Nu e politician, dar i se spune "senatorul". Cum spunea mai sus si Robert, suntem un stat foarte usor de penetrat. Mi-e mila sincer de voi, cum va consumati viata in acele multe saptamani in care detineti niste informatii si inca nu le dati public. Imi imaginez ca un reporter de investigatii e mult mai antrenat decat omul obisnuit, dar totusi cred ca e nevoie de mult sange rece sa lucrezi in zona de investigatii si sa nu ajungi pe somnifere sau antidepresive. Cand ati inceput sa dati informatii despre Hexi de exemplu, primul gand a fost catre grupul vostru de investigatii si catre momentele alea traite in lunga pauza dinainte de publicare. Aveti grija de sanatatea voastra, situatia de-aici n-o sa se schimbe cu cateva anchete din pacate.

Marius  •  2 aprilie 2018, 8:44

Nu se mai schimba nimic...decat dacă tara iese în strada și alunga ca pe câini...pe acești mafioți politicieni

NoName  •  2 aprilie 2018, 8:50

Tara nenorocita de conducatori si guvernanti nenorociti ,daca pe Ceausescu l-ati impuscat,voi toti cei vinovati de vinderea tarii ,***

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Tavi  •  2 aprilie 2018, 9:10

China controleaza din umbra economia lumii....

VIOREL  •  2 aprilie 2018, 9:30

Păcat, mare păcat ! de 29 de ani suntem conduși doar de politicieni mercenari, *** la noi ca la nimeni după ce politicienii și acoliții lor tâlhăresc necontenit țara vânzând tot ce le stă în cale, mai au tupeul nesimțit să-și aroge merite și pensii speciale !!! Oare când ne vom trezi să ieșim în stradă milioane de oameni, să doborâm aceste ***, pentru aceste fapte de corupție, precum șpăguirea resurselor economice, defrișarea pădurilor de austrieci, vînzarea pe nimic a terenurilor agricole etc..etc, resurse care aparțin tuturor și care prin constituție ar trebui interzise la vânzare către străini și nu pentru nimicuri și legi care pot fi modificate s-au anulate ori de câte ori se schimbă politrucii de la putere !!!

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

??????  •  2 aprilie 2018, 9:37

Probabil că Tolontan nu practică și jocurile la pariuri sportive ?

??????  •  2 aprilie 2018, 9:48

Dacă l-ar "susține" considerați că ar putea părea ca un fel de "Caritas" sau "FNI", pentru "cunoscători" ?

Urod  •  2 aprilie 2018, 9:54

Asta da treaba....!!!!... Noi ca cetățeni, ne putem da statul în judecată pentru corupție?!!!!!

Cătălin Tolontan  •  2 aprilie 2018, 9:55

@Urod: Mai bine punem statul sa lucreze petru noi. Il ajutam. Ii mai dam o informatie ca asta pe care a ratacit-o, il impulsionati dvs, se simte responsabilizat si, incet, incet, ne urnim.

stef  •  2 aprilie 2018, 10:01

In timp ce romanul se lamenteaza si isi plange de mila, chinezul gaseste o cale, mereu gaseste o cale sa faca bani. Da, Romania e foarte permeabila, si asta o stiu toti, inclusiv aliatii din NATO. Pentru pretul corect, romanul o vinde si pe ma-sa la bordel, de aceea a fost in urma cu 6 ani coruptia declarata in CSAT ca fiind o problema de siguranta nationala. chiar este. Acum ca pesedeul modifica legile albind negrul , si pregatind sa modifice chiar legea de functionare a CSAT, ce va mai mirati? Priviti la est, spre basarabia si transnistria, stat captiv cu mafia la putere, in care orice e de vanzare pentru pretul corect. Ala e visul tovarasilor, sa se puna stapani pe tara fara sa mai raspunda in fata legilor.Daca ajung acolo, o sa vanda tara la kg, si pana la urma o sa va vanda pe voi, ca pe vite, celor care platesc mai bine pentru sclavi ( in traducere libera, o sa liberalizeze conditiile de munca in asa hal, incat vom concura bangladesh-ul si indonezia la "productivitatea muncii" , aduca munca multa bani putini) . Deocamdata s-a vandut gasul rusilor ( daca isi face cineva iluzii ca orban a actionat de capul lui, ori e prost, ori traieste in pestera) , petrolul OMV-ului ( desi daca studiem actionariatul, tot la rusi ajungem) , padurile la austrieci, mai ramane sa vanda aurul ( cred ca tot un chinez va castiga si aici, au nevoie de metalul galben sa acopere petro-yuan-ul) si populatia. CFR, posta si CEC sunt falimentare, nici dracu nu are nevoie de ele.

LEXY  •  2 aprilie 2018, 10:39

Cetatenia romana nu ar trebui acordata strainilor, nici daca se nasc aici, nici daca stau marea majoritate a vietii in Romania.

Marius  •  2 aprilie 2018, 10:42

Nu ne vindem țara hai cu toții huooo fără străini ( apoi pe la spate, cât dai pe ea mâncați-aș? că se aranjează din pix cu un nepot) . Întrebați-va doar atât: DE CE AVEM CELE MAI MICI REDEVENȚE de pe mapamond la resursele petroliere, feroase etc. Dacă țările arabe ori nordice au o economie reală cu redevențe substanțiale , Rusia la fel cum se face că NOI ROMÂNIA NE VINDEM LA CEL MAI MIC PREȚ..."pielea"? Un exemplu grăitor unde se afla azi madam Sevil Shhaideh? EXACT acolo la OMV PETROM ! Politicianul român NU VREA ca TU EU NOI sa trăim bine nuuu el își ia PARTEA LEULUI iar cei scapă printre gheare , asta e bateți-va pe resturi și ridicați osanale șefului că e generos. Degeaba a dat Dumnezeu DACĂ pui hoțul socialist SĂ TI DICTEZE VIAȚA pentru el TOT pentru tine și oricine CÂT SĂ NU MORI!

florian  •  2 aprilie 2018, 11:13

iata ce fac americanii din tara noastra!! cum ne fura ei totul..aaaa, pardon, hong-konghezii aia dom'le..cum, sunt niste chinezi? nu cred...astia sunt investitorii aia chinezi, pe care i-a adus ponta in Romania, ca sa investeasca 1 miliard de dolari, euro, yuani, ce-o fi...antena 3 are ceva de spus, in cazul asta???

Costache  •  2 aprilie 2018, 11:31

Si care e problema?O firma chinezeasca cumpara perfect legal prin licitatie cupru din RO !Se vede ca cuiva de undeva nu ai convine relatiile romano-chineze!Romania sa nu prospere si sa cumpere "el"(acel cineva stim noi cine)cupru pe gratis.... Si daca chinezii l-au trimis pe mafiot sa le reprezinte afacerea unde e problema ilegalitatii? Unii vor sa abata atentia opiniei publice de la scandalul SRI-DNA cica cu un alt scandal (al legalitatii unei tranzactii cu chinezi care cumpara cupru din RO) E absurd total articolul si neavenit!Se fac jocuri si iarasi jocuri.......

Ion  •  2 aprilie 2018, 11:35

@constantin: SRI/SIE sunt pline de politruci, care-au mancat din palma lui Iliescu, Nastase sau Basescu. Si Politia la fel. Deci cauza aparitiei statului mafiot o gasesti in Casa Poporului, dac-o exista un stat paralel, acesta a luat nastere in birourile baronilor fesenisti.

Andrei F  •  2 aprilie 2018, 12:07

Nu de mult timp am citit ca Romania este exportatoare de ...banane!Fruntasa...!Pentru ca vad multe comentarii astazi care o da tot pe raii din politica.Se spune negru pe alb ca politicienii pesedisti fura ,ca ce rau era daca se schimbau legile pentru care cineva iesise si chibita in strada...Pai hotii,legile si magistratii fac la randul lor un cerc.Daca legile sunt bune-cum altfel daca nu trebuiesc schimbate-,daca magistratii sunt corecti cum de politicienii sunt cu probleme?La fel si cu bananele...De ce totusi Romania exporta banane...?Pentru ca este o ,,inginerie,,a cuiva sau mai multora.De ce nu sunt la noi cultivate bananele.Datorita climei in primul rand.Asa este si cu politicienii...La noi clima este propice!Sa aperi legea sau magistratii care au permis ...este ca in cazul bananelor.,contra naturii!Deci domnilor care va laudati cu iesitul in strada,ce ar fi daca iesiti si pentru ceva constructiv?De exemplu iesiti si pentru Hexi,iesiti pentru cazul Shanghai,pentru baietii destepti din energie si nu numai,de la ANRP,pentru paduri,pentru cazul profesorului de istorie,pentru cazul politistului care agresa femeile desi a fost identificat...In tarile acelea democratice asta se intampla!Va deranjeaza cei plecati in Costa Rica,Madagascar,Serbia dar nu spuneti nimic de cei din Anglia,Israel sau Ungaria...Ce or avea tarisoarele astea de nu ne trimit inapoi fugarii?Oare vedem ca si fugarii au tinte diferite unde se refugiaza? Chinezi sunt in toata lumea.Totusi cazuri ca la noi...?Pentru ca vad un alt binevoitor care ii leaga de problema pe Ponta.Ce putea face Ponta domnule ,,florian,,?Chinezi sunt doriti ca afaceristi in toata lumea ,incepand de la USA la Rusia!China imprimuta cu bani America!China - 1,132 trilioane dolari in titluri de stat americane!Ponta sau Dragnea puteau ei sa faca ceva in cazul acesta?Dar de ce nu Basescu sau Boc?Nu pe timpul lor se presupune ca s-a intamplat ce este de reprosat?Legile si numirile in magistratura de atunci nu sunt ale lor?Sau nu puteti pronunta decat Ponta,Dragnea...?Ponta a trimis la Parchete sute de informari ...Poate una era si despre acest subiect.Ce putea face mai mult?Faptul ca minereul de cupru se exporta in China eu zic ca nu este inca fapta penala...Cel putin la informatiile aduse de presa pana acum...

radu  •  2 aprilie 2018, 12:32

Concentratele de cupru vândute conțin cupru, aur, argint, seleniu, telur și molibden. Ultimele trei nu fac obiectul plăților iar aurul și argintul sunt subevaluate. De aici iese comisionul celor care au semnat fără sa încalce legea!? Aici este marea hoție, iar ai noștri spun ca au obținut un preț bun!

??????  •  2 aprilie 2018, 12:48

Deci , "Dacă le-ar "susține" considerați că (...)" ?

Dragoș  •  2 aprilie 2018, 13:00

Prima nucleara...😁

Saul  •  2 aprilie 2018, 13:55

Statul român criminal. Aceasta este definiția neputinței unui sistem corupt organizat la cel mai înalt nivel pentru distrugerea României. Sigur că trebuie să fim optimiști și buni cetățeni, plătitori de taxe și impozite. Sigur că trebuie să rămânem buni creștini iubitori de vrăjmași mai mult decât iubitori de dreptate. Dar toate până într-o ZI. Și va veni ... Mulți nu credeau că va veni comunismul ... și a venit. Mulți credeau că nu va pica Ceaușescu ... și a picat. Este adevărat, fără să moară cine trebuie, din păcate.

pawn  •  2 aprilie 2018, 14:11

@addriann si Costache. sincer, nu stiu multe despre piata cuprului, dar chiar asa o fi? nu ni-l cumpara nimeni in afara astora?... aduc un exemplu din fictiune (si nu prea, ca filmu' cu pricina, ca orice produs al realismului leftist brit, se uita mai mult la realitate decat la povestea lui oscar wilde): "the selfish giant". nu e despre hotii de biciclete, ci despre hotii (minori) de cupru, daca aveti stomac ptr el. ah, da (ca m-a faccut curios filmul), la ei exista si forumuri ale hotilor de cupru :)

Maxentiu  •  2 aprilie 2018, 14:14

Pare sa fie partea vizibila dintr-un razboi SRI-SIE. Cu ocazia asta mai aflam si noi ce se intimpla in spatele usilor inchise.

Stelu  •  2 aprilie 2018, 15:02

Am citit mai intai comentariile si acum ma apuc si de articol , dar mirat nu mai am cum sa fiu ! Au scris toti mai sus exact ce simte fiecare roman cand citeste asa ceva ...!! Pe ei TOLO 💪🏻💪🏻🙏

Cătălin Tolontan  •  2 aprilie 2018, 15:15

@maxentiu: in loc sa acceptam ca o dam in bara ca stat, ca servicii, zicem ca se lupta klingonienii cu romulanii :-)

Urod  •  2 aprilie 2018, 15:21

@catalin Tolontan... Sa De-a Dumnezeu sa ai dreptate...

Louis Figo  •  2 aprilie 2018, 15:32

Nu pot sa zic ca sunt cinefil, prea multe filme nu am vazut in ultimul timp, dar stau sa ma intreb daca integritatea voastra fizica nu e in pericol avand in vedere anchetele astea. Sper ca n. Jos palaria pentru ce faceti in tara asta care se autodistruge vazand cu ochii!

Elena  •  2 aprilie 2018, 16:16

Tolo, tu vorbesti aici de coruptie la nivel inalt, dar totul se incepe cu pasi mici. De pilda, ***? Faci si tu pasi mici, dar siguri in directia coruptie, in fond trebuie sa pui si tu ceva pe masa copiilor, iar daca articole interesante nu poti gasi, hai sa ne focusam ***. Ti se pare chiar de domeniul fantasticului ca un cetatean chinez cu probleme in Trecut, sa fie ales in prezent de catre o firma chineza pentru a le reprezenta afacerea deoarece dispune de aptitudini si resurse? Ce este atat de ilegal, de ce atata tam-tam? ***.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

QED  •  2 aprilie 2018, 16:44

Multa lume observ ca posteaza faptul ca statul Roman este criminal si falimentar ? Si unde este problema ? In fond avem CINCI (5) servicii foarte secrete suntem membrii NATO si UE trecem regulamentar de fiecare data la ora de vara am scapat de industrie de flota comerciala de bogatiile solului si ale subsolului deci ...... gata.

Viktor  •  2 aprilie 2018, 17:01

Avand in vedere sistemul politic din China, faptul ca acest Wang Yan a beneficiat de interventia ambasadorului Chinei atunci cand a avut nevoie, faptul ca exploatarea de cupru despre care-i vorba are o importanta strategica etc, as lua in considerare posibilitatea ca acest joc e mai mult decat unul mafiot. Cu toate suspiciunile oamenilor de rand (benefice atat pentru societate cat si pentru institutiile statului), trebuie tinut cont de faptul ca Serviciul Roman de Informatii din 1999 (anul cu care incepe acest articol) a avut 4 conduceri diferite (sa nu luam in calcul interimatele lui Coldea) si, mai important, un proces de restructurare destul de intens, si o evolutie din orice punct de vedere, toate strans legate de realitati geopolitice. Personal, exclud coruptia la nivelul SRI. Nu o cred chiar incredibila in alte parti, dar ceea ce tind sa cred mai degraba este ca acest individ din China a avut de la bun inceput un rol legat de intelligence-ul chinez. Asta, combinat cu variatiile intereselor nationale si ale relatiilor internationale in functie de acestea ar putea sa schiteze o explicatie. In momentul de fata nu inteleg prea bine unde si cum se suprapun ineresele Romaniei si ale Chinei, dar intuiesc ca acest caz nu e unul pur si simplu mafiot, ci cu mult peste asa ceva. Ca Yan era implicat in afaceri dubioase? Pai da, din pacate, insa de inteles, serviciile secrete colaboreaza strans si oricand au nevoie cu lumea interlopa. Pentru public toate astea suna revoltator, pentru mine la fel, dar n-am putut sa nu observ ca pare un pic prea complex si intins in timp pentru a fi vorba de crima organizata. Nu cred ca se va publica o explicatie care sa dea toate raspunsurile.

Cristina  •  2 aprilie 2018, 17:26

La ce pret se vinde marfa? Tot pe o nimica toata? Tot sub pretul pietei?

Relu  •  2 aprilie 2018, 18:40

E un comentariu cam lung dar pertinent. Eu nu îi înțeleg deloc pe anumiți comentatori. Chiar deloc și explic de ce. 1) Pe o parte, oamenii plâng în pumni pentru că s-a vândut totul. Păi, da, s-a vândut totul, din '90 până-n prezent, fiindcă străinii (americanii în special) ne-au spus că este spre binele nostru liberalizarea economiei. Nu sunt anti-american dar nici memorie de pește în acvariu n-am. Așa s-a ținut trâmbița timp de aproape 30 de ani. Chiar ați uitat faimoasa vorbă a lui Roman, că tot apare la știri dintr-o dată, cu (parafrazez) „industria românească e un morman de fier vechi”?... ÎNSĂ... Când chinezii cumpără din economia Vestică, dintr-o dată nu mai e bine, dintr-o dată e o chestiune de „siguranța (sau securitate) națională”. Domnule, ce-i asta? Ce-i asta dacă nu dublu standard?!? Până la urmă, străinii ne-au spus că e bine să ne vindem totul, la prețuri de nimic (adevărat, unii au găsit căi să li se mai curgă din bănet sub mâneci). Așa a fost istoria, ne-am bazat polițele economice pe vorbele & favorizarea străinilor: vindeți totul și privatizați. Pe bună conștiință și încredere absolută, ne-am crezut pe acest crez. Aș vrea să subliniez un lucru. Dacă țara este permeabilă, doamnelor și domnilor, vă rog eu frumos să nu revizionăm istoria: ni s-a spus (sau poate dictat?!?) să ne lăsăm permeabili ca să creștem economic. Păi, ce facem, s-ajungem să ne autoflagelăm cu întrebări retorice de felul „Păi da, dar de ce am ascultat?” și altele de acest fel? Am pus și noi întrebări cum am putea crește în post-comunism, iar străinii ne-au spus două cuvinte: „liberalizare” și „privatizare”. Cine suntem noi să ne contrazicem cu străinii? Că doar străinii au întotdeauna dreptate, nu? 2) Pe de altă parte, folosind argumentele unor antevorbitori ca @Robert_Vulcan, @Vanbasten_85, @cortes, @COSMIN, @stef, @john, @NoName, @VIOREL, @Marius, @florian, @Saul... dragilor, vă înțeleg. Serios, vă înțeleg dar de curiozitate întreb: era mai bine dacă un german sau englez sau francez sau american cumpărau mina de cupru? Chinezii n-au voie pentru că... de ce? De ce n-au voie chinezii? Am dat pământul la străini, am dat gazele subterane la străini, am dat ce s-a mai dat tot străinilor... care-i problema? Care-i problema? Că chinezii nu sunt din Vest? Asta e problema? Suntem xenofili selectivi? 3) În ultima parte, există o neclaritate. Am înțeles și asta, că statul, guvernul, politicienii sunt de puncte-puncte. Am înțeles... dar voi? Voi unde ați fost? Tu, cititorule, care te revoltă știrea asta și ansambulu complexității din spatele ei, tu unde ai fost în acești 30 ani plecat? Ce-ai făcut? Te-a interesat de țară sau ai decis că viața e prea scurtă, prea grea, să te intereseze altceva? Ai plecat în alte țări să muncești? De ce nu te-a interesat ca țara să aibă propria ei economie refăcută și reconstruită, fără să pleci altundeva? De ce îți convine ca economia țării să fie controlată, majoritar, de întreprinderi străine? Așa e stilul meu, să pun întrebări ciudate. În concluzie, mai e un lucru important. Să zicem că nu ne plac chinezii. Bun, bine, nu ne plac chinezii pe motiv că au făcut mârșăvia asta cu slugarnicii lor xenofili (sinofili), ca băiatul din Garda Financiară. Buuuuun... dar... în schimb, vă plac americanii? Vă plac germanii? Vă plac spaniolii, italienii, canadienii, englezii, francezii, japonezii șamd? De ce? De ce sunteți xenofili? Înjurăm politicul, guvernul, structurile de administrație pentru că sunt corupte sau că vând totul pe nimic străinilor (deși așa au spus străinii că e spre binele nostru; repet, să nu revizionăm istoria) sau că „au trădat țara”... doamnelor și domnilor... nu se poate să nu fii sinofil pe o parte, dar americanofil, anglofil, francofil, germanofil, niponofil ș.a. pe alta. Ori ești xenofil, ori nu ești. Dacă-mi cunosc „compatrioții” bine, aceștia îi înjură pe politiceni și administrația în general pentru simplul fapt că sunt la putere & că fură bani, nu pentru că sunt xenofili la fel ca ei. Cu alte cuvinte, români xenofili înjurând alți români xenofili. Ce-i asta? Domnule Tolontan, îmi cer scuze în prealabil pentru comentariul lung.

pawn  •  2 aprilie 2018, 19:20

@Relu. am o slabiciune pentru oamenii care se infierbanta (ca ma contrazic cu ei sau nu), si-mi place tonul tau superemotional (se vede ca scrii ce gandesti). dar...nu cred ca e o treaba de xenofilii/xenofobii, cat de bonitate a celui ce cumpara asa ceva (in cazul asta, ha, ha, e un tip care are o carciuma cu fete minore). o sa-mi spui: "ba, ai innebunit? astea erau intrebari de pus in octombrie '90, cand am inceput sa vindem & distrugem fara discernamant". ce sa-ti raspund? "la classe operaia va in paradiso"...

Relu  •  2 aprilie 2018, 20:06

@Pawn. Chiar deloc emoțional, e „la rece”. Doar o singură corectare trebuie precizată: xenofilia și xenofobia nu sunt antonimii și nici „parte din aceeași monedă”. Oricât de contradictoriu pare să fie, n-au legătură opusă sau milimetrică. Sunt de sine stătătoare.

mihaix  •  2 aprilie 2018, 20:09

Faptul ca cei de la Cuprumin vand in China nu mi se pare o problema. Mai grav este ca cetateanul Wang a avut posibilitatea sa revina in tara si sa intermedieze afacerea. Daca institutiile statului si justitia isi faceau datoria, Merlion Resources erau reprezentate de o alta persoana in acest moment. Faptele comise de Wang mi se par grave si cred ca cineva trebuie sa raspunda pentru lipsa de reactie si fermitate de la cel mai inalt nivel. Am vazut ca Romania a declarat un rus indezirabil pentru ca asa a primit ordin, in semn de "solidaritate". Foarte tare! Suntem solidari cand e vorba de altii, cand e vorba de cetatenii si tara noastra suntem total "permeabili" :)

??????  •  2 aprilie 2018, 20:40

Cum ați explica domnule Tolontan ieșirea pe piețile externe a produselor Hexi Pharma ? Considerați că și ăia le achiziționau netestate ?

??????  •  2 aprilie 2018, 20:48

Deci, remarcați că, la minereuri, pe cei ce achiziționează astfel de mărfuri îi preocupă doar minereul respectiv, din probele de laborator ?

Marcel  •  2 aprilie 2018, 20:51

Care va sa zica, in 2014 i s-a retras cetatenia romana ca fiind UN FERICOL NATIONAL PENTRU ROMANIA, iar acum la mai putin de patru ani dupa, detine controlul aupra productiei de cupru a Romaniei in proportie de 100%... Cred ca sintem conCEI MAI ODIOSI CRIMINALI.

de pe ‘ici ‘sa  •  2 aprilie 2018, 21:33

daca s-a vandut tot catre straini sau pur si simplu au fost au fost cedate pt. niste maruntis de redevente, s.r.i. si s.i.e., ce au pazit ? sunt doua variante, ori sunt si ele in slujba strainilor sau institutiile care trebuie sa tina cont de informatiile celor doua, si care ar trebui sa ia masurile conform legii, sunt si ele corupte pana la ,,cel de sus''.

Dragos A  •  2 aprilie 2018, 23:04

tara lu dracnea....

Nic  •  2 aprilie 2018, 23:23

Groaznic...In ce tara traim...

vasglo  •  2 aprilie 2018, 23:35

Moto: "Nu m-am intalnit cu politicieni!"....-:)

Comentează