Inspecția judiciară: S-au prescris faptele procurorilor care au clasat cazul ”Shanghai”! Statul e disperat să secretizeze afacerea de sex și corupție China – România!

După DIICOT, încă o instituție judiciară nu se atinge de cazul mafioților chinezi protejați de ambasada Chinei, de ofițeri români și la inaugurarea afacerii cărora participau prim-ministrul Guvernului României și ambasadorul Chinei!

vineri, 23 martie 2018, 7:04

19 iulie 2011. Premierul Emil Boc inaugurează China Town, afacerea chinezilor din dosarul Shanghai. Printre acționari sunt chinezii Zhang Jian Jun (Mihai – în acel moment încă în stare de eliberare condiționată din închisoare pentru trafic transfrontalier și trafic sexual de minore!) și Wang Yan (Alexandru Ioan, zis și Senatorul – documentat de DIICOT cu acte de extorcare, șantaj și violență în dosarul public Shanghai) care apare în dreapta imaginii, alături de Emil Boc.

CORECTURĂ: Cel din stânga imaginii, cu cravata galbenă, nu este Mihai, cum eronat l-am identificat inițial, ci chiar ambasadorul Chinei la București: Liu Zengwen.  Două state serioase și o mână de mafioți, care joacă rolul de liant între ele!

Felicitări SPP, SRI, SIE și tuturor serviciilor secrete care ar fi trebuit să-l informeze pe prim-ministrul Boc pe cine legitimează cu faptul că participă la lansarea obiectivului deținut de mafioții chinezi!

 

 

”Existau 10-12 chinezi care-și spuneau Familie. Mihai se ocupa de traficul de persoane, Sam, de fetele pentru sex, Cho făcea trafic de arme și Wan gestiona traficul de droguri, dar acestea nu au fost niciodată anchetate” Mărturie pentru Gazeta Sporturilor

 

Investigație de Mirela Neag, Răzvan Luțac și Cătălin Tolontan

”V-am spus că nimeni nu va păți nimic! Pentru că Mihai, Sam și Wang Yan nu făceau de capul lor trafic cu sute de chinezi spre Europa. I-au condamnat pe ei doi, au stat puțin în închisoare, iar restul…”, spune unul dintre martorii de atunci.

El, unul, a scăpat fără să ajungă măcar în instanță.

E doar unul dintre beneficiarii clasării dosarului disjuns.

Zîmbește.

Printr-un răspuns recent, Inspecția Judiciară comunică Gazetei Sporturilor că nu-i va cerceta pe procurorii DIICOT care au clasat în 2009 cazul protectorilor de la ”Shanghai”!

Altfel spus, Inspecția clasează cazul celor care au clasat cazul.

Dar tot acum Gazeta publică mărturii ale oamenilor care cunosc bine ce s-a întâmplat atunci și care explică de ce anchetatorii n-au mers mai departe.

Statul român: s-au prescris și faptele ofițerilor suspectați de corupție  și cele ale procurorilor

Pe 1 februarie 2018, într-un comunicat oficial, procurorul general Augustin Lazăr recunoștea că DIICOT a clasat, în 2009, dosarul disjuns din „Shanghai” fără să-i audieze pe ofițerii suspectați de corupție și fără să caute probe suplimentare.

În același comunicat, două rânduri mai jos, Augustin Lazăr anunțase că, oricum, faptele funcționarilor monitorizați pentru corupție s-au prescris.

Acum suntem anunțați că s-au prescris și faptele procurorilor, din perspectivă disciplinară.

”Prin rezoluția din 15 martie a.c. s-a dispus clasarea sesizării la care faceți referire întrucât inspectorul judiciar a constatat că a intervenit prescripția răspunderii judiciare” Inspecția Judiciară, structură autonomă din cadrul CSM 

Au secretizat numele celor de la DIICOT care au clasat dosarul

Și DIICOT și Inspecția Judiciară refuză să să furnizeze publicului numele procurorilor care au clasat cazul ”Shanghai”.

Statul român depune un efort serios pentru a secretiza un caz îneput în 2005 și îngropat în 2009!

De fapt, nu e deloc un caz vechi, pentru că el vorbește despre partea ocultă și vie a relației România – China, mai exact despre relația unor funcționari publici corupți ai ambelor state.

Judecătorul Lucian Netejoru este șeful Inspecției Judiciare

Mihai și Wang Yan erau parte dintr-o Familie

Încă de când procurorul DIICOT Olga Vrânceanu, împreună cu ofițeri SRI și din poliție, a început în 2005 filajele la restaurantul și bordelul ”Shanghai” au apărut semne ale unei operațiuni de amploare româno-chineze.

Traficul de persoane, îndulcit cu traficul de minore, nu era găselnița unor mafioți izolați.

Oricât de bogați și de cruzi erau liderii Mihai și Wang Yan, Alexandru Ioan pe numele românesc, într-atât încât să trimită bande de killeri ”ca să-l bată pe patronul unei fabrici de pantofi pe care-l șantajaseră cu poze cu o fată”, cei doi nu erau de capul lor.

Toate citatele care urmează sunt din dosarul public aflat la Tribunalul București.

Contracte imobiliare falsificate în China, mari șefi din poliția română, complici!

”Mihai trimitea în China contracte de case din România și acolo se întocmea un document similar fals pe numele unui cetățean chinez. După aceea, contractul contrafăcut era retrimis lui Mihai care mergea la Cazinoul MGM, Palace”.

”În momentul în care vreunul dintre cetățenii chinezi care jucau acolo aveau nevoie de bani le dădea contractul spre a fi folosit sub formă de gaj pentru suma de bani pe care o împrumutau de la cămătarii chinezi”.

***

”Mihai a trimis oameni din poliție ca să întrețină raporturi sexuale cu fetele ținute în apartament”.

”Despre cei trimiși de Mihai la apartament a înțeles că erau oameni care aveau grad mai mare în poliție și care nu puteau fi văzuți la restaurantul Shanghai”.

Ofițerii ”neimportanți” de la Shanghai au devenit nume grele

Între timp, cei văzuți și fișați de DIICOT, ofițeri care pe atunci nu aveau funcții importante au devenit mari:

Alexandru Bureșin, fost șef la Antitero SRI, unul dintre generalii fișați de către procurori în dosarul Shanghai

Sunt doar câteva exemple.

”Ori de câte ori văd cum neagă, îmi aduc aminte ce făceau atunci. Hai, măi bătrâneilor, că ne amintim tot și nu v-a pus DIICOT degeaba moacele pe planșe!”, spune una dintre fetele de atunci.

Fata exagerează, căci nu sunt deloc bătrânei, unii au acum 40-50 de ani.

Și dacă acești polițiști, procurori, comisari de Gardă Financiară și agenți secreți au fost fișați de SRI și de DIICOT, căci s-au expus la ”Shanghai”, cine erau ”cei importanți”, care erau duși de către Mihai la apartament, în secret?

***

”Gruparea de crimă organizată ce acționează pe teritoriul României are o componentă transfrontalieră, fiind în relație cu membri ai grupării care acționează pe teritoriul Bulgariei, Greciei și Italiei, practic pe tot traseul urmat de migranții chinezi de la ieșirea din România până în țara de destinație!”.

”Din intercetările și înregistrările convorbirilor telefonice și comunicării tip SMS, autorizate cu numerele 309/AI/04.10.2005 și respectiv 321/AI/21.10.2005, a rezultat că inculpații beneficiază de sprijinul unor ofițeri de poliție, comisari de gardă financiară, funcționari publici din cadrul unor ministere, persoane care îi ajută să obțină documentele necesare introducerii în țară a cetățenilor chinezi, precum și rezolvarea unor probleme ce pot constitui obiectul unor cauze penale”.

Amabasada Chinei intervine pentru mafiotul Mihai

”Inculpatul Zhang zis și Mihai era o persoană cunoscută în comunitatea chineză, fiind Secretarul General al  Camerei de Comerț China-România, restaurantul său și salonul de masaj, care era un paravan pentru practicarea prostituției, fiind frecventat de persoane din cadrul autorității publice, atât din România, cât și din cadrul Ambasadei Chinei la București”

***

”Ambasada Republicii Populare Chineze în România prezintă salutul său Înaltei Curți de Casație și Justiție și are onoarea a-i aduce la cunoștință următoarele:

(…) Zhang Jianjun a obținut funcția de președinte al Uniunii Tinerilor Chinezi din România, cunoscut cu un profil social-moral corespunzător”.

”Ce interes superior al statului român în relația cu China? Au făcut-o pentru bani!”

Paravan după paravan după paravan.

Protecția venea dinspre ambele țări.

Mihai și Sam erau doar parte a unui grup de 10-12 chinezi influenți care se umpleau de bani în România prin combinații ilegale.

”Unii din Familie aveau legături la Ambasada Chinei. Alexandru Ioan era canalul de comunicare cu oficialii ambasadei. De aceea îl și suporta Familia deși era un mare gafeur!”, povestește o sursă care cunoaște bine partea nedeschisă a dosarului.

Mulți ofițeri români au lucrat cinstit pentru descîlcirea ițelor și și-au văzut munca blocată în virtutea unui ”interes superior”.

”Interes superior pe naiba! Ar fi fost bine. E vorba de bani pe care și i-au luat niște persoane private din statul român care au folosit relația China – România ca pretext”, spune unul dintre cei care au muncit la caz.

Dosarul era gîndit de la început ca unul cu risc mare.

”La început, ofițerii și procurorii au intrat nu doar la percheziții, ci și la audieri mascați, ca să-și protejeze identitatea, pentru că știau că vorbesc cu niște mafioți în stare de orice”. 

Numele ”Senatorului”: Wang Yan, pe numele românizat Alexandru Ioan

Conform culturii afacerilor chineze, ierarhia se creează și se respectă cu rigoare, în postura de ochi în ochi, unul la unul.

”Fratele meu mare” și ”fratele meu mic”, așa se adresau unii altora cei din Familie.

În general își foloseau poreclele, nu numele.

De pildă, lui Wang Yan, pe numele românesc Alexandru Ioan, i se spunea ”Senatorul”, în virtutea unor funcții oficiale ocupate, cândva, în China.

Așa apare și în stenogramele înregistrărilor de la DIICOT.

Deși avea o putere mult mai mare decât cea a compatriotului său Mihai,  ”Senatorul” a scăpat fără să ajungă în dosar, ”poate tocmai pentru că Alexandru Ioan era legătura cu oficialitățile chineze”.

Ședința Familiei: sîmbătă dimineață, la ora 10

”Cei 10-12 din Familie se întâlneau în fiecare sâmbătă dimineață la Shanghai sau în alte locuri. Uneori, foloseau Templul Soarelui, din zona Foișorului de Foc. Alteori, chiar apartamentul din strada Brândușelor. Prezența era obligatorie, la ora 10. Se discutau afaceri noi, pe cine vor jefui, ce firmă chinezească vrea să intre în România și cum îi pot vămui”, povestește omul.

La aceste întâlniri nu se schimbau bani între ei, ”deși aveau socoteli de reglat și sume uriașe cash disponibile”.

Dar schimbau altceva.

CD-uri cu filme pe care fetele le înregistrau când făceau sex cu înalți funcționari români!

Urmarea în ziarul de mâine.

 

CUPRINS: Toate capitolele din investigația GSP în cazul „Shanghai”

Comentarii (58)Adaugă comentariu

dan  •  23 martie 2018, 7:25

Ar fi miscat vreunul in front pe vremea regimului comunist ?

Giusty  •  23 martie 2018, 7:28

Pai bre nea’ Tolontane, nu erai matale cel care o ridica in slavi pe anticorupta si te inchinai zi si noapte la ea? Acuma ce faci, lovesti in procurorii ei? Bineinteles ca SRI-ul si toate serviciile secrete trebuiau sa furnizeze informatii despre aceste fapte grave, dar cand fratele presedintelui i-a ditamai “ mormanul” de la ***, ce sau cine l-ar fi impiedicat sa nu ia si de la chinezi un alt morman mai mare ??? Ne mai mira ceva? Nu a zis insusi fostul presedinte ca a creat un stat mafiot? Astea sunt efectele acestui stat mafiot.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

gabriel valeriu  •  23 martie 2018, 8:04

Statul roman e penetrat masiv de indivizi fara caracter, desi toti jura credinta si rostesc, solemn-ridicol de tare, "Servesc Patria!". In realitate, statul roman e o uriasa caracatita obeza, un monstru ale carui tentacule sugruma onestitatile firave din interior si premiaza masiv furtul de orice fel, complicitatile si perpetuarea acestui model mafiot de functionare! Ori de cate ori privesc un inalt demnitar al statului roman nu ma pot abtine sa ma gandesc cate duzini de schelete ascunde in dulap si cate tentacule fosgaitoare, corupte si bolnave, se incolacesc pe sub "hainele cele noi ale imparatului".

Dragoș  •  23 martie 2018, 8:39

Oare ne pregătești o " nucleară ", ca vad ca la " torpilele" astea te cam iau in deradere?😁

Stelu  •  23 martie 2018, 8:39

Tare sunt curios ce “ milionari” romani au coordonat si jucatia asta !!

Matei  •  23 martie 2018, 8:40

Inspectia judiciara trebuia sa cerceteze, chiar daca nu putea lua masuri. Sper sa puteti continua anchetele, deja creste miza si sunt vizati banditi mai mari. Sanatate si mult succes!

Cătălin Tolontan  •  23 martie 2018, 8:41

@Matei: Intr-o tara democratica nimeni nu poate stopa o investigatie a presei. Exista varianta Slovacia, dar acolo vorbim despre mafioti. E o constatare amara, evident, de vreme ce la noi sint mafioti direct in jurul fostului premier. Ce grad de penetrare a statului au interlopii chinezi daca un sef de Guvern vine sa le inaugureze afacerea si sa-i legitimeze! Chiar ne gandim cum ar fi sa pateasca cineva, ceva acum din partea chinezilor, pe unde vor mai scoate camasa toti politicienii care i-au cultivat cind ei erau condamnati pentru trafic transfrontalier si trafic de persoane?

Dan  •  23 martie 2018, 8:48

Giusty, caci tie ma adresez in special, iti dai seama ca basinescu si al sau frate au fost doar niste pioni, nu ?!? Un fel de "Senatorul" romanesc...cartile mari se fac in spate, cu oameni pe care nu ii vedem. Si pe care se pare ca nu o sa-i vedem vreodata. Caci Catani a fost un personaj umflat intr-un film, iar daca s-a inspirat din realitate, a fost la ei...probabil o exceptie (pt ca au avut de tras si italienii cu mafia lor, si tot nu au reusit sa scape de ea...acum e doar mai rafinata ca atunci, dar nu disparuta). Astea cu basinescu sau alt politician sunt praf in ochi.

Andrei F  •  23 martie 2018, 8:54

Asteptam domnii si doamnele din #rezist sa comenteze...Inca nu s-a aprins lumina?

Luca  •  23 martie 2018, 8:54

Ape tulburi ... daca asa usor au "intrat" chinezii pe "piata romaneasca" , nu vreau sa ma gandesc ce "dezmat" fac celelalte puteri (ex. fostele sovietice) ... Implicarea indirecta/directa a sefului SIE ridica mari semne de intrebare - sper ca si pentru autoritati .

Cătălin Tolontan  •  23 martie 2018, 8:55

@Luca: deocamdata autoritatile s-au trezit cu acest caz in brate si nu stiu cum sa-l secretizeze si sa explice ca nu e treaba cetatenilor sa stie. Caci asa se explica raspunsul DIICOT, care spuneca nu e informatie publica numele procurorilor care au clasat cazul. Deci, dupa logica DIICOT, e informatie publica numele procurorului care a trimis prima parte a cazului in instanta, dar nu e public cine l-a clasat :-) Noi vom continua.

Tudor  •  23 martie 2018, 8:58

@ dan, au fost bordeluri și pe vremea regimului „comunist”. Unele serveau corpul diplomatic. Probabil toate erau controlate de securiști. Interesantă povestea lui Florescu despre un astfel de stabiliment, cartea Confesiunile unui cafegiu, de la pg 244. https://www.scribd.com/doc/113779500/Gheorghe-Florescu-Confesiunile-unui-cafegiu

sundance kid  •  23 martie 2018, 9:01

Se face prea mare caz pe justitie !! Nu asta e motivul pentru care si-au parasit tzara 5 milioane de romani si natalitatea e negativa !

Ciprian  •  23 martie 2018, 9:03

Salut Giusty! Cine este anticorupta?

john  •  23 martie 2018, 9:12

Imi e rusine de ce o sa zic, dar imi doresc ca macar numele oamenilor din filmari, daca nu filmarile in sine sa devina disponibile publicului larg. Cenzurate, lipsite de tenta pornografica, doar cat sa putem distinge clar actorii masculini. As vrea sa vad daca televiziunile vietii ar mai derula in loop aceste filmari, cum au facut cu recenta crima de la metrou. Desi le-ar fi incalcate drepturile acestor *** ce pretind ca sunt oameni, as vrea sa ii vedem toti, dezbracati in timp ce abuzeaza sexual de niste fete amarate.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Cătălin Tolontan  •  23 martie 2018, 9:13

@john: pina atunci, exista figurile lor aratate cu degetul la recunoasterea de la DIICOT. Le-am publicat pe aproape toate. Si nu, nu dvs trebuie sa va fie rusine, ci lor, ca erau si unii mai sunt politisti, procurori si alti ofiteri care jurasera sa apere cetateanul si drepturile lui si au fost indicati de fete sechestrate si puse sa se prostitueze de mafioti chinezi. https://www.tolo.ro/2018/02/05/ei-sunt-cei-10-ofiteri-pe-care-au-recunoscut-la-diicot-fetele-dosarul-de-pedofilie-si-de-trafic-de-persoane/

zzz  •  23 martie 2018, 9:30

@Giusty Anticorupta se ocupta de coruptie la...DNA. Aici vorbim de crima organizata, deci...DIICOT. DUpa cum vezi sunt niste litere diferite, deci 2 structuri diferite, doar daca vezi...

pacientuedevina  •  23 martie 2018, 10:24

Care "stat"? Statul sunt ei, nu noi cetatenii, societatea civila exclusa din structurile de control profesional, excludere care duce la dictatura acestora, la arbitrariu si la discretionar ca in tarile bananiere. Solutia este data de sistemele statului realmente democratic si de drept. De exemplu: consiliile superioare ale magistraturii sunt compuse dintr-un nr. paritar de magistrati si de reprezentanti ai societatii civile (specialisti in drepturile omului), iar nu doar 2 cu rol decorativ ca in Romania; colegiile medicilor, la fel, au in componenta paritara reprezentanti ai societatii civile (asociatiile reprezentative ale pacientilor si ale societatilor de asigurari de malpraxis) etc. Acesta este motivul pentru care in statul veritabil democratic si de drept, magistratul, medicul etc. nu poate batjocori cetatenii, nu poate sfida pe nimeni cu "statul sunt eu"... Acolo nu exista "state in stat", ca in Romania

pacientuedevina  •  23 martie 2018, 10:28

Acolo nu s-au institutionalizat musamalizarile, imunitatea, impunitatea, sfidarea, infatuarea

pacientuedevina  •  23 martie 2018, 10:37

In tarile care nu sunt bananiere, instantele civile, comerciale si penale functioneaza cu jurati, judecatori onorifici, judecatori consulari, consilieri prudomali etc. din partea societatii civile alaturi de judecatorul de cariera! Ati auzit de MCV pentru Germania, Franta , SUA?

Stelu  •  23 martie 2018, 10:39

Nu vor sa fie public pt ca sunt implicate persoane care sunt inca in functii in mom asta !! Ca daca era NASTASE- PETRE ROMAN... erau de mult dati in primire ...

zorrozabal  •  23 martie 2018, 10:51

L-am auzit vorbind de situatia cu care se confrunta Justitia-incurcata in propria sa independenta- pe fostul presedinte Traian Basescu-cel mai "competent"in materie,el fiind unul din artizanii sistemului-iar observatiile si concluziile sale mi s-au parut relevante!Vorbind de autocontrolul pe care trebuie sa si-l exercite Justitia prin propriul CSM,fostul presedinte a remarcat ineficienta Inspectiei judiciare in conditiile actuale, cand este subordonata unei sectii sau alta din CSM!Atata timp cat Inspectia judiciara este subordonata sectiei de procurori din CSM controlul pe care il efectueaza la DNA Prahova este ridicol,intrucat inspectorii judiciari pot fi revocati oricand daca controlul nu iese "cum trebuie"!In aceasta situatie fostul presedinte considera ca este imperios necesar ca Inspectia judiciara sa fie o institutie autonima ca de exemplu Curtea Constitutionala!Ori,exact asta a incercat Guvernul sa propuna Parlamentului prin mult blamatele Legi ale justitiei!Gura pacatosului adevar graieste!"Societatea civila"-adica una Laura Stefan si una Monica Macovei-nici nu vor sa auda!Le convine asa!Intrebarea care se pune este de ce nu vor ambasadele?

Horace  •  23 martie 2018, 11:03

Pana nu gasiti un filmuletz si sa il trimiteti la cancan nu cred ca se va misca ceva...

Mihai  •  23 martie 2018, 11:06

***

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Sun Tzu  •  23 martie 2018, 11:16

Implicaţi reprezentanţii claselor conducătoare ai ţării inamice în afaceri dubioase. Distrugeţi-le reputaţia şi, la momentul potrivit, supuneţi-i dispreţului propriilor concetăţeni. Daţi inamicului fete şi băieţi tineri pentru a-i lua minţile, dar şi jad şi mătase pentru a-i zgândări ambiţiile. Fiţi generoşi în promisiuni şi recompense pentru informaţii. Infiltraţi-vă peste tot spionii. Bazaţi-vă pe trădătorii care se găsesc în rândurile inamice Sun Tzu

addriann  •  23 martie 2018, 11:22

Inspectia Judiciara poate sa ascunda numele acelor procurori... Din pacate pentru ei, nu prea conteaza acest lucru, procurorii fiind simplii pioni in aceasta ,,increngatura "...Aceasta mafie chineza a functionat prea mult timp ( CU ACEEASI OAMENI ),iar pentru ca aceasta mafie sa scape nedestructurata, era nevoie de ,, ajutorul " unor persoane cu adevarat foarte importante... Iar in anul 2009 erau foarte putine persoane cu aceste ,, calitati "...

Ana  •  23 martie 2018, 11:32

Ce subtil l-ati bagat si pe Emil Boc in povestea asta, fara nici o legatura de fapt cu el. V-ati gandit mult? A fost un brainstorming de echipa?

Cătălin Tolontan  •  23 martie 2018, 11:33

@Ana: nu noi l-am bagat pe Emil Boc intre cei doi mafioti chinezi. El singur s-a bagat, in adormirea serviciilor secrete care ar fi trebuit sa stie. Era informatie publica faptul ca, in momentul cind Boc a fost sa le inaugureze mafiotilor afacerea, chinezul Mihai era inca in termenul de condamnare (eliberat conditionat) pentru trafic transfrontalier si trafic de persoane. Vi se pare normal ca un sef de guvern UE sa inaugureze afacerea unuia care e condamnat definitiv si inca in ispasirea pedepsei pentru trafic de minore si trafic de persoane din China in spatiul UE?!

Andrei  •  23 martie 2018, 11:41

Felicitari pentru aceasta ancheta si felicitari pentru toate eforturile tale si pentru toate anchetele pe care le-ai facut. Dar nu ma pot abtine sa nu te intreb pe cand si o ancheta in propria redactie (gsp)? Ca sa folosesc cuvintele tale, ar fi interesant de vazut (poate chiar si pentru tine, asta in cazul in care chiar esti 100% curat) ce grad de penetrare a redactiei au interlopii si puscariasii din fotbal (Gigi, MM, Gica Popescu, Mircea Sandu, Dumitru Dragomir, clanul Becali) daca in gsp apare tot ce scrie MM pe Facebook, tot ce latra Becali si tot ce spun ei. Ar fi interesant de vazut si de ce unii dintre subalternii tai liniseaza mediatic alte echipe (rivalele fcsb), de ce dati de pamant mereu cu Dinamo si Cfr si de ce 90% dintre stiri sunt elogii la adresa fcsb-ului si a infractorilor (dovediti, doar nu degeaba au fost inchisi la puscarie). Oare o fac cu stiinta si cu acordul tau sau daca esti total strain de asemenea practici, tu chiar nu-ti citesti niciodata propriul ziar?

Thomas brams  •  23 martie 2018, 11:47

Imi este scarba. Plec din tara!!!

Cătălin Tolontan  •  23 martie 2018, 11:48

@Thomas brams: ar fi culmea :-) prima instanta decisese ca mafiotii chinezi sa fie expulzati, a doua a revenit. Ar fi culmea sa plece oamenii obisnuiti din Romania si sa ramina infractorii dovediti. Daca plecati, si e dreptul dvs sa o faceti, asta e pentru ca asa va doriti, dar nu pentru ca ar trebui sa ne temem de ei.

Vnaftuli  •  23 martie 2018, 11:49

România, țara tuturor posibilităților, în special al celor cu iz penal.

Sorin  •  23 martie 2018, 12:24

Chiar nu se găsește nici o posibilitate sa se redeschidă dosarul? Nu puteți merge la nici o televiziune CORECTA sa prezentați cazul, sa stați in emisie 4-5 ore sa se tragă un semnal, poate atunci cineva ar lua vreo măsura. Nu exista instituții europene, dacă ale noastre sunt mânjite, sa ia măsuri?

ardealul  •  23 martie 2018, 13:52

Dar ceva despre Voiculescu cand vedem ,sau nu se pune ca ala iti este prieten...

George  •  23 martie 2018, 14:36

Despre cazuri ca acestea de ce nu zbiara indivizi precum:Macovei,Preda,Ungureanu,Base,Turcan,Coldea,Kovesi,Johannis si cati altii,precum si ong-urile gen cea a...rezistentilor?Mizerabilii...

pacientuedevina  •  23 martie 2018, 14:43

Cauzele "statului paralel" (în realitate "stelele paralele în stat")? Faptul că încă permitem (deci încă nu modificăm legile) ca profesiile esenţiale într-un stat de drept şi democratic să se autoreglementeze şi să se autocontroleze discreţionar, cu excluderea abuzivă a societăţii civile. CSM, instanţele, colegiile medicilor etc. emit cu "seninătate" hotărâri şi decizii prin care ADAUGĂ ABUZIV LA LEGE, deoarece nu au în structura lor reprezentanţi cu rol notabil al societăţii civile care să "îi tragă de mânecă", să ia poziţie şi să denunţe public malversaţiunile. Nu există niciun paznic, deci îşi pot face de cap, exact cum vor "muşchii lor". Iar apoi, abuzul este verificat prin "AUTOCONTROL", doar între ei, din nou fără transparenţa prezenţei în structura de control a societăţii civile, cu efectul muşamalizărilor ("corb la corb nu îşi scoate ochii"). Cât timp va fi aşa, nu se va schimba absolut nimic fundamental în România, astfel că degeaba tot comentaţi aspecte adiacente, nedecisive. Şi distragerea atenţiei de la cauzele reale, prin scandaluri picante, este o strategie clară de AUTOCONSERVARE a statelor paralele din stat... Ele nu vor ca cetăţenii să discute despre cauze şi să faca ceva pentru eliminarea lor!

Lila  •  23 martie 2018, 15:08

Se confirma cum tot esafodajul in apararea justitiei are la baza mafia, in care oamenii pusi sa slujeasca justitia si tara detin roluri de prim rang si actioneaza contrar acestor interese. Nu Statul este vinovat asa cum incearca autorii sa insinueze ci oamenii sai din punctele cheie, adusi de basescu si macovei, concomitent cu oferirea pe tava a sistemului de legi faurit in acest sens. SRI si celelalte servicii secrete (aceleasi din 89 sub alte denumiri asa-zise democratice) si-au continuat si continua opera de tradare a tarii si poporului chiar pe banii platiti de popor. Justitia penetrata de elemente tradatoare ( ex. macovei, etc.) si de acoperiti s-a aliat cu ravna la opera serviciilor! Culmea, o mare parte, cred majoritara, a presei le canta in struna. Si vine intrebarea- Cum de mai rezistam? Ma rog pentru poporul nostru obidit de proprii sai fii sa-l scoata cineva din marasmul in care a intrat! Speranta moare ultima! Din pacate, ne autodistrugem din prostie si orgolii nemasurate!

vasco  •  23 martie 2018, 15:13

@ardealul(chiar ,tu esti ardealul?),de ce ti-ar mai spune cineva ceva despre Voiculescu?Sunt sigur ca stii totul! @george,absolut de acord cu ce spui. D-le Tolontan,tot ceece scrieti si dezvaluiti despre sistemul putred de justitie e corect,va doresc succes si curaj in continuare.Totusi ,daca am fi avut alte legi ale justitiei la acel timp...mai era posibil asa ceva?Si atunci va intreb:de ce v-ati manifestat atat de turbulent la prezentarea d-lui Tudorel Toader?Dincolo de faptul ca a fost lipsa de respect fata de un om serios,venit acolo doar sa va prezinte ceva,n-am inteles rectiile demne de Bot cel catarator prin copaci...Pacat!

Vasile  •  23 martie 2018, 15:56

Asta e o gluma ca SRI-ul nu l-a informat pe Boc. Pai Boc l-a girat si lasat in locul lui la primaria Cluj pe Sorin Apostu, zis si fifty fifty. Acesta din urma a si facut puscarie. *** Daca aveam justitie in Romania, Boc ar fi fost condamnat la sute de ani de puscarie.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

user  •  23 martie 2018, 16:06

Pentru care fapte a intervenit prescriptia? Art. 154 Cod Penal (4) În cazul infracțiunilor contra libertății și integrității sexuale, al celor de trafic și exploatare a persoanelor vulnerabile, precum și al infracțiunii de pornografie infantilă, săvârșite față de un minor, termenul de prescripție începe să curgă de la data la care acesta a devenit major. Dacă minorul a decedat înainte de împlinirea majoratului, termenul de prescripție începe să curgă de la data decesului. Detalii: https://legeaz.net/noul-cod-penal/art-154 http://www.unbr.ro/infractiunea-de-constituire-a-unui-grup-infractional-organizat-integreaza-si-nu-dezincrimineaza-pluralitatea-constituita-de-infractori-care-in-vechile-reglementari-nu-imbraca-forma-unui-grup-organi/ Daca nu sunt stabilite faptele prin neglijenta procurorului de a le incadra in articole din Codul Penal cum putem sti daca a intervenit prescriptia. Ar trebui contestata la ICCJ Rezolutia inspectiei judiciare si DIICOT de clasare a dosarului.

Vasile  •  23 martie 2018, 16:45

Am uitat sa scriu ca legile justitiei au intrat in vigoare prin asumare de catre mult prea cinstitul guvern Boc.

Sorin  •  23 martie 2018, 17:06

Suntem pe primul loc la trafic de carne vie in UE. Practic cele mai multe prostituate din UE provin din Romania, cred ca putem spune ca avem in fata *** in toata regula. Tara colcaie de clanuri interlope, statul se ocupa de nimicuri.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Calin  •  23 martie 2018, 17:09

Domnu Tolo de ce nu fceti investigati si in Teleorman la firmele patronate prin interpusi de Dragnea sau la documentele scoase la iveala de Burleanu despre Lupescu si Mircea Sandu cind au activat la frf. Ca sa fiti credibil trebuie sa abordati toate subiectele nu sa faceti anchete sau investigati doar la cazurile care va convin si care sa nu deranjeze anumite persoane. Lucrind la un trust patronat de un securist e greu sa fi credibil si se observa lipsa de echidistanta si frica de a cerceta anumite cazuri.

Cătălin Tolontan  •  23 martie 2018, 17:10

@calin: sa lucram la toate cazurile? Cine poate face asta? Dumneavoastra va ocupati de tot ce se intimpla in profesia dvs?

pawn  •  23 martie 2018, 17:45

nu stiu daca din pricina asta il "iubesc" romanii pe bocul lui basecu...

Andrei F  •  23 martie 2018, 17:46

@Calin • 23 martie 2018, 17:09 Domnule ,putintica rabdare...Nu o sa fiti multumit daca in episodul de maine o sa apara chiar Dragnea?Eu am curaj sa pariez...Pai cum sa fie ceva rau in tarisoara asta si sa nu fie cu PSD?Daca totusi nu o fi...puneti manuta pe hartie si faceti sesizare la institutiile statului.Daca este cu Dragnea sa vedeti ce ,,succesuri,, o sa aveti...

vasco  •  23 martie 2018, 18:58

Chiar va cred ca e greu de inteles si de formulat un raspuns...,d-le.Pacat..inca odata ,pacat!

enduroyz  •  23 martie 2018, 19:07

Si dumneavoastra d-le Tolontan , veniti cu subiecte la care *** # rezist nu pun botul , veniti cu ceva indivizi de la PSD , mai iesim si noi in strada , ne mai punem fustele in cap sa vada Bruxelu cata de sexy suntem , sa dea bine la imaginea de dreapta bolsevica .Eu zic sa luam legatura cu dottoranda de renume mondial ,medaliata de rasunet planetar , dar cred ca chinezii nu sunt pesedisti , sunt pedelisti si dupa cum se vad listele negre venite de la *** occidentale , ordinele sunt de epurare politica nu de lupta anticoruptie Lupta anticoruptie ? Doar in creierii prostovanilor ..Hai pa , ma duc sa vad daca a dat filoxera in vie .

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Pffff…  •  23 martie 2018, 20:07

@ Catalin Tolontan Pai trafic de arme neinvestigat si trafic de persoane=nave de mare tonaj. Pe ce "ape" de bani pluteau astea? Ca nu dadeau la galere alde astia. Pe sub asemenea infractiuni, plutesc si banii. Puteti dezvolta fraza aceea cu falsificatul de contracte pentru gaj la camatari in cazinouri? Nu cred ca se oboseau sa le trimita cu plicul sau valiza (altfel o metoda folosita in cazurile de omor comise de asiatici). Plus ca le-ar fi putut falsifica si pe aici. Niscai spalari de bani?

Marian  •  23 martie 2018, 21:14

Domnu Tolontan mult succes, daca vine potopul lui Noe o sa avem o tara cu oameni buni

Comentează