Rețeaua ofițerilor pedofili și-a conservat puterea! Comisarul George Cioclea veghează azi peste 140 de milioane de euro pe an ca director economic la Primăria Sectorului 4!

Fost șef din Garda Financiară Ilfov și recunoscut de o fată de 15 ani abuzată la ”Shanghai”, Cioclea se ocupă de bugetarea cheltuirii impozitelor încasate de la cetățenii Sectorului 4

marți, 20 martie 2018, 6:48

75 de milioane de lei prevede bugetul întocmit de Cioclea să se cheltuiască în 2018 cu salubrizarea și deszăpezirea în Sectorul 4

36 de milioane de lei s-au cheltuit cu salubrizarea și deszăpezirea în bugetul pe 2016, în Sectorul 4 al Bucureștiului

 

Investigație de Răzvan Luțac și Cătălin Tolontan

”621 de milioane de lei este bugetul pe 2018 al Primăriei Sectorului 4”, spune directorul economic George Cioclea, pentru Radio România Actualități.

15 ani avea minora care l-a recunoscut pe comisarul George Cioclea în fața procurorilor

Cioclea se ocupă de acest buget uriaș, echivalentul a aproape 140 de milioane de euro în fiecare an.

Ca director executiv al direcției economice, George Cioclea este, prin organigramă, subordonat direct primarului Daniel Băluță.

Iar semnătura lui Cioclea apare pe fiecare Buget de Venituri și Cheltuieli unde se regăsesc impozitele cetățenilor și firmelor din Sectorul 4.

În iarna lui 2005-2006, Cioclea era fișat de SRI, poliție și DIICOT drept unul dintre protectorii rețelei de mafioți chinezi de la restaurantul ”Shanghai”.

O minoră, adusă din Baia Mare de către chinezi, îl recunoștea la DIICOT ”În fotografia de la poziția numărul 5”.

Telefonul comisarului plinuț, atunci în vîrstă de 29 de ani, era ascultat prin mandat judecătoresc.

El a ajuns azi să ruleze un buget comparabil cu cel realizat în România de următoarele companii: Praktiker, Bricostore, OMV, Terapia, Ericsson, Toyota, Nestle, Siemens. 

Imaginați-vă cine este directorul economic al oricăreia dintre aceste firme ca să realizați cine gestionează, de pe aceeași poziție, banii cetățenilor din Sectorul 4.

”Tot de la chinezul Sam, martorul sub acoperire a aflat că Șeful Mihai trimite Garda Financiară pentru a controla diverse depozite (unele ilegale) ale cetățenilor chinezi. Apoi, Mihai le spune acelor chinezi că el a rezolvat problemele și le percepe acestora diverse sume de bani, de ordinul zecilor de mii de euro, pe care le împărțea cu cei din Garda Financiară” Rechizitoriul întocmit de procurorul Olga Vrânceanu, în dosarul DIICOT 719/D/P/2005
FACSIMIL 1. Fișa întocmită de DIICOT în 2005, în urma filării și monitorizării lui George Cioclea, unul dintre ofițerii care protejau rețeaua chinezilor. FACSIMIL 2. La 13 ani distanță, semnătura lui George Cioclea apare pe bugetul de 621 de milioane de lei, 140 de milioane de euro, al cetățenilor Sectorului 4. Uneori, lucrurile pot fi spuse simplu: pentru că justiția nu și-a făcut treaba și a clasat cazul în 2009, în 2013 Cezar Cioclea poate avea această răspundere uriașă.
FACSIMIL 1. Fișa întocmită de DIICOT în 2005, în urma filării și monitorizării lui George Cioclea, unul dintre ofițerii care protejau rețeaua chinezilor. FACSIMIL 2. La 13 ani distanță, semnătura lui George Cioclea apare pe bugetul de 621 de milioane de lei, 140 de milioane de euro, al cetățenilor Sectorului 4. Uneori, lucrurile pot fi spuse simplu: pentru că justiția nu și-a făcut treaba și a clasat cazul în 2009, în 2013 Cezar Cioclea poate avea această răspundere uriașă.

Cioclea către șeful mafioților chinezi: ”E prea puțin”

17 noiembrie 2005, ora 11:26, discuție între comisarul șef de Gardă Financiară George Cioclea și șeful rețelei de traficanți chinezi, Mihai.

CIOCLEA: Da, Mihai!
MIHAI: Salut! Să trăiți!

CIOCLEA: Zi!
MIHAI: Uite… Da! Ăăă… Trebuie nu… spune lu’ colegii! Nu-i… înțelege altceva sau greșit. Nu… în fața lui… obligația lui. Nu asta…

MIHAI: Ai înțeles? (neinteligibil)
CIOCLEA: Ei au spus că… Ei au zis… Ei au zis că e prea… prea puțin!

MIHAI: Da. Vrea ajută pe amici meu. Atât!
CIOCLEA: Da.

MIHAI (neinteligibil): Da, părinți plecat și eu, ca prieten, ajutat
CIOCLEA: Am înțeles. Bine, MIHAI, hai că-i zic eu lui MARIUS…

Ce face Marius, colegul lui Cioclea, în aceeași zi?

Se duce la restaurantul ”Shanghai”, le promite chinezilor că va rezolva problema.

Și, apoi, cere o fată.

Chinezii îi spun unei minore să se ducă la comisarul de Gardă.

Fata de 15 ani plânge, refuză, dar, comisarul de gardă Marius se înfurie și, până la urmă, fata este livrată de chinezi acolo, la locația unde o ceruse ofițerul.

Este aceeași fată, venită din Baia Mare, care avea să pună degetul arătător, recunoscându-l pe Cioclea la DIICOT!

Imaginea în care tânăra de 15 ani îl recunoaște pe Cioclea (fotografia comisarului este mărită în medalion)

Cioclea, directorul unui buget de care depind 325.000 de oameni

Ce face astăzi George Cioclea?

A rămas netulburat în structurile ANAF și acum a ajuns gestionarul unui buget uriaș.

94 de milioane de lei va cheltui Sectorul 4 cu școlile în 2018

189 de milioane de lei a cheltuit Sectorul 4 cu școlile în 2016

Este directorul executiv al Direcției Economice la Primăria Sectorului 4.

Conduce 30 de angajați. Construiește și apoi supraveghează bugetul pentru cei 325.000 de locuitori ai Sectorului 4.

”Bugetul întocmit de Cioclea, semnat de Băluță și apoi ajuns în Consiliul Local distribuie sume tot mai importante către ADP Sector 4”, spune o sursă din primărie.

La Administrația Domeniului Public Sector 4 șef este Marian Goleac, aflat în relații cordiale cu George Cioclea.

ADP 4 s-a transformat într-o societate comercială, după modelul celor înfințate de Gabi Firea la Primăria Capitalei.

”În ADP, care-i un regat în regat, se fac multe achiziții străvezii, iar Goleac are interesul ca Cioclea să rămână pe funcție, că acesta reașază bugetul, pentru aprobări și rectificări”, spun colegii lor din primărie.

Cheltuielile, duble la salubrizări și deszăpeziri, înjumătățite la învățământ!

Bugetul cheltuielilor pentru învățământ ale Primăriei Sectorului 4 s-a redus la jumătate din 2018, față de bugetul realizat al lui 2016!

În schimb, în proiectul de buget pentru 2018, întocmit de direcția condusă de George Cioclea, sunt prevăzute 78 de milioane de lei pentru ”amenajarea și întreținerea zonelor verzi, a parcurilor și grădinilor publice”.

Și încă 75 de milioane de lei pentru ”salubrizarea stradală, salubrizare menajeră și deszăpezire”.

În timp ce învățământul se înjumătățește, fondurile de salubrizări și deszăpeziri sunt duble față de anul 2016!

Cioclea face toate aceste transformări cu stilul său agreabil și jovial, ”de om inteligent care glumește și când spune lucruri serioase”, după cum îl descrie un om care lucrează cu el.

Secretara lui Goleac, sora șefului Clanului Sportivilor

Marian Goleac (stânga), șeful ADP Sector 4, secretara sa, Luiza Maria, și fratele acesteia, Mircea Băluș, șeful clanului Sportivilor, cunoscut ca Mircea Nebunu (dreapta)

Marele beneficiar al schimbărilor dramatice din buget, întocmite de George Cioclea, este ADP-ul condus de Marian Goleac.

4.500 de euro câștigă Marian Goleac din salariu la ADP Sector 4

Zeci de milioane de euro sporesc, în fiecare an, pe traseul dintre biroul lui Cioclea și cel al lui Goleac.

Conform declarației de avere, ca șef al SC ADP Sector 4, Marian Goleac încasează  53.000 de euro pe an din ”salarii și venituri asociate salariilor”.

”În sediul ADP și în Primăria Sectorului 4 se perindă tot soiul de oameni din Clanul Sportivilor. Secretara lui Goleac, Luiza Maria Băluș, este sora lui Mircea ”Nebunul”, șeful Clanului Sportivilor”, descrie un om din Primărie.

În proximitatea profesională a lui Cioclea, clanul chinezilor a fost înlocuit de Clanul Sportivilor.

Într-un interviu acordat Gazetei acum o lună, când numele său apărea în cazul ”Shanghai”, Cioclea nega participarea la protejarea mafiei și spunea că ”locuința mea era la 100 de metri de Shanghai și poate de aceea a apărut confuzia”.

Nu informa însă că-l cunoștea pe șeful clanului de proxeneți, chinezul ”Mihai”, dar spunea că ”îl știam că venea ca traducător când mai făceam controale la chinezi”.

Ieri, și-a explicat noul statut și acțiunile de la Primăria Sectorului 4.

„Am venit prin concurs, apoi transfer. Nu am făcut vreun favor ADP”

-Domnule Cioclea, cum ați ajuns la Primăria Sectorului 4?
-Prin concurs am ajuns la Direcția Generală de Impozite și Taxe Locale Sector 4, ca director general adjunct. Apoi, prin transfer prin august – septembrie 2017 ca director economic.

-Ne puteți spune ce salariu aveți?
-(râde) Veniturile noastre se află în declarația de avere.

-Știm, dar în ultima declarație de avere depusă erați venit de puțină vreme și e trecută doar o parte din suma anuală.
-Sunt niște norme clare prin care noi suntem plătiți. Vă recomand să vedeți cât are viceprimarul, pentru că salariile noastre nu i-l pot depăși.

-Dar de ce nu comunicați salariul de vreme ce e public?
-E mai mic decât al viceprimarului.

-Pe domnul Goleac îl cunoașteți?
-Da, de la SC ADP Sector 4. Nu îl cunosc de multă vreme, doar de când am venit în Primărie.

-Vă întrebăm pentru că bugetul pe care l-ați semnat pare redirecționat în proporții mult mai mari către domeniile care țin de ADP, mai puțin la educație, la școli…
-Dacă vreți să spuneți că are de-a face cu ADP, e fals. Cheltuirea se face către mai multe societăți, nicidecum doar de SC ADP. Nu favorizăm în vreun fel ADP-ul.

„Numele meu a apărut în dosar ca să dea mai bine”

-Ce reacții au fost în Primărie după ce numele dumneavoastră a fost în Dosarul Shanghai?
-Au fost discuții, vă dați seama. Așa cum au fost și acum 12-13 ani, atunci când a apărut dosarul. Dar am avut aceeași reacție. Eu am fost doar văzut acolo, la restaurant, ceea ce s-a întâmplat. Iar pe chinez, îmi mențin ce v-am spus, îl știam ca traducător când făceam controale pe la ei.

-Ați fost recunoscut de către o fată de 15 ani în calitate de client frecvent nu doar al restaurantului, ci și al bordelului de la subsol.
-Ea m-a văzut acolo. Dar eram client al restaurantului. Atât. Nicidecum n-am mers la masaj sau alte lucruri. Fata zice în dosar „mi s-a spus că îl cheamă Cioclea Cezar George și e de la Garda Financiară”. Atenție, mi s-a spus. Păi, veneam eu să arăt legitimația pe acolo?!

-Ați fost filat, fișat. Și apăreți și în acele stenograme în care vorbiți cu mafiotul chinez.
-Repet, îl știam ca traducător. Vreți să vă spun ceva? Credeți că dacă era și cea mai mică probă nu se întâmpla ceva? Dar nu există! Nu există așa ceva. Înainte se scrisese că am fost și filmați. Nu ziarul dumneavoastră, alții au scris. Păi, credeți că ar fi scăpat cineva dacă exista vreun video? Eu cred că numele meu, de exemplu, a apărut acolo ca să dea mai bine. Sincer vă spun.

 

CUPRINS: Toate capitolele din investigația GSP în cazul „Shanghai”

Comentarii (47)Adaugă comentariu

Luca  •  20 martie 2018, 7:47

Oare aceeasi situatie este in toata tara ?! Probabil ... Mafia italiana este depasita . In acest ritm , s-ar putea ca politistul pedofil sau pe politistul care a vrut sa bata o domnisoara in trafic cu o bata , mari sefi cu salarii imense . Felicitari si aveti grija la "sportivi " :-) .

Cătălin Tolontan  •  20 martie 2018, 7:50

@Luca: multumim, dar "sportivii" ar trebui sa aiba grija la lege si la cetateni ca nu au ajuns sa se teama cetatenii de un clan mafiot intr-o tara democratica. Sa se teama cei care fac combinatii, care incalca legea, nu sa traim dvs si noi cu teama!

City of Offfff  •  20 martie 2018, 7:55

Dormiti linistiti, Primaria Sector 4 lucreaza si va lucreaza impreuna cu Clanul Sportivilor & Co. Voi platiti-va taxele, taceti din gura, mergeti la vot, iar Primaria se va ocupa de restul. Are cei mai competenti angajati platiti din banii vostri dupa cum se poate vedea! Sunt convins ca si la Primaria Generala sunt oameni la fel de competenti si profesionisti. Marturie stau zecile de chermeze, panselute si decoratiuni intr-un oras aflat in colaps.

sundance kid  •  20 martie 2018, 7:56

Da. E o tzara democrata in curs de dezvoltare .desi fortza de munca a scazut. Afrimau insolventii de 7 ani ca anul trecut ar fi parasit tzarisoara 300 de mii de romani si anul asta se pare ca vor dobori recordul ! Democratie . Da.

Dan Petre  •  20 martie 2018, 8:24

Sa va tina Dumnezeu sanatosi si sa continuati sa sapati. Din pacate , ca si atunci cand au clasat dosarele, institutiile statului dorm pe ele si se uita in alta parte cand toata acest puroi iese la suprafata. Si, din pacate, reactia ne este imputabila si noua ca societate: pentru ca suntem extrem de pasivi in fata abuzurilor... Intr-o tara democratica normala, indivizii fie erau indepartati din functiile detinute, fie isi dadeau prompt demisia. Aici, ne rad in nas. Daca 100.000 de oameni s-ar mobiliza si ar iesi seri la rand la proteste, poate s-ar misca ceva. Asa insa, pur si simplu nu le este frica.

Cătălin Tolontan  •  20 martie 2018, 8:25

@Dan Petre: aveti multe lucruri pe care le puteti face daca doriti sa va implicati. Duceti-va in audienta la DIICOT si spuneti-le: ”Va felicit ca l-ati lasat in pace pe un comisar sef recunoscut de o fata de 15 ani sechestrata si obligata sa se prostitueze! Comisarul Cioclea care e acum director economic la PS4 si va ia pe voi, procurorii DIICOT, peste picior spunind: ”Numele meu a apărut in dosar ca să dea mai bine””. Sau puteti face o groaza de alte lucruri. Scrieti un email catre Primarie sa spuneti ce credeti, mergeti la consilierii locali de la PS4 cind e sedinta, donati catre ONG-urile care ii apara pe copiii fara posibilitati. Nu subestimati forta fiecarui gest si, mai ales, forta contactului uman 1 la 1 cu autoritatile. Important e sa nu abandonati. Niciodata.

dana  •  20 martie 2018, 8:41

Ce senin e *** asta in interviu!.. Le are pregatite, le a lamurit deja, "sincer va spun", nu va mai chinuiti ca va rupeti ***-n *** meu si al colegilor mei! Sintem o gasca-ntreaga de smekeri, cititi si plingeti!

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Sile  •  20 martie 2018, 9:43

Când spui "justiția nu si a facut treaba" te referi la celebrii procurori, nu?

Matei  •  20 martie 2018, 9:51

Felicitari! Atat! Cat timp lucrati la aceste anchete, inca mai sper ca o sa ajungem o tara normala, chiar daca peste 40-50 de ani.

Valentin  •  20 martie 2018, 10:04

Este clar ca acest domn George Cioclea a avansat atat profesinal si jmechereste , a trecut de la a *** chinezi la a *** locuitorii sectorului 4 . Eu nu cred ca acest personaj nu are nici cea mai mica intentie de a mai face ceva corect pentru noi sau de a face ceva benefic cu functia care o are . Sincera mea parere este ca domnul in cauza este total compromis . Stima si respect pentru anchetele Dvs.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

vasilea  •  20 martie 2018, 10:16

Va rog sa-mi permiteti o intrebare: E legala reorganizarea care se face la Primaria Sectorului 4 ? Pe data de 08.03.2018, fara nici o explicatie, unii politististi locali Sectorul 4, au primit Preaviz de 30 de zile, dupa care inceteaza activitatea. Alti politisti locali, colegi primilor, raman pe functie si au primit Decizii de incadrare pe functie. Ne intrebam si noi: Pe ce criterii ? Domnul Ghencea taie si spanzura pe cine vrea el ? Unii au avut abateri si calificative foarte proaste, dar “descurcareti”, au ramas pe functie, fara examen, ceilalti, multi cu calificative “Foarte Bun”, fara abateri, dar fara “pile, relatii, cunostinte”, sunt dati afara. E legal ? Unele doamne care erau pe functie la Politia Locala Sector 4, dar nu lucrau in strada, ci prin birouri, au primit Decizii de incadrare pe functie, desi nu au dat nici un examen si nu au absolvit Scoala de Agenti de Politie la Institutul de Studii Pentru Ordine Publica Bucuresti. E legal ? Printre cei care au primit Decizii de incadrare pe functie, sunt si pensionari de 64-65 ani, ai Ministerului de Interne, calificativ "Satisfacator", in timp ce altii mai tineri care nu au alte venituri si au F.B., sunt dati afara. E legal ? Nimeni, nici un sef nu vrea sa dea nici un fel de relatii, sa ne explice pe ce criterii unii raman in functie, iar altii sunt dati afara. E legal, ca celor care au primit Decizii de incadrare pe post sa li se restituie sumele de bani retinute anterior 2018, iar la ceilalti, nu ? E legal, ca numai unii politisti sa dea din nou examen pentru ocuparea functiei, iar altii, nu ? E legal ca diploma de absolvire a Scolii de agenti de politie sa nu fie necesara pentru un post de politist , ci numai cea de studii civile ? E legala discriminarea ?

Dan Dan  •  20 martie 2018, 10:22

Baza acestui articol este o cruda realitate care se petrece in Sectorul 4 de cand s-a uns primar Daniel Baluta: *** din banul public si *** *** in *** lui Baluta. O inadvertenta in datele prezentate in articol: bugetul sectorului 4 este dictat...repet...dictat unilateral de Baluta. Acest Cioclea, cu toata istoria lui de le Garda, nu face decat sa semneze, neavand rol activ. Se stie in tot orasul ca ADP-ul lui Goleac redirectioneaza banii catre firmele indicate de Baluta si Goleac...sa ne reamintim sinistrul gard de pe Vacaresti....care...pe langa modul de realizare, a fost de fapt initiat ca si paravan (fizic!) pentru a nu se vedea ca au inceput lucrari de construire ale unui complex imobilar in zona verde de langa lac. Hilar este ca singurele intrari in acel spatiu sunt pazite de Politia Locala Sector 4, unde mare sef la receptii lucrari este baiatul lui Goleac. Si asa se leaga tripleta de ***aur a sectorului 4, Baluta-Goleac-Puiu Florian. #vavedem !!!

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

max  •  20 martie 2018, 10:25

cu siguranta ca nu este unicul caz..ca sintem condusi de incompetenta, frauda si delicventa nu e ceva nou. felicitari pt articol si subscriu la "desteapta-te romane" cu mai multe divulgari, relatari, dezvaluiri si poate chiar sesizari din partea legii.

Popescu  •  20 martie 2018, 10:47

Bravo Cataline !!! Dar putregaiul in tara asta este profund si generalizat si tu esti cam singur. Daca tocmai institutiile statului platite f.f. bine nu-si fac treaba, ce poti face tu singur ? Oricum esti un luptator.

Cătălin Tolontan  •  20 martie 2018, 10:48

@Popescu: nu sunte singuri. Suntem o echipa de investigatii intr-o redactie cu zeci de oameni, din care si altii fac investigatii. Si exista, de asemenea, si alte redactii care fac investigatii. Cititi-le si sprijiniti-le daca le considerati de incredere. Cum puteti face asta? Incurajati prin abonamente ziarele care va plac si donati pentru siteurile care va conving ca scriu verificina informatiile.

Asta e?  •  20 martie 2018, 10:56

www.ziare.com › Stiri › CSM2 iul. 2013 - Foto:luju.ro. Toti candidatii intervievati marti de CSM pentru ocuparea functiilor de adjuncti in DNA si Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si ... sir in arest preventiv, pana cand procurorul civil Codrut Olaru, pe atunci sef DIICOT, i-a prins pe adevaratii hotii - Clanul Sportivilor-, recuperand si armele.

sorind  •  20 martie 2018, 12:27

da procuratura, politia, DNA, DICOT, conducerea PSD si chiar CSAT-UL nu are nici un cuvant de spus? cum, sa lasi populatia un sector prada unui clan de interlopi fara sa-ti pese? unde este statul asta care este in slujba cetatenii si apara interesele lor?

Miki  •  20 martie 2018, 13:56

De ce nu isi pune nimeni intrebari despre un om din PS 4, pe care-l stie toata lumea de frica? Numele lui este Florian. Cred ca o sa ramaneti perplecsi.

Cătălin Tolontan  •  20 martie 2018, 13:57

@Miki: despre Puiu Florian am scris aici, tot legat de PS4. -----https://www.tolo.ro/2018/02/22/primaria-sectorului-4-sefi-la-piete-un-condamnat-cu-interdictie-la-functii-publice-drept-sef-la-juridic-iar-ca-sefa-corpului-de-control-o-condamnata-prima-instanta-pentru-40-de-act/----------Dar daca aveti informatii le asteptam pe [email protected]. Multumim.

Ion Popescu  •  20 martie 2018, 14:45

@vasilea Nu voi intra in detalii referitor la criteriile de selectie a personalului in Romania. In Romania, ca in orice tara bananiera, conteaza neamul, gasca si clanul din care faci parte. Cat esti de serios, bun, performant si ce studii ai sunt criterii inexistente. De aceea emigreaza profesionistii si oamenii seriosi. In general e o adunatura la varf pusa acolo, ati ghicit, politic. Acea adunatura are ca obiect unic de activitate prezervarea puterii si a resurselor. Acest lucru se face angajand si pastrand oamenii de joasa speta, cei care inchid ochii, nu pun intrebari, isi toarna colegii si ii ling prin diverse locuri. De aceea si suntem unde suntem. Evident ca acea restructurare este discutabila. Singurul lucru pe care il pot face cei afectati este sa deschida proces colectiv si sa clarifice in instanta care au fost criteriile de selectie. Din ce citesc este clar un caz de discriminare si favorizare a anumitor candidati. Daca va veti multumi cu vrajeala nu stiu carui superior - veti ramane doar cu minciuni si promisiuni. Adica 0.

Andy  •  20 martie 2018, 16:32

Daca domnul Cioclea apare indicat,nu condamnat sau judecat, de o fata ca a frecventat un salon de masaj asta nu inseamna ca nu e competent ca director ECONOMIC si nu are abilitatile necesare pentru a conduce directia economica din primarie.

Cătălin Tolontan  •  20 martie 2018, 16:33

@Andy: clar. E chiar recomandat sa fi fost, macar o data din viata, filat de SRI sub suspiciunea ca protejai o retea de trafic transfrontalier de persoane, sa fii fisat de DIICOT, sa apari in stenograme cind ii spui mafiotului ca oamenilor tai de la Garda Financiara ”li se pare putin” si sa fii recunoscut de o fata de 15 ani ca frecventai bordelul unde ele erau puse sa-i satisfaca pe ofiteri. Aveti dreptate, daca nici asa nu ti se da pe mina bugetul unui sector cu 325.000 de oameni, atunci cind? Acum, serios. Probabil nu va dati seama, dar furia oamenilor creste la cote alarmante in fata tuturor acestor cazuri de musamalizare si de coabitare cu mafia.

George Preda  •  20 martie 2018, 16:40

Il stiu pe acest Goleac de pe vremea cand avea un service auto undeva in apropiere de Aparatorii Patriei. Sa tot fie vreo 15 ani de atunci. Acum, pe acel loc cred ca e un ansamblu rezidential. Omul era un satrap... era inspector agramat la primarie (nu mai stiu daca la S4 sau la generala) ***. Daca imi aduc bine aminte, fusese taximetrist de succes la viata lui.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Oana  •  20 martie 2018, 17:25

*** Stiam ca dumneavoastra scrieti articole despre sport. De unde "deontologia" asta jurnalistica de a va baga si pe alte domenii? *** Ca numai documentate nu sunt. Mai ales ca este o mizerie ceea ce faceti. *** ,,***" ***.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Azet  •  20 martie 2018, 18:12

@oana : tinand cont ca va semnati cu nume de femeie si in general exista prejudecata ca femeile trebuie sa stea la cratita , ar trebui sa incurajati mai mult diversificarea specializarilor.

Adi  •  20 martie 2018, 18:26

@ Andy, mai ramane sa-i pupi mana tov Cioclea pana se albeste! Voi chiar nu aveti rusine, mai?

silicon_v  •  20 martie 2018, 18:27

Era imposibil sa nu apara si "Oana" cu vesnicul mesaj "da' de ce nu va ocupati voi doar de sport, ca acolo va pricepeti". Chiar ma mir ca a aparut asa tarziu :)

Stoica Valentina  •  20 martie 2018, 18:40

Va legati de un subiect la care nu aveți probe certe ca s-ar fi întâmplat și pe lângă asta asociați subiectul cu bugetul sectorului 4 . Noi cetățenii sectorului 4 suntem foarte multumiți de ceea ce se întâmpla acum in acest sector , chiar nu va înțeleg de ce promovați astfel de subiecte , sunteți jurnalist dar totuși asta nu va da dreptul sa distribuiti informații eronate . Felicitări primăriei pentru tot ceea ce se întâmpla in sectorul 4 , avem parte in sfârșit de proiecte cu adevărat necesare pentru noi cetățenii .

Oana  •  20 martie 2018, 18:47

Ok, citim articole însă nimic nu se schimbă și atunci comentăm. Păreri și păreri însă cine știe cu adevărat ce se află in spatele articolelor și de ce nu scrie un articol din care să îndrume cetățenii la un vot cât mai apropiat de realitate și de ce este atât de important votul? O educație in sensul asta ar ajuta mai mult societatea in care trăim...

ticbis  •  20 martie 2018, 18:58

Am fost ieri sa-i platesc gunoiul lui Baluta; am ajuns pe la 9:30 la sediul Directiei de Impozite si Taxe Locale Sector 4 de la "Budapesta". O coada infernala, zeci de persoane inaintea mea. Trimisesem pe mail-ul ditls4 cu cateva zile inainte formularul completat cu CNP-urile, telefoanele si toate datele membrilor familiei ce locuiesc la adresa mea, insa un sentiment acut de "degeaba" m-a indemnat sa-mi aman treburile, sa infrunt gerul si ninsoarea cu gheata si sa sa ma prezint cu formularul scris in mana la ghiseele lui Baluta. In orele petrecute la coada, deh, ca romanul, am realizat ca am procedat intelept: erau persoane care inca din 20 ianuarie au trimis pe mail formularele completate si au incercat doua luni sa faca plata on-line; nimeni nu le-a inregistrat datele transmise si deci nici vorba de a putea plati ceva. Asa ca s-au asezat cuminti la coada, cu foaia aia si cu buletinul in mana. Conform site-ul institutiei, in marinimia sa fata de obstea pe care o administreaza, Baluta asta ne-a facut un favor: a prelungit orarul ghiseelor zilnic de la 8:30 la 20:00 si sambata de la 8:30 la 14:00. A uitat insa sa precizeze ca dintre cele 3 ghisee alocate pentru "Note de Plata - Persoane Fizice" nu functiona decat unul singur la care se insira coada imensa pana afara din cladire si la care se plateau de-a valma gunoiul, impozitul pe teren si pe proprietati, impozitul pentru masina, taxa pentru locul de parcare si absolut orice altceva. Ce-am vazut si ce-am auzit timp de 2 ore si jumatate cat am stat la coada aia mi-a lasat un gust amar si am plecat de-acolo cu un sentiment amestecat de frustrare si neputinta. Oameni batrani pusi pe drumuri degeaba pentru prostia din capul unui diletant; injuraturi si blesteme, acuze si lamentari... unii intorsi de la ghiseu ca nu si-au completat corect formularul, altii sunand disperati pe la membrii familiei sa le dicteze CNP-urile si numerele de telefon; am auzit-o pe una care venise pregatita sa-si plateasca gunoiul pe 3 luni (ian-febr si martie) sunandu-si disperata baiatul: "mama, nu te mai duce la scoala astazi; cauta in sertarul de jos de la sifonier si ia din plicul ala 2 milioane si adu-mi-le repede ca-mi vine randul intr-o jumatate de ora si vreau sa-i platesc nebunului astuia gunoiul pe tot anul, ca e nenorocire si n-am de gand sa mai stau si luna viitoare la o coada ca asta!" Ma abtin sa reproduc aici toate injuraturile si blestemele pe care le-am auzit de la oameni simpli la adresa lui Baluta. Multi dintre cei ce dupa ore bune de imbranceli, incruntari, sudalme si nervi intinsi la maxim reuseau sa plateasca gunoiul lui Baluta, ieseau din sediu cu un ranjet de satisfactie pe fata, chiar fericiti ca au dat purcoiul de bani pe nimic; parca ma intorsesem in timp... mi s-au derulat in minte amintirile anilor '80 cand dupa ore si nopti intregi pierdute la cozi sinistre oamenii radiau de fericire cu doua kilograme de carne in punga...:))) Lasand insa deoparte bataia de joc la adresa cetatenilor care l-au votat, facand abstractie de aberanta taxa de gunoi care-i impovareaza triplu pe toti locuitorii sectorului si-i pune pe drumuri fara nicio noima si fara nicio baza legala, faptul ca Baluta asta si-a ales colaboratori si sefi de directii in primaria lui fosti militieni si fosti angajati la Garda Financiara suspectati in dosare de coruptie, de prostitutie cu minore si de crima organizata de catre DIICOT, cum e acest Cioclea, nu-i deloc intamplator. Ca Baluta este sprijinit de catre Clanul Sportivilor, e la fel de firesc. Ca Baluta a instituit o adevarata mafie interlopa in sectorul 4, este mai limpede ca lumina zilei. Ca din actiunile astea cheltuie banii comunitatii pe ce vrea el si cui vrea el, discretionar si ilegal, nu incape indoiala. Ca sectorul sufera, se vede cu ochiul liber. Baluta a facut praf si pulbere sectorul asta in doar 2 ani: a ajuns cel mai mizerabil sector al Bucurestiului; gunoaiele troneaza peste tot; strazile sunt sparte si asfaltul plin de gropi; nu a construit nimic, nu a reabilitat niciun bloc, fatadele stau sa cada pe ele; taxele au crescut proportional cu muntii de gunoaie; a sistat plata burselor sociale si de merit pentru toti elevii scolilor din sector; a eliminat paza profesionista din scoli si gradinite; a desfiintat chioscurile de difuzare a presei... Ma credeti sau nu, niciodata sectorul asta n-a aratat mai jalnic ca acum; pare a fi un gulag sinistru! Ma uit pe fereastra de la balcon; a nins doua zile, abia acum a stat. N-a aparut niciun plug de la primarie sa degajeze troienele de pe caile de acces, strazi si trotuare. Imi vine sa-i urlu idiotului: "bai primare, acum doi ani pe vremea asta umblau masinutele cu pluguri si curatau stradutele si trotuarele de ma saturasem eu de ele; acum e liniste si alb cat vezi cu ochii!" Domnule Tolontan, imi cer scuze ca va contrazic, dar va atrag atentia ca Baluta asta a fost ales, nu numit. Practic, poate face ce vrea el si cum vrea el, are mandatul majoritar al voturilor cetatenilor. Asadar, iesirea in strada sau mai stiu eu ce alt fel de actiuni, pe la ONG-uri si alte proteste nu valoreaza legal absolut nici cat o ceapa degerata. Mai are inca 2 ani de mandat si daca-si pune mintea poate face sectorul asta una cu pamantul, il poate face praf si pulbere, legal si cu zambetul pe buze. Sectorul asta este "rosu" in proportie de 90%, sunt PSD-isti (fosti comunisti) pana in maduva. Toata lumea il injura pe prostul asta, dar nimeni n-o sa iasa niciodata din casa ca sa protesteze pe strazi impotriva lui; macar pentru ca stiu ca l-au votat ca ametitii si le e rusine acum sa recunoasca ce-au ales. Il injura, il blesteama, platesc scrasnind din dinti toate taxele aberante pe care le viseaza incompetentul asta noaptea, dar niciodata nu vor iesi din case sa-l dea jos! Nimeni nu-l poate clinti din scaunul de primar, nici macar cetatenii care l-au ales! Cel putin, eu nu cunosc sa se fi intamplat in Romania in ultimii 30 de ani asa ceva si nici daca legea permite o asemenea actiune. Culmea e ca, din convingerea lor ancestral alterata dar betonata de cutume imposibil de clintit, daca Baluta va candida la urmatoarele alegeri va fi votat de catre cetateni cu 80% pentru un nou mandat, fara sa-l doara capul. De fapt, pe asta se bazeaza si el si partidului lui; le este in sange si in ADN-ul istoric o asemenea strategie, explemple pot da cu miile. De aceea consider ca, in primul rand, devoalarea publica a acestor personaje toxice si a derapajelor de la lege ale actiunilor lor cade in sarcina presei; doar presa poate scoate la lumina reflectorului societatii adevarata lor fata si potlogariile pe care le fac din functia in care au fost alesi. In al doilea rand, cred ca institutiile statutului (daca exista si functioneaza normal) ar trebui sa se autosesiseze: DIICOT, DNA, Parchetul General, Politia, Justitia, etc. cu atat mai mult cu cat ceea ce face Baluta si gasca lui de interlopi sapa zdarvan la insasi temelia unui stat de drept. In al treilea rand, consider ca intr-o tara democratica primul care ar fi luat pozitie impotriva abuzurilor lui Baluta si ale intereselor si afacerilor lui personale dubioase si contrare legilor ar fi fost insusi partidul din care face parte si pe care-l reprezinta. Teoretic, PSD-ul ar fi trebuit sa faca o ancheta interna si, daca toate dezvaluirile publice si din presa asupra faptelor sale s-ar fi dovedit reale, ar fi trebuit sa-i retraga sprijinul politic si chiar sa-l excluda din partid. Insa daca ne gandim ca vorbim aici despre PSD, este iluzorie chestia asta... asta e prin definitie partidul care n-are nimic impotriva coruptiei membrilor sai, dimpotriva :))) Asa s-a nascut, asa functioneaza, asta ii e ADN-ul; practic a coagulat notiunea asta in fiinta sa si faptele confirma pe deplin lucrul asta. In concluzie; il felicit pe dl. Tolontan pentru toata munca sa de investigatie (avem nevoie de asa ceva ca de aer) si pentru ca dezvaluie publicului larg cine e Baluta si cu ce interlopi si penali lucreaza in primarie; astept reactiile institutiilor statului si, in functie de acestea, ne vom lamuri daca traim intr-un stat de drept modern si civilizat sau intr-o republica bananiera dictatoriala si corupta; astept reactia partidului lui Baluta sa ne dovedeasca ca e democratic si european sau sa ne certifice ceea ce stie deja toata Europa si nu numai, ca e fix pe dos. Cat despre parerea cetatenilor despre omul si primarul Baluta, va asigur ca m-am lamurit ieri in peste 2 ore pierdute la coada la ghiseul DITLS4 ca sa-i platesc taxa aberanta pentru gunoi. Oamenii aia din jurul meu erau captivi PSD de cand se stiu si nu se vor schimba niciodata; probabil la urmatoarele alegeri locale vor pune stampila pe acelasi Baluta; insa dispretul lor la adresa acestui personaj sinistru va ramane de-a pururea in sufletele si mintile lor. Stiu, este un paradox, pare ciudat, dar asa am perceput eu experienta asta! Va doresc o seara buna, tuturor cetatenilor sectorului 4; inclusiv primarului Baluta! :))) Un mesaj special pentru Baluta: Daca n-ai perceptia elementara despre ceea ce inseamna bun-simt, degeaba ai ajuns primar si castigi bani cu lopata; Daca nu rezonezi cu comunitatea in randul careia traiesti, 90% de voturi pe care le-ai primit si pe care mai mult ca sigur le vei capata si la alegerile viitoare nu inseamna nimic, atata timp cat cetatenii te detesta din toata fiinta lor; Daca te-ai bagat in mafia "sportivilor" si te-ai inhaitat cu alde *** de teapa lui Cioclea si cu clanurile de interlopi, te-ai exclus pe viata din randul societatii care conteaza; Sa ajungi primar in Romania este mai usor, mai lesne si mai simplu decat sa ramai om! Alegerea iti apartine...

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Vlad  •  20 martie 2018, 19:12

Mi se pare ca sunteti mult prea categorici sa asociati numaidecat o chestiune de moravuri usoare cu competentele profesionale ale acestui om. Atata timp cat omul nu face nimic gresit in functia de director economic, cred ca poate sa profeseze pana cand institutiile statului il vor gasi incompatibil cu o astfel de activitate. Noi nu suntem instanta, sa lasam institutiile sa-si faca treaba.

Cătălin Tolontan  •  20 martie 2018, 19:13

@Vlad: dvs numiti o chestiune de ”moravuri usoare” faptul ca fete intre 15 si 17 ani aduse din familii sarmane au fost sechestrate intr-un apartament cu gratii si puse sa se culce cu 5 chinezi pe noapte si cu ofiterii care protejau reteaua? Numiti ”moravuri usoare” faptul ca politia primea telefoane de la parintii disperati si nici macar nu intra in apartament? Ca oameni din Garda Financiara actionau ca o banda de batausi trimisi de capul retelei ca sa-i sperie pe alti chinezi si sa ipmarta apoi zeci de mii de euro? Toata aceste ”moravuri usoare” apar in dosarul public de la Tribunalul Bucuresti. Sunt niste chestiuni de detaliu, nu? Dar pentru noi, ceilalti, poarta un alt nume: mafie!

Gigel Cornea  •  20 martie 2018, 19:30

M-am mutat in sectorul 4 de mai bine de un an. Imi duc zilnic plozii in Oraselul Copiilor. Se munceste acolo pe rupte, de la prima ora. Angajatii matura, deszapezesc, fac tot ce trebuie, intr-o disciplina exemplara. Se vede treaba ca au un sef care stie sa-i ordoneze. Sincer, in niciun alt sector nu am mai vazut un parc sa arate asa ok, cum arata Oraselul Copiilor. Daca mergeti in sectorul 2, la Obor, spre exemplu, va speriati de covoarele de seminte, de resturile menajere, de mizeriile lasate de *** si de sahisti, de excrementele cainilor... Pe bune!!! Daca era o ancheta ampla despre tot ceea ce nu merge bine in sectoarele Bucurestiului, corect ar fi fost sa incepeti cu sectorul 1 si ati fi ajuns si la 4....

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Dorel Visu  •  20 martie 2018, 19:42

Da, domnule, ai dreptate, Goleac stie sa-i disciplineze pe angajati! Bravo lui! Face treaba buna. Sectorul arata cum trebuie. Romanul nu stie sa functioneze, decat daca ii spui exact ce are de facut! Romanul e un bun... executant. Punct.

Andrei F  •  20 martie 2018, 20:08

Ha...,,Furia oamenilor creste,,...Oare cati oameni nu ,,vad,,interesul care poarta...?Oare nu a trecut cam mult de la ,,1 Mai,, , ,,Gala Bute,, , ,,Dosarul Loteria,,...-de celebrul ,,Patinuar,, deja ati uitat-?Firea ,Dragnea,Baluta,Maluta....foarte bine...Dar pe partea cealalta nimic,nimic?Serios?De atat timp?Sau furia oamenilor trebuie canalizata doar spre ceva?Parca ne spuneati ca e de rau cand numai o parte se plange...Nu o sa va iasa!Domnul de astazi a mai avut probleme...Nu a fost interes pentru ca nu se lipea de PSD?De exemplu problemele cu ANI...Care om serios crede ca un om se poate teleporta din cazul Shanghai fix la PSD?Adica,, societatea,, democrata a tacut la toate problemele si o sa reactioneze pentru ca domnul a castigat un concurs la Primarie?Da,asta-i cea mai mare vina!!!!Parca mai ieri cereati concusuri ,performanta...Institutiile statului domnului nu i-au facut nici o observatie si vreti sa va credem ca Primaria putea face mai mult?Pai de abuzul in serviciu ati auzit?Daca domnul este angajat de 6 luni la Primarie si cazul Shanghai cu numele domnului este anterior despre ce vorbim?Doar de canalizarea ,,iubirii,,oamenilor...

STELA  •  20 martie 2018, 20:09

E clar ca in tara noastra nu mai functioneaza prezumtia de nevinovatie,si pana la urma ce legatura are viata personala cu cea profesionala??Eu una locuiesc in sector 4 si chiar sunt multumita de serviciile prestate de primarie cu deszapezirea ,curatenia..chiar e o diferenta.

Maxentiu  •  20 martie 2018, 20:34

Nimic, dar absolut nimic din ce ati scris aici nu il incrimineaza pe acest domn Cioclea. Incercarea de a-l asocia in mod fortat cu presupusi traficanti de carne vie sau cu asa-zise "clanuri mafiote" nu fac decit sa sublinieze subtirimea documentarii. Omul a zis clar ca il stie pe chinez ca traducator iar fata probabil l-a vazut prin restaurant si n-avem motive sa credem ca n-ar fi asa. Chiar daca, prin absurd, s-ar dovedi ca a beneficiat de servicii de prostitutie acum 15 ani, asta nu i-ar diminua in vreun fel calitatile de manager public.

ticbis  •  20 martie 2018, 20:40

@Gigel Cornea: Daca te-ai mutat in sectorul 4 de abia un an de zile, habar n-ai despre ce vorbesti! Eu locuiesc in sector de peste 35 de ani si te asigur ca Parcul Tineretului si Oraselul Copiilor arata acum mai jalnic ca niciodata!!! Mizeria e la ea acasa, balariile cat casa, lacul plin de alge si vegetatie in descompunere ce pute de-ti muta nasul, nu l-a mai curatat nimeni de cand s-a instalat Baluta pe scaunul de primar. In Oraselul Copiilor e jale mare; nu mai functioneaza nici trenuletul, gara a disparut; locurile de joaca s-au evaporat, peste tot s-au inaltat garduri de fier, s-au concesionat parcele intregi pentru imobiliare si sunt santiere in lucru... E groaznic! Daca nu ma crezi, iti pot pune la dispozitie vreo suta de poze de acum 15-20 de ani ca sa-ti dai seama cat de frumos arata locul asta atunci si cata placere le facea copiilor sa se distreze acolo!!! Acum e dezastru, parca a trecut un tsunami peste sectorul 4 si l-a transformat in desert:))) N-ai decat sa-l votezi pe Baluta pana nu mai poti si sa-i platesti gunoiul la pret de diamante; asta nu inseamna ca ai facut sectorul asta decent si civilizat; tot o cocina ramane!!! La un primar care se imbarliga cu mafia interlopa si cu fosti militieni si comisari corupti pana in maduva si angrenati in retele de prostitutie, de pedofilie si de crima organizata, n-ar trebui sa ai nicio pretentie; astuia numai de Oraselul Copiilor nu-i arde! :)))

ticbis  •  20 martie 2018, 20:47

@Dorel Visu: Gresit! Sectorul arata infiorator, parca e un gulag din descrierile lui Orwell. Niciodata n-a aratat mai prost ca acum, nici pe vremea lui Ceausescu! In fine, se pare ca arata dupa chipul si asemanarea primarului Baluta!!! :))) Daca tie-ti place asa, probabil ai o problema... fie la locul de munca de la primarie, fie acasa la tine... :))

ticbis  •  20 martie 2018, 20:58

@STELA: @Maxentiu; Mai rasfirati baieti, mai rasfirati...!!! Chiar daca v-ati transferat acum la primarie, vi se vad inca epoletii :))) Ce naiba, voi chiar aveti impresia ca un pedofil este altceva decat un pedofil??? Sau ca un mafiot interlop este altceva decat un mafiot interlop??? Sau ca un primar corupt este altceva decat un primar corupt??? Sa fim seriosi...

Mihai Puiu  •  20 martie 2018, 23:34

Oare..tecerea procurorilor ,dar in special ,al gigantei kioveszxy...nu va pune pa ginduri.Este evident o cale indirecta de MUSHAMALIZARE a unor fapte mirshave,ale unor oameni in uniforma,care...culmea...ei sunt destinati,arestarii canaliilor,care fac abuz de putereshi...kiar ei la rindul lor fac abuz de fortza(sau de putere,the same ***).Kioveszy,daca era intr-adevar sfinta filofteia,de mult ar trebui sa declaseze dosarul acestor SRI-shti si jandarmi VAGABONZI,care...ar trebui sa stea la inkisoare Zeci de ani,mai ales...pt ca au abuzat sexual de niste fete MINORE,provenite din familii sarace din provincie.Aici....normal ar trebui sa intervina tribunalul militsr...pt pedepse URIASHE.Altfel nu skimbam tzara noastra ditr-o republica bananiera mafiota,intr-o tara de tip scandinavica. Dar,cind kovezxy este ea insashi o mafiota procuratoare,sustinuta de germanul herr von johanesburg...ce sa mai spui?Nu degeaba toti urla...jos kovesxzy,jos coldea,jos george maior!!!!!That's it for now. Domnule Tolontan...va rog nu renuntati la descoperirea *** in uniforma...mafiote.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Luana  •  21 martie 2018, 0:21

Am citit cu interes articolul dvs.Dupa cazul politistului pedofil mediatizat, am asistat intamplator la un incident pe strada , cand un cetatean plin de zel urla in gura marea la un agent de circulatie Pedonfilule!Nenorocitule!Java pervesa! etc Astfel de acuzatii sunt extrem de grave.Ele trebuiesc probate dincolo de o simpla prezenta intr-un local public.Justitia este cea care confirma sau infirma aceste fapte.Atata vreme cat dosarul este clasat sunt doar vorbe.Cum au existat si despre dvs povesti ca ati fi fost un colaborator al SRI , asa se poate spune despre oricine orice.Parerea mea e ca inainte de a aduce niste acuzatii unui om care probabil are familie si copii, e nevoie de probe.

mattteo  •  21 martie 2018, 2:39

Pedofili sunt aia care se uita la copiii de 10-11 ani. Astea la care mergeau oamenii astia erau niste prestatoare de servicii la 16-17 ani care stiau "meserie" mai mult decat eu sau domnul Tolontan am cunoscut si vom cunoaste vreodata ca oameni casatoriti. Folositi cuvantul din titlu pentru a discredita acesti oameni si a invrajbi opinia publica impotriva lor. In nici un caz nu e vorba de pedofilie aici

bg  •  21 martie 2018, 6:01

De peste 1 an de zile, primaria sectorului 4 cheltuieste banii din taxe numai pe REAMENAJARI parcuri si salubrizare: s-au schimbat banci (desi cele anterioare nu avea nimic), borduri, reasfaltari, rulouri de iarba si pomisori ornamentali, catarge si steaguri peste tot, garduri colorate, fantani arteziene (care stau acoperite si nefunctionale 9 luni pe an), porti colorate pe alei (ca sa stii pe unde sa intri in parc), pancarte cu centenarul. Parcul Copiilor a devenit un BALCI de prost gust cu instalatii incepute si lasate neterminate, cu o TIROLIANA de 125.000 euro nefunctionala, cu aparate de antrement pentru "sportivi" amplasate pe locul plajei ecologice (o oaza de relaxare si liniste amenajata de fostul primar. Primaria sect. 4 este condusa si infiltrata de O GASCA MAFIOTA de interese, tupeista, de cea mai joasa speta. Asa se intampla, atunci cand "pe cine nu lasi sa moara, nu te lasa sa traiesti". Si apropo, cetatenii sectorului 4 fac mult mai mult gunoi decat cei din alte sectoare? In sect. 1 nu exista TAXA PE GUNOI. Inteleg, sa pui o taxa pe colectarea selectiva a gunoiului, dar asa pe gunoiul amestecat de la blocuri, nu rezolvi nimic pentru oras, doar pentru tine si firmele clientelare.

Octavian  •  22 martie 2018, 0:17

Asta cu marirea taxei de salubrizare este una dintre marile magarii din sectorul 4, pe langa faptul ca este anormal sa soliciti achitarea taxei de catre firmele care au strict sediul social in sectorul 4, dar nu desfasoara activitati economice in acest sector, asadar nu produc gunoi menajer. Dar foamea de bani, de cand a ajuns Baluta primar, este prea mare. Am inteles ca aceasta haiducie cu taxa de salubrizare, se practica, mai nou, si in sectorul 6, cel putin la nivelul de societati comerciale.

Nicolae Cristian  •  6 aprilie 2018, 20:32

Cum de DNA nu se sesizeaza si il lasa in pace pe acest *** *** director ADP sector 4 un ***

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Gogu  •  27 noiembrie 2019, 13:39

Mai nou domnul director Goleac marian Adp sector 4 și a angajat și ginerele la Adp Văduva Răzvan este soțul sorei lui Goleac Nicoleta Matilda și sora lucrează tot la direcția de asistență socială sector 4 - directoare

Comentează