joi, 15 februarie 2018, 8:07
Tudorel Toader a enumerat azi clădirile care vor ocupa noul Cartier al Justiției.
Apoi a spus că ”potrivit legii voi prezenta Camerelor Reunite raportul privind Ministerul Public, DIICOT, DNA”.
Și că joi va face o nouă declarație de presă în care va analiza activitatea DNA.
Apoi a plecat, în strigătele noastre disperate.
Înainte vreme ceruse eliberarea culoarului din spatele lui, moment în care o colegă întrebase, în glumă: ”Vreți să fugiți pe acolo?”.
Chiar pe acolo a fugit.
Ministrul Justiției arată ca un om care nu și-a revenit din trecerea de pe fusul orar al dreptului pe cel al politicii.
Și cea mai mare problemă este exact specialitatea sa academică: Constituția.
Constituția prevede încă de la Articolul 1:
”4) Statul se organizează potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor – legislativă, executivă şi judecătorească – în cadrul democraţiei constituţionale”
În numele acestui balans democratic între puteri, Guvernul are datoria să vină în fiecare an și să prezinte Parlamentului ce crede el despre Raportul de Activitate al procurorilor.
Numai că, din informațiile ziarului, în mulți ani, printre care și în 2017, când șef era tot Tudorel Toader, ministrul justiției nu a mers în Parlament ca să prezinte, așa cum spune Legea 304 privind organizarea judiciară, ”concluziile asupra raportului de activitate al DNA”.
Și acum vine întrebarea logică a oamenilor.
Una dintre cele de care a fugit în această după-amiază Tudorel Toader.
Dacă singuri recunoașteți că aveați această datorie legală de a spune anual în Parlament ce credeți despre DNA, cum explicați că o faceți doar acum, când sunt probleme?!
Chestiunea acestui raport nu e, nicidecum, un moft.
Dovadă că acum au nevoie de el ca să o debarce, eventual, pe șefa DNA.
Deși formal sunt subordonați Ministerului Public, care e parte a Executivului, procurorii se găsesc pe linia de fractură dintre puteri, la granița dintre Executiv și Justiție.
Nu degeaba creatorii Constituției au repartizat Ministerul Public la capitolul despre Autoritatea Judecătorească.
Și, de aceea, când vrei să numești sau să demiți un procuror-șef nu o faci simplu, ca la un secretar de stat într-un minister.
Ai nevoie de avizul, consultativ, al CSM și de semnătura decisivă a președintelui României.
Sunt angrenate mai multe puteri ale statului și mai multe mecanisme, tocmai ca să se împiedice abuzurile, capriciile, interesele nocive.
Tudorel Toader o poate revoca pe Laura Kovesi, chiar dacă nu e șeful procurorilor.
Legea nu-i cere un motiv anume pentru schimbare.
Dar arhitectura democratică, o, da, dovadă că numirile și demiterile trec prin CSM și poposesc la Cotroceni.
Mai apare o întrebare.
Iar în cazul în care ministrul ar vrea să meargă în cazul lui Kovesi nu pe (1) ”deficiență managerială”, ci pe (2) ”acțiune disciplinară”, are nevoie de o cercetare a Inspecției Judiciare, o decizie a CSM și pe o confirmare din partea propriei Comisii din minister.
Căci doar așa, spune Regulamentul MJ, își exercită ministrul justiției ”calitatea de titular al acțiunii disciplinare în cazul abaterilor săvârșite de judecători și procurori”.
Asta e.
Democrația e complicată.
Iar designul e intenționat rafinat ca să oblige la reflecție și la cultura obiectivelor atinse prin convingere, nu prin lovituri de palat.
Ministerul Justiției este subordonat politic Guvernului. Așa e legea.
În timp ce, nu degeaba în planul de imobiliare.ro prezentat chiar azi de ministru, instituțiile magistraturii stau lângă cele judecătorești. Vecini de cartier.
Tudorel Toader știe foarte bine toate aceste lucruri.
De aceea e tot mai nervos și tot mai puțin dispus să răspundă la întrebări.
El dă târcoale cartierului nenăscut încă, având de ales între a merge pe mâna lui Liviu Dragnea și Codrin Ștefănescu și de a respecta legea și procedurile, gardurile invizibile, însă de netrecut, ale democrației.
trubac • 15 februarie 2018, 20:27
Toader este doar un umil servitor a lui Dragnea, ori il are la mana cu ceva, ori o face de frica sa nu i se intimple ceva.
Jean gabin • 15 februarie 2018, 20:33
Cand musti si din dragnea la conferintele lui de presa? Cand tratezi teldrum, belina, guvernul de zerouri fara strop de recomandari pt posturile ocupate? Cat ti se da voie sa te intinzi? Ai observat criticile dupa intrebarile anteniste si rtviste puse lui k. Corectitudinea ta politica e interpretabila uneori. Cum iti place paul stanescu ca viceprim? Cum arata psd cu codrin care se adreseaza "tudorele"! Ai venit cu teancul ala de mape la conferinta de parca tu erai procuror. Te.ai bagat in niste intrebari ca nici tu nu mai stiai inceputul lor. Cam subtire activitatea ta anti psd. Pesemne esti incantat.
RudotelToader • 15 februarie 2018, 20:38
Ministrul Rudotel e doar un pion al inculpatului si condamnatului penal Dragnea, un interpus, un hopa mitica pus sa scoata castanele din foc pentru altii, singura lui obligatie e sa rezolve problemele penale ale inculpatilor psd
RudotelTolo • 15 februarie 2018, 20:41
Nu-mi iese din cap nici acum imaginea marelui luptator anti-coruptie Tolontan aparind inculpatii la conferinta de presa a DNA, tolo ai cam dat cu mucii in fasole.
Cătălin Tolontan • 15 februarie 2018, 20:42
@RudotelTolo: la conferinta de presa nu cinti imnuri anticoruptie decat in Coreea de Nord. In lumea libera, in conferintele de presa cind ai in fata oameni puternici pui intrebari incomode. Stiti citi bani a recuperat bugetul numai din doua investigatii ale noastre? 8 milioane de euro. Si vor mai veni. Asa ca, va rugam, nu ne dati lectii de cazuri anticoruptie ca multe investigatii jurnalistice sunt inca inainte de DNA.
marc • 15 februarie 2018, 20:46
Cătăline, liniștește-te, nu vezi că ăștia fac mișto de noi. Poți să-i întrebi orice, ei oricum vor răspunde ce vor. Uită-te la tv, că acum ,,vorbește” Johannis. E penibil, e jalnic, în nota celor care ne conduc.
Andrei F • 15 februarie 2018, 21:13
,,Tudorel Toader o poate revoca pe Laura Kovesi, chiar dacă nu e șeful procurorilor.,,.................Aceasta intrebare 1000% nu apartine ziaristului care a pus ieri intrebari...Pentru ca toata Romania stie ca ministrul doar poate propune si doar Presedintele poate revoca!!!Si ...ati lipsit de la conferinta de presa de astazi de la Cotroceni....Nu degeaba se spune ca o minune nu tine prea mult...Ce o sa va faceti daca totusi acum sau peste ani faptele de la Ploiesti se dovedesc reale?O sa avem un nou caz Iacobescu?Decreteii or sa ramana decretei si din pacate altii se vor numi altfel dar vor fi la fel ...Cazul politistului care molesta copiii...Au fost trimisi in judecata zeci de politisti....De procurorul care s-a ocupat de caz nu se stie nimic...Desigur....vinovat este Dragnea...In cazul Hexi, SRI spune ca a informat..Nimenea nu are curajul sa intrebe pe cine...In cazul Shanhai se face oarece dreptate doar cu cetatenii chinezi...Ceilalti sunt uitati....Din intamplare toti o duc foarte bine.Desigur,este bine in Romania si cetatenii pleaca din tara doar din cauza PSD!Daca PSD reprezinta 25% din populatia activa ce va face sa credeti ca adeptii PSD nu sunt si in SRI si in DNA si in toate...?Desigur...poate in proportii mai mici....Adica pentru acesti pesedisti girati voi...?Sau sunt pesedisti buni si pesedisti rai?Sa ne uitam la politicieni...Majoritatea au schimbat doctrine si n partide...Credeti ca numai politicienii au probleme ideologice?Desigur...asta este doar pentru cei care vad raul absolut numai in PSD...
de pe ‘ici ‘sa • 15 februarie 2018, 21:14
de curiozitate, cat s-a recuperat din prejudiciul provocat de voiculescu ?
patrutreitrei • 15 februarie 2018, 21:14
E un caz specific de "scoateți-l de pe mine, că-l omor!" Sau ”chicken play”, cum îi zic americanii. Ne aruncăm toți pe niște umbre.
florin • 15 februarie 2018, 21:16
Dacă obligația, din punct de vedere constituțional, a ministrului justiției, de a prezenta raportul anual in parlament, e dată de articolul 4 pe care l-ați citat, atunci nu e chiar explicită. Poate să fie o cutumă (nu e, în cazul de față), o regulă nescrisă, dar de bun simț. Tehnic, logic, rațional vorbind, după părerea mea, ministrul Toader e mult mai bine pregătit decât doamna Koveși. Problemele DNA-ului existau de anul trecut, dar nu se știa despre ele sau nu erau atât de evidente. Ceea ce mă intrigă pe mine e că nu a întrebat-o nimeni despre eșecul dosarului Microsoft (am ascultat la radio cam jumătate de oră din conferința de presă). Și partea aia despre martorii cu identitatea protejată explicată de Koveși mie îmi sună foarte prost. Adică pentru ce protejezi identitatea unui parlamentar (cred că era, sau oricum fiu de parlamentar),ar fi fost amenințată integritatea fizică a respectivului? Să fim serioși! În orice caz, procedura explicată de Koveși, chiar dacă ar fi corectă dpdv legal, ar fi cel puțin dubioasă.
Cătălin Tolontan • 15 februarie 2018, 21:17
@florin: nu, e articolul 88 din legea 304.
GHITA • 15 februarie 2018, 21:23
Pai anul trecut nu erau gata procesate casetele,trucarea unor discutii iar la *** 3 inca nu se facuse planul de atac,asta este motivul tacerii de anul trecut
Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.
pawn • 15 februarie 2018, 21:27
mda...nu ma uit la tv de mult timp (nu ca sunt prea bun ptr asta, dar...ba da, chiar sunt prea bun ptr asta) insa imi revine repede repetitiv o imagine-sunet cu doamna k spunand "sa nu ne creada ei prosti, ca nu suntem". molfaia ceva intre timp (fiind workaholica, ea n-are timp de masa) si clatina din capu' ala mare. si m-am intrebat: "ba, astia l-au citit pe freud? ca fiecare vorbeste de ce se teme?"
mache • 15 februarie 2018, 21:28
Tolo nu credeam ca te poti da cu ***. ***.
Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.
Dan • 15 februarie 2018, 21:29
Expresia "*** trista" are acum si un sens propriu:Tudorel. Convingerea mea ferma este ca democratia din Romania este un simulacru. In fapt suntem o colonie americana unde "guvernatorul" Klem" face pe papusarul manuind abil toate marionetele pe care noi, fraierii, le votam: Klaus zis "mutulica", Dragnea zis" tandarica", Orban zis "rapsodel" si lista poate continua. Asa-zisa justitie pe care unii o apara cu inversunare, ma refer la DNA, in speta, nu este decat un mecanism de politie politica in care orice delatiune poate fi folosita sa nenoroceasca oameni. Intr-o buna zi nu vom mai deosebi binele de rau si ne vom intreba retoric ce cautam noi in viata noastra.
Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.
Robert Margineanu • 15 februarie 2018, 21:32
Draga Tolo, locul tau nu este langa *** ***. Clanul Cosma a sufocat Prahova. Au furat si laptele din biberoanele copiilor si termopanele de la scoli si cutia milei din biserici. Mare dezamagire. Ramai langa Ciuvica si luju.ro. Nu mai vreau sa te citesc. Esti ca ei. Adio !
Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.
Cătălin Tolontan • 15 februarie 2018, 21:33
@Robert Margineanu: daca pretul de a ma citi e acela de a nu pune intrebari incomode, ca ziarist, celor de la putere, fie ca e Cotroceni, Palatul Victoria sau DNA, atunci aveti dreptate. Nu pot sa va platesc lectura dvs. cu tacerea mea.
Gambeta • 15 februarie 2018, 21:35
Ba, nenica, dar articolul asta este chiar SPORTIV, pe specificul GAZETEI SPORTURILOR!
Cătălin Tolontan • 15 februarie 2018, 21:42
@Gambeta: Tudorel "Zatopek" Toader. Sunteti bun, am ras dupa multa vreme :-) Multumesc.
Toloslugainculpatilor • 15 februarie 2018, 21:49
Tolontane, nu asa arata meseria de ziarist si nici democratia, acolo nu ati fost niste ziaristi ci o haita de ciini care incercati sa sfisiati prada, singurul vostru scop a fost denigrarea DNA. Voi nu sinteti ziaristi ci *** ***, ti-ai dat arama de pe fata, marele ziarist de investigatie ***...
Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.
Iancu • 15 februarie 2018, 21:50
CTP la Digi. "M-am enervat eu aseară, văzând insistenta unor așa zisei jurnaliști de a încerca lamentabil sa o "hărțuiască"(termenul e unul care ar fi moderat). Ce naiba...mai Tolo...tu nu simți că ai greșit? E așa greu sa accepti sau ai devenit imun...?
Cris • 15 februarie 2018, 21:58
Prin subiectul articolului asta este ca si cand te-ai scarpina cu mana dreapta in partea stanga a capului. Adica fara rost. Cam lipsit de obiect. Este indubitabil ca faptul ca nu a depus un raport anul trecut nu inseamna ca nu l poate depune acum, cu atat mai mult cu cat legea il obliga. Contextul problematic al DNA de acum nu ridica semne de intrebare cu privire la oportunitatea raportului, ci, dimpotriva, il justifica in plus. Nici faptul ca nu a raspuns presei nu il delegitimeaza pe ministrul justitiei. Opiniile lui cu privire la activitatea DNA se vor regasi in raportul trimis in Parlament. Mi se pare absolut just si obiectiv cum procedeaza Toader, de altfel un jurist tehnician si practician desavarsit. Daca fiecare domeniu de activitate din Romania ar avea cate un profesionist precum Toader, Romania ar fi de departe printre cele mai performante state din lume. INDUBITABIL! Ca omul nu satisface toate pretentiile, cu precadere subiective, ale publicului sau ale unei parti a presei, se prea poate! Nu este perfect, ca niciunul dintre noi. Dar, repet, Toader, care nu este psd-ist, este un jurist practician desavarsit, care stapaneste domeniul juridic asa cum f putini in tara asta se pot lauda ca o fac in domeniile lor de activitate. Sa criticam unde e de criticat, dar sa avem mereu simtul masurii si sa procedam responsabil, altminetri ii pierdem si pe astia putinii profesionisti ajunsi in politica si ramanem cu neavenitii Dragnea, Ponta, Basescu, Udrea, Iohannis, Boc, ca sa nu mai vorbim despre somnambulii USR-isti. Ganduri bune!
Tristan • 15 februarie 2018, 21:58
azi discutam cu un coleg de servici despre posibila revocare a lui Kovesi...colegul meu sustinea ca asta ar insemna sinucidere curata pt Dragnea si ca ar iesi un milion de oameni in strada..Eu eram sceptic ca s ar putea intampla asta...Tolo,tu ce crezi?
Cătălin Tolontan • 15 februarie 2018, 21:59
@Tristan: da, si eu cred ca ar fi record de manifestanti. Dar e doar o parere.
Luca • 15 februarie 2018, 22:00
Banuiesc ca Iohannis ii lasa sa se prosteasca pana la un punct , pe care , Dragnea tot spera sa gaseasca un guvern care sa il treaca . Dupa cum se prezinta situatia , Dna Dancila va proceda exact ca si ceilalti doi Prim Ministrii : va sta umila in fata UE si a lui Iohannis . Iar Tudorel va demisiona pt ca nu va suporta presiunea la care e supus .
Marin • 15 februarie 2018, 22:07
"El dă târcoale cartierului nenăscut încă.." - cartierului sau "cartelului" ...a 2-a optiune ar fi "mers/sunat" mai bine la cate tarcoale dau :D
Slugarel Servitorel • 15 februarie 2018, 22:15
După prestația de aseară v-ați câștigat un loc la VIP în platoul A3. Daca *** care presteaza la Sinteza zilei are o tradiție, tendențiozitatea de care ați dat dovadă în articolul de a doua zi, legat de conferință de presă unde ați dorit să fiți vedeta, a surprins. Lăudabilă fuga echipei dvs după adulmecat biocizi "botezați" acum însă va decredibilizati încercând să păreți "adânc" și mintos.
Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.
max • 15 februarie 2018, 22:17
@dan, parerea ta este leninista, lenin a murit si comunismul a apus. Tot asa spunea si lenin acum 100 de ani, ca nord americanii le fura capitalul sud americanilor si in felul asta ii saracesc. Ai ramas tu sa ii continui teoria , insa tinta americanilor este acum Romania.
Nasty • 15 februarie 2018, 22:27
Domnu' Tolontan, asteptam de la dumneavoastra azi, la conferinta de la guvern cu Nelu Barbu, si o intrebare referitoare la penalii din fruntea statului (ca sa dau un singur exemplu - Valcov, 8 ani in prima instanta, creierul bazaconiei fiscale din Romania). Cand colo, tot Kovesi era tinta, probabil la guvern nu se pun intrebari incomode pentru gazde. Stiu, Valcov nu e condamnat definitiv, prezumtia de nevinovatie, bla bla bla. Dar in trustul Intact prezumtia de nevinovatie nu prea i se aplica si lui Kovesi, care trebuie executata imediat, iar capul ei sa fie adus pe tava lui Dragnea, Voiculescu, Ghita sau Tariceanu. De aia isi pierd credibilitatea "ziaristii" care cred ca pun intrebari incomode (dar de fapt sunt tendentioase) despre unii, dar tac malc in privinta altora... Probabil va convine ca actuala coalitie are la varf numerosi inculpati sau condamnati, "pentru ca poate". PS. Apropo, aveti vreo reactie referitor la insulta colegului dvs. Gadea la adresa unui invitat, singurul din studio care nu intrase in "plutonul" care-o executa mediatic pe Kovesi?
IntrebareTolo • 15 februarie 2018, 22:34
Intrebarea la care n-a raspuns Tolo. Milioane de romani care au urmarit conferinta de presa asteapta un raspuns de la tine Tolo, in schimb tu te ascunzi dupa deget la fel ca si subiectii investigatiilor tale. Ce naiba s-a intimplat acolo cu atacurile alea prin invaluire la adresa lui Kovesi, incercind sa demonstrezi incompetenta DNA ai ajuns sa iti arati propria incompetenta? Explica-ne si noua sa intelegem, ca nu sintem toti prosti, milioane de oameni. In schimb tu iesi in fata cu banalitati de genul ca asa arata democratia si asta e meseria de ziarist, ce naiba, ai luat ceva, ai tras pe nas, ce ai?
Cătălin Tolontan • 15 februarie 2018, 22:35
@IntrebareTolo: banalitatile fac regula in orice meserie. In profesia noastra asa se face. Se pun intrebari incomode. E ca si cum ati intreba o infirmiera de ce spala pe jos sau pe un sofer de taxi de ce apasa pe frina. Sunt banalitati din care sunt compuse meseriile. Numai daca ne facem fiecare meseria, neabdicand de la reguli, putem avansa impreuna. Altfel, desigur, exista si varianta sa fim populari si, inainte de decolare, sa stabilim prin vot ca cel mai charismatic si gata sa se puna bine cu lumea, sa conduca avionul in locul pilotului. Nu cred ca va doriti sa fiti in acel avion.
Cristi • 15 februarie 2018, 23:01
Ce e fratilor atat de gresit in intrebarile de aseara ale lui Tolontan? A intrebat de ce nu l-a sanctionat pe Onea desi in alt caz zicea ca nu e nevoie de finalizarea anchetei, iar LCK a raspuns ca nu sunt similare cazurile, pentru ca aici nu sunt probleme de conduita, din primele informatii. Si a mai intrebat despre modul cum Onea isi gestiona oamenii, care nu sunt chiar asa multi si LCK a raspuns ca nu are deocmadat ce sa ii reproseze. Si cu asta basta, pana si LCK l-a privit cu simpatie pe Tolontan, ba i-a zis ca poate sa o intrebe ce si cat vrea el, de am avut impresia a facut toata conferinta de presa doar ca sa nu piarda increderea lui Tolontan. Fiti linistiti, ca oamenii seriosi nu se feresc de intrebarile puse cu buna credinta, cat ar fi de incomode.
Radu • 15 februarie 2018, 23:36
Tolo, doua articole azi despre Toader. Despre minciunile de miercuri ale lui Kovesi nimic? Frica cumva? Sau doar simpatie pt. doamna?
Florin • 15 februarie 2018, 23:44
Domnule Tolontan, intrebarile puse de dvs la conferinta au fost pertinente si e nedrept sa fiti acuzat ca ati fi anti justitie sau anti Kovesi pentru ele. Pe de alta parte, cred ca reactia atat de vehementa a unor contestatri ai dvs e oarecum de inteles si e legata de asocierea cu trustul in care munciti. Pentru orice om de bun simt, cu un nivel rezonabil de inteligenta, este evident ca ceea ce fac colegii de la Antena 3 secondati de cei de la Romania Tv e un partizanat politic dus cu mijloace care intrec, de cele mai multe ori, orice limite legate de deontologie jurnalistica si de bun simt. E limpede ca interesul acestor oameni nu e legat de un DNA fara abuzuri, ci de un DNA care sa nu le creeze probleme politicienilor din PSD si ALDE, pe care ei ii sustin. Vazand toate aceste campanii mediatice de manipulare, fara limite uneri, oamenii care nu cad in capcana manipularui simt o mare frustrare. De aici pana la a judeca subiectiv si a inchide ochii la unele metode la limita legalitatii ale DNA, sau chiar dincolo de aceasta limita, ori a-i blama pe toti cei care lucreaza la trustul din care faceti parte nu mai e decat un pas. Din formatori de opinie au devenit deformatori ai realitatii multi dintre colegii dvs din Antena 3. Si grav e ca deformarile sunt facute cu un scop precis. Periculos pentru acest tip atitudine jurnalistica e faptul ca si atunci cand vor spune un adevar despre un abuz al unui procuror sau despre Kovesi cei din Antena 3 sau Romania Tv nu vor mai fi crezuti de cei pe care incearca sa ii manipuleze zi de zi. Voi ramane un cititor al dvs :), cu speranata ca intr-o buna zi veti fi si mai liber sa spuneti public tot ce ganditi :)
Florin • 16 februarie 2018, 0:14
Oricum, sa nu uite cei cate azi va cearta, ca de mai multe ori ati intrat in coliziune cu colegi din Antena 3 pe diverse teme si ca ati avut pozitie echilibrata in pofida aprtenentei profesionale.
Valeriu • 16 februarie 2018, 0:15
@cris : papagalul imperial Toader tie ti se pare ca e jurist? Sa ai coloana vertebrala in tara prostilor e lucru rar. Mai schimbati naibii posturile tv care va indobitocesc. Aceasta rusine nationala a fost judecator la CCR unde a sustinut toate aberatiile psd-ului asa cum face distinsul Dorneanu acum.
serghei • 16 februarie 2018, 0:22
Tolo, din dorinta asta de a parea super echidistant si corect, obiectiv sau mai stiu eu cum, ajungi sa servesti interesele colegilor tai de trust. Aici nu te poti ascunde dupa principiile meseriei. Aici e vorba despre o parte care vrea binele Romaniei si o parte care vrea sa o arunce si mai mult in saracie si mizerie. Trebuie sa fii foarte atent cu cine te asociezi. Asta e chiar mai important decat dorinta asta acerba a ta de a mima obiectivitatea, care de fapt nici nu exista in presa.
gio • 16 februarie 2018, 0:23
O poate revoca? Poate propune revocarea, Presedintele decide! Sunt probleme la DNA? A stabilit dl tolontan de la trustul Intact ca "sunt probleme" :)). O institutie nu este analizata de antena 3, doar CSMul, poate stabili ca sunt probleme. Dar de ce au *** atata credibilitate de pot declansa acest show antenist? Da, stiu dl tolontan, pentru ca POT :))
Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.
Lila • 16 februarie 2018, 0:45
din pacate ai devenit si pilot! cred ca pasagerii vor cobori.
IntrebareTolo • 16 februarie 2018, 0:53
@IntrebareTolo Tot nu ai raspuns la intrebare, zici ca esti un politician cu limba de lemn. Hai sa-ti spun ce am vazut noi, milioane de romani la conferinta aia. Am vazut un om, o femeie cu mai mult curaj decit toti barbatii din sala aia care era ATACATA miseleste cu o ura animalica de niste ciini dresati sa ucida. Asta nu era problema cea mai mare, ci faptul ca tu erai capetenia haitei, cel care a dat semnalul de atac. Bine ca v-a pus cu botul pe labe si v-a demascat in fata intregii tari cine sinteti si pe cine slujiti voi de fapt, mai ales ca va bateti cu pumnul in piept ca muriti de grija cetateanului de rind... Explica-mi si mie cum ti-ai facut tu meseria in seara aia ca nu pricep?
Virgil • 16 februarie 2018, 1:15
A zis ca anul tecut raportul ar fi trebuit facut de predecesorul sau.
Alin • 16 februarie 2018, 1:48
Care "democrație" Tolontane,ai căzut din nori în România alaltăieri?Ne facem că nu vedem ce se întâmplă de atâta amar de vreme?Stat de drept?Democrație??Sfinte Sisoe!!!Cârdășie neostalinista nu zici?
Vioteatza • 16 februarie 2018, 2:02
Bai "Intrebare Tolo" te-a agitat rau uitatul la tv in ultimile zile. Nu mai pune si tu asa la sufet. Nu stii ca in politica e ca la circ? Cu cat te uiti mai atent, cu atat nu intelegi nimic. Omul(Tolontan) se straduieste sa-si faca treaba. Cel putin asa au vazut celelalte milioane de romani,(necitati de tine) la conferinta aia.
Crimson Veritas • 16 februarie 2018, 2:33
Ce au astia cu tine? Eu nu o urmaresc pe kovesi si pe klaus, live ca-mi provoaca ... repulsie ... recunosc ... dar ce ai intrebat atat de grav, de ai cazut in disgratia #rezistilor? Dl. Tolontan a sustinut ... ceea ce el denumeste 'Stat de Drept' in Romania ... dinainte sa va nasteti voi, direct sau indirect ...:)) Imi aduc aminte tot asa ... cand ardea Regimul Basist de ... atata Putere ... d-l Tolontan ... dezbatea ... intens ... Mafia Taxiurilor din Bucuresti ...:)) Linistiti-va ... ca nu o revoaca nimeni pe Kovesi ... in alte cuvinte ... singurul care ar putea sa o revoace ... este tot un Nimeni ...:)) Procurorii Romaniei in frunte cu Kovesi ... sunt liberi ... sa hartuiasca, sa paradesca, sa arda ... calmati-va ca nu incalca nimeni drepturile fundamentale ale procurorilor romani ...:)) Daca aveti voi impresia ca Madam K a fost intrebata ... ceva incomod ... sunt convins ca nu asta a fost intenta lui Mister T ... ideea probabil era sa-i ridice ceva la fileu ... dar consateanca d-lui Presedinte ... probabil nu s-a prins ... si hai ra recunoastem ... ca nu e Halep ...:)) Nu va faceti probleme nici vizavi de Domnul Toad ... in primul rand ca Justitia din Romania nu are ... Ministru ... Mister T ... este doar un consilier al Guvernului pe probleme de Drept Constitutional ... si desigur ... daca apar probleme cu munca de jos din Sistem ... chestii la care nu se preteaza Magistratii ... sau cetateni romani condamnati la moarte prin nustiu ce alt Stat de Drept din Lume ... este trimis Mister T ... sa faca act de prezenta ... ca doar nu poate sa se duca Sefa CSM, Sau Sefa DNA, Sau Seful PG ... Sefii sunt Sefi. Deci de ce va e frica de Toader ... a facut si el un raport pe activitate si pe management ... probabil ... ca aplaude munca DNA-ului ... fara cusur, palmareul lor impecabil ... prin care au trimis in judecata ... nu mai putin de 70 de Demntari, din care si 2 prim-ministrii, ministrii-simplii, senatori si deputati ... oameni politici (daca or mai fi si alte categorii de penali aranjati ... eu nu stiu ... Madam K ... nu a considerat relevant sa mentioneze) ... deci o institutie atat de dedicata ... cercetarii si trimiterii in judecata a oamenilor politici ... trebuie laudata ... ca s-au mai fabricat cateva probe pe ici si pe colo ... sunt convins ca e vorba doar de niste ... greseli nevinovate ... numai cine nu munceste nu greseste! Deci ... Stati Linistiti ... Raportul Consilierului pe probleme de Justitie ... Tudorel Toader (TT) ... sunt singur ca va reflecta ... Activitatea Exceptionala a Institutiei lui Madam K ... si nici nu conteaza prea mult ... nu vedeti unde il prezinta? In Parlament ... adica ... Institutia Parlmentului in Romania ... fiind chestia aia pe care calca #rezistul ... cand nu se uita ... pentru ca e cu ochii *** in telefon ...:)) Deci va faceti prea multe probleme ... voi #rezistii ... tinand cont de numarul de institutii pe care il aveti ... pe desktop ... doar Parlamentul, Guvernul si CCR-ul le-ati trimis in Recycle-Bin ... dar astea sunt cu Legi, Constitutii ... vrajeala ... manipulare ...:)) Dl. Tolontan ... chiar daca are o criza de identitate (nu stiu ... presupun din alocutiunile voastre) ... sunt convins ca-si va reveni pe parcurs ... si va contiuna ... serialul de curatire a coruptilor din PSD ... alaturi de DNA, SRI ... si ceilalti femei de serviciu din Statul Roman ...:)) Sunt convins ca nu sugerati ... ca votantii psd ar btrebui sa-si schimbe optiunea politica doar pentru ca sunt cativa corupti in psd ... ca n-ar fi ... 'political correct' ... in adevaratul sens al cuvantului ... mai degraba DNA face curatenie ... si oamenii pot sa voteze un partid curat la alegerile viitoare ... in loc de alte partide ... care au cu totul alta fizionomie politica ... si nu a dat nimeni cu o matura pe acolo ... de 20 de ani ...:)) Simt deseori ... ca modul in care construiesc ... frazele ... e putin cam ... overkill ... si disproprtionat vizavi ... de materialul de receptie ... credeti? ...:)) Dar nu pot sa ma abtin ... ca asa as putea sa emit si in Morse Code, si atunci singur ... receptionati, check this out: ..-. ..- -.-. -.- / -.-- --- ..- ...:))
Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.
Crimson Veritas • 16 februarie 2018, 4:16
Am strans din dinti ... si am citit si articolul! Cu atat mai putin inteleg reactile negative ale #rezistilor la adresa d-voastra ... ma scuzati ca revin cu aceasta completare! ...:)) As vrea sa scriu si eu cu spatii ... sa folosesc tasta ENTER de cate ori am chef ca d-voastra ... dar chatbox-ul nu-mi permite ... si totul apare ca o 'trena de condensare' pe care o lasa avionul sa zicem intre Bucuresti si Tenerife...:)) D-voastra vorbiti despre ... criza lui Tudorel Toader ... care desi ... ca profesionist, tehnocrat si profesor de drept constitutional ... ar fi inclinat sa-i pupe talpile lui Kovesi ... este fortat de afiliatia sa sclavagista fata Dragnea ... ca sa spuna nasoale de Maica Tereza. Vorbiti de un conflict interior care s-ar produce in interiorul entitatii guvernamnetale Tudorel Toader ... intre a face lucrul corect, legal, si crestinesc ... care este sa o laude pe Sefa DNA ... si a face jocurile *** (daca se accepta formularea) ale lui Dragnea. Observati ... foarte bine ... de ce nu a prezentat acest raport si in 2017 asa cum prevede legea 304 (nu mai stau sa citesc ... dar e un drept al MJ sau e o obligatie?) ... si de ce o face doar acum? Nu pot sa va raspund ... dar anul trecut pe vreme asta ... stiu ca era alt 'ministru al Justitiei' ... si aveam cu totul alte preocupari ... si anume sa nu cumva sa punem prag la abuzul in serviciu, si sa dezincrimnam penal niste fapte ... care peste tot in lumea civilizata sunt ... contraventii (conflictul de interese sau neglijenta in serviciu) ... nu infractiuni ... in esenta ... nu cred ca s-a implinit un an ... 365 de zile de cand e Toader prim-ministru ... si de cand se lega Grindeanu cu Catusele de biroul din Palatul Victoria ... Totusi inteleg ... ingrijoararea d-voastra ... daca nu s-a respecta legea pana acum ... de ce sa se respecte de acum incolo ... si pot sa spun ca aveti perfecta dreptate! Credeti ca s-ar impune si un dosar penal pentru domnul Toader? ...:)) Vizavi de mecanismele fine ale democratiei ... care se aplica ... numai si numai si numai cand e vorba de DNA si Madam K ... ce sa va zic ... nu sunt atat de fine ... Ministrul Justitiei PROPUNE fie ca vorbim de Numire / Revocare ... CSM (care este institutia de PR si Impresariat a Magistratilor ... fara nici o alta responsabilitate vizavi de Justitie ... decat sa-i apere imaginea impotriva factorilor exteriori ... pueti sa le accesati site-ul si TAB-ul 'Competente' ... daca nu ma credeti ... este un fel de SIE al Magistratilor ... Justita poate arde in interior, iar procurorii practica orgii cu inculpatii ... numai increderea cetatenilor sa nu fie afectata ... asat e MOTTO-ul CSM) ... deci CSM AVIZEAZA propunerea de Numirea / Revocarea ... in mod consultativ (e foarte important ca nu este nevoie consintamantul lor pentru numire sau revocare ... procedural ... pot sa dea avzi negativ ... Kovesi a fost numita sefa la Parchetul General cu avizul negativ al CSM) ... iar Presedintele ... cu propunerea MJ pe masa si avizul CSM ... aceepta sau respinge propunerea MJ ... argumentat sau nu. Sa stiti ca atat Guvernul cat si Presedintele fac parte din puterea Executiva ... puterea Legislativa nu are nici o treaba ... cu numirea / revocarea sefilor de parchete, instante, etc ... iar dupa cum am explicat ... o institutie sindicala, de PR din puterea judecatoreasca este doar ... consultata ... nu are rol decizional ... decat o singura putere ... si o singura persoana Presedintele Romaniei ... hai sa nu ne mai dam dupa tufis ... Presedintele Romaniei decide ... si una si alta ... si sa stiti ca ... in cazul revocarii ... Presedintele poate semna un decret de revocare ... fara sa fie necesara propunerea MJ. Deci nu inteleg ce procese complexe descrieti d-voastra ... poate sa faca IJ si MJ ... 100 de rapoarte ... pe care sa le prezinte in fata Parlamentului ... in fata Ambasadelorm, in fata Eroilor Revolutiei Romane ... si infata Statuii lui Avram Iancu ... Presedintele este singura persoane care poate zice Da sau Ba! ...:)) Ati spus acoloc ca MJ ... poate sa o revoce pe Kovesi? Sper ca v-ati referit la ... propunere de revocare ... asta cum sa va spun ca si cum ei i-as propune lui Kovesi ... sa incerce sa-si tina respiratia ... vreo 10 minute ... credeti ca am sanse? ...:)) Cat despre modul cum interpretati d-voastra ... sepratia si echilibrul puterilor in Stat ... sunt mereu ... impresionant ... sunt convins ca cel 70 de Demnitari ... oameni politici ... trimisi in judecata de Kovesi pe vrute si nevrute ... se simt foarte independenti de ... puterea judecatoresca ... sa stiti ca ... noi trebuie sa ne asigguram si ca este respectata si independenta Legislativa si Executiva ... nu numai Judecatoresca ... asa cum in mod eronat credeti d-voastra ... si cu CSM ... acolo se vorbeste de 'separarea si echilibrul puterilor' ... nu al unei singure puteri ...:)) Singura putere care incaca astazi ... celelalte puteri din stat ... este Puterea Judecatoresca ... nu exista nici un dubiu ... toti vad ... numai ca ... ma multi le place .. .sa traiasca intr-o pseudo-democratie si sa o arda cu 'Statul de Drept' ca doar nu-i costa nimic ... sa abereze! ...:)) In esenta ... cred ca o sa ader si eu ... la vectorul d-voastra de gandire ... ia mai da-o incolo de Democratie ... ce ne trebuie si ce sa facem cu ea ... hai sa ne strangem mai multi ... in caleasca si sa le-o tragem la aia mai fraierii ... suntem boss! ...:)) Credeti ca e prea tarziu ... sa fiu si eu ... ziarist ... ca vreau sa o intreb si eu pe Kovesi ... ce face cu parul de arata mereu ca o ... matura? ...:))
Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.
Radu • 16 februarie 2018, 6:18
Stimate domn ...sincer ma apuca oleaca de greata ...tvr 1 pileanu cristiiu dc news....antena pastorul deceleratul de la 23 ....si tonto lan.....acel ziarist sportiv cu ochi in lacrimi ca si Bambi sperind sa faca senzatie in fata Varanului ....apoi ieri ...sorina matei care nu putea citii o propozitie si o intrebare ....domnilor asta e presa ????....eu intreb sincer oare credeti ca la un moment dat istoria va va tine minte?????doamne trebuie sa spun doar atit JALNIC. ...ca sa intelegeti unde am ajuns ....un condamnat penal al 3 lea om in stat ...un acuzat de marturie mincinoasa al doilea om in stat .....domnilor si doamnelor e o rusine....sa incercati sa loviti o femeie doar pt ca Varanul poate sa plateasca din bani furati ....oare copii vostri ce vor spune .....ca ai mei spun ca vor sa plece din tara ....un ardelean trist ca vrea sa emigreze la 50 de ani
zorrozabal • 16 februarie 2018, 9:40
Parca in urma cu un an,domnul ministru a mai prezentat un raport-in care erau aratate multe deficiente-in raport de fondurile enorme alocate si de privilegiile acordate si toata presa a ras de domnul ministru- profesor universitar- ca nu a propus nici o masura,eventual sanctiune!Presa s-o fi aratat ea intrigata, dar s-a facut ca nu realizeaza ca in Romania chiar nu are nici un rost sa mai propui masuri-darmite sanctiuni-fara sa obtii acceptul prealabil al ambasadelor principalilor "aliati"!
Gabi • 16 februarie 2018, 11:33
Nu mai esti credibil. Nu mai pot citi postarile tale Cu iesirea de miercuri seara ai aratat ca esti aservit Asta ne duce cu gandul ca toate "anchetele" tale au fost la comanda.. Pacat
mihai • 16 februarie 2018, 12:20
Articole bine scrise. Argumente clare care arata ca are si DNA problemele si borfasii ei. Insa as dori Cataline sa vad articole la fel de bine scrise si documentate despre dezinformaile Antena 3, dosarele de coruptie Voiculescu, Ghita, Cosma etc. Antena 3 a primit amenda penala pentru SANTAJ. Ai cerut atunci asanarea postului la fel de vehement cum ceri “asanarea” DNA? Nu prea.. Unde-ti erau civismul si penita cand au deversat OUG 13? Dar cand voiau sa bage pragu’ de 200 000 de euro? Tacerea ta a fost “cunoastere oarba” ? Esti dator sa rapunzi la intrebarile astea la fel ca si LCK Ce faci tu e ca si cum ai intra in ring in repriza a 11a si incepi sa dai in cel care e jos. Ai sa spui probabil ca iti faci meseria de jurnalist si scoti in evidenta faptele. Ok dar hai sa evidentiezi TOATE FAPTELE. De abia atunci ai da dovada de impartialitate. Pana atunci aparentele cum ca ai intrat in ring de partea penalilor raman si sunt la fel de solide precum inregistrarile date de Antena 3. Last but not least. Ce alegi intre un DNA (abuziv in unele situatii cu o LCK care a luat lupta impotriva borfasilor mai mult decat personal) si o sleahta de penali? Atentie, nu poti sa spui ca nu alegi nimic pt ca stii ca nu se poate. Sunt ori unii ori altii ca in box. Sa nu mi spui ca Antena 3&Co lupta pt apararea democratiei si a statului de drept…Dc alegi sa lovesti doar in DNA si sa ocolesti “cu nume si prenume penalii si dosarele lor” atunci ma bucur ca am avut inspiratia divina de a pleca din tara si a reveni doar la proteste.
Venom • 16 februarie 2018, 12:20
Tudorel sluga model bagă spaima-n paralel.