Întrebarea la care n-a răspuns ministrul justiției: ”Pentru că legea vă obligă să prezentați în Parlament concluziile pe raportul DNA, de ce n-ați făcut-o și anul trecut?!”

Tudorel Toader a fugit azi din fața presei, lăsând în urmă o frustare publică consolidată

joi, 15 februarie 2018, 8:07

Tudorel Toader a enumerat azi clădirile care vor ocupa noul Cartier al Justiției.

Apoi a spus că ”potrivit legii voi prezenta Camerelor Reunite raportul privind Ministerul Public, DIICOT, DNA”.

Și că joi va face o nouă declarație de presă în care va analiza activitatea DNA.

Apoi a plecat, în strigătele noastre disperate.

Înainte vreme ceruse eliberarea culoarului din spatele lui, moment în care o colegă întrebase, în glumă: ”Vreți să fugiți pe acolo?”. 

Chiar pe acolo a fugit.

Ministrul Justiției arată ca un om care nu și-a revenit din trecerea de pe fusul orar al dreptului pe cel al politicii.

Și cea mai mare problemă este exact specialitatea sa academică: Constituția.

Constituția prevede încă de la Articolul 1:

”4) Statul se organizează potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor – legislativă, executivă şi judecătorească – în cadrul democraţiei constituţionale”

În numele acestui balans democratic între puteri, Guvernul are datoria să vină în fiecare an și să prezinte Parlamentului ce crede el despre Raportul de Activitate al procurorilor.

Numai că, din informațiile ziarului, în mulți ani, printre care și în 2017, când șef era tot Tudorel Toader, ministrul justiției nu a mers în Parlament ca să prezinte, așa cum spune Legea 304 privind organizarea judiciară, ”concluziile asupra raportului de activitate al DNA”.

Și acum vine întrebarea logică a oamenilor.

Una dintre cele de care a fugit în această după-amiază Tudorel Toader.

Dacă singuri recunoașteți că aveați această datorie legală de a spune anual în Parlament ce credeți despre DNA, cum explicați că o faceți doar acum, când sunt probleme?!

Chestiunea acestui raport nu e, nicidecum, un moft.

Dovadă că acum au nevoie de el ca să o debarce, eventual, pe șefa DNA.

Deși formal sunt subordonați Ministerului Public, care e parte a Executivului, procurorii se găsesc pe linia de fractură dintre puteri, la granița dintre Executiv și Justiție.

Nu degeaba creatorii Constituției au repartizat Ministerul Public la capitolul despre Autoritatea Judecătorească.

Și, de aceea, când vrei să numești sau să demiți un procuror-șef nu o faci simplu, ca la un secretar de stat într-un minister.

Ai nevoie de avizul, consultativ, al CSM și de semnătura decisivă a președintelui României.

Sunt angrenate mai multe puteri ale statului și mai multe mecanisme, tocmai ca să se împiedice abuzurile, capriciile, interesele nocive.

Tudorel Toader o poate revoca pe Laura Kovesi, chiar dacă nu e șeful procurorilor.

Legea nu-i cere un motiv anume pentru schimbare.

Dar arhitectura democratică, o, da, dovadă că numirile și demiterile trec prin CSM și poposesc la Cotroceni.

Mai apare o întrebare.

Iar în cazul în care ministrul ar vrea să meargă în cazul lui Kovesi nu pe (1) ”deficiență managerială”, ci pe (2)  ”acțiune disciplinară”, are nevoie de o cercetare a Inspecției Judiciare, o decizie a CSM și pe o confirmare din partea propriei Comisii din minister.

Căci doar așa, spune Regulamentul MJ, își exercită ministrul justiției ”calitatea de titular al acțiunii disciplinare în cazul abaterilor săvârșite de judecători și procurori”.

Asta e.

Democrația e complicată.

Iar designul e intenționat rafinat ca să oblige la reflecție și la cultura obiectivelor atinse prin convingere, nu prin lovituri de palat.

Ministerul Justiției este subordonat politic Guvernului. Așa e legea.

În timp ce, nu degeaba în planul de imobiliare.ro prezentat chiar azi de ministru, instituțiile magistraturii stau lângă cele judecătorești. Vecini de cartier.

Tudorel Toader știe foarte bine toate aceste lucruri.

De aceea e tot mai nervos și tot mai puțin dispus să răspundă la întrebări.

El dă târcoale cartierului nenăscut încă, având de ales între a merge pe mâna lui Liviu Dragnea și Codrin Ștefănescu și de a respecta legea și procedurile, gardurile invizibile, însă de netrecut, ale democrației.

Comentarii (55)Adaugă comentariu

tamisa  •  16 februarie 2018, 19:36

Nu intrebarile adresate de Dl Tolontan, in contextul conferintei de presa a Dnei LCK, m-au deranjat - este treaba si dreptul oricarui ziarist sa intrebe ce vrea - ci comentariile sale furibunde, pe aceeasi tema, in contextul dezbaterilor purtate la TVR, sub bagheta unui penibil si exaltat moderator pro-Dragnea (Cristache), de un comandou de "analisti" (printre care vesnicul "maestru"Ion Cristoiu, Bogdan - 'cu toata dragostea" - Chirieac, sociologul de casa al PSD Pieleanu) debordand de ura fata de LCK/DNA. Alaturandu-se, fara rezerve, isteriei revarsata de banda respectiva de mercenari in slujba politicienilor corupti, Dl Tolotan si-a compromis imaginea mediatica favorabila, iscand suspiciuni intemeiate privind motivele reale pentru care, intr-un moment crucial, pare sa fi schimbat baricada, practic in sprijinul unor detestabili banditi politici obsedati sa confiste justitia si institutiile de forta din Romania, pentru a jefui, netulburati, banul public si a se bucura de utilizarea Puterii in conditii de totalitarism de factura ceausista. Cred ca varanul sef, Dan Voiculescu, s-a bucurat sincer!

Craioveanu  •  21 februarie 2018, 17:34

Sa iti iau familia in pelvis, ce te interesează pentine ce salariu are Neagu, ziarist de sat ce ești.

Mircea  •  22 februarie 2018, 20:20

tolontane, esti penibil rau...

Radu Bogdan  •  22 februarie 2018, 20:37

Domnule Tolontan, Mor de curiozitate sa aud parerea dumneavoastra despre cererea de revocare a lui Tudorel Toader si performanta lui de azi. Asta pentru ca inca mai cred in oameni si in bun simt. Lucrind in domeniul managementului intr-un cadru civilizat, incerc tot timpul sa evadez din sfera personala de subiectivitate si sa ma limitez la fapte si efectele lor. Tudorel Toader cu un asemenea rechizitoriu in fata unui complete de judecata se facea de risul curcilor . Si nu trebuie sa fii specialist sa vezi asta. Nici o dovada faptica despre nici una din acuzatiile pe care isi intemeieaza rechizitoriul. Deci ori este un om incapabil ori este o haimana.

Bogdan  •  22 februarie 2018, 21:14

Salut Tolo, Cred ca stiai dinainte sa participi la conferinta de presa a LCK ca va urma conferinta lui Tudorel unde se va taia microfonul. Nu strica ceva mai multa responsabilitate si gandire preventiva. In schimb, ai jucat si ai pus o caramida la decizia de revocare. Sau mai multe. Concluzia pe care am tras-o este ca in ciuda integritatii pe care incerci sa o dovedesti, ai procedat clasic: ai mers cu angajatorul. M-as bucura totusi ca redactia voastra de traducatori de spaniola si italiana, acum ca a scapat de presiune, sa isi utilizeze creativitatea ceva mai mult. Macar in gazetaria sportiva sa pastram aparentele iesirii din comunism.

Comentează