luni, 12 februarie 2018, 12:52
Multă minte aveau procurorul Onea, șeful DNA Ploiești, și procurorul Negulescu, colegul său, atunci când se refereau, pe Whats App, la ”Doamna K”.
Codificare, nu glumă!
Ăstia doi sunt precum cei care își pun pe un automobil BMW numărul PH 99 BMW.
Înregistrările difuzate în această noapte de Antena 3 sunt clare și dezvăluie un mecanism odios.
Deputatul Cosma i-a înregistrat pe procurorii dandana, Onea și Negulescu, când îi cereau să falsifice și să planteze probe!
Iar aici nu e vorba despre faptul că Antena 3 face propagandă și că familia Cosma a împărățit județul Prahova.
Asta e opinia mea față de A3 și față de clanul Cosma.
Dar emisarii adevărului sunt una, iar faptele prezentate sunt limpezi, se susțin singure.
În cazul concret, (1) Cosma junior este victimă, (2) Antena 3 e televiziunea care a prezentat un caz grav, iar (3) procurorii DNA sunt abuzatorii legii.
Sigur ca înregistrările trebuie verificate, însă ele par autentice.
Întrebarea fundamentală este: mințeau sau spuneau adevărul când Onea și Negulescu plus un ofițer judiciar îi clamau lui Cosma că Laura Kovesi știa de toate aceste lucruri?
Cale de mijloc nu prea există.
Ei îi povesteau șefei DNA când mergeau la București cum înaintează un caz, ceea ce ar fi normal, și o înșelau și pe ea, sau o informau în legătură cu felul ilegal în care produceau probe?!
Ori una, ori alta.
Șefa DNA e datoare să răspundă. Public.
Nu se mai poate ascunde în spatele cotei de încredere.
Nu mai contează că DNA e simpatizat sau că are realizări incontestabile. Toate acestea rămân în picioare doar în condițiile adevărului.
Miza e prea mare.
Și nu o va ajuta deloc pe șefa DNA nici măcar dacă o mie de voci sincere vor sări să o apere cu argumente ideologice.
Nu ne ajută cu nimic împărțirea între ”ai noștri” și ”ai lor”.
Bela Bartok, omul care a înfruntat nazismul și s-a proclamat ”evreu voluntar”, este citat în cartea lui Kjell Espmark, când ne explică tuturor faptul că ”Ideologia este un mesaj abstract vârât cu forța în realitate, nu o cunoaștere senzorială. Or, asta e o definiție a minciunii”.
Idelogic, românii sunt împărțiți. Unii sunt împotriva PSD, alții împotriva Laurei Kovesi.
Dar asta nu ne poate orbi cunoașterea. Nu putem pune ”ce simpatizăm” în fața a ceea ce ”vedem”. Am auzit cu toții aceste înregistrări în care doi procurori DNA fabrică probe împotriva lui Sebastian Ghiță!
Nu mi-e deloc simpatic Sebastian Ghiță, dar, iarăși, suntem obligați să rămânem pe fapte. Când se comit ilegalități împotriva lui Ghiță, ele trebuie arătate cu degetul.
Pentru că puterea ”nu stă în funcție, ci în butoane”, cum se laudă , repetent la democrație, procurorul Negulescu. Puterea stă, în cazul procurorilor, în lege.
Legea le oferă procurorilor putere aproape deplină pe parcursul cercetării penale, cu excepția restrângerii drepturilor, când ei apelează la arbitrajul judecătorilor, dar le dă această putere la pachet cu o mare responsabilitate.
Tocmai pentru că sunt singuri pe terenul de joc cu cel cercetat, ei nu au voie să abuzeze.
E un moment grav.
Și tocmai ca să nu bage DNA într-o ”daună totală”, altă expresie golănească a procurorului Negulescu, Laura Kovesi e datoare tuturor cetățenilor, și celor care au învestit-o cu simpatie, și celor care au suspiciuni, cu o dublă explicație.
Ce a știut?
Și, dacă n-a știut, cum își asumă, ca șef de instituție, astfel de fapte ale subordonaților, care nu mai au caracterul unei erori, ci ale unei infracțiuni!
Avem nevoie de adevăr de la Laura Kovesi.
Pentru că, oricum, Negulescu, Onea și ofițerul Iordache vor fi într-o asemenea înghesuială încât cu mare probabilitate vor spune tot ce știu.
Nu par genul de oameni care să se sacrifice pentru alții și asta e foarte bine în aceste zile.
nastyb0y • 12 februarie 2018, 9:08
Părerea mea. Chiar şi dvs, d-le Tolontan, aveţi de dat un maldăr de declaraţii. Publice. Şi lămuritoare. Cam câte declaraţii v-ar fi de ajuns pentru a avea parte şi de o demisie? Un milion la una, o mie la una sau, poate, una acum şi una peste 10 ani?
LoL • 12 februarie 2018, 9:09
Domnul Tolontan, situatia e grava ... e clar ca toate taberele nu mai respecta nici o regula. Iar aici pe comentarii au aparut iar ciupercutzele "Postacus" si #fanaticii spalati pe creier (e amuzant ca se spala singuri sarind la intervale regulate dintr-0 tabara in alta ex: #base, #macovei, #iohannis, #K, #usr etc etc ....). A fi impartial in Romania nu mai e demult o calitate din pacate, nimeni nu mai doreste un stat de drept. Adica daca #ai_nostri le dau in cap nerespectand legea #la_aia_rai_si_ totu e roz si vai ce bine e. Popor bolnav, pacat de tara ca e frumoasa!
ducu • 12 februarie 2018, 9:14
Cum de ies borfasii astia cu "dezvaluiri" numai cand sunt cautati de DNA? Si numai la "preacinstitele" a3 sao rtv?
Русский • 12 februarie 2018, 9:14
D-le Tolontan,am citit majoritatea articolelor dvs,daca pana acum vedeam impartialitatea acum veniti cu insinuari ridicole.De aceasta data as zice ca acest articol nu e scris de un jurnalist serios,doar o stire de cancan.Dar va inteleg,e Luni si nu ati avut ce scrie pentru publicul dvs.P.S (stiti bine ce credibilitate are postul A3)
Florin • 12 februarie 2018, 9:18
Faptele sunt urmatoarele: conform unor inregistrari(reale sau nu , ramane de vazut) 2 PROCURORI!!!!!!! de la dna(perla coroanei) FALSIFICA PROBE PENTRU A INCHIDE UN OM!!!iar doamna k stia, sa falsifici probe e inaceptabil intr un stat de drept, un om trebuie judecat doar pe baza unor dovezi REALE , INDIFERENT CAT URAM ACEL OM! vad aici tot felul de discutii despre A3, Voiculescu..... fara legatura cu subiectul, ce facem lasam procurorii sa incalce legea doar pt ca cei pe care ii uram sa fie inchisi?
Alin Iorga • 12 februarie 2018, 9:20
Persoanele care apar in inregistrari sunt fie suspecti de faradelegi, fie decazuti din functie (sau ambele). Nu pun mare paza pe "inregistrarile" WhatsApp. Ar trebui vazut daca sunt autentice (o captura de ecran e destul de simplu de inscenat). Mi-ar place o dovada ca inregistrarile sunt facute la vremea lor, si nu recent, dupa ce procurorii Negulescu si Onea au cazut din gratie. Si ca sa fiu clar: nu exclud posibilitatea ca inregistrarile sa fie recente, facute pe baza unui scenariu, doar ca sa o debarce pe doamna K (indiferente de explicatiile pe care le va da). O buna razbunare pentru procurorii dandana. In plus, serveste partidul.
Sile • 12 februarie 2018, 9:28
Bre nea tolo, cazul de aseara e o confirmare in plus a abuzurilor statului paralel. Doamna k trebuia sa dea explicații de mult din spatele gratiilor si din loc cu răcoare... Doar prostii si orbii nu vad lucrurile astea...
Traian • 12 februarie 2018, 9:35
NU vad niciun update , Tolontan, dormi sau nu consideri important sa scrii despre demontarea acuzatiilor FALSE pe care cu generozitate le-ai gazduit aici
user • 12 februarie 2018, 9:36
Domnul care a prezentat inregistrarile avea optiunea de a se adresa justitiei pentru cercetarea abuzului in serviciu sau alte fapte presupus penale ale procurorilor si sa prezinte dovezile. Faptul ca dl a ales sa prezinte la un post Tv ceea ce considera a fi probe si nu s-a adresat justitiei nu obliga pe nimeni sa dea explicatii. Explicatiile se dau in cadru legal si nu cand doreste fiecare sau un anumit post TV.
Rusinica • 12 februarie 2018, 9:36
@ Bota Pompiliu - Cum ai ajuns tu cu IQ-ul mai mic decat greutatea corporala la asa concluzie? Daca eu as afirma ca am savarsit o infractiune ajutat de tine asta te-ar face automat vinovat? Mai gandeste-te un pic inainte de a vorbi si, eventual, vota iar psd.
frâncu • 12 februarie 2018, 9:36
doamna K nu trebuie să răspundă unor nemernici, zvoniști, neicanimeni...
Kalahad • 12 februarie 2018, 9:39
Si daca baietii de la DNA sunt mana in mana cu "martorul" Cosma & Ghita. Sunt prea evidente/tipatoare conversatiile.
radu • 12 februarie 2018, 9:43
Sincer acum, domnule Tolontan, e mai dulce painea de la Varan ? Tot *** contrafacut a fost demontat. Lucrezi la un patron fara onoare, un patron al minciunilor.
Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.
florin • 12 februarie 2018, 9:48
1. Există și a treia categorie de rumâni, din care face parte cel puțin o persoană (je), care sunt și împotriva PSD și a lui Koveși. 2. Împărțirea între ai noștri și ai lor e făcută de majoritatea presei și politicienilor români, nu e o regulă generală a vreunei ideologii sau a unui curent politic consacrat. 3. Sebastian Ghiță a ieșit pe plus, deci n-ar trebui să fie supărat. Ceea ce i-a făcut lui Vântu a pățit și el, dar Vântu e în închisoare (și cu banii luați), iar Ghiță e în Serbia, liber. 4. Koveși e deja datoare să demisioneze, nu doar să dea explicații. Vremea explicațiilor a trecut. Dar n-o s-o facă. A fost numită politic, acțiunea inversă trebuie să fie tot decizie politică.
oy • 12 februarie 2018, 9:49
Uite raspunsul: https://www.hotnews.ro/stiri-esential-22280219-vlad-cosma-acuza-procurorii-dna-negulescu-onea-inventat-dosare-impotriva-lui-sebastian-ghita-baza-unor-probe-fabricate-dna-prezinta-propriile-interceptari-daca-voiculescu-bagat-ghita-treaba-asta-chest.htm Este ca se vede altfel acum ?
frâncu • 12 februarie 2018, 9:50
...numele corect al șefei DNA este altul, prin urmare stimate T în articol este vorba de altă persoană (o persoană oarecare cu numele Kovesi...);
Stelu • 12 februarie 2018, 9:58
Toti cei care citim aici si care scriem aici suntem convinsi ca se intampla lucruri de genul vazute la tv aseara ! Ideea e ca unii pastreaza inregistrarile pt a se salva si altii le fac publice cu un scop😉
Andrei F • 12 februarie 2018, 9:59
@frâncu • 12 februarie 2018, 9:36 Domnule dar cum vine asta cu ,,doamna K nu trebuie să răspundă unor nemernici, zvoniști, neicanimeni...,,?Daca este de dat un raspuns acesta este necesar in ce priveste ,,unitatea de elita Ploiesti,,.Deci acei procurori cer un raspuns si deci cum sa fie ei niste ,,nemernici, zvoniști, neicanimeni,,?@user si altii cu aceasi nelamurire...Domnule ,fostul parlamentar Cozma a aratat si ce doriti dumneavoastra,o adresa inaintata Procuraturii care era inregistrata!Poate v-a scapat!Mai mult,senatorul Sava o inaintat o plangere la CSM si CSM a dat raspuns ca Sava-senatorul face atingere la integritatea Justitiei....@ducu si altii cu aceasi nelamurire... Aia-Cozma ...- chiar asta si spun !Ca au aparut pentru ca le-a cerut procurorii DNA ceva!Deci nu ei au intrat peste procurori...Deci procurori au crezut ca asa rau sau buni -Cozma si cine a mai dat interceptari-sunt folositori in alte anchete...Este o mare deosebire cand vedem ,,amintirile,,lui Pinalti si convorbirile de acum...Unul a cerut sa spuna ,astia au fost ceruti sa spuna...
nausea • 12 februarie 2018, 10:03
Domnule Tolontan, va respect munca si va apreciez pentru multe dintre lucrurile pe care le scrieti. Totusi, din cand in cand, aveti cate un articol care mie nu-mi place ( pare cu dedicatie, e nenatural, pare fortat, e la limita cu presupunearea, incepe cu un mare daca), cum ar fi acesta. Deci daca este adevarat filmuletul de pe a3 (adica acest film pare montaj, prelucrat, editat scos din context) atunci poate sa stea in picioare ce urmeaza dupa acest "daca". Pana atunci totul e cancan. Sau e invers, dna e santajat sa inchida dosarul lui cosma, ca altfel apare filmuletul.
Lucian • 12 februarie 2018, 10:15
Incredibil cat ai decăzut Tolontane! E proba finală asupra ta! Ca jurnalist trebuia înainte să publici să ceri păreri macar de la DNA! Nu ai facut-o! Mai bine spune-ne cine ti-a recomandat , cerut, *** poate acest articol ! Hai, baga!
Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.
gheghe • 12 februarie 2018, 10:16
DNA zice ca sunt "colaje". Nu e mai ok sa asteptam pina se lamureste situatia?
Venom • 12 februarie 2018, 10:25
@Tolo Nu sunt de acord cu tine! Ceea ce ce a ieșit acum pe piață e circumstanțial și suspect. Nu cumva la A 3 - Rom TV (frontul Gâdea Ursu Ciutacu) sunt băieții care aranjează la montaj declarații publice sau documente și dau fără să verifice orice le convine ca propagandă în așa fel încât nu rămânea nimic din sensul inițial al faptului? Și apoi deși erau prinși cu trunchierea voită a adevărului nu dădeau dezmințire, doar forțați în justiție sau CNA? Cine se uită numai la ei rămâne convins că așa au stat lucrurile, cum "bine le-a zis-o Domnu' Gâdea!" Și fac asta în formă continuată, deja au ani buni de practică a minciunii și manipulării. Unul dintre cele mai penibile momente a fost dosarul de informator al lui Băsescu la Securitate. Exclusivitate, Nucleara, surle și trâmbițe - de fapt un fals ordinar. Așadar să nu ne supra încălzim prea devreme! Ce vine de la Antena 3 Rom TV pute a minciună. Postul care dă "dezvăluirea" asta se află pe listele de plată la Tel Drum., farfica de tocat bani publici. Care nu e lui Dragninho ori a PSD. Care n-are niciun interes să scape rocker-ul de dosare. Și să devină premierul tău, iar Firea Pandele prezidentă. "Vai ce frumos, viitorul luminos! Vom fi prima republică sud americană din Ioropa. " Ce stă în calea venezualizării "parlamentare"? Justiția, care a început să funcționeze, brusc, societatea civilă supărată dar nevotantă și un președinte care se uită cu atenție și îngrijorare de la ski sau ski jet. De ce nu și serviciile? Alea se luptă între ele, indiferent de puterea politică e win-win situation și se adaptează. Avem o încadrare a ceea ce a prezentat A3, un glonț direcționat spre DNA. Partea frumoasă cu tehnologia e că dacă faci un film cu Ceaușescu, zici că e real, maică! La fel însă există software care îți găsesc și pixelul albastru dar și palma. Contează, așadar expertiza pe "înregistrare", credibilitatea sa și experții. Nu ceea ce spune K. Acum DNA nu e dator cu nimic, cel mult un "vor analiza infegistrarea" și nu vor fi credibili. (mai bine tac) Partea interesantă este că și dacă ar fi real, asta nu înseamnă, automat, că procurorul Laura știa ce au de gând subalternii. Sau că le-a ordonat direct să fabrice probe. Mai trebuie dovada DIRECTĂ care să o incrimineze (altă înregistrare de ex. ) Iar dacă se ajunge în Justiție cu ce ce e acum, adică un mare nimic până și un doctor haretist în Drept o scapă fiindcă din punct de vedere legal, reală sau nu, înregistrarea e un fâs, necorelată cu probe beton.
danny • 12 februarie 2018, 10:28
Iar facem justitie la televizor?
Gaby • 12 februarie 2018, 10:29
Plecati de la premiza ca ceea ce Antena 3 prezinta sint chestii de netagaduit. sa fim seriosi ! Se masluesc convorbirile , suint facute sa para autentice. Si in plus, de ce ar trebui sa comenteze Kovesi tot ce piblica Dl Tolontan ?
user • 12 februarie 2018, 10:33
@Andrei F: Justitia nu se infaptuieste la tv. Domnul cu probele trebuie sa astepte raspunsul procuraturii, eventual sa sesizeze in scris conducatorul institutiei ( DNA) in cazul NUP ul ataca in instanta cu toate caile ordinare de atac, apoi CEDO si in paralel cai extraordinare de atac. In cadrul acestor procese conducatorul institutiei va fi audiat si va oferi si raspunsul mult-asteptat de realizatorii de justitie de la A3
Florin • 12 februarie 2018, 10:39
DNA nu mai are nicio treaba cu justitia adevarata, e o institutie care, impreuna cu SRI, s-a substitut tuturor institutiilor democratice ale statului (IAR BAZA DEMOCRATIEI E PARLAMENTUL, asa cum e el: oglinda societatii). Traim vremurile pe care le-au trait Guatemala, Nicaragua, Honduras, Thailanda, Grecia in anii 50-60-70-80 cand seful tarii era seful statiei CIA. Si totul a inceput de la celebrele plicuri galbene cu care veneau procurorii in instanta si al caror continut aveau dreptul sa-l vada doar judecatorii nu si apararea (!!!). Totul a inceput cu celebra fraza: “In conformitate cu dispozitiile art. 8 si art. 57 din protocolul de cooperare intre PICCJ si SRI pentru indeplinirea sarcinilor ce le revin in domeniul securitatii nationale nr. 003064 din 04.02.2009, va adresam rugamintea ca datele prezentate sa fie destinate exclusiv informarii procurorului de caz, potrivit principiului ‘necesitatii de a cunoaste’ fara a fi introdus in dosarul cauzei”. Asta se numeste dreptul la aparare in democratia originala DNA-SRI. Din pacate, Kovesi e un manager slab, care nu a creat la DNA o structura functionala (care sa poata merge mai departe si fara ea) si e un psiholog si sociolog slab, care nu intelege cat de repede adulatia multimilor se poate transforma in indiferenta si chiar ura. Semnat: un fost taliban DNA-SRI.
Bilko • 12 februarie 2018, 10:42
Doamna K nu e datoare cu nimic. La ora asta, sau mai bine spus la 6 dimineata, trebuia deja sa fie ridicata de mascati si dusa la arest preventiv. Si apropo, spui ca DNA si doamna K sunt simpatizati?? De cine, mai exact? Nu ma face sa rad :)) De gloata de cateva mii de sorosisti bezmetici? Hai sa fim seriosi!..
frâncu • 12 februarie 2018, 10:45
d-le Andrei F , citește mai cu atenție: eu am scris despre o oarecare doamnă K, la care se face referire în articol; cu (oarecare) stimă vă atrag atenția că numele șefei DNA este altul (adică doamna Kovesi pomenită în articol este o persoană, o gospodină oarecare din cartier, care a fost acuzată pe nedrept) ...și este evident că nu trebuie să răspundă unor nemernici care o ponegresc...; dacă nu ai înțeles întreabă...
cristyian • 12 februarie 2018, 10:45
D-le Tolontan , doua nave se scufundaseu , doar una cu dottora copy paste 45% plutiseu . D-le Tolontan , ma bucur ca luati atitudine, ati facut-o de atatea ori chiar si deranjand patronul la care lucrati . No problem, cativa si-au pus mazgaliturile aci pe TOLO.RO ,baieti si fetite, comunisti veniti din piatza cu hashtagul# rezist dottora copypaste 45 % . Da Doamne viata lunga lui interlopului bisnitzar soros sa mai dea cativa verzisori la baietii si fetitele cu # rezist copy paste 45% dottora din garsoniera .
John • 12 februarie 2018, 11:00
Mda, nu vreau să fiu părtinitor pentru doamna K dar v-ați gândit vreodată că poate aceasta (falsificare de probe) este de fapt o metodă neortodoxă de a intimida acuzatul pentru a-l face să vorbească, să creadă că cineva are ceva probe și să cedeze psihic și să toarne tot?
Cătălin Tolontan • 12 februarie 2018, 11:01
@John: nu ai voie sa falsifici probe ca procuror! Probe false pe care sa le introduci in dosar! Orice judecator onest iti pica instant dosarul. Ati vrea sa fie duse in instanta probe ca ati facut o infractiune pe care n-ati facut-o? Numai ca sa vedeti ca ei sunt tari.
Andrei F • 12 februarie 2018, 11:02
@user • 12 februarie 2018, 10:33 Ca principiu aveti 100% dreptate.Dar ,,Problema Portocala,,este in curtea DNA de mai bine de 2 ani!!!!Este asa?Cine credeti ca trebuia sa rezolve acest caz?Si era un caz de urgenta?Pe tacute aflam in ordine:CSM la sesizarea senatorului Savu spune ca trebuie sa-i repare onoarea lui Portocala,apar inregistrari si declaratii in fata judecatorilor si Portocala decade,intai de la DNA apoi din Procuratura....Deci,o fi facut ceva totusi Portocala daca a plecat din,,unitatea de elita Ploiesti,, ,apoi este dat afara din Magistratura...Toate astea cam in doi ani!Pai sa judecam cinstit!Nu ni se spunea cand se cerea retinerea politicienilor ca se cere pentru a proteja probele,martorii?In cazul acesta in aproape doi ani nu s-a protejat nimic.Deci nici imaginea Justitiei sau DNA.Nu stiu care are dreptate,eu m-am ridicat impotriva tuturor probelor audio sau video chiar si a acelora prezentate de autoritati pentru ca prea multi judecatori au spus ca sunt ilegale,truncheate sau uneori fabricate!Totusi se vede o continuitate si multe discontinuitati.Se vede o continuitate in inlaturarea lui Portocala din Magistratura si se vad multe discontinuitati daca privim in oglinda cazuri anchetate cu actori politici...Deci...aveti dreptate doar in principiu.Cand faceti referire la CEDO va amintiti si locul 1 pentru cele mai multe cazuri din Europa si asta venind de la o tara mica spre medie?Pai argumentul CEDO in cazul de fata mai rau face...Cedo priveste si Justitia,nu?Si nu uitati,Inspectia Judiciara deja judeca cazul cu ,,decaparea de ministrii,,.Asta pe undeva ar echivala cu deschiderea unui proces penal ...
tontalan • 12 februarie 2018, 11:02
e un razboi de guerrilla intre avantposturile securiste, ne uitam ca la circ dar sa nu ne uitati cu painea.
a dica • 12 februarie 2018, 11:06
Nu e nevoie de inregistrari sa-ti dai seama ca metodele folosite acum sunt de tip stalinist. Insa cei multi care n-au avut "placerea" sa treaca pe-acolo vor sa vada sange. Putin importa daca exista sau nu vinovatie. Pe asta se bazeaza fauritorii de justitie si eroii "luptei anticoruptie". Macar de ar avea in vedere faurirea unui nou canal sau macar a mult doritei autostrazi Comarnic- Brasov. Nu ne facem bine oricate inregistrari ar mai apare. Singura solutie, sa se renunte la bazaconia asta de "lupta anticoruptie" pavaza unor abuzuri si incalcari ale demnitatii omului si trecerea la confiscarea legala a tuturor averilor ce nu pot fi justificate, incepand cu cele uriase.
Andrei F • 12 februarie 2018, 11:06
@frâncu • 12 februarie 2018, 10:45 Domnule,va suparati degeaba.Daca dumneavoastra vorbiti de doamna K eu nu vorbesc nici de doamna K nici de doamna Kovesi-cum afirmati....Eu doar va intreb cine sunt domnii aia rai.Uite contextul,,doamna K nu trebuie să răspundă unor nemernici, zvoniști, neicanimeni...,,Cine sunt nemernicii,zvonistii si neicanimeni?
user • 12 februarie 2018, 11:10
@Andrei F: Domnul care isi considera drepturile lezate are parghiile necesare pentru a repara prejudiciul, parghii pe care nu le foloseste din anumite considerente. Restul este un show manipulator.
Poli 21 • 12 februarie 2018, 11:11
Ce faci, mai tolo, ai inceput sa confunzi 'dusmanul de clasa" cu "prietenii de catanie" ?
Olteanu_l • 12 februarie 2018, 11:23
Tolo, ii stii pe necajitii aia de jurnalisti care au dat o stire fake ca fiind reala si s-au facut de o mare rusine? Aia cu "Sunt Mihaela Radulescu si promit sa ti-o s*g daca te lasi de fumat?" E, fix asa ai cazut matale cu stirea asta. De aici eu trag doua concluzii, ori faci si matale parte din clanul care a pus la punct debarcarea "Doamnei K", fie esti un jurnalist de .... Pe a doua, sincer, as cam exclude-o. Asta pentru ca matale esti un jurnalist cu experienta si stii foarte bine ca ministrul papusa de la justitie se pregateste sa anunte marele verdict. Ti se pare cumva o coincidenta faptul ca acest scandal apare fix in pragul marelui anunt, pe care toata lumea il cunoaste desi nu a fost anuntat? Din nou, ti se pare ciudat ca Tudose nu voia sa auda rezultatul acestei "anchete" tocmai pentru ca stia ce s-a intamplat in spate? Ti se pare deontologic ca desi DNA-ul a dat un comunicat, aceasta stire sa ramana in continuare "partinitoare" si fara update?
Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.
Cătălin Tolontan • 12 februarie 2018, 11:24
Olteanu_l: care-i stirea falsa? Cheia e in probele de la dosar, caci daca acele tabele sunt masluite si identice cu cele din calculatorul lui Vlad Cosma e clar ca procurorii i-au cerut intr-adevar sa manufactureze probele. Si, atentie, aici nu e un meci intre un inculpat rau si niste procurori buni. Da, inclulpatul e un baiat rau, dar, profesional vorbind, procurorul Negulescu e la fel de rau, de vreme ce propriul for, CSM, l-a exclus din magistratura. Lasati partizanatele, haideti sa urmarim faptele ca nu ajungem nicaieri daca suspectam pe oricine are alte intrebari ca e montat de cineva.
Luca • 12 februarie 2018, 11:31
Mi se pare incredibila relatia unui procuror cu Dul Cozma ales sa reprezinte populatia din Prahova in Parlamentul RO , datorita "capacitatilor" lui intelectuale si profesionale !
antonia • 12 februarie 2018, 11:36
O avea si doamna K pacatele ei, dar sa dai crezare unui grup mafiot format din derbedei ca V. COZMA, GHITA, DRAGNEA, PONTA, etc..., e prea mult! Daca e vorba de dat explicatii, atunci ar trebui sa aflam de ce nu e adus GHITA in tara, de ce se tergiverseaza procesele atat de mult in cazul politicienilor si acelor care ii ajuta sa ne fure ca in codru, de ce dupa o minima si nesemnificativa pedeapsa raman cu toti banii furati iar noi murim cu zile in spitale, si multe altele....
Razvan • 12 februarie 2018, 11:43
Baga nea Tolo 2-3 de interes public sa capete credibilitate, dupa care revine la partitura trustului condus de Voiculescu! Se delimiteaza de A3, ca dizidentii din PCR, dar vantura zvonulete si intoxicari traforate de Gadea la atelierul de manipulari pt *** ***
Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.
cristyian • 12 februarie 2018, 11:49
D-le Tolontan , asta este ziua in care comunistii si spalatii pe creier se vor lua de dumneavoastra ." Necazul " dumneavoastra este ca lucrati la firma "varanului " , daca ati fi (sau ati fi fost ) asistat social la ong-urile interlopului bisnitzar soros sau daca ati spala wc-urile pe la ambasade , fac pariu ca veti fi medaliat . Despre Antena 3 , ca tot dau bolsevicii cu lmba , Antena 3 mi-a prezentat filmul cu comunisti mafioti ,,Clanul cu Mormanul ,, , am urmarit cu interes acest film , pentru mine un fel de Sicario 2 care isi va face aparitia in 2018 . Despre gashca lui besesq din justitie, toata *** copy paste 45% , mufamoacave care din parlamentul ue arunca flegme in tara , in rest inghite toate legile venite de la mafiotii occidentali , *** totala , tovarasa bogdan tupeista inamovibila corupta , ***. Vai ,dar nu comentati dspre mafiotii din justitie , comentati doar despre cei din afaceri sau din politica , dumneavoastra nu aveti idee ce inseamna inamovibil , inamovibil inseamna ca poti face ce vrei , iei foaia din codul penal , sau civil , *** , si ce daca , poti sa dai interlopilor , criminalior si violatori sentinte de doi lei ,ca de , baieti si fetite cu facultati,inamovibili pentru care platim pe la cedo niste milioane d euro .Doamne cata inteligenta, hai ca ma ia greatza ...O zi buna d-le Tolontan .
Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.
Max • 12 februarie 2018, 11:50
Tehnologia a ajuns la un nivel la care ar trebui sa fim rezervați sa ne pronunțăm cu privire la înregistrari video și audio ajunse în spațiul public și neverificate de o instituție avizată. A3 este specializata in șantaj. Nu trebuie sa uitam că au fost și condamnări pe acest subiect. Acolo își găsesc locul, vocile radicale,naționaliștii și infractorii. nu urmăresc astfel de posturi, deoarece nu mă înscriu cu dorinta, opiniile ,empatia pe aceasta frecventa. E un post toxic pentru mine .
bogdan • 12 februarie 2018, 11:53
Am urmarit de curand intreg serialul Narcos.Asta ca sa nu vorbesc de experientele mele personale in privinta interactiunii cu modul multor conationali de a face "business" ...de fapt de a face combinatii , de a da spaga, de a influenta politic samd...Ce vreau sa spun e ca mafia( si make no mistakes in Romania vorbim de mafia din infrastructura , mafia din sanatate , mafia din politica ) nu poate fi combatuta eficient nici cu manusi nici cu jumatati de masura.Asta se pare ca s-a inteles si aplicat in Romania ultimilor 6-8 ani.Intrebarea mea este : cei care au administrat aceasta doctorie au intelepciunea de a realiza cand medicamentul devine mai nociv decat boala? Sistemul judiciar din Romania ( DNA , Parchet General,DIICOT ) realizeaza ca dupa ce scapam de negru trebuie sa abordeze nuantele de gri ( inevitabile in orice societate fie ea capitalista sau comunista) cu intelepciune si echilibru? Cred ca cei ca Negulescu au fost necesari.Dar mai cred si ca cei ca Negulescu trebuiesc reorientati profesional inainte ca prin curatenie sa se inteleaga o parloaga goala eliberata si de buruieni si de plante sanatoase.Pentru ca atunci vom fi curati si cinstiti.Dar si saraci si nedezvoltati.
nea fane • 12 februarie 2018, 11:57
eu nu ascult LATRATORII de la ant.3 si rtv. dar cum se poate DOVEDI ca ce sustin ei este ADEVARAT?
Venom • 12 februarie 2018, 12:05
@Florin (fost taliban, să zicem că te cred că nu pozezi) - E posibil să ai dreptate, cu doamna K. (pare) De ne-înlocuit. În acest moment, desigur! E foarte clar că nu un guvern cu tipi geniali ca Vâlcov, rudele și mai geniale ale lui Nicolicea și luptători anti soroșiști ca Tăriceanu sau penali ca Dragnea, arendașii PSD din Parlament pot fi lăsați să schimbe măcar portarul de la DNA. Darămite să treacă legile justiției aka, re- subordonarea politică a magistraților. Fiindcă orice formațiune, chiar dacă va pierde PSD, va profita de moștenire trans-partinic, toate găștile prosperă. Dar fie și numai să te uiți pe statistici vezi că la un moment dat, PNA chiar s-a transformat în DNA. Și au aplicat legea. Cum ar putea fi trase la răspundere, retro-activ, DIICOT, SRI, procurorii că douăzeci de ani n-au făcut nimic și au fost bișoni ai baronilor? Ce s-a întâmplat în acel T0? Brusc, cineva a aprins lumina și ca într-o poză de grup s-au văzut hoții cu mâinile în buzunarele bugetului? Cine e acel "cineva"? Că de atunci li s-au făcut dosare pentru ce a fost o normalitate de națională a furtului. Acum, departe de mine să spun că justiția e perfectă. Dar pare cea mai funcțională, dintre puterile statului de drept. Dezechilibrul e grav, puterea parlamentară e la un prag de dictatură, cumpărând literalmente voturi și acordând super-imunități pentru ai lor. Dacă ai fost taliban-SRI unde crezi că e vina ta? Ai avut revelații numai când te-ai dat cu capul de România reală?
Barbu Brailoiu • 12 februarie 2018, 12:08
dl. Tolontan se întoarce la varanismele A3! păi, de ce nu vă indignați și de aberațiile „înregistrate” de către TV Ghiță?! De altfel, precedentele fake-uri au fost demontate, rapid, sub aspect tehnic - se vedea că e făcătură. Primo: același domn T scria și semna că, nicăieri în dosarul ICA-Voiculescu, n-ar apărea vinovăția fostului (?) său patron. Secundo: același domn T scria și semna că exponatele de la Muzeul Geologiei ar emana radiații periculoase în jur. Asta după ce ultrașii și... alții cam dăduseră chix cu violențele menite să împrăștie manifestanții din Pța. Victoriei. Terțio: întrebare - oare cât de onest este același domn T?
John • 12 februarie 2018, 13:01
Cătălin Tolontan • 12 februarie 2018, 11:01 @John: nu ai voie sa falsifici probe ca procuror! Probe false pe care sa le introduci in dosar! Orice judecator onest iti pica instant dosarul. Ati vrea sa fie duse in instanta probe ca ati facut o infractiune pe care n-ati facut-o? Numai ca sa vedeti ca ei sunt tari. Da, de acord, dar sunt aceste probe in dosar? Daca nu ajung niciodata ci doar par a fi veridice pentru intimidare? Daca ajung in fata judecatorului ca proba si nu ca metoda atunci e grav...
programatoristu’ • 12 februarie 2018, 13:36
Imi place stilul asta si , recunosc, si eu am cazut prada, initial, acestei capcane. Va legitimati cu articole bine facute pe teme generale, se formeaza o masa critica de cititori care va acorda increderea pentru ca in momentele cheie sa bagati cate o torpila in cel mai pur stil Voiculescu -A3. Bine jucat! Pana la urma, ce naste din Intact DNA mananca.