După bătaia din Piața Victoriei și înaintea mitingurilor PSD: să nu dărâmăm încrederea în jandarmi, că vom ajunge să ne reglăm conturile între noi!

luni, 4 decembrie 2017, 3:49

• Deputatul PSD Cătălin Rădulescu cere demisii în MAI pentru că a văzut pe imagini că ”jandarmii erau prieteni cu golanii”. Da, jandarmii au relații cu protestatarii, cu ultrașii, mai ales cu cei turbulenți. Și iată de ce!

Microbiștii știu bine Jandarmeria, ”scutierii” de pe vremuri.

Suporterii au trăit momentele din anii ’80, în care tribunele iernatice îi luau pe milițieni la bulgări, iar uniformele se apărau cu scuturile în cap! Cel mai bine bulgării se fac atunci când e nițel de umezeală afară.

Ne chinuiam pe vremea lui Ceaușescu și scenele arătau suprarealist, pentru că nicăieri în România comunistă nu se pomenea așa ceva, civili sfidând în mod sistematic uniformele.

În afară de momentele cu totul speciale și îngrozitor pedepsite, Brașov 1987, era de neimaginat să poți înfrunta autoritatea în spațiul public.

Pe stadioane însă, cultura protestatară a fost mereu la ea acasă.

Stadioanele acelor ani erau piețele de astăzi, forme hibride și imperfecte ale unei democrații atunci interzise, astăzi pusă la încercare.

• Oriunde mergeau în țară, giuleștenii strigau ”Galeria lui Rapid nu e membră de Partid!”.
• Dincolo, în Ghencea, meciurile cu Victoria București erau adevărate manifestații împotriva Miliției și grangurilor cu chipiuri.
• În Bănie, suporterii olteni strigau la unison contra Securității, la fiecare fază în care arbitrul fluiera în favoarea oaspeților de la Dinamo.
• Iar pe stadionul din ”Ștefan cel Mare”, sute de suporteri dinamoviști îl huiduiau și-i arătau degetul mijlociu lui Valentin Ceaușescu, când afișa steagul Stelei la tribuna oficială.

Cum era huiduit Valentin Ceaușescu

Gândiți-vă!

Un membru al dinastiei Ceaușescu sau ministrul de interne fluierați la scenă deschisă. Oamenii se întorceau către oficială și transformau gestul în ceva direct și personal.

Totul sub privirile forțelor de ordine.

Pe stadion a apărut procesul de coabitare neoficială și instabilă, dar reciproc avantajoasă, între uniformele care asigurau ordinea și protestatari.

Scutierii nu năvăleau în tribuna dinamovistă, de pildă, ca să-i salte pe cei care-l apostrofau pe fiul dictatorului. Ar fi provocat vărsare de sânge și nu făceau decât să transforme o iritare verbală într-o violență fizică.

Ba chiar s-a ajuns la momentele din  16 martie 1985, când la un cuplaj bucureștean pe ”23 August”, Miliția s-a dat, practic, la o parte în fața celor peste 100.000 de oameni care au rupt gardurile și au coborât spre gazon.

Părea că va urma o tragedie.

Ziua când am evitat ca pe ”23 August” să se petreacă un masacru ca pe Heysel

Jurnalistul Daniel Nanu a făcut o reconstituire inedită a acelor momente.

E util să le căutăm înțelesul azi, când taberele din societate par ireconciliabile și ambele îi acuză pe jandarmi.

Mai ales că, după Piața Victoriei, vor urma și manifestațiile, legitime, ale membrilor PSD.

Să învățăm din propriul trecut.

În 1985, pe ”23 August”, în fața pericolului ca oamenii să fie striviți între mulțimea care presa, gardurile de fier și treptele înalte de beton, umanitatea a câștigat.

• Galeriile, care se urau și se cafteau ori de câte ori puteau, s-au liniștit ca prin farmec.
• Spectatorii și milițienii s-au ajutat reciproc.
• Împreună, milițieni și civili, aflați în prima linie dinspre gazon, au ajuns să-i protejeze pe jucătorii din teren, pentru că meciurile au continuat.

Așa au ajuns Andone, Rada sau Belodedici să se sprijine de umerii suporterilor rivali când băteau un corner sau băgau o alunecare.

E ca și cum azi, la mitingul PSD, oamenii s-ar sprijini calmi pe Mălin Bot. Și invers.

39 de oameni au decedat, majoritatea striviți, pe 29 mai 1985, pe stadionul Heysel din Bruxelles

Toate acestea se petreceau în România lui 1985, în plină sărăcie și ostilitate între regim și cei mai oprimați cetățeni ai Europei.

Pe ”23 August”, îngerii din noi ne-au învins demonii.

Ceea ce nu s-a întâmplat doar două luni mai târziu în inima continentului, pe stadionul Heysel, când la Juventus – Liverpool au murit zeci de oameni în condiții asemănătoare celor de pe ”23 August”.

Ultrașii anti și pro PSD

Astăzi, libertatea nu mai e doar monopolul stadioanelor.

Și nici fanatismul.

Dacă privești imaginile bătăii din Piața Victoriei vei regăsi comportamentul galeriilor, deși atât mâna de manifestanți implicați în scandal, cât și bătrânul bătut, el însuși violent verbal și fizic, nu au nicio treabă cu stadionul.

Ei se comportă însă ca ultrașii, atât în limbaj, cât și în gesturi, coalizări și acuzele la adresa jandarmilor.

Fiecare parte se consideră nevinovată, îndreptățită la violență și ostracizată de către jandarmi.

”E incredibil! Ați văzut cum doar o doamnă blondă se duce la omul căzut lat, în timp ce manifestanții dau năvală să-l scape pe ăla care a dat cu pumnul?! E ca pe stadion”, a sunat azi, la redacție, Adrian Porumboiu.

Fostul mare arbitru întâlnise scene asemănătoare de sute de ori în cariera lui și le-a regăsit într-un timp și într-un loc unde nu se aștepta.

E adevărat.

Imaginile lui Răzvan Prepeliță arată cum protestatarii fug nu către rănitul cu fața în sânge, ci către Sandi Matei, pentru că e ”al lor”. 

În același timp, pe toți îi leagă acuzele la adresa jandarmilor.

• Nicolae Tiurbe, omul lovit cu pumnul, și cei care spun că e complet inocent susțin că jandarmii au fost prea blânzi cu agresorul.
• Sandi Matei, cel lovit cu rucsacul și care a dat cu pumnul, și cei care l-au apărat, opunându-se deplasării la secție, pretind că jandarmii au fost permisivi cu bătrânul și abuzivi cu ei.

Chiar azi, deputatul PSD Cătălin Rădulescu a cerut imperativ demisii pentru că a văzut cum ”jandarmii sunt prieteni cu golanii”.

De ce stabilesc jandarmii relații strânse cu cei mai turbulenți

Nu am niciun partizanat cu jandarmii.

Ca jurnalist, îi studiez de 25 de ani.

Am încasat bastoane pe cocoașă, la grămadă, în anii ’90, când relatam despre galeria Rapidului, la o celebră înfruntare de la Brașov.

Tibia e sensibilă și acum de la alte meciuri din București sau provincie, în vremurile în care jandarmii nu acceptau jurnaliștii băgăcioși. Le plăcea să dea cu bocancii.

Dar, în timp, cu efort propriu, cu bani de la contribuabilul român și de la UE, comportamentul lor s-a schimbat sensibil în bine.

Mulți dintre jandarmi au fost școliți afară.

Schimburile de experiență cu polițiile și forțele de ordine din alte țări sunt consistente.

Mai ales în domeniul ultrașilor și grupurilor radicale, jandarmii au o bază de date complexă și construiesc relații ”face to face” cu acești oameni.

Da, jandarmii întrețin relații la vedere cu cei din grupurile de ultrași sau de manifestanți ”profesioniști”! Merg cu ei în țară și în străinătate, se sună, îi monitorizează și se contactează în dublu sens pe facebook.

Încrederea reciprocă între ei și oameni, inclusiv cu cei mai turbulenți, e baza profesiei celor care apără și restabilesc ordinea publică.

Pentru cineva din afară, relația poate părea excesiv de familiară, dar scopul e ca:

1. Manifestanții cei mai aprigi să se simtă ei înșiși protejați și arbitrați de cineva cât de cât neutru.
2. Acești oameni înclinați spre protest sau chiar spre violență să știe că există o limită și, dacă o depășesc, apar consecințe.

Jandarmii îl cunoșteau pe Matei și nu le putea scăpa

Când jandarmii nu l-au dus pe Sandi Matei la secție în momentul lovirii lui Nicolae Tiurbe au făcut-o pentru că tensiunea creștea, iar reținerea în acel moment nu schimba datele problemei.

Nu înseamnă că au intervenit impecabil. Au pierdut câteva secunde și l-au scăpat. În tumult și în mulțime nu există impecabil, ci doar posibil. 

Dar îl știau pe Matei, nu le putea scăpa în necunoscut și au revenit cu forțe suplimentare într-o oră.

Între timp, probabil că ofițerii văzuseră și imaginile lovirii, s-au convins că Matei a lovit și l-au ridicat.

Apropo de imagini, ele întârzie să fie făcute publice și aici autoritățile greșesc. Oricât de mult ar șoca, e normal să știm ce s-a petrecut.

Protestele inutile ale celor ridicați

Duminică seara, la Antena 3, Mircea Badea, care a abordat calm și lucid momentul, a propus însă o logică de eprubetă când a comparat intervenția din Piața Victoriei cu cea de la Boureanu sau de la șeful de clinică reținut.

El susținea ideea că s-a acționat diferit. Concluzia nerostită, dar indusă: prea permisiv în piață.

Da, s-au tratat diferit momentele.

Ca forță de ordine nu acționezi la fel într-un grup radicalizat ca atunci când te afli în fața unui  singur om.

Pe de altă parte, prietenii și ”coechipierii” de protest ai lui Sandi Matei au vociferat când jandarmii au revenit. Dar degeaba.

Ei încă o fac pe facebook, susținând că nu trebuia ca jandarmii să-i ia și pe ei și să-i amendeze. Aici ei sunt niște ultrași neprofesioniști și se alintă. Pentru că duba și amenda sunt riscul dacă te opui, tragi de cel reținut și de oamenii în uniformă!

Nu e treaba manifestanților să facă cercetări în stradă și să decidă ei în locul jandarmilor sau al poliției cine poate fi chemat la secție.

Mai ales că povestea nu se încheie aici.

Ce se va întâmpla la mitingurile PSD?

Urmează zile complicate pentru toată lumea.

Vor ieși în stradă simpatizanții PSD.

• Ce vor face jandarmii la Craiova, sâmbătă, pe 9 decembrie, dacă vor apărea cei care se recomandă ziariști și care flutură telefoanele mobile, întrebându-i pe manifestanți: ”Sunteți hoți?! De ce manifestați în favoarea bandiților ca voi?”.
• Sau unii, precum Sandi Matei, nici măcar nu se pretind jurnaliști. Ei sunt niște emuli mimetici ai primilor. Au văzut cum se fac ”interviurile” și procedează la fel. Se vor duce și ei la mitingurile PSD ca ”transmițători pe facebook”, ca să vadă lumea ”ce fac pesediștii comuniști”.

Ce se va întâmpla? Hai, ziceți, sunteți în direct pe facebook!

O regulă de bază a evenimentelor cu risc presupune separarea taberelor.

E valabil la mișcările civice, pe stadioane, pretutindeni.

Separarea se gândește dinainte, se planifică, toată lumea e de acord și nu o ia nimeni la modul isteric drept o restrângere a drepturilor civile dacă nu te lasă pe tine ”albastru” să pătrunzi printre ”roșii”.

Prin ambele tabere se plimbă, nestingheriți și neutrali, ca să meargă treaba, ”servitorii” publici: polițiștii comunitari, jurnaliștii, oamenii de la primării, pompierii, medicii, jandarmii și salvamarii dacă e cazul.

Ce te faci însă când cei care se presupune că ar trebui să se străduiască să fie imparțiali au ajuns vădit partizani și sunt receptați drept ”tabără adversă”?! E ca și cum am începe să huiduim ambulanțele că sunt ”cu ceilalți”.

Complicat.

Un test pentru stat și pentru noi

Un lucru e însă clar: să lăsăm în afara discordiei jandarmii, SMURD, poliție și toate celelalte servicii publice fără de care revenim repejor în peșteri!

Pasiunea democratică se poate derula doar dacă ne bazăm pe numitorul comun al imparțialității lor de a asigura respectarea legii.

Să fim cu ochii pe ei, să le cerem să acționeze legal, să taxăm abuzurile, însă să înțelegem ce fac, de ce și, mai ales, să nu fim aistorici.

Nu sunt singurele tulburări de stradă din România, țara a trecut prin momente muuult mai delicate, aproape neîntrerupt din ’89 și până pe la ultima descălecare a minerilor.

România democratică a răzbătut.

Ceea ce trăim e un test al statului, al cetățenilor și, precum atunci când cei 100.000 de oameni se îndreptau amenințători spre gazon, un test al îngerilor din noi, convocați ca să-i luăm la bulgări, să reziste și să ne ajute.