Directorul CSM București: ”I-am dat primarului Oprescu, în scris, că Primăria e păgubită și el a mers înainte!”

Mărturiile unui jurist și ale unui manager care s-au opus celor 5 milioane de euro plătiți de clubul Primăriei ca să retrogradeze. Și documente oficiale care dovedesc că Oprescu a știut!

joi, 9 noiembrie 2017, 6:58

 

De Mirela Neag, Răzvan Luțac și Cătălin Tolontan

Sorin Oprescu a domnit 7 ani peste un București care l-a votat și apreciat.

De un an și jumătate, Gabi Firea e și ea adorată de un oraș tot mai sufocat.

***

”Pare o întrebare copilărească: ”Cum pot alege oamenii opresiunea în locul rezistenței?” sau ”Cum pot oamenii să-i adore și să-i slujească pe tiranii lor?”.

Când oamenii sunt confruntați cu nedreptatea și brutalitatea, copiii lor încep să-și piardă umanitatea.

Atunci, o mare responsabilitate cade pe umerii celor care au trăit pentru acest vis.

Înseamnă că trebuie să-i convingă pe ceilalți să viseze la un ideal care nu s-a materializat niciodată”

Ece Temelkuran

***

Da, întrebarea lui Ece Temelkuran e îndreptățită: cum ne păstrăm speranța ca oameni confruntați cu nedreptatea evidentă?

Asta s-au întrebat și funcționarii care i s-au opus lui Sorin Oprescu în cea mai tare afacere sportivă a Primăriei Capitalei europene a României.

Trei primari și aceeași nedreptate

Clubul de baschet masculin al Primăriei Capitalei a retrogradat la masa verde în urma unui parteneriat în care el a dat banii către echipa care i-a luat locul: formația Armatei, CSA Steaua.

Afacerea a  fost făcută în 2013, a traversat trei primari și tocmai a fost reînnoită, acum două luni, până în 2020.

5,1 milioane de euro plătește Primăria în perioada 2013-2017 pentru înțelegerea prin care și-a sugrumat propria echipă de baschet masculin

Nimeni nu s-a opus în toți acești ani?

Ba da.

Un jurist protestează

În iulie 2013, Consiliul General votează pentru parteneriatul CSM – CSA Steaua – Atletic.

După câteva zile, începutul lui august, consilierul juridic Carmen Halaicu îi trimite directorului general al clubului CSM un punct de vedere sever, în 12 puncte.

Carmen Halaicu este fosta soție a vechiului primar al Capitalei.

Între timp, fiecare și-a văzut de viață și de carieră.

”Consider că prezența celei de a 3-a părți (CS Atletic) în contract nu se justifică, pentru activitatea de marketing și promovare”, sună prima frază a juristului Primăriei.

Funcționarul cere achiziție publică

Carmen Halaicu a realizat imediat ceea ce-și dă seama orice om căruia îi este arătat protocolul:

  1. CSM București plătește o groază de bani.
  2. CSA Steaua contribuie cu sala și echipamentul.
  3. Atletic, club privat reprezentat de Virgil Stănescu, amicul prim-ministrului din acea vreme Victor Ponta, culege roadele pentru că el decide cum se cheltuiesc acești bani!

Angajatul public vede că protocolul a fost făcut cu dedicație pentru Atletic și recomandă eliminarea sa ”pentru ca înțelegerea să nu fie interpretabilă”.

Altfel spus, dacă parteneriatul cu CSM chiar conferă avantaje Primăriei, el stă în sine în picioare.

Și ”se poate semna ulterior un contract de reprezentare cu o firmă specializată”.

Asta ar impune însă să se facă o achiziție publică pentru Atletic, exact ce s-a ocolit prin protocol.


Adresa cu observațiile juristului Carmen Halaicu în legătură cu protocolul din 2013 

Conducătorii au ignorat observațiile

Jurista nu se oprește aici.

Ea scrie, limpede, că în momentul încheierii protocolului nu e normal să-și piardă CSM locul!

Cum să ia echipa Armatei ceva ce echipa Primăriei a câștigat pe teren?

”În cazul în care protocolul încetează, locul din Liga Națională trebuie să revină CSM pentru că finanțează într-o pondere majoritară activitatea viitoarei echipe” Carmen Halaicu, jurist Primărie

De asemenea, juristul arată cum conducerea asocierii trebuie să fie majoritar controlată de Primărie, pentru că ea dă, de fapt, toți banii cash.

Nu vă mirați! Niciuna dintre aceste observații nu a fost luată în calcul de șefi.

Protocolul a fost semnat într-o acută stare de inferioritate a Primăriei.

De ce au procedat așa conducătorii?

***

”Idare et

E oare o coincidență că în limba turcă termenul pentru ”a conduce” este același cu cel pentru ”a ignora”?

Sau este oare posibil ca, în timp, pe măsură ce actul de a conduce a devenit echivalent cu a ignora, acest termen să ajungă să descrie ambele acțiuni?”

Ece Temelkuran,
”Turcia, între nebunie și melancolie”, Editura Corint, 2017

***

Ece Temelkuran este o jurnalistă turcă ce-ți intră în suflet pe două ferestre dintr-odată: talentul și curajul.

Recent apărută la noi, cartea ei nu este doar despre Turcia, ci și despre România.

Similitudinile te înmărmuresc.

”I-am spus lui Oprescu și el a mers înainte!”

Scrisoarea juristei Carmen Halaicu ajunge la șeful CSM București, Constantin Căliman.

-Domnule Căliman, ce ați făcut cu observațiile lui Carmen Halaicu?
-Le-am luat în calcul.

-Ce înseamnă asta de vreme ce protocolul s-a semnat în forma pe care jurista a contestat-o?
-Înseamnă că i-am dat dreptate juristei! Nici eu nu am fost de acord cu acest protocol care, practic, ne lua echipa de baschet și, culmea!, noi continuam să dăm o groază de bani.

-Ce ați făcut, concret vă rugăm?!
-La discuția cu primarul Sorin Oprescu, la care au mai participat și alții, am susținut că asocierea este defavorabilă clubului Primăriei.

-Ce a făcut primarul?
-Nimic, dovadă că lucrurile au mers înainte.

-Nu vă supărați, acum oricine poate spune că a făcut un gest de opoziție. Chiar i-ați spus lui Oprescu?!
– Vă trimit adresa cu punctul meu de vedere pe care i-am trimis-o lui Oprescu. Publicați-o, vă rog, să vadă toată lumea cum stau lucrurile, cine s-a opus și cine nu!


Adresa către primarul Sorin Oprescu, făcută de președintele CSM, Constantin Căliman

 

***

”Suntem ca niște copii care primesc o bătaie bună în fiecare zi, pentru ca apoi să li se spună că n-au fost bătuți.

Mai mult decât atât, sentimentul nostru este că ”suntem aduși în pragul nebuniei!” și că administrația țării nu dorește pe nimeni altcineva decât pe oamenii săi”

Ece Temelkuran

***

Prietenul premierului Ponta

Căliman nu e nicidecum un erou căci are o sumedenie de cheltuieli uriașe în mandatul său la CSM. Te doare capul ce bani s-au tocat acolo în ”era Căliman”, de a ajuns clubul pe un buget de peste 10 milioane de euro!

Dar în acest caz se ține de cuvânt.

Trimite ziarului documentul pe care i l-a înaintat lui Sorin Oprescu.

Directorul preia argumentele juristei Halaicu și adaugă și el ideea că ”dacă am avea 700.000 de euro pe an, am veni în primele 4 locuri cu echipa de baschet băieți și am dezvolta și zona de copii și juniori”.

Dar Oprescu merge înainte!

Virgil Stănescu, de la Atletic, parte a combinației în trei, este prietenul lui Victor Ponta, fost coleg de partid cu Oprescu și premierul României în momentul semnării protocolului.

Iar Primăria va ajunge să plătească 900.000 de euro pe an ca echipa de baschet să retrogradeze, toate performanțele fiind înregistrate pe CSA Steaua, clubul Armatei!

Acum, juristul a semnat fără obiecții!

Atunci, în 2013, inițial Carmen Halaicu nu a semnat protocolul.

Dar, apoi, a făcut-o cu obiecții, pentru că se mergea oricum înainte, peste capul ei.

Acum câteva zile, jurista Carmen Halaicu a semnat un nou protocol, în esență cu aceleași clauze nedrepte, prelungit pe încă trei ani, 2017-2020.

E înfrântă, ce i se mai poate cere?

***

”Părerea mea este că facem parte dintr-o generație care nu este încă înfrântă, ci este reticentă să spună pe ce cal pariază, tocmai pentru că ne este frică de eșec.

Noi suntem cei care tac pentru că nu am vorbit deschis despre propria noastră listă de revendicări.

Tăcem nu din cauza vântului rece care ne suflă în față sau de frica unei noi rafale de vânt care s-ar putea stârni, ci pentru că nu știm exact ce să spunem”.

Puteți citi siteul lui Ece Temelkuran aici.

 

Comentarii (32)Adaugă comentariu

vNk  •  9 noiembrie 2017, 7:51

Dl Tolontan, poate descoperiți și cum a renăscut echipa de fotbal CSA! In rest nu putem spera decât sa ia cineva in considerare acest articol.Bafta in continuare!

Addy  •  9 noiembrie 2017, 7:55

Niste oameni au avut curaj si si au spus punctul de vedere. Nu poti insa sa le ceri sa reziste la infinit impotriva sistemului. Vorba aia, nu te poti *** contra vantului!

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Cătălin Tolontan  •  9 noiembrie 2017, 7:56

@Addy: da, asa mor opiniile contrare intr-o primarie unde doar Patriarhul, masculin sau feminin, dicteaza.

Bulgaru  •  9 noiembrie 2017, 8:31

Felicitari d l Tolontan, asa mai aflam și noi cum sunt cu adevărat cheltuiți banii publici!! Cred ca acest model, va fi copiat și la Olimpia București, secția Baschet, unde s a început un proiect,numit Centrul de excelenta Olimpia, unde Olimpia vine cu baza sportiva, jucători și bani, iar federația conduce printr un antrenor sârb antrenamentele la toate grupele de vârstă.

Andrei F  •  9 noiembrie 2017, 8:48

Daca dv. vreti ca banul public sa fie cheltuit cat mai corect cei doi subiecti de astazi vor doar sa cheltuiasca ei in continuare.Cu respect...Pentru informarea mea gasesc esential sa spuneti ce suma se cheltuia la CSM la baschet masculin pana in 2003 cand au ocupat locurile 7,8,12 fara avea grupe de juniori.Doamna Halaicu UITA ca si domnul de la CSM ca au trecut in asociere ca parte a CSA Steaua suma de 400000de euro echivalenta cu sala ,costurile aferente ,echipament,toate costurile generate de activitatea sportiva-baremuri,cazare,transport etc... plus ca spun ca pot utiliza marca Steaua...CSM conform actului nu venea cu foarte mult in plus la primul act semnat...In acest articol domnul de la CSM afirma ca pentru 700000 euro ar fi asigurat un loc in primele 4.Probabil ca la cei 700000 euro ar trebui adaugata partea care acum o suporta CSA Steaua!Conform ultimelor acte prezentate se impune cu 900000 de euro obiective mai mari !,,Pentru sezonul competitional 2018-2019 calificarea in Finala Ligii Nationale de baschet masculin, calificarea in play-off-ul Europe Cup, pentru sezonul in desfasurare si calificarea pentru sezonul urmator in cupa europeana,,Ia contraziceti-ma!

Litovoi  •  9 noiembrie 2017, 9:13

Ma bucur sa vad ca acordati atentie deosebita parerilor juristilor , o spun fara nici o ironie, chiar apreciez acest lucru ,cand se dicuta cu oameni profesionisti pe palierele lor si mai putin cu secretari de stat, directori sau alti sefi fara studii pe profilul unde activeaza . Asteptam in continuare si pozitia lui Costel Talpan , juristul CSA, sa ne explice cum a avizat Protocolul prin acre se prejudicia statul roman in favoarea unei entitati private.

Andrei F  •  9 noiembrie 2017, 9:23

@Litovoi • 9 noiembrie 2017, 9:13 Domnule ...Talpan era in asociere cu clubul privat CS Atletic din 2012!!!De fapt CSM se asociaza cu doua cluburi care erau intr-o asociere!!!Protocolul Steaua-CS Atletic a fost inregistrat la Federatia de Baschet la 16.8.2012....Deci nu CSM a adus clubul privat ci CSA STEAUA.Oare CSA STEAUA ce bani pastoresc?Nu tot ai romanilor?Desigur,neinteresant...

costin  •  9 noiembrie 2017, 10:26

O singura nelamurirea am, dar nu inainte de a va felicita, si nu stiu cum sa o fac suficient de puternic, pentru nenumaratele investigatii riscante - sunt convins - pe care le-ati intreprins. Dar, in articol apare o intrebare retorica cu forta de absolvire. Spuneti despre doamna Halaicu, care pana la urma a semnat, desi nu o obliga nimeni: ”E înfrântă, ce i se mai poate cere?” Oare chiar a semnat pentru ca a fost infranta? Pentru ca istoria lunga a coruperii ne arata clar ca, daca ai zis azi NU, poti sa spui DA maine si sa te transformi din whistleblower in corupt cu drepturi depline. Ca jurist al unei entitati de ordin public, cum e CSM-ul, cred ca nu ar trebui sa semnezi nimic, daca este de natura sa compromita interesele partii pe care o reprezinti. Oricum, recunosc ca, in toata aceasta poveste, chiar si daca juristul in cauza a fost uns pana la urma, nu ar fi o parte semnificativa a mecanismului. Insa, m-am saturat de eroi care nu sunt eroi. Poate dna Halaicu merita sa poarte pelerina, nu stiu.

io dixit  •  9 noiembrie 2017, 11:18

mie de ce nu-mi da firea 900000 de euro? si nu-s nehalit, vreau o singura data, nu in fiecare an!

vasglo  •  9 noiembrie 2017, 11:49

Felicitari tuturor celor trei autori! Citesc: "Asta ar impune însă să se facă o achiziție publică pentru Atletic, exact ce s-a ocolit prin protocol".. si gandurile incep sa zboare si spre alte directii. Oare marele jurist Talpan al CSA-ului o vrea sa faca cu echipa de fotbal amator a CSA-ului la fel cum a facut cu cea de baschet, adica s-o "privatizeze transparent" cu un alt "Atletic", pe banii altui prost (scuze CSM)? Ghici, cine-o fi ala?...Oare ce licitatie a facut Talpan cand l-a ales pe Atletic ca partener al CSA-ului la baschet? Cat a cerut pentru "marca notorie Steaua"? Nu ma gandesc la 1,7 milioane euro pe an, cum vrea de la Becali, dar macar a 3-a parte trebuie, orisicat, vorbim de "gloriosul" clubul al armatei, ce naiba!...-:)

ticbis  •  9 noiembrie 2017, 11:58

@Andrei F: Domnule, la prima vedere va pot da dreptate, insa in esenta faptelor, nu! Desigur, intr-o asociere e firesc foarte posibil ca o parte sa vina cu infrastructura si cealalta cu lotul de jucatori si cu finantarea activitatii. Omiteti insa cateva aspecte importante: 1. Clubul de baschet CSM Bucuresti functiona bine mersi asa cum era inainte de asociere, ba chiar ocupase locul 4 in liga nationala. In schimb sectia de baschet a CSA era o nou promovata dupa o perioada de 15 ani, dintre care vreo 10 desfiintata complet si vreo 5 prin ligile inferioare dupa ce a preluat BC Targoviste si s-a asociat cu Eximbank, BC Atletic, etc. Din punctul asta de vedere, marca CSA nu valora doi bani, echipa de baschet fiind evident o clona nascuta pe echipa orasului Targoviste. 2. Cu banii cotizati prin protocolul de asociere (400k la inceput si apoi 900k pe an), CSM-ul n-avea nevoie de nicio asociere, putea sa-si finanteze linistita activitatea de baschet la nivel de performanta, platind chirie la terti (poate chiar la CSA) pentru facilitatile de pregatire si de antrenament de care ar fi avut nevoie. In plus, trebuie sa-ti reamintesc ca CSA-ul n-are nici macar o sala a sa proprie, deci chiar si dupa asociere se platesc chirii catre alte sali pentru meciurile din campionat de pe teren propriu. Despre ce baza materiala mai poate fi vorba in cazul asta, cand echipa joaca pe teren propriu la Targoviste si plateste chirie primariei de acolo? 3. Protocolul de asociere este incheiat pe durata determinata, de 3 ani. In cazul in care acesta nu se va mai prelungi, prevede ca CSA ramane in prima liga si CSM in ligile inferioare. E buna afacerea, nu-i asa? Adica dai locul 4 in prima liga si platesti cateva milioane ca sa fii sigur ca peste 3 ani joci in ligile inferioare, fara palmares si fara nimic? Pentru ce? Pentru ca ai jucat in tricourile puse la dispozitie de clubul armatei? Nu e cam prea putin??? 4. Esenta afacerii este clara: Primaria Capitalei finanteaza cu banii cetatenilor un club departamental al unui minister al guvernului, la randul sau finantat de la bugetul de stat! Adica taxele locale se duc spre bugetul statului in loc sa ramana in circuitul administratorilor comunitatii locale spre folosul cetatenilor acesteia. In sine, asocierea unei primarii locale cu un minister guvernamental este contra naturii, mai ales cand primaria finanteaza ministerul. In mod evident procuratura ar trebui sa se sesizeze din oficiu si sa ancheteze cazul; ori e abuz in serviciu, ori e o afacere dubioasa de para-indarat in interiorul partidului aflat la putere, ori se platesc mascat niste numiri politice in functii publice (fie ele in administratia locala, in parlament sau in aparatul guvernamental de stat), ori e pur si simplu frauda din bani publici. Cat priveste opozitia juristilor implicati in aceasta asociere, le atrag atentia ca in fata justitiei vorbesc actele, probele concrete; daca au girat cu semnatura lor documentele devin parti complice la eventualele acuze de infractiuni. Nu intereseaza pe nimeni ca au semnalat nereguli sau ca s-au impotrivit; ai semnat inseamna ca ai girat legalitatea tranzactiei din punct de vedere juridic. In mod cert, exact pe ideea asta isi vor baza sefii lor apararea in cazul in care vor ajunge sa dea explicatii. In final, o ultima remarca: fiti cu ochii pe ce se intampla in prezent la CSA cu echipa de fotbal din liga a IV-a sau cu ce incearca sa faca primaria sectorului 1 cu brandul Rapid. Scenariul pus la cale este acelasi, metoda a fost deja verificata cu CSA-CSM la baschet, deci merge, e viabila, partidul e tot ala...

Florea  •  9 noiembrie 2017, 12:14

Se incarca cam greu site'ul, suparati cumva prea multa lume cu articolele astea?

Cătălin Tolontan  •  9 noiembrie 2017, 12:15

@florea: nu, e vorba despre o chestiune pur tehnica, mai multe siteuri din Romania au probleme, ne cerem scuze, lucram la remediere.

Andrei F  •  9 noiembrie 2017, 12:51

@ticbis • 9 noiembrie 2017, 11:58 Domnule...gresesti...1.CSM a platit doar contractele jucatorilor si a celor de pe langa echipa.CSA Steaua pe langa sala de joc ea a platit cheltuielile de functionare!Adica medicatia,cazarea,transportul,baremele,organizarea,echipamentele,etc.plus ca a spus ca echipa asociatiei se poate folosi de marca Steaua!Pai stiu persoane care afirma ca numai marca Steaua pe un an valoreaza milioane!Citeste sau reciteste contractul de asociere.2. Gresiti cand afirmati ca pana in 2013 CSM ocupase locul 4.Corect este locul 7,8 si 12 si fara sa aiba sectii de juniori!3. Gresesti si cu CS Atletic!Atia erau in asociere cu echipa Armatei din 2012!Vad ca nimeni nu-i culpabilizeaza!4.Despre sala de joc.In contractul de asociere este specificata una de la o unitate militara din Bucuresti.Deci o asigura Armata.Nu stiu daca introducerea dv. cu Targoviste este ca poate se joaca acolo...nu-mi mai bat capul...5.De ce nimeni nu acuza si CSA Steaua?Pana la urma bani publici sunt si la CSM si la CSA si dupa mintea mea daca 2 echipe in care intra banii cetatenilor se unesc este de bine...Si mai bine ar fi sa nu eziste echipe finantate de cetateni la nivelul profesionist...Dar noi criticam CSM ,Primariile Bucuresti sau Craiova dar ne facem ca nu vedem banii care se scurg spre echipele departamentale sau la alte primarii...Si acolo sunt banii dv..Si in plus ,la stadioanele care se vor construi pentru Steaua sau Dinamo o sa fie exclusivitatea exclusivitatilor!O cotiti ca banii de la bugetul local finanteaza un club al unei institutii care se afla la guvern...De fapt adevarul este ca CSM plateste contractele iar CSA plateste pentru cheltuielile cu infrastructura dar si cu functionarea...Desigur ,asocierea este o struto-camila dar nici singure CSM sa CSA nu sunt altfel...Pai nenea de la CSM vrea el sa aiba pe mana 700000euro ,probabil doar pentru contracte!Asta-l supara!Cand echipa era pe locul 12 crezi ca si-a dat macar unul demisia?

gilos  •  9 noiembrie 2017, 13:04

Raman la parerea ca noi, ca cetateni, trebuie sa demaram o initiativa, sa strangem semnaturi, sa facem petitii, astfel incat sa schimbam legea prin care Primariile fac achizitii si investesc banii. Asa nu se mai poate, este strigator la cer ! Ma tem ca, pe actualele legi, procurorul sau Curtea de conturi va ridica din umeri si v-a spune ca nu s-a incalcat legea, ca nu e mita, ca nu e abuz in serviciu...bla bla Impozitul este platit de oameni si ei trebuie sa decida ce se intampla cu banii. Eu nu sunt de acord cu acest CSM, nu ma reprezinta in niciun fel. Cei care vor sa existe CSM, sa isi exprime acordul ca sa se vireze o parte din impozit catre aceasta entitate. Eu unul as prefera ca banii mei sa mearga catre scoli, spitale, parcari, salvati cainii, azile de batrani, adaposturi pentru oamenii strazii...etc

ticbis  •  9 noiembrie 2017, 13:55

@Andrei F: Domnule, incearca sa-ti pui in ordine informatiile si abia apoi sa-ti cristalizezi gandurile. Citeste cu atentie protocolul de asociere: CSA vine cu INFRASTRUCTURA, CSM vine cu lotul de jucatori, cu locul din prima liga si cu BANII. Tot ce aberezi tu acolo, tot ceea ce inseamna cheltuieli directe: hrana, deplasari, cantonamente, chirii, medicatie, salarii pentru jucatori, bucatari, maseori, soferi, nutritionisti, psihologi, antrenori sau femei de serviciu, etc, se platesc din banii cotizati de CSM. Pe scurt, CSA pune la dispozitie niste sali, niste cladiri, niste ziduri, niste aparate, niste masini si un autocar, vesela si aragazele de la bucatarie, mesele si scaunele de la cantina si tricourile si treningurile sportivilor. Cash nu plateste NICIUN LEU, toti banii sportivilor si toate costurile necesare functionarii echipei, inclusiv salariile angajatilor CSA implicati in functionarea acesteia se platesc din banii cu care CSM-ul s-a angajat sa-i dea prin contractul de asociere! Cat priveste marca CSA-ului la baschet, crede-ma ca nu valoreaza nici cat o ceapa degerata! La ora asta, la pretul de piata, marca CSM la baschet este de cateva ori mai scumpa decat cea a CSA-ului, cu Steaua lor cu tot! In baschetul ultimilor 15 ani, CSA nu reprezinta absolut nimic, nici macar n-a mai existat in sportul asta o perioada de peste 10 ani!

Adi  •  9 noiembrie 2017, 14:09

Nu neg cele scrise in articol, dar constat aceeasi tehnica ieftina de "manipulare". In prima parte a articolului: - pentru Oprescu si Sava sunt prezentate sumele anuale - pentru Firea este prezentata suma totala, pentru a fi mai mare si a amplifica si canaliza "subtil" mania catre primarul actual.

ticbis  •  9 noiembrie 2017, 14:29

@Andrei F: Revin cu o completare la comentariul anterior. Te rog frumos sa-mi spui si mie cand a jucat vreodata actuala CSA-CSM un meci pe teren propriu in liga nationala de baschet intr-o sala de sport din incinta unei unitati militare??????? Eu pot sa accept aberatii de tot felul, dar tu cam sari calul...:)))))))) Nu te inteleg, de ce tii mortis sa te faci de ras cu atata emfaza???

Andrei F  •  9 noiembrie 2017, 15:45

@ticbis • 9 noiembrie 2017, 14:29 Domnule e greu sa citesti protocolul?CSA Steaua se obliga sa asigure echipei CSM -Steaua sala de sport a Regimentului de Garda-Mihai Viteazul....Pentru conformare .Gasesti negru pe alb la 4.2.c. Cine trebuie sa plateasca-tot CSA STEAUA!!!!- lucrurile pe care spui ca eu aiurez adica cantonamente,cazarede,plasari,medicatie le gasesti la 4.1.a-privind echipamentul de joc 4.1 .b-cheltuieli de inscriere,cantonamente,pregatire,participare competitie etc.:4.1.d.-cazare-transport,masa:4.1e.-cheltuieli pentru medicatie si suplimente de efort,analize medicale.....

Petre  •  9 noiembrie 2017, 16:01

Nu trebuie sa va mire pozitia d-nei G. Firea!!! D-na primar nu ia in seama sesizarile privind incalcarea legii si a normalitatii. In urma cu 2 zile a revalidat-o pe d-na Maia Morgenstern ca manager al Teatrului Evreiesc de Stat, desi in mandatul expirat in octombrie 2017, d-na Maia M. si-a angajat fiul, fiica si fostul sot ca actori in teatrul pe care - cu mari pile - il conduce!!!! Atentie!!!! Actorii au 5 categorii de angajare de la V (debutant) la I (maestru).....fiul d-nei Maia M. este categoria I-A, desi are numai 3 ani de actorie!!!! Bravos natiune, halal sa-ti fie!!!!

ticbis  •  9 noiembrie 2017, 16:22

@Andrei F: Domnule, totusi... Cheltuielile alea sunt ASIGURATE de catre CSA prin contract in contul sumei cu care a a intrat in asociatie CSM-ul! Pe limba ta, babeste: CSM da niste bani, prin contract CSA-ul se obliga sa cheltuiasca banii aia pentru tot ce-ai insirat tu acolo!!! Sa te iau altfel; eu vin intr-o asociere cu echipa si cu niste bani, tu trebuie sa explici in detaliu in contract ce-o sa-mi asiguri de banii aia, medicatie, hrana, echipament, chirii, cantonamente si toate alea! Repet, CSA-ul nu da niciun leu, toti banii vin de la CSM, CSA-ul doar se obliga prin contract sa-i cheltuiasca pentru functionarea echipei, si insira acolo tot pomelnicul ca sa-i justifice partenerului de asociatie pe ce-o sa-i cheltuiasca banii si suma ceruta la asociere! Asa se fac contractele, nu te mai baga in treburi pe care nu le cunosti! Cat priveste sala de sport a Regimentului de Garda Mihai Viteazul, este doar pentru antrenamente; nu exista niciun meci oficial din liga nationala de baschet pe care echipa asta sa-l fi jucat vreodata acolo! De ce? Iti spun eu: campionatul de baschet e o intrecere competitionala publica si se adreseaza publicului spectator. Intr-o unitate militara este exclusa vanzarea de bilete pentru civili :)) Inca o data, abtine-te de la aberatii ca te faci de ras!

Andrei F  •  9 noiembrie 2017, 16:50

@ticbis • 9 noiembrie 2017, 16:22 Domnule totusi...nimic!!!Recunoaste ca jignesti gratuit!Daca nu ma crezi pe mine,daca nu vrei sa citesti Protocolul gasesti in articolele de aici ca CSM asigura banii pentru contractele jucatorilor si celor din preajma...Desigur in prima faza clubul privat cheltuia acesti bani...Deci la 3.1. se spune clar ca tot ce este scris la 4.1. cade in sarcina CSA Steaua...La 3.2 .se spune clar ca banii de la CSM merg doar la contractele jucatorilor si a staff-ului tehnic...

Andrei F  •  9 noiembrie 2017, 17:01

@ticbis • 9 noiembrie 2017, 16:22 Gresesti si cu sala de sport...In Protocol se spune ca este pentru antrenament si competitie...CSA Steaua fiind clubul Armatei la ei totul este prins si la Armata.La fel si la Dinamo.Apoi unde erai cand stadionul Ghencea s-a spus ca este unitate militara ?

AlexBibiricã  •  9 noiembrie 2017, 17:04

Protocolul dintre cele 2 entitati CSM Bucuresti si Csa Athletic este unul care poate intra oricand pe mana unui procuror destoinic. Domnul Tolontan le-a aratat oamenilor,cetatenilor Bucurestiului si nu numai, de ce este capabil clubul departamental al armatei romane. Va multumesc din suflet domnule Catalin Tolontan !

serban  •  9 noiembrie 2017, 17:43

Felicitari pentru articol.

ticbis  •  9 noiembrie 2017, 17:45

@Andrei F: M-am amuzat un pic... eram sigur ca de aspectul asta te vei lega :))) Dar nu-i nimic, sunt dispus sa te lamuresc pana la capat! Fii atent aici! In legile si regulamentele de functionare a Armatei Romane, toate bazele pe care le detine in proprietate si in exploatare se numesc "unitati militare"; au indicativ militar, sunt organizate ca orice obiectiv militar, sunt conduse de catre un comandant ofiter, sunt pazite permanent de soldati la toate posturile, de la poarta si pana la gard, din foisoare si pana la punctele de control. Exista insa doua tipuri de unitati militare: cele cu circuit inchis in regim strict de securitate militara si cele cu regim deschis publicului civil. Din cea de-a doua categorie amintesc doar cateva: Muzeul Militar, Restaurantul Casei Centrale a Armatei, Complexul Sportiv al Armatei "Steaua", Strandul MApN din Bucuresti - Lacul Tei, Spitalul Militar Central, Vila de Vacanta a Armatei din Mamaia, Complexul Turistic al Armatei din Sinaia (de langa Furnica), poate chiar si Cimitirul Militar Ghencea, etc. Toate astea sunt unitati militare, sunt soldati la poarta, dar sunt deschise accesului publicului civil, conform legii, fara nicio problema. Cat priveste Unitatea Militara a Regimentului de Garda, te asigur eu ca acolo nu intra nimeni fara autorizatie speciala, deci nici vorba sa poata organiza in sala lor de sport meciuri de baschet in liga nationala vanzand bilete civililor la intrare! Te mai rog inca o data, nu mai vorbi despre lucruri si chestiuni care-ti depasesc evident cunostintele si intelegerea :)))

marius  •  9 noiembrie 2017, 18:26

incredibil ce se intampla la Bucuresti ,in alte parti CURTEA DE CONTURI te rade pentru te miri ce...Dezgust si lehamite...Stiu ce spun,sunt judete unde CONSILIILE JUDETENE nu finanteaza de frica!!!La unii poti se pot acorda salarii de sute de mii de euro anual{super CRISTINA NEAGU},iar la altii cheltuielile sunt considerate neeligibile...

Andrei F  •  9 noiembrie 2017, 19:03

@ticbis • 9 noiembrie 2017, 17:45 Domnule,cred ca ne-am lamurit reciproc cat facem...In afara sa-ti dau mura-n gura articolul din Protocol nu am alte arme...,,4.Drepturi si obligatiiCSA Steaua Bucuresti ...4.1.c. va pune la dispozitia echipei de baschet Steaua CSM sala de sport a Regimentului de Garda-Mihai Viteazul pentru antrenamente si participarea in competitii....,,Si inca ceva din presa ,, 1 februarie, de la ora 20:30, Steaua CSM EximBank și CS Dinamo se întâlnesc pentru episodul XIX din Ligia Națională de Baschet masculin. Confruntarea va fi găzduită de Sala „Mihai Viteazul”.,,

ticbis  •  9 noiembrie 2017, 19:55

@Andrei F: Exact ce-ti spuneam mai inainte... Sala de sport a Regimentului de Garda "Mihai Viteazul" nu este in incinta unei unitati militare; adresa este Bd-ul Vasile Milea 5-7. Unitatea militara a Regimentului de Garda "Mihai Viteazul" are adresa la Bd-ul Timisoara 7. Acum ai priceput despre ce vorbeam?

paul  •  9 noiembrie 2017, 19:57

CSM STEAUA face antrenamente si isi disputa meciurile de acasa in sala Regimentului de Garda.Si anul trecut cand am fost la ei la un meci, am platit si bilet...

miguel  •  9 noiembrie 2017, 20:30

Domnu Tolo, despre dl Halaicu nimic? Ca parca avea si el niste dosarele

Observ  •  9 noiembrie 2017, 21:36

Iar ai nimerit-o ca la ...Craiova, Tolontane; arde matul in tine ca Firea a ajuns primar general! Mai cauta ceva prin spitale si mai da cate o lovitura, cine stie ...poate se mai arunca cineva in fata metroului!

Comentează