sâmbătă, 4 noiembrie 2017, 6:58
Vineri seară, live din redacția Gazetei Sporturilor.
Adi Florea, șef la fotbal și unul dintre ziariștii cu păr alb, tobă de sport, lansează provocarea către Alin Buzărin.
”Buză”, freelancer cu rubrică în gsp, s-a aciuat de câteva săptămâni într-o redacție pe care, de fapt, n-a părăsit-o niciodată. Se documentează. Scrie la albumul ”100”, istoria celor 100 de ani de Liga 1, pe care LPF îl va scoate în decembrie.
Alin are o agendă străveche și un monitor strălucitor în față.
Verifică, meci cu meci, datele din arhiva digitalizată a ziarului. Pagină după pagină, pe monitor se derulează meciuri din altă epocă.
Adi schimbă miza, ca să-l deruteze. ”Ia zi, Buză, ce meci important european al Craiovei a avut loc într-un 3 noiembrie?!”. Trece o secundă. Una singură. ”Shamrock Rovers, în ’82”, răspunde Alin.
Florea plusează: ”Scorul?”.
”3-0 pentru noi. Campbell autogol și Cârțu de două ori. Primul pe un contraatac”.
Adi aproape că se ridică de pe scaun: ”Hai, mă, lasă-mă! Asta nu e memorie, e altceva!”.
Alin dă din mână, e elementar, fraților, ”nu putea fi Benfica, ăla a fost primăvara. Începutul lui noiembrie era cam turul doi și în turul doi am jucat cu irlandezii de la Shamrock Rovers”.
Explică precum Benedict Cumberbatch, în versiunea modernă a lui Sherlock, aștepți să șuiere linii și ecuații prin aer.
Puștii din redacție zâmbesc.
”Îmi dau demisia!”, se aude din linia fetelor și băieților de la site, copleșiți de cultura sportivă și de logica lui ”Buză”. Se râde înăbușit din toate colțurile halei.
Îl privesc, peste panourile șofran care ne maschează ecranele și ne lasă libere fețele, pe Vlad Ispas. E ultima lui zi în redacție. Ultima zi-noapte, de fapt. A ales PR-ul, un domeniu mai promițător. Merge la o agenție bună, prestigioasă.
Vlad e încă tânăr, 27 de ani, cu 7 ani în redacție. 7 ani și pe fiecare l-a muncit cu sârguință.
În noua lui meserie programul e program, week-end-ul e week-end și, omenește vorbind, nu stai în fiecare zi cu știri deasupra capului că s-a mai închis un ziar, un site, o redacție.
Demonstrația involuntară a lui ”Buză” aduce un nor pe fața lui Vlad.
Fără să știm, este norul care ne parcurge pe fiecare dintre noi, cei care scriem, dar și cei care citiți aceste rânduri.
Încet, încet, moare o lume.
Redacțiile n-au fost perfecte. Am greșit deseori, am fost nedrepți și sigur că ne puteam face treaba mai bine. Vorba lui Radu Cosașu, am scris când ca analiști, când ca banaliști.
Dar erodarea și atomizarea care s-au pornit în ultimii ani, ca o furtună de nisip, parcă de neoprit, riscă să lase societatea fără specialiștii pasionați, fără oamenii adunați în aceste rezervații de exemplare impare, redacții ca niște bestiare pe cale de dispariție.
”Noi cu ce specialiști mai vorbim acum?!”, exclama un tehnocrat în momentul în care a aflat că s-a închis un ziar din Germania. Corectă revelație. ”Cine mai răspunde pentru știri?”. Corectă și târzie.
Deunăzi, Congresul SUA i-a chemat la audieri pe șefii Google, Facebook și Twitter, în legătură cu propaganda Rusiei pe timpul alegerilor americane.
Vreme de sute de ani, bune și rele, proaspete sau obosite, redacțiile au răspuns pentru știrile lor. N-au venit niciodată să spună că ele sunt, de fapt, forme de interacțiune sau aplicații pe net și că nu-și asumă ce produc.
În fond, nu e nicio tragedie că nimeni nu va mai ști pe de rost ce meci al Universității Craiova a picat într-un 3 noiembrie.
Oamenii vor găsi căi noi să se informeze și să se protejeze, mijloace la care azi nici nu ne putem gândi.
O miză există însă, dincolo de orice profesie.
Ecranul telefonului și conturile de fb nu pot înlocui sentimentul că aparții unei comunități reale. Pentru apropierea umană nu există substitut.
De milioane de ani, oamenii șed, curioși și adăpostiți deopotrivă, într-un pâlc de semeni în care poveștile, cunoașterea și sensul trec de la unul la celălalt, generație după generație.
”Asta nu e memorie, e altceva!”, vorba colegului exasperat de răspunsul dintr-o bucată al lui ”Buză”. Poate că e civilizație.
Radu • 4 noiembrie 2017, 7:05
Bun, foarte bun
ion • 4 noiembrie 2017, 7:13
Vă invit să vizionați serialul The Orville, în special episodul 7 - Majority rule.
Cătălin Tolontan • 4 noiembrie 2017, 7:14
@Ion: "The Newsroom" la schimb :-)
Bârgaoanu Dragoş • 4 noiembrie 2017, 7:35
Impresionant!La fel ca Vadim care excela în reținerea de date biografice.Şi s-a dus...săracu'!D'zeu să-l ierte!Când există baze de date, te cam întrebi....care'i rostul, dar mă rog!Fiecare cu stolul lui de...specialişti!Atât timp cât nu securişti, e de bine...zic!
Tony • 4 noiembrie 2017, 7:45
John Naisbitt in Megatrends ( cartea din 90 , nu utima , cu China ) - un autor care trebuie citit in duet cu Alvin Toffler - descoperea aceleasi temeri . Dar cu o concluzie optimista : oamenilor le place sa fie impreuna .Acest cod din gena e mai puternic decat tendinta( megatendinta) insingurarii indusa de technologie . ps Tolo , cand mai propui carti , autori must read nu uita Alvin Toffler @ John Naisbitt .
Mihai • 4 noiembrie 2017, 7:54
Chapeau, Catalin!
Valentin • 4 noiembrie 2017, 7:55
Într-o eră a informației este bine s-o selectezi pe cea bună. Și, vorbind de Colectiv multe cunoștințe mi-au spus să nu mă duc acolo. Am fost la multe, trei concerte, eu, de la Galați. Nimic cu focuri, nici nu se fuma înăuntru. La jurnalismul sportiv este bine să fii în focul situației. Cred că cel mai bine ar fi să faceți un interviu cu Cristian Țopescu.
Marius • 4 noiembrie 2017, 7:55
Bestiare ... Nu stiu daca greșit sau nu... in rest... noua nu ne mai plătește nimeni pensia...Am 40 de ani si viitorul NU SUNA BINE....Foarte frumos articol....
Marius • 4 noiembrie 2017, 7:56
Bestiare ... Nu stiu daca greșit sau nu... in rest... noua nu ne mai plătește nimeni pensia...Am 40 de ani si viitorul NU SUNA BINE....Foarte frumos articol......
Liviu • 4 noiembrie 2017, 8:11
Felicitari, e unul din cele mai reusite articole pe care le-am citit!
Obiectivul • 4 noiembrie 2017, 8:19
Era vb de 82 nu 83! Daca in articol pomenesti de Vlad si lo chema Nedelea ,atunci intr-adevar e sarguincios *** Vai si amar de *** care vin din urma!
Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.
Matei • 4 noiembrie 2017, 8:35
Sportul generează pasiune fara limite. Acești oameni vor exista, sunt sigur, si peste 100 de ani. Vor fi putini, la fel ca acum.
Virgil Popa • 4 noiembrie 2017, 8:48
Este mai mult decât un text... Este un monument dăltuit într-un bloc de sentimente... Copilăria mea, tinereţea mea "frumoasa epocă" a unor generaţii au primit astfel o definiţie ! Superb, d-le Tolontan! Astăzi m-aţi "topit"!
Cătălin Tolontan • 4 noiembrie 2017, 8:50
@Virgil Popa: multumesc, insa hiperbolele nu fac bine nimanui. E un articol de ziar, traieste o zi.
Addy • 4 noiembrie 2017, 9:02
Sunt cam de aceeeasi varsta cu buzarin, iubesc fotbalul de mic. Am destui prieteni de varste apropiate care sunt enciclopedii vii in ceea ce priveste fotbalul. Bineinteles ca nu le poti cere tinerilor de acum sa fie cum am fost noi. Sa ne notam rezultatele din cupele europene la 2-3 zile de cand s-au jucat meciurile si sa calcum coeficientii uefa cu creionul pe hartie. Dar totusi, cand ii angajati la un ziar de sport, zic eu ca ar trebui sa le dati un minim test de cultura sportiva. Si sunt sigur ca o buna parte nu ar avea ce sa caute intr-o redactie sportiva.
Frustrarel • 4 noiembrie 2017, 9:11
Din pacate vlad este este doar unul dintre postacii de moda noua care nu mai fac presa doar arunca niste vorbe fara acoperire , neverificate iar apoi baga troll sa ridice traficul , din pacate asta e fisa postului la noii ziaristi .
PP30 • 4 noiembrie 2017, 9:18
Toate s-au schimbat.Si lumea e in continua schimbare. Schimbarea in...nu stiu in ce,in mai bine? in mai rau? E clar ca nici redactiile gazetelor,lumea stirilor,nu putea fi ocolita de vanturile timpurilor noi,care ne bat la usa. Intrebarea e...spre ce ne indreptam? Ce am inteles eu, domnule Tolontan,din articolul pe care l-ati scris (foarte bun,de altfel), este ca stirile scrise din dragoste (adica,bineinteles,si adevarate,de incredere), incep sa dispara,asa cum incep sa dispara si oamenii care doar asa stiu si isi doresc sa scrie...si sunt inlocuite cu alt tip de stiri,alea in care se pune accentul pe lupta,pe dezinformare,pe victorie, si se uita cel mai important lucru: si anume ca o stire trebuie,inainte de toate,sa fie bazata doar pe adevar.
alex • 4 noiembrie 2017, 9:23
De ce pleaca tinerelul din redactie? De bine? Oare cat castiga un ziarist la GSP? Sau nu vrem sa suparam sefii?
Alex One • 4 noiembrie 2017, 9:23
Nu greselilie au contribuit la prabusirea presei ci stirile neverificate, unele inventate, politizarea excesiva si selectiva,colportarea unor mahalagisme, "auzi ma ce a zis ala despre tine", sau conflicte puerile, chiar azi chestia cu bataia nevestelor,oare intereseaza asa ceva chiar daca ar fi reale,neasumarea unor articole in care se fac afirmatii grave, vezi ieri despre MM, nerecunoasterea "greselilor" in timp real nu dupa cateva luni poate ani, oricum rara avis, si multe, multe altele care cu greu pot fi calificate erori. Stiu ca pe vremuri exista in fiecare redactie asa zisul "cap limpede"(i se zicea mai in gluma mai serios singurul care nu e beat), care avea menirea sa depisteze si sa opreasca publicarea unor stiri neverificate sau redactate intr-un limbaj neadecvat. Mai exista asa ceva ori libertatea de expresie permite orice ? Nu pareti sa fi reflectat vreodata la modul profund d-le Tolontan, si aici generalizez la nivelul intregii bresle, cat rau IREPARABIL poate face un articol calomiator mincinos nu doar persoanei ci si familiei acestuia . Spuneati deunazi ca ati platit pentru greselile comise,vezi aricolul legat de radiatii ? In realitate n-ati platit niciodata sau oricum insuficient. Rememorez un articol a lui CTP dupa episodul Basescu-telefonul jurnalistei ,nu reproduc ce a spus ex.Presed.,ca mi-ati "modera" comentul, dar retin ce scria jurnalistul mentionat, daca ii aplica si vreo doua palme jurnalistei Basescu ar fi crescut in sondaj cu vreo zece procente. Reflectati .
Gruiţă Ienăşoiu • 4 noiembrie 2017, 9:23
Mai ţii minte Cătă cine a dat gol la Satu Mare când ne-am întâlnit prima oară? Îţi dau un indiciu: a fost la poarta dinspre tabelă.
Popescu • 4 noiembrie 2017, 9:33
Bun articol dar din păcate, tare ma tem ca te înșeli; comunitățile reale încep sa dispară. Și o spune unul fără cont de Facebook.
Bogdan • 4 noiembrie 2017, 9:33
Articolul e bun. Genereaza sentimente. Acelas fenomen se produce in societate, pe toate directiile, in toate grupurile profesionale si sociale. De asta e bun si de asta toti cei care il citesc il simt. In capul meu s-a generat automat intrebarea: Ce trebuie facut? Raspunsul sunt convins ca face toti banii.
Alex One • 4 noiembrie 2017, 9:34
Erata, "articol calomniator" si "familiei acesteia".
Alex • 4 noiembrie 2017, 9:45
@Dragos Ce Vadim visezi? ce excelat la date biografice? Știe o tara întreaga la ce excela Vadim, eu nu excelez nici în date biografice și nici în rezultate din fotbal, insa mi-a rămas în minte ziua de 14 septembrie când s-a curățat odiosul asta de Vadim, la fel cum voi reține ziua în care Iliescu o sa crape. Datele pe care le știu eu au adus, sau vor aduce după ce se vor fi întâmplat, o zi mai buna pentru România, reprezintă niște date esențiale pentru renașterea acestei țări.
angajatul academiei • 4 noiembrie 2017, 9:48
***
Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.
dan • 4 noiembrie 2017, 9:57
Tolo presedinte!
Dana • 4 noiembrie 2017, 9:59
Dezîncantarea lumii...
addriann • 4 noiembrie 2017, 10:00
Foarte bun articol ! Dar trebuie adaugat si faptul ca nici un guvern ( de stanga sau de dreapta... ) care a carmuit poporul roman nu a sprijinit aceasta breasla a jurnalismului...Nimeni , DIN PACATE, nu a dorit dezvoltarea unor redactii independente, drept urmare s-a preferat o varianta de ,, erodare si atomizare "... Pentru Facebook, Twitter sau Google vad ca nu exista deloc raspundere pentru continutul stirilor. Dar pentru un simplu jurnalist dintr-o redactie, libera exprimare nu este deloc suficienta, el riscand sa fie tarat in diferite procese, datorita publicarii unui articol. Acesta poate fi condamnat la plata unor daune morale de catre instanta...Chiar daca membrii completului nu raspund, in continuare, pentru ( eventualele ) lor greseli...
Cătălin Tolontan • 4 noiembrie 2017, 10:01
@addriann: da, e adevarat ca celalalte tari europene sprijina presa pentru ca astfel isi sprijina cetatenii. De pilda, in Scandinavia sunt finantate ziarele de pe locul 2 din anumite comunitati tocmai ca sa existe pluraismul vocilor. Pe de alta parte, nu suntem ca ziaristi exclusi de la lege. Oricine are dreptul sa ne dea in judecata. Si, daca piredem, platim.
rim • 4 noiembrie 2017, 10:17
cand nu e implicare politica interna, vana de jurnalist iese la ivela. jos palaria! cat despre rationamentul dlui alin buzarin, e plauzibil. presupun ca ati verificaat informtia cu shamrock rovers :-) am verificat-o si eu.
Alex • 4 noiembrie 2017, 10:26
Buna ziua! .....iar pe 5 noiembrie se stingea Adrian Paunescu! Ii poți imputa multe lui Adrian Păunescu dar pentru ca a scris poezi excepționale, a declanșat o mișcare culturală si a creat poate cel mai frumos imn al unei echipe d fotbal.....este de apreciat si respectat! Domnule Tolontan ce credeți ca a facut comentatorul de la Digi in timp ce echipa Craiovei ieșea cu un banner in memoria acestuia .....comentariul ....,,un banner pentru un poet" , nu tu cuvinte scrise pe banner, nu tu numele poetului.....Tristețea a continuat in studio unde un scriitor nu a reparat gafa....in schimb invitații (mai ales un vestit fost conducator) înfierau arbitrajul, ca echipa Ctaiovei nu joaca decat 70 min, ca antrenorul nu intra in troaca ca sa-si toace jucătorii si conducerea, ......Sa fie bine inteles, aceste declarații sunt cu ținta vrând sa destabilizeze o echipa.....PS. Domnul Coman ar trebui sa revadă fotografia din gsp online ca sa isi ceara scuze ca nu a vazut cum Mateiu da in minge iar Ioniță sare acrobatic, noroc ca jucătorul lui a avut bun simt....si sa facă comparație cu un meci de acum 2 sezoane cand au învins cu 1 -0 dupa un gol precedat de un henț ...da exact anul in care au luat titlul.....Domnul Sumudica stie! Domnule Tolontan, de aceea suntem aici .....cu troaca noastra .....zi frumoasa sa avem!
Efectul Mandruta • 4 noiembrie 2017, 10:35
Mandruta, regele economiei, biciclismului, politicii, aviatiei, jurnalismului, yachtingului, politicii, americanismului, etc, etc, etc, s-a incoronat si ca rege al feisbucismului, deci, de-aia centrul de greutate al presei mondiale s-a mutat. Mandruta a schimbat echilibrul. Nu degeaba este evocat de poporul nostru in atatea cantece populare, cand i se cere sa iasa la portita.
Ali Bec • 4 noiembrie 2017, 10:46
Catre „Pustii din redactie“: Don't Worry. Unii au auzit de Shamrock Rovers, altii de tabla inmultirii. (Si unii chiar au vazut capitalele Antarcticii)
Tudor • 4 noiembrie 2017, 11:55
Cum aflăm de ceea ce se'ntîmplă'n lume ne zice un un purtător de cuvînt de'a lui Obama: “All these newspapers used to have foreign bureaus,” he said. “Now they don’t. They call us to explain to them what’s happening in Moscow and Cairo. Most of the outlets are reporting on world events from Washington. The average reporter we talk to is 27 years old, and their only reporting experience consists of being around political campaigns. That’s a sea change. They literally know nothing.” Așadar, media din România citează una din cele 3 agenții de știri (Reuters, AFP, AP) ce nu mai au corespondenți prin lume și sună la Casa Albă, Elisse, Elysee sau Downing Street. Tare de tot! Mark Twain avea dreptate: cine nu citește ziarele e neinformat, cine le citește e dezinformat.
pavel • 4 noiembrie 2017, 12:14
andrei niculescu a fost fortat sa plece de la gsp. fiindca avea salariu mare, si trebuiau pusi niste postaci pe site. cei care azi il pupape becali si pe fcsb. se vede de pe marte, nu de pe luna.
Alex • 4 noiembrie 2017, 12:15
@Alex Lasa-ne frate și cu *** de Păunescu, opera lui a fost umbrită de *** caracter și de *** către regim.
Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.
Gigi • 4 noiembrie 2017, 13:54
Confundați memoria cu inteligenta, din acest motiv sunteti înlocuiți de calculator. Nu ma interesează la un jurnalist să știe ce scor ă făcut craiova in 83. Dacă va spun ce mânca calul lui ștefan cel mare sunt cunoscător de istorie? La un jurnalist ma astept sa proceseze informațiile, să facă conexiuni între ele, să înțeleagă fenomenul in ansamblu.
geo • 4 noiembrie 2017, 14:12
Domnu Tolo junii jurnaliști nu au cultură, nu au nimic...mulți dintre ei...unul de la GSP, acum vreo 2 saptamani, după un meci european al HC Dunărea Brăila a scris ”handbalistele moldovence”...si Braila nu este in Moldova. Dar stirea a intrat asa pe site. Poate se impune sa le dati teste de cultura generala ininte de a ii primi in redactie.
alex • 4 noiembrie 2017, 14:55
Alex • 4 noiembrie 2017, 12:15 @Alex Lasa-ne frate și cu *** de Păunescu, opera lui a fost umbrită de *** caracter și de *** către regim. Alex, îti respect parerea dar idea era alta.Reciteste, te rog, ce am comentat si daca vrei sa intelegi e ok! Nu l-am cunoscut personal pe Adrian Paunescu asa ca nu ma pot pronunta asupra caracterului sau, dar daca tu sti mai multe, adica esti mai informat ....felicitari! Ziaristul informeaza, tu procesezi informatia si iti formezi opinii. Punct. Lipsa acestei informatii o sesizam. In rest, ....sa fie pace in lume! zi faina sa avem!
robson • 4 noiembrie 2017, 15:18
Dupa care vine Buzarin cu un articol penibil despre actiunea de brand-uire a Nationalei si demonstreaza inca o data ca memoria deosebita nu e deloc insotita de talent. Singura lui "abilitate" poate fi inlocuita de un telefon cu acces la internet.
Bogdan • 4 noiembrie 2017, 17:10
Citind a doua articolul am realizat paradoxul. Este un articol on-line despre agonia presei off-line.
Florin batincu • 4 noiembrie 2017, 17:43
O știre , apărută chiar la dv pe site , ultrasi de la Csa Steaua s au bătut cu jandarmii in cadrul complexului Ghencea . Adică intr o unitate militară . Ultrasii unei echipe plătite din banii statului s au bătut cu o altă instituție a statului , jandarmeria , plătită tot din banii statului . Vi se pare normal dl Tolontan ? Nu aveți nimic de comentat , pentru că o echipa , fara viitor , doar cu câteva sute de ultrasi in spate , produce haos intr o unitate militară ? As vrea să vă știu părerea . Dacă nu l supărați pe Talpan , dacă va lăsa Justiția .
marian • 4 noiembrie 2017, 18:01
Cum, dle. Tolontan, Alin Buzarin inca se documenteaza/scrie o carte care urmeaza sa apara in luna decembrie a acestui an ? Nu se poate. Pai cat dureaza pana se da bunul de tipar, corectura (foarte laborioasa la o carte de asemenea factura), tipografia si cate vor mai fi pe parcurs ? Decembrie e maine, domnilor. Lasati evenimentul pentru 2018, cand va fi sa fie.
daniel • 5 noiembrie 2017, 9:24
În redacțiile ziarelor locale cred că o astfel de scenă n-ar fi putut avea loc... cele mai multe sunt aproape goale.
Octavian Stăncioiu • 5 noiembrie 2017, 14:49
Da, o lume, cea a presei de tip clasic, se stinge sub ochii noştri. Ce mult ni s-a schimbat, viaţa şi fotbalul, în doar două decenii!
Oli • 6 noiembrie 2017, 10:02
@Catalin Tolontan De acord, scriitura traieste o zi. Vin altele la rand. Subiectele fug cu viteza lumii pe care o descriu. Insa emotia ramane intiparita in memoria si sufletele noastre. Suntem obisnuiti cu anchetele si editorialele voastre. Subiectele nu-s neaparat personale. Insa cel de astazi este. Pe mine m-a transportat in open space ul din redactie. Banuiesc ca asta a si fost intentia ta. Daca da, ti-a reusit. Vreau si eu acolo. Macar in vizita. :) Respect!
Mihai • 6 noiembrie 2017, 12:46
Dar cand il pupati pe Jiji, Mititelu si alti ratati in dos..atunci va mai intrebati de ce prefera lumea sa nu mai cumpere ziare / sa citeasca stirile voastre ? prima data sa va filtrati voi stirile. dupa aia sa mai scoateti articole din astea de milogeala
victor corola • 6 noiembrie 2017, 16:20
Domnule Tolontan, prin intermediul blogului Dumneavoastră, dați - mi voie să adresez domnului Buzărin cîteva întrebări... - Un fost foarte mare fotbalist român a făcut parte din echipa națională a României, la o ediție de Campionat Mondial , organizată la București, la un alt sport decît fotbalul. Despre ce fotbalist român este vorba și despre ce anume alt sport ? - La ce mare fals s-a pretat F.R.F. în anul 1962 ? - La un moment dat, după anii *50, s-au interzis înlocuirile de jucători în meciurile din campionatul României. La ce dată, ulterioară, au fost din nou admise aceste înlocuiri ? - Cum se numea stadionul din dealul Copului, din Iași, în perioada interbelică ? - La un anume curs de perfecționare a antrenorilor, organizat de F.R.F. , au participat, printre alții și Nicolae PROCA, Ștefan COIDUM, Raul MAZĂRE, Ladislau BĂCUȚ, Florian ANGHEL, Vasile SEMENESCU, Victor DUMITRESCU, Iosif Szoke. Cine a fost responsabilul acelui curs ? - În ziua de 21 iulie 1963, în finala campionatului național de juniori (meci disputat pe stadionul „23 August” din București), Farul Constanța - Dinamo București 2 - 1 ( 1 - 0), în echipa dinamovistă au jucat: Spingiu = Vasilescu , Stoichițoiu ( min.76 Wetzer), Niculescu = Macri, I.Ștefan = ? , Ene III, Goliac, Nunweiller VI, Cristoloveanu. Cine a jucat pe postul de extremă dreaptă ( vezi ? ), un viitor foarte mare sportiv al României ? - În ziua de 8 martie 1964, pe stadionul „23 August ” din București trebuia să se dispute, în cuplaj, două meciuri restante din etapa a XI - a , din tur? Despre ce meciuri era vorba? S-au mai disputat acele meciuri sau nu? Dacă nu, din ce cauză ? - Un reputat crainic sportiv și un fost internațional român de fotbal aveau amîndoi același nume de familie ( nu și prenumele). Cine erau cele două personaje ? Poate aș mai avea și alte întrebări dar mă opresc la acestea. Dacă domnul Buzărin primește provocarea, aștept pe email un răspuns în maximum 48 de ore. Dacă îmi va răspunde voi putea spune, și eu, că e foarte bun. Să aveți sănătate !!!
corola victor • 6 noiembrie 2017, 20:57
Domnule Tolontan, întrucît materialul articolului de mai sus pleacă de la excelenta memorie a domnului Alin Buzărin, al cărui recent viitor volum „ 100 -Istoria celor 100 de ani de Liga „1”, urmează să apară în luna decembrie 2017, îmi permit să vă fac cunoscut faptul că anul 2017 ( sau poate 2018) nu are nicio legătură cu numărul 100, legat de fotbalul românesc. Mai exact, pînă la momentul 2017 NU AU EXISTAT 100 DE EDIȚII ALE LIGII 1. CATEGORIC NU ! Dacă îmi trimteți un mesaj de trei cuvinte vă pot demonstra pas cu pas acest lucru. Să aveți sănătate !
Urod • 7 noiembrie 2017, 4:12
Pe langa atatea articole despre cei ce ne fac zile amare, poti sa scrii si un articol dedicat unui mare român... REGELE MIHAI.... acum cand sunt poate ultimile lui clipe, incearcă să indrepti pe cat posibil o mare nedreptate care i s-a facut cand a fost obligat sa abdice si sa ceri scuze in numele poporului pt umilințele care a fost supus dupa ' 89.... Acum cât mai traieste, ca noi suntem experti să cădem in efuziune cand nu mai avem in viata, adevaratele valori...