În locul lui Elo, publicul l-a fluierat pe Alibec!

Despre înțelepciunea uitată a fotbalului

vineri, 3 noiembrie 2017, 3:23

Joi, Alibec a ieșit în lacrimi de pe Național Arena, în apostrofările tribunei.

Era doar finalul huiduielilor.

Pe vremuri, înainte de a-și mustra propriul jucător la fiecare fază, publicul l-ar fi fluierat manierat pe prefăcutul Elo, omul cu hențul.

La fiecare atingere de minge, Elo ar fi fost întâmpinat de murmurul sincron al unui stadion întreg. Tocat mărunt cu amintirea fraudei, fază după fază, trebuie să fii superfotbalist ca să reziști psihic. În plus, genul acesta de reacție mobilizează propria echipă, scoțând-o din frustrarea de după momentul în care i s-a furat un penalty.

Nu doar că încerci destabilizarea trișorului, dar, în primul rând, îți reîmprospătezi favoriții. Muți nervozitatea de pe umerii alor tăi pe umerii adversarilor.

”Păi, așa se întâmplă azi în Anglia!”, îmi spune un coleg mai tânăr din redacție. Da! Și exact așa s-a întâmplat decenii în șir în fotbalul nostru.

Tribuna era mai departe de gazon, că multe stadioane aveau pistă de atletism, însă microbiștii erau mai aproape de echipă.

În fotbalul civilizat, nu gafeurul, ci trișorul este pedepsit sistematic de tribune.

Mircea Lucescu a dezvoltat o întreagă teorie a presiunii suporterilor.

În anii ’80, antrenorul naționalei vorbea tribunelor despre nevoia de a-l lua tare, cu proteste, pe arbitru încă de la primele faze. ”Ca să-i creeze sentimentul că te-a nedreptățit, chiar dacă n-a făcut-o. Culpabilizându-l, ai șanse mai mare să se încline ușor către tine”. Un vulpoi, Mircea Lucescu!

Nu e frumos să fii vulpe, dar astăzi am devenit lei paralei.

Și, uite așa, de lei nemiloși ce suntem, Alibec a jucat sub presiune, și nu Elo, omul care l-a indus în eroare pe arbitru și a deturnat victoria FCSB!

Nu doar că a comis un henț pe linia porții, dar Elo a și jucat teatru, văitându-se după ce blocase mingea cu mâna ca și cum l-ar fi lovit în cap!

După un minut, camerele TV l-au arătat pe jucătorul lui Beer Sheva râzând împreună cu cei care veniseră să-l asiste.

Bravo lui Elo, și-a făcut datoria față de propria echipă, dar publicul nostru are un motiv de reflecție.

Comentarii (40)Adaugă comentariu

Vlad  •  3 noiembrie 2017, 15:39

Nu merita huiduit, pentru ca aseara chiar a incercat, a facut si pressing. DAR, va rog nu cadeti in extrema cealalta, Alibec si-a facut-o singur, prin declaratii, prin maniera de joc la alibi, calcaie, rabone si d-astea si bineinteles, prin lamentarile interminabile!!! Daca are ceva de zis, sa iasa sa spuna in public, fara frustrari... dar el nu iese la interviuri, atunci de ce se mira ca este "neinteles" ??

Alexandru  •  3 noiembrie 2017, 15:45

Sa nu uitam ca Alibec a furat totusi locul Bizonului. Daca nu era "copilul" Oierului nu avea cum sa prinda primul 11. Asa ca sia facuto cu mana lui. Si a branzarului.

ion negativ  •  3 noiembrie 2017, 15:48

publicul nostru n-are reluari la tv ,dle tolontan. deci nu aveau cum sa vada ca a fost hent. eu n-am vazut asta, desi eram la tv, mi-au trebuit reluarile. prin urmare publicul, desi a gresit fata de alibec, nu putea pune presiune pe fundasul israelian pt ca e greu sa te iei dupa chiar proprii tai fotbalisti, care ,ca orice fotbalist, poate ingrosa situatia pt a-si crea un avantaj. o faza rapida, greu de judecat de suporterul aflat taman hopa-sus in inelul tribunei.

Cătălin Tolontan  •  3 noiembrie 2017, 15:49

@ion negativ: asa e, in tribune nu s-a vazut foarte clar, dar oamenii s-au lamurit apoi intre ei si pe telefoane ca a fost hent clar.

dan t  •  3 noiembrie 2017, 15:54

adevarul e ca in orice fotbal civilizat,trisorii sunt huiduiti ,eliminati! de ce i suportati,adulati ,incurajati voi media,pe trisorii infractori cu acte in regula,cei ce conduc unele echipe?

tao  •  3 noiembrie 2017, 15:55

am fost dezamagit aseara...dupa ce ca nu au cantat deloc, ma refer la toata tribuna 2 si o mare parte din peluza(israelienii au cantat foarte frumos tot meciul) il mai si huiduiau pe alibec la fiecare faza, chiar daca a fost slab , tb incurajat. mare vina are gigi pt ca s-a bagat la echipa si l-a impus titular. daca intra ca rezerva era mai bine primit de spectatori, ca suporteri nu mai sunt de mult...

George F.  •  3 noiembrie 2017, 15:57

Alibec nu are nici o scuza. De ce Gnohere da goluri pe banda rulanta si Alibec nu? Norocul lui Alibec este ca Gigi vrea sa scoata bani multi pe el, altfel era exilat de mult la Chiajna sau Voluntari, la ce comportament neprofesionist si deplorabil are! Rusine sa-i fie! Publicul a reactionat normal! Daca jucam ieri cu Gnohere din primul minut si nu cu Alibec impus in echipa de Gigi, castigam meciul fara probleme!

George F.  •  3 noiembrie 2017, 16:00

Si mai este o chestiune, Catalin: publicul nu l-a huiduit atat de tare pe jucatorul israelian pentru ca a simtit ca Beer Sheva nu e o echipa puternica, ci un adversar slabut pe care il putem bate lejer daca indolentii gen Alibec isi respectau meseria. Nu mai pomenesc de Enache sau Larie, alti amatori.. sau Denis Man, care a fost o deceptie aseara..

haideusicfr  •  3 noiembrie 2017, 16:02

Perfecta dreptate!

Steaua1986forever  •  3 noiembrie 2017, 16:02

Eu totusi cred ca Alibec nu este "gafeur" ci "trisor". Pentru ca el pacaleste viata sportiva de ani de zile, in acelasi timp si multe persoane (aici pot sa includ si presa) pot sa fie considerati "trisori" pentru ca el are tot felul de iesiri de ani de zile si ii se spune ca e "star" si ca e "normal" sa faca nazuri. Nu, nu e vorba de gafe cand nu ai inscris un campionat intreg, ci e vorba de trisat. El triseaza ca e fotbalist avand apucaturi de orice altceva. Probabil are ceva talent insa va rog sa va intrebati de ce nu a ramas in Italia.

Darius  •  3 noiembrie 2017, 16:06

Stati ca incepem sa uitam un mic amanunt...vorbim de un fotbalist cocolosit care e platit REGESTE. Care se expune si isi ia o masina pe care un om de rand o ia in probabil 10 vieti. Care scupia aroganta la fiecare gest. UN fotbalist umflat de presa care nu a avut nici o problema in a poza in "Baiat rau" sau in "rasfatat" ori de cate ori a fost cazul. Saracutzul, a clacat? Pacat ca nu a clacat cand isi numara zerourile din conturi, era mai grav sa se incurce in ele. NU e nici primul nici ultimul huiduit de proprii suporteri, Danciulescu trebuia sa se spanzure la ce i-au facut fanii Dinamo... Acum se vad marile caractere si marii "umflati". P.S. Mai suna mami sa rezolve problema? P.S.2- Vorbim de cineva care a dat 0 goluri in campionat si care cum a iesit din primul 11 a inceput echipa sa o bage in atze la foc automat.

Alex  •  3 noiembrie 2017, 16:06

Buna ziua! Este o lume a junglei, fotbalul! Din cauza faptului ca au ajuns sa se învârte multe zeci de milioane de euro, aceasta lume a devenit si una trista! Multi suporteri nu au o cultura fotbalistică, in Romania ma refer! Ok, fiecare om poate fi frustrat de faptul ca echipa lui nu joaca, nu câștiga, dar asta nu-ți da dreptul sa fi bădăran! E clar ca s-a creat o relație urâta pe aceasta filiera! Fotbaliști, unii, câștiga pentru Romania obscen de mult! Unii dintre ei, ca si conducătorii lor, sunt aroganți si cu mult tupeu! E un cerc vicios iar rezultatul se vede pe stadion....aproape gol! Alibec probabil suferă in urma atitudinii lui de-a lungul timpului.... Iar spectatorii taxează protejații....e un instinct de conservare! De ce nu Nita? Sau Teixeira ? .....sa nu se uite cum patronul echipei spunea ca nu are nevoie de suporteri! Cu suporterii trebuie ținuta o legătura aparte! Fun cluburi, intalniri, muzeu, etc.....cu ultrașii la fel....asta e riscul meseriei....o zi faina sa avem!

ManX  •  3 noiembrie 2017, 16:10

Foarte bine vazut acest element cu presiunea care trebuie pusa pe cel care a trisat sau are un joc dur.Cum era Dinu,huiduit tot meciul pe toate stadioanele. Nu presiunea pe jucator este importanta ci faptul ca echipa ta se simte sustinuta.Despre Mircea Lucescu pe acest subiect,pot sa spun ca a tinut neaparat ca meciul cu Cipru 3-1 din preliminariile CE din Franta sa se joace la Hunedoara unde era suta la suta sigur ca o sa aiba sustinerea suporterilor pe toata durata meciului.Sa fac o paranteza,cu aceasta ocazie în numai o saptamâna a fost construita o tribuna cu 700 de locuri.Era primul meci al României din grupa.A jucat cu Nationala cinci meciuri între '81 si '83(nu sunt chiar sigur anii) cu Peru,Chile,Equateur,Argentina si Uruguay...parca.Toate-n deplasare.Tocmai pentru a fi departe de ostilitatea publicului deoarece Nationala ratase calificarea la CM din Spania si sa fie departe de critica presei.Avea nevoie de timp pentru a impune stilul pe care l-a implementat la Corvinul care dadea la vremea respectiva 9 jucatori total necunoscuti de suporterii din tara.

Cătălin Tolontan  •  3 noiembrie 2017, 16:11

ManX: da, de fapt tribunele nu fluiera atat ca sa-l demoleze pe celalalt, ca e mai greu, sunt sportivi profesionisti, ci ca sa ofere elan favoritilor.

viorelu  •  3 noiembrie 2017, 16:12

Alibec nu a furat locul nimanui in echipa. i se da credit pentru ca este cel mai bun fotbalist din liga 1. ca toti are si pase proaste. dar ca sa intre in forma trebuie sa fie ajutat. din pacate majoritatea jurnalistilor barfesc nu vorbesc despre fotbal: au ales sa il barfeasca pe alibec. toti au uitat cum ii pupau in... cand dadea gol dupa gol sezonele trecute. steaua are un sezon lung in fata si sper sa avem cat mai multe optiuni in forma in primavara cand nivelul ligii 1 si Europa League va fi mult mai ridicat.

Ducu  •  3 noiembrie 2017, 16:22

Catalin prietene, aceasta este cultura publicului care merge in aceasta perioada la stadion. Faptul ca publicul il apreciaza pe trisor si nu pe muncitor, este reflexia culturii noastre din viata noastra sociala, transpusa in stadion. Si asta vine de la faptul ca in viata sociala, de cele mai multe ori, este mai respectat si mai apreciat cel care castiga dintr-o smecherie sau chiar dintr-o frauda, decat cel care munceste ca sa obtina ceva in viata asta... Si asta deriva din faptul ca in Romania a devenit o virtute sa fii smecher. Si, intre noi fie vorba, nici nu ne putem astepta la altceva deocamdata, atat timp cat nimeni nu face nici un efort in a educa publicul care merge la stadion. Cu atat mai mult cu cat auzim din cand in cand la tv sau la radio ca "publicul a platit bilet, deci are dreptul sa (ne) injure", vorbe spuse de moderatori de emisiuni sau de antrenori, jucatori ori conducatori ale cluburilor noastre de fotbal. Cu un asemenea discurs, niciodata publicul nu se va educa si nu va merge la stadion cu gandul ca el, spectatorul, face parte din echipa. Si sustin asta, cu atat mai mult cu cat, pana si tu faci un enunt asemanator, chiar in editorialul de mai sus: "Bravo lui Elo, și-a făcut datoria față de propria echipă". Nu, Elo nu si-a facut datoria fata de propria echipa. Un astfel de enunt ne poate face sa tragem concluzia ca toti putem sa facem ca el, ca sa ne facem datoria fata de societatea in care traim. Elo e doar un alt smecher pe care lumea il apreciaza, mai mult decat pe Alibec, cel care aseara (si nu numai aseara) a muncit cu toate puterile lui sa realizeze ceva...

Cătălin Tolontan  •  3 noiembrie 2017, 16:23

@Ducu: in sport e permis sa faultezi sau sa faci hent ca echipa ta sa nu ia gol. E parte din competitie, dovada ca exista si pedeapsa pentru asta. Inteleg ce spui, insa n-as extinde asupra societatii aceasta mica metafora fotbalistica. Dar intr-adevar, traim intr-o lume in care meritul, efortul si performanta sunt subestimate si descurcareala incurajata.

Stra Luce Nthory de Nord  •  3 noiembrie 2017, 16:26

Imi amintesc de Cornel Dinu la un meci disputat la Copenhaga. Pt un singur fault a fost fluierat tot meciul !

Ionut B.  •  3 noiembrie 2017, 16:27

FCSB are foarte putini suporteri. Aseară in stadion erau 20.000 de oameni veniti sa vadă un spectacol. FCSB a jucat in 10 pt ca Alibec s a plimbat pe teren tot meciul. Alerga, cu varful ghetei, in gazon, cadea aproape la fiecare faza. Cand mingea se juca la poarta noastra, iar fundasii echipei adverse erau la jumatatea terenului, el, pasind agalea, se indrepta spre mijlocul careului. FCSB nu a jucat extraordinar aseara. Budescu sau Denis Man, au gresit constant, Enache a bagat vreo doua alunecari, alumecari care au ratat si mingea si omul. Eu personal simpatizez cu Craiova. Am fost pe stadion sa vad un spectacol. Am fost pe stadion pentru ca o echipa romaneasca juca cu alta străină, si facea puncte pt campionatul românesc. Si DA l am fluierat pe Alibec. Am fost deranjat de atitudinea lui din teren. Nu sunt impresionat de lacrimile lui atat timp cat tricoul lui nu prezinta urme de sudoare.

Denis not so menace  •  3 noiembrie 2017, 16:35

L-am injurat pe Alibec in acest campionat, de acasa, ce-i drept, aproape la fiecare meci pana la cel de aseara. De ce il injuram, simplu, pentru ca nu juca cum speram eu sa joace. In modul in care a facut-o in campionatul trecut si pe vremea cand juca la Astra. Deh, asteptarile sunt mari de la un jucator care atunci cand era adversaul Stelei, ii dadea gol pe unde o prindea. La meciul de aseara nu l-am mai injurat atat de mult-recunosc, pentru ca mi s-a parut un jucator schimbat, mai preocupat de colegi, de faze, de a servi cate o pasa, de a alerga dupa o minge pierduta. Departe de cel pe care il asteapta toti suporterii stelei, dar parca putin mai implicat. In momentul in care l-am vazut ca se indreapta catre banca de rezerve, ma uitam si asteptam sa mai dea cu piciorul intr-o sticla, sa loveasca un scaun, sa ignore un oficial, un coechipier, sa injure, sa se lamenteze, orice din ceea ce ne-a obisnuit sa faca. Dar nu.El s-a asezat pe banca si a inceput sa planga. In acel moment, m-am simtit cam prost pentru toate momentele in care l-am pomenit in injuraturi si in ironii, alaturi de prieteni.Tot din momentul acela am ales sa ma controlez, sa nu il mai injur (chiar daca oricum nu m-ar auzi cum ma exteriorizez pe canapea). As face lucrul asta pentru mine si pentru cineva in care am incredere ca nu o sa creasca cum am crescut eu, cu ura cu care am crescut eu. O s-o fac pentru copilul meu. Pentru ca daca Alibec ar fi fost copilul meu si l-as fi vazut plangand la televizor s-ar fi prabusit cerul pe mine. Probabil ca pare usor lacrimogen ceea ce am scris si chiar exagerat, dar cred ca daca nu ne putem civilza noi, pe stadion sau acasa, sa nu ii mai injuram de fiecare data cand "noi am fi facut altfel", ii putem educa/civila pe copiii nostri. Noi nu putem sa ne civilizam atat de repede pe care uneori ne-am dori, noi mergem pe stadion sa ii injuram pe jucatorii pe care cu o saptamana inainte ii ridicam in slavi, pe antrenorii care ne-au adus titluri si ne-au facut sa urlam de bucurie. Ce putem noi sa facem, cred ca este sa ii invatam pe cei pe care ii putem invata sa fie putin mai toleranti si nu atat de invrajbiti pe niste oameni care nu ne-au facut nici un rau. Ci pur si simplu, ca noi toti, trec prin perioade mai putin fericite. Nu ma astept sa fiti de acord cu mine, dar daca macar va ganditi de doua ori inainte sa ii injurati cand mergeti pe stadion, cred ca am facut mai mult decat putea face un om din spatele unei tastaturi. Poate ca Denis Alibec, ca noi de altfel, si-a dat seama ca a gresit.Nu credeti ca ar fi mai util pentru toata lumea(inclusivl pentru ziaristi) daca l-am ajuta sa isi revina, nu de alta, dar parca nu era un jucator atat de dispensabil acum jumatate de an, nici pentru Steaua si nici pentru Natioanala. Nu trebuie cocolosit, dar nici injurat pentru ca asa nu cred ca o sa facem decat sa il afundam si mai mult. :)

jos_cenzura  •  3 noiembrie 2017, 16:41

Dica greseste foarte mult cu Alibec. In loc sa-si dea seama ca Dennis e cazut psihic, Dica pune presiune si mai mare pe el. Pe deoparte il baga titular, in dauna lui Gnohere (care, sincer, ar fi cel care ar trebui sa planga) - asta ii pune presiune mai mare pe umeri. Mai ales ca se vede contrastul dintre eficienta lui si cea a lui Gnohere. Apoi vin desteptii de Dica si Becali sa spuna foarte doct de nenumarate ori cum ca un atacant are nevoie de goluri, ca lui Alibec ii trebuie gol ca sa se descatuseze, punand si mai mare presiune pe el. Eu as fi procedat cu totul altfel (i-as fi dat minute spre final, fara miza, si i-as fi spus sa joace bine si sa creeze faze frumoase, fara sa pun atata presiune pe el ca sa fie omul ultimei atingeri).

Busu  •  3 noiembrie 2017, 16:42

Ce articol penibil. La fel ca pseudo-jurnalistul care l-a scris. Draga domnule Tolontan cam ce anume doresti sa ne explici? Ca nu am fluierat un jucator care si-a facut datoria fata de clubul lui? Ca am fluierat o "petarda" de mult explodata dar pe care cineva incearca sa o impacheteze pentru export? Punctual iti voi demonstra de ce gresesti, de ce articolul tau este eronat de la inceput. 1. Elo este un jucator mediocru (sa nu fim mai duri cu el). Si-a ajuta echipa cum a putut, in limitele lui fotbalistice. Ma uitam acum pe Transfermarkt si am vazut ca marele Dor Elo a evolut la doi "giganti" ai fotbalului: Maccabi Petah Tikva (locul 10 in campionatul din Israle) si Hapoel Be'er Sheva (locul 4 in campionatul din Israel). De ce sa il injur? De ce sa il fluier? Si mai ales de ce sa nu ma uit mai degraba spre arbitru, al carui rol este de veghea la disputarea corecta a meciului? 2. Arbitrul Haliz Ozkahya- mult sub nivelul de mediocritate. Multe faze interpretate gresit, in ambele sensuri. Poate ar fi bine sa arbitreze o perioada in liga a 3-a din Turcia, cam asta este nivelul. 3. Hai sa facem o paralele, o comparatie: Alibec vs Elo. Cam de cate ori a simulat maretul atacant fata de Elo? Deci daca Alibec a incercat sa triseze de ce m-as supara ca Elo incearca sa faca acelasi lucru? Singura diferenta este ca celui din urma i-a si iesit, bravo lui! 4. Alibec, acest "tanar sensibil" plin de tatuaje (nu este o stereotipie, am si eu destule), cu masini exagerat de scumpe (raportat chiar la veniturile lui) cu tentative de agatat pe net (vezi cazul mai vechi cu Roxana Vancea) si o pasiune pentru jocuri pe calculator. Maretul atacant care a reusit primul sut pe poarta in minutul 60 (si ceva)! Un baiat care trebuie sa inteleaga,macar la 26 de ani, ca daca iti doresti sa fi in centrul atentiei, sa epatezi,sa fi star trebuie sa iti si asumi. Nu toti sunt fani tai si nu toti te iubesc neconditionat si la nesfarsit. Actiunile tale au consecinte, joci bine= aplauze, joci prost=fluieraturi. Ar interesanta de vazut o statistica: mingi pierdute si pase gresite ale lui Alibec in meciul de aseara. Rezultatul ar fi edificator. 5. Budescu si a sa declaratie de aseara. Cel mai simplu, lui Budescu ii putem explica de ce este penibila declaratia sa astfel: Constantine, daca tu te duci la restaurant si comanzai sarmale (da, stim ca iti plac mare sportiv de performanta "care esti") iar ospatarul iti aduce salata (doamne fereste!) tu ce ii spui? Il aplauzi? Nu cumva il vei apostrofa? De ce eu platitorul de bilet, doritor de fotbal, nu am acelasi drept cand in loc sa primesc ce am comandat (fotbal) primesc nimic? 6. FCSB. O evolutie jenanta mai ales tinand cont de adversar! Ber sheva are fundasi de nivelul ligii “cartierului”, iar mijlocasii laterali sunt ridicoli. Da, stiu, ne-am calificat in primavara europeana insa o puteam face si cu o victorie. O echipa fara spectatori ar trebui sa se simta motivata atunci cand, in sfarsit, vin in tribune 27.000 de oameni! De asemenea, sa-l ti pe banca 70 de minute pe golgeterul echipei si cel mai informa jucator doar pentru ca “e plin de impresari” veniti sa il vada pe Alibec este si stupid si complet lipsit de sens din punct de vedere al businessului! In incheiere voi spune ca a fost primul meci la care am venit dupa multi ani. Stelist de pe la 5 ani, cand am pasit prima oara in Ghencea, am decis sa nu ma mai uit la fotbal de cand cu scandalul FCSB-CSA. Pasiunea mea a disparut atunci cand a disparut si echipa pe care o iubeam. Imi pare rau ca am mers aseara la meci, mi-am irosit timp, banii si nervi iar la sfarsit observ ca, de la jucatori la ziaristi, toti imi dau si cate o “palma”. Fotbal=bani=suporteri. Nu uitati asta, altfel, voi cei care castigati un salariu din asta veti ramane someri.

anti sport  •  3 noiembrie 2017, 16:46

Tolontane, de ce nu ai fost la fel de vehement si la hentul facut de fcsb in propriul careu si vazut de pe luna din meciul tur atunci cand *** de arbitru a viciat rezultatul refuzand un penalty mai clar decat lumina zilei pentru Hapoel? De intrarea criminala pe la spate a lui Ovidiu Popescu din finalul meciului cand in 99,99% din cazuri se dadea rosu direct, iar jucatorul fecesebist abia a primit galben mai mult de ochii lumii, nici nu mai vorbesc.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

cool  •  3 noiembrie 2017, 16:52

Nu cred ca suporteii l-au huiduit pe Alibec ci pe israelianul care a fost schimbat odata cu el, daca nu ma insel chiar autorul hentului grosolan...Deci nu stiu de ce este Albec atat de "copil". Inteleg ca se consuma, dar greselile trebuie sa-l motiveze nu sa il darame! E ditamai galiganu' nu un tzanc de 6 ani!

Andrei F  •  3 noiembrie 2017, 16:54

,,Nu doar că încerci destabilizarea trișorului, dar, în primul rând, îți reîmprospătezi favoriții. Muți nervozitatea de pe umerii alor tăi pe umerii adversarilor,,.......................................Asta faceti dv. la articolele politice.....

Dacelf  •  3 noiembrie 2017, 17:27

Draga Catalin, exista in Romania si sporturi unde ce spui tu se practica. Acum ceva vreme echipa de baschet CSU Sibiu juca un meci la Timisoara. Doi dintre jucatorii de la CSU au decis ca e mai bine sa se bata intre ei, decat sa joace pentru echipa. A urmat meciul cu campioana U BT Cluj. Am umplut sala, desi eram cam...tulburati de atitudinea celor doi, am pus presiune pe clujeni, si pe de arbitraj si, fara 4 (patru) titulari am invins, e drept la un punct, dar nu conteaza. Ce au facut baietii dupa meci? Au calcat in picioare, la propriu, panourile cu reclame si au sarit in tribune ca sa ne stranga mainile. Da, ce spui tu se poate. Doar ca, din pacate, nu la fotbal!

Amrfs  •  3 noiembrie 2017, 17:30

***, ***

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Tudor  •  3 noiembrie 2017, 17:32

Mai toți chibiții de la oficială (ziariști, specialiști, sponsori și alții) sînt paraleli cu sportul. Mulți din galerie vin doar că e rost de înjurături și cafteală. Publicul vrea cu orice preț ca ai/al lor să câștige, chiar dacă întrecerea nu'i cinstită. Treburile nu s-au stricat de ieri de azi; știu sportivi buni ce s-au lăsat de sport din pricina publicului pe la sfârșit de ani 70. Din păcate serviciile, de oriunde, știu de pâine și circ.

Mihai  •  3 noiembrie 2017, 17:48

Catalin, am o intrebare, pentru ca te pricepi mai bine la regulamente UEFA: Poate fi sanctionat Elo de catre UEFA dupa vizionarea inregistrarii? Si nu ma refer la sanctionarea faptului ca a blocat voit mingea cu mana, dar pentru teatrul de dupa faza, menit sa-i induca in eroare pe arbitrii.

Ionel  •  3 noiembrie 2017, 17:52

Salut,cand cei face o ancheta privind distrugerea clubului Dinamo,cum e posibil ca Dinamo sa fie datoare după ieșirea din insolventa la firmele lui negoita,acesta va duce clubul in faliment... Vom ajunge la fel ca rapidul in liga a 4-a in momentul in care acest *** nu va mai avea profit de pe urma clubului nostru drag... Singura noastra sansa e sa scapam cat mai repede de acest ***, cu cat asteptam mai mult cu atat datoriile noastre vor creste in timp ce buzunarul pedofilului se va umple... Clubul se autofinanțează iar Negoita îndatorează clubul mărind cheltuielile către firmele lui! Dinamo va muri daca nu luați atitudine,e si datoria voastră dl.Tolo!

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Chill  •  3 noiembrie 2017, 18:00

@Busu, tuvești suporter, mah? Cati bani ai dat pe bilete pana acum? Aduci in discuții tentative de agățat, masini scumpe si tatuaje si in rest iti dai cu părerea. Exact cum scria cineva mai sus “toti ne pricepem la fotbal” Pai daca esti tu atat de suporter si contribui cu bani la bunul mers al echipei, comporta-te ca ațâțe, nu ca un hater ordinar (obisnuit). Ai desființat tu ceea ce a scris Tolontan doar cu presupuneri si cu alte întrebări. Bai băiatule, sper ca mai ai destul pana la maturitate, ca daca viata ta este atat de încrâncenata imi e mai mila de tine decat la lacrimile lui Alibec.

Borat from Kazakhstan  •  3 noiembrie 2017, 18:03

Cristiano Ronaldo a fost huiduit pe bernabeu.A plans?Nu cred. Alibec sa treaca peste fitele astea de primadona si sa fie barbat.E mai sensibil?Foarte bine, e bine ca cineva de sexul masculin sa aiba aceasta "slabiciune", dar nu era cazul de plans pentru niste huiduieli.Sau poate plangea ca nu i-a iesit jocul, doar asa ar avea o scuza

Borat from Kazakhstan  •  3 noiembrie 2017, 18:05

Ronaldo a fost huiduit pe Bernabeu.A plans?Nu. Alibec sa lase sensibilitatile cand nu e cazul si sa fie barbat pe terenul de fotbal.

jos_cenzura  •  3 noiembrie 2017, 18:10

Domnule Tolontan, Ducu are completa dreptate. Dar pur si simplu nu aveti cum sa intelegeti mentalitatea unui om ca el. Ducu vorbeste cu totul alta limba, vine din alta lume. Intai francezii (indirect) apoi comunistii (mult mai direct) au reusit sa ne decapiteze aristocratia, inclusiv sistemul de valori al acestora. Acum raman la putere mentalitatile clasei mijlocii si a celei de jos, unde onoarea este demodata iar castigul pe plan material si social este telul suprem. Materialismul e la putere, iar virtutile dumnezeiesti au disparut.

jos_cenzura  •  3 noiembrie 2017, 18:12

Domnule Tolontan, sa fac o paralela, poate il intelegeti pe Ducu mai bine: cutare politician si-a facut datoria fata de familia lui, a furat multi bani si e datoria statului sa-l prinda, dar daca nu o face (fie din incompetenta fie din complicitate, exact ca arbitrii de ieri), atunci cinste lui. Pana la urma nu cel mai important este sa-si sustina familia? Cum va suna asta? Cam asa ceva ati afirmat, numai ca legat de fotbal.

Mihai Badea  •  3 noiembrie 2017, 18:57

Publicul l-a fluierat pe Alibec doar la ieșirea de pe teren. Un fotbalist trebuie să știe și când este mai bine să ia o pauză. Cât despre hențul în careu al lui Elo, cheia a fost la Budescu. Uitați-vă cum a reacționat Budescu ca să înțelegeți de ce arbitrul de careu n-a intervenit, iar publicul a ignorat faza.

dorin  •  3 noiembrie 2017, 20:04

Nici nu am citit articolul pana la capat, dar va spun atat: cea mai vinovata de situatia actuala a fotbalului, sportului, tarii este presa, care "instruieste" lumea din ziua de azi.Nu stiu cati ziaristi se pot uita senin in oglinda in orice moment al zilei sau al vietii lui.

Luca  •  3 noiembrie 2017, 22:02

Lipsa de cultura si de logica ... din pacate nu sunt toti spectatorii membrii de partid bugetari :-) . Alibec trebuie sustinut si convins sa accepte si sa urmeze sfaturile celor care ii vor binele . Are un potential imens si in plus cred ca are un caracter frumos .

motanul incaltat  •  4 noiembrie 2017, 3:47

Publicul a fost mai enervat de jocul lamentabil al FCSB si de incapacitatea lui Alibec de a demonstra ca este un jucator de fotbal nu valoros dar macar OK. Gestul unui fundas advers se poate intelege---face orice sa-si ahute echipa. Luis Suarez l-a muscat pe Chelini de ureche. A facut-o pt ca ii placea urechea lui Chelini?? Nu -asa a considerat in momentul ala ca poate sa-si ajute echipa. Chiar daca arbitru vedea, FCSB avea penalti si cistiga , Alibec tot era huiduit el nefacind absolut nimic.... Publicul nu este asa de prost cum il considera unii comentatori de sport si Gigi Becali. EL vede ca jucatorul n-are valoare. A fost dupa parera mea si un raspuns dat unei prese penibile si unui finantator care nu fac altceva decit sa ne demonstreze cit e Alibec de bun. Asa de bun si valoros incit n-o sa se transfere nicaieri.

valentin  •  4 noiembrie 2017, 10:55

Publicul o fi fost deranjat de coregrafie> DOAR DINAMO BUCURESTI.

Comentează