Colectiv: ce s-a schimbat când spunem că nu s-a schimbat nimic

Dublarea veniturilor din Sănătate, dezeificarea unor profesii și primii pași pentru renunțarea la atitudinea robului. Toate acestea s-au întâmplat!

marți, 31 octombrie 2017, 6:52

 

Au trecut doi ani de la ”Colectiv” și de două ori au crescut veniturile oamenilor din Sănătate.

Afirmația aceasta se susține pe numeroase date concordante:

  1. Principalul spital de urgență din București, ”Floreasca”, a trimis Ziarului financiar salariile, post cu post. Cîștigul net în decembrie 2016 pentru 430 de medici a fost de 1.400 de euro. Media!
  2. Ministrul muncii, Olguța Vasilescu, și-a exprimat zilele trecute mâhnirea că medicii nu recunosc că se ajunge la salarii nete de 3.000 de euro.
  3. De fapt, s-a ajuns deja! O spune managerul de la Sf. Maria, Narcis Copcă, într-un interviu pentru gsp, în care a vorbit despre faptul că anumite specialități din spitalul său au venituri de 15.000 de lei lunar.
  4. Media primelor 10 venituri (salarii, gărzi și sporuri) de la Spitalul Județean din Timișoara ajunseseră încă din primăvara acestui an, la 13.800 de lei, echivalentul a 3.000 de euro.
  5. Mai mulți medici au arătat pentru gsp fluturași de salariu din care rezultă cum se alcătuiesc aceste venituri: din 3-4 gărzi se strâng 4.000 de lei.

 

Cum nu s-a schimbat nimic?

S-au dublat lefurile și celelalte drepturi salariale pentru cei 200.000 de oameni care lucrează în spitale și cabinete: medici, asistenți și  personal auxiliar.

Să nu mai rostim cuvântul ”bugetari” cu dispreț!

Iată o primă lecție după Colectiv, pe care societatea o conștientizează.

Când îi desconsiderăm ne condamnăm să fim serviți de oameni demotivați și slab pregătiți!

60 inspectori ISU erau înainte de Colectiv, 60 au rămas, din păcate, și acum

Ei nu stau cu fundul pe scaun.

Ei sunt polițiști, medici, profesori sau pompieri, așa cum inspectori pompieri erau și cei 60 care se îngrijeau să autorizeze zecile de mii de obiective din București.

Misiune imposibilă, dincolo de cazul concret al clubului Colectiv, despre care s-a dovedit cu vârf și îndesat că știau și au fost neglijenți!

1. Salariile din Sănătate s-au dublat

Revenind la medici și la ceilalți oameni din spitale.

După Colectiv, România s-a străduit și a reușit cea mai mare mărire de salarii a unui corp profesional din întreaga sa istorie de 100 de ani!

Pe noua lege a salarizării, așa cum observa recent ministrul muncii, Olguța Vasilescu, un medic va ajunge curând să câștige în spitalele publice și 3.000 de euro.

Unele specialități medicale, chirurgie, ATI, hematologie, deja câștigă și 3.500 de euro, după cum mărturisea despre propriul personal managerul de la ”Sf. Maria”, Narcis Copcă.

Nu e un motiv de indignare, ci unul de mândrie!

1.000 de euro este salariul la care ajunge o asistentă-șefă de secție în multe spitale de stat

La acești bani se adaugă sumele de la clinicile private, unde în marea majoritate lucrează tot personal de la stat.

Cum nu s-a schimbat nimic?

E o schimbare uriașă, la o scară fără precedent! A fost nevoie de punerea de acord a partidelor, a guvernelor succesive și a cetățenilor pentru ca aproape 200.000 dintre cei 1,2 milioane de bugetari să-și vadă venitul dublat peste noapte.

O noapte cumplită, cu 64 de morți.

O tragedie care a adus, în Sănătate, acest consens inimaginabil cu două secunde înainte de aprinderea fatidică a artificiilor. Gândiți-vă când ați văzut ultima oară PSD, PNL și USR, Antena 3 și Digi 24, pe Vlad Voiculescu, care a mărit imens plata orelor suplimentare în spitale, și pe Florian Bodog, care a mers mai departe cu mărirea salariilor medicilor, când i-ați văzut pe toți de acord cu un subiect?

Și nu e un consens verbal, ci de un fapt împlinit!

2. Povestea mitei – începutul sfârșitului

A doua schimbare a decurs din prima.

Plicul din spitale, dar și sponsorizările date organelor de control, că e ISU sau Inspecția Sanitară, nu mai sunt un lucru de la sine înțeles. Oamenii crâcnesc.

”Recompensa” sau ”protecția” se practică încă pe scară largă, dar setarea mentală a societății se schimbă. Oamenii nu mai  dau de la sine, așa cum respiră.

Până la urmă, se întâmplă un lucru logic. Cetățenii nu mai sunt, toți și în orice situație, gata să plătească suplimentar pentru un serviciu pe care l-au achitat deja din taxe și impozite.

”Ți-am oferit un salariu decent, te rog să-ți faci treaba de medic sau de asistentă!” 

Banii pe sub mână, nefiscalizați și oferiți din rușine sau din teamă, încep să devină ceea ce sunt: o aberație socială și o infracțiune din perspectivă legală.

Sigur că va dura mult până când refuzul de a da și de a lua mită, că fenomenul demnității se extinde și la medici!, va deveni a doua natură.

Avem de contrabalansat secole de șperț, bir, atenții și cadouri, însă bulgărele s-a pornit.

3. Oameni ca și noi

A treia schimbare este efectul expunerii, fără comentarii, a formidabilului mecanism de corupție din Sănătate.

E adevărat că, în cazul strict al procesului Colectiv, nu sunt incriminate darea și luarea de bani.

Dar în ceea ce a urmat imediat după incendiu, corupția a ucis.

În dosarul ajuns recent în instanță, cel al managerilor de la Floreasca, Ionel Stoica povestește în ”Adevărul” cum DNA a descoperit că Gemedica, firma care a instalat la suprapreț barocamera din spital, a plătit 34.000 de euro pentru studiile în Elveția ale nepoatei lui Sorin Oprescu.

În acest timp, singura unitate modernă de mari arși din România, dotată de Gemedica, nu funcționa în cel mai nenorocit moment.

De 7 ori mai mare decât costul real a fost prețul plătit de spital pentru barocameră, conform rechizitoriului DNA

În cazul Hexi Pharma, 39 de dezinfectanți diferiți s-au dovedit, cu probe științifice incontestabile, ineficienți.

Ceea ce înseamnă că ei  au adus complicații și, cu mare probabilitate, moarte pacienților.

Analizele internaționale ale biocidelor sunt fără dubii și se găsesc în dosarul Parchetului General. În acest caz DNA încă nu a terminat cercetările, ca să vedem cum a umplut Hexi Pharmapeste 300 de spitale de riscuri.

În dosarul Secureanu, au căzut, ca un castel de cărți, șefi din spital și manageri de companii private. Încă peștii mici, dar vom vedea mai departe, că 9 ani manager într-un mare bal al nebuniei e imposibil fără protecție.

Printre cele 470 de deplasări, apar și cele ale servitorilor managerului de spital!

”Florin Secureanu mă ducea și pe mine în străinătate. Rolul meu era să ies cu cățeii. N-am știut că banii de deplasări sunt ai spitalului Malaxa” Constantin-Emil Comedie, designer și băiat de casă al managerului Secureanu – declarație din dosarul de la Tribunalul București

Toate aceste fapte și multe altele au condus la altă modificare majoră: s-a dezeificat un întreg domeniu!

Generații întregi de români au fost educate plasându-l pe medic doar puțin în urma lui Dumnezeu.

Mulți dintre doctori chiar foloseau expresia că, după ce termină ei, numai Cel de Sus se mai poate îngriji de bolnav.

Astăzi, pacienții ridică privirile către directorul de spital, către șeful de secție, către medic și-l privesc, încet-încet, ca pe un semen, ca pe un specialist, nu ca pe un zeu.

Și această schimbare e, bineînțeles, un proces de durată.

Dar democratizarea treptată a unui loc unde altădată ne încovoiam, ne scobeam după dar și nu ziceam nici ”pâs” e o formă de recalibrare a societății.

xxx

Am citit articolul de ieri al lui Dan Tăpălagă.

În ”Revelația post Colectiv”, ziaristul spune că România s-a schimbat puțin, la suprafață și că partida e pierdută.

Nu cred asta.

Nu cred că există neamuri învinse, popoare rătăcind în lungi coloane apatice pe harta mototolită a istoriei, pelerini care cad între cutele timpului, plătind astfel adânci și mereu reîmprospătate păcate.

De fapt, studiile sociologice arată că integritatea rămâne dezirabilă în România și că o covârșitoare majoritate a compatrioților își cresc copiii ca să fie onești, nu șmecheri.

xxx

”Celor mai mulți dintre noi nu le pasă de țara în care trăiesc”, scrie editorialistul Hotnews.

Deziluzia e normală.

Dar așa să fie? Chiar nu ne pasă?

Ceea ce am înțeles de la părinții copiilor morți la Colectiv, zi după zi, nu e, cum ar fi fost de așteptat, identificarea cu deznădejdea că nu mai e nimic de făcut.

Pe pământ și în ceruri nu e lucru mai crunt decât pierderea unui copil. Atunci chiar poți spune că ”nu mai am pentru ce trăi”.

Dar, în ciuda abandonului pe care destinul li l-a propus, tot ceea ce fac mamele și tații, surorile și frații, rudele și prietenii îndeamnă la memorie și la atenție, nu la uitare!

Ei ne arată cu degetul nu către disperare, ci către speranță.

Fiecare dintre cei 64 ne pune în fața ochilor ultima frază din Transatlantic, a lui Colum McCann: ”Trebuie să admirăm lumea că nu se termină odată cu noi”.

Adevărat.

Lumea nu se va termina cu niciunul dintre noi și o putem lăsa mai bună cu lungimea unui fir de praf.

 

 

 

CUPRINS:

Toate capitolele din investigația GSP în dosarul dezinfectanților diluați Hexi Pharma, neregulile din sistemul medical românesc și cazul „Colectiv”

 

 

 

 

 

Comentarii (70)Adaugă comentariu

adi_stelistul  •  31 octombrie 2017, 7:07

Va multumesc pentru articolul asta. Exact la asta ma gandeam auzind zilele acestea peste tot: "nu s-a schimbat nimic". Fara sa am datele dumneavoastra, afirmatia mi se parea absurda. Noi, romanii, nu stim sa nuantam. Totul la noi e alb sau negru. Plus sau minus infinit. Noi suntem negrul, ceilalti (Occidentul, de obicei) sunt albul pur. Azi e nadirul, vremurile fericite de odinioara erau zenitul. S.a.m.d. Si pentru ca nu stim sa nuantam nu stim nici sa ne suflecam mainile si sa reparam incetul cu incetul, pas cu pas, ce e de reparat. Cum sa repari minus infinitul?

Cătălin Tolontan  •  31 octombrie 2017, 7:08

@adi_stelistul: e intersant mecanismul pe care-l descrieti. Intr-adevar, a nu recunoaste progresul te condamna psihic la inactiune. ”Cum sa repari minus infinitul?”.

doilaunu  •  31 octombrie 2017, 7:25

Astept ziua in care vom intelege ca dependenta noastra de politic este limitata. Se pot face atat de multe de fiecare dintre noi... Insa cel mai usor este ca, atunci cand avem o problema, sa dam vina pe politicieni, pe parlament, pe guvern... Pentru unii oamenii necazul nu mai este atat de mare daca au pe cine sa dea vina.

sundance kid  •  31 octombrie 2017, 7:28

Domnul formator de opinie iar o dai in DEMAGOGIE ? Nu am studii de specialitate dar sunt convins ca in situatia in care sau aflat marea majoritate a arsilor de la acel episod trist nici cei mai avansati dezinfectanti nu puteau impiedica bacteriile alea sa le curme viata !

Cătălin Tolontan  •  31 octombrie 2017, 7:29

@sundance kid: va explic. Asta scrie in actul de acuzare din dosarul Hexi Pharma: ”Utilizarea în spitale, pe o perioadă îndelungată, a unor produse cu acțiune bactericidă, fungicidă, micobactericidă, virucidă, sporicidă și tuberculocidă îndoielnică a creat premisa proliferării acestor microorganisme. Pe cale de consecință, au fost asigurate condițiile dezvoltării rezistenței antimicrobiene, în contextul consumului exagerat și eronat de antibiotice din România”. Cu alte cuvinte, cum se spunea un medic biochimist, folosirea unor dezinfectanti falsificati nu doar ca nu a omorit germenii, dar i-a vaccinat. I-a facut mai puternici!

Alex One  •  31 octombrie 2017, 7:52

Spagile au ramas la fel sau au crescut corespunzator ca de disparut nu se pune problema ? Cand cei de la Casa de Moda Venus sugereaza ca in doi ani nu s-a schimbat nimic sau prea putin au evident in vedere doar ultimul an in niciun caz Anul Ciolos. Anul in care s-a declarat stupefiant dar in mod oficial ca drepturile fundamentale sunt un lux si romanii sa fie multumiti chiar daca muncesc pe doi lei ! Ce credibilitate au asa zisi ziaristi pentru care doar o anumita perioada politica conteaza ,eventual ultimul an ? Ce nu s-a facut in aproape treizeci trebuie pus in carca ultimei guvernari ! Citeam ieri in presa, dupa doi ani niciun vinovat ! Domnilor ziaristi, si pe astia tot Guvernul trebuia sa-i stabileasca ?

Tavy  •  31 octombrie 2017, 8:04

Cand lumea spune ca nu s-a schimbat nimic se refera la faptul ca un nou caz Colectiv se poate intampla oricand. Doar unul din 10 cluburi are aviz ISU, conditiile din spitale sunt aceleasi de acum 2 ani, avem doar 15 paturi pentru mari arsi in toata tara, contractele se dau tot pe spaga. Inteleg ca dumneavoastra, plecand de la aceasta drama, ati deconspirat coruptia din sistemul sanitar, dar drama de la Colectiv nu s-a intamplat din cauza ca Secureanu lua bani din casierie sau ca Hexi castiga toate licitatiile. S-a intamplat pentru ca niste oameni din MAI si administratia locala au preferat niste spagi mici in loc sa isi faca treaba. Inteleg ca vreti sa va laudati cu anchetele pe care le-ati desfasurat in acesti doi ani, dar va rog, nu spuneti ca s-a schimbat ceva cand vine vorba de Colectiv.

Andrei  •  31 octombrie 2017, 8:05

Buna ziua.Este pentru prima data cand comentez in urma unui articol semnat Tolontan.Este un articol de bun simt care aduce in prim plan un lucru putin constientizat de noi toti.Eu,unul,va multumesc pentru toate articolele scrise in ultimii 2 ani legate de Colectiv,Hexipharma,Malaxa. O zi linistita tuturor!

Andrei  •  31 octombrie 2017, 8:17

E un comunicat de presa PSD sau un editorial scris de Tolontan? "Va prezentam programul de guvernare...."

sundance kid  •  31 octombrie 2017, 8:21

Legat strict de articolul de ieri eu nu o sa inteleg niciodata de ce Mircea Badea nu a emigrat chiar daca s-a implinit profesional acolo si chiar daca a facut o " carutza de bani " tot acolo ! Chiar nu stiu ce cauta in Romania !! Macar mi-a facut o promisiune . Mi-a promis ca fiu-sau va emigra in vest ..

Luca  •  31 octombrie 2017, 8:27

Credeti ca s-a schimbat ceva ? "Plicul" este valabil inca in spitale . Iar unii medici , au dus nepasarea si indolenta si in spitalele private . Apropo , ar trebui sa fie interzis ca un medic sa aiba 3-4 locuri de munca . In spitalul public , in clinica privata (una sau mai multe ) si la facultatea de medicina !

Jules  •  31 octombrie 2017, 8:36

Arunci cand spunem ca nu s-a schimbat nimic ne gandim ca daca, Doamne fereste, se va mai intampla ceva similar, victimele vor fi tratate la fel si vor suferi aceleasi infectii. Intr-adevar s-au marit salariile, insa ele tot mici sunt, majoritatea spitalelor colcaie de aceleasi infectii, nu s-a construit nimic nou pentru marii arsi nicaieri in tara si mai presus de toate astea au mai plecat si o multime de doctori departe de toate bubele astea. Daca s-ar intampla ceva similar in Iasi sau Timisoara care ar fi dinensiunile dezastrului? In Romania, ca si acum doi ani, nu conteaza cine esti, nu conteaza ce scoala ai, nu conteaza banii, la sfarsitul zilei conteaza pe cine cunosti. Asa ca nu s-a schimbat NIMIC!

Mircea  •  31 octombrie 2017, 8:45

S-au facut schimbari dar sunt mici. A mari numai salariul nu schimbi mentalitatea iar aici drumul e lung. Oamenii sunt inca tratati in spitale cu o batjocura de nedescris. Doctorii inca masoara cu doua masuri: aia cand isi fac meseria intr-un spital de stat si cealalta cand s-au urcat in masina si au ajuns la cabinetul privat. Iar asistentele...oh oh oh...

Viorel  •  31 octombrie 2017, 9:08

Ce sa se schimbe , doar tara este Romania si prin asta am spus tot !

cc  •  31 octombrie 2017, 9:10

Draga Tolo, M-ai cam pierdut cu subiectul. Pana la urma, tara a marit salariile sau vointa politica? Chiar nu ai sesizat cealalta vointa politica care nu dorea acest lucru? Si care, a *** coincidenta, e in barca cu cei ce au pus batista pe ancheta? Si chiar nu vezi musamalizarea anchetei Hexifarma? Spre deosebire de alti comentatori nu am nici un dubiu asupra bunei tale credinte si sunt destule lucruri bune in acest articol. Personal as fi vrut o tusa mai agresiva in ceea ce priveste ancheta Colectiv. Sunt explicatii de dat iar romanii au tot dreptul sa stie de ce au murit unii de-ai lor. Pana acum, din cenusa Colectivului nu am vazut decat avantajul politic al lui Johannis si uzurparea puterii executive de catre un grup de mercenari. Mai bine zis, tot noi - aia tacutii - am fost pedepsiti.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Andrei F  •  31 octombrie 2017, 9:13

Multe lucruri corecte,multe lucruri ,,vopsite,, si multe lucruri uitate...Pana sa ma interziceti iarasi....Gresiti cand spuneti ca s- a plecat de la o situatie ,,Colectiv,, si incet incet in medicina se schimba ceva...De fapt s- a plecat de la doctori si cadre medicale care au fost fortate sa plece afara de intaiul om al tarii,s- a plecat de la spitale inchise...Cum ar arata o ancheta cu un spital inchis care tocmai fusese renovat si dotat cu aparatura noua?? ! Aparatura ramasa in unele cazuri nedesfacuta,inutilizata!? Asta nu era crima?Acolo nu erau banii poporului?Atunci pacientii se tratau pe terenuri in panta de catre guvernanti... Pacat ca farul presei romanesti - Tapalaga- era ocupat atunci de dosarele magistratilor- conform actualului Ministru al Justitiei!Cateodata ma intreb daca am trait in aceeasi tara...Am uitat de astea si multe cele...Am uitat de cozile de la farmacii din primele 3 zile ale lunii! Dupa acestea nu mai gaseai reteta gratuita sau compensata!Era bine atunci d- le Tolontan?Duta de ce nu a meritat si el o ancheta?Ministrul ala al Sanatatii care a putut sa- l puna pe Secureanu nu poate fi intrebat nimic? Ma acuzati ca o apar pe Firea? Pai ce jurnalist se ocupa doar de Firea in cazul Secureanu daca spuneti ca asta nu a fost numit de Firea,ca a ,,domnit,,9 ani si pe mandatul lui Firea se suprapune cu mai putin de o jumatate de an? Cum sa aveti jurnalist trimis la procesul lui Secureanu si asta singurele intrebari sa bata numai spre Firea? Marirea salariilor in Sanatate a facut- o doar unii si nu sunt atat de dus incat sa spun ca a facut- o din bunatate.A facut- o pentru ca astia au spus ca ramanem fara doctori!Mai jos ne se poate...Apoi spitalul care trebuia sa se ocupa de cazurile grave de pacienti arsi...Probabil ca ati uitat ca sectia aceea a fost inaugurata de patru ori ! Uitati sa informati ca aparatura spitalelor apartine de Ministerul Sanatatii!! Il laudati pe Voiculescu...de ce Dumnezeule nu a terminat- o el???De ce nu a extins sectia ca daca se intampla un nou caz ,,Colectiv,, suntem la fel ca inainte?! Ce ar spune cititorii dv. daca le spuneati cate paturi are acea sectie?Dar daca ati informa ca Voiculescu a trimis un pacient ars in Bulgaria ,ca se pierduse pe acolo si ca din pacate a murit?Legati ,,Colectiv ,,de coruptie...Aici eu stiu ca inca nici o autoritate nu a stabilit inca asta! Desigur dv.puteti sa faceti referire la lucruri inca nedovedite...Acum eu intreb altceva...Daca in cazul ,,Colectiv,,nu s- a respectat legea o sa stim.Ce ne facem insa ca o seama de obiective mult mai importante generatoare de grozavi mult mai mari nu ne- a deranjat ,unele de o viata?La metrou de ex. cum si cand s- a analizat? Dar la Arena Nationala?Ce ar fi daca am eradica toti,,microbii,,??

sundance kid  •  31 octombrie 2017, 9:29

@ catalin tolontan Multumesc pentru explicatii si chiar nu sunt de neglijat dar eu in continuare tind sa cred ca multe din spitalele alea unde hexipharma avea afaceri trebuiau darimate si construite altele noi ebventual in alte locatii . Di n ce stiam eu hexipharma nu era principala firma care aproviziona spitalele respective cu dezinfectanti !

Riana  •  31 octombrie 2017, 9:34

O mizerie de articol si o mare dezamagire. Incep sa ma intreb *** Nu cu minciuni salariale, a la Olguta, il faci pe roman sa munceasca in Romania. In curand o sa afirmati ca profesorii au salarii mai mari ca in Europa, ca plata cercetatorilor o depaseste pe cea din America si cate si mai cate. Concluzia- intelighentia romaneasca paraseste tarisoara din pura perversitate

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

bg  •  31 octombrie 2017, 9:38

Da, s-au marit salariile in sanatate, dar asta nu se vede de la nivelul pacientului internat in spitale. Medicul are o calificare, o diploma de libera practica si eventual un stetoscop propriu. Efectul maririi salariului medicilor s-ar fi vazut daca am fi fost la inceput de secol XX, cand asistenta medicala se facea la capul bolnavului si medicul venea cu trusa proprie de interventie. Acum medicii au nevoie de spitale, personal calificat, sali de operatie, aparatura, laboratoare de analize, consumabile, medicamente, cu alte cuvinte INFRASTRUCTURA MEDICALA (asta ne mai trebuie). In prezent, rezultatele muncii unui medic (vindecarea pacientului) depind de o multitudine de factori umani si materiali. A trata simplist problema sanatatii populatiei, considerand ca ai rezolvat-o prin cresteri de salarii in domeniu este o grava eroare.

Sile  •  31 octombrie 2017, 9:41

Are dreptate badea, tu trăiești in alta lume, intr un univers paralel...in spitale e mai rau ca niciodata, mizeria si debandada sunt ceva obisnuit, iar spagile merg mai departe linistite, inclusiv in cazul marilor doctori chirurgi, profesori universitari etc., etc. Mai documenteaza te atunci cand scrii materiale d astea.

Matei  •  31 octombrie 2017, 9:44

Cresterea veniturilor e doar un prim pas, unul mic. Mai ramane refacerea spitalelor, inlocuirea managerilor hoti si incompetenti si, mai ales, primenirea corpului medical, dominat de dinozauri care sufoca tanara generatie, una care pare mai umana. Puterea si organizarea este, in continuare, in mana unor oameni de tip "Burnei" - "a murit, da' uite ce dreapta sta".

popescu  •  31 octombrie 2017, 10:01

“Să nu mai rostim cuvântul ”bugetari” cu dispreț!” Nu se va intimpla pt ca este o problema de educatie si caracter, iar ele lipsesc! De ce? Te las pe tine sa explici, pt acolo traiesti! Iti dau un reper: Bucurestiul avea in 1945 o populatie de 500000 loc, iar in 1970 ajunge la 2 mil. “Ceilalți 3 din 4 ne servesc zi de zi în sănătate, educație, ordine publică, lege și alte domenii ale vieții de zi cu zi.” Asta presupune un proces de gindire mai complicat care implica constientizarea unei realitati si vedem la la capitolul asta stam prost. “Când îi desconsiderăm ne condamnăm să fim serviți de oameni demotivați și slab pregătiți!” “Nu e un motiv de indignare, ci unul de mândrie!” Asta inseamna ca romanul provenit din mediul rural si urmasii lui sa renunte la mindria lor tipica, lucru care nu s-a intimplat si nici nu se va intimpla, deoarece nu exista conditiile necesare. Alternativa la “cultura” lor nu exista! “Plicul din spitale, dar și sponsorizările date organelor de control, că e ISU sau Inspecția Sanitară, nu mai sunt un lucru de la sine înțeles.” “Sigur că va dura mult până când refuzul de a da și de a lua mită, că fenomenul demnității se extinde și la medici!” In anii 60 nu exista “fenomenul” asta! Erau pedepse si se aplicau, iar frica era cit casa de mare. Dar a venit Ceausescu, care a dat nas unei anumite categorii sociale, dintre care f multi au inceput sa se vada un fel de stapini, iar efectul a fost ca si-au impus “cultura parvenirii cu orice pret”, care le este lor specifica si vedem ca aceasta continua peste sisteme politice, de aici si observatia multora ca nu s-a schimbat nimic. Ce sa se schimbe si cum cind este clar ca acelasi tip de “cultura” va genera acelasi tip de om?! “A treia schimbare este efectul expunerii, fără comentarii, a formidabilului mecanism de corupție din Sănătate.” Expunerea duce la legalizarea unor metode de coruptie, asa ca-n vest. Ca romanul nu este capabil sa le vada, nu mira pe nimeni! Romanii noi, ca despre ei este vorba, sint cunoscuti ca oameni extrem de naivi. Modul de comportare al strainilor si “reusitele” lor confirma acest lucru din plin. Din sens invers se vad platile, pt ca exista consecinte, lucru la care romanii noi nu se gindesc absolut niciodata! Dan Tăpălagă. “În ”Revelația post Colectiv”, ziaristul spune că România s-a schimbat puțin, la suprafață și că partida e pierdută.” Unde era familia lui in 1945 si ce ce se ocupa? Odata stabilt acest lucru este simplu de inteles ce scrie si motivul. Si care este situatia in vestul luminos, noul far calauzitor, fara de care romanul nu poate exista? Probabil ca se simte singur…... Coruptia este componenta de baza a sistemului, axul principal al functionarii acestuia. Concernele au dat ciubucuri doctorilor, spitalelor, diferitor institutii, etc micuta suma de 575 de milioane. Minunat! Der Spiegel Donnerstag, 14.07.2016 11:24 Uhr Tausende Ärzte haben zugestimmt, dass Pharmafirmen ihre Zahlungen an sie offenlegen. Wer war der Bestverdiener unter ihnen? Welcher Konzern investierte am meisten? Wo sind Schlupflöcher Euros für Ärzte Insgesamt 575 Millionen Euro zahlten 54 Pharmafirmen im Jahr 2015 an Ärzte, Fachkreisangehörige und Institutionen De aici aflam ca problema infectiilor spitalicesti este una foar te mare de care se discuta si la G7. Der Spiegel Dienstag, 02.06.2015 18:21 Uhr Studie zu Todesursachen Resistente Keime bald gefährlicher als Krebs Laut einer neuen Studie könnten bald mehr Menschen an multiresistenten Keimen sterben als an Krebs. Die wachsende Bedrohung beschäftigt auch den G7-Gipfel. Doctorul danez Peter C. Gøtzsche ne spune ca industria farma este mai rea ca mafia. Motivele va sint cunoscute si trebuiesc doar identificate. Süddeutsche Zeitung 6. Februar 2015, 10:11 Uhr Kritik an Arzneimittelherstellern "Die Pharmaindustrie ist schlimmer als die Mafia" Medikamente sollen uns ein langes, gesundes Leben bescheren. Doch die Pharmaindustrie bringt mehr Menschen um als die Mafia, sagt der dänische Mediziner Peter C. Gøtzsche - und fordert für die Branche eine Revolution. Aflam ca in Germania, care plesneste de civilizatie, in legendele mioritice, care sint dincolo de orice comedie si penibil, mor annual 40000 de oameni. Pt amanunte va traduceti singuri ca nu-i greu. Wochenblatt articol preluat din rev Focus 03.06.2012, 10:53 Uhr ERSCHRECKEND: 40.000 Menschen sterben in Deutschland im Jahr an Krankenhauskeimen infizieren sich nach Schätzungen der Deutschen Gesellschaft für Krankenhaushygiene (DGKH) pro Jahr 800.000 Patienten mit Krankenhauskeimen, 40.000 sterben daran. Das Robert Koch-Institut nennt bis zu 600.000 Infektionen jährlich und geht von rund 15.000 Todesopfern aus. Diese Zahlen sind jedoch nur Hochrechnungen, da exakte Daten fehlen. Denn lediglich die Hälfte der 2084 deutschen Krankenhäuser meldet ihre Daten ans Nationale Referenzzentrum für Surveillance von nosokomialen Infektionen an der Charité in Berlin. "Nur 1010 Kliniken nehmen daran teil", sagte Direktorin Petra Gastmeier zu Focus. Das Problem sei seit 15 Jahren bekannt und werde auch erst einmal bestehen bleiben, so die Medizinerin. Multiresistente Keime gab es schon immer, doch einige Erreger haben in den vergangenen Jahren massiv zugenommen. Ca si ieri, cind ai scris despre ce nu stii sau poate ca stii, dar ai obligatii de serviciu si astazi te-ai bagat pe un subiect despre care intelegi putin, deoarece nu ai informatiile de care ai nevoie ca sa-ti permiti pareri. Stiu, este o boala romaneasca si care nu are vindecare. Sa nu-mi bagi placa cu jurmalistii aia independenti, minati de mareata lor constiinta, pt ca nu tine! Gekaufte Journalisten Gebundene Ausgabe – 12. September 2014 von Udo Ulfkotte (Autor) De aici aflam cum e treaba cu jurnalistii, asa in general…...

bg  •  31 octombrie 2017, 10:06

In privinta dezinfectantilor folositi in spitale, ei sunt o mica particica care concura la activitatea de combatere a infectiilor nosocomiale. Mai bine de 10 ani, inf. nosocomiale nu au fost raportate, nu au fost controlate, iar existenta lor a fost negata sistematic. Prima data s-a auzit de ele dupa Colectiv. Ca si antibioticele, dezinfectantii sunt pe generatii (cu subst. active noi): unele mai vechi (cloramina) , altele mai noi. Toate isi fac treaba (omorarea microbilor) numai daca sunt folosite conform indicatiilor de pe ETICHETA produsului: concentratie, mod de aplicare, in cond. de curatenie, timp de expunere, etc. Degeaba folosesti dezinfectanti de ultima generatie (mai scumpi), daca nu respecti toate reglementarile in domeniu comb. inf. nosocomiale.

subzero  •  31 octombrie 2017, 10:23

daca s au scbimbat salariile asta nu inseamna ca s au schimbat spitalele, pentru tolontan guvernarea ciolos este aceeasi cu guvernarea psd, sau asta vrea sa induca. aveti grija unde se gaseste *** ieri da in dna, azi preaslaveste psd,. maine cine stie. este ciudat schimbarea macazului, bineinteles, el o sa spuna ca e ziarist si scrie..... rusine, rusine, cand medicii pleaca ca au sefi politici, n au nici ata, n au macar nici rivanol. *** rusine, rusine

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

loto  •  31 octombrie 2017, 10:31

well ... s-a schimbat un singur lucru: cei din sistemul medical public castiga mai mult. In rest NU s-a schimbat nimic. Au aceeasi atitudine aroganta si dispretuitoare fata de pacienti. Se uita la pacienti ca si cum le-ar face o mare favoare iar majoritatea medicilor ii trateaza pe pacienti ca pe niste animale. E diferenta enorma de atitudine intre sistemul medical privat si cel de stat. Degeaba le maresti salariile, atata timp cat un medic in sistemul de stat nu poate fi tras la raspundere, acesta nu-si va schimba comportamentul mizerabil fata de pacient. Singura solutie este sa nu mai fim obligati sa platim sume enorme catre acest sistem medical mizerabil. Sistemul medical public nu functioneaza in tari ca a noastra, functioneaza doar in tarile cu o patura de mijloc solida. Ca sa schimbi ceva in tara asta, trebuie sa incepi mai de jos, cu EDUCATIA. Ai vazut cumva Tolo ca in educatie s-au triplat salariile? NU, si nici nu se va intampla asta, in educatie vor fi in continuare salarii mizere pentru ca se doreste asta - sa fim o tara de prosti. Stiu ca e greu de digerat acest lucru, dar asta este adevarul, fie ca va place sau nu

Marius  •  31 octombrie 2017, 10:40

Domnu Tolontan..mai bine vorbiti cu oamenii din sistemul sanitar ,bineinteles sub protectia anonimatului ca sa nu-si piarda saracii locurile de munca , si va vor explica ei cum sta treaba cu adevarat cu ' Nu s-a schimbat nimic' ! Ne spuneti aici ca s-au marit salariile medicilor : asa si? Mai stim ca s-au marit(chiar dublat) si salariile demnitarilor .Bineinteles asta nu a insemnat nimic, doar nu aveati impresia ca vor face totul in favoarea tarii.Sa fim seriosi, pe cine slugiti cu articolele astea? Spuneti-ne un spital de stat , nou nout , dotat cu aparatura de ultima generatie , facut in ultimii 27 de ani ....aaa si era sa uit : SA FIE SI FUNCTIONAL si sa aiba medici pe masura ! Spor la lectura domnu Tolontan !

Cătălin Tolontan  •  31 octombrie 2017, 10:41

@loto: de la afirmatia "nu s-a schimbat nimic", am trecut la afirmatia "da, s-au dublat salariile, dar nu e suficient". Ceea ce e adevarat. Insa important e sa recunoastem cand ceva se schimba. Nu poti percepe traseul daca nu vezi etapele, daca ai impresia ca stai pe loc.

un nene  •  31 octombrie 2017, 10:47

S-a mai schimbat si asta: PERSOANELE CONDAMNATE PENAL POT CANDIDA LA PRESEDINTIA ROMANIEI

subzero  •  31 octombrie 2017, 10:48

tolontan, de ce cenzurezi? nu ti plac cititorii tai? altii n ai si o sa ai din ce in ce mai putini

Cristian  •  31 octombrie 2017, 10:54

Dl. Tolontan, medicilor rezidenti din spitalul Floreasca nu le-au fost dublate sau marite salariile, iar garzile de pe sectia Gastro NU sunt platite!! Despre ce dublare de salariu vorbim? Si chiar daca admitem ca s-au dublat salariile altora, oare sunt cunoscute eforturile unui om ca sa ajunga medic? Sacrificiile, investitiile de timp si de bani, umilintele primite de la medicii "deja consacrati"? Cat despre lucrurile care s-au schimbat dupa tragedia din Colectiv consider ca au fost prea putine si superficiale, realizate de fapt pentru imagine si capital electoral.

Cătălin Tolontan  •  31 octombrie 2017, 10:55

@Cristian: nu va suparati, datele oficiale de la Spitalul Floreasca sunt clare. "Cei 750 de medici rezidenţi din cadrul Spitalului Municipal aveau un câştig mediu net de 3.100 de lei în decembrie 2016, cu 50% mai mult decât în decembrie 2015". Daca aveti un fluturas de oricand din 2015 si unul de dupa decembrie 2016 care arata altceva decat spune conducerea spitalului va rog sa ni-l trimiteti pe [email protected]. Multumim!

Asdad2005  •  31 octombrie 2017, 10:58

Perfect de acord, daca privim ca un optimist incurabil, insa situatia asta e un pic mai diferita si o pot nuanta. 1.Salariile s-au marit, pentru ca este cea mai usoara chestie, care poate fi facuta, faci un OUG, stabilesti salariile si aia e. Indiferent de ce imi veti spune, salariile la stat nu sunt toate la fel, pentru ca in continuare, stapanul este ori managerul de spital, ori seful de sectie, care atentie mare, semneaza pontajele. Ca sa dau un scurt, exemplu, intr-un mare spital de boli infectioase din tara, unei asistente i se platesc doar 2 garzi din 3, acest lucru fiind rezolvat din pontaj. De asemenea, un medic care are de-a face cu pacienti infectati cu HIV(facut fisa de internare si semnat ca sa nu discutam discutii), ar trebui din start sa aibe un spor de 100%, ei bine nu se intampla asa, pentru ca in continuare, cine semneaza pontajul, are drept de decizie. 2.In continuare stocul de ser anti-rabic este pus sub semnul intrebarii sa zicem ca ai sanse mai mari daca cunosti pe cine trebuie sau cotizezi unde trebuie. 3.In continuare te poti plimba cum vrei tu prin orice spital, excludem ATI, dar na nu garantez in toate spitalele. 4.In continuare nici un spital nu are afisat, frumos stocul de medicamente, unii aducand in continuare medicamente de acasa, desi culmea statul cica le-ar pune la dispozitie. 5.In continuare suntem fruntasi la statistici in vederea mortalitatii infantile. 6. Calitatea actului medical, nu s-a schimbat sub nici o forma, in continuare, plicurile si alte mici atentii primand. 7. Singurii, care au facut scandal si au facut ceea ce orice medic sanatos intr-o civilizata ar face-o, au fost cei 2 neurochirurgi de la Colentina, cand o sa vad toti medicii, care acum au peste 1000 de euro salariu, facand un scandal monstru si riscandu-si propriile locuri de munca, o sa zic, da ceva s-a schimbat, pana atunci, eu vad un sector bugetar, care a promovat intr-o alta liga, care va fi preocupat mai mult sa-si pastreze propriile beneficii, decat de calitatea actului medical in sine. Prin urmare, cam asa arata sistemul medical la 2 ani, dupa Colectiv, am facut cele mai simple lucruri care puteau fi facute, insa problema de fond, nici macar nu am atins-o si asta o simte orice cetatean din tara. Asa ca hai sa privim un pic situatia la rece si sa lasam un pic optimismul deoparte.

Jules  •  31 octombrie 2017, 11:05

Este un articol din ziarul Adevarul care ii raspunde domnului Tolontan. Este adevarat ca si dansul a abordat problema spitalului Sf. Pantelimon insa acum aflam ca si spitalul de copii Grigore Alexandrescu are mari probleme cu plata salariilor si alte cateva mari spitale din tara. Pana la urma s-a schimbat ceva in BINE dl. Tolontan?

Cătălin Tolontan  •  31 octombrie 2017, 11:06

@Jules: articolul de Adevarul si cel de aici nu se contrazic. http://adevarul.ro/news/societate/probleme-plata-salariilor-spitale-1_59f757375ab6550cb8a358af/index.html Articolele vorbesc despre maririle de salarii si despre problemele care apar. Da, veniturile marite au dus la anumite spitale la probleme de plati. Mai ales la spitalele pe care oamenii le ocolesc, dar nu numai. https://www.tolo.ro/2017/09/22/un-fenomen-nou-in-romania-pacientii-pedepsesc-spitalele-din-cauza-reputatiei-indoielnice-spitalul-de-urgenta-sf-pantelimon-a-ajuns-in-faliment-recunoaste-chiar-managerul-acestui/

mitica  •  31 octombrie 2017, 11:07

Domnule Tolontan, felicitari pentru articolele dumneavoastra care ne ajuta tuturor! As vrea sa va corectez intr-o chestie, totusi. Romania nu are doar 100 de ani. Nu in urma Marii Uniri de la 1918 a aparut statul roman. Daca nu acceptati unirea din 1859 a Moldovei cu Tara Romaneasca ca data fondatoare, pentru cele doua principate aflate inca sub suzeranitate nominala a Imperiului Otoman, atunci trebuie acceptat 1879, cu Tratatul de la Berlin, care recunoaste independenta statului si existenta lui pe harta Europei, sau macar 1881, cand prin Constitutie se proclama Romania ca regat. Asta e tot, off topic, cu scuze. Mult succes in continuare!

MM  •  31 octombrie 2017, 11:25

Din contra, nimic nu s-a schimbat si nimic nu se va schimba. Banii nu sunt problema, profesionalismul lipseste. Nu trebuie sa va uitati mai departe de breasla gazetarior domnule Tolontan. Cum 99% din gazetari sunt nulitati absolute, asa este in orice domeniu din Romania, chiar si in cel medical. Daca ati sti cine sunt doctorii de azi, daca ati fi fost coleg cu ei in liceu, nu v-ati mai duce la spital nici pentru o aspirina. Cum vreti sa progreseze Romania, cand corigentii de ieri iti sunt profesorii odraslelor tale de azi? Speranta?! Un cuvant prea mare pentru o societate decadenta.

ion  •  31 octombrie 2017, 11:27

au trecut doi ani de atunci. in spitale tot nu e apa care sa curga la temperatura constanta. in continuare nu avem nici un loc pentru mari arsi. au crescut salariile medicilor. ura! in timpul asta ne mananca bacteriile. domnul arafat in continuare sustine ca sistemul de sanatate a raspuns bine tragediei. in timpul asta e party la domnul dragnea acasa. ma bucur ca medicii castiga mai bine. chiar ma bucur. dar in continuare imi e frica de spitalul public. in continuare paltesc degeaba asigurari de sanatate.

aham  •  31 octombrie 2017, 11:43

s-a schimbat cate ceva si tu crezi ca asta inseamna "etape ale unui proces". esti optimist in mod nejustificat.

11  •  31 octombrie 2017, 11:49

In multe spinale nici nu se uita la tine daca nu scoti din buzunar. In concluzie nu s-a schimbat nimic!

CCC  •  31 octombrie 2017, 12:14

Domnule Tolontan, printre cei 200 000 de angajati din sanatate carora li s-au marit salriile, se afla si cei care, inainte si dupa Colectiv, ne spuneau si ne spun ca in spitale nu exista infectii nosocomiale, ca sistemul medical romanesc este competitiv si suficient de bun incat sa poata trata cazuri grave, inclusiv marii arsi din Colectiv! Din pacate, sunt multi, incepand cu ingrijitoarele care nu foloseau regulat dezinfectantii, chiar si asa diluati cume erau si terminand cu managerii de spitale, unii dintre ei somitati in domeniul medical si chiar ministri si secretari de stat. Multi dintre ei sunt inca in functii sua doar au schimbat ministerele. Cand acestia nu vor mai face parte din sistem, atunci ne puteti spune ca s-a schimbat ceva in Romania. Oare marirea salriilor (pentru marea majoritate, meritata), credeti ca este suficienta sa schimbe sistemul? Numirea managerilor de spitale exclusiv pe criterii politice continua. “Afacerile” intre managementul spitalelor si firmele de casa continua, chiar si dupa cazuil secureanu. Da, sunt de acord cu “adi_stelistul” ca ne putem incerca sa reparam minus infinitul. Chiar consider ca avem datoria de a face aceasta incercare! Datoria fata de noi si fata de generatiile viitoare, copii si nepotii nostri. Pentru a reusi in demersul acesta, singura solutie pe care o intrevad este mobilizarea pentru iesirea in strada. Dar nu a catorva sute de entuziasti, incurajati din spatele tastaturii sau din fata televizorului de cateva milioane. Ar trebui sa se intample exact invers, cateva milioane instrada si postacii politicienilor sa fie singurii ramasi acasa. Ce s-a intamplat in Piata Victoriei in februarie este un exemplu incurajator, dovada vie ca se poate face ceva daca suntem uniti. Din pacate, guvernantii si parlamentarii au luat ceva masuri de indreptare a anomaliilor din sistemul nedical numai sub presiunea strazii, dupa ce 64 de oameni au pierit intr-un mod infiorator. Nu pentru ca ei cred in normalitate, ci de frica strzii. Nu cred ca este un motiv sa ne bucuram ca o crestere a salariilor a schimbat ceva. Da, cei care muncesc in sistem o duc mai bine, medicii si asistentele vor avea un trai mai bun. A disparut spaga din spitale ? E doar o intrebare. Exista medicamente si instrumentar suficient pentru tratatrea in conditii decente a pacientilor? Hrana alocata celor internati este suficienta si de calitatea reclamata de conditia de bolnav? Doar intrebari. De al caror raspuns depinde afirmatia ca s-a schimbat ceva in sistemul medical romanesc. Cand raspunsul va fi DA la toate intrebarile de mai sus si la inca altele nepuse aici, valabil pentru TOATE spitalele din tara, atunci vom putea afirma cu tarie ca S-A SCHIMBAT CEVS. Pana atunci, putem spunem ca s-a incercat sau se incearca o schimbare, ca facem pasi (mici) in aceasta directie.

loto  •  31 octombrie 2017, 12:26

@Tolo - n-ai inteles ce am zis. faptul ca au salarii mai mari nu schimba in niciun fel comportamentul acestor medici. si atunci ce folos? sistemul medical de stat va fi in continuare la fel de mizerabil. ceea ce trebuie sa se schimbe e educatia si acest lucru nu se va intampla niciodata. fara educatie, poti sa le cresti salariile de 100 de ori, vor fi aceiasi medici prost pregatiti, aroganti si badarani. ar mai fi o posibilitate - responsabilitatea, dar asta nu exista in sistemul de stat, doar in sistemul privat.

Damian  •  31 octombrie 2017, 12:43

Pentru noi contribuabilii nu s-a schimbat nimic ! Tot ce s-a schimbat a fost un guvern si o defilare a agentilor timp de o luna jumatate ( au venit sarbatorile de iarna ) si au luat pauza ! Hai sa ne uitam putin in jurul nostru ! Platforma industriala Apaca ! Cu tot respectul pentru victimile de la COLECTIV , daca izbucneste un incendiu pe aceea platforma vom avea 9/11 -ul nostru . Vor fi victime de ambele parti atat civili cat si salvatori . Se implica autoritatile cu ceva ? Nu ! Vin autoritatile cu niste planuri de masuri acolo ? Nu ! Ar fi un efort asa mare ca autoritatile si doamna Firea sa se implice cu masuri de precautie , sa ajute aceea platforma sa nu se produca o tragedie !?

haideusicfr  •  31 octombrie 2017, 12:56

Sicer sa fiu ma bucura acest aricol. E un prim pas. Mai raman altii (mult mai mici) :asistenta medicala persoanelor fara venituri ,internarea in spital: ti-ai adus farufrie ,pijama , lingura ,furculita etc... salariile profesorilor , ale medicilor de familie ,etc . Respectarea profesorilor de catre opinia publica ,pedepsirea elevilor obraznici ,titularizarile , planificarile ,etc ...

W  •  31 octombrie 2017, 13:02

Lucrurile s-au schimbat, de acord. Lucrurile se schimba constant, dar asta nu inseamna ca s-au schimbat in bine doar ca am aruncat cu bani intr-o problema. Si pentru ca tot vorbim pe un ton PSD-friendly, tot ce pot sa zic mai bun si mai bine e ca nu consider ca guvernul actual poate reforma acest sistem pentru ca in structura sa nu sunt persoane... competente. In PSD nu consider ca exista oameni competenti. Nu poti cere unui *** (hai sa zicem Serban Nicolae) sa zboare.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

haideusicfr  •  31 octombrie 2017, 13:06

Este adevarat , s-a schimbat mult in atitudinea personalului medical fata de pacienti.Mai este mult de facut, mai e o mica problema: fondurile. Atat. Nu vrem sa recunoastem ,dar suntem saraci.

Mitul  •  31 octombrie 2017, 13:09

Omul nu e niciodata multumit. Poti sa-i dublezi, triplezi leafa...el tot o sa caute o oportunitatea de a incalca ceva vreo regula. Si pentru restul poporului nu e nicio diferenta. Decat ca poti respira un aer 'curat' in spatiile inchise. Dar mare pacat de acel carnagiu manevrat !

Radu  •  31 octombrie 2017, 13:11

Un alt editorial la care urmaresc cu teama cursorul din dreapta ecranului sa fie cat mai mic si sa nu coboare repede... Treaba dumneavoastră daca sunteți modest, dar pe mine nu ma convinge nimeni si nimic ca aceasta stare de fapt pe care o relatati nu vi se datorează si dumneavoastră. Si cand zic dumneavoastră nu ma refer la presa, in general, ma refer la dumneavoastră personal si la echipa pe care o coordonati si cu care ati inceput aceasta ofensiva impotriva coruptiei din sistemul medical..De acord ca in primul rand se datoreaza cetățenilor platitori de taxe, dar degeaba platim noi taxe daca nu avem portavoci integre, insistente, bine intentionate, curajoase, ambitioase, inteligente... Ma inclin..

medic 65 de ani  •  31 octombrie 2017, 13:23

Din pacate pentru mine este prea tarziu, peste o luna ies in pensie si va fi vai de capul meu. Din pacate nu toti medicii fac garzi, o minoritate care nu ia nici plicuri nu face nici garzi si traieste doar din salariul net, mult sub ce afirmati.

Jules  •  31 octombrie 2017, 13:30

Da, la acel articol faceam si eu referire. Daca ar fi sa fim corecti cred ca problema se poate pune in felul urmator: da, s-a schimbat ceva in bine, insa prea putin ca sa se faca o diferenta semnificativa dupa acesti doi ani. Prea putin dupa parerea mea. Asa cum subliniati si dumneavoastra in articolul mentionat este bine ca am devenit constienti si selectivi. Insa mi se pare ca in constiinta celor care sunt capabili sa vada dincolo de ziua de maine s-a nascut o nesiguranta si o frica de viitorul lor, al parintilor lor si mai ales al copiilor lor. Fara rezolvari concrete si dovezi palpabile acestea nu vor trece, dimpotriva.

Vio  •  31 octombrie 2017, 14:06

Oare salariile s-au dublat sau sporurile au fost calculate la salariul actual?

Comentează