joi, 21 septembrie 2017, 10:58
Când Dan Petrescu ne anunța că ”eu nu vreau să fac spectacol, ci să câștig”, nici nu ne imaginam ce chin ar fi dacă nici măcar nu ar câștiga.
E incorect să punem însă stilul cinic al derbyului doar în tolba antrenorului ceferist. Mai ales că omul său, Urko, a trebuit să înscrie două goluri ca să i se pună unul pe tabelă.
Primul, cel din minutul 8, a fost anulat de Hațegan. ”Centralul” a motivat că, în săritură, Nouvier l-a împins pe Benzar. E vorba de săritura lui Nouvier, pentru că Benzar aproape că nu s-a desprins de la pământ. În fazele de genul acesta, cel care stă pe loc dă tot timpul impresia că e bruscat.
Benzar, unul dintre cei mai promițători fundași laterali ai ultimilor ani, are uneori momente de abandon elegant. E fatal pentru un apărător!
Acum n-a fost decisivă eroarea lui Benzar doar pentru că Hațegan a interpretat faza ca la balet, cum ar fi spus bătrânul Mincea.
”Decizie la limită!” a titrat siteul gsp. Libertatea editorială e minunată. Dacă ar fi fost după mine, nu exista niciun dubiu că a fost gol valabil.
Dar de asta e fotbalul frumos.
Ne uităm la același lucru și avem interpretări diferite.
6 erori mari a făcut Hațegan în sezonul 2016-2017
16 erori mari a făcut arbitrul în sezonul 2015-2016
E păcat pentru cel mai la modă arbitru român!
În străinătate, el a avut mereu un echilibru remarcabil. Acasă însă, o boală veche a arbitrajului nostru, discreta protecție federală a delegărilor la meciuri necomplicate, îl împiedică pe Hațegan să se călească.
El prinde, sezon de sezon, podiumul arbitrilor gafeuri. Locul doi anul trecut, locul întîi la mari greșeli acum două campionate!
A fost nevoie de insistența lui Urko, cu silueta lui de muncitor luddist, hotărât să distrugă mașinile care-i stau în cale, pentru ca meciul să nu-i fie imputat arbitrului.
Oricum au apărut deciziile parcă ”la compensare” ale lui Hațegan, vezi neacordarea penaltyului la agățarea lui Benzar.
Imaginați-vă ce s-ar fi întâmplat dacă golul egalizator al lui Budescu rămânea singur pe tabelă!
Lucas • 21 septembrie 2017, 23:07
Totusi , a arbitrat in favoarea lui CFR . Culio l-a pacalit cum a vrut el . Penalty a fost evident ! Pacat ...
planetfun • 21 septembrie 2017, 23:09
cum sa nu iei apararea sistemului. echipei sistemului.
haudinamo • 21 septembrie 2017, 23:11
Haha, i-au potarnicat cu arbitrii lol. Doar fotbalul a lipsit, dar ce mai conteaza, important e sa nu plece Danut suparat pe tara ca Mircea Tramvai Lucescu.
Cosu • 21 septembrie 2017, 23:13
11m la Benzar nu ati vazut ? Of course not.
Cătălin Tolontan • 21 septembrie 2017, 23:14
@cosu: ba da, e si scris in articol)
Mozzie • 21 septembrie 2017, 23:18
CFR a dat doua goluri FCSB ca de obicei a *** penalty ! Becali esti un penibil.
Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.
Marius • 21 septembrie 2017, 23:21
Păi si cum ar trebui domnule Tolontan sa se desprindă Benzar de la pământ daca jucătorul de la cfr se propteste in ceafa lui?!? Ia încearcă să sari tu cu un sac(de ce vrei tu)de doar 20 de kile pe umeri....sa imi spui daca poti?? Te credeam un jurnalist serios....
Dragoș • 21 septembrie 2017, 23:21
Mai bine criticați jocul mediocru
Marius • 21 septembrie 2017, 23:23
Oricum , frumos antijocul practicat de cfr. CU Steaua e regula in liga 1. Toate echipele se apara in 12 si jucam pe ciupeală.
floww • 21 septembrie 2017, 23:23
E o mare enigma golul asta anulat. Hategan e noul Balaj, Culio a stat pe gazon 80 de minute, in liga a 2-a spaniola nu primea decat 2 maximum 3 faulturi din 40 date azi, a stricat tot meciul intaiul arbitru al tarii.
Dan • 21 septembrie 2017, 23:26
la golul CFR-ului, plavanul ala de a marcat era in offside in momentul centrarii, reintra in linie cu aparatorii si apoi... tasneste spre poarta. asadar... offside, dar cine sa-l mai vada? ziaristii nostri sportivi!? nicio sansa...
Mircea • 21 septembrie 2017, 23:27
Nu a fost deloc gol valabil. se vede clar ca Nita nu prea face nici un efort pe motiv ca auzise deja fluierul ceea ce nu se poate spune despre CFR-ist care se pare ca avea surzenie acuta. Pe de alta parte poate ca a fost sau nu a fost fault in atac desi daca ne uitam la poza pusa de tine in acest articol mie mi se pare ca se cam suie pe benzar. daca gresesc inseamna ca in poza jucatorul cfr-ului sta cocosat si incovoiat doar pentru impresia artistica.
Nemuriciu • 21 septembrie 2017, 23:28
La meciul Astra - Steaua 2-0 in 2015, cu 3 goluri anulate Stelei, Papp a marcat primul gol dintre cele 3 dintr-o faza identica, iar atunci i-ati dat credit lui Coltescu (ca e faza la limita, ca tusierul nu a semnalizat...). Acum sariti sa aparati echipa cea mai favorizata de arbitri in acest sezon, evident trecand cu vederea penalty-ul clar neacordat Stelei in repriza a2a...sunteti pe drumul cel bun, adica pe directia in care bate anul asta vantul, spre Cluj...jenant...
simplu • 21 septembrie 2017, 23:28
Fotbalul e frumos pentru ca are eroi și echipe sau meciuri de poveste de ex finala UCL Milan Liverpool. Tocmai pt ca arbitrul strica uneori jocul nu e frumos fotbalul. Poate e timpul sa te scuturi de convingerile lui Ioanitoaia. Asta e școala lui va fotbalul e frumos ca e interpretabil. Poate doar gazetaria de carton făcută pe ciorovaielile pe arbitraj o fi frumoasa. Și lucrativa probabil. Un cronicar asa slab ca Ioanitoaia nu avea cum sa reușească fără artificii de acest gen. Păcat. Tu ai mult mai mult talent și substanță. Lasa-l pe nea Ovi cu arbitrii și instigarile ieftine
Andrei • 21 septembrie 2017, 23:28
La experienta dvs., ma gandeam ca stiti ca nu se numeste gol anulat cand fluierul lui Hategan se aude inainte ca Urko Vera sa atinga mingea cu capul. O parte din jucatori s-au oprit imediat dupa fluier. Nu discut daca a fost fault sau nu la Nouvier, dar ce a urmat nu e gol anulat.
gio • 21 septembrie 2017, 23:29
FCSBistii se plang de arbitraj chiar si in meciuri cand adversarilor li se anuleaza goluri valabile, mai au un pic si se duc la Antena 3 sa se dea victimile binomului :))). Daca astia se plang de arbitraj, cei de la Viktoria Plzen ce-ar trebui sa faca referitor la subiect?
Antipaste • 21 septembrie 2017, 23:30
Arbitrajul a fost demn de clujistan. Fotbal dur, pro CFR tolerat. Daca vroiai sa vorbesti de Hategan mai bine te luai de el la Craiova-Dinamo acolo a facut show cu rosii date aiurea, 2 penalty nedate. Toate intr-o directie. Azi o fost frectie ...
iosif • 21 septembrie 2017, 23:31
Golul cfr-ului a fost marcat din offside la unul dintre jucatorii care influentau faza. Plus cartonas rosu la deac pentru lovitura la florinel coman. Concluzia e una singura: arbitrii trag cu cfr in acest sezon, e limpede ca lumina zilei
marian • 21 septembrie 2017, 23:33
Refaceti finalul, dle. Tolontan. "Egalizator" nu are ce sa caute acolo. Ce ar mai fi egalat Budescu daca golul CFR-ului n-ar fi existat ?
Calin04 • 21 septembrie 2017, 23:34
Frello vezi dak nu fluiera fault nu stiu dak se mai opreau jucatorii iar vera ala nu cred k mai ajungea sa dea gol. Asa ca atentie la porstiile pe care le scrieti
Vasile • 21 septembrie 2017, 23:35
Dar galben la Pintilii ati vazut ? si de cite ori punea Pintilii piciorul pe minge dadea fault pt. CFR ?Da palme peste ochi nesanctionate? dar jucatori calcati in picioare fara macar sa fluiere ?
Georgero • 21 septembrie 2017, 23:37
Penalty clar la acelaşi Benzar în acelaşi careu dar în altă repriză. Ok, poate vorbim despre 2 greşeli grave ale unui arbitru mediocru, dar vorbim clar despre un ziarist care, în acest articol nici măcar nu tinde spre obiectivitate!
luciann • 21 septembrie 2017, 23:38
Problema e ca Hategan a fluierat imediat si stelistii (inclusiv Nita care a si alunecat putin) s-au oprit! Poate ca nu era gol daca nu se opreau! Stop-cadrul din fotografie e facut un pic cam tarziu, daca dati un pic inapoi vedeti mainile pe spatele lui Benzar! E adevarat ca "afara" nu prea se fluiera asa ceva!
m35m3r • 21 septembrie 2017, 23:39
tolo..jenant...sa te manjesti in halul asta la reputatia ta...
Doru • 21 septembrie 2017, 23:39
Cel mai frumos fotbal mioritic il pratica Universitaria Craiova.Pacat ca nu va sinchisiti sa-l promovati.Promovati din pacate greselile comandate si repetate la infinit .Succes!
CFR 4X4 • 21 septembrie 2017, 23:40
Craciunescu : "daca Nouvier a atins mingea (si toti din studiourile Digi si Telekom sunt de acord ca o atinge) NU E 11 m !" Balaj : este un argument contra si 2 argumente pt 11m..este la aprecierea arbitrului ".
deva1 • 21 septembrie 2017, 23:41
2-1 pt CFR trebuia sa fie, Hategan a gresit la primul gol al CFR -ului. Gol valabil , nici vorba de fault in atac. In orie meci in Europa se acorda gol valabil,Hategan e Stelist cumva?cine poate raspunde?Tot respectul pt Hategan dar anlarea golului e gresit. Ca atare trebuie sanctionat de comisia de arbitrii.
CFR 4X4 • 21 septembrie 2017, 23:43
La golul anulat CFR-ului toti sunt de acord ca a fost gol valabil ! Iar galbenul lui Pintilii a venit la al 3-lea fault.
Andrei • 21 septembrie 2017, 23:44
Arbitraj clar pro fcsb, incredibil cat tupeu au lacheii ciobanului sa se considere tot ei dezavantajati.
Dinamo_fan • 21 septembrie 2017, 23:44
La Nouvier nu e penalty ca joaca mingea. Se vede pe reluare. Presiunea pusa pe arbitri a functionat inca o data. Ca de obicei hotii au strigat hotii.
Cosu • 21 septembrie 2017, 23:45
@Tlontan .....Am vazut acum . My bad , sorry .
radikworld • 21 septembrie 2017, 23:47
ai scris un articol intreg despre o faza si aia la limita, dar daca te uiti atent, la fluierul arbitrului, aparatorul si Nita s-au oprit din actiune, asa ca nu poti sa spui ca a fost gol valabil......mi se pare o gluma acest articol si ca sa glumesc si eu, as spune ca atacantul trebuia sa primeasca galben pentru ca a dat in minge dupa fluier..........a cui e mai buna gluma? a ta sau a mea???????
me • 21 septembrie 2017, 23:49
Halal obiectivitate, nimic despre penalty? Jenant! Miau, miau, ce mai face domn profesor felix?
tolontan esti 0 • 21 septembrie 2017, 23:49
domule "mare om de sport" tolontan ( am scris cu t mic intentionat; as fi pus unu mai mic dar nu pot ) golul lui Vera din min 45 s-a inscris din positie de offisde - Vinicius sau cum il cheama e in offisde si il blocheaza pe Planici/Balasa ( care o fi fost acolo ) sa urmareasca mingea si sa faca marcaj la varful clujenilor. In alta ordine de idei, cred ca nimeni nu se supara daca Deac Ciprian lua 2 cartonasii rosii dupa intrarea la Coman, iar de penalty nu are rost sa discutam. Asa ca decat sa scrii sa te dai mare expert, mai bine revizioneaza fazele initial si unde nu stii intreaba lumea, urmareste ceva emisiuni de analiza ca altfel te faci de CACAo fix cum facusi acum. Dar cu matale, vb marelui Toma Caragiu "asa e in tenis "
Planetfun • 21 septembrie 2017, 23:50
Sunt reluari cu nouvier cand se catara pe benzar. Fault clar in atac.
Albusibiu • 21 septembrie 2017, 23:50
Cand vezi ce comenteaza lumea pe aici, dupa ce o poza le arata clar eroarea, intelegi cum aceasta natie (ca si multe altele din zona noastra) crede asa usor povestile cu Soros. Nu conteaza faptele, conteaza ce credem noi! Doamne, miluieste!
Edi • 21 septembrie 2017, 23:50
In sezonul 2015-2016 Stelei i-au fost anulate trei goluri in partida cu Astra. Primul dintre goluri, al lui Papp, este exact la fel ca cel anulat CFR-ului. https://www.youtube.com/watch?v=w3_CSU5NRWw
Adi • 21 septembrie 2017, 23:50
Nu stiu cum se fac delegerile la meciuri! Hategan a avut greseli imense acum 5 zile la Craiova- Dinamo si acum e bine merci aici.Sovre nu ridica offside 2 metri la Sepsi-Voluntari, etapa urmatoare e la Craiova-Dinamo.Si astea sunt doar cateva exemple.Iar pentru o astfel de greseala a unui arbitru, un antrenor plateste cu postul!
Doru • 21 septembrie 2017, 23:51
Auzi și la Crăciunescu, că cică dacă a atins mingea nu mai e fault. Păi și Pintili a atins mai întâi mingea și tot a primit galben. Ă? Cum e maestre!?
Steaua1986forever • 21 septembrie 2017, 23:56
@Antipaste - Comentariu excelent. Felicitari.
Lulu • 22 septembrie 2017, 0:02
***
Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.
ToloiliainHAU • 22 septembrie 2017, 0:05
tooooolooooooooooooooo lasa bre comment-urile nu fi naspa ti-e rusine cu articolul acum? lasa bre ce am scris sa "vaza" toate "lumili"
pace intre doua Tolontan si Craciunescu • 22 septembrie 2017, 0:12
am vazut ca a pus cineva un link de la meciul Astra-Steaua de acum 2 sezoane. parca si atunci, tolontane ai facut aun articol ? ii zicea : "cum sa dai 3 goluri valabile si sa iei bataie cu 2-0" nu? sesizezi ironia? sau esti ocupat cu gasitul altor titluri bomba?
Vasile • 22 septembrie 2017, 0:13
Chiar daca Nouviere a atins mingea , acesta l-a impiedicat apoi pe Benzar sa ajunga acea minge . cind l-a impiedicat pe Benzar mingea era in joc , in careu . 11 metri CLAR !
gio • 22 septembrie 2017, 0:18
Daca inventezi offside la gol pe motiv ca acel jucator mai avansat "influenta faza" inseamna ca avem explicatia dc se plang FCSBistii etapa de etapa de arbitraj, sunt paralel cu regulamentul. La asemenea faze se fluiera strict daca jucatorul spre care se duce mingea este in offside sau un altul in imediata apropiere, in nici un caz nu-i cazul aici. Cat despre faultul in atac, Hategan are acoperire regulamentara, a fost o jenare acolo, dar de obicei nu se fluiera daca nu este impingere clara si de intensitate. cat despre penaltyul FCSBului, a fost agatare si a fost penalty, probabil Hategan s-a abtinut sa dea, compensatie pt min 8.
Ion • 22 septembrie 2017, 0:29
Tolontane...mai ești la GSP? Pe Balaj îl cunoști? Uite citesc pe GSP că Hațegan a făcut 3-1 la decizii pro CFR conform lui Balaj! Și vă mirați că nu va citește lumea?
Satyricon • 22 septembrie 2017, 1:02
Minunata libertatea presei, scriem ce vrem, punem ce poze vrem, manipulam cat cuprinde. Asta apropo de poza cu care se doreste a se completa zicerile din articol. Amuzant a fost la Digi cand vorbea Craciunescu cu foc si spunea ca jucatorul cfr s-a sprijinit pe Benzar doar dupa ce a lovit mingea, iar la tv se vedea clar cum sare sprijinindu-se cu antebratul drept pe ceafa lui Benzar. Dar nu-i nimic jucatorii Stelei trebuie sa fie supraoameni si sa sara nu cu unul, ci 2-3 in spate. Si apropo dl. redactor la cate penalty-uri valabile poate si Steaua sa primeasca unul?
istvanov • 22 septembrie 2017, 1:04
A inventat si un fault la Nedelcu, inainte de golul CFR-ului. Inca o saritura in piscina marca Culio, ca multe altele. Fault nu a fost in schimb la faza la care alibec a luat galben, cum nu a fost nici la Pintili la alt duel cu Culio, dupa ce primise deja usor un galben. Hategan este de o parsivitate extraordinara, dar atat timp cat FCSB nu pregateste un montaj clar cu toate aceste faze o sa faca la fel. Sa vezi distractie la meciul cu dinamo, probabil cu Kovach, Petrescu sau Avram la centru.
cluj capitala • 22 septembrie 2017, 1:16
cativa din cei 218 suporteri fecesebisti ..dupa ce au servit pe paine comentariile pro FCSB date de televiziunile aservite lui Becali ..cu supusenie astern pe hartie minciunile de la la TV..manipularea este o arma
mordved • 22 septembrie 2017, 1:53
***
Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.