Chemați Ambulanța!

Simona Halep a învins-o pe Karolina Pliskova și tenisul nostru are șansa să câștige din nou un turneu de Mare Șlem la simplu, după 39 de ani

joi, 8 iunie 2017, 9:10

În cartea despre cariera sa, scrisă împreună cu John Carlin, Rafa Nadal descrie exasperarea în fața serviciilor lui Federer,”în stilul acela decepționant de lejer al său”.

Eu, în schimb, își amintește Rafa, ”mi-am găsit ritmul pe terenul de tenis pentru că am muncit mult, n-a fost nimic nativ”.

E, într-un fel, premisa de la care pornește întâlnirea de azi dintre Simona Halep și Karolina Pliskova.

Și nu doar pentru că cehoaica are un serviciu devastator.

Ci și pentru că, de fiecare dată, aproape cu fiecare adversară, Simona e nevoită să alerge mai mult și să-și înfigă picioarele pe o arie pe care o acoperă pentru că n-are încotro.

Așa începe și semifinala de la Roland Garros. În primele 6 game-uri, până la 4-2 pentru Simona, Karolina face de două ori mai multe erori neforțate (18-8).

Neforțate e un fel de a zice.

Simona o înghesuie și o obligă să riște.

Așa cum observă Luminița Paul de la microfonul Eurosport, prelungirea punctului înseamnă mai multe șanse pentru româncă și Pliskova știe asta.

Cehoaica nu se regăsește.

În timpul acesta, mortiera lui Halep îngroapă minge după minge, în colțurile și, mai ales, în toate adâncimile zgurii pariziene.

Simona e jucătoarea mai mobilată și trage mai plasat la poartă, așa cum strigau fotbaliștii pe vremuri, când nimereau la gimnastică sau la tenis și cereau acțiune!

Simona are minge de set la 5-3, dar Pliskova revine.

Altă șansă, altă întoarcere.

Noroc că e extrem de inconstantă și nerăbdătoare Pliskova. Mina ei invocă o problemă fizică sau chiar epuizare. Are lovituri fără replică și erori de jumătate de metru. Așa pierde cu 6-4.

Simona rules!

Halep mai are un set până la a doua finală de Mare Șlem din cariera ei. 

Partea a doua îl introduce pe Morgan Freeman în reclamă la Turkish Airlines. Marele actor nu-și arată cei 80 de ani.

Setul e gata să debuteze la fel, cu un break rapid al Simonei, dar Pliskova își ia serviciul: 1-0. Simona face 1-1. 2-1 Pliskova.

Semifinala s-a echilibrat.

Cehoaica începe să servească ”în stilul acela decepționant de lejer al său”.

169 de kilometri la oră a fost viteza unuia dintre serviciile lui Pliskova în setul 2

E un joc ”Evantaiul versus linia”, după expresia lui Dragoș Suciu, vocea fostului jucător din transmisia Eurosport.

Simona e diversă, în timp ce Karolina uzează de mijloacele forței ca să spargă defensiva adversarei. Pliskova se duce la 5-2.

Halep întoarce o minge de set.

Dar Pliskova își ia revanșa și recapătă imediat setul la 6-3.

Sunt momente în care Pliskova lovește cu unghiul și forța de la tenis de masă.

Intrăm în decisiv.

Evantaiul sau linia?

Setul al treilea începe bine pentru româncă, cu game la zero.

Apoi, pe serviciul rivalei, Halep are două execuții fabuloase și obține 0-30. Îndemânarea ei e superioară. Oricât de  veștejită e metafora, meciul de aici, de la Roland Garros, se joacă tehnic versus fizic.

Pliskova urcă viteza serviciului la 180 de km/h.

E 1-1, dar Simona izbutește 3-1, după ce scoate din evantai lovituri de mare campion!

Apoi se luptă incredibil, vorba lui Nadal, aleargă pe tot terenul, așa a ajuns Halep aici, pe marile terenuri ale lumii.

Se ajunge la 4-3 pentru româncă, tensiunea te urcă pe pereți.

Vorba unui cititor: ”La meciurile Simonei stăm cu Salvarea la poartă”. 

Da, numai că emoțiile crâncene sunt efigia performanței.

Și Simona câștigă la 6-3 decisivul!

Urmează finala.

Chemați SMURD-ul!

De 39 de ani, de la Virginia Ruzici, tenisul nostru n-a mai câștigat la simplu coroana de Mare Șlem.

 

 

Comentarii (42)Adaugă comentariu

Adu  •  8 iunie 2017, 21:20

E un moment mare, intr-adevar! Daca Simona castiga Roland Garros 2017, nu numai ca astupa toate gurile care o acuzau ca n-a reusit inca un titlu de Grand Slam, dar devine si no.1 mondial, in premiera pentru o romanca. Hai Simona! Hai Romania!

dg  •  8 iunie 2017, 21:22

surpriza... eu am fost mai mult decat calm. nu erau decat doo posibilitati. eu zic ca a fost un meci urat, de uzura.

Silviu  •  8 iunie 2017, 21:30

Bravo Simona Bravo Cataline ... capitalizeaza repede!

Cătălin Tolontan  •  8 iunie 2017, 21:31

@Silviu: de parca pina acum am fost la vreo emisiune tabloida si, repede, ma apuc sa devin quality :-)

Cristian  •  8 iunie 2017, 21:32

Dupa 39 de anii?....Romania a mai avut o ''sansa " sa castige tot prin Simona in 2014

paul.o  •  8 iunie 2017, 21:33

Este impresionant cat m-am consumat ( si am consumat) la acest meci; lasand deoparte gluma, sunt foarte multi ani de cand nu am mai trait momente electrizante cu sportivi de la noi. Felicitari Simonei si abea astept finala !

vio  •  8 iunie 2017, 21:35

Bravo Simona.Nu m-am uitat la meci tocmai sa nu chem salvarea.Mi-e frica sa ma uit la finala,dar te rog castig-o1!

saruptunburlan  •  8 iunie 2017, 21:37

n-am inteles care e metafora in "tehnic versus fizic" ?

Florin  •  8 iunie 2017, 21:37

Tolontan esti deștept ca mama mielului

saruptunburlan  •  8 iunie 2017, 21:38

@Cristian imi pare evident ca "dupa 39 de ani" se refera la castigarea turneului, nu la "sansa de a castiga".

behemot  •  8 iunie 2017, 21:40

Am norocul si bucuria sa asist si la aceasta finala a Simonei, dupa cea din 2014. Sper ca deznodamantul sa fie altul de data asta!

petrache  •  8 iunie 2017, 21:43

Santem cu totii entuziasmati, dar sa nu desfacem sampania inca. E adevarat ca Ostapenko era la inceputul turneului pe la locul 40, dar a batut pe alde Bacinsky, Wozniaki si Stosur iar in sermifinala a dat 50 de lovituri winner. De asemenea forehandul ei are aceesi viteza ca acel alui Andy Murray!!! (Pe bune.) Simona va trebui sa munceasca din nou din greu, dar noi avem incredere in darzenia ei.

pop ion  •  8 iunie 2017, 21:44

Mai Cristiane, citeste si, mai ales, intelege ce citesti. Tolo a scris: de 39 de ani nicio romanca NU A MAI CASTIGAT turneul de simplu femei de la RG.

Andrei Stoica  •  8 iunie 2017, 21:46

169 km/h nu e mare lucru. Williams serveste peste 200 km/h!!!In rest, foarte slab articolul. CTP rules!!!

Cosu  •  8 iunie 2017, 21:52

Chemati ambulanta ? Hahahaha hahahaha hahahaha hahahaha hahahaha hahahaha BRAVO SIMONA !!!

criss  •  8 iunie 2017, 22:02

Sharapova s-a impus cu 6-4, 6-7, 6-4 și a devenit campioană pentru a doua oară în carieră la Roland Garros.... asta in 2014 deci au mai fost sanse....asa ca....sunt doar 3 ani...de la ultima sansa...asta ca ne tot dam cei mai buni....

Anca Gradinaru  •  8 iunie 2017, 22:05

Bravo, Simona! Felicitări! Sa te ții mereu de asemenea jocuri bune ca mulți romani sunt acum fericiti datorită tie.... eu te-am visat castigand și finala și ma rog sa mi se împlinească visul.... Doamne ajuta! Pupici din Ierusalim

Gabriel Iosif  •  8 iunie 2017, 22:12

Cu tot respectul pentru Virginia Ruzici aceasta a castigat cand cele mai mari jucatoare ale lumii erau in greva. Acum, cu exceptia Serenei au fost toate prezente. Simona este cam tot ce a scos mai bn la fete tenisul in Romania

V  •  8 iunie 2017, 22:16

@petrache, da, dar nu are același spin, e mult mai plat. E o diferența mare...

Marius  •  8 iunie 2017, 22:16

Simona Halep este o jucatoare de Top in tenisul feminin.Trebuie sa o felicitam ca romanii pentru realizarea ei dar are o adersara la inceput de drum,tanara si foarte puternica iar Simona aproape de fiecare data cand a dat peste o asemenea jucatoare a avut marii probleme .Ea isi doreste dar nu poate returna loviturii foarte puternice care ataca. A castigat dar nu castigat batalia.Noi romanii ne entuziasmam mereu inainte si ne multumim mereu cu putin.Este o jucatoare mare dar nu este inca o campioana. Sa o lasam sa nu punem presiune pe ea acum. Ostapenko este o jucatoare pe val si aruncata in val de cei care conduc tenisul mondial.Simona va avea un meci extrem de greu.Siomona nu este inca castigatoare. Sunt roman tin cu Siomona dar gandind la rece spun ca Ostapenko are prima sansa.Vreau sa ma insel .Bafta Siomona.

catalin  •  8 iunie 2017, 22:34

Simona va castiga detasat meciul cu Ostapenko,chiar as pronostica un 2-0 la seturi.Constanteanca noastra are mai multe atuuri, experienta, viteza,tehnica.Sigur, meciul nu e castigat dinainte insa, Simona sta foarte bine la capitolul mental, are lovituri surprinzatoare reusind sa destabilizeze orice adversar.Un sfat simplu ar fi sa lungeasca mult schimburile, Ostapenko se va arunca in nebunia ei tinereasca sa castige rapid mingile.Orice schim mai lung ii va crea un disconfort vizibil Jelenei, va juca la risc, va lovi tare insa Simonica noastra are ac de cojocul ei.

Martalogu  •  8 iunie 2017, 23:17

1. Sunt doi ani de la ultimul Grand Slam castigat de un roman. 2. O sa o intorci p-aia cu: vorbeam de single... Arunci sansa a mai fost in 2014 dar a fost ratata Do you even tennis?

Paris  •  8 iunie 2017, 23:19

Chiar nu putem scapă de comentariile dinozaurilor CTP , Haradau , Cosac ? Acești "vorbitori" de multe limbi . Grețos !

Andrei  •  8 iunie 2017, 23:22

N-am inteles ce treaba are reclama Turkish Airlines cu subiectul. Acelasi stil de a scrie: ghiveci dezlanat. Impresii la cald? Who cares.. ma gandeam ca ne spui ceva interesant nu impresii de terasa din centrul vechi.

relu  •  8 iunie 2017, 23:28

A venit si vremea iei

GS  •  9 iunie 2017, 0:16

39 de ani nu se compara cu niciodata. Stiti sa fi cistigat vreo letona un turneu GS? Simbata s-ar putea sa fie prima letona care sa intre in cartile de istorie la o virsta atit de frageda, cine a pus pariu pe ea inaintea turneului se poate imbogati.

kid  •  9 iunie 2017, 0:43

Pliskova a servit și cu 174km/h .... tocmai am revăzut partida pe eurosportplayer. Baftă Simona în finală! Merită din plin un GS mult mai important decât locul 1 în ranking ... cum spunea Wilander ,Simona bate cam de mult la poartă :)

di livio  •  9 iunie 2017, 0:45

Cititorii vostri va spuneau ca sinteti tabloizi. Voi nu si nu. Acuma sinteti quality. Sa-i multumim Simonei. Io sper sa va tina cit mai mult si asta indiferent de ce face Halep in finala. Pt mine zilele astea au fost un regal de nu stiu cum sa-i spun. Jurnalism sportiv? Tot asa ati putea scrie si despre fotbal. Fara atita jiji si meme. Articolul despre Ostapenko, super. Iulian Pavel? Poate ne spui de unde vine

Mihnea  •  9 iunie 2017, 0:48

Ce-a fost asta Cataline? Cel mai slab articol al tau...

Urod  •  9 iunie 2017, 1:24

Simona.....sa mai spun cat de mult ma bucur? ....și nu ma bucur pt ca închis gura nu știu cui....ma bucur ca pur și simplu ,merita sa fie unde este.....ea nu a jucat ca sa demonstreze cuiva ceva, pur si simplu și-a făcut treaba pt care muncește de mica , acum când este la un nivel în care grija zilei de mâine nu mai este prezenta....sunt ziariști, oameni care au judecat-o greșit, care probabil nu știu exact , ce este tenisul....cine vrea sa vadă cam cu ce se mănâncă, sa se ducă la un turneu futurist care șanț organizate la noi în tara....Țiriac Trophi, și sa vadă cum se joaca tenis de sportivi care nu sunt în prima mie mondiala !!!!! ....sau locul 600 -700 mondial și mai izolat mai vezi și 250 -300....pe urma o sa va puneți întrebarea. ....dacă aici se joaca la nivelul asta , la turneele mari oare ce tenis o fi ?!!!!!....Bravo ei și indiferent ce va fi în finala , pt mine va rămâne la fel de mare....

Cosmin  •  9 iunie 2017, 3:27

@Andrei: Daca vrei ceva interesant, intra pe 30-0.ro. Gasesti acolo atatea articole bune despre tenis si despre Simona cat nu poti duce. Oamenii aia sunt peste presa straina, las-o pe aia romana. Catalin capitalizeaza :)

dc  •  9 iunie 2017, 4:48

istoriografia sportului romanesc va pomeni perioada asta ca una a delirului ziaristic, a prostiei, inculturii, un fel de *** fara limite; tolontan tu nu ai nimic de-a face cu scrisul in general, esti exponentul unei generatii confuze, lipsite de educatia de baza, un adevarat macel in cultura romaneasca; tu reprezinti contrariul a ceea ce inseamna ziaristica; ce titlu grosolan si caraghios; si e vorba despre halep o sportiva pe care daca nu o macelariti cu parerile voastre infantile, atunci o macelariti prin titluri ridicole, afirmatii exagerate, ce dezastru puteti fi, noi astia de la ziarul asta de scandal

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

xtra  •  9 iunie 2017, 6:56

Nu chemati nicio ambunalnta, niciun smurd. Ca sigur incepe Tolontan sa-i critice si strica momentul de bucurie pe care il avem acum ca Simona e in finala.

danillo  •  9 iunie 2017, 7:38

La fel ca Steaua, în '86, când a câștigat CCE, echipele britanice fiind suspendate, așa si Simona, ar putea câștiga RG, având in vedere că: Serena nu a jucat, Mashaei nu i s-a acceptat wildcard-ul, iar restul favoritelor principale s-au ... eliminat, între ele !!! Acesta e adevărul, din păcate !

Tulceanul  •  9 iunie 2017, 8:25

Toata lumea entuziasmata de victorie . Asa si trebuie . Sa nu uitam totusi ca desi s-au jucat trei seturi Simona nu a avut nici macar un as . Sa nu uitam ca joaca cu o accidentare la glezna . Sau sa uitam de toate astea si sa ne bucuram de finala !

nikolai  •  9 iunie 2017, 9:12

O idee buna asta cu SMURD-UL la meciurile Simonei. Meciul de aseara a fost ca o lupta cu o moara de vant. Daca Pliskova ar fi tinut cate o racheta in fiecare mana, SIMONA n-ar mai fi avut loc sa dea pe langa ea. Si cu toate aste a batut-o. Bravo Simona ! Si nu e chiar rau sa mori de inima la televizor, cu conditia sa nu fie luni. Dupa cum se stie, daca mori luni iti merge prost toata saptamana.

Fane  •  9 iunie 2017, 9:29

Si totusi sunt multi romani contra romanilor. Asta tine de neputinta,dar mai mult de bibilica.

gilos  •  9 iunie 2017, 9:48

In finala de la Wimbledon 1976, Ilie Nastase avea 26 de ani, era nr. 1 mondial si marele favorit la castgarea trofeului. Adversarul sau din finala, un tanar nordic de 20 de ani, surpriza turneului, Bjon Borg. Ilie a pierdut acea finala cu 0-3. Sa speram ca istoria nu se va repeta cu Simona Halep. Hai Simona !

montgomerry  •  9 iunie 2017, 10:31

In finala din 1976, Nastase avea 30 de ani (n.19 iulie 1946) si nu mai era nr.1 Mondial.Mai mult,Borg era capul de serie nr.4,Nastase capul de serie nr.3, unde e marea surpriza? Simona are prima sansa.Ostapenko e copia fidela a Azarenkai,cu mai putina indemanare,dar cu aceleasi lovituri de ciomag.

un nene  •  9 iunie 2017, 11:00

Tolo, vezi ca acum poti sa schimbi comentariul in engleza (daca ai dvr) si o asculti comentand pe Chris Evert, multipla campioana de Grand Slam, nu pe Noname Suciu care n-a castigat nimic in tenis si spune numai prostii...

Vinetu  •  9 iunie 2017, 15:12

Da,am vazut sfarsitul in picioare dupa ce am luat 2 lingurite de zahar sa-mi relaxeze cordul.Foarte tensionat.Toate aprecierile si felicitarile mele pt Simona.O sa fie greu dar totusi cred ca cele 50 de locuri diferenta dintre ele o sa faca diferenta pana la urma si cred ca o sa castige Simona si nu o zic din patriotism sportiv ,ci ca asa simt.

Emi  •  9 iunie 2017, 17:17

"Deceptive" in limba engleza nu inseamna "deceptionant", ci "inselator". Serviciul lui Federer nu era deci deceptionant, ci dadea impresia ca e usor.

Comentează