Halep, revenire inumană

Adversara Simonei a avut minge de meci, dar românca a încercat în trei momente diferite să întoarcă partida și, într-un fel miraculos, a reușit. E în semifinale la Roland Garros!

miercuri, 7 iunie 2017, 5:30

Chiar înaintea ceremoniei de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Rio, în fața valului de critici, o mare publicație internațională și-a avertizat cititorii: ”Fiți atenți! În ciuda convingerilor voastre, toți cei care urmează să defileze pe pista stadionului ne sunt net superiori fizic oricăruia dintre noi. Asta e valabil pentru orice telespectator, mai puțin dacă vă numiți Messi sau Thor!”.

Bună replică!

Bună mai ales în contextul ideii că noi, cei din fotolii, suntem mai deștepți, mai talentați și mai viguroși decât performerii.

La 1-0 la seturi și la 5-1 în setul doi pentru Svitolina, să fim onești!, urma să ne declarăm superștiința.

Că Halep nu are psihic.

Că iar ratează un mare turneu.

Văzându-și de ale ei, Halep a luptat ca să revină. De trei ori!

Întâi, când ucraineanca a condus cu 5-1, Simona s-a dus la 5-3. Însă a pierdut.

Apoi, din nou de la 5-1 pentru adversară, românca a revenit și a dus setul în tie-break.

Aici Svitolina a avut 4-2, însă Simona a câștigat următoarele trei puncte și, în final, setul!

Și abia a treia oară a răsucit meciul, exact cum i se răsucise ei ligamentul la gleznă.

Orice om obișnuit, cu o ruptură de peste 1 mm la ligament, fie ea și parțială, se pune în pat, cu gheață la gleznă și piciorul sus, ca în filmele cu Stan și Bran în spital.

Viața bate filmul. Simona n-a avut de ales și s-a antrenat în continuare. 

Ea a venit la Roland Garros și astăzi a făcut proba unei voințe nu supraumane, ci aproape inumane.

După cum inuman e pentru Svitolina să aibă partida în mână, minge de meci și s-o piardă la zero în setul decisiv. Oricând, ceea ce i s-a întâmplat în această după-amiază Elinei Svitolina i se putea întâmpla Simonei Halep!

Acesta este sportul.

El ne aparține doar pentru că ne uităm la el și pentru că, în forme diverse, îl finanțăm.

Nu pentru că am avea vreo legătură cu ceea ce fac pe teren campionii.

Comentarii (81)Adaugă comentariu

Leo  •  7 iunie 2017, 17:37

Inca doua meciuri, hai ca se poate :)

Iani  •  7 iunie 2017, 17:43

De data asta, eu din fotoliu m-am decalarat multumit ca a ajuns in sferturi. Eu am cedat meciul, dar Simo nu. Bravo ei! Felicitari si recuperare rapida!

Cătălin Tolontan  •  7 iunie 2017, 17:44

@Iani: frumos ca dvs recunoasteti ca ati cedat meciul si Simona, nu :-)

Victor Alexandru  •  7 iunie 2017, 17:45

Word !!! Ne-am saturat de voi inteligentilor ! De faptul ca pe voi va bucura sau chiar va excita esecurile altora ! Asteptam valurile de spume : "oricum o bate Pliskova" , " a avut noroc" , " daca era Serena si Sarapova si Steffi Graf si Martina Navratilova...."

deva1  •  7 iunie 2017, 17:45

felicitari. Hai sa mai vedem o finala cu tine si te rog , mai ai 2 meciuri, fa totul ca sa invingi si sa fim si noi mandrii de tine!acum e momentul!vei intra in istoria Romaniei!Dumnezeu sa iti ajute Simono!

ahuramazda  •  7 iunie 2017, 17:46

Corect Cataline. pentru prima oara dupa foarte mult timp Halep m-a surprins intr-un mod foarte placut. Am criticat-o de foarte multe ori pentru scuzele puerile pe care le gasea, insa astazi si-a demonstrat valoarea. Merita felicitata (chiar am si spus cu o colega de birou ca pentru aceasta revenire merita sa-mi sterg toate amintirile negative cu ea din ultima vreme, cand de o indolenta rara si o lenesitate iesita din comun Halep nu prea vroia sa joace tenis, aspect remarcat inclusiv de Mats Wilander in comentariul sau din Game, set and match de pe Eurosport) confirmandu-se astfel inclusiv afirmatiile acestuia ca Halep, atunci cand vrea sa joace tenis bate pe oricine. Se vede clar ca altercatia cu Cahil si felul in care acesta a stiut sa o puna la punct a produs un declic in comportamentul acesteia aspect foarte benefic materializat inclusiv cu o colaborare cu un mental coach. In est felicitari Halep dupa o lunga perioada in care te-am criticat insa criticile mele nu au vizat calitatile tale de sportiva ci dezinteresul si comportamentul tau de copil rasfatat de pe terenul de tenis. Bafta sa vii cu trofeul, cu atat mai mult cu cat, la acest moment, esti peste Pliskova.

dan  •  7 iunie 2017, 17:47

Ultima propozitie este exact ce ar trebui sa inteleaga cei care sunt suporteri la orice sport. Foarte bine spus!

Silviu  •  7 iunie 2017, 17:48

Tolontaneeeeeeeeee ai inviat . ( Tu doar l-ai semnat ?) A adunat celalalt articol 245 de comentarii .... ai ratat iar. Nu mai scrie despre sport intr-un ziar de sport ca ne facem de ras.

Emilian  •  7 iunie 2017, 17:50

Marele avantaj al acestei victorii este uriasul plus de incredere ca poate castiga absolut orice meci!

Crix  •  7 iunie 2017, 17:50

Ca un cititor care nu am vazut meciul, am intrat pe site sa citesc un articol relevant. Sincer, nu inteleg mare lucru din articolul tau...

Daniel B  •  7 iunie 2017, 17:51

nu sunt de acord cu logica ta. spectatorii nu sunt superiori fizic sportivilor, dar pot chibita, pt ca sportul fara a chibita nu numai ca nu are farmec, ci nu are nici sens, economic vorbind. daca spectatorul inferior fizic sportivilor nu ar chibita (incluzand aici critici acide, in limita impusa de civilizatia de limbaj), nici nu ar avea de ce plati spectacolul. interesul spectatorului fiind zero, nu s-ar mai inghesui nici sponsorii. iar sportivii ar juca pe sticks-uri sau deloc. mai degraba deloc, in epoca in care sportivii sunt mercenarii -gladiatori moderni. deci cat timp platesc (e.g. abonamentul TV) am dreptul sa critic. cata vreme ma uit la tenis, am dreptul sa comentez, pozitiv sau negativ. valabil pentru toate sporturile.

florin  •  7 iunie 2017, 17:52

Cand v-ati apucat sa scrieti articolul, la 4-0 sau la 5-0? Oricum, ati furat startul sigur :))))

Cătălin Tolontan  •  7 iunie 2017, 17:53

@florin: da, ati sesizat corect, ziaristii sportivi scriu cronicile in timpul meciurilor. Sau macar pasaje din ele. De ce? Pentru ca articolele trebuie incheiate ”la ultima minge” sau ”in minutul 90”.

Silviu  •  7 iunie 2017, 17:53

Bravo Catalin cel mai mare ziarist in viata si putin in crestere. Viata fara acest titan al jurnalismului ar fi nimic. "M-ai invins Catalineeeeee m-ai invins" ERROR: Your comment has been blocked based on the website owner's blacklist settings.

xzx  •  7 iunie 2017, 17:55

mai lasa etnobotanicele....

Adrian  •  7 iunie 2017, 17:55

Waw ce meci superb din partea ambelor jucatoare ! Putea sa fie o finala , ambele sunt cele mai bune jucatoare de tenis pe zgura in acest moment . Cred ca ai trecut de ce cel mai greu meci pana la castigarea trofeului . Bafta Simona ! Plisckova pe zgura e mult sub Svitolina !

Alexandru Chis  •  7 iunie 2017, 17:56

In basmele romanesti, de fiecare data cand cel ce intruchipa "binele" era in dificultate cand se lupta cu "raul", de undeva, cateva picaturi de "apa vie" il revigorau si, astfel, pentru bucuria celor multi (de data aceasta romani si, probabil, nu numai!) "binele" invingea apoteotic, trecand peste obstacole si vicisitudini. Intradevar, venita parca din alta galaxie, aceasta victorie pare a spune ca "minuni in ziua noastra... inca mai credem a se face"! Trebuie sa cautam cu foarte mare atentie o asemenea rasturnare de scor chiar in analele acestui sport pentru a-i da victoriei romancei Simona Halep stralucirea pe care o merita cu prisosinta. In fata unei astfel de partide ireale nu pot decat sa spun: RESPECTELE NOASTRE, SIMONA!

Silviu  •  7 iunie 2017, 17:57

Bravo Simona La 1,68 sa fi in primele 5 din lume e o mare performanta. Carcotasii sa incerce si ei sa dea peste fileu vreo 10 ani in fiecare zi.

Septy  •  7 iunie 2017, 17:58

E o victorie datorata refuzului de a capitula chiar si atunci cand superioritatea inamicului care te asediaza este evidenta, cam la fel cum au castigat rusii la Stalingrad.

johnneil  •  7 iunie 2017, 18:03

Eu totusi nu voi uita refuzul ei de a concura la JO 2016. Pe un motiv absolut pueril. Cand sportivii din intreaga lume se bat sa ajunga acolo doar pentru a se plimba pur si simplu. Au fost cazuri hilare chiar. Imi aduc aminte de echipa de bob a Jamaicai. Sau cu un schior din Africa. Dar au vrut sa fie chiar daca nu aveau absolut nici-o sansa. Este o onoare sa participi la astfel de competitie. Pe vremuri se spune ca se opreau chiar si razboiele pentru a se tine aceste Jocuri Olimpice. Asta pentru a se intelege mai bine ca refuzul ei anul trecut nu trebuia sa fie.

Cosu  •  7 iunie 2017, 18:07

Dl Tolo , va rog banati the haters care o denigreaza pe Simona .

GIGI  •  7 iunie 2017, 18:08

Victor Alexandru ... esti un nimeni care nu are ce cauta printre romani! Rusine!

Decebalus Rex  •  7 iunie 2017, 18:08

Ca asa e in tenis

animalutul20  •  7 iunie 2017, 18:08

i-a suierat glontul pe la ureche dar s-a scos ...............sigur ca se poate comenta ca lipsesc de la acest turneu greucencele sportului cu mingiutza( serena, sarapova, vica) dar daca nu acum, atunci cand??? e momentul ideal sa dea tot ce poate si sa puna mana pe trofeu- peste ani in statistica va fi doar numele de castigator nu si faptul ca au lipsit piesele grele...........

Vlad  •  7 iunie 2017, 18:10

Sa fim sinceri, Svitolina merita sa castige. A fost mai buna la toate capitolele, in afara de psihic, unde Simona a invins. Ce-i drept, cu un fileu norocos la sfarsitul setului secund. Ma bucur ca a noastra a invins, insa mi-a ramas un gust amar vazand cat de crispata e Simona in meciurile importante, in conditiile in care celelalte mari campioane se simt ca pestii in apa in meciurile cu miza. Ii tin pumnii in semifinale, desi nu am prea mari sperante. Mai are inca mult de lucru la atitudine...

Decebalus Rex  •  7 iunie 2017, 18:11

Ca asa-i in tenis

Iulian  •  7 iunie 2017, 18:17

Este prima , si sper ultima cand cineva poate răsuci un meci. Cum ar fi daca ne am uita doua secunde la semnificatia cuvintelor. Mai greu daca nu le primim "pe surse " ??

Andrei  •  7 iunie 2017, 18:20

Pe Tolo il apuca dragul de sport doar la cald. C-asa-i in tenis.

m_d  •  7 iunie 2017, 18:24

Nu stiu din ce e facuta fata asta, dar de fiecare data cand joaca, ne umple de nervi. Nu se poate impuneea normal? Sau sa piarda si ea in mod rezonabil? De unde aceste fluctuatii aproape inumane (exact)? Tot din psihic, ii joaca mari feste. Sa fim seriosi, dupa 2 sedinte nu se poate schimba integral un om. Da, trebuie sa recunosc ca doua seturi am injurat-o la greu. Apoi am iubit-o la fel! Chiar nu mai credeam ca intoarce. Dar nici nu credeam ca poate ajunge la 5-1 si 5-1 in doua seturi consecutive! Felicitari, totusi, pentru ca a facut un parcurs decent si pentru ca nu a capotat lamentabil, asa cum ne gandeam toti! Dar minunile sunt extrem de rare. Urmeaza Pliscova si cam aici se va opri, probabil. Inca nu are un nivel si o constanta care sa ii permita mai mult, din pacate. Dar cu ciudatii, e posibil orice :)

Bogdan  •  7 iunie 2017, 18:28

In general romanii sunt de partea cealalta a fileului ( cea care se ineaca ..... la mal ). Cu atat mai surprinzatoare revenirea Simonei. Din pacate multi din cei care spun acum "bravo Simona", la primul esec sunt primii care arunca piatra. Oricum imi place sa cred ca nu exista hateri dintre cei care au jucat tenis profesionist sau amator intensiv, si stiu cu ce se mananca si ce trairi ai in timpul unui meci.

Ioan  •  7 iunie 2017, 18:33

Felicitari Simonei Halep! Ce bine ar fi ca dupa fiecare astfel de victorie muncita, cei mai multi dintre noi am intelege ca pt o astfel de izbanda sa devina realitate (in orice domeniu) trebuie sa ne setam scopuri frumoase si apoi sa muncim mult ca sa le atingem! Nu uitati: devenind mai buni si mai performanti ca indivizi, putem devenii mai buni ca natiune!!... Victoria Simonei poate fi a noastra daca ii urmam pilda ei si a tuturor celor care prin munca, talent, caracter darz si sacrificii performeaza si ne bucura!... Dealtfel, sunt convins ca si ei ar fi mai mandrii de noi, conationalii lor!...

ticbis  •  7 iunie 2017, 18:40

Din ceea ce am vazut eu (si am urmarit meciul cu sufletul la gura), Svitolina putea sa castige lejer primul set cu 6-0 si pe al doilea la fel, tot cu 6-0. Problema ucrainiencei este ca Simona noastra i-a spus simplu si pe ruseste: "NIET". Iar in setul trei i-a tras un sec 6-0 transmitandu-i mesajul clar si fara echivoc: "cel putin pana in momentul asta, eu sunt sefa, eu dictez in tenisul la nivel inalt, tu esti doar o speranta asa cum eram si eu la varsta ta"! Superb efortul Simonei, extraordinara vointa ei si colosala aceasta victorie. In acest moment nici nu mai conteaza daca va castiga sau nu Roland Garros-ul in acest an; a dovedit tuturor ca este o mare campioana la tenis, poate cea mai mare de la Ilie Nastase incoace! Felicitari, Simona Halep! Succes mai departe, Simona Halep! Toti romanii adevarati sunt mandri ca sunt contemporani cu tine... Hai Simona!!!

nica fara frica !  •  7 iunie 2017, 18:41

Cataline esti unul dintre putinii jurnalisti ai gsp carora le citesc comentariile si de cele mai multe ori nu-mi pare rau !.....Restul , nu merita sa le citesc nici macar....titlurile la articole !!!

Gary  •  7 iunie 2017, 18:44

Sa fim onesti;Svitolina s-a sinucis; Halep are meritul boxerului,care incaseaza,dar rezista pana ce adversarul pica din cauza propriului efort.

Fane  •  7 iunie 2017, 18:54

BRAVO SIMONA!!! TE felicit pt aceasta victorie superba . Sa te bucuri de ea pt ca meriti si sa ne faci si maine una la fel. Ai dat o palma celor care te injura . Eu unul ma simt mandru ca traiesc in acelasi timp cu tine .Bravo de inca 1000 de ori

Epigonul  •  7 iunie 2017, 18:58

"La 1-0 la seturi și la 5-1 în setul doi pentru Svitolina, să fim onești!, urma să ne declarăm superștiința." Geambaşu, read this! :)))

Ionut  •  7 iunie 2017, 19:03

Multe comentarii, dar nimeni nu spune ce cota avea Simona sa castige in setul 2 la mingea de meci a adversarei...Chiar nimeni nu isi imagineaza ca acele castiguri din pariuri pot fi mai mari decat din premiile turneelor daca stii cand sa lupti sau sa cedezi?... Sa fim seriosi, sportul nu mai este ce era prin anii '70 cand totul se facea pentru spectacol si public. Acum totul este afacere si numai noi, astia prosti din spatele televizorului mai avem emotii. Cei implicati sunt in Singapore ( unde era si tatal Simonei acum ceva timp in ziua meciului fetitei lui) unde nu exista limita de pariere pe un eveniment... Este doar o parere personala dar sunt prea multe semne de intrebare in sportul actual si surprize exista doar in mintea noastra...

Bogdan  •  7 iunie 2017, 19:04

Eu am tot sperat, desi la 2-0 in setul 2 am zis ca e pa.Cand a castigat setul 2 am scris pe nu stiu ce site de sport ca adversara ei va claca maxim. Însă până nu o văd cu trofeul in mâna nu o cred😀

dan b  •  7 iunie 2017, 19:06

Un meci dramatica castigat, cu multa inteligenta tactica, contra unei jucatoare careia i-a mers jocul. Asta demonstreaza ca Simona e un sportiv complet. Ca la fotbal: echipele mari castiga si cand joaca prost. Succes Simona, mai ai multe partide de castigat. Si cand vei lasa racheta din mana, te asteptam la Ovidiu sa cladesti Academia de tenis Simona Halep, langa Academia de fotbal Gheorghe Hagi.

DT  •  7 iunie 2017, 19:10

@Gary Sa fim onesti! Asa e in sport, asa e-n tenis. Deaia ne place sportul pe teren si nu pe calculator. Ma mir ca n-a vazut niciun vigilent vreun blat si pe aici.

LEFTER POPESCU  •  7 iunie 2017, 19:10

Felicitari Halep! Nu m-am asteptat sa mai revina dar ucrainiaca aceasta de 22 de ani este foarte puternica si nu-mi explic cum a reusit sa piarda acest meci. Poate nu are inca un psihic puternic , dar meritul lui Halep este incontestabil. Nu cred ca Halep o va mai batea ...sau ffff rar . Svitolina va deveni nr. 1 mondial. Halep sa-si puna in rama aceasta victorie . Inca o data felicitari pentru revenirea fantastica.

Gelu  •  7 iunie 2017, 19:22

Bv Simona!!!Azi a fost o zi obișnuita din viața mea,ma trezesc,imi sărut soția,îmi pup copilul pe creștet și le urez o zi mai buna decât o sa am eu și plec știind ca nu ma așteaptă altceva decât o zi de tot rahatul la munca.Stiu toți suntem nemulțumiți și nu facem nimic sa ne fie bine,gândesc unii,altul care se plânge.Stiu cum o sa fie pentru ca e zi de salariu, in care îmi dau seama ca muncesc aiurea ca contabilitatea o sa ne zică ca mai întârzie o zi doua ca nu avem lichidități...in fine se face ora 16:30 și îmi aduc aminte de jocul Simonei convins ca va defila in acest meci,o sun pe sor-mea ca idiotul fără sa ma gândesc ca poate sa piardă,nici prin cap nu mi-a trecut ca poate sa piarda.Doina fără sa știe ca am o zi de *** îmi zice cât e scorul și in același timp eu ii spun ca am treaba și nu mai pot vb de draci,ca am zis la dracu o bucurie nu am și eu azi.De nervi ma cert cu șeful meu care,tupeu de roman"ce nu poți sa mai aștepți cum așteaptă toți după bani.",eu alt tupeu de roman"plec acasă sa aștept atunci".Ca sa ma calmez usor,usor pe jos către casa,mai pe ocolite ca sa treacă timpul și dracii ajung.Deschid telefonul și când țrrrr,sefu,ala mai idiot ca idioții,zice"coboara ca ți-am adus salariul",zic opa ce bucurie pe mine azi,țin salariul pana mâine,ca oricum se duc toți pe cheltuieli.Deschid televizorul și văd Simona revine și câștiga!!!Primul gând care mi-a venit e ca m-am certat ca boul cu șeful meu aiurea...auzi cum draq in loc sa ma bucur eu ma gândeam tot la boul ala de șef ...Bv Simona!!!!doar atât îți transmit Mulțumesc !!!

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Laurentiu  •  7 iunie 2017, 19:25

Parca am revazut finala de la Madrid, din 2014 dintre Halep si Sharapova cu Svitolina in locul lui Halep de atunci. Svitolina e pe cai mari ca Halep in 2014, am senzatia ca se intrevede o noua stea in tenis care va pune probleme mari in viitor. Azi, experienta lui Halep si=a spus cuvantul. Sper ca Halep sa profite acum sa devina nr.1. Nu stiu cand se va mai ivi sansa asta. Am senzatia ca suntem in mijlocul unui schimb de generatii iar Halep e prinsa la mijloc.

ticbis  •  7 iunie 2017, 19:31

@Ionut: Bai baiatule, te informez ca o castigatoare de mare slam castiga un premiu in bani de peste 2 mil de euro, ca sa nu mai spun de castigul in prestigiu, in mediatizare, in notorietatea pe plan mondial ce inzecesc practic premiul obtinut. Daca in mintea ta crezi ca o jucatoare ajunsa la acest nivel al competitiei prefera sa triseze ca sa castige cateva amarate de mii de euro de la o casa de pariuri de prin Singapore, inseamna ca ai ceva la bibilica! Scuza-ma, sunt convins ca ai pierdut ceva bani la pariuri pe meciul asta, dar asta nu e vina nici a Simonei si nici a Svitolinei; este pur si simplu prostia ta! Daca atat te duce capul, atat vei avea (sau nu!). Te sfatuiesc sa-ti scoti parleala pariind in meciul din semifinale pe Simona si nu pe Pliskova; altfel ajungi in faliment cu tot cu casele alea de prin Singapore! Get a life, man!

H8ărul  •  7 iunie 2017, 19:34

Incredibil cat de mica e distanta dintre eroina si pierzatoare ... Cata vreme am avut asteptari de la Simona, am fost dezamagit de Halep, am intrat in corul celor care o hulesc din cauza atitudinii. Astazi a fost eroina insa asta nu ma face sa am pretentii in continuare, eu la meciurile ei nu mai am inima sa ma uit. Pur si simplu astazi m-am bucurat pentru ea, atat, ca a reusit sa-si invinga demonii ! Succes !

Timm  •  7 iunie 2017, 19:37

Meciul de azi a fost defapt finala de la RG. Svitolina este numarul 1 in Road to Singapore si Simona este cea mai in forma jucatoare pe zgura. Meciul de maine este un meci in care daca Pliskova castiga este nr 1 WTA iar daca castiga Simona finala ea este nr 1 WTA. In meciurile directe este 4-1 pentru Simona. Pliskova a castigat un meci de FED Cup. Pliskova nu este jucatoare de zgura. Se anunta un meci de 2 seturi pentru Simona. In finala nu are cum sa piarda la Timea sau Ostapenko. Simona, doar sa fi sanatoasa si sambata vei fi nr 1 WTA si un titlu de GS castigat.

mircea neamtu  •  7 iunie 2017, 19:37

Propun o porecla pentru Simona: *** ucigasa !!!

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

ticbis  •  7 iunie 2017, 19:41

@LEFTER POPESCU: Gresit! Daca inca n-ai uitat, Svitolina s-a calificat pana aici exact in acelasi mod, fiind condusa in setul decisiv din optimi cu 5-2 de catre o jucatoare de pe locul 280 in clasamentul la zi din circuitul WTA. A declarat simplu ca "nici eu nu-mi dau seama cum am revenit". In ceea ce priveste locul 1 mondial, crede-ma ca Svitolina mai are inca multa paine de mancat!

Millan  •  7 iunie 2017, 19:46

Mi.a fost imposibil sa vad meciul in intregime, am avut o zi f ocupata.primul set liveblog setul doi la tv apoi nevoit fiind sa.mi iau copilul de la gradinita setul 3 tot pe livescore.Am ramas mut la rafalele Svitolinei si suparat ca desi nu aveam ce ii reprosa jocului Simonei scorul era impotriva noasta. Cineva acolo sus ne iubeste azi pe noi cei care am facut nopti albe si ne.am tocat nervii incercand sa cautam pe net meciurile Monei Noastre.Simo ai castigat o.... planeta probabil. Superlativul.

Miha  •  7 iunie 2017, 19:47

Bravo Simo!!!! Te-am urmarit de fiecare data cand ai jucat si asta voi face pana te vei retrage din tenis. M-am bucurat si te-am laudat mereu cand ai facut treaba buna dar si atunci cand ai pierdut te-am urmarit in continuare. Ma enervam si iti ziceam multe in gand dar totodata ma gandeam la urmatorul turneu, cred in tine. Nu sunt in fata TV-ului sa te judec dar te voi admira mereu pentru ce ai facut astazi si pentru ca esti un altfel de Roman. Bafta si sper sa castigi urmatoarele 2 meciuri daca nu sigur vei castica multe altele iar eu sunt in fotoliu la TV si nu voi pierde nimic niciodata. Bafta!!!!!

Comentează