Optimismul rentează. Două imagini pentru istorie

Fotografii de colecție despre Gheorghe Hagi și cei care ”gândesc pozitiv”

miercuri, 24 mai 2017, 7:01

 

În aprilie 2009, Hagi  își cheamă invitații în câmp, ca să le prezinte proiectul Academiei.

Prietenii săi și jurnaliștii merg ca să fie drumul cu oameni.

Vorba lui Boanchiș, intră într-o cabină de telefon cei care au crezut în ideea fotbalistică a Regelui.

E soare.

În rest, liniște și întrebări la conferința de presă, prima din istoria Academiei.

Câteva betoniere pasc agale pământul Dobrogei.

Se toarnă fundația.

Pe deasupra se rotește un avion de agrement, din care fotoreporterul Gazetei, Ștefan Ciocan, imortalizează câmpul gol și animalele de fier.

Trec 8 ani.

Hagi pozează cu drona baza Viitorul. În mai 2017,  aceasta e baza campionilor României.

Vreo 6 terenuri cu nocturnă, tribune, clădiri. Totul e impecabil aliniat.

Dacă decupezi din ochi cadrul,  imaginea arată o bază sportivă din Haarlem, pe malul Mării Nordului, acolo unde puștii olandezi învață să devină cei mai scumpi fotbaliști din lume.

În jur lucrurile sunt cam la fel.

Aceleași câmpuri, aceleași drumuri și sentimentul durabil că aici nu s-a schimbat nimic, de pe vremea când Cireșarii își luau la revedere de la noi toți, în volumul 5 al lui Constantin Chiriță.

Gazeta a așezat cele două imagini una lângă alta.

Am făcut din asta o copertă dublă pentru ediția de astăzi, 24 mai 2017.

2009 – turnarea fundației.

2017 – baza campionilor.

Mereu spunem că în România nimic nu se poate.

Că nu e nimic de făcut. Că e prea multă hoție, nepricepere și sărăcie.

”Remediile cele mai de succes ale sărăciei vin din interior. Ceea ce contează sunt munca, chibzuiala, sinceritatea, răbdarea, tenacitatea”, scrie un mare nume al gândirii economice și istorice, David S. Landes.

Priviți fotografiile!

Fiecare cuvânt al istoricului li se potrivește. Munca… chibzuiala… sinceritatea… răbdarea… tenacitatea.

Ne-am pierdut încrederea.

Suntem dezgustați, resemnați, pesimiști.

Ni se pare că pesimismul e mai ușor de dus și explică totul.

De fapt, e taman invers!

”Optimismul rentează, pesimismul nu poate oferi decât consolarea goală a faptului de a fi avut dreptate”.

Priviți fotografiile!

”În această lume, optimiștii au câștig de cauză nu pentru că au întotdeauna dreptate, ci pentru că gândesc pozitiv. Chiar și atunci când se înșală gândesc pozitiv, și tocmai aceea este calea realizării, îndreptării, îmbunătățirii și succesului”.

Cine a spus asta, Hagi sau David S. Landes?

Puțin important.

Amândoi o trăiesc.

 

Comentarii (74)Adaugă comentariu

JFM  •  24 mai 2017, 10:47

@ Bogdan..Hagi nu a refuzat sa-si puna numele langa Farul ,asa manipulati voi din interese care-mi scapa pustimea din Constanta radicalizand-o impotriva Academiei ori esti chiar tu manipulat...Lui Hagi i s-au impus niste conditii de neacceptat la schimb el urmand sa primeasca acceptul de a juca pe acel stadion mizerabil,o rusine,o ruina si sa puna in titulatura acea denumire comunista venita din anii 50 adica Farul.Practic el urma sa se ocupe cu investitul si munca adica exact ceea ce face acum iar ceilalti sa stea prin birouri pe salarii mari sa ia si bonusuri de performanta ca asa erau invatati cand atarnau pe la Clubul de traditie pe post de bagatori de seama....Asta a respins Gica Hagi,sa-i tina pe unii pe munca lui.

Agamitza  •  24 mai 2017, 11:09

Tolontane, ori nu esti sincer ori nu te pricepi la fotbal. Viitorul e campioana din cauza ca Steaua nu are conducatori si ca Reghe nu e antrenor, punct. Ce jucatori a produs Viitorul? Trei vanduti Stelei, jucatori de duzina, trei patru vanduti prin Europa dar cei care nu s-au intors nu joaca sau joaca prin divizia a doua. Hagi poate ar fi avut succes daca "lipea" Academia de o echipa de Liga I. Prevad doua batai crunte in primele doua jocuri din CL. Faptul ca de la Real a plecat la Brescia iar dupa Barcelona s-a "ingropat" la Galatasaray dovedeste ca n-are mentalitate. OK, Hagi e cel mai bun jucator roman dar nici macar cu Stoicikov nu poate fi comparat.

Cătălin Tolontan  •  24 mai 2017, 11:10

@Agamitza:articolul nu e despre cine e campion si cine nu. Ci despre cine a pornit de la zero, intr-un camp, si a reusit sa devina ceva, sa lase ceva dupa el, sa dea sanse de cariera unor tineri.

Zarathustra  •  24 mai 2017, 11:15

Domnule Tolontan, mai ușor cu pianul pe scări. V-aș recomanda nițel mai multă atenție când preamăriți un condamnat penal (în Turcia, pentru scuipatul unui arbitru) care vroia statuie - nu de alta, dar aveți deja experiența radioactivității muzeale sublime, dar care lipsește cu desăvârșire. Au americanii o vorbă de când cu Deep Throat și Nixon: „follow the money”. Dacă urmați acest traseu, veți scoate la lumină niște chestii care vor face din Hexi Pharma ori Secureanu mici furtiș*** mioritice. A se vede ca exemplu recentele scandaluri din Football Leaks, cu Rossell, Di Magia ori PSG în prim plan. Cu stimă, Zarathustra

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Andrei F  •  24 mai 2017, 11:17

@Lucian • 24 mai 2017, 10:05 Nu stiu citi ani aveti...Totusi ... va amintiti de Bucsaru si Unirea Urziceni...?Nu spun asta pentru ca as vrea ca Hagi sa nu reuseasca sau sa pateasca la fel...O spun deoarece ni se dadea exemplu ,ce sa vezi ca si acum ,un om care nu prea vorbea in presa,un om care ridicase ceva din aproape nimic...Parca anul trecut GSP ne arata ruina de stadion de la Urziceni...Tot asa mai tarziu am auzit si de meciurile patronului cu Petrescu...Problema celor ca mine care ridicam semne de intrebare este de ce lucruri pentru care Steaua era condamnata desi nu erau probe-prietenia lui Reghe cu Alexa,meciurile prietenesti ale Stelei fix cu Viitorul,arbitrajele care vai daca se gresea prima oara pentru Steaua se scria zile intregi...,asa zisa prietenie a Stelei cu FRF sau echipa nationala...ex.pot continua-acum cind totul a fost pe fata ni se spune ca e de porc daca urmezi si o cale la TAS...?Adica si TAS-ul a ajuns stelist?Adica prieteniile dintre echipe,arbitrajele catastrofale favorizante pentru o echipa,jocul slab sau antifotbalul...sunt interzise numai Stelei?Uite cineva repeta ca Viitorul a jucat mai bine ca Steaua...Cumva in care meciuri?Daca nu au fost prietenesti sau si prietenesti cele in care jucatorii Viitorului se autoaccidentau de 3-4 ori pe meci?Adica presa a ras de cum a aparat Steaua rezultatul cu Astra dar ce mult le-a placut jocul Viitorului cu Steaua , Craiova,CFR...Pai cit antifotbal a fost daca in meciul cu Steaua comentatorii(DIGI)faceau deja uitatele speculatii cum ca Viitorul a venit sa piarda prin min.60?Adica eu sau Stucan (ca ex.)am spus si dupa acel 1-1 ca a fost blat?Sau blat este doar cind are interes presa?Eu am scris inainte de ASA-Steaua ca Alexa este neam cu Reghe?Eu sau Geambasu inainte de Viitorul -Steaua faceam presiune ca vai meciul sa se dispute pe teren?Desigur,Viitorul campioana!Dar oricum?De ce sunt sigur ca in campionatul viitor se purta din nou integritatea dar spre sfirsitul lui...mai vedem?Apoi de ce vreti voi ca Hagi pentru mine sa fie altceva?Eu il vreau pe acel Hagi care atunci cind jucatorii lui erau la pamant, loviti ,se ducea la ei si ii ridica si le spunea sa joace...In ultimele meciuri nu am mai vazut asta...Poate asta inseamna sa fi mai bun decit Conte si Guardiola...

Gigi cam Pion  •  24 mai 2017, 11:26

@Prostitza S-a ingropat la Galata? :)))) Tu nu te pricepi la sport deloc, nu ca la fotbal. Hagi se informa si stia toti jucatorii si copiii din Romania, inca din perioada Galata. Astia din Liga 1 nici macar nu isi cunosc echipa adversa. Dan Petrescu ii punea sa numeasca macar 8 jucatori din echipa cu care urma sa aiba meci. Hagi a castigat ca nu e Agamitza ca tine. Sa aduci in discutie ce a vandut Hagi comparativ cu altii, sa invoci ca va fi ciuca batailor IN CL...e dovada de super Agamitza care face sport in caditza

Hagi  •  24 mai 2017, 11:26

Un mare sportiv si un mare om care nu numai ca a scris istorie, dar si-a si facut loc in cartile de istorie. Multumim Hagi!

Timm  •  24 mai 2017, 11:27

@Andrei F . Omule traiesti intr-o lume paralela. fcsb nu este si nu a fost Steaua. Steaua a apartinut tot timpul CSA. Din 2003 de la infiintare si pana in 2017 fcsb a fost cea mai avatajata echipa de catre arbitrii/FRF/LPF. Analizeaza unde greseste hattrick condamnatul la inchisoare becali?

gheo-rghe  •  24 mai 2017, 11:29

foarte frumos. un om care creeaza ceva muncind nu un comerciant si intermediar de aer. bineinteles ca pe-aici e plin de mult exersata "ce mare lucru a facut, a fost ajutat de altii, ecetera". da ce sai faci, asta e romania, plina de chibiti care stiu mai bine.

mihai  •  24 mai 2017, 11:38

Jos palaria! desi sunt dinamovist si am sperat pana in ultima etapa ca Dinamo are sa fie campioana nu pot sa nu mabucur ptr. ce facut Regele! Primul titlu ptr. Dobrogea! La mai mare! Merita sa fie decorat cu Steaua romaniei. Merita sa fie presedinte sau mai bine prim ministru-vreo 8 ani cel putin. Sa-i ajute Dumnezeu sa-si implineasca toate visurile

Cineva  •  24 mai 2017, 11:43

Agamitza....chiar esti agamita...sa nu zic altfel.

gigelos  •  24 mai 2017, 11:54

Bravo Gica ! E minunat , stiu asta din proprie experienta , sa-ti vezi realizate visele , ai crezut intr-o nebuinie si ti-a iesit . Toata lumea o da cu intamplari din trecut , cum ai promovat , cum te-ai salvat, cum, cum ...Prostii . Ca si cum as incepe acum , cum a castigat Dinamo in 81 , cum a batut Steaua la Bihor , cum a castigat Rapidul cu Lucescu , cum , cum , cum ... Fratilor ,, NU MA INTREBA CUM AM FACUT PRIMUL MILION '' . Asta e si la Gica , credeti ca poti creste si sa fii curat , Fecioara Maria ? Nu ai cum . Nici in politica , nici in afaceri . Gata , a facut ceva minunat , sa speram ca nu ramane singurul , ce tot o batem atata in cap ? Ma surprinde placut , copii sunt educati , elegant , esi mana lui Bivolaru acolo

BN  •  24 mai 2017, 12:14

In sfarsit un articol corect, o pozitie corecta. Nu doar fata de ceea ce inseamna Hagi pentru societatea romaneasca (a insemnat mult, si de ceva vreme inseamna enorm, dar cine vede?) ci si legat de ceea ce trebuie sa faca un ziarist cu suficienta notorietate : sa educe prostovanii, caci aici e secretul marii noastre schimbari in bine, daca mai poate fi vorba de asa ceva. Nu va simpatizez deloc, sincer, iar motivul ptr care va citesc este acela ca incerc sa-mi dau seama de ce specie de cameleon apartineti. Astazi insa, ati afisat "culori corecte" (ca si ieri despre Boc) fiindca ati scris despre 'Valoare'. 'Valoarea' fiind chestia aia care ramane cand turma pareristilor va fi disparut de mult ca si cum n-ar fi fost niciodata. Deci da, poate ca nu e chiar totul pierdut, si poate aveti dreptate : optimismul ar merita re-considerat ca posibilitate in tara asta. For a change.

basilicus  •  24 mai 2017, 12:19

Incredibil cati rautaciosi si invidiosi....demonstratie clara de ce Romaniei nu-i merge bine. Cand cineva face ceva, ceilalti nu-l imita, ci, scuipand seminte la umbra, il critica si-i cauta defecte.

Urod  •  24 mai 2017, 12:20

Da este extraordinar ceea ce s-a făcut la Ovidiu , și fără sa -i luam din merite lui Hagi , câștigarea campionatului a fost posibila datorita nivelului slab din fotbalul nostru. Problema lui Hagi este ca nu are nimic în spate care să-l susțină financiar . Sponsorii susțin până la un anumit nivel de finantare , dar de acolo trebuie sa vina susținerea permanenta și puternica pe care ți-o da o afacere solida. Adică peste 60% din fondurile clubului trebuie sa fie din resurse proprii, dacă nu vrei sa fii în bătaia vântului....oricum el este într-un mare pericol dacă se hazardeaza și face investiții mari pentru CL. ...în CL sunt echipe susținute puternic financiar și este suficient și doar o singura data sa investești și sa nu recuperezi banii , și gata,te-ai destabilizat financiar, mai ales ca Viitorul este o echipa fara suporteri ,si asa cum am mai spus, n-are un concern în spate care sa asigure bugetul în caz de necalificate. Deci , nu trebuie sa punem presiune pe Hagi și sa fim conștienți ca nu poate sa aibă un drum lung în CL ....mai bine investiții moderate si un drum scurt in CL și sa existe viata pentru Academie , decât un capăt de drum din cauza investițiilor prea mari. Orice afacere din orice domeniu , oricât de buna este ea , dacă nu este dezvoltata în mod echilibrat , o poți pune la pământ, iar eu cred ca avem nevoie de proiectul lui pentru foarte multi ani de-acum încolo , decât un Hagi cazut....Asa ca Tolo , pe lângă critica , Hagi are nevoie și de sfaturi , poate nu este perfect ceea ce-a făcut până acum ,dar e bine să-l avem,asa cum îi avem pe Nadia , Ilie Năstase și alții. ..

basilicus  •  24 mai 2017, 12:20

Sa nu uit, "argumentul" cu Hagi-condamnat penal e de tot rasul! Tu esti, Johannis??

louisfigo  •  24 mai 2017, 12:49

Ceea ce a realizat Hagi seteaza un exemplu de bune practici in fotbalul romanesc in particular, dar si in sportul romanesc in general, acela al cresterii organice. Cele doua imagini pe care le-ati ales pentru a ilustra drumul de la ideea sa la succesul de azi sunt foarte graitoare, insa pe mine ma "sacaie" al naibii de rau o imagine, publicata tot de voi, cu o tabela de pe Ghencea si un scor: 3-5. Nimeni nu-i perfect!

Gabriel  •  24 mai 2017, 14:05

Nu sunt un iubitor al fotbalului, insa urmaresc cu mare interes investigatiile echipei dvs. Povestea asta insa imi da curaj si ma face sa fiu optimist. In Romania se pot schimba lucrurile in bine. Avem doar nevoie de oameni care sa creada si sa munceasca pentru ceea ce cred, cum faceti dvs. Felicitari si multumim d-le Tolontan!

Ardeleanul  •  24 mai 2017, 14:46

@JFM • Subscriu în totalitate la cele spuse de tine. A fost imposibil pentru Hagi, să ˝ia˝ Farul, atârnătorii nu i-ai dat voi...sau maai bine zis, i-ar fi dat, dar numa-n condițiile puse d eei. Din păcate, se vede că s-a greșit, Farul e ca și dispărută, iar Viitorul joacă în Europa.

Mihai  •  24 mai 2017, 15:57

@Agamitza + alti "oameni de bine" : Sincer, as vrea sa mai vad si alti jucatori romani care se "ingroapa" la cate o echipa cu care mai apoi castiga Europa League. In rest, ce sa zic, romanii sunt tot aceiasi ca pe vremea lui nea Iancu, nu s-au schimbat cu nimic. Cand Halep castiga toti o pupa si-i canta osanale, cand pierde trec la injurii si-i canta prohodul. Idem, Hagi face *** si tot nu e bine, c-a avut bani, ca n-a castigat cinstit unu-doua-x meciuri, ca aia, ca aialalta. Orice, dar sa dam putin in el, sa-l coboram putin la nivelul nostru, ca prea i s-a suit la cap, dom'le, cin' se crede asta. Da, e limpede ca omul e compus din lumini si umbre, ca nu e neprihanit si ca, pentru a reusi, mai trebuie facute si compromisuri (unii le zic blaturi, intelegeri, etc.) si tot felul de sacrificii, unele necesare, altele .... DAR, totusi, cati oameni vedeti in tara asta ca DEPUN EFORT si ca se LUPTA si se ZBAT, ca NU ABANDONEAZA, ca INCEARCA ? Cataline, sa stii ca o parte (mica, ce-i drept) va revine si voua, presei scrise, pentru mentalitatea asta paguboasa de a privi realitatea. Cand o echipa/un sportiv roman lupta, sa zicem, intr-o finala pe care o pierde, nu vom vedea niciodata un titlu de genul "X a fost extrem de aproape de A CASTIGA finala", singurele titluri sunt din gama "X a PIERDUT finala", "X a fost INFRANT in finala" etc. Sunt sigur ca intelegi ce vreau sa zic.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

cristi doru  •  24 mai 2017, 16:30

Tolontane, nu mai fi ***, viitorul e fc scornicesti.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Cluj-Napoca  •  25 mai 2017, 14:45

Aoleu! Se va naste o investigatie din partea autoritatilor - au filmat cu drona, au avut plan de zbor si autorizatie de decolare... Se pun Olguta si Gabi pe *** ceva de groaza!

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

laurentiu  •  26 mai 2017, 9:46

Cătăline el a putut pentru ca s-a adaptat, știi prea bine cat a cumpărat în ligile inferioare, ce s-a întâmplat cu steaua (asta adevărată din liga 1 care este emblematica pentru cei mai multi susținători ai sai oportunisti nu aia a armatei pentru suporterii onești "neadaptati"), chiar cu Dinamo și cu multi multi alții. S-a adaptat pentru ca s-a victimizat și a cerut pomana nu pentru ca ar avea valoare, merite ci pentru ca a făcut el ceea ce a făcut pentru noi la un moment dat. Cei care spunem ca nu se poate o spunem ca pentru noi drumul asta e cu adevărat imposibil... pentru ca este inacceptabil. Mult succes îți doresc!

razvan  •  2 iunie 2017, 13:51

RESPECT pentru ce a reusit Hagi alaturi de cei in care a avut incredere si care au stat langa el. Nu e deloc putin lucru ca pe banii tai sa cresti de la zero o echipa care este Campioana Romaniei. O echipa care creste jucatori, o echipa cu o medie de varsta sub 25 de ani, o echipa care are alaturi de jucatori foarte tineri si jucatori cu experienta. Seriozitate, bani cheltuiti intelligent, oameni adevarati astea sunt cheile acestui success.

Comentează