vineri, 12 mai 2017, 7:03
În fotbalul românesc există două modalități de plată a arbitrilor.
La Liga 1, unde un ”central” ia 1.100 de euro pentru un meci, ei sunt salarizați de FRF, căreia cluburile îi varsă banii.
Din sumele primite, arbitrii își plătesc drumul, cazarea și masa – regula e valabilă în toate eșaloanele valorice.
În cazul Ligii 1, banii brigăzilor vin, mai exact, de la Comisia de Arbitri, pe care UEFA a delegat-o cu un statut de independență față de Federația națională.
În schimb, la meciurile din diviziile a doua și a treia, orice independență sare în aer!
764 de lei ia un ”central” la Liga 3
1.630 de lei ia un ”central” la Liga 2
4.910 lei ia un ”central” la Liga 1
Răzvan Burleanu a reintrodus încă de la începutul mandatului său un sistem în care cluburile plătesc în mână, direct brigăzilor.
La Liga 1 se face un contract de PFA între Federație și arbitru.
La ligile 2 și 3 se alcătuiește același contract de persoană fizică autorizată, dar între clubul gazdă și arbitrii care conduc meciul.
Știrea nu e nouă, dar interesant e că șefii FRF persistă în acest conflict evident de interese în care ei înșiși îl imobilizează pe arbitru!
E ca și cum judecătorul ar fi plătit de una dintre părți.
Asta, prin definiție, se întâmplă avocatului, nu judecătorului!
Sigur că inițiatorii sistemului susțin că ”totul a fost făcut pentru ca cluburile de ligile inferioare, care sunt sărace, să plătească impozite mai mici decât dacă ar vira banii către FRF și Federația i-ar da arbitrilor”.
Și, mai spun ei, nu e nicio problemă pentru că ”totul se face prin rotație”.
Această modalitate de plată, prin contract al arbitrului cu echipa gazdă, nu stătea în picioare nici măcar pe vremea comunismului!
Când, teoretic, dar și practic, criteriile de integritate erau mai puțin importante.
”Adevărul e că, în acea perioadă, noi luam banii de la cluburi, dar pe o chitanță, ca delegați ai Federației! Nici măcar atunci nu aveam contract direct cu echipele, nu se considera normal acest lucru”, își amintește Ion Crăciunescu.
OK, Ion Crăciunescu e un contestatar declarat al actualei conduceri federale.
Însă situația e confirmată și de alți foști arbitri.
”Înainte de 1989, primeam raportul de arbitraj și, în mijlocul lui, o chitanță semnată de secretarul general al FRF pe care era trecut baremul. Și luam banii de la club, dar în numele Federației”, își amintește și Adrian Porumboiu.
”Păi gândiți-vă cum e acum! Când arbitrii fac contract direct cu cluburile e ca și cum tu l-ai plăti pe procurorul care te cheamă la audieri!” Adrian Porumboiu
Fostul arbitru vasluian, care s-a certat îndelung și cu Mircea Sandu în ultimii ani ai mandatului acestuia, susține că încăpățânarea FRF ”de a nu regla o evidență arată cât de sigur e Burleanu pe el și cât de puțină legătură continuă să aibă cu fotbalul!”.
Dr. Dan Patru Tudosie • 12 mai 2017, 7:28
Nu vad care e problema. Daca e sa cumpere arbitrul, un club o poate face oricum, indiferent ca-l plateste direct sau nu. Tre sa invatam ce inseamna corectitudinea.
Tavi • 12 mai 2017, 7:29
Trist dar adevarat. DNA-ul oare nu se poate implica, sau statul, in acest evident "conflict de interese"?Ce legi se respecta in Romania? Sau legea e doar pentru prosti, smecherii care stiu sa o dribleze (ca tot suntem la fotbal) pot face ce vor? Unde esti tu Tepes Doamne?
dynamic • 12 mai 2017, 7:37
Nu era mai corect urmatorul titlu: "LA LIGILE 2 ȘI 3, ARBITRII SUNT MAI LEGAȚI DE CLUBURI PRIN BANI DECÂT PE VREMEA LUI CEAUȘESCU!"?
Cătălin Tolontan • 12 mai 2017, 7:40
@dynamic: ba da, e mai buna asezarea dvs decat a noastra. Nu luam intotdeauna cea mai buna decizie la titrare.
ion • 12 mai 2017, 8:32
Golanie pe fata! Un bun prilej de dat bani(+) in mana fluerasului! Normal ar fi ca cel ce desemneaza sa plateasca! Dar se complac toti pt ca banii negrii se justifica si se impart mai usor.
Lukis • 12 mai 2017, 9:14
Subscriu primului comentariu. Unde e problema? Exista vreun contract cu valoare diferita fata de barem? Pe vremea lui Ceausescu exista notiunea de PFA?
Geo • 12 mai 2017, 9:36
Asa si? sunt de acord cu ce a scris Dr. Dan Patru Tudosie. daca e sa cumpere arbitrul i-l cupara oricum. Tocmai in liga 1 unde sunt salarizați de FRF se fac magarii. Nimic interesant in articol.
Cătălin Tolontan • 12 mai 2017, 11:08
@Dr. Dan Patru Tudosie, Lukis, Geo: Imaginati-va urmatoarea scena. Mergeti la tribunal si judecatorul este platit in plic de cealalta parte. Si semneaza un contract prin care presteaza un serviciu pentru cealalta parte. Va simtiti bine? Respecta acest contract dintre o parte si judecator principiul ca ambele parti sunt egale in fata instantei, in absenta caruia orice proces e o mascarada?
dinamo_fan • 12 mai 2017, 11:10
la ce saracie e in liga a 2-a e mare minune daca arbitrii isi iau banii aia..mai degraba cred ca pleaca cu cate o punga cu carne, oua, cate un pui samd.
Lukis • 12 mai 2017, 11:33
@Cătălin: Se poate face o paralela intre cele doua cazuri, dar sunt 2 situatii diferite. In cazul nostru situatia este reglementata (aici discutam daca bine sau gresit) si banii nu merg in plic, ci prin documente oficiale. Revin la intrebarea mea: sa gasit un caz in care plata oficiala a diferit de barem? Parerea mea este ca nu. Daca exista "influente", aceste vor fi facute "clasic", exact ce a zis si @Dr. Dan Patru Tudosie, si atunci revenim la situatia noastra: ce conteaza cine plateste baremul oficial, prin acte justificative, atata timp cat mismasurile se fac "clasic"? PS. O intrebare retorica: cine plateste judecatorul, paratul sau vatamatul?
vlad • 12 mai 2017, 11:34
Ok, poate e o problema... dar poate un club sa refuze sa plateasca?? Nu, deci nu are niciun fel de putere de presiune asupra arbitrilor. Juridic putem discuta ca pare conflict de interese, dar practic.... nu asta contribuie la blaturi, sa fim seriosi.
dinamo_fan • 12 mai 2017, 11:44
@CT - daca vreti sa faceti analogie...de ce nu o ganditi in felul urmator: la tribunal in prima sesiune plateste prima parte si in a 2-a sesiune a 2-a parte. Asa cum si le fotbal se joaca tur-retur. Cat timp se incheie un proces verbal in care de fatza sunt ambele parti si arbitrii si toate partile semneaza pv ca s-a achitat grila totul este ok. Nu ar fi ok daca echipa gazda ar plati fara ca echipa oaspete sa fie de fata ca sa vada suma exacta. Evident corect este ca aceeasi suma sa fie platita si la tur si la retur. Prea cautati nod in papura.
Cătălin Tolontan • 12 mai 2017, 11:45
@dinamo_fan: adica prima instanta platita de o parte si a doua platita de a doua parte. Atunci luati dvs prima instanta si eu apelul unde hotarirea ramine definitiva :-) Ganditiva si asa: in nici o tara civilizata nu se face plata arbitrilor direct de la cluburi. De ce?
Dragos • 12 mai 2017, 13:12
"Ganditi-va". In rest, in tot fotbalul romanesc, arbitrii sunt platiti pe loc, de catre echipa gazda. In fond, pe arbitri nu-I intereseaza de unde vin banii. Si tot fiind vorba de PFA-uri si alte SRL-uri: exista vreun club dat in judecata de catre arbitrii din pricina neplatii baremului? Serios, chiar cautati nod in papura. Se cauta metode de fiscalizare, nu de legare a arbitrilor de cluburile pe care le arbitreaza...
LaHa • 12 mai 2017, 13:13
La handbal (volei, baschet, rugby) asa se procedeaza si la Liga 1: cluburile platesc direct arbitrii (si observatorii), plic si contract, fara PFA, fara factura, cu chitanta/delegatie. ANAF si MFin nu vor sau habar n-au sa clarifice si sa emita o norma valabila in toate sporturile, desi au primit solicitari repetate. Unii arbitri nu pot fi PFA, lucrand in politie, armata, etc. Ca la noi, la nimeni... o fi greu sa se preia un sistem, oricare ar fi el, de la UEFA, EHF sau vreo alta federatie nationala? Au fost niste scandaluri pe tema asta si in Italia, acum vreo 10 ani...
Rumburak • 12 mai 2017, 17:24
Mai e 29 de zile pana zboara Zburleanu deoarece Polonia bate Romania.Doamne Ajuta!In sens de zbor.
Mihai Badea • 13 mai 2017, 5:26
Decât așa, nu mai bine scoatem cu totul arbitrul din ecuație? Se face și economie de bani ... Să decidă căpitanul echipei gazdă când e fault și când a intrat mingea în poartă. Cât despre titluri, pentru exemple negative, m-aș uita mai degrabă pe gsp.ro . Poate nu este vorba totuși de rea-intenție, ci doar de o modalitate mai puțin inspirată de a atrage atenția asupra faptului că nu te poți aștepta la calitate atunci când nu plătești pentru conținut.
Golombioschi Ilie • 13 mai 2017, 8:21
Daca prin aceasta manevra se incearca eludarea unor prevederi legale nu e in regula, trebuie remediata anomalia din moment ce la liga 1 se poate e normal sa se poata conform legilor la toate ligile.
Pajlic • 13 mai 2017, 8:43
Mi se pare absurd ca tocmai dl Craciunescu sa vorbeasca, cand tocmai dumnealui a inventat aceasta regula, obligandu-i pe arbitrii sa isi infiinteze pfa pe vremea cand era presedinte la cca....
nenea Gigi • 13 mai 2017, 18:31
De ce nu se face ca la tenis ma intelegi cutare cutare albitru nu mai fuge ca bousi sta la centru pe un scaunel ca boieru si zice aut fault stiu eu o bagabonteala in care si fiecare are drept la 20poftim 25 de reluari animate si cu asta basta si gatavse termina si pui 6 camere si un compiuter si am terminat fotbalul
Ion Craciunescu • 13 mai 2017, 18:36
D le Pajnic ,sunteti intr o mare eroare !Da eu i am pus pe arbitrii sa isi faca pfau ri ,dar problema pe care o ridica d l Tolontan este ca acel contract de plati se in cheia la toate cele trei ligi ,de catre arbitrii cu FRF.Acum acest lucru se face nu mai la liga intai.La liga a doua si a treia contractul de plati se face de catre arbitri cu echipa gazda ,inainte de meci si bani se platesc cash ,la stadion.Procedand in felul acesta FRF a creat mari anomali.Eu am inpus un sistem unitar de plati pt toate ligile si platile se faceau nu mai prin intermediul conturilor bancare !!!Arbitri trebuie sa fie in subordinea FRF si sa fie independenti fata de ambele echipe pe care le arbitreaza.Dupa parerea mea ,aceasta este o mica "jmecherie ",dar despre acest lucru si implicatiile acesti sistem ,care impune arbitrului sa aiba un dublu standart(arbitri de liga intai arbitreaza si la liga a doua si a treia)se va mai vorbi.Arbitriila liga intai incheie contract de plati cu FRF(plata facandu se prin conturi bancare ,iar din suma incasata se plateste tva)iar tot el ,cand se duce la liga a doua si a treia ,incheie acelasi tip de contract ,dar cu echipa gazda.Si zic ei ,ca intrucat nu se realizeaza venituri de peste 65000euro anual ,nu trebuie sa mai se plateasca tva.Da nu se mai plateste tva,,dar activitatea lor devine una dependenta si activitatile dependente se impziteaza ca venituri din salariu suplimentar.Mie frica ca cei de la FRF care au facut aceasta "inginerie",pt ca ei au impus acest sistem dublu ,cluburile si arbitrii neavand nici o vina,sa nu cada din lac in put!