Fosta procuroare DNA Alina Stoica reproșează instanței că nu ne-a pedepsit în Gala Bute și ne-am apucat să facem investigații și în sănătate!

Magistratul care e acum la DIICOT a pierdut și al doilea proces cu ziariștii care relatează ”Gala Bute”

marți, 9 mai 2017, 7:00

 

De Mirela Neag și Cătălin Tolontan

Cât de supărat trebuie să fii.

De doi ani și jumătate, prima oară pe 17 octombrie 2014, procurorul Alina Florentina Stoica intentează procese succesive ziariștilor din Gala Bute.

Inițial, ea reclamă ”încălcarea dreptului la imagine, reputație și demnitate prin articolelele ziarului din 2013-2014”.

Sunt ultimii doi ani ai mandatului președintelui Traian Băsescu.

Sunt anii când Elena Udrea declara că Numele meu nu trebuie să apară în dosarul Gala Bute!”.

Și, într-adevăr, numele nu apare printre inculpați.

Elena Udrea nu apare câtă vreme de dosarul ”Gala Bute” se ocupă la DNA procurorul Alina Stoica.

Cît de supărat trebuie să fii.

Conducerea DNA îi numește rechizitoriul drept ”nelegal”

Alina Stoica a fost procuror șef al Serviciului de combatere a infracțiunilor de corupție împotriva intereselor financiare ale Comunităților Europene din DNA.

Din primăvara lui 2012 și până în iarna lui 2013, ea investighează faptele cunoscute publicului sub numele de ”Gala Bute”.

Întocmit în noiembrie 2013, rechizitoriul ei îl trimite în instanță doar pe Rudel Obreja.

”Țap ispășitor”, după cum declară chiar președintele FRB.

Conducerea DNA îi infirmă rechizitoriul Alinei Stoica, numindu-l ”nelegal”.

E decembrie 2013 și, imediat, magistratul pleacă întâi la Parchetul de pe lângă Înalta Curte, unde i se oferă o poziție la biroul de presă. Refuză. Pe bună dreptate.

După 12 ca procuror, ani în care, potrivit propriilor afirmații, ”nu am avut nici o achitare definitivă”, cât de supărat trebuie să fii când ți se propune un post la biroul de presă!

Declină și în aceeași lună, ajunge la DIICOT, unde șefă este Alina Bica, buna prietenă a Elenei Udrea.

Efectul articolelor îi împiedica anchetele de la DIICOT!

Mai trece un an.

Pe 17 octombrie 2014, Alina Stoica îi dă în judecată pe ziariștii Gazetei.

Procurorul povestește în cererea adresată instanței că suspecții din dosarele sale, se ocupă acum de trafic transfrontalier de droguri, îi pun în dubiu ”buna-credință și profesionalismul”, folosind argumentele din ziar. 

7 inculpați au fost declarați vinovați de prima instanță la Înalta Curte de Casație și Justiție

8 inculpați au trimis în judecată procurorii Ana Dana și Marius Bulancea în ”Gala Bute”

1 inculpat a vrut să trimită în judecată procurorul Alina Stoica, prin rechizitoriu

Procurorul pierde definitiv primul proces

În iunie 2016, magistratul pierde definitiv procesul la Tribunalul București. Judecătorii scriu în motivație că ”jurnaliștii au avut bază factuală”. 

Nici prima instanță, nici a doua nu sunt de acord cu plata celor 100.000 de lei pe care procurorul îi cere fiecăruia dintre cei doi ziariști.

Urmarea?

În noiembrie 2016, Alina Stoica îi dă din nou în judecată pe reporteri.

De astă-dată, pentru articolul în care ziarul povestește ce s-a întâmplat în primul proces! Aici.

Apoi, Alina Stoica adaugă încă un articol, cel în așteptarea sentinței din ”Gala Bute”, când ziarul titrează: ”După 6 ani, noi tăcem, e timpul să vorbească justiția”.

Cât de supărat?

Atât de supărat.

Pe Alina Stoica o preocupă cazul ”Gala Bute”

Alina Stoica nu e prezentă la niciunul dintre termenele celor două procese cu ziariștii, din toamna lui 2014 și până azi.

Dar interesul procurorului față de cazul ”Gala Bute”, pe care l-a instrumentat cândva, pare în continuare foarte mare.

De altfel, cere Tribunalului București să aducă de la Înalta Curte rechizitoriul ”Galei Bute”!

Probabil pentru ca judecătorul să-l compare cu cel întocmit inițial de ea, rechizitoriu pe care îl solicită de asemenea curții.

”Nu puteam să o audiez pe numita Udrea Elena pentru că nu eram sesizată/nu aveam cunoștință de posibile fapte penale ce ar fi fost săvârșite de aceasta” Procurorul Alina Stoica pentru Tribunalul București

Prezidată de judecătorul Adela Coman, instanța Tribunalului București respinge aceste cereri.

Interesant și el de ”Gala Bute”, Lucian Vlădescu, avocatul Alinei Stoica, spune în pledoaria publică din fața Tribunalului București: ”Vom vedea și cum s-au strâns probele în acel dosar de la Înalte Curte!”. 

”Buna-credință a ziariștilor a fost constatată definitiv de către o instanță”

Când îi acuză pe ziariști, Alina Stoica solicită:

Diana Hătneanu, avocatul reporterilor, remarcă în fața instanței că, în acest al doilea proces, procurorul Alina Stoica numește drept calomnii o trecere în revistă a dosarului ”Gala Bute”.

Avocatul argumentează că o instanță s-a pronunțat deja.

”Buna-credință a ziariștilor în relatarea implicării reclamantei în dosarul Gala Bute a fost constatată definitiv de către o instanță de judecată! Dacă buna-credință există cu privire la opinii mai abrazive, cum n-ar putea exista când se enumeră faptele care au stat la baza opiniilor anterioare?”.

Procurorul se pune pe listă cu ”victimele” investigațiilor din sănătate

Câteva citate din cererea trimisă de Alina Stoica instanței arată cât de furios e procurorul:

Atât de supărat trebuie să fii.

Ca să te plasezi pe aceeași listă cu cei ce se consideră victime ale ”denigrărilor” din investigațiile din Sănătate.

Alina Stoica nu nominalizează.

Doar le zice ”de notorietate”.

Cele mai cunoscute sunt: Unitatea de Mari Arși de la ”Floreasca”, Hexi Pharma, pacienții infestați cu viermi de la Spitalul de Arși din București, managerul de la Spitalul ”Malaxa”, Florin Secureanu, și Vitalaire.

În toate aceste cinci cazuri, alți magistrați au deschis dosare penale.

Cît de supărat trebuie să fii să spui că nu e normal, că totul e o minciună, poate o conspirație la care iau parte sute de mii de oameni – de la ziariști la victimele produselor Hexi Pharma și de la medici la pacienții morți cu infecții nosocomiale.

Alina Stoica atrage atenția judecătorilor unde duce nepedepsirea ziariștilor

Procurorul Alina Stoica susține, în pagina 11 a cererii sale către instanță, că instanța a greșit când nu ne-a pedepsit pentru ce a pățit ea!

Și că deciziile succesive ale curților care nu i-au acceptat cererile de despăgubire, au încurajat involuntar mai departe minciuna.

”Acest lucru reprezintă o încurajare a pârâților Tolontan Cătălin și Neag Mirela de a continua calomnierea subsemnatei sau a altor persoane ce ar putea constitui la un moment dat ținta intereselor acestora, ceea ce s-a și întâmplat în 2016, așa cum am anticipat în scris (când au declanșat o așa-zisă campanie de dezvăluiri din domeniul medical)”.

Cât de supărat trebuie să fii!

Tu, ca procuror, ai profețit instanței că, dacă îi lasă nepedepsiți pe acești doi ziariști, atunci lumea va suferi în continuare.

Și judecătorii, unul după altul, nu te-au ascultat și nu au văzut cum se naște pericolul.

Teoria celor două dosare ”Gala Bute”

În privința ”Galei Bute”, Alina Stoica susține că, de fapt, ea a investigat alt caz ”Gala Bute”, nu cel ajuns în fața Înaltei Curți!

”Rechizitoriul a fost emis într-un alt dosar decât cel în care subsemnata a făcut cercetări (…), întrucât în mod evident privește alte fapte (…), posibile fapte cu care nu am fost sesizată și de care nu am avut cunoștință pentru a le cerceta”.

Așa se explică faptul că ea l-a trimis în judecată doar pe Rudel Obreja.

Cercetarea ulterioară a cazului a dus la inculparea a 8 oameni, printre care și Elena Udrea. Dar acesta era un alt caz.

Cât de mîhnit trebuie să fii ca să apelezi la o asemenea teorie!

Șirul de acțiuni mai puțin obișnuite pe care procurorul Alina Stoica l-a intentat celor doi ziariști intră în atenția Raportului Freex – Libertatea presei în România 2016-2017.

Active Watch se implică în primul proces.

”Instanța respinge ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată”

Joi, 4 mai 2017, judecătorul Adela Coman de la Tribunalul București anunță sentința în cel de-al doilea proces.

”Respinge ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată. Ia act că pârâţii nu au solicitat cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, 04.05.2017”.

Procurorul DIICOT Alina Stoica a pierdut.

Sentința nu e definitivă.

După 12 ani de succese pe linie primești cazul ”Gala Bute” și o siluetă binecunoscută, în palton elegant, se interpune între tine și tot ce ai învățat să faci.

Cât de supărat trebuie să fii pe tine.

 

Cererea de chemare în judecată a procurorului Alina Stoica la adresa lui Cătălin Tolontan și a Mirelei Neag:

 

Apărarea jurnaliștilor în procesul cu Alina Stoica, formulată de avocatul Diana Hătneanu:

Comentarii (25)Adaugă comentariu

nefertem  •  9 mai 2017, 7:32

Ce mizerie. Nu-s expert si intreb, cat timp poate cineva, de pe o pozitie de forta, sa te tarasca in proces dupa proces dupa proces, pe motive puerile, pana cand se considera hartuire? Astia pun mana de la mana sa ne-aduca inapoi in epoca de aur, unde nu mai putea spune nimeni nimic. Voi taceti ca noi furam.

Cătălin Tolontan  •  9 mai 2017, 7:33

@nefertem: e dreptul oricarui cetatean sa apeleze la justitie. Dupa cum exista si dreptul, daca la rindul tau te simti calomniat in denunt, sa apelezi la instanta.

Tavi  •  9 mai 2017, 7:48

Felicitari pentru munca si efortul depus. Daca ar fi toti jurnalistii precum aceasta echipa...Continuati. R-E-S-P-E-C-T.

Cristi  •  9 mai 2017, 8:56

Se simte in pericol pentru ca nu a cercetat corect cazul si atunci striga "hotii". Felicitari pentru munca voastra! Tineti-i in priza si se vor curenta intr-un final toti maimutoii acestia aroganti.

Florian  •  9 mai 2017, 9:08

Tolontane era frumos daca scriai asa " ...erau ultimii ani ai mandatului lui Traian Basescu, si primul an de puscarie a lui Felix, patronul meu. " Si cine va opreste mai frate sa va imbracati si voi elegant , ca bani " *** " se pare ca aveti. Aratati de parca ati fugit de acasa de frica procuroarei asteia rea.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Alex One  •  9 mai 2017, 9:22

Merit multumiri pentru perspicacitate.

Cetatean Sector 2  •  9 mai 2017, 10:01

Felicitari celor doi jurnalisti. Pentru orice cetatean cu un minim bun simt, deci in deplinatatea facultatilor mintale, atitudinea dnei procuror Stoica este scandaloasa si impardonabila. Dna procuror, ca magistrat, ar fi trebuit sa cunoasca un lucru elementar, si anume ca nu poate sau nu putea cere, fie si pe cale judiciara, ceea ce nu a avut si nu are.

fotbal  •  9 mai 2017, 11:01

e naspa ca duduia nu poate depasi momentul. parca stiu de undeva poza, paltonul si oglinda de masina. misto poza. sinteza curata☺

Razvan  •  9 mai 2017, 11:07

Bravo Cataline....nu va opriti. Scapati-ne de *** din sistem.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

geo  •  9 mai 2017, 11:29

Pădure fără uscături nu există. Tot lăudăm DNAul dar cunosc cazuri de persoane ridicate - cu tam-tam - reținute, apoi arestate și ulterior eliberate pentru că procurorii DNA nu au reușit / nu au fost în stare să le probeze vinovăția.

Cătălin Tolontan  •  9 mai 2017, 11:30

@geo: nu e simplu sa fii magistrat. Ei lucreaza pe probe. Si, in orice meserie, sunt momente cand lucrurile ies si cand nu ies. Problema in cazul procurorului Alina Stoica este aceea ca nu poate afecta dreptul la libera exprimare pentru ca a avut un moment delicat in cariera. Rechizitoriul acela intocmit de ea, doar cu Obreja inculpat, ramine infirmat de conducerea DNA si nu o sa schimbam regulile democratice pentru ca se supara cineva. Vom relata in continuare si despre procesele pe care le intenteaza, pentru ca sunt publice, si despre Gala Bute.

IRAELIAN  •  9 mai 2017, 11:59

***

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

BRAVO  •  9 mai 2017, 12:57

Da, meritati sa fiti pedepsiti ca prea va bagati nasul in toate afacerile murdare, nu mai poate nimeni lua o spaga din cauza voastra ca imediat le sare DNA-ul in cap...

Venom  •  9 mai 2017, 13:16

Nu e supărată, Alinuța se înscria, clasic, în linia extinsă de intimidare a presei trăgând în ziariști și nu în mesaj. E tupeul fratiei! De ce se poartă ca o avocată a celor pe care ar trebui să îi cerceteze? De ce face rechizitoriul bici? Pentru că nu avem o lege a responsabilității magistraților așa cum nu avem nici una pentru funcționarii publici, demnitari sau medici. În celebra poză cu fetele vesele la shopping, poate că procurorul AS căra plasele și le deschidea ușile, dar nu a mai încăput în cadru :) Numai cârcotașii pot pretinde că ea nu și-a îndeplinit atribuțiile de deserviciu public. Supusă loială, profi asta are stofă de șef și de ce nu, ministru! Eu o văd mare, e păcat să se irosească în anonimitate și roluri mici!

Ando22  •  9 mai 2017, 13:41

Felicitari pentru ca ati scapat de o grija :) Va apreciez si va urmaresc in continuare articolele.

Cătălin Tolontan  •  9 mai 2017, 13:42

@Ando22: decizia nu e definitiva si e dreptul procurorului DIICOT sa faca apel. Probabil ca va face. Si, de ce nu, un proces nou si pentru acest articol. Orice e posibil.

marian  •  9 mai 2017, 15:55

vad ca pozezi in luptatorul dreptatii dar vreau sa te intreb ceva:de ce oare azi pe site-ul gsp nu apare nicio fotografie cu japonezul de la astra de la finalul meciului de aseara?***?

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

talpaiadului  •  9 mai 2017, 16:18

Bravo Tolo, tine-te scai de ei, nu-i lasa! @Florian: nu are importanta motivatia ziaristului atat timp cat publica lucruri adevarate, iar faptul ca un om cu bani se imbraca simplu e un lucru de laudat, inseamna ca-l preocupa lucruri mai importante decat moda.

StefanCM  •  9 mai 2017, 16:54

Daca, sau mai exact cand castigati procesul, in urma deciziei primiti ceva despagubiri pentru timpul si nervii pierduti? Ca de inteles inteleg ca e dreptul fiecaruia sa dea in judecata pe altcineva doar pentru ca vrea. Si are dreptate BRAVO, nu mai pot oamenii sa doarma linistiti de grija voastra.

StefanCM  •  9 mai 2017, 16:56

Adica sa fiu mai explicit. Eu am bani. Sunt bulionar, am avut rosii cu nemiluita si am strans bulioane peste bulioane. Sunt suparat pe Marcel ca s-a uitat urat la mine. Asa ca il dau pe Marcel in judecata la foc automat, fara nici o baza reala, doar pentru ca imi permit sa platesc avocati 50 de ani sa il tina pe Marcel prin tribunale. Inteleg ca e dreptul meu sa fac asta, dar pe Marcel cine il protejeaza? Ca 50 de ani nu sunt putini.

Singurelu  •  9 mai 2017, 17:07

Deci Nuti prietena cu Bica sefa antimafia vai ea antimafia buna prietenia.Nu degeaba ia 6 ani.

Singurelu  •  9 mai 2017, 17:24

De ce hatz,nu sunt si eu prietenu lu Shakira?joc fotbal doar in curtea scolii?nu cant decat in baie?nu stie romana?sau nu cumva nu dorm ca am o datorie de 4 mil in banci?undeva la mijloc.

anti democratul  •  10 mai 2017, 4:34

Bai tolontane mai pune mina pe carte si mai lasa "gargara" asta !! In literatura de specialitate s-a folosit si se foloseste limba engleza. Western democracy . Nu . Eastern democracy ! In Est nu va exista niciodata dar niciodata Western democracy . Voi tzarile din est in special Romania v-ati descurca mai bine in dictatura fie ea de dreapta sau de stanga ! Oricum in mediul rural sunteti din punct de vedere economic in urma cu 100 de ani fatza de Vest ! Voi stiti sa minuiti bine smart phone-ul ca utinlizatori ca de produs il produc tzarrile avansate tehnologic . Productivitate nu aveti si nu o sa aveti niciodata .

gogu  •  10 mai 2017, 4:37

frumos, mai sapati, mai sunt si alte persoane, din alte dosare uitate de doamna in cauza, tot din anturajul lui Nuti

Cipri  •  22 septembrie 2017, 17:43

Nea Tolo, poti sa mai adaugi un episod la Gala Bute.Vezi ca Ionela Stoian din gala bute e una si aceeasi persoana cu Ionela Vasile din dosarul Belina..peste ani a crescut de la sef serviciu (gala bute) la director general (Belina) pentru ca acum sa ajunga ditai Secretarul General al unui minister cu o avere impresionanta

Comentează