Narcis Copcă locuiește de peste 15 ani într-o vilă din Pipera care nu apare în declarația sa de avere! ”Locuiesc, dar este casa părinților mei, pensionari”, spune managerul

Veniturile oficiale ale medicului sunt atât de mici că ele abia acoperă școala privată de 1.000 de euro pe lună a băiatului!

joi, 20 aprilie 2017, 7:07

”Veniturile mele sunt cele din declarație. Da, nu îmi rămân prea mulți bani după ce plătesc școala băiatului, dar mai avem și părinți, și bunici care ne ajută” Narcis Copcă, managerul Spitalului ”Sf. Maria”

 

De Mirela Neag, Răzvan Luțac și Cătălin Tolontan

Narcis Copcă se declară ”mâhnit”.

Consideră că articolul de ieri din Gazeta Sporturilor, în care apare firma fondată de soție împreună cu soțiile patronilor Terra Gaz Construct, taman când Terra Gaz refăcea Spitalul Sf. Maria, ”mă pune pe nedrept pe aceeași listă cu persoane precum Florin Secureanu și alți directori, care n-au nici pregătirea mea profesională de chirurg, nici economică și nici de management”.

Adevărul e că există cel puțin un capitol unde Narcis Copcă e pe altă listă.

Printre managerii de spital, șeful de la ”Sf. Maria” sare în ochi prin veniturile mici declarate.

Și prin faptul că vila din Pipera unde locuiește nu apare în declarația de avere!

Proprietăți declarate de sute de mii de euro, dar lipsește chiar vila unde stă

”Familia Copcă a început să-și construiască o vilă mare în Pipera în 1999, chiar în momentul în care el a ajuns manager la Sf. Maria”, povestește un medic din spital.

”Construcția a durat câțiva ani și au existat multe legături pe care oamenii din clinică le-au făcut cu firmele care lucrau și în spital” Chirurg din Sf. Maria

În declarația de avere a lui Narcis Copcă figurează un apartament de 87 de mp în București și un apartament de 83 de mp în Năvodari.

Ambele au fost cumpărate, cel din București în 2004 și cel din Năvodari în 2005.

Mai are un teren de 2,4 hectare în Gulia – Tărtășești, comună la 25 de kilometri de București.

Achiziționat în 2007, terenul este plasat chiar lângă complexul rezidențial Casa de Vis 1.

Conform estimărilor zonei, terenul lui Copcă din Gulia a avut o valoare de ordinul sutelor de mii de euro în momentul cumpărării.

Printre proprietăți nu apare însă vila din Pipera, deși toate sursele arată că aici trăiesc Narcis Copcă, soția Mirela și băiatul lor de 14 ani.

De altfel, băiatul scrie pe propriul Facebook că domiciliază în Pipera și așa este înregistrat, ca locuind în Pipera – Voluntari, la competițiile de tenis la care participă.

Pagina de Facebook a fiului lui Copcă, pe care acesta scrie că locuiește în Pipera. Am blurat numele și fotografia tânărului, acesta fiind minor
Pagina de Facebook a fiului lui Copcă, pe care el scrie că locuiește în Pipera. Am blurat numele și fotografia tânărului, băiatul fiind minor

În ultimii 6 ani, împreună cu soția, Copcă a câștigat 2.000 de euro pe lună

În privința veniturilor, luând la mână toate declarațiile de pe portalul Agenției Naționale de Integritate, din 2011 și până în 2016, Narcis Copcă declară câștiguri aproape neschimbate.

Sunt dintre cele mai mici venituri pe care le poți găsi în declarațiile managerilor de spital.

Mai ales ale unui șef de spital cu vechime de 18 ani.

Timp în care, după cum spune chiar el, ”am făcut singura clinică publică din România care are avize pentru două transplante: ficat și plămân. Ca să nu zic trei, socotind și pancreasul”. 

760 de euro pe lună a câștigat în medie Mirela Copcă din 2011 și până în 2016

1.300 de euro pe lună câștigă Copcă din salariul de manager și de la UMF ”Carol Davila”

Soția, profesor de engleză la ”Dimitrie Cantemir”, încasează și mai puțin: 1.426 de lei pe lună în 2016.

În anii buni, 2011 și 2012, Mirela Copcă ajungea la cel mult 1.900 de lei pe lună.

Veniturile celor doi soți Copcă, defalcate pe ani
Sumele încasate anual de cei doi soți,  conform declarațiilor de avere ale lui Narcis Copcă de pe portalul ANI

”Casa e proprietatea părinților mei, pensionari. Eu locuiesc aici uneori”

Veniturile declarate de Narcis Copcă explică foarte greu:

-Domnule Copcă, e adevărat că locuiți în Pipera, orașul Voluntari?
-Ce vreți să spuneți?

-E o întrebare.
-Da, uneori locuiesc și acolo.

-Cum uneori?
-Nu vă supărați, ce vreți să spuneți?

-Avem în față declarația dumneavoastră de avere și casa din Pipera nu figurează, deși locuiți în ea.
-Păi, nu are de ce să figureze, că e a părinților mei. E proprietatea lor. E ceva ilegal în asta? Plus că eu în buletin am altă adresă.

”Da, fiul meu a stat și el aici, dar până acum un an”

-Nu discutăm despre legalitate sau ilegalitate. Avem un document public, declarația dumneavoastră de avere, și sunt lucruri pe care am vrea să le înțelegem.
-Eu înțeleg că vă interesează. Deși speram să vă intereseze transplantul. Mi-am zis, în sfârșit, niște ziariști consecvenți se ocupă de asta. Nu vi se pare ciudat că de câteva luni, de când eu am făcut o plângere la DIICOT pe problemele din transplant, apar lucruri despre persoana mea?

-Porniți de la premiza relei noastre credințe? Sunteți manager de spital, anumite lucruri sunt publice și merită lămurite.
-Nu vă suspectez de rea-credință. De acord să le lămurim. Sunt deschis, nu am nimic de ascuns. În casa din Pipera stau părinții mei și mai locuiesc și eu. Uneori părinții, care sunt pensionari, locuiesc la țară și atunci locuiesc eu în Pipera.

-Nu e vorba doar despre dumneavoastră, ci și despre familie.
-E vorba doar despre mine.

-Fiul dumneavoastră arată public că locuiește tot aici, în Pipera.
-Da, fiul meu a locuit aici, în Pipera, dar nu mai locuiește de un an. Asta vă asigur.

-Când ați construit vila?
-În 1999.

-Și nu e bizar să locuiți acolo de atâta timp și să nu fie în declarația de avere?
-Păi dacă nu e casa mea? Nu e proprietatea mea!

”Mai avem părinți, mai avem bunici care ne ajută”

-În legătură tot cu declarația de avere, acestea sunt veniturile dumneavoastră?
-Întrebarea e retorică.

-Nu e retorică pentru că veniturile explicite nu se suprapun cu investițiile și cu cheltuielile.
-La ce vă referiți?

-Băiatul dumneavoastră este la International British School, unde taxa lunară depășește 1.000 de euro.
-Nu vreau să discut despre băiat că e minor.

-De acord. Nu băiatul e discuția, dar e vorba de o cheltuială a dumneavoastră, greu de susținut din veniturile pe care le-ați declarat.
-De ce spuneți asta?

-Pentru că dumneavoastră câștigați mai puțin ca manager de spital decât costă taxa copilului.
-Eu cred că dacă faceți calculul veți vedea că îmi rămân niște bani.

-Dacă adăugăm la leafa de la spital cât luați și de la UMF și scădem taxa de școlarizare vă rămân 200 de euro pe lună!
-Totuși, rămân. Și mai câștigă și soția. Plus că mai avem părinți, mai avem bunici care ne ajută.

-Spuneți că…
-Să știți că eu nu-mi reproșez nimic ca manager de spital. Fiecare contract este legal. Nu am relații cu patronii de firme. Cât despre legătura cu un anume primar, că am văzut că ați spus despre Sorin Oprescu, investițiile în ”Sf. Maria” au fost votate în unanimitate de către Consiliul General.

”Nu am fost niciodată audiat la Parchet despre această casă”

-A existat vreodată vreo întrebare a Parchetului pe tema casei dumneavoastră din Pipera?
-La ce vă referiți?

-Ați fost vreodată audiat în legătură cu această casă, v-a întrebat cineva despre construcția ei?
-Nu. De ce? Eu stau aici uneori, soția și copilul vin aici în vacanță.

-Vă întrebăm pentru că noi avem un document mai vechi în care Parchetul a închis cazul casei și apoi l-a redeschis.
-Eu nu am fost niciodată audiat. E prima oară când aud de așa ceva!

”Voi face o teză de doctorat extrem de originală”

-Poate că se referă la faptul că părinții dumneavoastră nu aveau banii ca s-o facă și, coincidență, locuiți în ea.
-Nu vreau să vorbesc despre asta, despre mine, da, dar despre ei, de ce? Nu vă supărați, v-am spus că nu cred că e normal să fiu pe aceeași listă cu managerii pe care i-ați invocat. (nr. E vorba de Secureanu, Armeanu și Boer). Ei nu au două specializări medicale ca mine. Nici nu știu dacă ei au practicat-o pe prima. Eu fac operații care nu se fac în România să știți, în afară de Fundeni. Ceilalți nu au dublă specializare medicală și economică, nu au făcut ASE-ul.

-E adevărat că vă dați doctoratul la ASE?
(Puțin mirat) Da. Voi prezenta o teză de doctorat chiar în acest an, o lucrare extrem de originală, axată pe eficientizarea spitalelor din București și pe problematica transplantului, pe problemele legislative. Nu am nimic să-mi reproșez, să știți.

Medicii și-au reclamat managerul la Parchet

În 2003, un grup de medici din Spitalul ”Sf. Maria” reclamă la parchet casa pe care Narcis Copcă și-o face în Pipera.

”Au observat că dispar materiale din spital, au și urmărit drumul lor”, își amintește unul dintre rebelii de atunci.

Plângerea ajunge la Parchetul Judecătoriei Sectorului 1.

Nu se întâmplă nimic.

În 2004, unul dintre profesorii de mare autoritate din spitalul Sf. Maria înaintează un memoriu către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și roagă să i se comunice dacă există un dosar despre casa din Pipera a lui Narcis Copcă.

”Soluția de neîncepere a urmăririi penale este nelegală”


Pe 12 iulie 2014, procurorul șef secție îi răspunde că au găsit dosarele penale ”privindu-l pe doctorul Narcis Copcă, directorul Spitalului Sf. Maria”.

Procurorul șef recunoaște că dosarele au fost închise în mod nelegal!

”S-a constatat că soluția de neîncepere a urmăririi penale pentru infracțiunea de abuz în serviciu, adoptată în dosarul nr. 4382/P/2003 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 – referitor la construirea vilei proprietate personală din zona Pipera – Tunari, este nelegală și netemeinică”.

Se reîncep cercetările.

”Astfel că s-a solicitat prim-procurorului unității să procedeze la infirmarea acesteia și să dispună măsurile legale necesare justei soluționări a cauzei”.

Când se introduce obligativitatea declarării proprietăților, casa din Pipera nu apare în declarația de avere a lui Narcis Copcă.

Și, pentru mulți ani, se așterne din nou liniștea.

Iar acesta nu e singurul dosar închis, redeschis și incert care-l privește pe Narcis Copcă.

Urmarea în ziarul de mâine!

 

Declarațiile de avere ale lui Narcis Copcă de pe site-ul ANI.

 

Citește investigația Gazetei despre problemele transplantului în România: 

Comentarii (69)Adaugă comentariu

Ilie  •  20 aprilie 2017, 16:50

scarita...din cauza nepasarii unora ca tine, cei din varful piramidei continuua sa fure. Nepasarea si tacerea noastra ii face sa continue furtul din banul public. Sunt convins ca o data cu dezvaluirile presei, coruptia usor, usor se reduce, evident nu total. Sunt cu picioarele pe pamant, e ff greu dar nu imposibil. Imi place sa sper ca, candva Romania va fi cat de cat mai curatata de coruptie.

Diana  •  20 aprilie 2017, 17:49

Narcis Copca este un ***, protat al sistemului si sper sa fie tras la raspundere pt ce a facut. Dar si *** , cel care ii face plangeri penale face parte din aceeasi categorie. Miza lui este nu sa se faca dreptate ci aspira de f multi ani sa-i ia locul lui copca ***. Nu as apleca urechea la toate mizeriile debitate de el ci as mai cerceta si alte surse in locul vostru

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

StefanCM  •  20 aprilie 2017, 18:23

Matusa Tamara loveste din nou. Scoala copiilor o platesc parintii, masinile bunicii, vacantele unchii si bani de buzunar le dau verisorii. Poate ca oamenii care muncesc abordeaza gresit viata, poate ca ar trebui sa imi iau la purechiat neamurile, sa vedem care cum o sa contribuie la veniturile mele. Sunt curios cate buna ziua o sa imi iau daca ii pun pe toti sa contribuie la starea mea materiala.

StefanCM  •  20 aprilie 2017, 18:26

Daca sunteti draguti, as fi curios cu ce se ocupa parintii si bunicii. Din cate inteleg parintii stau cu ei, ca sunt batrani, deci inteleg ca nu lucreaza ca sa produca bani. Bunicii or avea pe la 80, 90, ma gandesc ca nici ei nu sunt foarte productivi. Dar sunt curios pentru ca poate ii invat si eu pe parintii si bunicii mei ce trebuie sa faca sa o ducem mai bine.

cutzu  •  20 aprilie 2017, 18:28

iar bagi *** *** pdf? matale unde stai? cat iei pe luna de la INFRACTORUL VARANU? sotia? ia fii transparent si spune... cum acu 20 de ani mergeai cu tramvaiul fara bilet si mancai un covrig pe zi... si acu pleznesti...

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Marcos  •  20 aprilie 2017, 18:36

Vedem încă odată cît de uşor se poate evita plata impozitului pe venit. Ai 34 de milioane vechi pe lună (cam cît un profesor de liceu cu 30 de ani vechime), stai în palatul părinţilor, iahtul e al vărului, elicopterul e pe numele mătuşii Tamara etc. De aceea, pentru o impozitare corectă, singura speranţă în România e introducerea impozitului pe proprietate. Ţi-ai făcut o vilă de 1 milion de euro, nici o problemă, dar plăteşte tu, ca proprietar, o taxă corespunzătoare. Şi fără portiţe de genul "fundaţie", "asociaţie non-profit" etc. - asemenea situaţii trebuie strict reglementate.

Andrei  •  20 aprilie 2017, 18:39

Tolo, Trebuie sa recunosc ca sunt excelente anchetele tale, in schimb nu inteleg cum ti-ai scapat reporterii din mana in asemenea hal. De exemplu, acum au fabricat o stire in care au inventat ca ploua in sala polivalenta din Cluj la Campionatul European din Cluj. S-au dat de gol ca au inventat-o pentru ca au facut greseala sa puna o fotografie in care se vede ca e o sala de antrenament, plus alta greseala: l-au citat de Dorin Chiotea care a specificat ca e vorba de o sala de antrenament. Aici e stirea cu pricina, poate iei masuri sau macar cercetezi ce s-a intamplat. Nu de altceva, dar daca le permiti unora sa posteze astfel de stiri fake cu exagerari gen Antena 3, risti sa compromiti imaginea ziarului pe care il conduci. Sunt curios care va fi raspunsul tau desi nu m-ar surprinde daca n-ar fi niciunul...

gigelos  •  20 aprilie 2017, 19:00

Un domn de valoarea domnului Copca ,la vârsta dansului , sa trăiască pe spinarea părinților și a bunicilor...trist . Atunci trebuie cercetata averea acestora , poate dansii au făcut ceva nenorociri, poate au obținut averea pe bune . Nu trebuie sa lasam sa planeze îndoială asupra acestora. E pacat

gigelos  •  20 aprilie 2017, 19:09

Unii și-au băgat copii în nenorociri, Cocos, Hrebe . Au făcut ceva arest. Poate trebuie sa vedem, nu mi-ar plăcea, ceva bunicul mătuși pe la pârnaie, poate s-or mai potoli

secureanu 2 copca  •  20 aprilie 2017, 19:18

Asta e un alt Secureanu, pe linga parinti si bunici, mai are si citeva matusi Tamara care il ajuta cu bani, saracul, milionar in euro. Cum sa lasi transplantul pe mina astora? Astia is in stare sa *** ***...

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Zica  •  20 aprilie 2017, 21:23

Tolo am citit Gazetta dello sport,tata baietii scriu numai de sport nu toate chestiile care nu nimic comun cu sportul ca voi si doi marcus indignat de salariul profesorilor ,batrane baietii muncesc cu indulgenta juma an,d an ,4ore pe zi deci 6x35=21000 ce zici batrane e bine nu iar 80% din copii sant la pamant.Tolobtata dar tu personal sa faci singur ceva util ptr tara poti ,sa ziarul tau sa ai angajati tc,asa slujbas umil la gazeta trai neneaca pe banii altuia si ptr jocurile altora ,si inca ceva faptul ca ai distrus viata lui Ridzi,stiind ca nu a facut de capul ei nimic m-ar face sa ma gandesc casi copii mei poate vor suferi ,de fapt am vrut saiti spun ca esti unom rau la suflet si sub masca dreptatii ai o satisfactie maresa faci rau si sa vezi oamenii suferind

Marcos  •  20 aprilie 2017, 21:54

@Zica Nu mă interesează salariul profesorilor, nu asta era problema. Pur şi simplu e neverosimil ca un director de spital să cîştige atît de puţin, răspunderea e cu totul alta (cred că un director de liceu are vreo 40 de milioane, şi nu are pe mînă în fiecare zi vieţile unor oameni). Comparaţi şi cu salariile din justitiţie, acolo inechitatea e flagrantă. Ei bine, cu tot salariul minuscul, nepotul mătuşii Tamara2 are o avere frumuşică, adunată, înţeleg, în vreo 20 de ani de salariu de la buget. Să ghicim împreună ce nu e kosher în tablou.

Max  •  20 aprilie 2017, 22:23

Sa fii manager de spital , sa fii doctor in ziua de azi si sa spui ca te ajuta parintii pensionari sa traiesti in lux, mi se pare o explicatie care sfideaza grosolan logica.

io  •  20 aprilie 2017, 23:08

Daca niste profesori de liceu au reusit sa-si cumpere 6 case din meditatii, atunci de ce sa ne mai surprinda astfel de cazuri?

Dusmanul de clasa  •  21 aprilie 2017, 0:01

Pe langa subiect. Azi, pe pagina principala a GSP, la un moment dat, erau sapte poze cu Becali. Mergem dupa sistem! Cum? Ca ***. Genul de justitie pe care il propuneti este de fapt o lupta personala care se foloseste de un punct de sprijin moral ce serveste convenabil interesului individual. Inca un lup ce vrea sa faca dreptate la stana. Ciobani,oi si lupi. GSP!

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Raoul  •  21 aprilie 2017, 0:36

De regula imi placeau si continutul si maniera in care erau prezentate anchetele jurnalistice ale echipei Tolo.ro. Din pacate, pe masura ce trece timpul sesizez (chiar daca recunosc ca am boala suspicunii - ca multi alti concetateni) un "shift" in modalitatea de "zugravire". Lipsa de substanta din unele "etape" ale anchetelor si modalitatea din ce in ce mai vadit partinitoare (a se citi subiectiva) de a furniza informatia a ma duce cu gandul la agende politice si alte matrapazlacuri. Pacat - just a feed-back!

Dusmanul de clasa  •  21 aprilie 2017, 1:09

Regulile site-lui? Prin urmare nu se poate afirma ca " Mergem dupa sistem ca ***"? QED

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

StefanCM  •  21 aprilie 2017, 3:44

Raoul, imi scapa mie ceva si nu stiu ce. Deci omul, din doua salarii sub standardele salariilor mari, din 2004 pana astazi a cumparat 2 apartamente, un teren de 2.4 ha si imobiliare de sute de mii de euro dintr-un salariu care, inclusiv conform spuselor lui, de-abia acopera scoala copilului. Nici macar nu bag in seama motocicleta, desi ca proprietar stiu ca astia din breasla nu cheltuie bani de seminte pe intretinere, iesiri s.a., sau costurile vacantelor si alte cheltuieli, copiii nu ii cresti cu taxa pe scoala si atat. De ce pare articolul cu tenta? Vi se pare anormal sa se discute asa ceva, pentru ca sunt multi altii care au aceeasi problema? Pardon, care au fost isteti si au avut bunici si parinti someri milionari?

Marin  •  21 aprilie 2017, 17:43

Din cite stiu parintii lui au avut o vila in Rm Valcea prin 94 si erau oameni instariti... din afacerile cu Vlad Moisescu a facut foarte multi bani dupa 89... asa ca las-o balta.. problema este cine vrea sa ii ia locul

Comentează