În numele legii: 6 ani pentru Elena Udrea, 5 ani pentru Rudel Obreja

Sentința din Gala Bute face dreptate victimelor, adică oamenilor cărora le-au fost luați banii

marți, 28 martie 2017, 5:17

”Această sentință e una extrem de importantă! Poate la fel de importantă precum cea din dosarul lui Adrian Năstase. Pentru că doamna Udrea mai avea puțin și ajungea nu președintele, ci Împărăteasa României!” Cristian Tudor Popescu la Digi 24

 

”Acest dosar arată țevăria sistemului, cum funcționa puterea nu doar în epoca Băsescu, ci în România, în general. De pildă aflăm cum s-a lansat războiul civil pe baza postacilor și a influențării opiniei publice” Costi Rogozanu, Realitatea TV

 

”Din păcate mai sunt judecători care tremură în fața sistemului! Au fost doi ani de proces de mascaradă!” Elena Udrea, Antena 3

 

”Locuiesc intr-o țară depărtată de România.  Chiar dacă sentințele par ilogice și pedepsele mici, mă bucur că adevarul se cunoaște. Asta imi dă sentimente de satisfacție, respect, și speranță. Astăzi cel putin sunt Ionuț, nu Johnny. Mulțumesc!” Mesaj de la un cititor pe tolo.ro

 

De Mirela Neag, Răzvan Luțac și Cătălin Tolontan

Justiția a vorbit.

Nu comentăm, iar colegii de la televiziuni sunt nedumeriți și e de înțeles.

Ne vom abține azi de la opiniile pe televizor, care vor inunda, legitim, sfera publică.

”Postacii nu sunt suficient de harnici!”

Publicăm acest text și socotim că nu vocea noastră trebuie să se audă.

După 6 ani de articole, de zbucium și de răfuieli, ”postacii nu sunt suficient de harnici, au doar 91 de comentarii pe zi!”, reclamă într-un email aflat la dosar șeful acestora către Elena Udrea, credem că e bine să tăcem azi.

Justiția a vorbit și victimelor li s-a făcut dreptate.

Vocea păgubiților

258.000 de comentarii pro Udrea și anti-investigația ziaristică Gala Bute au fost postate doar în perioada 1 mai – 10 iunie 2012

Deși inaudibil, glasul celor înșelați e cel care vibrează acum.

Victimele sunt cetățenii României, fie că sunt plătitori de taxe sau copiii și vârstnicii deposedați de banii cuveniți lor  din cauza unui sistem care vămuia cu 10% contractele Ministerului Dezvoltării Teritoriale și Turismului.

Iar banii se făceau șpagă.

Pentru cine?

De mită au profitat, spune sentința de azi, ministrul Elena Udrea, apropiații săi, PD-L și postacii plătiți să vă bată la cap vreme de 6 ani cum că, ”în cazul Gala Bute, nu există nicio probă”!

Trei inculpați au primit sentință cu executare, denunțătorii au primit, toți patru, închisoare cu suspendare, iar fostul ministru al economiei Ion Ariton a fost achitat.

Postacii atacau tot ce era critic la adresa lui Udrea

Vreme de 6 ani, încercarea de prostire a oamenilor nu a acționat doar prin postaci.

13.000 de euro pe o lună și zece zile costau postacii și erau plătiți din bani publici

Există zeci de emailuri la dosar în care televiziuni, ziare și site-uri sunt apelate de oamenii Elenei Udrea ca să-i spele imaginea.

”Scoateți știrile!”, li se spune unora dintre ele.

În acest timp, sute de mii de comentarii pe lună atacă în subsolul a mii de articole. Nu e nicio exagerare! Pe 20 iulie 2012, Cristi Călugăru îi comunică pe email Elenei Udrea că au fost monitorizate și s-au postat comentarii la 3.317 articole în doar 40 de zile!

Aceste opinii comandate și plătite din bani negri încearcă să creeze opinia majoritară, dubiul în capacitatea justiției și, în ultimă instanță, se pritocește neîncrederea că statul va rezolva cazul Gala Bute. 

Postacii sunt biciuiți să vină cu atacuri noi, originale, nu să copieze unii de la alții.

E un întreg mecanism care apare în dosar. ”Un război hibrid”, așa cum îi place să spună președintelui Traian Băsescu când se referă la pericolele externe. De fapt, acesta este veritabilul război civil hibrid!

Aceleași mesaje apar și azi în spațiul public.

”Se repetă situaţii cu 3-4 comentarii consecutive care spun acelaşi lucru. Este clar că postacii nu au chef de muncă” Cristi Călugăru către Elena Udrea, 1 octombrie 2012

Decizia nu e definitivă

Verdictul completului de trei judecători de la Înalta Curte, Angela Dragne, Leontina Șerban și Florentina Dragomir, poate fi atacat.

Există și recursul la completul de cinci judecători și abia atunci decizia va deveni definitivă.

Dar, cum 4 dintre cei 8 inculpați și-au admis vina, banii sunt deja sechestrați, unii în conturi, alții în bunuri.

Sigur că recuperarea milioanelor de euro va dura.

Dacă ne uităm însă de unde am plecat cu toții, public și ziariști, poate că nu oboseala şi deziluzia sunt sentimentele care vor rămâne.

Să ne amintim cine era Elena Udrea!

Au trecut, e adevărat, 6 ani lungi de la primul articol a ceea ce urma să devină investigația Gala Bute.

Însă procurorii au lămurit, până la urmă, traseul banilor, iar judecătorii îl confirmă azi.

Amintiți-vă cine era Elena Udrea în 2011!

Ea reprezenta o putere copleșitoare în statul român, situație care demonstrează, implicit, ce ajunsese statul și pe cine servea el.

De acolo am pornit.

Îi taie din contract pe față, îi dă banii pe la spate

Un episod din dosarul Gala Bute arată, cu cifre indiscutabile, câte parale dădea statul pe cetățenii săi.

De gura lumii și a presei, ministerul îi taie lui Rudel Obreja 2 milioane de lei din contractul inițial al galei.

În același timp însă, același minister îi pasează, în secret, o compensație de 3 milioane de lei aceluiași Rudel Obreja!

Ziarul află acest lucru și-l publică în 24 aprilie 2014. Noi am aflat că Termogaz i-a fi plătit 2 milioane lui Obreja ca să-și achite creditul, de fapt erau 3 milioane cu TVA. E momentul în care Udrea spune: ”Domnul Tolontan se poate aștepta inclusiv să-l dau în judecată”.

În 2015 procurorii reușesc să pună lucrurile cap la cap.

2 milioane, 3 milioane, 4 milioane

În toamna lui 2011, 10 milioane de lei merg instant către municipiul Lupeni.

Ei sunt achitați în două zile!

Imediat, banii sunt virați firmei Termogaz, a lui Adrian Gărdean.

”4 milioane de lei din acest contract reprezintă supraevaluarea”, constată procurorii Ana Dana și Marius Bulancea în rechizitoriu.

Ca să aibă de unde.

Fiecare creangă din acest arbore agață ceva bani.

Gărdean îi pasează mai departe 3 milioane de lei lui Obreja. Pe un contract de publicitate. O ficțiune.

Să privim cifrele în înlănțuirea lor:

Cum au ajuns banii la stână

La rândul lui, ca să nu plătească TVA, Obreja face un alt contract fictiv de publicitate, cu o firmă fantomă, care-i întoarce banii cash.

Între 5 și 10% și-a oprit și firma-fantomă de la stână din banii dați de Obreja  ca să-i spele

Reprezentanții legali ai acestei firme sunt cetățeni ai Republicii Modova, au o stână și au fost plătiți pentru că au prestat publicitate la o gală profesionistă de box!

La stână au ajuns banii. Cum să deconteze Comisia Europeană aceste sume?

Contracte, facturi, plăți

Nu e simplu să descâlcești toate rutele.

DNA a făcut-o.

Iar acum contractele, facturile și plățile există în dosar și vor rămâne acolo pentru totdeauna, ca probă a unor vremuri când statul făcea ce-l tăia capul.

Decide el să organizeze, în fapt, Gala Bute?

Da.

Nu conta Comisia Europeană, nu contau propriii cetățeni, el o organizează!

E silit să taie din bani?

O face, însă, de fapt, pe la spatele publicului livrează o tranșă secretă de bani, chiar mai mare.

Gândiți-vă.

De aici am pornit.

Și atât de puțin le păsa demnitarilor, ministerelor și partidelor de oameni.

”Trebuie să iasă și soarele”

România lui 2017 nu mai e România lui 2011.

Cu oricâte piedici și zigzaguri, țara se schimbă.

Într-un dialog telefonic purtat în septembrie 2010 cu unul dintre oamenii de afaceri de casă ai ministerului, Ștefan Lungu, consilierul personal al Elenei Udrea, îi spune acestuia că ”sunt bosumflat că n-am decât vești proaste, pe toată linia!”.

SRI, care-l monitoriza pe afacerist, înregistrează discuția.

Ministerul nu dăduse încă drumul la plăți.

Era criză, se tăiaseră salariile, banii pentru lucrări nu ajungeau decât la anumite firme.

Apoi, Lungu devine încrezător că banii vor veni, ceea ce s-a și întâmplat: ”Mai așteptăm un pic! Trebuie să iasă și soarele!”.

Victimele ar spune că a avut dreptate.

Comentarii (67)Adaugă comentariu

dan  •  28 martie 2017, 17:31

Va felicit pentru intrega munca depusa la aflarea adevarului. Bravo, legea e lege! Urmeaza"distinsul"primar al Bucurestiului? Ce ziceti d-le Tolontan, va bagati?

TotEu  •  28 martie 2017, 17:37

Nu e dreptate! De ce au luat unii cu suspendare? Au platit pagubele pe care le-au facut sau au ramas cu banii? Cum poti sa iei cu suspendare peste 1 an? Tot ce e peste un an trebuie sa fie cu executare! Nu se poate asa ceva! 3, 4 ani cu suspendare? Sper ca e o greseala de tipar! Probabil ca la Recurs li se vor da in avans ani ca sa mai comita si alte infractiuni! Asta nu e justitie, toti trebuie sa intre la inchisoare!

GR  •  28 martie 2017, 17:42

Toata stima Tolo, toata stima echipei tale de investigatii !

Cătălin Tolontan  •  28 martie 2017, 17:43

@GR: nu noi, ci publicul a impins acest caz inainte prin interesul lui si prin speranta ca lucrurile se pot schimba. Dumneavoastra ati monitorizat justitia, ati schimbat aerul si ne-ati obligat pe toti sa invatam cite ceva in fiecare zi!

Alin  •  28 martie 2017, 17:44

Si daca la recurs ia cu suspendare, unde e dreptatea?

m35m3r  •  28 martie 2017, 17:45

Postaciiii....acuma stim si noi cum traiesc pe forumuri *** k: neabroaska, timm=catalynn, partzex, sadiku lu' mamiku, grotalie...samd...!!!

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

aldo_m  •  28 martie 2017, 17:46

felicitari tovarase comisar pt realizarile marete si pt recuperarea prejudiciului de la dusmanii de clasa ,*** si *** sa dam exemplu si exemple cu acesti nemernici care au furat bunurili poporului nostru scump si drag si daca in viata esti procuror sub acoperire in alta viata poate oi fi si tu miel ca tot vine pastele in sfarsit s-a facut dreptate ma gandesc oare tu tovarse comisar vei dormi linistit ,nu tovarse nu trebuie sa dormi linistit trebuie sa veghezi la ordinea si siguranta tarii pe care o pandesc atatea pericole ,bine ma cataline e victoria ta ai bagat o femeie la puscarie o sa trecem asta in cv tau mergi acasa saruta-ti nevasta si mama ca ai facut o fapta buna ,normal mogulul din bulau ***

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

StefanCM  •  28 martie 2017, 17:46

Felicitari pentru consecventa, si bafta pe mai departe. Poate e un semnal de alarma pentru actualii care isi permit sa continue "efortul" de devalizare a bugetului. Oricum, ma surprinde cat de negrii in cerul gurii sunt unii. Pe langa faptul ca fura 3 milioane din buget, mai incearca si sa incaseze banii fara sa plateasca taxe, folosindu-se de firme fantoma. Stai si te gandesti ca prostu cum pot sa fie atat de incuiati unii, imi vine in minte si filmarea cu politistii inregistrandu-se facand gratare intr-o hala in timpul serviciului. Mintea multa, saracia omului. Probabil ca trebuie sa fii prost sa platesti TVA la 3 milioane de RON furati din buget. Baietii destepti fac totul ca la carte.

Dr. Dan Patru Tudosie  •  28 martie 2017, 17:51

Felicitari tuturor romanilor pentru aceasta victorie a justitiei. Tolontan si gsp au aceleasi merite pe care le-a avut Jenei Emerih cu Steaua 86, adica spre zero. Ei au fost doar portavocea unui popor, ca si Steaua 86, care a fost selectionata unui sistem bine pus la punct. Postanci au fost si inainte de Gala Bute, sunt si acum. Primii mari suporti ai CSU Craiova au fost exclusiv postaci. Initial au fost postacii pe site-uri, acum 90% dintre meciuri se joaca pe facebook. *** Asa vom fi si noi toti, in continuare.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Dr. Dan Patru Tudosie  •  28 martie 2017, 17:53

Erata: Postacii; suporteri. Altfel, bat un pariu ca sentinta finala pentru Udrea Elena va fi ori 3 ani cu suspendare, ori trei ani si maxim sase luni, din care va executa cel mult 15 luni.

serban  •  28 martie 2017, 17:53

Meritele sunt ale justiei, totusi!!! Mai usor cu laurii!!

Dr. Dan Patru Tudosie  •  28 martie 2017, 17:54

***

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

StefanCM  •  28 martie 2017, 17:56

Si cu dedicatie, pentru Obreja. Sunt rautacios, dar mi s-a cam acrit de baieti isteti: https://www.youtube.com/watch?v=uYrZ3d3nHsI

dan  •  28 martie 2017, 17:56

Daca mi se permite...vreau sa-i raspund domului TotEu: poate ca nu vi se pare drept, dar asa e peste tot, "plevusca"scapa prin colaborarea cu organele de ancheta, iar"rechinii"sunt cei ce suporta consecintele nesabuintei lor. Oricum, e o victorie a bunului simt, a legii care guverneaza in tara asta, unde astfel de practici trebuie sa dispara cu totul. Inca o data felicitari celor implicati in aflarea adevarului!

bamse  •  28 martie 2017, 17:57

Prejudiciul se recuperează?

Cosmo  •  28 martie 2017, 17:58

Felicitări pentru munca și rezultat!

Cătălin Tolontan  •  28 martie 2017, 17:59

@Dr. Dan Patru Tudosie: asa e, aveti dreptate, nu e meritul nostru, ci al oamenilor care au urmarit cazul vreme de 6 ani. Dumneavoastra ati urmarit ce fac procurorii, ati fost consecventi in a privi cazul cum evolueaza in tribunal si toata aceasta speranta a contat enorm.

StefanCM  •  28 martie 2017, 18:08

Dottore, e greu de digerat, ai? Cum mai poti ponegri articolele de pe tolo daca pana si justitia condamna cu executare pe cei adusi in atentia ei de anchete jurnalistice conduse de Tolo si compania? Pica greu la stomac dottore, sa nu stea in gat cumva. ( Hm, poate ca justitia e mana in mana cu tolo.ro. Si impreuna deservesc interese oculte straine. Nu m-am gandit la asta. )

Adrian  •  28 martie 2017, 18:11

In sfirsit justitia isi spune cuvintul si sper sa scapam de aceasta *** pusa in functie ministeriala din motive politice si nu numai ,caracterizata foarte bine de Oreste !!!

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Arsenie  •  28 martie 2017, 18:16

Stii ce ma deranjeaza cel mai mult, Catalin? Faptul ca Udrea nu a aratat nici un moment vreo remuscare sau macar o admitere partiala a vinovatiei in aceasta infractiune. Ea se considera curata ca lacrima, este chiar convinsa pana la fanatism de propria nevinovatie. E rupta de realitate si nici macar 100 de ani de inchisoare nu pot indrepta asemenea oameni. Sa speram ca se va recupera macar o parte din prejudiciu, iar la iesirea din inchisoare sa n-o mai vedem pe Udrea conducand masini de lux sau locuind in cartierul de bogatasi de la Stejari

Cătălin Tolontan  •  28 martie 2017, 18:17

@Arsenie: da, ai dreptate in privinta atitudinii. Nu crede ca a gresit, oamenii nu inteleg cit de mult bine a facut, fostii prieteni mint, justitia comploteaza impotriva fostului ministru. E ca o ciocnire a intre o lume pe care o recunoastem cu toti drept reala si o lume care ne e prezentata drept reala.

utraian  •  28 martie 2017, 18:25

@bamse Potrivit digi24 lui Udrea i s-au confiscat 1 milion lei din conturi si mai are de platit 8 mil. lei si 900 mii euro. Lui Obreja i s-au confiscat 3 milioane lei si mai are de dat 700.000 de lei către Ministerul Turismului și Dezvoltarii.

Teo  •  28 martie 2017, 18:30

Bravo Tolo. Si cand ma gandesc ca eram circumspect la inceput...

Ionut  •  28 martie 2017, 18:33

Tolontan, am facut mai demult un comentariu la un articol de-al tau pe tema asta. Am crezut ca bateai campii si erai politic implicat. Mi-ai raspuns cu, "Nu va prefaceti ca nu pricepeti..." Nu eram un "postac" platit. Chiar nu intelegeam. Locuiesc intro tara departata de Romania, geografic vorbind; citesc ceva stiri si articole pentru a ramane cat de cat informat. Nici acum nu pricep multe. Totul pare asa de imbarligat pentru mintea mea. Chiar daca sentintele par ilogice si pedepsele mici, ma bucur ca adevarul se cunoaste. Asta imi da sentimente de satisfactie, respect, si speranta. Astazi cel putin sunt Ionut, nu Johnny. Multumesc!

FairPlay  •  28 martie 2017, 18:38

Parca nici nu-mi vine sa cred! Am o gramada de intrebari: Oare traim in aceeasi tara ca in 2011? Si daca Elena Udrea, in loc sa-si sustina nevinovatia pana in ultima clipa, ar fi recunoscut totul? Ar fi primit si ea atunci o sentinta cu suspendare ca si amica Topoliceanu? Merita sa faci puscarie un an, doi acolo iar cand te trezesti din nou in libertate sa ai un milion de euroi/parai in buzunar?

daikin  •  28 martie 2017, 18:38

ok, s-a facut dreptate. O singura nedumerire, BUTE de ce nu este inculpat, suveica au facut-o impreuna, este direct beneficiarul evaziunii fiscale. Banii furati s-au depus in contul din Montreal si a doua zi s-au intors in contul lui Obreja. De ce Bute nu este inculpat????

Balauru  •  28 martie 2017, 18:51

Ma intreb...ce fel de persoana, fara demnitate, fara caracter, trebuie sa fii ca sa accepti sa te "angajezi" ca postac? Stiu ca sunt din astia pe toate articole GSP, dar ma intreb...

max  •  28 martie 2017, 18:53

Raman uimit ca exista oameni numiti postaci,platiti sa scrie minciuni. Nu inteleg cum erau selectati si cum li se dadeau banii. Voiam sa aud pedepse mai mari. Din auzite oamenii influenti sau cu posibilitatea de a mitui executa o perioada mai mica de detentie fata de cea prescrisa de judecator. Felicitari tolo.

Emil  •  28 martie 2017, 18:55

Mirela Răzvan si Catalin, Bravo! La modul ideal, jurnalisti sint o extensie a societatii, a noastra tuturor platitorii de taxe. Va vrem acolo sa stati cu ochii pe ei. Mission accomplished. Sper ca exemplul vostru sa fie replicat si multiplicat. Si mai sper sa aveti dreptate ca lucrurile s-au schimbat ireversibil din 2011 pina acum. Uneori am dubii, dar ne-ati dovedit ca stiti mai bine. Felicitari inca o data.

Radu  •  28 martie 2017, 19:17

Felicitari, Tolo & Co! Sunt absolut convins ca daca nu incepeati voi ancheta, nu s-ar fi intamplat nimic si nu am fi avut astazi nicio condamnare. Impactul mediac pe care-l realizati est unul urias si doar asa se pun in functiune institutiile statului... Continuati! Din pacate sperante prea mari nu cred ca mai sunt... Ce spunea poetul in nu mai stiu care scrisoare pe la 1800 si ceva e inca dureros de actual: "Spuma asta-nveninată, astă plebe, ăst gunoi Să ajung-a fi stăpână şi pe ţară şi pe noi!". Aferim!

Vali  •  28 martie 2017, 19:23

Doamna Elena Udrea! Va scrie un roman caruia i-ati furat banii! Si care a acceptat bucuros,crezand ca impinge tara catre luminita aia pe care o caut de cand aveam 15 ani. Ati redus salarii,ati inchis spitale,ati izgonit tinerii din tara spunand ca nu sunt bani pentru o tara cel putin normala. Si,in tot acest timp,furati cu milioane de euro la fel de senin cum ne numaram noi zecile de lei ramase dupa plata ratelor. Inima mea de roman tanar plange...plange ca trebuie sa suport asemenea oameni ca tine. Falsi,hoti... Doamna Elena Udrea,sunteti frumoasa,eleganta,crosetati frumos dar,paradoxal, sunteti profund antipatica. Eu,cei doi copii ai mei,sotia mea,in esenta familia mea romaneasca va dispretuim. Pentru ca intai de toate si dincolo de orice,pentru bataia de joc si pretul pe care ne-ati pus sa-l platim pentru ca vrem sa fim romani mandri,sunteti o TRADATOARE!

Tacavas  •  28 martie 2017, 19:28

Firea este noua Udrea

antonia  •  28 martie 2017, 19:33

Nu o sa faca nicio zi de puscarie! Sentinta nu este definitiva, sigur va fi atacata, apoi se reia mascarada pana cand vor spune ca sunt prea subtiri probele oferite de DNA (poate ca asa e ?!) sau pana cand prietenii d-nei Udrea din Parlament si Guvern vor da lovitura cu modificarea Codurilor Penale! Asta in cazul in care nu-l urmeaza pe prietenul ei si al ......, dl Sebi Ghita!

Sergiu  •  28 martie 2017, 19:35

Stilul telegrafic de readactarea tuturor articolelor voastre de investigatii cu sublinierea si ingrosarea (ca sa nu scriu bolduirea) asa ziselor cuvinte cheie e obositoare. Scrieti coeerent, in fraze cursive, nu telegrafic! "2 MILIOANE, 3 MILIOANE, 4 MILIOANE În toamna lui 2011, 10 milioane de lei merg instant către municipiul Lupeni. Ei sunt achitați în două zile! Imediat, banii sunt virați firmei Termogaz, a lui Adrian Gărdean." Asta denota lene, ***, nepasare. Va pot da exemple de articole de investigatii din New York Times. Nu veti vedea asa formulari. "Noi am aflat că Termogaz i-aR fi plătit 2 ...." NU "Noi am aflat că Termogaz i-a fi plătit 2" !

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Sergiu  •  28 martie 2017, 19:36

erata: "readactare a"

papanicolau  •  28 martie 2017, 19:37

Poate o sa vedem intr-o zi si ce face baiatul ala care detine cica un ziar, se numeste Evenimentul Zilei (in spate sunt Băsescu și Udrea, cum se știe) și-l tot vedem comentând chestii, trestii pe la B1 TV, aproape zi de zi. Nu numește Andronic, mai exact Dan. Iar prin 1999 era tot mare șef pe la televiziunea lui Burci, de unde, probabil, a învățat metehnele corupției. Mare sculă de basculă și de ziarist!

Radu  •  28 martie 2017, 19:59

Si inca ceva: Pagubiti am fost de doua ori! Despre asta nu prea ati amintit. O data ca ne-au fost furati banii si a doua oara ca n-am mai primit cei 4 milioane euro de la UE. Pentru perioada 2007-2013 UE ne-a alocat 75 miloane euro pentru "realizarea si promovarea brandului turistic national", din care cred ca in jur de 4 milioane euro au fost "alocati" pentru Gala Bute. Bineinteles ca UE nu ne-a rambursat nicio para chioara din cei 4 milioane pe care ar fi trebuit sa-i primim. Pentru asta cine raspunde? Nu crezi, Tolo, ca am fi putut cu banii astia sa avem macar un spital renovat si igienizat la standarde europene (fara bacterii contagioase)?

Dan  •  28 martie 2017, 20:05

Felicitari pentru investigatie! Mult succes pentru urmatoarele cazuri, asteptam si doborarea lui Dragnea si ai lui!

goethe  •  28 martie 2017, 20:29

bravo, tuturor! dar puteau lupta si cetatenii, daca faceau sesizari la dna, la olaf. cand sunt destule sesizari sunt obisnuiti sa munceasca!

Ramon  •  28 martie 2017, 20:29

în 120 de ani de box profesionist România a organizat un singur meci pentru titlul mlondial, perioadă în care s-au jucat, să zicem 3 meciuri pe an ori 12 categorii de greutate ori 3 organizatii mondiale care oferă titluri mondiale, deci un total de 13.000 meciuri (calcul aproximativ). Deci unul din 13.000 a fost organizat in Ro, majoritatea in USA si Canada, dar si altele in Zair (1974, Clay vs Foreman, etc). Asigurarea banilor necesari a dus la sentințele de azi, nu le contest, nu am datele din dosar si nu dau crezare ziarelor. Nu apreciez faptele ilegale, intreb doar cum va mai putea organiza Ro vreodată un meci pentru titlul mondial (având în vedere că după Doroftei si Bute nu mai avem boxeur capabil sa se lupte pentru centura cu diamante).

Daniel  •  28 martie 2017, 20:33

Si Al Capone a fost inchis doar pentru un vax de evaziune fiscala, iar ***.....

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

nica fara frica !  •  28 martie 2017, 20:46

din moment ce sentiinta nu este definitiva nu este decat praf aruncat in ochi !...sistemul juridic romanesc e prost facut si nu-l inteleg !....De ce se pierde timp cu un proces a carui sentiinta nu conteaza si nu poate fi pusa in aplicare !?

Oarecare  •  28 martie 2017, 20:56

Nu nu sunt cu regulile comunitatii.....! Daca publicul v-a oferit informatii....sa inteleg ca,dumneata sa fi ofiter sub acoperire din presa ??? un mic securist? Deasemenea cred ca primesti informatii de la cineva de sus despre subiecte cheie .....asta nu e nici informare ...si nici dumneata nu esti ziarist ....esti doar un exponent al Sistemului......nimic mai mult ...cat despre duduia ...who cares?

utraian  •  28 martie 2017, 21:15

Spuneti ca "10.000 de euro pe lună costau doar postacii care spuneau că ”nu există probe în Gala Bute”. Ei erau plătiți la negru din bani publici veniți din ministerul condus de Elena Udrea!" Normal ar fi sa fie recuperat si prejudiciul asta, vorbim de multe luni , poate chiar ani de "postaceala", s-ar ajunge la o suma frumusica. Cum spunea cineva mai devreme - ce fel de oameni s-ar preta la asa ceva, la raspandirea de minciuni contra bani murdari? Ar trebui recuperati toti acesti bani publici platiti postacilor, pana la ultimul leut.

cotoiu  •  28 martie 2017, 21:19

Tolontane vorba lu nea Mitica *** MA DOARE IN PALARIE K A LUAT 6 ANI PUTEA LUA SI 21 DACA NU SE RECUPEREAZA PREJUDICIUL DEGEABA SE DUCE LA MITITICA FACE 2,3 ANI IESE SI SE LAUDA K GIGI K MILITIANU I MATURA CELULA SI MANCA CU TACAMURI DE AUR .PS ORICUM NU RAMANE CU 6 ANI LA APEL PRIMESTE MAXIM 3 ,TREBUIE RECUPERAT NEAPARAT PREJUDICIUL ALTFEL TOTUL ESTE IN VAN,PS LA PS OARE CAT O FI COSTAT INSTRUMENTAREA ACESTU DOSAR STATUL ROMAN ?

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Teo-Teodor  •  28 martie 2017, 21:35

Prea mari eforturi depune justiția română în cazul Elenei Udrea. Bărbaţii luptă ca această femeia să fie închisă în celulă. Brabo lor! Victorie a masculilor. Nici lacrimile Elenei Udrea nu sunt în stare să le taie plăcerea. Sărmanii, nu ştiu ce să facă. Le dau eu un sfat: *** Aşa procedează liderul din Coreea de Nord. Vai ce bărbaţi curajoşi şi fricoşi!

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

DrAgobete  •  28 martie 2017, 21:41

Cred ca bruneta Udrea ,care si seamana cu un carnatz de PLescoi ,va lua 6 ani cu suspendare ,daca asemenea infractori gravi ,pot lua 4 ani cu suspendare! Se poarta suspendarea si vom vedea in curand 20 de ani cu suspendare!

Victor Peneaca  •  28 martie 2017, 21:48

Vedeti domnule Tolondan de ce v-am multumit zilele trecute. Pentru asta v-am multumit. Mi-ati spus ca v-ati facut doar meseria dar ma intreb de ce ceilalti colegi de breasla nu folasesc la fel puterea condeiului si se complac in osanale aduse puternicilor zilei. Daca fiecare ziarist si-ar face doar meseria poate ca ascesti ciocoi parveniti nu ar mai fura fatis si nu si-ar mai da aere aristocratice. Nu ne-ar mai considera prosti si nu ar cauta tot felul de tertipuri pentru a fenta legea. Prin ceeace ati realizat dumneavoastra reusit sa puneti in aplicare paragraful din constitutie pe care clasa conducatoare il ignora "nimeni nu este mai presus de lege" Inca o data va multumesc si va felicit.

Cătălin Tolontan  •  28 martie 2017, 22:00

@Victor Peneaca: noi ne-am facut meseria.Si dvs cand mergeti de dimineata la slujba, desi suntei obosit, cand va platiti impozitele, faceti un lucru care misca tara inainte.

Bogdan  •  28 martie 2017, 22:05

Bravo Catalin !

Comentează