miercuri, 22 martie 2017, 6:59
UPDATE: Într-un comunicat de presă, Primăria anunță că nu-i mai prelungește mandatul managerului Monica Boer. Mandatul actualului manager expiră într-o săptămînă:
„COMUNICAT DE PRESĂ
Referitor la informațiile apărute în spațiul public despre conflictul de la Spitalul „Prof. Dr. Al. Obregia”, biroul de presă al PMB este împuternicit să facă următoarele precizări:
În momentul depunerii la Primărie a memoriului întocmit de către directorul medical, Dr. Adela Ciobanu, și susținut și de alte cadre medicale și de conducere, prin care erau semnalate anumite disfuncționalități de ordin managerial la nivelul conducerii spitalului, tocmai se încheiase o misiune de verificare a Corpului de Control al Primarului General, nefiind însă redactat Raportul.
Primarul General a dispus ca Raportul Corpului de Control să fie întocmit cu celeritate, iar reprezentanții Administrației Spitalelor și Serviciilor Medicale București (ASSMB) să verifice și acuzațiile privind comportamentul calificat drept abuziv al managerului spitalului, Dr. Monica Boer.
În acest scop, o echipă a ASSMB formată din director și directorul medical s-a întâlnit cu toate părțile aflate în conflict, pentru a căuta soluții de detensionare a situației. De asemenea, reprezentanții ASSMB au purtat discuții informale cu mai mulți angajați ai spitalului, în încercarea de a elimina pe cât posibil factorul subiectiv din acuzațiile formulate.
Având în vedere propriile observații cât și concluziile preliminare ale Raportului Corpului de control, conducerea ASSMB a propus ca mandatul de manager al dnei Dr. Monica Boer să nu mai fie prelungit după 31.03.2017, dată la care expiră marea majoritate a contractelor de management ale directorilor spitalelor aflate în administrarea Primăriei Capitalei.
Pentru a asigura o desfășurare optimă a concursurilor pentru ocuparea posturilor de manager, la unele spitale vor fi prelungite actualele contracte de management, în conformitate cu prevederile legii, cu încă 3 luni, în timp ce la celelalte ASSMB va declanșa imediat procedurile privind selectarea noilor manageri”.
De Mirela Neag, Răzvan Luțac și Cătălin Tolontan
Ca și ”Malaxa”, Spitalul de Psihiatrie ”Obregia” face parte din lista celor 19 clinici administrate de Primăria Capitalei.
”Din păcate, apartenența la Primărie nu este singurul punct comun cu Malaxa!”, spune medicul Adela Ciobanu, directorul medical.
1.229 de paturi are ”Alexandru Obregia”, unul dintre cele mai mari spitale psihiatrice din Europa de Est
Instituția din Berceni e cunoscută în toată țara sub numele său vechi: Spitalul 9.
”De multă vreme, noi suportăm aici de la managerul Monica Boer ceea ce pățeau colegii din Malaxa de la managerul Florin Secureanu”, adaugă Ciobanu.
”Noi” înseamnă medici, asistente și personalul administrativ al spitalului.
”Managerul Monica Boer a intrat în birou și ne-a spus că suntem autiste și că îi vine să ne dea foc!”, exemplifică Maria Badea, fost angajat la Resurse Umane.
”Țipă la mine și nu ne scoate din „putori””, depune mărturie și directorul de îngrijiri al spitalului, asistenta Doina Călinescu.
Amploarea declarațiilor de la ”Obregia” este neobișnuită pentru un sistem medical dominat de frică.
Ce se întâmplă aici, în cel mai mare spital de psihiatrie din țară, de au decis angajaţii să-și asume mărturiile?!
Asistăm la o răfuială și la ”o încercare de schimbare”, așa cum afirmă managerul Monica Boer, sau la trezirea unor oameni, dintre care unii au semnat documente de achiziții de care acum se tem?
Pe 23 februarie 2017, alături de alți colegi, 11 șefi de secție semnează cu nume și prenume un memoriu împotriva managerului Monica Boer.
Directorul medical și directorul de îngrijiri deschid lista.
Memoriul este adresat primarului Gabriela Firea. De la care primesc tăcere.
Doctorii și asistentele, în total 33 de semnatari, acuză ”o atmosferă tensionată”, ”expresii vulgare și necontrolate ale doamnei manager”.
Și invocă ”o demisie în bloc”.
Primul memoriu al medicilor de la Spitalul Obregia către primarul Gabriela Firea
Cum nu primesc niciun răspuns, medicii reiau inițiativa pe 13 martie 2017.
Trimit un nou memoriu în care cer demisia Monicăi Boer.
De data asta, adaugă și Ministerul Sănătății printre destinatari.
Semnatarii sunt directoarele Adela Ciobanu și Doina Călinescu, 11 șefi de secții, medicii Cătălina Tudose, Mirela Manea, Dana Craiu, Maria Ladea, Eduard Motoescu, Bogdan Patrichi, Maria Gabriela Puiu, Carmen Udrea, Radu Teodorescu, Irina Dan, Anca Tănase și doi doctori din cadrul secțiilor, Radu Teodorescu și Catrinel Iliescu.
În document, oamenii redau o parte din amenințările primite.
”Lucrăm cu creierul omului bolnav și ne expunem viața și sănătatea unor factori de stres foarte mari. Suntem sătui de insultele, înjurăturile și amenințările managerului” Memoriul celor 33 de medici și asistente
Când Gazeta îi contactează semnatarii ca să detalieze memoriile expediate către autorități, ei susțin că managerul folosește următoarele expresii:
La rândul ei, directoarea financiară Simona Tăvârlău Gigi, ”omul managerului”, se adresează medicilor astfel:
Ca și în ”cazul Malaxa”, miza acestui comportament nu e doar conflictul orgoliilor, susțin ei.
Ci și banii, ca sublimare a controlului celorlalți.
Într-una din scenele în care Florin Secureanu își insulta colegii, fostul șef de la ”Malaxa” exclamă: ”Asta e, mergem toți la pușcărie în p… mea!”.
Vorbe asemănătoare, țintite direct pe ei, susțin angajații că se aud la ”Obregia”: ”Vă dau pe mâna Parchetului” și ”Vă fac dosar penal!”.
Relatarea îi aparține Mariei Badea, care a trimis și ea un memoriu în care narează ce se întâmpla în biroul de Resurse Umane.
Sunt patru memorii cu totul!
De unde venea siguranța lui Florin Secureanu, de unde își extrage eternizarea Monica Boer, managerul în vârstă de 43 de ani?
”De la Sorin Oprescu”, răspunde unul dintre medicii semnatari.
”Numită manager la ”Obregia” în 2009, Monica Boer face parte din cercul de directori favoriți ai lui Sorin Oprescu. Dovadă că nu i s-a întâmplat nimic, deși aici s-au petrecut lucruri inimaginabile cu banii publici”, spune doctorul.
În memorii, medicii de la ”Obregia” discută despre ”firme de casă”, dar nu dau exemple.
Ele există însă.
Fondată în 2012, firma Freemac Med SRL se ocupă de “comerțul cu ridicata al produselor farmaceutice”.
Administratorul Freemac este Camelia Ștefu, 50 ani.
”Monica Boer îi spune Cameliei “Nășica”. Sunt foarte apropiate”, explică oamenii din spital.
Cu 5 angajați, Freemac a făcut în 2015 afaceri de 1,64 milioane de euro.
Printre clienți: ”Malaxa”, Spitalul Județean Ilfov, ”Obregia”.
Altfel spus: Florin Secureanu, Eduard Armeanu, Monica Boer.
2009 este anul în care au fost numiți manageri Armeanu și Boer. În 2007 fusese angajat Secureanu
În 2015, toți trei ei sunt manageri în spitalele cu care Freemac încheie contracte.
Acești oameni nu doar că se cunosc între ei, ceea ce e de înțeles în lumea mică a managerilor de spital, dar sunt parte a aceluiași inel de fier călit în influențele politice ale șefilor Capitalei.
Ei urlă la angajați.
Ei fac afaceri cu firme de casă, unele comune tuturor celor trei spitale!
Ei sunt lăsați în pace de Sorin Oprescu, dar și de Gabriela Firea.
Singurul lucru care îi face să reacționeze nu sunt plîngerile subordonaților sau constatările organelor de control.
Ci expunerea publică.
Bonurile de recepție pe care Gazeta le-a obținut din interiorul Spitalului de Psihiatrie ”Obregia” indică prețuri neobișnuite în livrările de la Freemac.
Spitalul plătește pe un perimetru computerizat tip Humphrey suma de 28.900 de euro.
”De fapt, prețul de piață este de 16.000 de euro”, spune unul dintre oamenii din spital.
Angajații de la ”Obregia” arată ziariștilor Gazetei un tabel ”cu supraevaluările de la Nășica”.
2.300 de euro susțin medicii că este prețul normal al unui spirometru
7.000 de euro plătește ”Obregia” pentru un spirometru tip Pro Plus BTL-80
Factura unui aparat de developat filme radiologice Carestream, tot de la Freemac, a costat 18.000 de euro, ”în condițiile în care cotația normală e de 4.000 de euro”.
”Aparatul a fost adus în radiologie fără carte tehnică, fără bon de recepție”, susțin oamenii de la ”Obregia”.
ALTE EXEMPLE:
Achizițiile care au sărit în ochi personalului din ”Obregia” nu se mărginesc la echipamente medicale.
Ele ajung în zone aparent derizorii, dar unde se învârt bani buni.
Cantina spitalului.
Pe 9 decembrie 2016, s-au cumpărat 3.000 de ouă la 70 de bani bucata de la Taube Impex.
”În mod normal, ouăle cumpărate en gros n-ar trebui să depășească 30 de bani bucata”, spune cineva din spital.
Pe 15 martie 2013, s-au cumpărat 900 de litri de ulei de la firma Geomar Dinamic SRL. La 8,10 lei litrul. În total, spitalul achită 9.039 de lei.
”Prețul e dublu pentru că un litru de ulei bun – și cumpărat la bucată, nu en gros! – costă 4-5 lei”, susțin aceiași oameni din spitalul de psihiatrie.
Facturile prin care Spitalul Obregia cumpăra ouă și ulei la suprapreț
Întrebarea este: nimeni n-a observat ce face managerul Monica Boer?
Nici Sorin Oprescu și nici Gabriela Firea?
Ba da.
Mâine vom afla cine s-a sesizat și ce s-a întâmplat.
Monica Boer este, potrivit unor apropiați, în concediu medical. Căutată insistent de către Gazetă, a evitat să discute deși a primit mesajele.
Aseară, după ce a simțit că ziarul urmează să publice această primă parte a investigației, ea a încercat, printr-un alt angajat al spitalului, să afle ce se întâmplă.
”Unii oameni încearcă un puci. Vă va suna managerul ca să explice”, a sunat asigurarea omului care a sunat echipa Gazetei din partea Monicăi Boer.
Aproape de 10 noaptea, a sunat Monica Boer.
-Bună seara, doamnă manager, știți probabil că mai multe memorii critică felul în care vă comportați cu oamenii.
-Memorii?
-Da. Doctori și asistente susțin că-i amenințați.
-În nici un caz! Eu nu vorbesc niciodată așa, cu nimeni. Nu e felul meu.
-Discutăm despre un memoriu semnat de 33 de angajați și de altul semnat de doi directori plus de 11 șefi, aproape toți șefii de secție.
-Știu despre ce vorbiți. Mi-a fost citit memoriul la telefon pentru că a fost un control făcut de domnul director Răzvan Nițu, șeful ASSMB. Dânsul a venit în spital și a vorbit incognito cu angajații. Nu a existat nici unul care să confirme ce scrie în memoriu.
-Asta e modalitatea de a verifica un memoriu?
-Nu numai asta, am fost de două ori la ASSMB și am prezentat documentele cerute.
-În privința limbajului, mint 33 de oameni, dintre care 11 șefi de secție?
-La 1 aprilie expiră mandatele managerilor. Asta e miza. Cineva din spital, directoarea medicală Adela Ciobanu probabil, vrea să-mi ia locul. Când directorul ASSMB Răzvan Nițu a ținut o ședință cu toată lumea, gașca aceasta de boicot s-a ridicat și a plecat. Total nepoliticos!
”Cred că această coalizare împotriva mea face parte din psihologia medicilor psihiatri, care se strâng împreună. Ei au fost mobilizați să facă asta” Managerul Monica Boer
-Suntem în posesia unor documente interne care indică prețuri supraevaluate.
-Nu sunt prețuri suparevaluate. Au fost niște proceduri greșite. Dar le-am modificat.
-Nu vă supărați, dar asta nu e opinia noastră. Ci a unor organe de control. Știți desigur că au existat organe de control care au sesizat supraevaluarea contractelor.
-Am contestat asta! Așa că deocamdată n-avem pe ce să vorbim.
-Vorbim pe documente și pe prețuri. Până și ouăle sau uleiul sunt la prețuri duble.
-Nu cred, dar există responsabilități pentru asta. Oamenii de la achiziții au răspunderea pentru ce cumpără. I-am trimis și la cursuri, ei știu exact ce au de făcut. Achizițiile se fac prin SEAP. Zilele trecute a venit la mine o fată de la achiziții și mi-a spus că a aflat la curs că dacă greșește ceva plătește o amendă de sute de milioane de lei vechi. Și că vrea să plece în privat.
-Iertați-ne, care e ideea a ceea ce spuneți?
-Că 80% din achiziții se fac, asta e legea, prin SEAP. Și că nu există posibilitatea de a supraevalua.
-La atâtea spitale s-a făcut tot prin SEAP și s-a supraevaluat.
-Nu la noi, la ”Obregia”.
-Pe fostul primar Sorin Oprescu și pe actualul primar Gabriela Firea îi cunoașteți?
-Personal, nu. Dacă domnul Oprescu mă vede pe stradă nu mă cunoaște. La doamna Firea am depus o cerere să intru în audiență, dar nu am nici un răspuns când va fi asta.
-Dar numele Camelia Ștefu și firma Freemac vă spun ceva? Fac afaceri cu spitalul și livrează echipamente.
-Nu. Nu cred. Ștef e numele unei prietene.
-Nu poate fi aceeași persoană, că ați ști dacă face afaceri cu spitalul, nu?
-Da, normal că aș ști. Dar nu e vorba de așa ceva! E un nume comun, nu-mi spune nimic. Să știți că nu eu ameninț oamenii, ci una dintre directoarele care a semnat a trimis unei doamne din spital un SMS amenințător. Care SMS a ajuns și el la ASSMB.
-Deci nu vă reproșați nimic nici ca profesionist și nici legal?
-Nu. Ca manager eu nu vorbesc așa cum zic ei. Iar pentru achiziții răspunde cine le face.
Claudiu • 22 martie 2017, 7:21
Pai si asteptati sa se autoincrimineze ? NU!! A mers pana acum bussinesul, tocmai cade, iar dumneaei tre sa scape basma curata, sa ramana cu banii produsi... discursul e tras la indigo cu a lu Secureanu. PS pe secureanu cam il doare in cot....
Cătălin Tolontan • 22 martie 2017, 7:22
@Claudiu: nu ne asteptam la ceva anume, e normal sa discutam cu toata lumea care vrea sa vorbeasca, mai ales ca managerul este vizat de memoriile repetate ale oamenilor. Problema managerului de la ”Obregia” sunt documentele, facturile si contractele, din care astazi am publicat o mica parte.
Luca • 22 martie 2017, 7:25
Daca statul roman cheltuie pt un pacient/asigurat 300 si ceva de euro - ultimul loc in UE - inseamna ca de fapt la pacient "ajung" 100 euro !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! Va dati seama cum e tratat un pacient german pentru care statul plateste 3900 euro si la care "ajung" 3900 euro ?????????????????????? PS Pacat ca o sa plateasca si trepadusi care au executat , de frica , ordinele managerului ...
Mihai • 22 martie 2017, 7:43
Cel mai mare spital de psihiatrie din Europa! Exista o gluma in curte la Obregia cum ca cine apuca sa bea apa de acolo va reveni. Adevarul e ca e un colos neperformant unde criteriul valorii si al eficientei nu exista si cred ca de fapt asta se si doreste. Atata timp cat toate institutiile sunt controlate politic cu scopul de a stoarce bani, la ce sa ne asteptam?
Lucian • 22 martie 2017, 7:45
De ce nu te intrebi niciodată, dar niciodată cum de numai la bugetari se întâmpla așa ceva? Pana când ii vei apăra? Pana când ai sa cenzurezi acuze de furt, nesimțire aduse acestor ***? Mai uite de azi o știre: http://www.stiripesurse.ro/premia-i-fara-motiv-sporuri-salariale-pe-ochi-frumosi-pentru-angajatii-de-la-drumuri_1186560.html Asta pentru a permite, a nuanță, a întreprinde mai mult decât ca tu sa ne spui o poveste pe care noi oricum o știm, dar rămânem cu știutul si cenzuratul tău! Adică rămânem prostii care plătim taxe si impozite PTR niște golani, hoți , incompetenți si infatuați, atâta timp cât tu ne cenzurezi, si procurorii , poliția nu fac nimic! Poliția umbla după evaziune de 500000 RON, cât fura ăștia la un contract din 10 anual! Așa ca, ori taci, ori faci ceva sa unești prostimea plătitoare!
Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.
Adrian Panin • 22 martie 2017, 7:45
Incredibil cita hotie in tara asta. trist este ca se procedeaza la fel la.toate spitalele si majoritatea institutiilor de stat. e la moda... dublarea sau triplarea preturilor si parandaratul. fie ca e vorba de spitale, primarii, penitenciare, unitati militare... Nu are rost sa mai pomenim de cei de la drumuri, salubritate etc... Hotie generalizata ! plus controale preferintiale, firme protejate prin spagi grase... si in felul asta cum sa avem drumuri? cum sa avem parcuri, sali de sport, stadioane? Cum sa avem spitale si scoli civilizate, curate si moderne ?? despre dublarea preturilor la construirea Arenei Nationale nu se mai spune nimic. N.am auzit sa plateasca un singur om pentru asta. N.am auzit sa de recupereze prejudiciul in niciunul dintre cazuri !
Cătălin Tolontan • 22 martie 2017, 7:47
@Lucian, Adrian Panin: Niciodata nu vom pune toti oamenii in acelasi cos. Exista milioane de oameni onesti in aceasta tara care lucreaza in serviciul public. Cat despre faptul ca politia, procuratura si judecatorii nu fac nimic, nici asta nu e adevarat. Sunt multe cazuri rezolvate. Si sunt si bani recuperati. Asa, pe repede inainte, ca sa vorbim numai despre cazurile pe care le stim mai bine, Gica Popescu a dat 400.000 de dolari inapoi in Dosarul Transferurilor, George Copos a dat inapoi peste 1 milion de euro in Dosarul Loteria, multinationala Vitalaire a anuntat procurorii de plateste toate impunerile, banii din Gala Bute sunt deja sechestrati.
Ilie • 22 martie 2017, 7:57
Incredibil, oare cati ca ei sunt in Romania? E imposibil ca Manager sa nu stii nimic despre achizitiile supraevaluate. Femeia asta traieste intr-o alta lume, pare ca nu are sarcini sau nu stie cum se conduce un spital. Inseamna ca nu e apta sa conduca si trebuie sa plece.
Lucian • 22 martie 2017, 8:05
Tolo, tata, ***! Copos, Gica Popescu, sunt persoane private, cu afaceri private! Eu vorbeam de bugetari, tata! Uite alt exemplu tot de azi: http://m.hotnews.ro/stire/21674190 La multinaționale se caută , costurile de transfer! Dacă Cunoști, ideea! In ce ți-am Atașat scrie ca 1 săptămâna la un bolnav a costat ca 50k euro! Cine calculează acest preț , cost de transfer al spitalului către casa de sănătate? Nu aici o fi ceva? Ca nu pui toți intr-un Cos e o idee, un deziderat! Pe noi toți ne pui in coșul proștilor, iar pe bugetari in împarți! Si asta-i o cheltuiala anapoda: cumperi coșuri PTR bugetari si nu merita! Aia merituoși, ar trebui sa facă sa asaneze, dar nu o fac! Conform efectului, si aia merituoși sunt o apa si-un pământ cu majoritatea sistemului bugetar îndestulat, si incompetent! Hai sa nu le mai zic hoți, si golani! Tu cugeți când răspunzi sau o dai pe repede înainte? Vezi ca nu-i faza de fotbal, un furt! E o hoție generalizată!
Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.
haideusicfr • 22 martie 2017, 8:06
Bulgarele de zapada. Cam asta e efectul curajului si opiniei exceptionale ale domnului Tolontan. Se incepe autocuratirea "sistemului".Doamne ajuta !
Cătălin Tolontan • 22 martie 2017, 8:07
@haideusicfr: nu avem nici un merit. Intai de toate ca suntem o echipa, parte a undei redactii care e si ea o echipa. In al doilea rind, ne facem meseria, precum o fac mii de jurnalisti din tara asta. Va multumim, dar nu ne laudati, va rugam. Va spunem acelasi lucru si cand gresim :-) Ne facem meseria de ziaristi, cu toate erorile si implinirile ei. Dar da, meritul e al oamenilor din interior care vor sa schimbe sistemul si al celor din public care inteleg ca, impreuna, pot face sistemul sa lucreze pentru ei.
nefertem • 22 martie 2017, 8:22
*** "***", ***. Singura mea nelamurire e cum, ca om, cand vezi totusi ca sunt prinsi altii in aceeasi postura ca a ta, sa n-o "lasi mai moale". Ma gandesc ca, odata intrat in hora, trebuie sa joci si nu mai poti iesi... practic *** in toata regula.
Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.
nefertem • 22 martie 2017, 8:49
N-am spus nimic mai sus ce nu se incadreaza in dreptul la libera exprimare, am tras doar o concluzie din probele prezentate de voi, in cazul asta, in cazul Secureanu etc. Decat sa moderati jumatate din comentariu si sa nu se mai inteleaga nimic, prefer sa nu-l mai publicati. Mi-ar placea sa am un buton in care sa aleg sa nu se mai afiseze comentariul daca Cerberii considera c-ar trebui modificat.
MAGDA • 22 martie 2017, 9:14
Asta se intampla de peste 15 - 20 de ani in spitalele din Bucuresti. Acum vreo 12-13 ani la Universitar sau achizitionat vreo 6 salvari (Hyundai Tucson) pt departamentul de urgenta al spitalului. Cine credeti ca si-a tras si el aceeasi masina in ....ce coincidenta ... acelasi timp cu cu cele cumparate de spital,,,,pai cine sa fie daca nu seful departamentului de urgenta de atunci ( ***) ....pura coincidenta, nu-i asa!!! Pe timpul astuia nimic nu intra in UPU de la apa pana la reactivi si aparatura fara ....binecuvantarea , ...si ce-i mai placea sa binecuvanteze!!!
Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.
Icelipstick • 22 martie 2017, 10:05
Total nedrept, domnule Tolontan. Articolul este cladit in intregime pe minciunile unor oameni subiectivi, deloc lipsiti de interese, in care se vorbeste si in numele unei categorii de personal (TESA) care nu este reprezentanta de acestia de mai sus. Dintre cei care au semnat acel memoriu, stiti exact cati l-au citi? Cand se vorbeste despre un sistem dominat de frica, stiti frica fata de cine se cultiva? Stiti cine sunt cei care se impun prin teroare in randul angajatilor?...Nu? Si nu vreti sa aflati toate fatetele acestei povesti inainte de a o face publica? In articol apare o sursa ca fiind un salariat al spitalului, insa in realitate acesta nu mai face parte din personalul angajat din anul 2016. Acesta relateaza niste minciuni ca fiind adevaruri si vorbeste in numele unei categorii de personal care respinge in integime acuzatiile, cu precizarea ca daca ati stii care este de fapt adevarul si miza, articolul ar schima total tinta. Totusi, avem pretentia sa fiti corect si sa indreptati cele expuse in articol cu adevarul, iar pentru a face acest lucru trebuie sa vorbiti si cu cei care il stiu, nu numai cu cei care au primit ordinul de a semna.
Cătălin Tolontan • 22 martie 2017, 10:06
@Icelipstick: articolul se bazeaza nu pe ce au scris oamenii in memorii, ci pe facturi si documente interne care arata achizitii supraevaluate. Aveti un pic de rabdare si veti vedea ce se petrece la ”Obregia”.
Cristiana • 22 martie 2017, 10:12
***...normal ca minte, cum sa fie ea vinovata...saraca de ea :) mai ca i-am plange de mila ca vor sa o dea jos ceilalti medici...astfel de *** nu au ce cauta in functii de conducere si nici unde altundeva. La puscarie, acolo le este locul
Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.
Secureanu din parnaie • 22 martie 2017, 10:13
Domnule Tolontan aveti cateva greseli in articol in legatura cu ,,personajul meu favorit'' Florin Secureanu a fost numit la Malaxa in 2007 nu in 2009 si spitalul apartinea de Ministerul Sanatati evident examenul a fost trucat cu ajutorul socrului si dumneavoasta ati scris despre aceste detali in ancheta va rog corectati data.
Cătălin Tolontan • 22 martie 2017, 10:14
@Secureanu din parnaie: da, aveti dreptate, Secureanu a fost numit in 2007, am facut corectura, multumim!
luminita • 22 martie 2017, 10:33
D-na manager cred ca ati citit numai o carte in viata :ALEXANDRU LAPUSNEANU "DACA VOI NU MA VRETI EU VA VREAU" VA ROG SA CERCETATI SI SA NE SCAPATI DE EA.MULTUMESC
Maxentiu • 22 martie 2017, 11:13
Deocamdata, avem prea putine informatii la dispozitie pentru a ne forma o parere. Sper ca mai aveti si dovezi concrete, nu doar o factura supraevaluata la oua si niste delatiuni anonime. Pina atunci, nu uitati ca "sistemul" dupa care mergeti ii include si pe cei 33 de semnatari de memorii.
SEAP • 22 martie 2017, 11:25
Prin SEAP poti vinde la pret dublu orice, atata timp cat pe SEAP un produs oarecare nu e mai mic iar achiztia se face la alt pret...specificati ce inseamna seap oamenilor
StefanCM • 22 martie 2017, 11:59
O mare parte a managerilor de institutii publice de la noi daca ar lucra la privat nu cred ca ar trece de nivelul angajatului de la baza piramidei. Cu o singura exceptie. Daca ar fi fiul/fiica patronului. Sau carpa lui.
comabi • 22 martie 2017, 12:08
Asemenea manageri ar rezista in sistemul privat maximum 2-3 ani!!!! Este inadmisibil ce se intampla in tara asta, din banii nostri :(. Este uluitor sa vezi asemenea comportament in fata altor persoane intr-o tara democratica. Daca nu ar fi in sistemul de stat, sansele li s-ar injumatati. Eu nu pot intelege de ce este atat de greu sa ai o atitudine profesionista sau macar semiprofi. A unor asemenea manageri este de primate :(. Asa manageri la asemenea primari. Trebuie sa fii ori de rea credinta ori fraier sa nu consideri ca Oprescu si Firea si-au facut si isi fac de cap pe banii publici, iar ca Secureanu este doar o veriga din intreg lantul slabiciunilor... Nu va mai satura nimeni lacomia asta, tovarasi?!?!
Andrei F • 22 martie 2017, 12:16
Domnule Tolontan,recunosc ,nu am putut sa citesc decit inceputul articolului...De ce?Pai la ce sa ma astept cind o tara intreaga a tacut cind anul trecut un ministru al sanatatii ne spunea ca noi romanii avem spitale mai bune decit meritam?Ce a facut aceasta tara cind ministru al sanatatii era sa fie un medic rezident?Apoi urmatorul ministru,prietenul Voiculescu nu vorbea la fel cu jurnalistii intr-o convorbire informala?Nu acelasi ministru ne spunea ca noi nu putem avea spitale ca in Turcia pentru ca nu avem dictatura in tara?Domnule Tolontan pina unde sa mergem cu memoria selectiva?Si de unde sa incepem sa ne vindecam ?Observ ca ministrii tehnocrati au alt credit la dumneavoastra fata de actualul ministru sau de un primar...Apoi...spitalul asta exista si anul trecut?Sau anul trecut se accepta ?...
bg • 22 martie 2017, 12:20
In practica, in sist. medical nu gasesti 3 oameni sa semneze o sesizare cu lucruri adevarate, nu mai vorbim de 33 de oameni dispusi sa semneze niste calomnii la adresa managerului. Subestimati capacitatile intelectuale si discernamantul unor medici, asistente (culmea de la un sp. de psihiatrie), acum cand poti fi dat in judecata pentru afirmatii neadevarate. Ei isi risca locul de munca. De ce ar face-o? Este acelasi tipar de la Malaxa cu manageri veniti pe aceeasi filiera. D-na dr. Boer mai doreste un mandat de manager? Inseamna ca nu a fost chiar asa de rau...sa ai acces la borcanul cu miere. Ungaria a facut descentralizarea spitalelor cu 10 ani inaintea noastra si a constatat ca autoritatile locale nu sunt buni proprietari si nu au expertiza in domeniu, drept ptr. care a recentralizat managementul spitalelor. La noi se iau masuri, se fac reforme, dar nu se fac evaluari reale si corecte privind efectele. (ptr. pacienti). Noi vedem acum numai efectele benefice ale descentralizarii pentru managerii de spital.
Andrei F • 22 martie 2017, 12:36
E...pina la urma am citit tot articolul...Mai bine nu-mi pierdeam timpul!Se merge pe o cumetrie Oprescu Firea dar se uita ca intre cei doi primari au fost si niste interimari!Se spune ca la 1 aprilie se incheie mandatul directorilor de spital...Adica cei din spital au indurat un manager din 2009 dar nu mai pot rezista pina la 1 aprilie!Anul curent!Din nou Secureanu este omul lui Oprescu dar desigur ca in toate articolele domnul Tolontan omite sa ne spuna omul cui era Secureanu cind a fost numit!Cine o fi fost meritosul care a numit un fost maseur,un doctor atit de priceput incit nu era luat in seama in chirurgie-conform articolelor domnului Tolontan...?
ugutza • 22 martie 2017, 12:49
Felicitari personalului medical pentru curaj si echipei Tolo pentru articol. Genul asta de cazuri ascund de obicei mult mai multe nereguli in spate, cand cineva din sistemul public decide ca tacerea nu mai este o optiune inseamna de regula ca lucrurile au mers mult prea departe si nu mai exista cale de intoarcere (doctorii in general nu se apuca sa faca memorii de dragul de a face ceva si cu atat mai mult, 33 de doctori/personal medical nu semneaza un memoriu doar pentru a se afla in treaba. Doamna Manager nu este abonata la acel post pe viata si cu siguranta nu are sens sa tina cu dintii de acea pozitie daca atatia oameni o vor plecata.) Din fericire, in cazul asta un search pe Google dezvaluie mai multe informatii incriminatoare despre aceasta Doamna Manager de Spital. "http://www.replicaonline.ro/gruparea-acuzata-de-jaful-de-la-spitalul-obregia-asociata-cu-fiul-primarului-din-tg-mures-liderul-pdl-dorin-florea-161370/" "http://www.evz.ro/***-la-spitalul-de-psihiatrie-888703.html" "http://adevarul.ro/news/societate/de-nu-vorbesc-medicii-poveste-1_5660b2337d919ed50edd7df9/index.html" "http://www.replicaonline.ro/managerul-unui-spital-un-fost-sef-cas-si-un-consilier-la-curtea-de-conturi-acuzati-de-furtul-a-milioane-de-euro-158719/"
Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.
dana • 22 martie 2017, 13:09
Boer asta avea timp sa si revizuiasca limbajul si comportamentul de cind a picat secureanu, dar n a interesat o. Va dati seama ce sustinere are din sistem?! Sau ea e sistemul...
Andrei • 22 martie 2017, 13:20
Problema este ca doamna ar merita chiar sa fie internata la Spitalul pe care il conduce. Te uiti la ce declara si ramai consternat. Pun pariu ca daca o scoti la o cafea sa se destainuie, o sa-ti spuna ca e politica chestiunea, ca au ceva cu ea, ca nu o mai vor, ca agenturile straine, ca Firea e geloasa pe ea, ca ce bine a facut ea la lume, si acum sa i se intample asta, ca Tolontan e controlat sa distruga sistemul de sanatate de catre multinationale, ca a ajuns-o guvernul mondial al lui Soros din umbra..Numai ea nu e de vina, si chiar crede asta-de ***, exact de Spitalul pe care il conduce Peste tot se fura, chiar vorbeam cu un prieten din Germania, si imi spunea ca si acolo se dau unele contracte pe prietenii, poate pe sponsorizari-"spaga", dar acolo se da sa se castige la un pret real de achizitie, nu ca la noi de 2 ori mai mare decat pretul pietei la liber.. Nu exista acolo sa gasesti oua si ulei la dublu pret in evidente contabile.. Plus ca daca esti prins, lasi capul in jos si incerci sa-ti faci cat mai putin "damage".. La noi -managerilor astora li se pare ca cineva are ceva cu ei , de domeniul "insane"
Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.
GEORGETA PETRESCU • 22 martie 2017, 14:27
Tot ce s-a spus in material legat de managera spitalului este f f adevarat- teama - teroarea -stresul- sub care se lucreaza la ac. spital .nimic performant , iar Pacientrii ---- vai de capul lor. Nu asa se face Medicina in lumea civilizata- sc - noi nu suntem lumea civilizata atatra timp cand ac. tip de Indivizi sunt numiti in posturi politic - pe interese pewrsonale .MA SURPRINDE PRINMARUL F I R E A - NU MA ASTEPTAM- O FEMEIA F SERIOASA SI INTEGRA - V-A TREBYUI SA IA MASURI URGENTE- ALTFEL VA FI O P A T A NEAGRA PTR. AC. SI O VA COSTA!!! In ceea ce le privesc pe cele doua doamne - dir. med. si dir. de ingrijiri( nu stiu ce rost are ac. functie in spital) sunt la fel de VINOVATE ca si MANAGERA!.Sunt la fel de vinovate ,s-au complacut , au vrut doar FUNCTIA ,IAR DIR. DE INGR. AS. MED. CALINESCU A SEMANMAT TEROARE IN SPITAL - A CONDUS CA UN DICTATOR - CA MANAGERA -AFACERI - COMISII DE DISCIPLINA PTR. CEI CE NU SE SUPUNEAU- SUNT MULTE DE SPUS. A T E N T I E - D-MNA PRIMAR , VA ADMIR DAR NU E BINE SA PROTEJATI ASEMENEA PERS. AVAND IN VEDERE SI ANTECEDENTELE D-MNEI MANAGER BOER, CAND A FUNCTIONAT LA SPITALUL PANTELIMON - CERETI DETALII- ACOLO DOCTORII AU DAT-O AFARA , LA NOI NU S-A PUTUT LE-A FOST TEAMA !! MA INTREB DE CE?PROFESORI UNUVERSITARI DE MARE CALITATE PROFESIONALA SI UMANA---!!!
Lex • 22 martie 2017, 14:43
Ar fi interesant si ce se intampla prin tara in acest timp. Se intampla aceleasi lucruri si la spitalele din teritoriu? O mai fi scapat vreunul de capusare? Exista diferente intre vest si est in abordare si management (spitalele din Cluj si Timisoara fata de cele din Iasi, Galati, Constanta)? CA SA-MI RASTALMACESC GANDURILE: NU PUTETI SA VA CRESTETI ECHIPA DE INVESTIGATII? :)
Cătălin Tolontan • 22 martie 2017, 14:44
@Lex: echipa de investigatii e deja crescuta si o si platiti din banii dumneavoastra, sa stiti. Este la TVR si la Radio Romania, acolo unde sunt resurse uriase si unde misiunea publica ii indeamna exact lucruri de acest gen. Suntem foarte seriosi in ceea ce spunem. Noi facem tot ce depinde de noi, insa dvs contribuabilii puteti sa cereti Parlamentului ca TVR si SRR sa-si intre in rolul de posturi publice. Ca sa realizati ce pierdem cu totii. Noi, la Gazeta, suntem 100 de oameni in toata compania (aici intra si contabilitatea, difuzarea... nu doar redactia). TVR si SRR au, impreuna, 5.000 de angajati. Atitea investigatii pierdem!
sorin viespeanu • 22 martie 2017, 14:52
D-le Tolontan, aveţi dovezi , faţă de cele relatate, sau totul o sa rămână în coadă de pește, ca in cazul malaxa, sau, chiar, hexy-pharma ? Stiti ca acei dezinfectanti încă sunt folositi, in anumite spitale, fiindcă sunt ... eficienţi ?!?
Vlad • 22 martie 2017, 16:55
Pica Firea? Asta e intrebarea... asta ma intereseaza pe mine cel mai mult in scandalul asta, musamalizarea, sau lipsa de solutie transparenta. Daca ce spune directoarea, ca doctorii aia mint, atunci trebuiau ei pedepsiti cumva, nu??? Eu pe asta axa cercetarile... Se mizeaza prea mult pe responsabilitate in Romania!!! Ok, poate au furat oamenii de la achizitii, tu esti seful lor, esti responsabili, iti dai si tu demisia. La fel si Firea, e un director de spital urias corupt pe fata??? Ori dai afara pe seful spitalelor din Bucuresti, ori iti dai demisia tu!! Pe asta trebuie marsat, pe responsabilitate, nu pe politica strutului!!! Ca de-aia sunt pusi oamenii astia pe posturile alea....
Cristian • 22 martie 2017, 17:11
Alta gluma care circula la Obregia e ca au un chef italian. Dimineata, la pranz si seara se mananca numai paste fainoase. Ca tot se plangea seful Colegiului Medicilor ca 15 lei pe zi pentru mancare e putin. Bineinteles ca e putin, ca macaroanele sunt scumpe, mai ales cand pui si o felie de panie alaturi. :)
mihai • 22 martie 2017, 17:34
e adevarat ceea ce apare in acest articol. singura problema e ca e doar o mica parte din ilegalitatile sexi-directoarei boer. mergeti inainte, noi suntem alaturi de voi
Ion • 22 martie 2017, 17:51
@Vlad • 22 martie 2017, 16:56 Habar ai ce vorbesti...Dincolo de ura pentru Firea esti in stare si de altceva?Unde in Romania poate fi dat afara cineva fara ca un organ indreptatit cu ancheta sa se pronunte sau unde nu este vorba de flagrant?,,Corupt pe fata,,cine cu autoritate a spus asa ceva?Sau te crezi dumneata judecatorul suprem?Responsabil nu arati ca ai fi...Si daca ai stii ca de fapt Firea chiar vrea sa schimbe ea totul,dar o fi corect?Bine ca nu esti dumneata Firea...
Turistbooking • 22 martie 2017, 18:21
Foarte bun articolul. Felicitari!
dasd • 22 martie 2017, 18:32
Tara asta e pierduta. *** , *** si bilet de avion intr-o tara care se afla in 2017 nu in evul mediu. Sa stea sa isi *** ca nu mai sta nimeni sa munceasca aici. Totul e o bataie de joc la adresa cetatenilor acestei tari.
Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.
Zarathustra • 22 martie 2017, 18:51
Prin 2003 faceam practică ca student la Obregia pe ceea ce atunci începea să devină un flagel: dependenții de droguri de mare risc. Erau puși în saloane de câte 2 în pat în ceea ce în limbaj medical se chema, ironic, „manșon chimic” - în esență o injecție aproape de supra-doză de calmante și supresoare care să-i țină permanent la pat, micționându-se pe ei și pe alți bolnavi mintal cu care împărțeau acel Pat al lui Procust, legați ca pe timpul Inchiziției de niște amazoane mici, îndesate, minoritare, vigilente și gata oricând să înăbușească orice tentativă de revoltă ”ca să nu se supere doamna”. Doamna fiind șefa secției de psihiatrie de la acea vreme. Aveam o banană la mine, o tânără de lânga ușa salonului uriaș (trebuie să fi fost vreo 40 de oameni înăuntru) a întins mâna și privirile ni s-au intersectat și am știut fără cuvinte că ar fi vrut și ea măcar o bucată. Amazoana de serviciu a sesizat imediat ce se petrece și s-a dus imediat să-i dea peste mână violent tinerei, spunându-i să se cumințească altfel „o va încasa”. N-am să uit niciodată privirea de animal hătuit și îngrozit până la măduva oaselor a tinerei respective când doar a văzut că se apropie amazoana. Sunt absolut sigur ca n-a durut-o lovitura peste mână, ci pur și simplu gândul unei pedepse cine-știe-cât-de-dureroase. Toți din grup eram siderați, pur și simplu înțepenisem, nu știam cum să reacționăm. Tragedii mult mai mari s-au petrecut de-a lungul anilor în spitalele de psihiatrie, a se vedea recentul caz de la Suceava sau multe altele prin țară (Răcăciuni, etc.). Vă mulțumesc sincer pt insistență și dedicare față de meserie, d-le Tolontan, dar amintirea asta de la Obregia mă copleșește și nu pot să mă bucur.
sara • 22 martie 2017, 19:21
Icelipstick,daca personalul TESA,pe care il invocati a nu fi de acord cu memoriul inaintat de atatia oameni,este alcatuit din directori administrativi,director financiar,contabil sef,sef achizitii,oameni fara de care nu se putea face nici un matrapazlac,va cred.
Horatiu • 22 martie 2017, 19:31
Foarte bun articolul ancheta domnule Tolontan.Din Canada va felicit si astept continuarea pe masura.De multe ori m-am intrebat de ce aici lucrurile merg mai bine decat in tara.Raspunsul e simplu,nu sunt ei mai destepti dar se fura mai putin.
adrian • 22 martie 2017, 19:37
Calitățile de director sunt de discutat dar trebuie luat în calcul și ipoteza ca dvs să faceți anumite jocuri pentru că luna viitoare toate contractele de management ale directorilor de spitale puși de Oprescu expiră. Peste tot, adjuncții vor candida și poate până la examen ar fi fost bine să vă abțineți pentru a nu influența concursurile...În fine! Apoi de ce nu scrieți nimic niciodată d epletosul director de la Sf Maria...Acum despre modul în care se adresează un director...un șef de instituție...domnule Tolontan dvs care ați cunoscut perioada Sârbu sau Călinescu puteți compara limbajul acelor oameni cu cel al directoarei de la Obregia
ion • 22 martie 2017, 19:57
pentru cei care nu cred cele prezentate de dumneavoastra, domnule Tolontan, le-as sugera sa incerce sa afle reactia marii majoritati a angajatilor Spitalului Obregia, dupa update-ul postat, sau dupa difuzarea stirii pe TV ca Primaria a decis sa nu-i mai prelungeasca mandatul doamnei manager. De fapt, a intrat in firea noastra sa nu mai avem incredere nici atunci cand cineva ne face, sau ne vrea binele. Va multumesc in numele celor care acum se bucura.
Prefer sa raman anonim • 22 martie 2017, 20:31
Buna seara Poate va interesati si de ce sume cerea distinsa doamna *** (de la 500 de euro in sus) pentru angajari in acel spital...
Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.
Marcos • 22 martie 2017, 20:55
Partea amuzantă (mă rog, umor cam negru, dar asta e...) e că dacă cineva nu hotăra să mai rotească din cadre, cel dintîi medic-primar al Capitalei ar fi fost reales lejer anul trecut, cu vreo 70-80% din voturi. Aviz naivilor. C-aşa e în democraţie.
Adina • 22 martie 2017, 21:42
Am citit comentariile... Foarte spontana pentru o doamna bolnava din cate observ...
Florin Bejan • 22 martie 2017, 21:56
Ctrl+F "Videanu" (cel care a numit-o): 0 rezultate Ctrl+F "Oprescu" : 12 rezultate Bravo tolo.
Alex • 22 martie 2017, 22:21
In sfarsit , dupa atatia ani se intampla ceva. Articolul e 200% adevarat. Si mai sunt multe altele de dezvaluit/descoperit. Felicitari cadrelor medicale!