Poliția a descins la Bagdasar-Arseni, după ce s-au descoperit în curtea interioară seringi și fiole de sedative. Ce s-a întâmplat?

Unii doctori de la secția de chirurgie susțin că un coleg de-al lor ”se injectează când e de gardă”, dar managementul declară că ”e o anchetă și nu s-a confirmat consumul”

miercuri, 8 martie 2017, 6:23

De Mirela Neag, Răzvan Luțac și Cătălin Tolontan

 

Descoperirea a fost făcută în curtea interioară.

Fiole goale și seringi folosite.

Vineri, 24 februarie 2017, sunt găsite fiole consumate de Propofol și Diazepam.

Episodul pune capac unora dintre medici, care de multă vreme vorbesc despre un coleg care lucrează la secția de chirurgie generală, de la etajul 3 al Spitalului Bagdasar-Arseni, și care ”își injectează sedativele când e de gardă!”.

În fața unei potențiale crize interne, conducerea cheamă poliția.

”Directorul Ana Mareș a anunțat poliția”

Medicamentele descoperite în curte intră în categoria anestezicelor şi se administrează în secțiile de ATI și în sălile de operație.

În general sunt fiole ieftine, de 2-3 lei fiola, dar nu se eliberează fără rețetă.

Polițiștii de la Secția 15 vin la spital în aceeași zi, vineri, 24 februarie.

Conform unor surse judiciare, ei nu descoperă indicii de fapte penale.

Se retrag, dar cer conducerii spitalului să facă propria cercetare, ca să vadă cum au părăsit substanțele dulapurile din secții și cine și le-a injectat de au poposit reziduurile în curte.

Cum s-a ajuns aici?

”Mai mulți dintre medicii și asistentele din secția de chirurgie generală au sesizat conducerii faptul că un coleg de-al lor este sub influența substanțelor sedative când îi tratează pe bolnavi” Angajat la Bagdasar-Arseni

Potrivit colegilor, medicul respectiv și-ar injecta substanțele în zilele când e de gardă.

”Cea care a reclamat cazul la poliție este fosta asistentă-șefă, doamna Ana Mareș, care este directorul de îngrijiri al spitalului”, explică un om din Bagdasar-Arseni.

”Conducerii nu-i pică bine subiectul”

Gazeta a contactat conducerea de la Bagdasar-Arseni.

Spitalul a recunoscut că ”în cursul lunii februarie au fost identificate în curtea interioară un număr de fiole (substanțe anestezice) și seringi. Conducerea spitalului a sesizat organele abilitate, respectiv Secţia 15 Poliție”.

”În cursul aceleiaşi zile, organele de cercetare judiciară s-au deplasat la sediul spitalului, demarând procedurile specifice de verificare”, adaugă șefii de la Bagdasar-Arseni.

”Totodată, conducerea spitalului a dispus o anchetă internă cu privire la situația existentă, anchetă aflată în curs de finalizare”.

Sursele ziarului susțin însă că ”Celor din conducere nu le pică bine subiectul și pot conduce ancheta internă astfel încât să pară că nu a fost consum, ci numai neglijență”, spun oameni din spital, care au reclamat cazul întâi managementului de la Bagdasar-Arseni și apoi ziarului.

Pe de altă parte, medicul Florian Bica, purtătorul de cuvânt al spitalului, declară că ”Suntem într-o anchetă internă ca să lămurim ce s-a întâmplat. Strângem declarații. Am verificat și nu există nicio plângere scrisă nici acum, și nici în trecut, despre astfel de apucături la noi în spital. Că se vorbește, asta e altceva, dar bârfele de la colțul străzii nu le comentăm. Eu exprim poziția oficială a spitalului: nu ne-a sesizat nimeni dintre angajați în scris!”. 

Un risc pentru medici, dar și pentru pacienți

Subiectul folosirii anestezicelor nu este un tabu printre medici, care îl abordează încă de pe băncile universităților.

Consumul de substanțe interzise face parte din riscul profesiei.

Nu doar pentru că într-un spital ai acces mai ușor la medicamentele din categoria drogurilor, ci și pentru că presiunea meseriei te împinge să cauți metode de alinare sau de defulare.

”Din cauza stresului, unii medici folosesc aceste substanțe. Ele dau o ușoară stare de euforie, o stare de bine, de relaxare totală, lipsită de griji” Medic ATI

”În același timp, ele provoacă dependență, iar supradoza poate induce coma cu depresie cardio-respiratorie”, adaugă doctorul contactat de Gazetă, un experimentat medic ATI din București.

“Spitalul Municipal a avut în trecut un caz dureros, în care o doctoriță anestezistă s-a închis în camera de gardă și a fost găsită moartă, cu seringa în mână”, își amintește el.

Protecția propriei vieți, precum și cea a pacienților care intră în contact cu medicul, a determinat mediul profesional să ia măsuri în fața consumului de anestezice.

Un alt medic de ATI este și el familiarizat cu subiectul.

Își amintește: ”La școală, când preda, doamna doctor Copaciu ne atrăgea atenția că statisticile arată că 1 din 10 medici anesteziști este predispus la consum de astfel de substanțe”.

”Profesoara se uita la noi și ne spunea: <Unul din 10 din această sală e posibil să ajungeți să luați substanțele. Asta arată că trebuie să vă luptați cu voi pentru că riscul există, nu este nesemnificativ! Nu doar că e ilegal, dar vă puneți în pericol viața, cariera și îngrijirea pacientului>, ne repeta ea”.

Doctorul Carmen Violeta Oancea, manager interimar la Bagdasar-Arseni, a evitat ieri să fie contactată pentru a explica seringile și fiolele de Diazepam și Propofol, precum și sesizările medicilor.

Sursele din interiorul spitalului susțin pentru ziar că sunt implicate și prescripții către pacienți.

Șeful secției de chirurgie generală, Valentin Titus Grigoreanu, spune că ”știu despre cazul substanțelor găsite în curte, dar nu s-a confirmat nimic în legătură cu doctorița respectivă. E o anchetă în desfășurare, dar nu e confirmat consumul”.

Comentarii (32)Adaugă comentariu

bg  •  8 martie 2017, 7:04

Nu inteleg de ce a aruncat seringile si fiolele in curtea int. a sp. si nu le-a pus in containerul de des. medicale? Probabil, ca sa nu fie vazut... Colegii nu se poate sa nu fi vazut starea medicului...probabil ca au vorbit intre ei, au spus sefilor, dar nu s-a luat nicio masura, pe principiul " si asa avem putini medici, vreti sa nu mai aveti cine sa trateze pacientii?". Asta cu existenta unei sesizari scrise se intampla rar in med. medical sau de loc (este praf in ochii presei) pentru ca daca o faci, te incadreaza la denigrare, te acuza ca strici reputatia colegului, ca incalci codul deontologic si te judeca in comisia de disciplina unde esti pus la zidul infamiei, etichetat drept turnator. (cine vrea sa faca un bine, pica rau)

Tavi  •  8 martie 2017, 7:35

Socant?! Ce ar mai fi de zis? Ca in Romania, conditiile de munca sunt sub orice critica, ca foarte des angajatul ajunge la (supra)solicitare, din cauza cel mai probabil al salariului mic si a conditiilor de trai din Romania (a preturilor in continua crestere, care au rolul de a crea o falie cat mai adanca intre "bogati" si saraci)?

Georgel  •  8 martie 2017, 7:40

presiunea meseriei te împinge să cauți metode de alinare sau de refulare. Cred ca ti-a scapat....e defulare!

Robert  •  8 martie 2017, 9:26

Cand intri intr-un spital in care bolnavii sufera de diferite afectiuni psihice, te astepti sa vezi un minim de securitate in acest sens. Ar fi binevenita o ancheta jurnalistica sub acoperire - in acest spital intra cine vrea, cum vrea, aduce bolnavilor din afara spitalului ce vor ei ***

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Bârgaoanu Dragoş  •  8 martie 2017, 9:37

Poate aflăm despre cine se face vinovat de infecțiile intra-spitaliceşti cu nosocomiale!!!Asta cu seringile poate fi la "mişto"

Elena Panțuru  •  8 martie 2017, 9:49

metoda este veche ,acum 10 am auzit că se folosea la un spital de psihiatrie de către cadrele medicale.insistați în general la intrarea în tura de noapte dar și la ieșire ar trebui să se facă testări.

Razvan V.  •  8 martie 2017, 9:57

Nu e zi in care sa nu aflam cate o stire proasta legata de spitalul asta. Zici ca e un fel de lagar de exterminare... o sa ajungem sa ne tratam la vraci de frica de a ne mai interna intr-un spital de genul asta.

Cătălin Tolontan  •  8 martie 2017, 9:58

@Razvan V: sa avem incredere in medicina, dar sa facem sistemele sa lucreze pentru noi, cetatenii. Solutia nu e sa nu mai mergem la spital, ci sa le facem mai sigure atat pentru medici, cat si pentru pacienti.

StefanCM  •  8 martie 2017, 11:23

Nurse Jackie. Si am spus tot.

pacient  •  8 martie 2017, 12:55

cum sa mai ai incredere in doctori si in sistem cind spitalele s-au transformat in niste anticamere ale mortii, intri in spital si iesi mort pe targa...

bg  •  8 martie 2017, 17:03

Prin tehnici de analiza genetica a materialului biologic recoltat de pe seringi si de la cel suspectat, se poate afla adevarul. Cum la noi aceste tehnici nu prea sunt utilizate pentru ca sunt si f. costisitoare, vom ramane cu supozitii sau se va da vina pe pacientii dependenti care vin de la sp. de psihiatrie alaturat.

Catalina Mihu  •  8 martie 2017, 17:37

Cunosc acest spital din circumstante care, ulterior au contribuit decisiv la luarea deciziei de a parasi Romania, fara vreo intentie de a ma intoarce vreodata. Nu vreau sa generalizez, dar ce am vazut acolo, la sectia neurologie, este inuman. Nu cred ca exista o singura cauza sau un singur vinovat. dar mi-am dat seama ca umanitatea, dincolo de profesionalism, nu poate fi educata usor, si nu as fi vrut sa ajung vreodata pe mana acelor oameni. Am mers acolo la un moment dat, cu inima deschisa, cu incredere naiva, cu cele mai bune recomandari, la "cel mai bun doctor din tara", "ingerul de la etajul 6" si am plecat indurerati, lipsiti de orice urma de respect fata de drepturile noastre de oameni, de pacienti, si , cel mai dureros, cu tatal meu intr-un sicriu. Am primit niste explicatii inutile si atunci, si acum, minciuni pe certificatul de deces, nici un rezultat al nenumaratelor si dureroaselor analize la care a fost supus. Nu as sti ce sa recomand ca solutie pentru ce se intampla acolo, presupun ca daramarea spitalului si constructia unui spital nou si schimbarea a 90% din personal, cu unul educat corespunzator, e nerealist si extrem.

StefanCM  •  8 martie 2017, 17:54

Uite Razvan un exemplu de spital. Acum o saptamana sau doua am dus un var care si-a *** ligamentul la genunchi la ski intr-un alt judet. A facut programare la doi doctori renumiti, ora 11 si ora 14. Primul doctor, consultatie doar la clinica privata se putea: Ruptura de ligament, suruburi in picior. 3 minute consultatie, 45 de milioane de lei te costa la clinica mea privata, la stat nu te pot opera, sunt ocupat pana in toamna, 100 de lei consultatie fara bon. Al doilea doctor, l-a primit la cabinet la stat. 30 de minute consultatie, i-a arat frumos pe RMN ca nu are cum sa fie ruptura ca ligamentele erau vizibile, clar intregi, dar ca intr-adevar exista o entorsa in zona care a dat peste cap piciorul intinzand foarte tare ligamentele, si ca sangele din genunchi nu provine de la nici o ruptura. Doctorul avea si loc liber la stat daca necesita operatie, dar a garantat ca in 3 luni de zile o sa fie ca nou omul. Care doctor a gresit? Se poate sa fiu eu intr-un film prost, ca in fiecare luna ma lovesc de evenimente de genul asta.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Medic  •  8 martie 2017, 18:58

Draga Tolo Dupa cum ne demonstrezi trebuia sa ramai la sut bara gol pentru ca unele subiecte te depasesc. Nu ne amestesca cu Mutu care poate pentru tine reprezinta maxima valoare spre care poti sa tinzi. Nu te supara pe tine. Ai doar limite...Si totusi noi nu scoatem romania in strada dupa un meci dar suntem in stare sa o salvam zi de zi. Multumim mult ca ne determini sa o parasim agitand spiritele intre noi si pacienti. Ar trebui sa fim unitinsa luptam sa avem un sistem sanatos. Suntem pe aceiasi parte a baricadei. Plangem pentru pacienti si ne rugam pentru ei. Pentru tine sunt doar o masa de manipulat si una dupa urma careia castigi. Sa ti fie rusine

Liliana  •  8 martie 2017, 20:29

Presa straina scrie asa : " alt cadru medical, medic/asistenta, a fost doborâta de sistem. Stresul și condițiile de munca grele împing tot mai multi practicanți ai acestei minunate meserii, la consumul substanțelor sau chiar mai grav la suicid". Pentru ca se lucrează ore foarte multe, fără pauze și în condiții grele. În Franta, Anglia rata de suicid in rândul medicilor este mai mare decât în România, mai ales în rezidențiat. Și acolo se iau în permanenta masuri pentru ameliorarea condițiilor de munca, se face consiliere psihologica cadrelor medicale. V ati gândit vreodată la ce nivel de stres sunt supuși medicii/asistenții? Cazuri grele, decese așteptate/neașteptate, multe nopți nedormite. Nu e ușor sa te lupti cu moartea zilnic. Ea câștiga uneori. E o presiune extrem de mare. Dar dvs. Domnule Tolontan, nu înțelegeți lucrurile acestea. Dumneavoastră înțelegeți ca la spitalul Bagdasar se întâmplă multe nereguli și le semnalați. Eu cred ca este mai mult de atat

StefanCM  •  8 martie 2017, 23:03

Doamna Liliana, v-ati gandit vreodata la ce nivel de stres e supus un pensionar cu 10 milioane pensie care merge la doctor cu un picior in groapa si e tratat ca un fel de dispensabil? Va spun eu cum. Nu se mai duc, stau si rabda pana in ultimul moment cand trebuie sa cheme salvarea. Sau cand doctorul vrea sa il interneze ca sa nu dea coltul, refuza, pentru ca zice ca nu isi permite sa plateasca, desi e gratuit tot. Sau se duc la spital cum se duceau voievozii pe vremuri la sultan. Evident ca nu toti doctorii creaza atmosfera asta, doar o parte mai mica sau mai mare, dar dupa ce te lovesti luna de luna de tratamente "preferentiale" ultimul lucru care ti-l doresti e sa ajungi sa stai iarasi la coada la "pasha". Si nu e vorba doar de pensionari. Orice policlinica de stat e un momument al neputintei si umilintei.

StefanCM  •  8 martie 2017, 23:04

Nu spun ca doctorilor le e usor. Dimpotriva. Dar, sa fii doctor e o alegere. Sa fii bolnav nu e.

Liliana  •  9 martie 2017, 0:11

Îmi place mult cum gândește populația. Ai ales sa fii medic, trebuie sa înduri orice. Nu e chiar asa. Bolnavii nu sunt educați sa meargă la medic. Ei merg când ajung foarte rau și vor tot atunci. Și dacă nu iese bine, este vina doctorilor. Eventual bat și din picioare ca nu sunt tratați pe loc. Eeh domnule, lucrurile nu sunt asa de simple cum par. Probleme sunt de ambele părți. Nu uitați ca ai medicii sunt pacienți. Nimeni nu ii absolvă de boli. Bolile sunt pentru toți. Eu propun sa încetam în a mai cauta vinovați și facem fiecare lucrurile corect de partea noastră. Medici, pacienți, în fond cetățeni. Nu sunt medicii vinovați ca sistemul este clădit asa. Ca nu sunt suficiente spitale, paturi, materiale sanitare, medicamente. Ca nu toate bolile au soluție terapeutica. Nu sunt medicii vinovați. Nimeni nu iti spune ca vei fi doctor și nu vei avea unde și cu ce sa iti tratezi paclienții. Înveți sa fii doctor și ajungi sa profesezi în condiții în care nu ți le imaginai cu putință. Ar fi ideal sa fi suficienți doctori care sa aibă timpul și dotările necesare sa se ocupe de bolnavi. Din păcate nu este. Acuzați tara, sistemul, cei care au lăsat lucrurile sa ajungă aici. Nu doctorii. Mai sunt foarte putini, obosiți și se lupta cu multe lipsuri. Și peste toate acuzele și batjocura pacienților. Însă nu uitați ca frontierele sunt în continuare deschise, este o profesie universala, care se poate practica oriunde. Și când vor mai rămâne 3 doctori la 100000 de locuitori pe cine veți mai blama? E o realitate, domnule

StefanCM  •  9 martie 2017, 4:54

Populatia din mine vrea sa spuna ca pentru un om bolnav cu un picior in groapa am mai multa compasiune decat pentru un doctor. Si populatia din mine mai spune ca doctorii cu care am eu de-a face, des, chiar foarte des, saptamana asta am deja 3 vizite la activ, 1 recuperator ( kinetoterapie ), reumatolog si cardiolog, vineri ortoped, si nu lucrez in domeniu, sunt bine mancati, bine ingrijiti, conduc masini elegante, sunt bine crescuti, si in mod cert nu sunt mai surmenati decat o mama care lucreaza 10 ore pe salariul minim si impreuna cu un sot de aceeasi categorie cresc doi copii, cu mancarea, spalatul dupa ei, imbracat, invatat si ce mai trebuie. Am o cantitate finita de compasiune, si trebuie sa fac alegeri, ca populatie ce sunt eu. Cel mai stresat dintre doctori nu cred ca o duce mai rau decat un om suferind cu probleme medii ( adica o insulinica, niste embolii micute, de astea ). Cand alegi cariera de doctor, am citit ca o alegi de obicei pentru a face bine oamenilor, ceva cu juramantul lui Ipocrit, samd. Eu am opinii diferite, dar spun ce mi se spune. Si in general nu imi plac oamenii care isi plang de mila si folosesc asta ca o scuza. Intotdeauna se poate mult mai rau, indiferent de cat de rau e.

StefanCM  •  9 martie 2017, 5:12

Inainte sa putem merge inaintex2 trebuie sa ajungem toti la un numitor comun. Nu suntem doar noi doctorii cu probleme, doar noi programatorii, doar noi politistii, doar noi functionarii publici, doar noi minerii, doar noi tractoristii, doar noi pensionarii, doar noi bolnavii de boala iepei turbate. Toti trebuie sa tragem la aceeasi caruta si pana nu constientizam asta pentru a putea pune interesul comun in fata interesului personal tot la plicuri, spagi, programe cumparate care nu fac nimic o sa ramanem. Si programatorii de exemplu in Anglia probabil castiga de vorbesc singuri cand isi vad conturile. Jurnalistii de talia celor trei magi (Mirela Neag, Răzvan Luțac și Cătălin Tolontan) ar face plaja in vacante in Bahamas iarna si vara ar merge la ski la pinguini, i-ar enerva banii de cat de multi ar avea. Eu am impresia ca realitatea e diferita in Romania, nu cred ca merge nici unul in Bermude iarna sa scape de frig. Daca ar merge sunt sigur ca ar aparea la televizor ministrul de interne sa ii faca tradatori de patrie. Probleme avem toti, sa le tot folosim ca scuze pentru greseli nu repara nimic.

bg  •  9 martie 2017, 10:53

Somnul constiintei, naste monstri! PSD-ul a lucrat in acesti 27 de ani si acum a ajuns la 4 mil. de membri de partid si alte cateva milioane de simpatizanti. Este un partid hipertrofiat care se indreapta cu pasi repezi spre un partid unic in Romania. La toate masurile, se invoca votul din 11 dec. Ce sanse avem noi, care nu suntem membri de partid si nici simpatizanti, daca votam o alternativa, sa ne trimitem in parlament macar un reprezentant? Cu o floare nu se face primavara, nici politici in sist. de sanatate eficiente...Sunt destui politicieni (din toate partidele) care nu au aruncat documentele plenarelor, conferintelor, congreselor PCR si trag cu ochiul in ele propunand masuri si solutii identice cu cele de acum 40-50 de ani. In Romania, medicul este un liber-profesionist...inca. Academia romana a propus ca solutie la exodul cadrelor sanitare, o masura care stipuleaza "legarea de glie a medicilor", iobagia. Vrei sa pleci din tara, platesti studiile sau stai sa profesezi aici minim 10 ani. Medicul depune juramant sa ingrijeasca pacienti (acestia sunt pretutindeni), pe cand cei din armata, politie, SRI, etc... depun juramant fata de tara, natie. Ei nu pot pleca si nu vor pleca niciodata de aici. Articolele gsp, eu le vad ca incearca sa trezeasca constiinte atat la nivel politic, decizional, cat si la nivel civic. Numai impreuna vom reusi!

Liliana  •  9 martie 2017, 14:08

StefanCM nu ai înțeles nimic.. Doctorii sunt un fel de alien care trebuie ars pe rug. Au învățat 11 ani și continua sa învețe și după acești 11 ani ca sa fie blamați de tine și comparati cu populația care termina doar liceul poate. Hai sa plătim ca pe cel care matura strada, sa ii obligam sa lase capul jos și sa fie la dispoziția noastră zi și noapte. Ca doar s au făcut doctori și au jurat Hai sa fim serioși...

Liliana  •  9 martie 2017, 14:14

Ar trebui sa înțelegi ca un doctor are dreptul la odihna, condiții bune de viata, salariul bun și da, de ce nu, sa conducă o mașină bună. Este o profesie pentru care înveți 6 ani în facultate și în medie încă 5 ani în rezidențiat. Treci examene grele, cu multa munca sa ajungi doctor. Apoi lucrezi pentru viata oamenilor. Oare toată munca asta nu trebuie plătită? Apoi care ar mai fi diferența, draga StefanCM dacă un doctor ar avea aceleași condiții de viata cu un muncitor pe șantier? De ce sa mai înveți atât? Asta este doar o gândire comunista în care se încerca absorbirea elitelor societății. Pentru ca da, draga StefanCM, doctorii fac parte din elitele societății. Când vei înțelege asta, discutam altfel Deocamdată chiar nu ai înțeles nimic

Venom  •  9 martie 2017, 14:44

Rar am mai citit in text atât de slab aici. Vorba clicbaitului din titlu, ce s-a întâmplat, l-a editat Știucan?

StefanCM  •  9 martie 2017, 16:02

Deci e o gandire comunista daca am compasiune pentru cei care au probleme de viata si de moarte fata de cei care nu isi permit o vacanta in Belize. Am inteles ideea. Judecatorii ce sunt? Nu sunt elite? Ei nu lucreaza de dimineata pana seara pentru ca sunt prea putini si prea multe cazuri? Profesorii nu sunt elite? Cercetatorii? Scriitorii? Jurnalistii? Deci e in regula, daca sunt stresati, sa isi bage toti in vena cate ceva. Inclusiv pacientii de care vorbeam. Sau nu, doar pacientii care fac parte din elite. Ca altfel am o gandire comunista, si imi doresc absorbirea elitelor. Ca o paranteza, eu am doar 4 clase, si rog pe un vecin sa scrie pentru mine, ca nu stiu nici sa scriu nici folosi calculatorul. Vasile va saluta.

StefanCM  •  9 martie 2017, 16:08

Am uitat de ofiterii din armata si politie. Cand sunt prea stresati sa nu uite ca, fiind elite, pot sa foloseasca mijloace de recreare alternative.

StefanCM  •  9 martie 2017, 16:12

Recreere* "Recreerea este perioada de timp care nu este dedicată activităților profesionale, casnice, de afaceri sau educaționale și este o perioadă de odihnă activă după acestea." Cum ziceam, nu prea le am cu scrisul.

Ioana  •  9 martie 2017, 17:06

@medic..Pe bune,plangeti la capataiul bolnavului? Si va rugati?.. Nu credeam breasla capabila de atata sensibilitate.Sunt impresionata.Sa VA spun ceva,e suficient doar sa va faceti datoria.Se economiseste multa energie consumata aiurea.

Liliana  •  9 martie 2017, 20:07

StefanCM și polițiștii au folosit armele din dotare Am spus "printre elitele" , nu am exclus celălalte categorii Inisist asupra depresiei, pentru faptul ca celelalte categorii profesionale poate nu se lovesc de moarte și suferina zilnic. Consumul de substanțe și suicidul este mai des întâlnit în rândul cadrelor medicale, în statistici, în toate lumea. Inisist asupra faptului ca nu ați înțeles nimic, domnule StefanCM

Ioana  •  10 martie 2017, 0:13

@Liliana În străinătate nu face multa lume coada la psiholog.Acolo sunt multe ore,e adevărat, dar sunt și libere,nu se sta peste program-e o regula.La noi regula este statul peste program,lalaiala,cafeluta.Cred ca suntem singura tara in care NU exista pauze reglementate prin contractul de munca al personalului medical.De ce?Pentru ca e un stil superfluu de lucru.De ce ar exista pauze,care ar obliga la activitate intensa,când activitatea unora e o pauza continua? Și pentru ca nu exista o masa critica de profesioniști integri care sa asigure normalitatea în sistem,munca,efortul ,responsabilitatea se împarte disproporționat la personalul existent.Cu alte cuvinte ,unul trage,altul croseteaza.Peste asta,sa nu uitam ca mobbingul este foarte bine reprezentat la noi ,în România. În asa fel ,încât, ala care muncește cel mai eficient,își ia castanele cele mai multe.Pentru ca automat ,lucrând bine,pui în evidenta diverse.Punând în evidenta diverse,cel care croșetează macrame`la serviciu este deranjat.Și începe frecusul.Asa ca,după ca ce rezolvi tot ce nu au rezolvat alții, mai suporți și tot felul de mizerii absolute,mai lucrezi și peste program etc,ajungi la un moment dat sa te epuizezi.Cam asta e mecanismul epuizării la noi,în nici un caz efortul susținut, în echipa,constant,ca în străinătate. Dacă cineva ar sesiza situațiile astea sau ar reactiona la ele,ar fi ideal.Dar exploatatul tace,și exploatatorul continua.Ce vede ȘtefanCM în vizitele lui,sunt categoria fabricanților de macrame la serviciu,care servesc cafeluta pana la 9,vad doi pacienți superficial,sau zece și mai superficial,și apoi 10 spitale și 10 echipaje de salvare trag ponoasele după ei.

ana  •  10 martie 2017, 5:26

Domnilor nu va mai faceti atatea probleme, nu va mai stresati va invit sa va angajati ca medici la Spitalul Bolintin unde pentru unii e raiul pe pamant, nu trebuie sa respecti programul de lucru (se vine la ora 11.00 si se grabesc dl doctori ca la ora 14.00 trebuie sa fie prezenti la colaborari..ex dr Stelea). Vin pacientii la ora 8 si asteapta....si astepta ca daca pe medic l a durut capul nici ca se mai ridica din pat sa vina la munca dar in pontaj apare prezent ca doar e medic si uite asa salariul merge si e maricel chiar. Noi muritorii de rand (ca sa nu spun de foame) am inteles ca un salariat cu studii superioare este platit pentru munca sa nu pentru o diploma dar sistemul e unul ticalosit si daca mai faci si putina politica te ai scos chiar nu mai ai nici un stres asa ca munca domnilor e pentru fraierii carora nu le este permis sa intarzie, sa isi ia concediul de odihna si daca te ai imbolnavit, doamne fereste, e cu premeditare.

Bebe  •  10 iulie 2017, 0:32

Catalina MiHu ,*** Foarte periculos acest spital. Doctori incompetenti (m-am contrazis cu un profesor universitar, el a sustinut ca era cancer malign 99, 9 la suta maligna cum spunea marele doctor, nua facut o angiografie, era vorba de un ictus hemoragic, nici nu trebuia operata pe creier ),mizeria, indolenta, spaga, sunt caracteristicile acestui asazis spital.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Comentează