luni, 6 martie 2017, 8:45
”Din probele administrate a rezultat că, în perioada 1 iunie 2010 – 16 mai 2016, inculpata S.C. HEXI PHARMA CO S.R.L. a produs și comercializat către numeroase unități sanitare 41 de produse biocide din grupa principală 1, dintre care 39 de produse, comercializate către 340 de unități sanitare, au fost neconforme sub aspectul concentrației de substanțe active și al eficienței biocide” Comunicatul Parchetului General, 6 martie 2017
de Mirela Neag, Răzvan Luțac și Cătălin Tolontan
După 10 luni de cercetări, procurorul Romulus Varga și echipa sa au încheiat și au trimis în camera preliminară dosarul Hexi Pharma.
Comunicat oficial de Parchetul General, cazul devine primul în care statul român, prin Ministerul Public, admite că, ”la aproape toate unitățile sanitare de dimensiuni mari din România”, ”s-a zădărnicit în fapt combaterea bolilor nosocomiale (infectocontagioase)”.
340 de spitale au fost afectate de către dezinfectanții ineficienți ai Hexi Pharma, conform Parchetului
În urma analizelor făcute la laboratorul Chemila din Cehia, acreditat internațional, și a recunoașterilor persoanelor audiate în dosar, întrebarea care a frământat opinia publică ”Deși diluate, nu cumva au fost produsele Hexi Pharma eficiente?” primește răspuns: 39 din 41 produse Hexi au fost ineficiente!
Este exact ceea ce au declarat, din primul moment al investigației jurnalistice, sursele ziarului din interiorul fabricii Hexi Pharma.
Și este ceea ce, în mod repetat, specialiștii consultați de ziar pe parcursul acestor luni au spus: biocidele falsificate la nivelul concentrației nu pot fi eficiente. Adică nu omoară germenii. (mărturii aici).
Chemat în România de ministrul Vlad Voiculescu, un consultant al Comisiei Europene spune același lucru.
În decembrie 2016, surse din Cehia confirmă pentru Gazetă că analizele Hexi sunt dezastruoase.
Științific, ineficiența unor dezinfectanți falsificați e un lucru de bun-simț.
Dar acest caz a fost atacat vehement în primul rând de mogulii sistemului de sănătate, încât s-a instalat un dubiu.
Astăzi, acest dubiu se risipește nu doar cu probe științifice, ci și cu probe juridice: din păcate pentru viața oamenilor operați sau doar internați în toți acești ani, produsele nu au fost eficiente!
Probele juridice le vor analiza judecătorii, în instanță.
6 ani, cel puțin, a durat diluarea biocidelor, conform probelor strânse de procurori
Ce spune Parchetul?
”În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut că produsele S.C. HEXI PHARMA CO S.R.L. au fost, în perioada analizată, necorespunzătoare atât sub aspectul indicației din etichetă (și implicit din avizul Comisiei Naționale pentru Produse Biocide, de plasare pe piață a produsului) referitoare la concentrația de substanță activă, cât și sub aspectul eficienței biocide în conformitate cu standardele în materie”.
Încă ceva devine extrem de interesant de urmărit în acest dosar.
Parchetul arată ce efecte au apărut ca urmare a utilizării în 340 de spitale a unor biocide ineficiente.
”În acest mod, utilizarea în spitale, pe o perioadă îndelungată, a unor produse cu acțiune bactericidă, fungicidă, microbactericidă, virucidă, sporicidă și tuberculocidă îndoielnică a creat premisa proliferării acestor microorganisme. Pe cale de consecință, au fost asigurate condițiile dezvoltării rezistenței antimicrobiene, în contextul consumului exagerat și eronat de antibiotice din România”.
După dezvăluirea cazului Hexi Pharma în aprilie 2016, mulți oameni care au suferit în spitale au încercat să afle dacă s-au folosit produsele companiei incriminate.
Răspunsul spitalelor a fost: ”Da, s-au folosit”.
Procurorii se tem de ce vor face acum pacienții după ce află că, așa cum statul afirmă în rechizitoriu, dezinfectanții falsificați ”au creat premisa proliferării acestor microorganisme”.
Parchetul afirmă că ”s-a creat o combinație nefastă pentru sistemul sanitar din România”.
”Această combinație de factori a fost nefastă pentru sistemul sanitar din România, în condițiile în care menționarea în oferta comercială a S.C. HEXI PHARMA CO S.R.L a unor concentrații ridicate de substanță activă, adeseori superioare produselor similare ale concurenței, a făcut posibilă preferarea de către factorii de decizie din spitale a achiziționării acestor produse în detrimentul altora” Comunicatul Parchetului General, 6 martie 2017
Parchetul General are informații că mulți români pregătesc procese!
Pe de o parte, procurorii acuză Hexi Pharma în numele cetățenilor, spunând că ”a zădărnicit combaterea bolilor nosocomiale” și, pe de altă parte, schițează că statul își ia măsuri de precauție.
”Menționăm că prezenta cauză nu deschide calea participării, în calitate de persoane vătămate sau părți civile, a unor persoane care au contractat infecții asociate asistenței medicale, și care au reușit să obțină confirmarea faptului că în unitatea sanitară în care au primit îngrijiri s-ar fi folosit produse S.C. HEXI PHARMA CO S.R.L”, spune Parchetul.
Procurorii justifică asta prin faptul că ”infecțiile nosocomiale presupun un concurs de măsuri, iar această analiză nu este menită a demonstra o eventuală legătură de cauzalitate între utilizarea produselor S.C. HEXI PHARMA CO S.R.L. și apariția unei anumite infecții într-un spital”.
Numai că nu procurorii, ci judecătorii decid dacă procesele pe care le intentează oamenii sunt sau nu justificate!
Flori Dinu, directorul general al Hexi Pharma, și Mihail Leva, directorul de producție, sunt cele două persoane acuzate de către procurori.
Cum de s-au putut semna contracte pentru produse falsificate cu 340 de spitale și care sunt conexiunile legate de corupție ale acestei afaceri este responsabilitatea DNA să cerceteze.
Pentru că, în afară de dosarul de la Parchetul General, care este astăzi trimis în instanță, procurorii anticorupție au propria cercetare în cazul Hexi Pharma.
Alin Duciuc • 6 martie 2017, 21:35
Poate ca procrorii vor sa spuna ca nu se judeca pe baza de plangere penala. Adica, cercetarea penala nu este facuta in urma plangerii penale a unor persoane care au fost contaminate. Nu se judeca motivul contaminarii cu diferite bacterii a unor persoane, ci doar faptul ca dezinfectantii erau diluati. Probabil.
Om • 6 martie 2017, 21:55
Dupa Dosarul Transferurilor si Gala Bute, investigatia voastra privind Hexi Pharma (sau Farma, ca mergea si asa, nu?:) e de manual. Chapeau bas! Problema e ca, am auzit la stiri, Flori Dinu (sau apropiatii ei) contesta validitatea rezultatelor din Cehia (acel laborator a fost mentionat si de voi, daca nu ma insel, drept cel mai putin de incredere dintre cele care puteau fi solicitate de catre statul roman; daca ma memoria ma tradeaza - scuze), pe motiv ca ar fi vrut sa cumpere afacerea lui Condrea. Pare-se ca o conspiratie convenabila e raspunsul preferat de majoritatea acuzatilor din ziua de azi, indiferent de speta. Anyway, va multumesc. Ati ridicat un colt de covor sub care se ascundeau gunoaie nu doar cu potential letal. Si nu pot decat sa-mi doresc si sa ne doresc tuturor sa continuati.
Cătălin Tolontan • 6 martie 2017, 21:56
@Om: multumim, asta ne e profesia. Da, am scris despre laboratorul din Cehia, care e acreditat international, insa nu are, evident, reputatia unuia din Germania, sa zicem, nemtii fiind in domeniul biocidelor cei mai rigurosi pe control. E dreptul inculpatilor sa se apere cum vor, iar treaba noastra e sa urmarim faptele in continuare, netinind nici cu acuzarea si nici cu apararea. Ceea ce spune Parchetul in rechizitoriu e foarte grav si e ce spun oamenii de stiinta care au analizat independent fenomenul. Folosirea acelor substante falsificate la asemenea scara, un timp indelungat, a creat in spitale o corelatie fara precedent. Posibil germeni mutanti, rezistenti. Sigur ca putem, ca tara, sa alegem sa spunem ca totul e fabricat de klingonieni care doreau sa cumpere off shore-ul din Cipru ca sunt pasionati de impozite mai mici decat pe planeta lor :-) Dar, la cum arata lucrurile, explicatia e mult mai aproape de noi. O societate evolueaza daca urmareste faptele pana la capat, discerne si invata. Inca o data multumim! A fost foarte greu de invins bariera de refuz de cunoastere in acest caz si ne e clar ca nu se putea face fara dumneavoastra, cetatenii.
justitia • 7 martie 2017, 0:03
d le tolontan, fratilor romani , aceste spitale trebuiesc daramate si refacute din temelie !!! trebuie reintrodusa legea martiala etc...Romania trezestete !!!
dan • 7 martie 2017, 0:09
am si eu o intrebare: cu cat au scazut infectiile intraspitalicesti dupa inlocuirea biocidelor ineficiente?
Cătălin Tolontan • 7 martie 2017, 0:10
@dan: din pacate, si sistemului ar trebui sa-i fie rusine pentru asta, nu pot fi facute comparatii cu numarul infectiilor nosocomiale, intrucit inusi statul a recunoscut ca ele sunt subraportate. Au fost subraportate, sunt subraportate!
StefanCM • 7 martie 2017, 1:01
Acuma o sa vina si ministrul de justitie si cel al sanatatii sa va dea exemplu de asa nu se face. Va puneti tot guvernul in cap.
Asterix Obelix • 7 martie 2017, 1:39
@Catalin Tolontan - in raspunsul pe care l-ati oferit deja "s-a strecurat" o greseala de dactilografiere: germani in loc de germeni (eu o vad comica si nederanjanta). O seara buna.
Laurentiu Valentin Puica • 7 martie 2017, 3:44
Draga domnule Catalin Tolontan, sunt unul din cei mai interesati oameni de acest caz, Hexi Farma deoarece prin prisma legaturilor pe care le am cu anumite persoane, sunt implicat. Ca sa intelegeti mai bine, cunosc un caz apropiat mie ca persoana al unei victime care din pacate si-a gasit sfarsitul, dar nu numai datorita indiferentei oamenilor din sistem dar si a efectului creat de comercializarea si folosirea acestor substante. Nu vreau sa descriu faptele, voi lasa la latitudinea dumneavoastra sa analizati daca vreti sa cunoasteti amanunte sau nu. Ce vreau insa sa scot in evidenta este incercarea celor implicati in aceasta caracatita care s-a ocupat cu astfel de activitati de a se salva de la a raspunde in fata legii, prin aruncarea in fata a Acarului Paun. Anume, acum cand Condrea este"mort", se pune vina pe cei care i-au stat alaturi si l-au ajutat. Insa asta nu cumva este o incercare a mafiotilor din sistem sa reduca din perioada in care aceasta mizerie s-a desfasurat in sistemul de sanatate? pentru ca toata lumea stie ca Hexi Farma a avut contractele in MS pe o perioada de aproape 10 ani. De unde au tras concluziile procurorii ca raul s-a facut doar incepand cu 1 iunie 2010? Probabil in incercarea de a acuza doar doi oameni iar ceilalti sa scape. Adica ce vor sa spuna ca de fapt Condrea, care conducea afacerile Hexi nu stia de falsificari si ca Dinu de fapt a fost cea care s-a ocupat cu asta? Insa raspunsul dumneavoastra deja l-ati dat. Anume, nu procurorii decid ci instantele de judecata. Insa va intreb, credeti oare ca judecatorii vor fi lasati sa-si faca treaba? Atat am avut sa comentez. Va multumim mult pentru efortul pe care il faceti in scoaterea adevarului la suprafata.
X…. • 7 martie 2017, 6:42
Buna dimineata, Mulțumesc! In lumea in care eu traiesc se spune simplu: " multumesc! " Am o mare dezamagire: doua persoane din A3 au spus ca sunt nebun si multe altele,cat despre tine Cataline nu am auzit cuvinte frumoase! Mai mult mi-a cerut sa-i furnizez anumite discutii cu tine,lucru pe care nu l-am facut! Si ma refer la o ea....Ei nu stiu ca eu am si alti prieteni acolo si cuvintele lor urate au ajuns al urechile mele! Aceleasi persoane care imi sunt prieteni mi-au spus ca " vedetele de la A3" vor avea un finish neplacut si vor fi facuti de *** prin propriile lor afirmatii! Si pe tine te-au adus in emisiunea cu MB crezand ca te vor denigra! Dar nu au reusit! Palma primite de cei de la A3,prin trimiterea in judecata a celor de la Hexi,sper sa le ajunga...desi.... Oricum iti multumesc! Putine sunt persoanele din viata mea carora le port un deplin si sincer respect,o deplina admiratie si tu faci parte din acel grup! Cei de la Colectiv ar trebui sa deschida proces importiva Hexi si toti pacientii care au avut de suferit,inclusiv rudele celor decedati! Ceea ce se sustine in documentele Parchetului nu este corect,se demonstreaza usor cum si in ce fel, pacientul x contacteaza nosocomiala y,la internare prima proba de sange la externare a doua proba de sange infestat cu nosocomiala(e) si legatura intre firma z care furnizeaza definfectantii in unitate! Exista n exemple pe glob in care instantele au fost sesizate, sunt investigatii de succes similare,rapoarte medicale cerute chiar de catre instantele din SUA,care au dus la descoperiri similare cu Hexi,pacientii fiind despagubiti cu sume enorme si firmele furnizoare inchise,patronii arestati cu zecile de ani,raspunzand pentru faptele lor! Faptul ca nu se recunoaste sau nu se vrea un alt scandal pe acelasi subiect este o alta poveste....
Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.
silentmediaglobesale • 7 martie 2017, 7:00
Naspa treaba cu hexipharma asta, am citit si eu tot articolul, e interesant, la fel ca un playlist de youtube facut la betie incepea cu o piesa de genul "Another Sunrise" si se termina cu Vali Vijelie - "Nu suntem la fel". Super playlist, mergand pe premiza ca la un search "stirile protv xx martie 2017" cel mai bun search engine imi arata clipuri din 2011 2012 nimic actual sau imi arata stiri de la providerul acela de televiziune si internet, digi24 pe termenul protv, sunt sigur ca a luat-o razna, ca si google de altfel, deci nu este posibil sa gasesc acel playlist. Poate sa recuperez numerele de telefon asignate conturilor respective. Revenind la hexipharma n-ai ce face atata timp cat te culci pe o ureche si nu iei atitudine, nu faci investigatii sa demasti de unde vin bacteriile, unde au viza de flotant, un lucru e cert astea stiu romana deci... n-or fii din guatemala. In fine, ideea este ca daca nu se arata publicului aceste lucrurii domnii directori de companii de produse farmaceutice nu vor avea nici un fel de presiune si treaba se va perpetua azi aici maine acolo poimaine dincolo si uite asa te trezesti din om neom. Si nu se va rezolva nimic intre 4 6 8 ochi pentru ca unu spune ceva celalalt vede altceva etc. Trebuie discutat pe subiect eventual in vreun chat cloud ... sa-i zicem mediacloudchat :)). Doar asa se poate discuta productiv. (Presupun nu dau cu parul), ideea e ca omu mai uita, mai ignora. In fine, eu , in semn de protest hexipharma as purta numai o culoare in voga asa as protesta, ca chinezii cu banderola. Elegant. Acestea fiind spuse va urez succes in continuare.
Guta • 7 martie 2017, 7:32
Problema in România este și rămâne de fond . Spitalele de stat sunt niște focare de infecție și nimeni nu face nimic sa se rezolve intr un fel . In ultima perioada au crescut infecțiile cauzate de spitalizări . De ce ? Hexi nu mai livrează demult . Singura soluție au rămas spitalele private dar costurile sunt inumane .in ceea ce privește rechizitoriul penal , dupa atâta mediatizare , judecătorii vor da pedepse mai aspre decât la *** *** *** .
Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.
Stroescu tit emilian • 7 martie 2017, 9:54
Procesele celor infectati vor fi penale....pentru omor din culpa la cei ce au decedat si tentativa de omor la cei care au supravietuit.
Matei • 7 martie 2017, 13:19
"au fost asigurate condițiile dezvoltării rezistenței antimicrobiene" - asta e fapta cu consecintele cele mai grave, apar bacterii imposibil de anihilat, oamenii mor si in ziua de azi ca urmare a acestei situatii.
Ion • 7 martie 2017, 16:20
Ce avint ne-am luat!Desigur,sunt bune dezvaluirile despre Hexi...dar sa pui toate infectiile nosocomiale doar pe seama acestui scandal este prea mult!Daca cineva ar dorii sa stie fix cit se datoreaza fenomenul ar putea cuantifica...Nu ni s-a spus ca produsele au fost vindute si altor tarii?Sa credem ca la noi nimeni nu a vrut si nimeni nu vrea sa arate adevarul ,dar cei de afara ce motiv ar putea avea?De ce nu se merge pe exemplul Barlad?Cum naiba de un simplu spital dintr-un orasel a putut lua pozitie in faza fenomenului Hexi...?Si uite spitalul este bine merci si astazi!De ce nimeni nu vrea sa stie cum doctorii de acolo au descoperit singuri ca produsele Hexi nu-si faceau treaba?Mai mult,nu s-a spus ca si spitalele din alte ministere au cumparat si ei aceeasi dezifectanti?Adevarul probabil ca doare si ne place sa credem ca doar cineva este vinovat...Zilele acestea Ministerul Sanatatii atentiona bolnavii care cumparau medicamente mai ieftine din alte tari ca pot cumpara medicamente contrafacute...Anul trecut nu se tragea un semnal de alarma asupra suplimentelor pentru slabit care oricum se vind la liber in farmacii si care facusera victime la noi in tara?Zilele acestea Belgia nu a semnalat ca epidemia cauzata de lipsa increderii in vaccinuri a dus rujeola si la ei?Nu se alarmase Europa pentru cazurile pe care ei nu le mai intilnisera de tuberculoza rezistenta la cele mai noi medicamente care provenea din Romania de la pacienti care nu au urmat corect tratamentul?Concluzia:in tara unde ni s-a spus ca si apa de baut este neconforma prea ne place sa credem ca ar exista un singur vinovat.Daca am dorii ca toate produsele sa fie verificate probabil ca am descoperii si mai multi de Hexi...Si apoi ce ne placea sa vedem oficiali care umblau prin Spitalul de Arsi cu intreg alaiul de jurnalisti dupa ei in primele zile de dupa Colectiv...Desigur...apoi nevinovat spui ca in spitalul din Belgia personalul care intra intr-un salon trece printr-o camera de decontaminare,ca personalul este strict repartizat unui singur bolnav pentru a nu raspindii microbii...Zilele trecute un cititor acuza personalul din spitalul de unde a murit tinara ca merge la cumparaturi in tinuta de la spital si asa poate duce microbii bolnavilor...De, invers nu se pune.Sigur microbii nu vor sa mai plece din spitale!
r adu • 7 martie 2017, 16:33
Un articol ce pare similar a apărut http://stirileprotv.ro/stiri/sanatate/a-murit-la-15-ani-dupa-ce-a-fost-tratata-cu-paracetamol-si-algocalmin-o-mama-din-bucuresti-isi-cauta-dreptatea-in-instanta.html Citind articolul de mai sus ..... mi-am adus aminte de pățania mea: am 63 de ani și am avut o cefalee, o banală durere de cap și am luat paracetamol. Până la această vârstă probabil că am mai luat, în timp, o găleată de paracetamol și nu am pățit nimic, dar acum era să mor ..... de alergia declanșată de medicament. Medicii mi-au spus că noile firme de medicamente produc cu ingrediente ....... ce dau alergie gravă la ..... foarte multă lume. Medicul știe substanța de bază din produs și recomandă administrarea acestuia, dar ingredientele colaterale din comprimat ........ cine le mai supraveghează??? Substanțele numite biocide, produse și comercializate ani de zile de Hexipharma (doar de această firmă?) sunt un alt fel de .... paracetamol, ..... sau ca și produsele alimentare, legumele și fructele falsificate și otrăvite, dar comercializate de toate magazinele. După ce hoții s-au organizat în bande-carteluri-etc .....și au înființat firme legale ...... țin captivă populația manipulând enorm (mâncați de astea cu chimicale și antibiotice, că și așa nu ajunge mâncarea la toată lumea). Foarte greu de luptat politic, profesional și juridic cu ei, dacă liderii nu au conștiință, cunoaștere, credință.
bg • 7 martie 2017, 18:02
In comunicatul Parchetului s-a strecurat un NEADEVAR STIINTIFIC care ar justifica blocarea deschiderii unor procese intentate spitalelor de catre pacientii vatamati. Citez:"In plus, microorganismele rezistente la antimicrobiene, inclusiv tipurile multirezistente, adesea responsabile de inf. asoc. asist. med. , sunt responsabile si de infectii la pacienti din afara spitalului si pot fi regasite in flora bacteriana normala a indivizilor sanatosi, la animale de companie si in mediul inconjurator". EROARE! Confuzie grava intre infectia nosocomiala si comunitara. Infectia nosocomiala apare in 48 de ore sau mai mult de la internarea in spital si la max. 30 zile de la externare, se suprapune peste boala ptr. care pacientul a fost internat si este determinata de bacterii multirezistente la antibiotice (CDC identifica 6 bacterii+ CL. difficile) dovedite prin teste de laborator. Infectia comunitara, asa cum ii arata numele este luata din comunitate (serviciu, scoala), bolnavul se interneaza ptr. tratarea infectiei (respiratorii, cutanate, urinare) si este determinata de bacterii sensibile la antibioticele. Testele de laborator pot face distinctia clara intre o bacterie de spital si una comunitara. Exista MRSA comunitar, iar indivizii colonizati se numesc purtatori, dar este alta varianta decat cea de spital si determina inf. cutanate si a tes. moi. Este sensibil la antibiotice mai vechi: biseptol, doxiciclina.
bg • 7 martie 2017, 18:19
Completare la Comunicatul Parchetului general : In Romania, nivelul extrem de ridicat al rezistentei la antibiotice a bacteriilor se datoreaza (pe langa consumul eronat si exagerat) si ineficientei masurilor de prevenire, supraveghere si control a inf. nosocomiale din spitale. (am citat un studiu)
Sorin • 8 martie 2017, 2:28
Tolo de ce gsp-ul nu incepe o campanie impotriva violentei plecand de la acel gest al antrenorului de la Botosani? Sunt surprins de pozitia lui Naum de la TV, unde a facut un balet jenant, in sensul ca nu a fost transant ca Ilie Dumitrescu! Trebuia sa fie clar, concis si sa condamne cu fermitate violenta fizica. pt la emisiunea de la TV se uita si copiii...m-a dezamagit. 1. grozavu trebuie declarant persoana non grata. Si nu mai are ce cauta pe nici un teren, pt ca acel gest a fost vazut si de copii. 2. Acel jucator trebuie sa il urmareasca in civil pe acel individ, pt vatamare corporala premeditata. 3. Era sa uit: va scriu dint-o tara civilizata unde pt un asemenea gest mergi direct la puscarie! Ilie Dumitrescu: chapeau!!