Transferul anului: Răzvan Luțac și Mirela Neag în Bundesliga! :-)

Reportaj al canalului public ZDF din Germania: "Gazeta Sporturilor, unul dintre puținele ziare pe profit din România, își permite să facă, pe lângă reportaje sportive, investigații pe tema corupției din sistemul sanitar”

sâmbătă, 25 februarie 2017, 3:48

La început au fost Der SpiegelForbes și Frankfurter Allgemeine Zeitung.

FAZ compară situația corupției anchetate de jurnaliștii români în spitale cu cea dintr-un roman al lui Graham Greene, desfășurat într-o țară sub ocupație.

Der Spiegel îi însoțește pe ziariștii Gazetei la Institutul ICECHIM ca să înțeleagă felul în care se derulează o analiză.

Tot anul trecut, din Doha, Al Jazeera difuzează și ea bizareria că un ziar de sport se ocupă de anchete în sănătate.

Fiecare publicație sau televiziune relatează ce o interesează.

Sau, mai exact, ceea ce interesează publicul său.

Tabloidele britanice, în frunte cu The Daily Mirror, preiau povestea din Gazeta Sporturilor cu viermii de la Spitalul de Arși.

Conservatorul Neue Zürcher Zeitung, cel mai influent ziar din Elveția, îi roagă pe jurnaliștii Gazetei să semneze un articol pentru cititorii elvețieni, despre felul în care fotbalul și corupția din sănătate se intersectează în societatea românească.

European Journalism Observatorypublicație a Reuters Institute for the Study of Journalism și a University of Oxford, stăruie pe partea profesională a muncii unei echipe de investigații jurnalistice din estul Europei.

Bulgarii se simt direct afectați.

Vizați de exportul dezinfectanților Hexi Pharma prin Synevo, care are o rețea extinsă de analize în Bulgaria, vecinii de la BNT 2, canal public, relatează despre transformările din România.

În 2017, povestea continuă.

Pe fondul demonstrațiilor din România, cotidianul bavarez Süddeutsche Zeitung relatează publicului său, în mai multe episoade, despre situația neobișnuită în care un cotidian sportiv din București investighează de aproape un an și jumătate neregulile din spitale, DSP-uri și minister.

La rându-i, rețeaua publică germană de televiziune ARD își pornește reportajul cu un protestatar al Pieței Victoriei, care caută zilnic pe gsp.ro noi știri despre ce se mai întâmplă în sănătate.

Așa află omul de cazul lui Florin Secureanu, managerul de la Spitalul ”Malaxa”.

El Pais, ziarul care deține cel mai accesat site media de limbă spaniolă din lume, își trimite și el un corespondent la București, ca să scrie despre lupta românilor împotriva corupției.

Cotidianul din Madrid folosește în deschidere o imagine tulburătoare a lui Teddy Ursuleanu, supraviețuitoarea de la Colectiv. Și amintește de ziarul de sport care a dezvăluit cazuri precum Hexi Pharma.

Olandezii de la NRC Handelsblad scriu, tot cu un reporter deplasat la București, despre optimismul pe care-l afișează jurnaliștii sportivi care investighează sistemul sanitar.

Siteul de investigații din Grecia, insidestory.gr, detaliază situația din România și publică și povestea echipei de la gsp.

În fine, de curând, cea de-a doua televiziune publică din Germania, ZDF, difuzează și ea un minireportaj din redacția Gazetei.

”E un transfer în Bundesliga”, după cum glumește pe facebook colegul meu Florin Dincă, văzând atâtea echipe succesive din Germania filmând în redacție.

”La început, cum e și normal, medicii ne-au privit de sus”, își amintește, surâzând, Răzvan Luțac. Apoi, ei au devenit cele mai bune surse de informare.

Mirela Neag rezumă, pentru telespectatorii din Germania, cazul Hexi Pharma.

Iar Răzvan pe cel cu bolnavii legați de la Centrul de la Măciuca.

Gazeta e un ziar profitabil și ”pasiunea pentru fotbal face posibile aceste investigații”, spun jurnaliștii de la ZDF.

”Și sursele le fac posibile”, îi completează Răzvan și Mirela.

Am rezumat preluările cele mai importante ale presei internaționale pentru că trăim, în România și în lume, un asediu extraordinar la adresa jurnalismului.

Donald Trump a declarat ieri, explicit, că nu înțelege rostul surselor! Că sursele echivalează cu niște invenții. Cu ”fake news”.

Președintele i-a declarat pe ziariști “the enemy of the people”.

”O presă fără surse confidențiale” și ”o presă monitorizată de motoare speciale pe net” sunt cele mai puternice linii ale asaltului.

Practica e simplă.

Și consecințele la fel de clare.

Nici unul dintre toate aceste articole și reportaje TV, răspândite în toată lumea, n-ar fi fost posibil dacă oameni supuși constrângerilor n-ar fi vorbit cu ziariștii.

Înainte de a fi fenomenul ieșirii în Piață, a fost curajul unor surse care au vorbit fără să spere că cineva va ieși vreodată în stradă.

Iar riscul asumat de acești oameni rămâne și după ce oamenii vor intra în case și vor aștepta să afle în continuare informații.

Comentarii (23)Adaugă comentariu

dinamo_fan  •  25 februarie 2017, 16:16

La investigatii toata lauda. Pe partea sportiva sunteti pus si simplu jenanti. Iar pe partea cu moderarea sunt cativa acolo in redactie care nu au nici alea 4 clase. Daca scrii cuvine din afara campului lor lexical, le cenzureaza automat.

red  •  25 februarie 2017, 16:32

Romania a fost, este si va fi multa vreme de acum incolo o tara sub ocupatie...

Mihai  •  25 februarie 2017, 16:50

@Tolontan: sigur nu s-au iradiat si ei ? :)))

Formol  •  25 februarie 2017, 16:59

Gazeta e imaginea perfecta a societății românești un amalgam de sublim si ridicol. Ridicolul vine din promovarea hilara a oricăror articole despre Steaua si infractorii care o conduc, iar sublimul vine din articolele despre corupție care uneori întrec in dibăcie România literară. Din punct de vedere al jurnalismului sportiv gsp e un fel de Chiajna, de asta nu citesc decât subiectele nesportive.

Cătălin Tolontan  •  25 februarie 2017, 17:00

@Formol: sunteti nedrept cu efortul si lucrurile valoroase create de colegii mei pe sport, zi de zi. De altfel, nu le cititi, dar le judecati, ceea ce spune ceva. ZDF a dat voce foarte bine acestui paradox: pasiunea pentru sport si articolele despre sport fac posibile investigatiile.

MCNafets  •  25 februarie 2017, 17:01

Glückwünsche! Adica felicitari! Faceti o treaba nemteasca, sper sa aveti in continuare consecventa si puterea de munca a nemtilor si istetimea si spiritul descurcaret al romanului. Trump e doar frustrat, si atat. Ziarele impartiale din America sunt ultima lui problema, cred ca tocmai realizeaza ca un presedinte in America nu poate face ce vrea el, de cand judecatorii i-au suspendat decizia legata de intrarea in tara a cetatenilor din cele 7 tari, sau de cand FBI i-a spus public ca slujba lor nu e sa discrediteze articolele din ziare care nu ii convin lui ( administratia lui tocmai ce a cerut FBIului sa discrediteze articolele cu rapoarte despre legaturile administratiei sale cu Rusia ), sau de cand guvernatori din mai multe state, inclusiv cele mai mari din tara i-au spus public ca ei nu o sa aplice masurile lui discriminatorii, nici cele legate de politicile climatice. Sau de cand unii sefi de politie statala i-au zis ca slujba lor nu e sa haituiasca imigranti. Asa ca se descarca si el pe cine poate, ca in rest ar insemna sa atace institutiile de baza din America, si deja a sarit calul mai mult decat isi permite pana si el.

abonat gsp online  •  25 februarie 2017, 17:04

Datorita investigatiilor m am abonat la gsp editia online pe 6 luni si as vrea sa prelungesc

transylvaniawolf  •  25 februarie 2017, 19:44

Am avut neferita "ocazie" ca in ultimii 3 ani sa-mi pierd ambii parinti,bolnavi de cancer.E inadmisibil ce se intampla in Romania in sistemul de sanatate!?!Marea majoritate a institutiilor sant mai rau ca cocinele de porci.Fiecare doctor are 3-4 asistente ce sant platite de stat,doar sa transporte o fisa medicala de pe o masa pe alta,si practic nu produc nimic.In lipsa in saloane,in salile de tratament bate vantul,daca ai o urgenta o sa fie vai de capul tau.

Florin  •  25 februarie 2017, 19:58

Felicitari GSP !

OTELUL  •  25 februarie 2017, 22:58

bravo Gsp ! bravo Tolo ! si toata echipa ! sunt mandru ca in Romania exista un ziar care incearca sa afle adevarul si sa distruga sistemul corupt .

addriann  •  25 februarie 2017, 23:33

Felicitari pentru articol ! Este foarte pertinenta observatia ca ,, Fiecare publicație sau televiziune relatează ce o interesează ". Din pacate, sunt multe aspecte ,, autohtone" de care nici un trust de presa nu pomeneste, cu toate ca sunt cunoscute foarte bine...De exemplu, noroc ca mai exista autoritati americane- politia de frontiera a S.U.A.- care au confiscat peste 100 000 dolari de la manelisti : ,, Nu aveţi acte doveditoare, suma se confiscă!"...

Filbert  •  26 februarie 2017, 1:07

@McNafets Foarte bun comentariul. Doar mie mi se pare ca dragnea seamana, pastrind proportiile, foarte bine cu trumpsky la apucaturi iar ambii il invidiaza sincer pe kim-jong un?!

Cosmin  •  26 februarie 2017, 3:08

Catalin, aveti articole non-sportive excelente. Din punctul meu de vedere, tolo#ro este o sursa curata de informare, ceea ce este atat de rar in ziua de astazi. Pentru acest lucru te pot felicita sincer. In ceea ce priveste partea sportiva, recunosc, o citesc, dar o fac din lipsa altui material mai bun. Toate materialele fotbalistice de la noi sunt de domeniul "senzationalului", "explozivului", ceea ce strica articolul. Mult succes in continuare!

eugen  •  26 februarie 2017, 4:20

Să știi că are și Trump dreptatea lui...Sursele sunt importante dar nu infailibile, regula jurnalismului corect e SA VERIFICE INFORMATIA din mai multe surse! Atunci e OK...altfel toate manipulările transmise de TVR în zilele revoluției sunt știru adevărate?

Luca  •  26 februarie 2017, 5:49

Meritati ! Meritati mult mai mult ! Bravo !

Ion  •  26 februarie 2017, 8:23

Inca o dovada care ne arata ca jurnalismul nu mai este ce a fost nici la noi dar nici in Europa...Sa ne amintim ziare straine care spuneau ca presedintele roman nu poate fi destituit potrivit legilor noastre...Acum citeva saptamani au preluat minciuna mioritica si au spus ca in Romania se poate fura pina la 45000 de euro si hotul nu pateste nimic...Desigur,noi ne miram doar cind ne place pentru ca jurnalisti erau si englezii care spuneau ca armele de razboi se vand in Romania ca la piata...Apoi GSP se lauda cu investigatiile lor care educa democratic copiii nemtilor...Ca si cum nemtii nu au scandalurile lor mult mai mari decit cele mioritice...Probabil ca se asteapta ca sa- l exportam pe Tolontan si sa investigheze el scandalul Volkswagen ...Copiii germanilor exportatori de masini nu pot invata democratia si de aici?!

Obiectiv  •  26 februarie 2017, 9:22

Pentru investigatiile din sistemul sanitar meritati toate felicitarile! Pentru lipsa de obiectivitate in domeniile justitiei (DNA), serviciilor si politicii, meritati un calificativ de corigenta, mai ales unii dintre dvs.! O.

rexrapidistul  •  26 februarie 2017, 10:54

Astia sunt compatibili numai cu *** , deci numai aici se pot transfera!

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

StefanCM  •  27 februarie 2017, 0:15

@Filbert MCNafets are intotdeauna comentarii pertinente, e un geniu pustiu. Foarte probabil ca sunt varianta democrata a lui Ping-Pong Un. Inca mai au de tras in privinta kilogramelor ( hamsterland ), in rest probabil ca incearca pe cat posibil sa ii aplice doctrinele intr-o democratie veritabila si intr-o democratie nu de mult nascuta.

Venom  •  27 februarie 2017, 17:40

O fi paradox, la vest, unde totul e pe căprării, ca un ziar de sport să facă investigații, la noi contează să n-ai restanțe la jucători și datorii la arbitri :). Ai, n-ai mingea, dă-i în gât! PS - Ce dobermani de pază ai democrației erau unii, ce bișoni "de buzunar"(-ele) la stăpâni au ajuns!

Maciste Julien  •  27 februarie 2017, 22:29

Domne Tolontane, ia sa te controlezi. Ai toti dintii in gura? Ai grija sa nu intri in vizorul filosofului oficial al Regimului Cocos-Udrea-Kovesi-Basescu.

Maciste Julien  •  28 februarie 2017, 14:20

Tolontane, care e treaba monser, ti-am calcat superiorii pe batatura? ***. ***.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Maciste Julien  •  28 februarie 2017, 20:16

Mvai, sunt atat de impresionat incat imi dau lacrimile ca la ceapa. Deci v-ati transferat in Bundesliga, la echipa Lügenpresse? Pe ce post? Fundas lateral stanga? Oricum bravo. Echipa mare, succesuri pe linie, deontologie progressista. Sa ne gandim la Revelionul 2015 de la Köln, relatat atat de politic-corect, sa ne gandim mai apoi la seria de evenimente din fericire absolut singulare, cand feluriti adepti ai Religiunei Pacii au dat cu cutitul, bomba si TIR-ul, punand in pericol frumoasa imagine a refugiatilor lui Mutti M si cand de fiecare data echipa dvoastra de Bindesliga a dezamorsat la moment atacurile fascistilor, investigand si descoperind in 4-5 minute ca a fost vorba de nefericitele manifestari ale unor boli strict mintale, care nu au avut absolutissim nimic de a face cu terorismul. Inca o data cele mai fierbinti si aurii felicitari si sarbatorire frumoasa a acestui succes cu Doamna Doctor DNA si Domnul Maresal (R) Florian. A si sa nu uit, succesuri fara numar in viitoare investigatiuni anticomuniste pe plaiurile loco!

Comentează