marți, 14 februarie 2017, 6:57
UPDATE: Directorul Institutului Geologic Român, demis după ce au aflat că ziarul va publica investigația!
Gazeta a primit informația că Gabriel Bindea, directorul Institutului Geologic Român, de care aparține și Muzeul de Geologie, a fost destituit acum două zile, după ce în cadrul instituției s-a aflat că jurnaliștii finalizează documentarea și vor publica investigația.
Acesta este, alături de directoarea Muzeului, Rodica Tița, unul dintre cei careau ascuns raportul de sănătate publică.
21,6μSv/h este doza maximă ambientală din depozitul Muzeului de Geologie
0,124 μSv/h este doza ambientală normală, din fața ușii depozitului Muzeului de Geologie
10bărbați și femei ai muzeului de pe Șoseaua Kiseleff sunt grav bolnavi, dar se tem să vorbească
Investigație de Răzvan Luțac, Mirela Neag și Cătălin Tolontan
Cifra de pe ecran oscilează puternic.
Adriana Ion se deplasează spre grămada din curte, acoperită cu o prelată.
Nu există niciun marcaj, oricine dintre vizitatorii muzeului se poate apropia.
Pe aici, vara aleargă grupurile de copii care vin să vadă rocile.
La doi metri de morman, radiația este de 0,345 μSv/h, aproape dublu față de doza normală.
Ce reprezintă cifrele? În termeni științifici, intensitatea totală a radiației gama este exprimată sub forma de echivalent de doză ambientală ”sievert – μSv/h”.
14.000 de vizitatori are Muzeul de Geologie în ”Noaptea muzeelor deschise”, al treilea obiectiv din București ca preferință a publicului
Când Adriana Ion parcurge cei doi metri, radiodebimetrul de tip Berthold Umo descoperă o radiație care escaladează la 2,167 μSv/h!
Asta înseamnă de 10 ori mai mult decât limita impusă ”zonei negre” de la Cernobîl. Asta înseamnă de 20 de ori mai mult față de doza acceptată.
PRECIZARE: Tăieturile au fost eliminate din articolul inițial după ce ziarul a sesizat eroarea de redactare din raportul oficial, pe care am corectat-o.
”Ce e sub prelată? Mamuții?”, întreabă Adriana Ion, geochimistul care măsoară.
Geochimia este o specializare a Facultății de Geografie, iar Adriana Ion are responsabilitatea măsurării radioactivității.
”Mamuții?”, insistă ea.
Cei din jur confirmă printr-o simplă mișcare din cap.
”Fosilele au un grad de iradiere mare”, explică unul dintre paleontologii muzeului, șocat și el de felul în care sunt depozitate oasele de mamut. Muzeul deține fosilele a doi mamuți, sosiți în perioade diferite. Unul este aruncat aici, sub prelată! Al doilea este expus la etajul trei. Ambii mamuți sunt radioactivi, iar vizitatorii și lucrătorii nu beneficiază de nicio protecție.
Apoi, grupul merge spre pivnița de minereuri, care are intrarea tot în curte.
Înaintea ușii metalice din zona de depozitare, valorile măsurate sunt normale.
Dar, înăuntru, printre rocile păstrate de-a valma, ecranul o ia razna.
E și mai rău!
În pivniță, debitul radioactivității e de 10 ori mai mare decât la ”gorganul mamutului”.
”E între 4 și 21.6 μSv/h!”, citește Adriana Ion cifra din depozitul subteran.
Zona neagră, de la Cernobîl, în care nimeni nu s-a mai întors, niciodată, are radiații de peste 200 μSv/h.
Pe 22 aprilie 2016, la Muzeul Național de Geologie de lângă Piața Victoriei din București, în două zone se descoperă radiații între de 20 de ori și de 200 de ori mai mari decât în cele normale.
În muzeu sunt zone cu radioactivitate normală și alte puncte cu radioactivitate crescută.
Asta nu înseamnă că trecătorii sau oamenii care manifestează în Piața Victoriei sunt afectați.
Dar cei care intră în curtea instituției publice și se apropie de cele două zone nesemnalizate se află în pericol, potrivit propriilor concluzii ale Muzeului de Geologie!
Trei săptămâni mai târziu, pe 12 mai 2016, Adriana Ion întocmește un raport.
În document există măsurătorile alarmante, descrierile și propunerile de măsuri.
Raportul este semnat și de Gavril Săbău, șeful secției de Interes Național de la Institutul Geologic al României, institut care are muzeul în subordine.
”Zona de depozitare a eșantioanelor fosile (fragmente mamut) din curtea muzeului reprezintă o zonă vulnerabilă și susceptibilă la perturbări semnificative ale fondului natural de radiații, sursa fiind reprezentată de materialul fosil depozitat în condiții de insecuritate fizică și radiologică totală” Raport de radiometrie, 12 mai 2016, Muzeul Național de Geologie
Clădirea istorică a Muzeului de Geologie este plasată între Șoseaua Kiseleff și Bulevardul Aviatorilor.
Din gardul muzeului parcurgi 100 de metri până în Piața Victoriei. Între clădirea muzeului și clădirea Guvernului, în linie dreaptă, sunt sub 200 de metri.
Conform măsurătorilor muzeului, 23 de eșantioane depășesc limita normală de radioactivitate. Mai multe încăperi au probleme.
Dintre ele, susține documentul, zonele de mare pericol sunt două:
”Mai exact, materialul fosil este depozitat în aer liber, acoperit cu o prelată, mascat de un placaj, neexistând o delimitare strictă a perimetrului, depozitul nefiind marcat cu semnul convențional specific radiațiilor ionizante”, scrie în raportul muzeului.
Semnul radiațiilor ionizante este triunghiul galben cu simbolul negru al alertei de contaminare.
El lipsește.
Situația este și mai gravă în depozitul subteran. Conform raportului.
”Cea de-a doua zonă identificată ca având risc radiologic semnificativ este pivnița muzeului, localizată în curtea interioară, folosită ca depozit de minerale ce au conținuturi semnificative de elemente radioactive”, consemnează autorii raportului, Adriana Ion și Gavril Săbău.
”Ușa permite infiltrarea apei pluviale în vestibul și determină condiții de umiditate atmosferică ridicată în interiorul pivniței. În pivniță (incintă betonată) eșantioanele radioactive sunt depozitate haotic (în lăzi de colecție, confecționate din lemn, dispuse în stive, nu există o evidență a materialelor depuse, care să indice proveniența, mineralogia și nici o etichetare corespunzătoare a acestora), ceea ce face imposibilă identificarea cu ușurință a eșantioanelor”.
10 luni au trecut de la raport, fără ca nimeni din conducerea Muzeului de Geologie sau din minister să ia vreo măsură
Autorii documentului remarcă faptul că debitul de doză din fața ușii este în limite normale, de 0,124 μSV/h.
Numai că, dincolo de ușă, ”în zona de depozitare ajunge la variații între 4.000 – 21.680 μSv/h, iar această doză însumată este efectul depozitării necorespunzătoare a materialelor amintite”.
”În cazul pivniței, ca și în cazul mamutului, pe lângă efectul distructiv al radiațiilor gamma generat de expunerea externă, trebuie avute în vedere și emanațiile de radon, care contribuie suplimentar la iradierea personalului expus” Raport de radiometrie, 12 mai 2016, Muzeul Național de Geologie
Măsurătorile sunt făcute în prezența directorului muzeului, Rodica Tiță.
Urmarea? Din aprilie 2016 și până acum, nimeni nu face nimic!
Conducerea păstrează raportul secret.
Angajații care știu despre document, blocați între frica pierderii locului de muncă și statutul special al Institutului Geologic al României, de care aparține muzeul și care are zone de ”interes național”, aleg să tacă.
Colegii lor, care nu au văzut raportul, dar prind zvonurile existenței lui, nu tulbură nici ei apele.
Resemnarea se prelinge pe zidurile clădirii seculare, construită prin decretul regal al lui Carol I.
”De fapt, situația durează de 25 de ani”, se apără directorul muzeului, Rodica Tiță, în discuția față în față de ieri.
– Buna ziua, doamnă director Tiță, ziarul va publica un raport de radiometrie, făcut anul trecut la muzeu. De ce a fost ținut secret?
– În fiecare an se fac astfel de rapoarte.
– Cu atât mai mult! Unele eșantioane depășesc cu mult nivelul acceptabil de radiații. De ce a fost ținut secret?
– Ba nu se depășește doza normală! Am consultat și eu documentul. Nivelul de radiații este în regulă.
-Nu știm dacă am citit același document. Ne referim la măsurătorile în care se stipulează inclusiv fosilele de mamut depozitate în curte și o pivniță plină de material radioactiv.
– Știți, eu oricum voi fi, probabil, înlocuită, să se ocupe cei care vor veni! Nu mă mai interesează acum!
– Dar aceste lucruri s-au întâmplat cât timp dumneavoastră ați fost și sunteți încă directoare.
– De 25 de ani nu s-a schimbat nimic, cu nicio conducere.
– De ce nu ați încercat să schimbați dumneavoastră? De ce nu ați depozitat cum trebuie materialul radioactiv?
– Păi, este depozitat în regulă.
– În document scrie că fosilele de mamut sunt acoperite doar de o prelată, că…
(cu voce moale, îndepărtându-se)
– Știți, chiar nu pot să mai vorbesc, trebuie să încheiem nişte situații, vă mulțumesc. La revedere!
Primii afectați sunt chiar angajații.
”Zece dintre noi au cancer, ne cad părul și dinții”, spune unul dintre angajații muzeului, care dorește să rămână anonim.
În schimb, Costina Surdu decide să-și asume opiniile.
Fost director economic, acum simplu economist în Institutul Geologic, Costina Surdu spune că vorbește pentru cei care nu mai pot să facă asta.
”Un fost coleg din celălalt sediu, Doru Vătășoaia, a decedat la aproape 60 de ani, după o mare suferință”, povestește ea.
”Doru Vătășoaia lucra la radiometrie, cel mai expus departament, unde se operează direct cu material radioactiv. A murit de cancer” Costina Surdu, angajat Institutul Geologic al României
“Eu am aflat de multă vreme despre pericolul la care suntem supuși și noi, și vizitatorii. La muzeu se organizează târguri și evenimente cu zeci de studenți care stau aproape de unele dintre eșantioanele radioactive. Știam că doamna Adriana Ion, de la radiometrie, a făcut măsurători și un referat prin care subliniază anomalia, nivelul depășit al radiațiilor de multe mii de ori”.
Surdu afirmă că nu doar cele două locuri contaminate masiv sunt periculoase.
“Știm cu toții că oamenii, angajații muzeului, se îmbolnăvesc. Există și un depozit de material radioactiv extrem de periculos, pentru că nu este protejat conform unor standarde. Dar probleme sunt și în săli. Unele probe radioactive sunt ținute în borcane”.
Un alt caz este cel al Danielei Dumitraș, cercetător mineralog în muzeul de lângă Piața Victoriei.
Dumitraș este reținută.
Are ea însăși o problemă de sănătate în evaluare.
”Nu sunt sigură că acest fapt se datorează muncii mele aici. Sunt șanse 50%-50%. Fac în continuare analize”, spune Dumitraș.
În decembrie 2016, medicul i-a comunicat că suferința nu e malignă, dar că e nevoie să o urmărească.
Daniela Dumitraș e un cercetător care are experiența Universității din Liege, unde lucrează tot cu minereuri radioactive.
Alături de alți colegi, Dumitraș amintește că soluțiile sunt decontaminarea și, apoi,”acvariile de sticlă plumbată care ar închide etanș minereurile radioactive”.
”Vorbiți și cu S., fata de aici! Ei i-a căzut părul, are cancer”, indică un alt angajat.
S. confirmă boala, dar refuză orice alt comentariu.
Ea lucrează de 7 ani în muzeu, iar suferința a apărut recent.
Subiectul e delicat, pentru că, așa cum spune un alt om din Institutul Geologic, ”medicii nu pot nici ei să precizeze cauza unui cancer, dar toți ne gândim că incidența are legătură cu ce se întîmplă la noi, mai ales că radiațiile provoacă în timp cancere, nu imediat”.
Pe 1 februarie 2017, angajații trimit o adresă anonimă către ministrul cercetării, Șerban Valeca.
În document, ei spun că directoarea Rodica Tiță a ținut raportul din mai 2016 secret.
Și, mai mult, ”nu a luat măsuri de protecție, iar banii au fost cheltuiți preferențial, pe achiziții nesemnificative”.
”Suntem foarte speriați, mai ales că în ultimul timp două dintre colege au avut grave probleme de sănătate”.
Adresa angajaților este deschisă de șefa de cabinet.
Numele ei: Simona Mălureanu.
Oamenii din muzeu își pun mâinile în cap.
Simona Mălureanu este fostă directoare la Institutul Geologic al României.
”A plecat în 2015 după doar câteva luni, în urma a numeroase scandaluri, iar acum ne-am trezit cu ea șefa de cabinet a noului ministru! Ce șanse avem să se facă lumină?”, se întreabă angajații.
În ziarul de mâine:
”Ceea ce văd aici, în acest raport, este un Fukushima sau un Cernobîl la nivel mai mic” Cercetător la Institutul Oncologic din București
Raportul secret în care se indică în detaliu radiațiile de la Muzeul de Geologie.
Plângerea făcută de angajați către ministrul cercetării, Șerban Valeca:
Raduko • 14 februarie 2017, 7:42
...noaptea mintii! In nimic nu poti sa mai ai incredere, nimic nu merge, te astepti doar la dezastre.
Cătălin Tolontan • 14 februarie 2017, 7:50
@Raduko: sa avem incredere intr-un raport oficial, cu cifre. Si sa avem incredere in faptul ca, impreuna, oamenii pot face institutiile sa nu mai ascunda rapoarte de sanatate publica.
ionut • 14 februarie 2017, 8:01
Indiferenta ucide!!! Dar mai grav e felul in care sunt gestionate "sityatiile de criza", citez: "– Știți, chiar nu pot să mai vorbesc, trebuie să încheiem nişte situații, vă mulțumesc. La revedere!"
ionut • 14 februarie 2017, 8:03
Indiferenta ucide!!! Dar mai grav e felul in care sunt gestionate "situatiile de criza", citez: "– Știți, chiar nu pot să mai vorbesc, trebuie să încheiem nişte situații, vă mulțumesc. La revedere!" P.S. rog redactorii sa stearga postul meu precedent, multumesc anticipat!
iron man • 14 februarie 2017, 8:08
Care-i treaba, a dat ordin Marele Saf Voiculescu, de dupa gratii, sa fie imprastiati si descurajati manifestantii prin orice mijloace? Lasa ca ai strecurat pe la mijlocul textului o jumatate de propozitie in care spui ca manifestantii nu sunt in pericol. Multi n-o sa citeasca pana acolo. Titlul si poza spun tot despre *** asta de articol.
Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.
Florin • 14 februarie 2017, 8:11
Tragic.Foarte tragic.Dar nu cred ca situatia se rezolva in urma aparitiei anchetei voastre.Sa avem rabdare.Poate...poate.
Cititorul • 14 februarie 2017, 8:11
O singura intrebare: DE CE a trebuit folosita poza de la protest!? Ce legatura are? Nu ma asteptam la trucuri din astea ieftine aici ....
Kogalniceanu • 14 februarie 2017, 8:12
Nu exista o autoritate responsabila cu depistarea unor astfel de cazuri? Gen... Garda de Mediu? E adevarat ca aia de la Geologie ar fi trebuit sa stie ca au de-a face cu material radioactiv, insa nu cred ca orice institutie de educatie, e dotata automat si cu detectoare Geiger. Imi aduc aminte in Politehnica, ni se dadeau doua bucati de metal radioactiv, sa ne jucam cu ele, sa le masuram gradul de radioactivitate, cu mentiunea ca "stati fara griji, nu iradiaza asa tare". Adica, pe incredere. Prin tarile civilizate, nu ai voie sa schimbi o siguranta electrica daca nu esti autorizat pentru asta, la noi poti sa te plimbi cu mamutul radioactiv in geanta in tramvai, si nimeni nu zice nimic.
Mihai B. • 14 februarie 2017, 8:13
Ati verificat si la Antipa? Si acolo sunt schelete de Mamut.
Cafea • 14 februarie 2017, 8:15
Wow, Romania bate toate serialele de top din zilele noastre (Game of Thrones, House of Cards...). Cazul asta e exact motivul pentru care avem nevoie de oameni competenti a caror grija e sa-si faca treaba in mod cat mai eficient si sa contribuie la dezvoltarea si progresul societatii.
TheWall • 14 februarie 2017, 8:16
Domnule Tolontan, o intrebare de bun simt, care e pana la urma legatura intre protestatari si muzeu? Au iesit in piata cu mamutii radioactivi sa omoare populatia ostila? Mi se pare o asociere absurda! Stiti, la fel de bine, dintii si parul pot sa cada si atunci cand remarci ca oameni inteligenti se comporta prosteste, ca in cazul de fata. Si nu cred ca e doar un click-bait...
Alexandru • 14 februarie 2017, 8:16
Tolo, buna dimineata. Te rog spune-mi, exista in aceasta tara si un caz de instutitie publica fericit? Mi-ar prinde bine la nivel de incredere sa stiu ca sunt si unii care fac bine. Faci o treaba foarte buna si esti un exemplu pozitiv. multumesc, o zi buna!
TheWall • 14 februarie 2017, 8:18
Domnule Tolontan, o intrebare de bun simt, care e pana la urma legatura intre protestatari si muzeu? Au iesit in piata cu mamutii radioactivi sa omoare populatia ostila? Mi se pare o asociere absurda! Stiti, la fel de bine, dintii si parul pot sa cada si atunci cand remarci ca oameni inteligenti se comporta prosteste, ca in cazul de fata. Si nu cred ca e doar un click-bait... Together we stand, divided, we fall...
utraian • 14 februarie 2017, 8:19
Chiar asa de inconstienti sa fie? Ca sa nu zic nesimtiti... Daca e chiar asa , atunci asta e crima. Nu s-ar mai putea apara spunand "dom'le , n-am stiut" . Chiar sa nu stie despre efectele dezastruoase ale radiatiilor? Si ca acestea nu pot fi ascunse? Pana si URSS in 1986 a esuat in incercarea de a ascunde radiatiile, desigur la o alta scara, pana cand lumea a fost alertata de catre Suedia.
dana • 14 februarie 2017, 8:19
N avem cum sa avem constiinte. Cind legea se aplica arbitrar, nu te mai apasa constiinta ca tii mamutu radioactiv in curtea casei... Locuiesc in zona, merg pe jos, merg cu copii-n parc linga... Nu mai zic nimic de doamna care nu zimbeste in Venetia (nici vorba de moacele triumfatoare de la Vitalair). Toate functiile astea sint ocupate pe criterii politice si de cumetrie, de 27 de ani... #rezist
Dan Alexu • 14 februarie 2017, 8:19
Felicitări! Ai reușit să închizi și muzeul. După un mort și 1000 oameni lăsați pe drumuri (Hexi Pharma), reușești iar imposibilul ... să închizi un obiectiv national. Nu găsești ceva și pe la Cotroceni?
Cătălin Tolontan • 14 februarie 2017, 8:20
@Dan Alexu: ce se va intimpla mai departe e raspunderea autoritatilor. Deci tu vrei o lume in care oamenii sa mearga in continuare la lucru si sa fie iradiati in secret? O lume in care rapoartele de sanatate publica sa fie tinute secrete?
Victor • 14 februarie 2017, 8:20
”Ușa permite infiltrarea apei pluviale în vestibul și determină condiții de umiditate atmosferică ridicată în interiorul pivniței.”. Autorii documentului remarcă faptul că debitul de doză din fața ușii este în limite normale, de 0,124 μSV/h. În spatele ușii verzi, ruginite, este depozitul subteran, unde debitul radiațiilor este de aproape 200.000 de ori mai mari decât doza admisă Numai că, dincolo de ușă, ”în zona de depozitare ajunge la variații între 4.000 – 21.680 μSv/h, iar această doză însumată este efectul depozitării necorespunzătoare a materialelor amintite”. Deci. Să înţeleg şi eu. O uşă "verde" ruginită este de ajuns pentru a reduce radiaţia de 200.000 (două sute de mii !!!) ori? De radiaţiile psihotronice din Piaţa Victoriei ce părere aveţi?
Bogdan • 14 februarie 2017, 8:22
Draga Tolo ! De ce trebuie aruncata aceasta soparla in aceste momente ? Cand p-ta Victoriei a devenit simbolul DEMOCRATIEI in Romania, cand lumea iese in strada nemultumita TOTAL de toata clasa politica din Romania, cand in sfarsit vrem schimbare.....tu/voi apareti cu aceste soparle prin presa pentru a speria oamenii ? JENANT
Lucian • 14 februarie 2017, 8:25
Asta cu indiferenta ucide ar trebui promovat! Da indiferenta! Nu luam măsuri, nu vorbim ca mie îmi este bine așa, pana la NU VOTAM, găsind fel de fel de scuze! De asta zic ca pana in 89 erau oameni mai de calitate! Știu 2 ofițeri DIE, care in 90 au votat cu PNT , sa nu fie FSNul lui Iliescu 100% , iar România sa fie "pe cale democratica" . Acum Votează toți bugetarii PSD pentru loc de munca, salarii mărite, voucher de vacanța! Iar ei, bugetarii ce fac? Nimic! Nimic! Structura pieții victoriei in astea 2 săptămâni nu cred ca are 0,01 % bugetari, chiar si tineri! Tolo, dar tu unde ai fost astea 2 săptămâni? Te-au speriat aia care te băgaseră intr-o Gașca de jurnaliști! Care-i explicația? Gestul tău de a te ascunde, e MURDAR! N-ai înțeles ca dezideratul pieții victoriei este cauza Hexi, Sculeanu ăla de la Malaxa, aia cu aerul! N-ai vrut sa înțelegi asta, si ai fost de acord cu " ***" lui Dragnea! Rușinos!!!
Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.
Marius • 14 februarie 2017, 8:32
Felicitari pentru articol, domnule Tolontan! Totusi, o observatie de natura etica: mi se pare incalificabil sa se ofere in text identitatea persoanelor afectate de boli, chiar si atunci cand exista un consimtamant tacit din partea persoanelor respective. Asta cu atat mai mult cu cat este vorba despre afectiuni inca stigmatizate in societate. Dincolo de efectul de autenticitate, nu vad niciun sens pentru devoalarea identitatii persoanelor in cauza. Se putea, la fel de bine, folosi un pseudonim, evitandu-se totodata mentionarea altor elemente care sa poata duce la identificare personala (de exemplu, ocupatia).
Smaranda Nistor • 14 februarie 2017, 8:37
„Asta nu înseamnă că trecătorii sau oamenii care manifestează în Piața Victoriei sunt afectați.” Ceci n'est pas une pipe.
Tulceanul • 14 februarie 2017, 8:43
Imi vine greu sa cred ca toate astea se intampla in Romania anului 2017 ! Tot ceea ce gestioneaza statul in institutiile sale inseamna coruptie , nepasare , indiferenta , furt , mizerie . Ma intreb cum naiba am reusit sa ajunge pana aici si cand societatea asta va face implozie ?
valll • 14 februarie 2017, 8:44
Desi nesimtirea si iresponsabilitatea autoritatilor, de jos pana sus, a devenit o banalitate, suntem obisnuiti si ne-am complacut, cazul este socant! Cum sa depozitezi roci radioactive la un muzeu? Cui i-a trecut prin cap o idee atat de tampita? Cum au suportat angajatii o asemenea ticalosie? Si cate asemenea pericole ne mai sunt ascunse! Ce mancam, ce fel de apa bem, cum sunt televizoarele, calculatoarele si celelalte aparate sau obiecte pe care le cumparam si le folosim... Romania e vraiste! In tara asta nu mai sunt suficiente protestele, trebuie o ***. Nu una simulata, deturnata si folosita in interes mafiot. Una adevarata, gandita, premeditata, drastica. Protestele care ne-au facut celebri in lume TREBUIE sa treaca la o noua etapa.
Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.
Mihai • 14 februarie 2017, 8:51
De necrezut ! Asta e un atentat la viata vizitatorilor si, cu atat mai mult, a angajatilor ! Intr-o perioada in care cancerele sunt intr-o dramatica expansiune, asta mai lipsea. *** sa *** in *** , toti responsabilii acestei mizerii.
Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.
George-Cristian Birzan • 14 februarie 2017, 8:51
Sunt puțin dezamăgit, domnule Tolontan. Numerele din tabel folosesc punct ca separator decimal, deci valorile sunt 21 uS, nu 21 000 uS. Deci, da, valorile sunt foarte ridicate, dar de 200 de ori, nu 200 000 de ori.
Cătălin Tolontan • 14 februarie 2017, 8:52
Gabriel Valeriu: Da, generatii intregi au fost educate fara simt critic si fara ideea de participare, dar lucrurile se schimba. Tot oamenii le schimba.
Doamne • 14 februarie 2017, 8:53
Cred ca nu exista om care sa citeasca acest articol si mai apoi rapoartele si sa nu-si ridice mari semne de intrebare referitor la competenta angajatilor din tot ce inseamna sector public. Din pacate cei care isi fac treaba bine trebuie sa sufere si sunt pusi laolalta in aceeasi oala cu majoritatea definitorie. Primul meu gand a fost "cand am fost acolo ultima data si oare am fost expus sau nu ?". Pe urma m-am gandit la persoanele dragi, pe urma m-am gandit la protestatarii, si nu in ultimul rand la angajatii de-acolo... Doamne fereste Romania ! Din pacate, personal am ajuns intr-un punct in care nu mai am speranta pentru Romania, nu exista niciun fel de raspundere. Toate sloganele electorale sunt doar ambalaje frumoase ("Tara lucrului bine facut!" ???) menite sa ascunda un produs putrezit ... Nu poti lasa lucrurile asa, nu poti sa inchizi ochii si sa mergi la servici in fiecare zi de frica (sa nu iti dezvolti niste competente daca nu crezi ca esti angajabil in alt domeniu?), lipsa de simt civic (sa nu te gandesti la ceilalti oameni) si crasa lipsa de educatie (sa traiesti cu atata indiferenta si nepasare fata de valorile comune - in cazul acesta sanatatea publica - 24 de ore pe zi, 7 zile pe saptamana, 52 de saptamani pe an - ma intreb cat inseamna asta in sieverts)... Nu mai am cuvinte ... Asa a fost si cu Colectiv, asa e cu tot ... pur si simplu suntem depasiti de situatii.
Gabriel Valeriu • 14 februarie 2017, 8:54
Din copilarie suntem "educati" sa nu vorbim, sa nu deranjam, sa nu facem zgomot, sa nu iesim "in evidenta". La scoala ne-au fost retezati germenii curiozitatii, ai spiritului critic. Ne-au invatat sa tacem, sa nu comentam ce vedem si ce simtim noi ci sa invatam "pe de rost" comentariile altora, ale celor acreditati sa simta in locul nostru. Si iata rezultatele: oamenii pusi in fata absurdului si abuzurilor tac, se retrag in cochilia lor fragila si iluzorie, se uita in alta parte. Chiar cu pretul vietii. Poate de-acum, poate de ieri si de maine incolo sa rupem obisnuinta criminala si impusa cu abuzul si absurdul. Si voi, tolo.ro, aveti meritul ca intredeschideti cutia Pandorei ca sa simtim boarea proaspata a Sperantei, printre multele arome fetide care salasluiesc dimpreuna cu ea.
Cătălin Tolontan • 14 februarie 2017, 8:55
George-Cristian Birzan: va explicam. De pilda, in pivnita, valorile sunt intre 4.000 si 20.000. E corect, puteti vedea asta si din textul raportului si din textul adresei angajatilor catre minister. Stim ca pare imens, dar am verificat cifrele si cu experti independenti si cu angajatii institutului.
Valentina • 14 februarie 2017, 8:56
Pur si simplu mizerabil de sus pana jos.... Ce se poate face? Trimiterea Corpului de Control al Guvernului si ancheta penala? Pot fi dati in judecata atat de angajati, cat si de sutele de mii de vizitatori care au fost pusi in pericol - class lawsuit sau ceva asemenator. Absolut abject. Nici nu mai stii ce sa spui...
MMm • 14 februarie 2017, 8:58
Propaganda ieftina sa nu mai mearga lumea la demonstratii. Bravo tovarashe !!!
emanuel • 14 februarie 2017, 8:58
Ca si in cazul Hexifarma statul isi condamna la moarte cu buna stiinta cetatenii.Trebuie acuzati si condamnati toti care au tinut ascuns.Fosilele si rocile mutate repede in ***.Acolo isi fac treaba pt tara!
Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.
onu • 14 februarie 2017, 8:59
Bine ati revenit, ca am crezut ca v-au ridicat organele, asa , nopatea, pe ascuns.
Nenea • 14 februarie 2017, 8:59
Domnule Tolontan ma dezamagiti. Numerele din articolul dumneavoastra sunt peste tot, Mi-a fost greu sa le urmaresc. Poate corectati articolul astfel incat sa fie coerent si sa aiba sens fizic. In al doilea rand, geochimia se face la facultatea de geologie si nu geografie. Dezamagitor articolul.
AlexC • 14 februarie 2017, 9:00
Ați încălcat embargoul de publicare cu o lună și vreo două săptămâni. Halal deontologie!
stefanescu liviu • 14 februarie 2017, 9:03
Dezinteres total si imbecilitate. Multumim inca o data, Catalin Tolontan!
mutu71 • 14 februarie 2017, 9:10
Dan Diaconescu ar fii invidios pe voi. Sunteti penibili...
Mihaela • 14 februarie 2017, 9:10
Dar la Antipa? Acolo cum e? Nu de alta, dar are mai multi vizitatori..
tancau_ioan • 14 februarie 2017, 9:11
sal! o propunere,inghetata,: sa se mute muzeul de geologie cu tot ce are el in cladirea ***(sunt doar cateva sute de metri)!
Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.
Secureanu din parnaie • 14 februarie 2017, 9:16
Ati avut concediu de nu ati mai publicat timp de o saptamana?. Ceva de Secureanu se mai stie Domnule Tolontan? Articolele cu el sant cel mai incendiare la cate ilegalitati a facut....si conducerea spitalului Malaxa cum de acei oameni care au fost ,,torerizati,complici,, inca sant in functie?
Tavi • 14 februarie 2017, 9:17
Nimeni in lumea civilizata nu ar putea concepe un scenariu horor de asemenea anvergura ...cifrele prezentate indica faptul ca zonele radioactive din Muzeu ar trebuii sigilate automat de catre autoritatile statului român! De ce susanale ordinare se ocupa inspectorii Ministerului Mediului...posibil ca sunt sau prosti, sau idioti....dar in ceea ce inca se numeste Romania, orice absurditate este posibila! Am vazut si a vizitat multe locuri contaminate radioactiv in Canada dar niciodata nu am auzit de valori atit de ridicate ale radiatiei intr-un spatiu public. Meseria mea in tara de adoptie este toxicolog de mediu ...igienist industrial.
rexrapidistul • 14 februarie 2017, 9:19
O gogomanie uriasa marca tolontan si co, proteste pentru transparenta, asa se numeste golania unor *** care urla: sa moara PSD, sa dispara Grindeanu si Dragnea! De ce nu se recunoaste cinstit ca O13 a fost numai si numai un pretext si gloata, oricum se buluceau in strada asmutiti de *** "iubitor de Romania", cel care a participat o singura data la o "comemorare" a zilei Romaniei, cat timp a fost primar si ficus la Cotroceni!
Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.
Firefly • 14 februarie 2017, 9:21
Recunosc că am fost şocat atunci când am citit titlul articolului, dar după ce am citit integral Raportul ce cuprinde măsurătorile efectuate, mi-am revenit, şi pot preciza următoarele: - fondul natural de radiaţii, aşa cum reiese din măsurătorile efectuate de către acei specialişti, nu depăşeşte valorile aşteptate în cazul unui oraş de dimensiunea Bucureştiului, în consecinţă nefiind valori îngrijorătoare în spaţiile accesibile publicului şi în mod obişnuit angajaţilor, precum şi în afara amplasamentului muzeului. Deşi aceste valori sunt relativ ridicate (spre exemplu, fondul natural măsurat la perimetrul CNE Cernavodă este cuprins undeva între 0,04-0,07 microSv/ora, iar în Portul Constanţa - zonă cumva vulnerabilă din punct de vedere radiologic - valorile sunt cuprinse între 0,07-0,11 microSv/oră. - respectarea normativelor în domeniul securităţii radiologice este absoluit jalinică, iar dacă angajaţilor muzeului nu le-a fost adus la cunoştinţă riscul radiologic la care se expun prin intrarea în spaţiile de depozitare a gamma-emitenţilor.. no comment. Totuşi, dacă se implementează recomandările specificate în Raport se poate spune că s-ar intra, tardiv, într-o formă de normalitate. - în ceea ce priveşte afecţiunile cauzate de expunerea la radiaţii ionizante, poate fi vorba, cel puţin parţial, şi de speculaţii.
Dr. Dan Patru Tudosie • 14 februarie 2017, 9:24
Steaua nu mai exista, Dinamo e in prapastie, iar dvstra va pasa de doi mamuti. Ne meritam soarta. /s
Jean Gabin • 14 februarie 2017, 9:26
Pai acu', în miez de proteste, ne spui că la 100m de guvern, dar să stați liniștiți că nu va afectează, sunt niste fleacuri de fosile depozitate sub o prelata ca Dacia 1100 a vecinului de la 2!!! Dacă tot nu afecteaza zona Victoriei de ce să mai amintești de protestatari? Ai băgat.o p.asta ca nuca.n perete. Nu vreau sa cred că împrăștii protestele dar tocmai ai creeat bănuiala. Sau trimite.i fățiș la parlament! ;)
Cătălin Tolontan • 14 februarie 2017, 9:28
@Bogdan: nu e nici o sopirla. E un raport oficial. Si e simbolic ca oamenii protestreaza in favoarea transparentei la 100 de metri de un muzeu unde conducerea tine secret un raport de sanatate publica.
Ionut • 14 februarie 2017, 9:29
Interesant cum apar astfel de rapoarte atunci cand trebuie.
Mihai Ursu • 14 februarie 2017, 9:29
***
Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.
Cristian • 14 februarie 2017, 9:30
Serios, nu cred ca e nevoie de poza cu protestul, putea sa fie orice alta poza cu zona respectiva. Panichezi oamenii din piata aiurea, dupa ce au fost controlati psihotronic acum sunt iradiati :). Stiu ca ai scris mai jos ca nu sunt afectati cei din piata, tocmai deaia nu trebuiesc asociate cele doua evenimente, macar poza de la postarea de facebook ai putea sa o schimbi. Pentru cine nu citeste articolul o sa para o farsa si e pacat de munca voastra.