vineri, 13 ianuarie 2017, 7:02
Investigație de Mirela Neag, Răzvan Luțac și Cătălin Tolontan
Strania poveste a unei firme de pe o stradă pariziană.
Și exemplul a ce pot face oamenii cînd se implică, împreună.
Necăjită că AirLiquide Vitalaire nu are nici o reacție după dezvăluirile fraudelor la adresa bolnavilor vulnerabili din România, o cititoare a Gazetei, stabilită de mulți ani în Occident, caută și găsește pe Rue d’Arcueil sediul companiei.
Cînd ne spune că și-a luat o jumătate de zi din concediu ca să ajungă sediul firmei din sudul Parisului, o întrebăm: ”Ce v-a mânat? De ce v-ați dus acolo?”.
”M-am gîndit și eu de ce. La început n-am știut de ce m-am dus”.
Vizitatoarea intră în sediul AirLiquide Vitalaire din suburbia Gentilly.
Clădirea masivă adăpostește firma-lider mondial al comerțului cu gaze industriale.
Românca poartă cu ea un plic gros, în care înghesuie printuri cu traducerile articolelor Gazetei.
Povestește: ”După ce i-am explicat și dat documentele tipei de la recepţie, am ieşit şi m-am lovit, la propriu, de un panou”.
3.000 de pacienți români, grav bolnavi, au fost dați în judecată de AirLiquide Vitalaire
”Vitalaire e gard în gard – dar la propriu gard în gard! – cu colegiul Rosa Parks. E imposibil să ieşi sau să intri în sediul lor fără să te ştergi cu umărul de panoul ăsta şi de puştani de toate culorile, guralivi şi plini de viaţă, care ies sau intră în curtea şcolii”.
Pe panou scrie: ”Până în ziua de azi, cred că suntem pe Pământ ca să trăim, să înflorim şi să facem tot posibilul ca să facem această lume mai bună, pentru ca toată lumea să se bucure de libertate”.
Asta văd copiii în fiecare zi, lîngă sediul AirLiquide Vitalaire.
”Cred că asta căutam acolo”, spune cititoarea.
”Și nu sînt exasperată, sînt revoltată”, încheie ea.
Din motive diferite, sute de oameni reacționează ieri la articolul ziarului și trimit emailuri oficialilor AirLiquide Vitalaire.
Oamenii citiseră textul în care CNAS comunică datele oficiale ale controlului: ”Vitalaire a decontat 1.500 de morți în trei ani, în 41 de case județene plus municipiul București”.
După doar cîteva ore se întîmplă ceea ce nu se întîmplase vreme de aproape două luni.
Vitalaire răspunde. Publicului și ziarului.
Toți cei care au scris primesc același mesaj.
”Stimate domnule/doamnă Popescu,
Am luat cunoștință de mesajul dumneavoastră. Analizăm această situație.
În plus avem în derulare un audit extern, implementat de către o firmă specializată și colaborăm cu autoritățile române.
Cu considerație,
Frank Barone
Vitalaire România”.
Firma răspunde și ziarului, pentru prima oară în toată această perioadă.
Cine e Frank Barone, omul care semnează?
Din 2012, Barone e director general adjunct la Air Liquide – divizia LVL Médical, cu sediul la Lyon.
Deși nu există o comunicare oficială a rolului său, cel mai probabil Frank Barone se ocupă de controlul contabil și operațional în ”criza România”.
Domeniile sale de expertiză sînt controlul și auditul, pe care le-a exersat în 30 de țări.
În afara AirLiquide Vitalaire, Frank Barone are experiența lucrului pentru încă trei ”granzi” industriali.
Între 1987 și 1991, este angajat ca auditor la Veolia, multinaționala specializată în rețele de apă.
Apoi, între 1991 și 1995 lucrează la departamentul de control internațional la Lafarge, colos mondial pe piața cimentului și a prefabricatelor.
Și, între 2005 și 2012, înainte să vină la AirLiquide Vitalaire, Barone lucrează pentru nemții de la Brenntag, liderul de produse chimice pentru industrie.
Frank Barone nu este singurul înalt angajat al AirLiquide Vitalaire care urmărește cu mare atenție ce se întîmplă în România.
Pentru încă cel puțin doi șefi, situația e mult mai complicată.
Conform termene.ro, AirLiquide Vialaire România SRL este deținută de Vitalaire GmbH din Germania și de firma românească Hypnoclinic din Iaşi.
Iar administratori sînt Piere-Emmanuel Augustin și Jean Luc Andre Charlet.
Administratorii sînt responsabili legal și ei vor fi citați în curînd de către procurorii din Iași, susțin surse judiciare.
Primul administrator al afacerii din România, Piere-Emmanuel Augustin, are 50 de ani.
El lucrează de 25 de ani la compania-mamă și, din 2015, a fost promovat director al sectorului medical al Air Liquide pe America de Sud: Brazilia, Chile, Uruguay și Argentina. Piață, nu glumă!
Locuiește la Sao Paulo, Brazilia.
Drumul pînă la Parchetul din Iași va fi un pic mai scurt pentru cel de-al doilea administrator, Jean Luc Andre Charlet.
Charlet, 61 de ani, locuiește în Hamburg.
El apare ca administrator și la companii nemțești de profil, care comercializează concentratoare de oxigen, printre care Fabig-Peters Medizintechnik GmbH & Co. KG Arnstadt.
Numele lui Jean Luc Andre Charlet este folosit de Vitalaire în procesele din România, alături de cel al avocatului Dragoș Bobu.
E vorba de procesele în care, potrivit documentelor prezentate de ziar din interiorul companiei, pistă pe care procurorii o investighează, AirLiquide Vitalaire utilizează pe scară extinsă documente false ca să-și execute datornicii!
Și nu e tot.
Pe unii dintre acești bolnavi conectați la aparatele de oxigen firma îi decontează și după deces.
Plătește Casa de Asigurări de Sănătate. De fapt, plătește contribuabilul.
1.500 de cazuri sînt descoperite la prima cercetare de către statul român, doar pe anii 2014-2016!
Afacerea merge strună.
Asta pînă cînd, ca în ”Strania poveste a lui Benjamin Button”, bătrînii muribunzi se transformă în adulți puternici, oamenii în toată firea întineresc și tinerii se fac la loc copii.
Apoi, puștii încep să năvălească pe poarta școlii lor generale, însoțiți de mirosul vechi de trandafiri, și se împing amical, și rîd unii la alții, că de asta sîntem pe Pămînt.
”Pentru ca toată lumea să se bucure de libertate”.
Mishu • 13 ianuarie 2017, 8:43
Nu ar fi mai bine sa-si ia toti catrafusele si sa se care in Franta???? Romania nu are nevoie de ``investitori`` de genul astora care au venit cu doua pixuri in buzunar si au furat de au rupt...Cateodata ma gandesc la romanii care au o imagine foarte proasta pentru ca o serie de conationali de-ai nostri fura, talharesc prin Occident. Ei fura portofele, lantisoare etc. Valori mici. Nu vreau sa ii scuz, nu merita. Dar putem face o comparatie. Gaze, apa, energie electrica, autostrazi, paduri s.a.m.d. Suntem jefuiti sistematic, dar suntem si complici...
Cătălin Tolontan • 13 ianuarie 2017, 8:45
@Mishu: nu nationalismul e raspunsul, ci regulile. Multinationalele au o pondere importanta nu doar in economia noastra, ci si in cresterea nivelului profesional. O generatie intreaga a invatat ce inseamna o firma in multinationale. Si nu e deloc o lectie rea. Ele au si o responsabilitate sociala si e limpede ca AirLiquide Vitalaire a esuat sa si-o indeplineasca aici, de vreme ce a executat silit 3.000 de bolnavi si a decontat cel putin 1.500 de CNP-uri de oameni decedati. Dar nu inseamna ca in sine multinationalele nu au si o contributie pozitiva la economie si la viata oamenilor.
Carmen • 13 ianuarie 2017, 8:55
Multumesc mult doamnei respective (cititoarea gazetei) pentru inițiativă. Si d-voastră pentru articol si atitudine.
gelu • 13 ianuarie 2017, 8:59
nu mishule, de ce sa-si ia catrafusele si sa plece in franta..sa plateasca intai, sau sa li se confiste tot ce trebuie, sa fie arestati (cine trebuie) si dupa aia, mai vedem cu franta..,,cine-i franta", sa faca ce vrea in Romania??
Lucas • 13 ianuarie 2017, 9:05
Augustin si Charlet trebuie sa "colaboreze" serios , nu gluma , cu autoritatile romane ! Administratorii raspund pentru tot !!! Parerea mea este ca cei doi romani din conducere au *** celor doi . Departe de mine gandul de a face speculatii , dar ar fi interesant sa aflam : - daca in Bulgaria (de exemplu) datele sunt aceleasi . - de cate ori a fost ANAF ul la Vitalaire si care au fost rezultatele controlului . Am senzatia ca rigurozitatea anaf ului se manifesta doar la chioscuri .
Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.
ariana • 13 ianuarie 2017, 9:08
domnule Tolontan, nu vi se pare ca statul roman se fraudeaza singur? De ce nu comentati comunicatul dat de purtatorul de cuvant al CNAS ? Eu inteleg din ce a spus ca CNAS nu are control asupra oamenilor decedati. Cum vine asta ? Pai firmele care lucreaza cu ei de unde sa aiba acest control? Sincer, mi se pare un articol care nu face decat sa ne bage in ceata pe noi, oamenii de rand... Si asa stam cu zilele la rand la casa de sanatate pentru orice nimic. Mie mi s-a blocat cardul de sanatate si nu am putut sa iau reteta lunara. Am facut 3 drumuri la cas. Sa intelegem ca sistemul sanitar din Romania functioneaza atat de bine incat ne luam de cel din alte tari? Domnule Tolontan, va place doar scandalul si praful aruncat in ochii bietilor romani bolnavi, care sunt atat de saraci incat stau la randuri la case sa obtina si ei o reducere pentru orice este posibil.
Vasile Naftuli • 13 ianuarie 2017, 9:19
„Gaze, apa, energie electrica, autostrazi, paduri s.a.m.d. Suntem jefuiti sistematic, dar suntem si complici...”proști și fără pic de patriotism, îi ajutăm pe străini să ne fure.
Matei • 13 ianuarie 2017, 9:23
Dacă îmi permiteți, cred ca nu ati scos suficient in evidenta esențialul: nu morții decontați la sfârșit de luna pe o luna intreaga sunt problema cea mare, ci toți ceilalți, morți sau vii, pentru care S-AU INCASAT BANI DE DOUA ORI, de la ei si de la CNAS.
Cătălin Tolontan • 13 ianuarie 2017, 9:25
@Matei: aveti dreptate, din marturii si, deja, din documente oficiale, exista multe metode prin care AirLiquide Vitalaire a fraudat pacientii si statul. Care e cea mai grava, sa vedem si ce spune justitia. Poate ca e mai grav sa intocmesti acte false si sa nu duci aparatul pacientului, poate ca e mai grav sa decontezi dublu, poate ca e mai grav sa dai oameni in judecata pe acte false, poate ca e mai grav sa decontezi morti. Am insistat si pe dubla decontare. Aveti aici articolul. https://www.tolo.ro/2016/11/22/parchetul-din-iasi-a-deschis-ieri-un-dosar-penal-noi-acte-interne-confirma-vitalaire-incasa-bani-si-de-la-cas-si-de-la-pacienti-bolnavii-restanti-sint-amendati-cu-73-pe-an/
gigelos • 13 ianuarie 2017, 9:46
@Cătălin Tolontan - hai ca aici m-ai omorat cu nationalismul ... de unde pana unde nationalism ? Daca ma fura un domn de etnie si ii spun ca e hot ce sunt , rasist ? Hotului trebuie sa-i spui ca e hot , celui care incearca sa te pacaleasca sa-i spui ca e un bagabont , iar cel ce ia Petrom , telefonie , etc, etc ce nu stiau valoarea ? Doar Nastase e de vina , ei nu ? Niste golani nenorociti , iei Petrom pe 2 lei si esti primadona , eram prosti , acum putem si noi face gat . Ungaria , Polonia au inceput ... Ne-ati dat margele , noi v-am dat aur , hai sa vedem ce s-a intamplat ... nu sunt ani multi , 10-15 , care e problema , suntem nationalisti ? Uite ca la Steau s-a putut , la Petrom s-a facut vreo evaluare ? Cine a facut-o ?
op • 13 ianuarie 2017, 9:52
”COLABORĂM CU AUTORITĂȚILE ROMÂNE” ? Pai asta nu este foarte bine pentru cetatenii din Romania. :(
lord belial • 13 ianuarie 2017, 9:58
@Mishu - nu exista jaf mai sistematic decat cel infaptuit de PSD
Cătălin Tolontan • 13 ianuarie 2017, 10:04
@lord belial: nu politizati, va rog. Afacerea din sanatate, generic vorbind, arata ca hotia este transpartinica.
Bucur loredan • 13 ianuarie 2017, 10:21
BRAVO ECHIPA TOLO,vad ca se misca (ZOMBII) din Romania.Romani pana ieri mergeau pe strazii precum muribunzii.Doamne ajuta sa ne trezim din amorteala.Societatea civila unita( poate muta muntii).Sa fie Gazeta Sporturilor,un ziar de sport,catalizatorul?.
suzanaM • 13 ianuarie 2017, 10:45
Buna ziua! Urmaresc aceasta poveste inca de la inceput! Am vazut poze, am vazut interviuri, dar am vazut si comunicate de presa de la cei mai " inalti " ai CNAS care nu explica niciodata procedura lor de lucru extrem, dar extrem de anevoioasa pentru ca ,noi, oamenii de rand ii anuntam pe ei prima data ca ruda noastra a decedat si ei dupa cum am crezut eu, comunica mai departe . Stam la randuri mari la CAS-uri , ajungem intr-un final la rand si un operator ne vorbeste urat sau poate deloc( pentru ca raspunde doar ce ii convine si trece pe langa subiect ), sau mai frumos ne trimit la plimbare . Oare or fi atat de ''VINOVATI" cei de la VITAL AIRE ? Oare nu ar trebui noi sa fim foarte atenti cum suntem manipulati de tot acest sistem si ne convine sa dam vina pe altii cand de fapt prin toleranta fata de sistem atragem astfel de situatii?
Dan • 13 ianuarie 2017, 10:54
Va rog incepeti o investigatie si in mafia transportului de persoane, prin care se deconteaza sume uriase tot în fals pe spatele pensionarilor, veteranilor, celor cu dizabilitati. Se traficheaza foile de drum pe care le primesc aceste categorii se persoane, in special cei din mediul rural, se completeaza in fals pe traseele cele mai lungi, si apoi se deconteaza sume exorbitante de firmele transportatoare pt servicii inexistente. Este o bataie de joc si o mafie care trebuie stopata!
Cătălin Tolontan • 13 ianuarie 2017, 10:55
@Dan: vom fi sinceri. Nu putem investiga orice subiect si orice domeniu, nici o institutie nu are asemena resurse. Dar puteti mobiliza TVR si RRA, care si-au marit spectaculos bugetul. Impreuna, au un buget de 40 de ori mai mare decit al Gazetei Sporturilor. Plus ca-l iau de la contribuabil. Scrieti-le sefilor de acolo, rugati-i sa faca investigatii jurnalistice pentru ca au si aceasta datorie. Nu e nici o ironie. Au si multi jurnalisti valorosi. Ne-ar fi mult mai bine tuturor daca televiziunea publica si radioul public ar face si asa ceva.
StefanCM • 13 ianuarie 2017, 10:56
Nu vad vreo justificare serioasa pentru atitudinea asta anti franceza. Cine tragea sforile aici? Doi romani. Cine trimitea in Franta acte de un fel, iar pentru ei pastrau altfel de acte ( daca imi amintesc bine in primele articole se arata cum rumanasii nostri trimiteau daca nu ma insel plata zero spre francezi, si aici alta mancare de peste, imi scapa detaliile si mi-e lene sa ma uit ). Tot doi rumani. Ce facem cu ei, ii trimitem la francezi? Au destui rumani francezii astia care golesc bancomate, jefuiesc tiruri si fac contrabanda. Au si romani care ne fac cinste, asta e drept. Iara luam pisica si o aruncam in curtea vecinului, doar ca de data asta in alt mod. Nu noi suntem de vina vezi Doamne, ci francezii. Adica doi romani conduc toate porcariile astea, doi romani mint inclusiv firma mama din Franta, doi romani ( evident plus anturajul lor de ROMANI ) executa silit oameni batrani, bolnavi si saraci ), judecatori romani dau castig de cauza la doi ROMANI care folosesc acte false ( sunt curios cum nimeni nu a verificat actele respective, chitante sau ce erau, la noi judecatorii, procurorii, iau de bun orice fituica le pui pe masa? ), CNAS ROMAN deconta fara sa isi puna intrebari vis-a-vis fata de anomaliile aparute, institutii romanesti dintr-un motiv sau altul nu luau taurul de coarne, daaaaaaar, atentie! Francezii sunt de vina :))) Pe ei pe mama lor.
StefanCM • 13 ianuarie 2017, 10:58
La Dragnea m-am gandit instant cand am vazut comentariile anti-frantuzesti. Noi furam aici de rupem, suntem corupti, avem condamnari penale, avem procese in curs, ne punem piedici singuri, angajam doar pe nepotism, nu meritocratie, jefuim pe cei saraci de cat amar mai au in tolba, dar francezii sunt de vina! Strainii! E timpul sa punem piciorul in prag! Afara cu ei din tara! I.L. Caragiale. Ilie Lucian Caragiale adicatelea.
gigelos • 13 ianuarie 2017, 11:08
@Stefan CM - daca directorii erau albanezi , ce faceam , era o problema albaneza ?
Cosmin • 13 ianuarie 2017, 11:20
Domnule Tolontan, Barone are domenii de EXPERIENTA. Expertiza e altceva...
o femeie • 13 ianuarie 2017, 11:34
Eu aici vad 2 vinovati: casa de asigurari si firma Vitalaire. Pana la spanzurarea firmei, consider ca angajatii responsabili sa plateasca: concediere, plateascaa pierderea financiara si de ce nu puscarie. Daca eu as face o asemenea greseala in defavoarea multinationalei unde lucrez si sa ii aduc un asemenea prejudiciu, a 2a zi as fi acasa si cu avocatul lor batand la usa.
1Oarecare • 13 ianuarie 2017, 12:01
Dupa alte felicitari transmise in cazurile anterioare , sunt nevoit sa va transmit sincere felicitari inca odata domnule Tolontan !!!!! Ca sa glumesc putin, mam cam saturat tot mereu sa intru sa va felicit , tocmai dasta o fac mai rar :). Daca penalii astia din guvernul frumoasei noastre tari pe nume Romania ar avea minim de decenta stimabile Tolontan ar trebui, cu mana pe inima v-o spun, sa aibe grija cu cei ca dumneavoastra si cei ca dvs, si anume pentru fiecare informatie care duce la aflarea unei infractiuni a unei multinationale sau nu numai sa aibe un bonus material , chiar daca asta va este meseria de jurnalist investigator , dumneavoastra nu numai ca faceti treaba DNA-ului sau a institutiilor oficiale care ar trebui sa afle/investigheze asemenea cazuri , dar dvs prin investigatiile facute/gasite aduceti bani la bugetul de stat , salvati oameni de pe paturile spitalelor ba mai mult , pentru jurnalistii tineri ar fi un adevarat ajutor pentru a continua pe aceasta axa chiar si in privat , iar asa ati avea si dvs concurenta :) . Poate v-am dat o idee iar prin parghiile pe care le detineti ati putea sa o inaintati ,,demnitarilor,, sa promulge o lege legata de premierea jurnalistilor de ancheta . Prefer aceasta lege in locul maririlor lor de salariu/pensie/diurna etc ... Felicitari si multa sanatate familiei dvs , si multumiri nu in ultimul rand parintilor dvs dle Tolontan , FELICITARI !!!
Cătălin Tolontan • 13 ianuarie 2017, 12:03
@1Oarecare: nici vorba :-) Nu sintem vinatori de recompense. Statul sa-si faca treaba sa, noi, pe a noastra.
Alcatraz • 13 ianuarie 2017, 12:05
Raspuns nesimtit, tipic pentru aroganta corporatista. Au divizie care se ocupa doar cu trimiterea de minciuni frumos ambalate. Si daca erau prinsi ca au aruncat bombe nucleare, tot raspunsuri din astea ar fi dat.
Andrei F • 13 ianuarie 2017, 12:49
,,Deontologic,,...D-le Tolontan din pacate mie-un nimeni, recunosc- mi se pare ca puneti problema gresit.Mi se pare ca atunci cind spuneti ca firma excrocheaza pacientii si statul aveti dreptate -din actele aratate in articole precedente.Totusi cred ca gresiti grav cind spuneti ca firma a incasat bani de la 1500 de morti...desi se poate sa fie adevarat.Este gresit ca nu va ginditi pacientii care acum au nevoie de un aparat asemanator cu cel al firmei frantuzesti-ginditi-va si la ei...Este gresit cind lasati sa se inteleaga ca firma a excrocat doar mortii!Ginditi-va ca acum sunt multi pacienti care folosesc aparatul!Si ei pot fi in rindul celor excrocati...si din pacate aparatul are ca utilizatori bolnavii grav la care se poate intimpla si sa moara...Una este sa acuzi facturarea dubla si alta este sa acuzi ca un pacient a platit si dupa deces...Daca aparartul nu a fost returnat ,facturarea merge ,contractul are clauze de reziliere...In trust am auzit ca aveti o fundatie care poate ajuta oamenii pina la in ai reprezenta in instante...Probabil asa ***...Una este daca pentru acelasi ziar se plateste de doua ori sau daca in contabilitate se trece alta factura la alta suma si alta este daca abonatului in cursul contractului i se intimpla ceva si nu se mai bucura de citirea ziarului...Cu alte cuvinte mi se pare ca ...deontologic...puneti de multe ori problema gresit.Ce inseamna deontologic pentru angajatii cu reabilitarea care nu purtau echipament de protectie?Ce inseamna deontologic pentru medicii si personalul care ne spuneati ca-i faceau pe plac lui Secureanu?Ce inseamna deontologic pentru medicul care a trimis la Primarie rezultatul unor analize care spuneau ca nu exista virusi,bacterii,ciuperci in peretii Spitalului de Arsi?Ce inseamna deontologic pentru medicul care a gasit nimerit sa se adreseze doar unui ziarist dar nu si pe linie ierarhica?(@StefanCM -ierarhic trebuia sa ajunga pina la ministru;Tu nici acum nu intelegi ca actul medical din spitale apartine de Minister si numai managerul ,pe parte economica se subordoneaza primariei daca spitalul tine de Primarie)...Ce o insemna deontologic pentru medicul rezident care recunoaste ca spaga lui lunara ajunge la 2000?...Si...d-le Tolontan ,deontologic in cazul dv. mi se pare sa nu dati cifra sau fapte care se contrazic de la o zi la alta...Altfel si ,,ciinele democratiei,, musca si unde nu trebuie.Pentru ca va stric unanimitatea de pareri la care observ ca tineti am sa va fac bucuria sa nu mai apar pe blogul dv. decit sa va amintesc atunci cind se termina procesul firmei frantuzesti...Pacat ca cei care cenzureaza blogul nu au vazut si greseli ca cea de ieri(pina la urma care este cifra exacta 2800 sau 3800?).Altfel...speram ca va plac si alte moduri de gindire cum ne spuneati...Pentru adevar...,,,ERROR: Your comment has been blocked based on the website owner's blacklist settings.,,---va apartine.
Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.
Cătălin Tolontan • 13 ianuarie 2017, 12:50
@Andrei F: 3.800 de euro pe mp este cifra, ea rezulta din 1,1 milioane de euro cheltuiti pe 295 de mp.
StefanCM • 13 ianuarie 2017, 13:17
@gigelos - Daca si cu parca pluteau intr-o barca, daca daca nu era, parca parca se ineca. Daca erau rusi? Insemna ca Putin e implicat? Daca erau chinezi? Tian Li dorea sa subjugheze Romania? Daca erau americani? Era o conspiratie FBI? Trump sau Obama si-au intins tentaculele la noi in tara? Daca erau albanezi, insemna ca doi albanezi, cu largul concurs al angajatilor romani ( asta daca nu erau toti angajatii albanezi!!! ) si al autoritatilor romane ( prea multe de enumerat ) isi faceau mendrele cu oamenii saraci si bolnavi care aveau nevoie de aparate. Uitati un singur lucru, cel care a dezvaluit jurnalistilor grozaviile e tot un angajat roman care asta facea, la ordinul sefilor, la fel cum faceau si restul angajatilor. Romani. Daca erau toti albanezi sau irakieni, cine stie, poate erau reincarnarea lui Saddam. Sau a lui Pol Pot.
StefanCM • 13 ianuarie 2017, 13:19
Ce intrebare e asta, daca erau albanezi? Daca politicienii romani erau de fapt indieni? Daca Dragnea ar fi de fapt etnic ucrainean? Daca toti politicienii PDL, PSD, PNL, PaNaMea, etc, cu dosare penale sau in curs de judecare ar fi albanezi? Daca toti angajatii corupti de la stat ar fi albanezi? Nu exista daca. Exista fapte, si oameni si autoritati responsabile pentru ele.
elle • 13 ianuarie 2017, 13:39
Multumesc frumos doamna de la Paris. Multumesc tuturor celor care au trimis e-mailuri la firma din Franta. Am aratat ca putem face lucruri impreuna ( chiar daca scriem e-mailuri sau comentam ) , lucruri care incep sa se miste in favoarea noastra (asa cred ). @Andrei F - Au revoir!
gigelos • 13 ianuarie 2017, 14:00
@Stefan CM - cam nervos . Puteau fi albanezi , de ce nu ? Firma e franceza , lider bla , bla , audit tot tacamul . Daca reprezentantii unei firme americane , somalezi , albanezi , ce vreti , fac infractiuni , spaga etc in tarile lor , firma raspunde in SUA . E firma franceza , sistemul de controlul e frantuzesc probabil ,noi vorbim d firma X nu de directorul Popescu . De ce ne victimizam noi mereu , de ce ne consideram mai nu stiu cum . Directorul e roman , seful directoruluie francez , vede , ii convine , tace . Nu vede ? Mai sa fie . Audit ai auzit ?
1Oarecare • 13 ianuarie 2017, 14:05
Cătălin Tolontan • 13 ianuarie 2017, 12:03 Eu zic ca este singura sansa ca doamna Romanie sa mai poata iesi cu capul sus intr-o lume civilizata. Pana si prostituatele tin capul sus cand ies la munca, astazi de la clasa de jos pana la cei mai mari politicieni sau marii bogatasi de carton ai tarii cand ies afara intr-un mediu galactic mai lasa capul jos pentru ca lumea ii arata cu degetul iar tot haosul din Romania este facut si din partea lor. Cred ca cel mai durabil razboi din istorie va fi Romnia vs Romanii , acesta tine inca din 1989 si pana in prezent 2017 , deci are 28 de ani , si inca mai continua , pot face pe un mic Nostradamus , si sa prezic ca va mai tine inca 50 de ani. Nu este posibil ca in mileniul 2 sau sec. 21 sa fie atata praduiala de la vecini de bloc si pana la spaga intre ,,prietenii,, deputati. Serios , m-am saturat sa vad atata saracie in tara si nu este vorba doar de cei care n-au vrut sa aiba o stare materiala cat de cat normala , este vorba ca statul ia luat sansa asta inca de la nastere multor romani luandui educatia de sub nas si pe langa favorizarea oraselor mari pentru industrializare. Daca nu se va da aceea lege referitoare la recompensarea jurnalistului , la fel cum se poate da si pentru profesori , medici si alte domenii in care munca lor aduc un plus societatii nu vom iesi din mocirla. Inteleg ca nu sunteti vanatori de recompense dar este pacat ca va risipiti atata timp din viata pentru a iesi pe teren si a face lucruri care intr-o tara normala ar trebui sa le faca procurorii. Bine oricum in urmatorii 4 ani nu se va putea face nimic cu aceasta lege pentru ca au revenit aia rosii , PSD , abia astept sa treaca un an de zile sa pot sa dau peste nas unor prieteni convinsi de promisiunile rosii .... FELICITARI INCA ODATA dl TOLOntan si echipei dvs. SUCCES
dana • 13 ianuarie 2017, 14:10
Multumesc doameni de la Paris care s a dus la sediul firmei mama. Nu sint sigura ca eu m as fi dus, de aceea multumirile mele sint sincere si recunosc meritul unui om mai bun, cu o judecata mai limpede. Cred ca viata la Paris vs viata la Buc face o diferenta in modul de gindire. Noi ne am cam blazat si nu s a dus nimeni aici cu plingeri direct la poarta firmelor care-si bat joc de noi.
1Oarecare • 13 ianuarie 2017, 14:15
Andrei F • 13 ianuarie 2017, 12:49 Te incurci in detalii foarte foarte foarte dar foarte mici ... Tot ce conteaza in viata sociala de astazi este daca aduci plus valoare , daca nu aduci incearca macar sa nu aduci un minus in societate ...
StefanCM • 13 ianuarie 2017, 14:17
Nu discutam de daca, discutam de ce s-a intamplat. Cred ca noi confundam asumarea responsabilitatii cu victimizarea. Doua lucruri total diferite. Daca fur un *** nu ma victimizez daca recunosc. Imi asum responsabilitatea. Daca dau vina pe ala care e proprietarul grajdului si imi da banii de mancare pentru animale, auleu mamii eu sunt nevinovat, nu am facut nimic, ma urmaresc astia pe nedrept, asta inseamna ca ma victimizez.
Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.
StefanCM • 13 ianuarie 2017, 14:26
Adica, dupa 18 ani, esti responsabil in fata legii pentru tot ce faci. Nu spun ca francezii sunt nevinovati. Dar nu spun nici ca sunt vinovati. Tot ce pot spune e ca pana una alta, citind articolele si cantarind dovezile, faptuitorii sunt romani. Iar in privinta francezilor exista intrebarea legata de reactia lor de-a lungul timpului vis-a-vis de numarul mare de procese. Si mai apare intrebarea daca stiau despre numarul mare de procese, nu avem certitudinea asta, avand in vedere ca stim din articole ca partenerilor francezi romanii le trimiteau facturi pe zero, iar in justitie foloseau alte facturi. Exista posibilitatea sa fie chiar partasi, dar sa le sar la beregata pentru ca poate or fi, inseamna sa ignor ca exista posibilitatea ca ei sa nu fii stiut chiar nimic si sa fie tinuti in ceata de romani. Faptele le poti judeca, in rest fantezii avem toti. Ciolos si ungurul miliardar, francezii, rusii, americanii, chinezii, astea sunt fantezii pana la proba contrarie.
1Oarecare • 13 ianuarie 2017, 14:29
Doamne fereste , acum am citit si alte comentarii Vine unul si iti spune : -Baaaa vezi ca ala te fura , ala face bani pe servicii de care tu nu beneficiezi... Tipic romanului - Da si ce te bagi tu ma , ca nu ma fura pe mine , fura statul , da de ce minti ba da de ce nu stiu ce dar de ce dar cum dar de unde stii tu ??? In loc sa luati sa verificati informatia daca puteti sau sa asteptati un rezultat al justitiei in aceasta privinta voi deja incepeti sa aruncati cu noroi in ala care va sesizeaza furtul , Ex Tolontan este cu voi in transportul in comun si va spune ca dl din stanga dvs e cu mana la dvs in buzunar , voi va uitati la ciorditor si ii dati o palma lu Tolontan , ce ai domne ca isi incalzeste omu mainile pe geru asta Romania e plina de ipocriti in special cei care in 2007 parca au fost in piata unirii 200.000 iar la protestele pentru binele si bunastarea voastra si a familiei voastre am iesit 10.000-15.000 Acelasi tip de ipocrizie , ne hizlim la un morman de fiare care a costat enorm de mult atat pentru constructie cat si costul electric plus d de carbon emanat in atmosfera pentru buna functionare a gramezii de fier cu luminite pentru prostul de rand. Just shame
gigelos • 13 ianuarie 2017, 14:58
@Stefan CM - esti judecator ? Astea-s faptele , ce te ambalezi asa ? asteapta .
Adela Grecu • 13 ianuarie 2017, 19:17
Se putea verifica foarte usor si in timp real dacă Casa de Asigurări urmează a plăti pentru un pacient mort sau pentru unul in viată, după cum urmează: in sectiunea "Gestiune asigurati" a Sistemului Informatic Unic Integrat ( SIUI) afli in maxim 15 SECUNDE la ce medic de familie este inscris pacientul a cărui factură pentru aparat de oxigen o ai în mână. In urmatorul minut il suni pe medicul de familie astfel identificat si il întrebi dacă pacientul având CNP ul de pe factură mai trăieste sau a decedat si după ce ai informatia verbală îl rogi sa-ti trimită si un e-mail in acest sens. Precizez că toate casele de asigurări au numerele de telefon si adresele de e-mail ale tuturor medicilor de familie. Deci, sa zicem, ca îti ia ( dacă includem si formulele de politete ale oricarei conversatii) maxim cinci minute pentru un pacient !!!Asta dacă vrei să verifici in timp real. Dacă vrei să verifici retroactiv, o poti face incrucisand bazele de date, adică CNP- urile decedatilor dintr-un an, spre exemplu, cu CNP-urile de pe facturile acelasi an. Dar numai si numai dacă ai interes sa descoperi !!!
Gabi • 13 ianuarie 2017, 21:20
Daca occidentalii spun "***" si S(T)AT FARA CAINI sau locul unde se pot face profituri nesimtite sau locul in care STATUL nu lucreaza in folosul cetateanului, atunci sigur ei se gandesc la Romania...!!!
Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.
Gabi • 13 ianuarie 2017, 22:40
Nu inteleg de ce trebuie sa cenzurati expresia "***" !!!! Aici evorba de intoleranta ?!
Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.
Toma G.E. • 14 ianuarie 2017, 18:18
Categoric astăzi, predominant, platformele afacerilor, iar cui nu îi sună bine termenul afacere poate citi "activităţilor companiilor", străine din România NU MAI SUNT intermediate şi avizate de pionii foştilor securişti(...), CA ÎN ANII '90, când dornici să nu care cumva să le-o ia cineva înainte, printr-un alt standard de viaţă, prin pupilii lor, înregimentaţi de societate ca viabili, puri, serioşi şi de ce nu - poate chiar revoluţionari, luau pulsul societăţii prin aceeaşi metodă a tragerii de limbă cu scopul culegerii de idei, căci de turnătorie nici că mai putea fi vorba. DACĂ ÎN LUME, CONTRACTELE SE REZILIAZĂ ÎNCEPÂND CU DATA ULTERIOARĂ DECESULUI, CE MAI ESTE DE COMENTAT? Se vede clar un colaboraţionism între această firmă şi o forţă nevăzută dar protectoare ale cărei influenţe au aburit numeroase conştiinţe de funcţionari publici; dacă în Franţa au ajuns raportări comparabile cu ce se întâmplă în lume, şi doar la sursă foştilor clienţi li se mai percep bani, avem de-a face cu un dispreţ pe care în naivitatea sa poporul român îl avea şi din partea Ceuşeascăi(“nişte viermi”). Unde au ajuns banii? La nişte pupili ai fostei "secu"? Să continue să traiască aşa cum li s-a propus când au fost recrutaţi, adică fără nicio grijă materială? Da, Doamne fereşte altfel, să nu care cumva să se şi prostească citind vreo carte sau discutând sincer despre ei! Sau se plătesc astfel ŞI nişte morţi VII?! S.R.I. ar trebui să-i gestioneze, NU foştii politruci/securişti! Mai mult, sper ca aceşti politruci să nu se fi fofilat -cu aceeaşi şmecherie- în posturi şi structuri arbitrare şi inutile într-o democraţie, din care să comande ofiţerilor de carieră, care au parcurs şi absolvit în mod real instituţiile de învăţamânt ale statului şi poporului român, tradiţionale şi specifice pentru apărarea ţării şi cetăţeanului. Căci dacă s-au fofilat, mai ales după criza din 2008-2010, în afaceri, acolo numai funcţionarul public îi mai poate veni de hac, prin cinste, corectitudine şi aplicarea legii! Doamne ajută la concursuri şi examene pe bune, cu caractere pe măsură!