Din cauza presiunii publice, Sanofi-Zentiva, liderul pieței pharma din România, îl scoate pe directorul medical de la ”Ana Aslan” din Consiliul de Administrație!

Deși declarase că nu are de ce să se răzgîndească, multinaționala l-a retras discret pe medic din CA

sâmbătă, 7 ianuarie 2017, 7:03

Investigație de Mirela Neag, Răzvan Luțac și Cătălin Tolontan

Puterea celor fără de putere.

După ce dubla sa postură a ajuns în atenția publicului, Gabriel Prada nu mai este nici director medical la ”Ana Aslan” și nici membru în Consiliul de Adminstrație al Zentiva, cel mai mare producător de medicamente din România.

54.000 de lei pe an primea Gabriel Prada de la Zentiva

786652-edit-poza-interior

Gazeta Sporturilor a început pe 3 noiembrie 2016 o serie de relatări despre situația de la Institutul de Geriatrie ”Ana Aslan”.

În acest spital public există:

114 șefi de spital din România au fost declarați incompatibili sau în conflict de interese de către ANI

Pe parcursul lunilor noiembrie și decembrie 2016, Gazeta solicită reacții de la Ministerul Sănătății, de la firma Zentiva și de la Gabriel Prada în privința dublei posturi: de director într-un spital public și de administrator al unei companii private pharma care face afaceri cu acel spital. 

Mai ales în condițiile în care ANI consemnase conflictul de interese în care se află Gabriel Prada (foto).

10aslan_muzeu_prada_doctorul_zilei

Sanofi-Zentiva, cea mai mare companie de medicamente din România și una dintre cele mai mari din lume, nu ține cont și-i prelungește lui Gabriel Prada mandatul din CA pe încă 5 ani!

La întrebările ziarului, multinaționala pharma comunică publicului faptul că nu are de ce să-l retragă pe Gabriel Prada din CA pentru că ”Prezența directorului Gabriel Prada de la ”Ana Aslan în CA nu este o funcţie managerială vizată de normele legale care reglementează situaţiile de incompatibilitate”.

Dar, pe 12 decembrie 2016, discret, fără să anunțe, Zentiva ține un Consiliu de Administrație și renunță ”de comun acord” la contractul cu Gabriel Prada. 

Între timp, pe 8 decembrie, după ce ministrul Vlad Voiculescu emite un ordin care crește puterea managerilor interimari, directorul numit de la ”Ana Aslan” îl revocă pe Gabriel Prada din postura de director medical. 

Și o știre de ultimă oră.

Ordinul de transparentizare, prin care companiile pharma erau obligate să fie mult mai atente la declarațiile pe care le fac în privința plăților către medici și spitale, n-a mai reușit să fie semnat de Vlad Voiculescu.

”Aparatul din minister l-a amânat săptămîni în șir pe ministru! Chiar în ultima zi, cînd Vlad Voiculescu l-a chemat pe șeful de la serviciul juridic ca să-l semneze, directorul s-a eschivat și s-a dus să-l susțină la audierile din Parlament pe noul ministru, Florian Bodog, cu care este amic. Așa că boicotul mut le-a reușit și ordinul a rămas nesemnat!”, a explicat pentru ziar unul dintre oamenii fostului ministru al sănătății.

Comentarii (16)Adaugă comentariu

Venom  •  7 ianuarie 2017, 8:13

Ciuma roșie a lui ne lovește din nou. Și, iată, pentru unii preafericiți, chiar la secundă, ca în filmele de acțiune cu salvare contra cronometru. Patru ani, Cătăline, patru ani, Hora de la Teleorman, cu trei pași în lateral și doi înapoi! Măcar din punct de vedere jurnalistic sigur vor fi subiecte de gerovital și spadă și nu ne vom plictisi, din păcate, cu taraful Dragnea la țambal! Atenție la batistă, Tolo! Și la mulți ani!

jiji  •  7 ianuarie 2017, 8:24

Buna dimineata CE PRESIUNE PUBLICA ?? S-a pus "batista pe tambal" pana se linistesc apele. Si totul e politica : s-au ales smecherii mari care ii lasa pe restul sa le faca pe cele mici . PS nu am votat, fac parte dintre cei care cu REGRET au ales sa plece din tara . Pentru copiii mei . Dragnea, Secureanu,Oprescu,Mazare, etc,etc ,NU MA REPREZINTA!!!

Valentin  •  7 ianuarie 2017, 8:47

Daca presiunea publica exista, ordinul de transparentizare va fi semnat de noul ministru, nu?

Cătălin Tolontan  •  7 ianuarie 2017, 8:49

@valentin: companiile si guvernele reactioneaza diferit, au misiuni diferite. Dar da, daca oamenii vor fi convinsi de importanta transparentei relatiei dintre companiile pharma si sistemul medical (medici, spitale, asociatii) atunci ei vor sti sa obtina semnatura de la noul ministru. Preocuparea oamenilor pentru sanatate va continua, tot mai activa si mai informata. Sigur ca putem fi cinici spunind "Nu se va schimba nimic". Ba se va schimba, mereu se schimba si depinde de fiecare cum vor arata spitalele sau cum va fi tratat pacientul. Stirea aceasta e despre o schimbare. Sanofi-Zentiva a neglijat decizia ANI, dar nu si-a permis sa neglijeze opinia publica.

gigi  •  7 ianuarie 2017, 9:44

Totul e politica. Dr platit de laborator e un umil argat. Periculos e cel de la minister care a blocat hartiile . Ca el sunt mii : care isi fac mis-masurile marunte si medii si ii lasa pe cei de sus cu tunurile grele . Deci e POLITICA si asta s-a vrut . PS : nu am votat, am plecat din tara pentru copiii mei !! Cum ii educ ? Ca pe ministrul justitiei ? sa nu se supere dar DREPT la 42 de ani si apoi ministru ?

Ionut  •  7 ianuarie 2017, 10:07

"l-a amănat săptămîni" .. ce limba e asta?!? "cînd Vlad Voiculescu" .. asa se scrie "cînd" ?!? greu la deal cu calu' mort!!

mircea gabriel  •  7 ianuarie 2017, 10:38

Dau anumite persoane cu ciuma rosie in sus, ciuma rosie. In calitate de jurnalist am cunoscut tot spectrul politic din Romania. Ciuma rosie este mult mai prezenta in ceea ce se defineste a fi dreapta. Ma refer la partidele cu traditie , nu doar la cele care trecut la "incrucisari de rase". Asta este realitatea. Atata timp cat liberalii au fost la putere, a luat amploare coruptia, incompetenta. Cunosc peste 40 % din nucleu. Sunt fosti angajati ai "serviciilor", corupti pina in maduva oaselor. Analfabetii functionali nu vor vedea realitatea niciodata. Asta este drama poporului roman!

John  •  7 ianuarie 2017, 10:42

Eu ma intreb de ce a asteptat Vlad pana in ultima zi pentru a-l chema pe nu stiu ce gigi de acolo? In penultima nu se putea? In antepenultima? Plangere de abuz in serviciu pt cei care au blocat sistematic lucruri in minister nu se poate face? Parca sunt tot mai satul de povestile astea si atitudinile puternice doar pe internet. Au stat luni de zile tehnocratii si s-au uitat la dinozaurii pesedisti din ministere, iar acum acuza blocaje. Pacat. Nu trebuia sa ii dea afara...probabil ca legal nici nu se putea. Dar zilnic sa iasa public in conferinte de presa la minister si sa nominalizeze pe cei care puneau frane...asta chiar puteau face.

Alex  •  7 ianuarie 2017, 12:32

Sa va fie rusine pentru tot ce apare zilnic in gsp-fcsb.ro (ca de gsp.ro nu mai poate fi vorba). Da sunt Stelist cu CSA (fcsb nu e Steaua) dar pur si simplu sunt exasperat. Din 10 articole, cel putin 5 sunt cu poza unicului vostru subiect. . . gigi becali Sunteti ahtiati dupa "click thru rate". Nu e nici o diferenta intre cancan si voi. Macar cancan au mai multe personaje. Voi nu promovati sportul, ci incultura. Vreau sa citesc despre sport, nu doar despre becali. Sa va fie rusine. Sunteti in egala masura responsabili pentru fabricarea acestui tip de personaj, tip de articole si cereri de piata, pt. ca din pacate sunteti formatori de opinie pt. cei multi. SPORT nu becali

victor  •  7 ianuarie 2017, 12:39

catalin vreau sa te interb un singur lucru si ca sa nu ai retineri poti sa-mi dai raspunsul pe adresa de e-mail: ai fost multumit de vlad voiculescu in cele cateva luni cat a fost la conducerea acestui minister?

Cătălin Tolontan  •  7 ianuarie 2017, 14:29

@victor: va raspund aici pentru ca, poate, si alti cititori sint interesati de raspuns. Intrebarea e corecta pentru ca vine dupa o buna vreme in care nu prea ne-am exprimat, nici eu si nici colegii mei, opiniile. Cind investigam preferam sa raminem la fapte, ca sa nu amestecam lucrurile. E adevarat ca, de data aceasta, investigatiile s-au intins deja pe mai bine de un an si vor mai dura asa ca e normal sa fiti intrigat. Ce cred despre mandatul lui Vlad Voiculescu? Intii: orice, pro sau contra, e greu de analizat cind ai un mandat de 7 luni. Cred ca a incercat sa faca lucrurile cu buna credinta, ca transparenta a fost o promisiune tinuta si asta a fost extrem de util pentru toata lumea, ca nu a reusit insa sa-si construiasca un sistem organizat care sa-l ajute sa inainteze mai repede proiectele si ca are un usor aer de superioritate care nu-i face bine. Dupa cum vedeti, lumini si umbre, ca la fiecare dintre noi. Pe total insa, mandatul lui Vlad Vociculescu a insemnat un pas inainte. Am sentimentul ca a convins publicul si ca a creat o asteptare.

bg  •  8 ianuarie 2017, 7:25

Apa trece, pietrele raman... si capul plecat sabia nu-l taie...Asta este mentalitatea angajatului roman la stat, caci asta l-a invatat traiul in Romania ultimilor 27 de ani si sistemul. O societate in care functiile la stat se ocupa nu dupa criteriul capabilitatii, profesionalismului, performantei, ci dupa apartanenta la un grup de interese, cumetrii, anturaj la ce sa te astepti? Ca si ministrul Cadariu si V. Voiculescu a fost sabotat subtil din interiorul MS prin diverse trucuri: amanari, justificari, iuteala de mana si nebagare de seama in semnarea unor ordine, etc...Orice intentie buna a unui ministru esueaza daca nu ai o echipa loiala tie si de profesionisti in subordine care sa implementeze masurile luate. Degeaba tai capul hidrei si pui un alt cap in loc, caci restul corpului face tot ce stie si revine la starea initiala cand se schimba capul. Este stiut faptul ca sist. sanitar este cel mai opac, anchilozat si refractar la schimbare, la reforme, deoarece s-au format deja retele, circuite de drenare a banilor din sistem. In sist. sanitar toti sunt multumiti deoarece "daca nu curge, pica" (si la brancardier, liftier, paznic) si romanul se multumeste cu putin pentru ca nu i se ofera alternative. Sigur ca prin dezvaluirile din presa au aparut brese in sistemul medical care este acum mai precaut (sa nu se afle, nu in alt sens), dar trebuie continuat...desi ma tem ca oamenii din interiorul sist. sanitar vor fi mai putin dispusi sa colaboreze cu presa.

antonia  •  8 ianuarie 2017, 11:29

Nu mai poti sa scrii niciunde, acum am incercat sa postez un comentariu pe tolo.ro., la articolul despre afacerile ZENTIVA si am fost blocata. In curand o sa fim pusi la zid, toti cei care incercam sa ne opunem sistemului!

nicu  •  8 ianuarie 2017, 11:46

Totusi , imi aduc aminte articolul, eu sunt Vlad, pai daca l-a citit a avut de ce sa fie putin arogant. L-ati judecat inainte sa inceapa.

Sorin  •  8 ianuarie 2017, 12:36

Mai da omul asta se mai si *** intr-o zi ? Mai avea timp la câte joburi avea , *** ... *** ...nu?

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Fotini L  •  10 ianuarie 2017, 12:19

Vlad Voiculescu a fost un ministru bun si da, a fost sabotat din interior. Sistemul osificat al MS este compus din persoane destul de tinere, puse in functii insa de batranii "fosti" care le-au adus acolo. Si sunt refractare la orice le deranjeaza din mersul lin al afacerilor personale. Pacat. Trebuie schimbati sefii actuali din punctele cheie, cu persoane noi, nu din celelalte garnituri guvernamentale, altfel nu se poate in MS

Comentează