miercuri, 21 decembrie 2016, 6:46
”Nu credeam vreodată că România va admite așa ceva! Faptul că ne-am infectat pacienții este groaznic. Dar faptul că statul recunoaște îmi reîmprospătează speranța că n-am rămas degeaba să operez, să-mi cresc copiii aici și să încerc să-i învăț medicină pe rezidenți!” Chirurg de la un mare spital de urgență din București
Investigație de Mirela Neag, Răzvan Luțac și Cătălin Tolontan
Cu 10 zile în urmă, inițial Digi 24 și, mai apoi, News.ro, Mediafax și alte instituții de presă au furnizat știrea potrivit căreia ”analizele făcute la laboratorul acreditat din Cehia arată că dezinfectanții Hexi Pharma sînt ineficienți”.
Gazeta Sporturilor are două surse care confirmă informația.
Ambele vorbesc despre un număr de peste zece produse testate la laboratorul acreditat de la Praga.
Prima sursă, chiar din Cehia, susține că ”nici unul dintre produsele Hexi Pharma nu a omorît bacteriile și nu a trecut testele”.
350 de spitale din România au folosit produse Hexi Pharma în această perioadă
10 ani a produs Hexi Pharma substanţe falsificate, potrivit surselor din interiorul companiei
A doua, o sursă judiciară din România, afirmă: ”cu o singură excepție, care și aia e așa și așa, toate produsele trimise la analiză sînt ineficiente!”.
Laboratorul unde s-au făcut analizele se numește Chemila.
El este plasat în Hodonin, un oraș la sud de Brno, în apropierea graniței comune dintre Cehia, Slovacia și Austria.
Spre deosebire de toate analizele de pînă acum, cele de la Chemila sînt acreditate internațional.
Din punct de vedere științific, rezultatul nu e nici o surpriză. Produsele falsificate nu pot fi eficiente.
Numeroși specialiști care au vorbit pentru public în acest an anticipaseră același lucru: ”Un produs neconform nu poate fi eficient!”.
Pe 22 septembrie, un biochimist din cadrul Institutului de Sănătate Publică avertizează în ziar: „Dacă autoritățile statului încearcă să acrediteze teza că produsele Hexi Pharma contrafăcute în proporțiile arătate de analizele de concentrație sunt eficiente, atunci putem spune că statul român nu a depășit perioada Evului Mediu”.
Acum, că există o confirmare acreditată că biocidele Hexi Pharma nu sînt eficiente, discuția se ridică la un alt nivel.
În vîrstă de 40 de ani, împliniți acum cîteva zile, procurorul sătmărean Romulus Varga de la Parchetul General se află în fața unui dosar care a început ca o fraudă și s-a transformat pe parcurs.
Parchetul General a primit sute de pagini din partea laboratorului Chemila.
2.000 de săli de operație au fost dezinfectate cu biocide Hexi Pharma, potrivit firmei
De 10 ori era diluat Suprasept, vîrful de gamă al firmei, produs folosit și în sălile de operații
Asta pentru că raportul de eficiență pentru fiecare produs este voluminos. Testele se fac pe mai mulți germeni.
Rezultatele clare transformă dosarul, cel puțin din punctul de vedere al pacienților și medicilor, ambii victime, într-unul de sănătate publică.
Un chirurg de la un mare spital de urgență din București a contactat ziarul și a spus că ”nu credeam că voi trăi să apuc acest moment, vreau să vă spun ceva!”.
-Ce doriți să spuneți publicului?
-Publicului, dar și colegilor mei medici vreau să le spun următorul lucru: documentele acestea arată fără putință de tăgadă că statul român nu și-a făcut treaba, că am folosit dezinfectanți ineficienți care au omorît oameni pen…
-Stați un pic! Sînteți medic, de ce săriți de la una la alta? Cînd spuneți ”ineficiență” de ce asta înseamnă că au murit oameni?
-În mod cert au murit. În mod cert!
-Cum?
-Păi dacă eu vă dau pe dumneavoastră pe burtă, înainte de operație, cu o substanță care nu-și face treaba de a dezinfecta locul, adică de a lăsa zero germeni acolo, ce credeți că se întîmplă?! Înseamnă că poți să mori din infecție sau să te îmbolnăvești. Una din două.
-Spuneți că, în cel mai bun caz, dezinfectanții diluați au provocat îmbolnăvirea pacienților operați?
-Da, ei au provocat infectarea pacientului și, uneori, complicații. Iar în cazul celor cu imunitate scăzută, copii sau bătrîni sau cei cu probleme mari, înțelegeți ce înseamnă!
”E ca și cum te-aș opera nesterilizat pe burtă. Pentru că eu cînd operez nu te dezinfectez cu două substanțe. Dacă am folosit Hexi sau una la fel de ineficientă, tu, pacient, te infectezi în mod cert” Chirurg de la un mare spital de urgență din București
-Nu sînteți prea dramatic? Aveți totuși o experiență de peste 20 de ani de sală de operație.
-Aici nu e vorba că s-a spălat pe jos azi cu Hexi și mîine cu altceva. E important și ce se întîmplă pe hol și în saloane. Dar discut strict despre ce fac eu zi de zi. În cazul operației, nu se curăță instrumentarul cu mai multe substanțe, ci cu una. Tot cu una te curăț și pe burtă.
-Dar spitalele nu aveau doar produse Hexi.
-Asta vă și spun! În sala de operații, degeaba folosesc lunea o substanță ineficientă și marțea una eficientă. Cine e operat în ziua de luni se infectează în mod automat!
-Ele aveau totuși un grad de eficiență, nu erau chiar apă chioară!
-Acum sînteți avocații diavolului?
-Nu. Încercăm să înțelegem.
-Medicii știu foarte bine. Dar aveți dreptate, hai să explicăm și oamenilor! E o chestie elementară în bacteriologie. Dacă rămîn doar 10% dintre germeni, e cert că te infectezi! Pentru că bacteriile se înmulțesc imediat. Există un singur standard de eficiență acceptat: cînd ai omorît toate bacteriile sau fungii sau ce ai acolo. Tot, înțelegeți?! În medicină nu există mai puțin de tot în materie de sterilizare și de dezinfecție.
”Fără dezinfectanți se opera acum 150 de ani! Iar acum statul, prin neglijență în cel mai bun caz, ne-a adus în situația de a opera ca înainte de Pasteur!” Chirurg de la un mare spital de urgență din București
-Ce rol are statul?
-Lipsa lui de control a făcut posibil acest lucru. Prin Constituție, statul se obligă să ne asigure dreptul la sănătate. Trebuie să-și ia măsurile s-o facă! El nu și-a îndeplinit acest rol.
70 de articole a publicat Gazeta în investigația Hexi Pharma de la primul episod, din 25 aprilie 2016, și pînă astăzi
-E ca și cum noi am plăti o parte din taxele pe sănătate cu bancnote false?
-Exact! Și apoi să îi spui statului: hai că sînt tipărite tot pe hîrtie, merge, folosește-le! E greu de estimat, în număr de cazuri, cît a afectat ineficiența dezinfectanților starea de sănătate a oamenilor. Dar e dincolo de orice dubiu științific și medical că am avut mulți oameni care s-au îmbolnăvit și au murit din această cauză! Plus că noi, medicii, am fost puși în situația de a practica în condiții de vicii ascunse.
-Ca medic…
-Să vă mai spun ceva. Aceste rezultate din Cehia arată că noi, medicii, ne-am spălat pe mîini cu ceva ce nu și-a îndeplinit scopul de a omorî germenii. După ce ziarul a publicat în vară…
-În aprilie.
-Așa. Atunci, noi, medicii, am înțeles imediat că așa stăteau lucrurile. Dar nu credeam că statul va recunoaște asta!
-Sînteți supărat?
-Am un sentiment amestecat. Faptul că ne-am infectat pacienții, fără să știm și fără să putem face ceva ca să evităm, este groaznic. Dar faptul că statul recunoaște e un lucru suprinzător și benefic stării de spirit generale Eu nu sînt un optimist. E greu să fii chirurg optimist în România.
-Și acum?
-Dar aceste rezultate și faptul că țara mea recunoaște că a greșit îmi reîmprospătează speranța că n-am rămas degeaba să operez, să-mi cresc copiii aici și să încerc să-i învăț medicină pe rezidenți.
86 de coduri CPV foloseau spitalele și Hexi Pharma în SEAP, ca să păcălească achizițiile!
-Dacă…
-Iertați-mă, v-am tot întrerupt, dar vreau să mai spun doar ceva, că am vorbit destul. M-ați întrebat la început dacă vreau să-mi dau numele și v-am rugat să nu. Nu sînt mîndru că vorbesc sub anonimat și cu siguranță noi avem contribuția noastră la ceea ce s-a întîmplat. Îi rog pe pacienți să înțeleagă însă faptul că nu am avut încredere în sistem. Ce face însă statul acum cu aceste rezultate din Cehia e și o recunoaștere și un îndemn la conștiința noastră.
-În ce sens?
-După ce săptămîna trecută au apărut știrile despre confirmarea ineficienței dezinfectanților, am discutat cu mulți colegi. Ne-am sunat, cum să zic așa, aproape șocați. Nu credeam că voi spune din nou că România poate avea șanse. Și că asta vine, de această dată, nu de la oameni, ci de la autorități! Mare lucru! Vă mulțumim și vouă, dar și, nu-mi vine să cred că spun asta, celor din stat care au avut curajul să recunoască!
Florin Bejan • 21 decembrie 2016, 17:12
@Emil Popa - ordinul 1101/2016 e unul dintre cele mai bune lucruri făcute de echipa lui Vlad Voiculescu. Vezi că are niște norme, primele 2 anexe o să îți lămurească majoritatea preocupărilor exprimate.
Emil Popa • 21 decembrie 2016, 18:40
”Fără dezinfectanți se opera acum 150 de ani! Iar acum statul, prin neglijență în cel mai bun caz, ne-a adus în situația de a opera ca înainte de Pasteur!” (Chirurg de la un mare spital de urgență din București). Pentru dl. coleg "chirurg de la un mare spital din București": Pasteur a inventat asepsia, adică manevrele prin care sunt îndepărtate prin metode fizice microorganismele. Probabil vă gândiți la Lister, cel care apus bazele antiseptiei (dezinfecției).
same • 21 decembrie 2016, 18:40
Catalin, de ce gsp nu a spus nicio vorba despre cea mai recenta intalnire a celor mai marcanti membri ai generatiei de aur, la care a fost invitat si cristi balaj? http://www.libertatea.ro/sport/generatia-de-aur-l-a-adoptat-pe-fostul-arbitru-cristi-balaj-care-ar-putea-candida-la-sefia-frf-in-2018-1691695 . Refuz sa cred ca acolo a fost doar o degustare in prealabil a bucatelor de Craciun, in perioada de post, impreuna cu ceva palinca. Desigur, abordarea Libertatea e inepta afirmand ca arbitrul Balaj a fost cooptat pt a fi pus sef la frf, cand ai briliante de cele mai mari karate din tara la o masa, tu pui in arbitru sef care a atins minge numai dupa ce s-au terminat meciurile, adica a luat-o in brate, deci peste toti ceilalti fotbalisti de acolo, chit ca cel mai vizat, Gh Popescu, are deja cazier, nu cred ca nu mai sunt resurse. Deci ce s-a intamplat acolo, ne spuneti?
same • 21 decembrie 2016, 18:44
Comentariul tău...E evident ca Balaj a fost cooptat in perspectiva sefiei arbitrajului ..
Emil Popa • 21 decembrie 2016, 18:49
Florin Bejan: se pare ca ești Gica Contra în toate comentariile postate pâna acum. Am criticat ordinul respectiv de îndata ce a aparut (https://lectiadeanatomie.blogspot.be/2016/11/ministrul-voiculescu-fata-in-fata-cu.html) pentru ca este nerealist si heirupist. Am toata încrederea în dl. Voiculescu, dar habar nu are de cum e cu infecțiile nosocomiale din sănatate. A trebuit sa-i arate Tolontan. Ori nu cred ca vreun ministru va găsi 450 de epidemiologi si 450 de infectionisti sa formeze nucleele epidemiologice din spitalele patriei. N-are cum ca nu sunt, poate doar sa-i faca la fara frecventa ca vasile Dâncu: https://lectiadeanatomie.blogspot.be/2016/06/infectiile-nosocomialepartea-vii.html
4Kan • 21 decembrie 2016, 18:53
Faptul ca au recunoscut ca acesti dezinfectati diluati nu erau eficienti e doar un prim pas dar nu cred ca trebuie sa ne imbatam cu apa rece. Urmeaza sa vedem daca vor recunoaste si mutatiile bacteriologice aparute in urma folosirii pseudo-dezinfectantilor cum bine punea pb Tolo &echipa in articolele anterioare.
Florin Bejan • 21 decembrie 2016, 19:26
@Emil Popa - re:1 - in Romania sunt mai putini epidemiologi decat ar trebui, dar de 3 ori mai multi decat ai spus tu; in plus, in Romania nu sunt 450 de spitale cu mai mult de 400 de paturi (citeste Normele ca sa intelegi la ce ma refer); re:2 - o insinuare malitioasa care nu merita raspuns; re:3 - Anexa 1, Capitolul 2, articolul 8 (citeste Normele!)
Ion • 21 decembrie 2016, 19:33
Căutați în luna în care Secureanu a fost numit director și o să găsiți un alt ordin de ministru privind dezinfectanții... Ordine,norme au fost ...Nu de asta a dus lipsă Romania.
laur • 21 decembrie 2016, 21:16
am mai spus-o si o repet......ar fi curios de aflat daca in spitalele private din Romania s-au folosit dezinfectanti Hexi Pharma, iar daca nu, atunci oare cei din sistemul medical(manageri spitale, medici, etc) stiau oare aceste lucruri?
Kogaion78 • 21 decembrie 2016, 22:38
asa e cand votati totalitari in democratie!.....nu -sa nvatzat niik 25 de ani!....un sfert de secol ne-ati condamnat la iadul prostiei voastre!....si acu toata lumea se vaita!....mai ales aia care au votat comunisti in democratie!.....ei vedeti ?....daca nu se fac spitale noi, de ce sa fie folositi dezinfectanti ca lumea ?....ca-s pline de microbi oricum!...si apoi de la cine si pt. cine ????......de la securisti-teroristii de toate zilele pt. orwellizatii lor ????....no....no....no....no.......nu...nein....never....adios!...
Cătălin Tolontan • 21 decembrie 2016, 22:41
@laur: da, biocidele Hexi au fost folosite si in spitalele private! Aveti articolul aici: https://www.tolo.ro/2016/05/13/investigatia-jurnalistica-hexi-pharma-trece-granita-synevo-cea-mai-mare-retea-de-laboratoare-de-analize-din-tara-a-folosit-dezinfectanti-diluati-in-romania-dar-si-in-cele-24-de-centre-din-bulgaria/ --------- Puteti vedea cum au dat din colt in colt marile retele private, de la MedLife la Synevo.
Marius • 21 decembrie 2016, 22:48
Inteleg ca pe baza unor probe evidente furnizate de laboratorul acreditat din Cehia, se poate naste un proces colectiv pentru victimele tuturor infectiilor contactate in spitale ? E plauzibil acest scenariu cred. Ramane ca un avocat istet sa isi fixeze acest scop...poate atunci treaba statului laudata de dl. chirurg bucurestean va merge mai departe. Cel putin cu un pas. Sa fie implementat un sistem real, obiectiv si transparent prin care toti managerii/ spitalele si toti "actorii" din sistemul de achizitii sa achzitioneze doar dezinfectanti eficienti. Iar pina atunci sa ne rugam sa nu ajungem in spitale. Macar copii nostri....Doamne ajuta !!!
Cristi • 22 decembrie 2016, 3:43
D-le Tolontan ati dat share la articolul Luizei Vasiliu despre dr Brunei, ceea ce arata cel putin incredere in onestitatea dansei. Acuma... eu am incredere in onestitatea d-voastra, iara ca urmare a acestui lucru va rog sa veniti cu un follow up legat de acest caz care pare ca ar avea increngaturi muuult mai adanci, din moment ce practic ati girat acel articol si mai ales pt ca este vorba de sistem(cel medical) si este o prioritate pt cetateni.Va multumesc pt amabilitate.
Cristi • 22 decembrie 2016, 3:49
completare la post: http://ioncoja.ro/doctorii-romani-nu-sunt-dumnezei-dar-nici-criminali-cazul-doctorului-burnei/ http://www.evz.ro/culisele-scandalului-gheorghe-burnei.html
Petre • 22 decembrie 2016, 5:16
Nu cumva Hexi poate fi judecata pentru "CRIME IMPOTRIVA UMANITATII"??? Inclusiv cei care - MITUITI - achizitionau aceasta apa chioara? ....Este vorba infectare si ucidere colectiva!!!
sorin • 22 decembrie 2016, 8:57
E vorba de GENOCID. Stie cineva cate persoane au murit din aceasta cauza ?.........
gabi • 22 decembrie 2016, 21:05
Si totusi ministerul a mai recunoscut un lucru si anume c vaccinul HEXASIM -Kazahstan a fost responsabil pentru sindromul hemolitic uremic. N-as fi crezut ca or sa recunoasca vreodata, dar iata ca au facut-o.
MICHI • 30 decembrie 2016, 10:09
ESTE INADMISIBIL IN 26 DE ANI DE LA REVOLUTIE MINISTERUL SANATATI A AVUT 27 DE MINISTRI ,CONSIDER O MARE JIGNIRE ADUSA POPORULUI ROMAN,ATENTA LA SIGURANTA SANATATI .DACA NU PUTEM FII ORIGINALI IN A ADOPTA LEGI AVEM MODELELE ALTOR TARII,ACUM CA STIM CA PUTEM SA PLAGIEM SI DOCTORATE,EUN SISTEM PLIN DE MATUSALEMICI SI CEI TINERI POATE CU INITIATIVA SUNT DOBORATI DIN FASA. SA NU NE MAI MIRAM CA NE PLEACA DOCTORII,DAR SA VEDEM SI PARTEA BUNA A LUCRURILOR SA PLECE SI SA REVINA CU ALTA MENTALITATE..IN PREZENT TOT MENTALITATEA COMUNISTA PRIMEAZA"NOI SI RESTUL LUMII";STAU SI MA INTREB DACA AVEAM 26 LOCURI DE MUCA CE AR FI CREZUT DESPRE MINE AL 27-LEA PATRON?