Concediat pe furiș: Armeanu a dispărut din Primărie! Gabriela Firea nu comentează de două zile

Surse din Primărie vorbesc despre plecarea lui Eduard Armeanu, coordonatorul celor 19 spitale ale Primăriei, amic al lui Secureanu și incompatibil prin decizia Înaltei Curți!

vineri, 16 decembrie 2016, 6:31

UPDATE: Primăria Capitalei a confirmat pentru Hotnews plecarea lui Eduard Armeanu și a întregii conduceri a Administrației Spitalelor.

Investigație de Mirela Neag, Răzvan Luțac și Cătălin Tolontan

Primarul general Gabriela Firea l-a angajat pe colegul ei de filială PSD Ilfov ca director administrativ la Administrația Spitalelor și, apoi, l-a promovat director general interimar deși el este incompatibil.

Mai departe, Eduard Armeanu a construit podul cu Florin Secureanu.

După arestare, Secureanu le-a transmis prietenilor că ”am înregistrări clare cu Armeanu”.

23 dec 2015 – 23 dec 2018 e perioada în care justiția i-a interzis lui Armeanu să conducă vreun spital

În 5 luni în serviciul bucureștenilor, Armeanu și-a mutat obiceiurile și partenerii de la Spitalui Județean Ilfov la Primăria Capitalei.

Gazeta a scris azi că Armeanu a dat 24.000 de lei pe lună unei vechi amice, avocata Florentina Jejeran, pentru asistență juridică, în condițiile în care Administrația Spitalelor are propriul birou juridic.

La fel procedase Armeanu cînd era manager la Spitalul Județean Ilfov, unde a stat aproape cît a stat Secureanu la Malaxa!

807.000 lei a încasat, în anii 2013-2015, avocata Jejeran de la Spitalul din Ilfov

Deși spitalul din Ilfov avea asistență juridică proprie, el i-a oferit 20.000 de lei pe lună, vreme de trei ani, Florentinei Jejeran.

De două zile, Gazeta așteaptă o declarație a primarului Gabriela Firea față de ”cazul Armeanu”.

În ciuda apelurilor repetate, Primăria nu a comentat nimic și a refuzat să răspundă întrebărilor.

Astfel, singura informare posibilă e cea pe surse.

Azi, ziarul a aflat, pe surse, că Eduard Armeanu a dispărut din Primărie și că ar fi fost anunțat că i s-a desfăcut contractul cu Administrația Spitalelor!

Între timp, Curtea de Apel a respins acțiunea lui Florin Secureanu. Fostul director de la ”Malaxa” rămîne în arest pentru 29 de zile. 

Gazeta a cerut Primăriei să comenteze dispariția lui Eduard Armeanu. Așteptăm răspunsul.

Comentarii (116)Adaugă comentariu

Om  •  16 decembrie 2016, 18:36

Chapeau! Dar, va rog, nu va opriti aici. Asanarea e munca grea, dar e bine ca incepe. Multumiri intregii echipe care face posibile asemenea anchete.

Stic  •  16 decembrie 2016, 18:38

Pe surse, niște subalterni binevoitori de la assmb l au făcut pe armeanu. Dacă au coabitat și i a lăsat la mărunțișuri. Atunci și o merită.

Ilie  •  16 decembrie 2016, 18:40

Refuz sa cred ca, Firea este un functionar ca oricare altul. Vreau sa cred ca este un alt fel de conducator si daca asupra unui subordonat planeaza suspiciuni de coruptie, sa fie demis in secunda urmatoare. Trebuie sa se debaraseze de coruptii care o trag in jos fara sa-si dea seama. Banuiesc ca domnia sa are planuri mari pentru viitor,asa ca trebuie sa fie fff atenta.

Cătălin Tolontan  •  16 decembrie 2016, 18:41

@Ilie: Corect spus, foarte bine ca nu plecati de la prejudecati. Nici noi nu avem prejudecati, dovada ca Nicusor Dan ne acuza ca vrem sa schimbam reultatul alegerilor in ancheta Secureanu, in favoarea PSD evident. In privinta Gabrielei Firea si reactiei sale, deocamdata, pe Secureanu l-a demis DNA, ca daca il demiti dupa ce intra DNA in spital si spui ca de asta il demiti inseamna ca nu e decizie administrativa, ci luata de altii. Si nu DNA trebuie sa demita directori! In privinta lui Armeanu, stim ca l-a angajat, desi justitia nu-i permitea asta. Si ca el a disparut, probabil demis, ca Primaria nu comunica public in acest caz de doua zile. Astea-s faptele.

Iulian Mitroi  •  16 decembrie 2016, 18:42

Tolo :)))😎 spaima corupției !! Cine îl poate intimida pe Tolo ?? Nimeni , ori ce corup din țara asta știe că , atunci când ajunge în vizorul lui Tolo sa terminat șmecheria !!!! Se lasă cu închisoare !!! Bravo Tolo !!!! Te admir.

Cătălin Tolontan  •  16 decembrie 2016, 18:43

@iulian Mitroi: nu exagerati ca nu e adevarat. Jurnalistii mai si gresesc ca fac o meserie in viteza, in conditii in care uneori autoritatile nu comunica. Nu sintem infailibili si nu se teme nimeni de noi, ci de ceea ce stiu ca au facut. Sint sute de femei si barbati curajosi in profesia asta, in toata tara, credeti-ne!

Elena  •  16 decembrie 2016, 18:44

D-le Tolontan, nu va lasati intimidat, mergeti pana la capat cu investigatia. D-na Firea se vrea a fi cea mai onesta, dar scum nu mai comenteaza nimic.

Carol K  •  16 decembrie 2016, 18:53

Chiar daca l-a concediat dupa ce a iesit adevarul in presa adevarata gestul ramane si ramificatiile caracatitei sunt tot acolo....PSD s-a cam dezobisnuit sa fie sub vizorul presei...ei cu A3 si RTV la dispozitie 24/24 credeau ca sunt imuni la astfel de dezvaluiri.Ei uite ca mai exista si PRESA in tara asta,mai exista si JURNALISTI ! Multumim mult....

Lucian  •  16 decembrie 2016, 18:57

Romani, treceti ..... Dambovita!!!! Cum de ne alegem numai hahalere?

me  •  16 decembrie 2016, 19:04

Tovarasa Firea pune aceeasi placa pe care a avut-o si in discutiile din campania electorala: cu un aer de superioritate comenteaza numai ce vrea ea.

Cornel  •  16 decembrie 2016, 19:04

Stimate D-le Ilie, cat mai aveti pana la deces?

Cătălin Tolontan  •  16 decembrie 2016, 19:06

@Cornel: va explicam de ce colegii mei v-au moderat initial si au revenit ca sa inteleaga toata lumea. Pentru ca nu e acceptabil sa insultati pe cineva doar pentru ca este ”pesedist” sau cum il considerati dvs pe @ilie. Gazeta este un ziar si acesta este un blog care nu incurajeaza limbajul urii. Sigur ca o sa spuneti ca puteati intreba ”Cit mai traiti?”, dar nu e acelasi lucru. Ideea e: daca l-ati vedea fata in fata pe acest om i-ati spune acelasi lucru? Sau ati considera asta prea mult? V-am explicat civilizat ca sa avem un numitor comun. Stim ca putem avea!

Filme  •  16 decembrie 2016, 19:08

Armeanu, acest cetățean de onoare al Sulinei :)))

Andrei F  •  16 decembrie 2016, 19:09

Poate nu inteleg eu...Ne spuneti ca Secureanu si-a facut de cap la Malaxa de 9 ani!Ne spuneti ca cei din contabilitate si de la juridic nu au miscat nimic in acesti ani!Mie mi se pare ca sunt vinovati toti cei de pe linga Secureanu oricit de injurati au fost de acestia daca prin ei Secureanu si-a pastrat domnia Inteleg ca o parte din acesti angajati sunt sursele dv. dar oare ei nu trebuie sa plece?La fel si cu Administratia Spitalelor de pe linga Primarie...Si acestia trebuie sa plece...Privitor la Armeanu...Am vazut si eu memoriul contra acestuia .Era datat din 2011 ,2012- conform Cotidianu.ro!A fost trimis de la Presedentie,Guvern ,Consiliu Judetean la ANI care inteleg ca a fost singura care a reactionat pentru incompatibilitate desi Armeanu a fost acuzat de toate relele la fel ca Secureanu!La fel ca si la un articol precedent ne tot spuneti ca Armeanu a fost numit de Firea cind in actul pe care ni-l aratati reiese ca altii sunt autorii...Unul chiar de la Juridic!Daca avocata il schimba pe acesta de la Juridic este un pas in fata!Din partea mea toti cei care au inchis ochii timp de 9 ani ar trebuii sa plece...Sagetile pe care le indreptati impotriva lui Firea nu scuza lipsa inactiunii timp de 9 ani !Nu Firea a numit pe Secureanu si inca nu am vazut un act ca ea a fost cea care-l numeste pe Armeanu stiind ca acesta era incompatibil...Poate asta ar fi trebuit sa scrie pe rezolutie cel de la Juritic si nu exista nimic scris pe rezolutie!Stiti cine mai trebuia sa-l verifice pe Secureanu ?Ministrii Sanatatii...toti ,din 2009 pina la prietenul Voiculescu.Eu am auzit din declaratii publice cum Firea a fost din prima zi de mandat in razboi cu firmele care aveau afaceri cu Primaria...

elle  •  16 decembrie 2016, 19:11

@Ilie , crede-ti ce vreti d-voastra, dar Firea este un functionar ca oricare altul. Nu are cum sa se debaraseze de corupti, pt ca este inconjurata de corupti si poate ca face parte din corupti ( nu stim totul ).Dar faptul ca nu raspunde la intrebarile Echipei arata ca are o problema. Chapeau Echipa!

Bogdan  •  16 decembrie 2016, 19:18

Un nou sef la assmb http://m.hotnews.ro/stire/21477384

Sorin  •  16 decembrie 2016, 19:21

Dacă a fost demis, sper că nu urmează să primească salarii compensatorii sau alte beneficii! Ne-am obișnuit să primim și astfel de știri, deoarece, niște incompetenți, au demis hoții fără acoperire juridică, iar aceeași hoți și-au câștigat venituri compensatorii în procesul intentat!

Liv Ang  •  16 decembrie 2016, 19:27

Eu chiar nu inteleg un lucru... "23 dec 2015 – 23 dec 2018 e perioada în care justiția i-a interzis lui Armeanu să conducă vreun spital" Pai si cum mama masii a ajuns sa conduca 19 spitale cu un buget anual de 1 miliard. Si de ce, de ceee trebuie un jurnalist sa descopere aceste lucruri si nu justitia care i-a interzis acest lucru. Care justitie...justite pentru oamenii de rand. Mi-e sila... Ma bucur ca aveti totusi aceast putere necontenita impreuna cu toti jurnalisti, intr-un final o sa chiar mergem dupa sistem!

Cătălin Tolontan  •  16 decembrie 2016, 19:28

@ *** Ang: e corecta observatia dvs. Sa nu sarbatorim faptul ca pleaca un director care nu trebuia angajat! In privinta puterii presei ea vine dintr-un singur loc: din dreptul dvs de a fi informati. Cit timp il veti cere, il veti avea. Ceea ce poate fi facut, de pilda, e sa luptati pentru independenta TVR si RRA. Ei sint platiti pentru investigatiile pe care, din pacate, nu le fac! Asigurati-le independenta si puneti-i la treaba!

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Johnny  •  16 decembrie 2016, 19:29

Din unele surse la assmb, in prezent nu exista decat un singur jurist. La sosirea in assmb, primul lucru pe care l-a facut armeanu, a fost sa il dea afara din birou pe jurist si sa ramana el acel birou. Pretul contractului cu firma de avocatura a fost negociat direct de armeanu, doar este in criza de bani, avand in vedere ca este debitor ........

Felician  •  16 decembrie 2016, 19:30

@Cătălin Tolontan: „Sint sute de femei si barbati curajosi in profesia asta, in toata tara, credeti-ne!”. Dacă este așa, de ce trebuie angajații unui ziar de sport să alerge după sistem?

Cătălin Tolontan  •  16 decembrie 2016, 19:31

@Felician: sint si altii in presa care alearga dupa sistem. Dar aveti dreptate: o tara nu poate fi mai buna decit presa ei.

Andrei  •  16 decembrie 2016, 19:32

Domnule Tolontan, mulți oameni vă încurajează să mergeți mai departe cu ancheta/ele. La fel vă urez și eu, să nu vă dați bătuți. Mulțumesc!

Valentin  •  16 decembrie 2016, 19:49

Oriunde impungi cu degetul, tasneste puroiul coruptiei. Cat ne pasa? Atat cat a fost prezenta la vot.

re  •  16 decembrie 2016, 19:52

"Sint sute de femei si barbati curajosi in profesia asta, in toata tara, credeti-ne!" PAI SA APARA....SA SCRIE....SA CAUTE....SA PUBLICE!!!

mihaix  •  16 decembrie 2016, 19:56

Ma bucur ca nu ati oprit tavalugul la Secureanu, el este doar o veriga, mai groasa e adevarat dar tot o veriga. Problema mare este ca Lacomia a cuprins societatea romaneasca pe toate palierele. Saracia indeamna unii oameni sa fure, sa insele, scrupule nu mai exista pe nicaieri. Studiez comportamentul oamenilor in metrou sau in autobuz. Se imping, se injura, se calca in picioare la propriu fara sa le pese de semenii lor. Intr-o dimineata am asistat la o scena incredibila: o femeie cu un bebe in carucior incerca sa urce rampa rezervata in acest sens de la metrou. Nimeni nu se oprea sa ii faca loc. Ma uit cum la lifturile construite la metrou se inghesuie persoane tinere care ar putea cobori sau urca fara probleme pe scari si cu toate astea blocheaza accesul acelor persoane care chiar au nevoie de asa ceva. Concluzia care se desprinde este una singura. Societatea romaneasca este bolnava, mult prea bolnava. Cancerul acesta al nesimtirii, urii, hotiei, lacomiei, dispretului fata de cel aflat in nevoie este in metastaza. Copiii nostri sunt educati acum sa loveasca pe cel de care a fost lovit, sa fure pentru a avea, sa se "descurce". Trista perioada pentru aceasta tara si din pacate nu vad iesirea sau salvarea de nicaieri

Dan  •  16 decembrie 2016, 20:01

Ce mesaj va transmite faptul ca primaria generala a CAPITALEI refuza orice soi de comentariu timp de doua zile? Chiar este nevoie sa blocam primaria pentru a putea purta un dialog? Chiar pot sa ne trateze cu atata indiferenta? Le este permis? Le mai permitem?

Lucian  •  16 decembrie 2016, 20:04

@*** ang . nu justia urmareste. Ala de-l alegem raspunde de respectarea justitiei. Ori acum aveti aleasa o primarita casatorita cu un primar care bate oameni. Ce poti pretinde. A ,justitia ar trebui acum sa se autosesizeze. Dar cum vin patru ani cu psd uita.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Cătălin Tolontan  •  16 decembrie 2016, 20:06

@Andrei: Multumim, dar ce victorie e aceasta ca a plecat un om care nu trebuia sa fie numit? :-) Pentru o tara in 2017 altele trebuie sa fie mizele, nu plecarea cuiva ce nu trebuia sa vina. De aceea nu ne oprim si de aceea nu se opresc nici ceilalti jurnalisti.

Andrei F  •  16 decembrie 2016, 20:07

D-le Tolontan...puteti sa ne spuneti de ce Prim-ministrul Ciolos a schimbat aproape 20 de ministrii intr-un an?Ne puteti spune de ce Presedintele tarii a dat afara un consilier -pe Scutaru-fara declaratii ,fara nimic si dupa un timp am aflat ca urma sa fie anchetat?Ne puteti spune de ce MRU a plecat ?Adica Firea trebuia sa aiba noroc la numit oamenii mai mare decit Presedintele si Prim-ministrul?Dv. la GSP puteti sa garantati pentru toti prietenii jurnalisti carora le sunteti sef?

Aurel  •  16 decembrie 2016, 20:12

Cataline, mie personal mi se pare foarte grav faptul ca, Gazeta (un ziar de sport) a devenit cel mai puternic mijloc mass-media de lupta impotriva hotiei si coruptiei (restul mass-medieI fiind aservita politic). Sper ca sa nu ajunga bratul coruptiei si la voi.

sparco  •  16 decembrie 2016, 20:18

Armeanu e dator vandut, are bani de dat.. ce sa faca si el. ***. Dar si contractul ala cu domnisoara Jejeran, nu putea sa-l faca fara o achizitie directa, fara cineva de la achizitii, fara cineva cu viza cfp-ului pusa pe contract, fara aviz juridic.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Aurel  •  16 decembrie 2016, 20:20

@ Andrei F Catalin e obligat sa garanteze pentru sefii de redactii prin natura meseriei. Asa ca Firea nu are nici o scuza (ca sa nu spun adevarul - anume ca are un grad ridicat de implicare in ce se intampla ). Te rog sa nu iei poporul roman drept prost

rexrapidistul  •  16 decembrie 2016, 20:23

Sper sa se incheiecu bine toate securismele inventate de voi!

Mihai  •  16 decembrie 2016, 20:27

Eu am muncit la 55°C ani de zile in desert pentru 8000lei lunar cate 12ore pe zi...iar acesti pseudo licentiati profesori doctori gestioneaza bugetele de milioane ale noastre. Trebuieste aplicata legea de la simplu functionar din Primarie care nu a respectat legea pana la primar geneneral, de sector, de corp control. Trebuiesc platite taxele cuvenite pentru toate serviciile de care au beneficiat "clientii" acestor trepadusi. Pentru investigatie Bravo!!!

GRIGORE MANEA  •  16 decembrie 2016, 20:27

O Presa nu poate fi mai buna decit tara ei!!!!!!!!!!!Asa este corect!

Mihai  •  16 decembrie 2016, 20:28

Penibil e că lumea laudă și încurajează, dar câti fac "curățenie" acolo unde-si desfășoară activitatea? De la noi pleacă totul și din păcate VĂ UITATI LA ANCHETA GSP CA LA UN FILM POLITIST! Floricele v-ati luat? Ca finalul e unul previzibil...ati ghicit: happy end!

Bog  •  16 decembrie 2016, 20:42

Demisia, d-na Firea !!!! Cu asemenea matrapazlacuri pe care nu le puteti explica nu aveti ce cauta la conducerea capitalei !!!

Ionut  •  16 decembrie 2016, 20:52

Felicitari si la mai mare- daca e nevoie de finantare pentru astfel de anchete - sunt mai mult decat bucuros sa donez - doar sa scapam de mizeria din sistem- desi munca e una enorma sunt convins ca o sa reusiti - poate in urma acestor anchete se vor decide si altii sa va urmeze exemplul - un adevarat pioner. Felicitari inca o data!

constantin  •  16 decembrie 2016, 20:57

D-le Tolontan as dori sa vedeti cum arata Spitalul Zerlendi din Bucuresti 2016.Conditiile bolnavilor 1950,si personal dezinteresat,*** .

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Cătălin Tolontan  •  16 decembrie 2016, 20:57

@stic: nu a fost pe surse :-) A fost asa. Armeanu e public incompatibil. Pai daca e incompatibil pentru un spital cum sa coordoneze 19 spitale? Atita tot. Genul acela de anormalitate pe care n-o remarcam pentru ca ne-am obisnuit cu ea. Dar cind punem intrebarile corecte in mintea noastra ne eliberam.

catalin  •  16 decembrie 2016, 21:18

A disparut "decat" din primarie sau a disparut cum a disparut #CodrutMarta...?

mariandtru  •  16 decembrie 2016, 21:42

Domnule Tolontan, va rog sa faceti o vizita si la Institutul de Pneumofiziologie "Marius Nasta" din Bucuresti, poate veti gasi o explicatie la cum arata sectia IV, nu stiu, mie mi se pare o anormalitate ca cel mai mare si cel mai cautat spital de plamani sa arate cum arata. Despre medicii de acolo tot respectul, dar conducerea nu pot sa imi explic de ce nu este in stare sa faca un spital la standarde europene.

mihai  •  16 decembrie 2016, 21:47

Nu comentez nimic!

Feraru Sorin  •  16 decembrie 2016, 21:50

Domnule Tolontan, vreau doar sa va spun ca sunt un cititor zilnic al Gazetei Sporturilor de vreo 11 ani. Am avut momente in care poate m-am indoit de dumneavoastra si de modul in care tratati la acel moment anumite subiecte. Poate eram prea tanar sa inteleg eu cum stateau de fapt lucrurile. Dar de ceva timp am inteles cine mai informeaza si cetateanul de rand. Va multumesc pentru tot ce faceti si echipei dvs. Si sper sa nu va intimideze nimeni si nimic. Succes!!

Bogdan  •  16 decembrie 2016, 21:53

la pensie te vei putea uita in urma si sa zici cu mandrie ca ai facut ceva ce a contat, ca ai contribuit la o schimbare in bine...

ally  •  16 decembrie 2016, 22:12

Tolontan ar trebui sa isi faca patreon.

Cătălin Tolontan  •  16 decembrie 2016, 22:15

@Feraru Sorin: Si noi va multumim, dar va rugam sa va indoiti in continuare de noi si sa raminenti la o distanta critica de ceea ce scriem! Pe baza comuna a faptelor e normal sa se nasca polemica pentru ca ea ne tine vii pe toti. In calitate de cititor al Gazetei stiti ce importanta e dezbaterea in sport, vorba lui Mircea Lucescu, ea exprima pasiunea. Important e sa recunoastem faptele, numitorul comun al vietii noastre impreuna. Dupa ce constatam ce scrie pe tabela incepem discutia de microbisti :-)

elle  •  16 decembrie 2016, 22:32

Inca un lucru bun facut. Sper ca madame Firea nu o sa mai fie " dezamagita , ca cetatean si fost jurnalist " de Echipa . Poate nu a inteles , dar Echipa o ajuta sa faca curatenie la "ea , acasa ". Vive L'Equipe !

Victor  •  16 decembrie 2016, 22:43

O melodie întotdeauna la modă: https://www.youtube.com/watch?v=SPAmqFegxO4

Comentează