Firea l-a pus pe Armeanu, un manager PSD căruia justiția i-a interzis să conducă un singur spital, să coordoneze 19 spitale din București, cu buget anual de 1 miliard de lei!

Incompatibil pînă pe 23 decembrie 2018, Eduard Armeanu  a fost uns de primarul Firea ca director general interimar după ce fostul șef, Gabriel Botnariu, a participat la alegerile din 11 decembrie și va deveni senator PSD

joi, 15 decembrie 2016, 7:01

explicatie foto
În 12 iulie 2016, Eduard Armeanu face o cerere de angajare și primește prima poziție  în Primărie, de unde va ajunge, în noiembrie, să coordoneze 19 spitale. Cel care îi semnează angajarea este Gabriel Botnariu, finul cuplului Pandele-Firea și, după alegerile din 11 decembrie, senator PSD de Ilfov

 

Investigație de Mirela Neag, Răzvan Luțac și Cătălin Tolontan

12 iulie 2016: Eduard Armeanu depune o cerere și ajunge, fără concurs, director administrativ al Administrației Spitalelor din Primăria Capitalei.

Ce este Administrația Spitalelor?

Timpul galactic, 3028, Enterprise: ”Scopul Administrației Spitalelor este schimbarea de paradigmă în abordarea sănătății cetățenilor Capitalei, corespunzător reperelor europene ale mileniului al III-lea”.

”O cunosc pe doamna Firea de la întîlnirile PSD”

Cu o simplă cerere, Eduard Armeanu plonjează în viitor.

Clipește și urcă.

În iulie 2016, este numit director administrativ în forul medical al Primăriei.

Nu e nevoie de concurs pentru că, după cum singur recunoaște în interviul publicat ieri în Gazeta Sporturilor, ”o cunosc de ceva vreme pe doamna Firea de la întîlnirile PSD din Ilfov”.

În noiembrie 2016, Armeanu devine director general interimar la Administrația Spitalelor.

Din nou nu este nevoie de concurs.

Clipește și urcă.

Locul rămăsese vacant după ce șeful său și totodată coleg de filială de partid, Gabriel Botnariu, își ia concediu și participă la alegeri.

Botnariu scoate un rezultat bun și va cîștiga aproape sigur, la redistribuire, poziția de senator PSD de Ilfov.

Gabriel Botnariu, al treilea pe rândul de sus, de la stânga la dreapta, și Gabriela Firea, în verde, alături de candidații PSD Ilfov la alegerile de duminica trecută
Gabriel Botnariu, al treilea pe rândul de sus (cravată roșie, în spatele primarului) și Gabriela Firea, în verde, alături de candidații PSD Ilfov la alegerile de duminica trecută

Botnariu, care e finul cuplului Pandele-Firea, devine senator, așa că Armeanu clipește și urcă.

Eduard Armeanu conduce azi Administrației Spitalelor, o instituție publică nebăgată în seamă din prostia noastră!

Pentru că e mult mai mare și mai importantă decît ne putem imagina.

Spitale și sume

19 spitale țin de Primăria Bucureștiului.

Iată bugetele lor pe 2016, așa cum au fost votate de Consiliul General al Municipiului București.

Bugetul celor 19 spitale care țin de Primăria Capitalei, incluzând bugetul alocat investițiilor (inv)
Bugetul celor 19 spitale care țin de Primăria Capitalei, incluzînd bugetul alocat investițiilor (inv)

1 miliard de RON = 228 mil. de euro este bugetul anual al spitalelor de care răspunde Eduard Armeanu

Municipalitatea administrează aceste instituții, chiar dacă o mare parte a banilor vin direct de la contribuabilul național.

”Cea care îl sprijină puternic pe Eduard Armeanu este Speranța Clișeru, fost city-manager în primăria Voluntari, consilier al Gabrielei Firea și nelipsită din apropierea sa”, mărturisește o altă sursă.

Printre cele 19, există spitale foarte mari, precum ”Colentina”, cu un buget anual de 180 de milioane de lei.

Printre ele, ”Malaxa”, cu un buget de 39 de milioane de lei pe an, e la jumătatea clasamentului.

Asta ca să avem o imagine.

Florin Secureanu nu este decît vîrful vesel al unui aisberg.

Mai mult decît cheltuiește tot orașul Constanța

Pe aceeași listă a Primăriei figurează instituții cunoscute din sănătatea românească: Spitalul Victor Babeș, Spitalul Cantacuzino, Spitalul Sf. Maria de pe fostul Bulevard 1 Mai și Spitalul Colțea.

Ele singure, cele 19 spitale peste care a ajuns șef Eduard Armeanu cheltuiesc cu 30% mai mult decît întreaga Constanță, cu tot ce înseamnă buget local pe malul Mării Negre, de la transport la sănătate și de la străzi la școli.

buget total Craiova + Pitești = cheltuieli 19 spitale bucureștene

 

Pe de altă parte, pentru a realiza proporțiile corecte ale distanței României de lumea civilizată, cele 19 spitale bucureștene consumă doar o treime din bugetul AKH Viena – e adevărat, unul dintre cele mai mari spitale din Europa. 

Armeanu are și propriul buget, triplu față de cel al educației!

Forul care se ocupă de ”finanțarea și coordonarea acestor spitale”, termenii folosiți de Primărie, este condus acum de Eduard Armeanu.

În afara cheltuielilor operaționale ale celor 19 spitale, directorul Administrației Spitalelor are la dispoziție și propriul buget, în valoare de 291 de milioane de lei, de aproape trei ori decît toate alocările Bucureștiului pentru educație!

291 de mil. de lei = 65 de mil. de euro este bugetul anual direct al Administrației Spitalelor, în plus față de ce consumă regulat cele 19 spitale

 Secureanu nu le-a răspuns la telefon

Primăria are un rol esențial în numirea și demiterea directorilor din cele 19 spitale și în aprobarea bugetelor pentru fiecare dintre ele.

De altfel, imediat după ce Gazeta începe expunerea faptelor de la ”Malaxa”, Eduard Armeanu pune mîna pe telefon.

El, în calitate de director general, și Gabriela Firea, ca primar general, îl sună pe Florin Secureanu.

”Domnul Secureanu nu mi-a răspuns nici mie și nici celor de la Administrația Spitalelor”, se declară nedumerită șefa municipalității.

Dar aproape două zile ea nu face nimic.

 

Conform propriilor declarații, primarul general nu-l dă afară pe Secureanu decît ”în primul moment în care am aflat că DNA se află în spital”.

Crede că l-a lucrat ”omul lui Firea”

În acel moment, încă în libertate, Secureanu își pledează cauza prin amici.

Managerul de la ”Malaxa” susține că are înregistrări cu Eduard Armeanu, colegul din PSD numit de Gabriela Firea în fruntea spitalelor.

Armeanu recunoaște o singură întîlnire cu Secureanu, și spune că ”știu că Secureanu pretindea că i-am cerut bani de campanie electorală, dar nu e nimic adevărat!”.

De la PD-L la PSD

Cariera lui Armeanu, medic de familie, este o sumă de funcții înalte, zigzagate prin tranziții rapide de locuri de muncă.

Craiovean de origine și fost pasionat aspirant al Facutății de Medicină, ”a picat de multe ori admiterea și nu lua mai mult de 3”, susțin foști colegi din Bănie, Armeanu se orientează întîi către PD-L.

Mai apoi, pe filiera Mircea Geoană – Marian Vanghelie, el poposește în siajul liniștitor al PSD.

În 2009 ajunge director general la Casa Națională de Asigurări de Sănătate.

Poziție importantă peste un buget colosal, de miliarde de euro!

Armeanu este omul doi după președintele Casei, Irinel Popescu în acel moment.

Pleacă foarte repede, în cîteva luni.

Imediat este numit interimar la Spitalul Județean Ilfov și, în 2010, director plin.

”Este perioada în care Armeanu găsește protecție pe plan local la Gheorghe Roman, fost președinte PSD Ilfov”, povestește un angajat al Spitalului Județean.

Cum Gheorghe Roman ajunge în celulă, Armeanu sare în barca Pandele-Firea.

Ia decizia corectă.

Firea îl numește

În 14 iulie 2013, ANI îl găsește incompatibil, pentru că este și manager la Spitalul Județean Ilfov, și proprietarul societății comerciale MEDFAM Team SRL care se ocupă de ”asistență medicală generală”.

Se judecă.

Pierde și la prima instanță, și la apel. Decizia este definitivă.

Pe 23 decembrie 2015 începe perioada în care este declarat incompatibil pentru trei ani.

Captură de pe site-ul A.N.I. cu interdicția lui Armeanu de a exercita o funcție sau demnitate publică
Captură de pe site-ul A.N.I. cu interdicția lui Armeanu de a exercita o funcție sau demnitate publică

Primăria condusă de Gabriela Firea nu ține cont de decizia instanței și-l numește întîi director administrativ și apoi director general interimar la Administrația Spitalelor.

Din decizia înscăunării lui Armeanu rezultă că Primăria a întrebat firma MEDFAM cînd l-a angajat pe proprietarul acesteia!

Dar Gabriela Firea nu a văzut și decizia judecătorească.

Omul incompatibil cu poziția de manager de spital coordonează 19 spitale.

Vezi AICI și precedentele 17 articole publicate de Gazetă despre acest caz.

Comentarii (97)Adaugă comentariu

Marian  •  15 decembrie 2016, 7:32

Trebuie sa nu ne mai plangem atat de sistem, pentru ca nu mai avem dreptul din moment ce tara a ales sistemul, tara a ales un partid ce avea pe liste cei mai multi certati cu legea, pai?, acum mai comentam cand pune un personaj de genul acesta sa conduca???, asa ne trebuie pentru ca nu ne invatam minte si alegem astfel de personaje.

Ducu  •  15 decembrie 2016, 7:34

Iti vine sa te iei de cap... si s-o tai in lumea larga...

serghei  •  15 decembrie 2016, 7:47

Acum poate vad si Bucurestenii pe cine, sau... mai bine zis CE au votat. Dar ma-ndoiesc ca pricep ceva. Firea asta da bine pe sticla. Asta nu e ploitica sau administrator. Asta e mafie deja.

Andrei F  •  15 decembrie 2016, 7:59

Adică Armeanu este numit de citeva luni iar Secureanu și-a făcut de cap 9 ani fără ca cineva din control să-l deranjeze...Ce concluzie poate fi trasă? Armeanu si Firea pot avea- dacă au greșit-bubele lor dar Secureanu este produsul celui care l-a numit manager si a tuturor instituțiilor care trebuia să-l verifice...Bugetul capitalei pînă acum nu a fost făcut de Firea așadar puteți învîrti cifrele dar nu este asta o dovadă de vinovăție... În continuare ne spuneți că aveți informații de la apropiați sau cei din spitale...Ei trebuiau să-l reclame pe Secureanu de la începutul lucrurilor și poate la Malaxa nu se întîmpla cele descrise. Poate că ,,infamul ,, Armeanu prin venirea lui a schimbat ceva și după cum ne-ati descris pînă acum lucrurile erau rele!De ce Armeanu și Firea dacă sunt corupți nu se înțelegea cu,,bunul,,Secureanu dacă erau de aceeași țeapă? Dacă Firea si Armeanu sunt răi nu le era mai ușor să numească în locul lui Secureanu un trepadus de al lor loial? De ce trebuia Firea să fie încrezătoare pentru un manager numit de liberali? Văd că sunteți tare uimit că în continuare se fac nimiri pe linie de partid că nu se organizează concursuri... În principiu aveți dreptate dar sunteți tare la principii! O țară întreagă știe că apropiații,colegii Ministrului Sănătății au fost numiți în Minister! Eu de la începutul investigațiilor va rog să ne spuneți cine l-a numit pe Secureanu,citi bani a primit acesta de la toți decidenții ...Principiile dacă nu se aplică mereu rămân vorbe...

Nica cristina  •  15 decembrie 2016, 8:11

D-na Firea poate sa faca orice. Bucurestiul o iubeste. Cum e posibil? Pur si simplu, nu pot sa inteleg. Asta ne va astepta de acum. Mitocania ei nu a descalificat-o, dimpotriva, a facut-o vedeta. Cred ca ,daca as fi trecut eu prin experienta aceea de la alegerile prezidentiale, nu as mai fi ridicat capul. Or ea, a sfidat si a inflorit. Si se duce ,senia la Cotroceni, dupa ce l-a facut pe Iohanis impotent. Nu pot intelege lumea asta.

Lucas  •  15 decembrie 2016, 8:21

Frumoasa prezentare ! Bravos ! Probabil ca este introducerea pentru articolul de maine ! :-) Asteptam cu interes inregistrarile " cu un inalt impact emotional " pentru psd !!!

Dr. Dan Patru Tudosie  •  15 decembrie 2016, 8:25

Tolontan, daca reusesti s-o bagi pe Firea la puscarie, iti fac statuie in curtea casei!

Cătălin Tolontan  •  15 decembrie 2016, 8:26

@Dr. Dan Patru Tudosie: Nu e cazul nici unei statui. In nici o situatie! In al doilea rind, nu va grabiti ca niciodata nu se stie unde duce un caz si cu ce oameni politici a avut Secureanu legaturi. S-ar putea sa pice exact pe partea preferatilor dvs, indiferent care sint ei, si atunci o sa spuneti ca sintem cu PSD :-) Amintiti-va atunci de ceea ce v-am raspuns astazi, va rugam!

Cristian  •  15 decembrie 2016, 8:33

Felicitări Tolo pt.articol! Și mai ales felicitări pt.că reziști presiunilor imense venite din Intact, a țaței Firea, a anturajului grețos din Antena 3 în frunte cu duo-ul de tristă amintire Bafea-Gâdea! Ține-te tare Tolo pt.că mașina de propagandă care a cocoțat-o pe această individă insipidă în fruntea Capitalei va duce o campanie subterană incredibilă împotriva ta!

basilicus  •  15 decembrie 2016, 8:33

Prima si cea mai importanta observatie: SANATATEA ARE BANI! Si totusi, spitalele arata jalnic, salariile celor din sanatate sunt mai degraba mici iar bolnavii sunt nevoiti sa dea plicuri, sa-si cumpere medicamentele sau plasturii si se intorc acasa mai bolnavi decat la internare din cauza lipsei de igiena (pe care se platesc bani multi!). Asta inseamna ca acei bani se duc in alta parte. Unde? Evident, la varful piramidei, ca nu-i fura nici portarul, nici femeile de servici, nici asistentele si nici macar doctorii! A doua observatie: SANATATEA ARE BANI DE MULT!! Si totusi, mereu populatia a trait cu impresia ca sectorul este subfinantat si nu s-a asteptat la prea mult de la acest domeniu. S-a obisnuit sa vina cu bani de acasa, desi au platit ani de zile CASul, sa creada ca "e criza", "va fi mai bine" etc. Cine a creat aceasta stare de spirit? Cine a comunicat mereu ca "nu sunt bani"? Cine a spus ani la rand ca "va fi bine, dar acum nu sunt bani"? Eiiii.....politicienii! Cei care au avut puterea, indiferent de culoare politica! Daca cei 10-12 ministrii ai sanatatii din ultimii 15 ani nu au stiu, inseamna ca au fost pusi acolo tocmai ca sa nu inteleaga. Si cine i-a pus? Cine face guvernul? Raspunsul este...... Iar daca au stiut, unde s-au dus banii? Ca ei nu i-au luat pe toti. Raspunsul este......exact aceiasi de mai sus. E cineva dintre cei care scriu aici care nu stie asta? In afara de postaci, toti stiu. E cineva dintre cei ce apartin structurilor de control si anticoruptie care sa nu stie? Nu. Dar cine numeste conducerea acestor structuri? Raspunsul este......exact aceiasi de mai sus.

basilicus  •  15 decembrie 2016, 8:35

rima si cea mai importanta observatie: SANATATEA ARE BANI! Si totusi, spitalele arata jalnic, salariile celor din sanatate sunt mai degraba mici iar bolnavii sunt nevoiti sa dea plicuri, sa-si cumpere medicamentele sau plasturii si se intorc acasa mai bolnavi decat la internare din cauza lipsei de igiena (pe care se platesc bani multi!). Asta inseamna ca acei bani se duc in alta parte. Unde? Evident, la varful piramidei, ca nu-i fura nici portarul, nici femeile de servici, nici asistentele si nici macar doctorii! A doua observatie: SANATATEA ARE BANI DE MULT!! Si totusi, mereu populatia a trait cu impresia ca sectorul este subfinantat si nu s-a asteptat la prea mult de la acest domeniu. S-a obisnuit sa vina cu bani de acasa, desi au platit ani de zile CASul, sa creada ca "e criza", "va fi mai bine" etc. Cine a creat aceasta stare de spirit? Cine a comunicat mereu ca "nu sunt bani"? Cine a spus ani la rand ca "va fi bine, dar acum nu sunt bani"? Eiiii.....politicienii! Cei care au avut puterea, indiferent de culoare politica! Daca cei 10-12 ministrii ai sanatatii din ultimii 15 ani nu au stiu, inseamna ca au fost pusi acolo tocmai ca sa nu inteleaga. Si cine i-a pus? Cine face guvernul? Raspunsul este...... Iar daca au stiut, unde s-au dus banii? Ca ei nu i-au luat pe toti. Raspunsul este......exact aceiasi de mai sus. E cineva dintre cei care scriu aici care nu stie asta? In afara de postaci, toti stiu. E cineva dintre cei ce apartin structurilor de control si anticoruptie care sa nu stie? Nu. Dar cine numeste conducerea acestor structuri? Raspunsul este......exact aceiasi de mai sus.

Carol K  •  15 decembrie 2016, 8:36

Tot Firea odata instalata la Primarie a adus un coleg din PSD manager la CSM Bucuresti in locul celui care a format in timp echipa ce a castigat Liga Campioanelor la handbal...Adica a dat afara un om performant ca sa aduca un politruc care tocmai se facuse de ras la COR in scandalul echipamentelor contrafacute dar si al rezultatelor mai mult decat dezamagitoare.Cu siguranta a facut acest lucru pentru a face din performantele unei echipe campioane o trambulina electorala pt PSD...Cam acestea sunt limitele lor,aduc un om de-al meu pe care sa-l controlez si care la randul lui sa raspunda pozitiv la orice i-as cere,i-ar cere partidul.Nu vi se pare ca tocmai ne-am intors exact in anii 80 cu acest mod de a face politica ? Nu cred ca de aia au votat-o bucurestenii,adica cei care au votat pt ca marea majoritate nu s-au deranjat in acea duminica.

EUEU  •  15 decembrie 2016, 8:37

D-na Firea, un raspuns urgent, da urgent...

Lprep  •  15 decembrie 2016, 8:37

Mai este ceva de comentat ? Poate ca doamna Firea doreste sa comenteze ceva !

Cătălin Tolontan  •  15 decembrie 2016, 8:38

@EUEU, Lprep: ziarul a trimis de ieri citeva intrebari Primariei, dar inca nu am primit raspunsul la ele. Noi credem ca primarul general are obligatia sa raspunda publicului in fata acestei numiri, sa si-o asume. Dar decizia este, bineinteles, a Gabrielei Firea.

daniel  •  15 decembrie 2016, 8:39

dragii nostri (mei) bucuresteni si bucurestence, ca provinzial, va felicit pentru alegerea d-nei firea - pandele, in fonctia de primareasa general(a) a urbei cu 6 sectoare (erau 8 pe vremuri)..hai ca ati reusit o treaba serioasa..tovarasa asta, daca incerca sa primareasca ceva la bacau, o trimeteau aia la plimbare..dar la bucuresti, de, lume fina..acum, ca tot a rezolvat problema transportului gratuit, mai mult sport, decat transport, va face si alte surprize....vorba aia: surprize, surprize..ca mai bine o alegeati pe andreea marin..oricum, craciunuri fericite! p.s. felicitari d-lui Tolontan si echipei sale pentru ca deschide ochii.....enoriasilor romani!

otto  •  15 decembrie 2016, 8:39

***

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

tiras  •  15 decembrie 2016, 8:42

Am impresia că aceast primar general al Bucureștilor începe să facă greșeli mari.Deci domnia sa numește condamnați la conducerea unor institușii ale statului pe care ,chiar acest personaj lea PRĂDUIT.Mare mirare ,dacă NU este cumva o dezimformare a acestui ziar mincinos care este adevărul intermediul unui ziarist dezimformat și neștiutor.

Cătălin Tolontan  •  15 decembrie 2016, 8:43

@tiras: care este dezinformarea? :-) Sint lucruri publice. Si aveti documentul numirii lui Eduard Armeanu si pe cel prin care devenise incompatibil. Asta e esenta.

Gareth Edwards  •  15 decembrie 2016, 8:53

Cine sunteti dumneavoastră, doamnă Gabriela Firea??? Asta e întrebarea pe care orice moderator de emisiune radio-TV ar trebui s-o pună...Eu stiu cine esti!!!

cetateanu`  •  15 decembrie 2016, 9:15

buna investigatie, dar ce a mai interesant sta sa fie descoperit... observatie de detaliu: e vorba de spitalul Cantacuzino, nu Institutul Cantacuzino, care nu e la administratia locala

Cătălin Tolontan  •  15 decembrie 2016, 9:16

@cetateanu: aveti dreptate, ne cerem scuze, am rectificat.

Lucian  •  15 decembrie 2016, 9:20

Haideți sa adoptam o noua sintagma: prost nu e ăla de Votează ci ăla de NU voteaaa! *** asta de firea cum a ajuns primar? Cu 40% din 40% votanți! PSD cum are majoritate cu 47% din 39, .. % votanți! Asta e România, romanul!

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Lucian  •  15 decembrie 2016, 9:27

Bine, văd ca ai cenzurat "***"! Dar cum pot defini politicos o persoana care in 2014 trimitea votanții la Londra la alta secție de votare aflată la vreo 300 km? Cum poți sa definești o femeie care s- a măritat imediat după moartea soțului? Cum poți sa definești o mama al căței copil are note și medii de 4? Dar ca afirma ca n- ai copii ești nul? Hai văd rog învață-ma!

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Cătălin Tolontan  •  15 decembrie 2016, 9:28

@Lucian: de fiecare data cind judecam oamenii din functii dupa gesturile lor private comitem o ipocrizie! Pentru ca le transmitem ca noi vrem alesi cu vieti perfecte si-i impingem sa ne minta. Cine are o viata perfecta? Gabriela Firea are tot dreptul, si ne vom bate mereu pentru acest lucru, sa faca orice alegeri doreste in viata! E dreptul fiecaruia dintre noi. Aici discutam despre altceva: despre alegerile si deciziile pe care le ia ca primar.

donvirgillo  •  15 decembrie 2016, 9:33

Nesimtirea a ajuns la nivel de arta! Pe zi ce trece aflam tot mai multe grozavii, si desi neasteptam sa se opreasca baietii destepti, ei inventeaza noi si noi metode sa fure banii nostri. Felicitari Tolo! E timpul sa nu mai ramanem nepasatori ... si sa strigam din toti plamanii: gata! opriti-va din furat banii nostri! La puscarie, fara suspendare!

Dr. Dan Patru Tudosie  •  15 decembrie 2016, 9:34

Nah, n-am sa spun ca sunteti cu PSD si nu am preferati. Dar mai intru nervos si-mi vars naduful pe voi, ca prostul. Consider insa ca stiti sa va plasati foarte bine undeva la mijloc, astfel incat oricine va acuza de vreo legatura cu vreun partid aveti argumente. Si de multe ori, la aceleasi articole/anchete, sunt persoane care va acuza ca sustineti partide aflate la poli opusi de influenta/interese. Sa ajunga oriunde, sa ajunga la toti, dar tare m-as bucura s-o scuture pe Firea Gabriela.

gigelos  •  15 decembrie 2016, 9:46

Doamna primar comitea o ilegalitate daca il punea pe dl Machedonu ' , era clar , cu dl Armeanu trebuiesc probe solide

Bogdan  •  15 decembrie 2016, 9:54

păi lista finanțărilor aprobate este exact cea dată în vileag de consilierii USB că era umflată cu vreo câteva milioane bune. iar autorii au pretins că ar fi fost doar o „greșeală materială”! madam Firea nu numai că a favorizat infractorul, dar l-a și promovat, înainte de asta.

dana  •  15 decembrie 2016, 9:59

@Dr Dan Patru Tudose, asa am zis si io cind cu Ridzi, ca daca intra la puscarie, merita statuie pt ca se sparge buboiul si se curata politica. Aiurea... La fel va fi si acum: o sa pice niste soldati disciplinati ai partidului, dar partidul e nemuritor, trecut, prezent si viitor. Mi e rusine pt orasul meu, Bucuresti, capitala PSDului

cata  •  15 decembrie 2016, 10:01

Sunt cu ochii dupa UPDATE-ul cu raspunsul Primariei!!!

Suporter  •  15 decembrie 2016, 10:12

As vrea sa aud si altfel de stiri, in persoana doamnei Firea ... ceva de genul: - "Doamna primar Firea a inaugurat anul asta 4 MEGA-parcari la principalele intrari in oras cu corespondenta la metrou". - "Doamna primar Firea a inaugurat prima linie de urgente si transport in comun neaccesibila traficului". - "Doamna primar Firea a inaugurat in ultimul an peste 10 pasaje pietonale." - "Doamna primar Firea a inaugurat prima linie de RATB separata total de traficul bucurestean" - "Doamna primar Firea a inaugurat primul inel de circulatie complet al Bucurestiului" - "Doamna primar Firea a interzis prin hotarare traversarea centrului Bucurestiului de catre masinile personale" - "Doamna primar Firea impreuna cu guvernul PSD a dispus incetarea activitatii gropilor de gunoi care nu respecta normele europene si care au tranformat capitala intr-un tomberon. Deasemeni s-a dispus construirea unor gropi de gunoi ecologice si plasarea lor in zone izolate la cel putin 30 km de capitala." - "Doamna primar Firea a inaugurat ultima portiune din autostrata ce deserveste centura capitalei"

jolo  •  15 decembrie 2016, 10:23

@MArian: nu sunt de acord... pentru ca multi din tara asta aleg in totala necunostinta de cauza, nu insist asupra motivelor, asta e alta analiza... astfel de "plangeri" nu fac decat sa trezeasca la realitate tara asta amortitain nepasare sau lipsa de informatie... si pana la urma atata vreme cat facem parte din grupul celor care au votat, avem dreptul sa spunem ce vrem.

ALX  •  15 decembrie 2016, 10:28

Si noi votam..votam votam:((... Felicitari domnule Tolontan pentru ce ati facut in ultimul timp. Rusine poporului pentru ce a facut duminica si ce face in continuare.

Valentin  •  15 decembrie 2016, 10:28

Abordarea Dnei Firea era previzibila inca dinainte de alegeri si totusi a castigat alegerile fara probleme. De data asta chiar ca "pe merit", privind la prestatia PNL-ului in campania pentru Primaria Bucurestiului. Asa ca bucurestenii "merita" exact acest gen de administratie, cum romanii merita ce vor primi (multe biserici) in urma neparticiparii la alegerile de duminica.

ilky  •  15 decembrie 2016, 10:28

tolontante ai grija de ca leaga astia, acu au putere, nu te pune cu prostii ca au mintea odihnita :) pe de alta parte tot respectul, esti singurul jurnalist de inestigatii adevarat, restul sunt cancanisti :P

jiji  •  15 decembrie 2016, 10:38

bai hahalera daca nu ati aflat va zic io :moldoveanca bucurestenizata firea-pandele nu va poate raspunde pentru ca are laringita,probabil la cit a tipat dupa victoria mustaciosului; bai dar barbatul firea nu mai iexista,asa ca spunetii *** pe nume,adica pandele.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Lucas  •  15 decembrie 2016, 10:40

@Suporter : F bine ai spus ! Din pacate se pare ca o sa il regretam chiar si pe Oprescu ... :-(

Ion  •  15 decembrie 2016, 10:51

Pina sa ridicam statui am avut curiozitatea sa caut pe net si sa vad cum de Firea a putut sa-l numeasca pe Armeanu!Va recomand si d-tra cititorilor!Asa am aflat oarecum cine este Armeanu...Primul reportaj este din VIP...Ni se spune la superlativ cine este Armeanu de la manager de spital la director peste Casa de Sanatate!Armeanu ne spune ca el a gasit spitalulIlfov- practic ruina si el l-a modernizat!Asta este o sursa...A doua sursa gasita este un referat contra lui Armeanu,pe care nu l-am citit in totalitate deoarece este foarte lung...Ce am inteles...Un fost doctor medical il reclama pe Armeanu la toate institutiile posibile!De la Presedentie,Guvern,Consiliu Judetean Ilfov...Il acuza de coruptie,ca sa nu va plictisesc ni se infatiseaza un fel de Secureanu!Memoriul era facut prin 2012...Deci ...nici o institutie a statului pina acum nu l-a acuzat pe Armeanu de coruptie!Parcurgerea memoriului mi-a dat impresia ca as fi in fata surselor lui Tolontan,apoi ma facut sa ma gindesc daca Armeanu tocmai pentru ca stie toate dedesupturile nu este bun in a verifica managerii-un fel de haCker care este folosit de firmele de soft tocmai pentru a-si intarii produsele!!Ca o concluzie:cautati pe net informatii despre Armeanu...Secureanu a domnit 9 ani,daca acesta intr-adevar este produsul unui sistem cum ne arata Tolontan daca tocmai acum nu intervine sistemul si se opune sa fie controlat...?Ar fi de mare ajutor aici cititorii care sunt din Ilfov si ne pot spune cum era spitalul inainte de 2009 si cum arata acum...Nu stiu daca Firea este corupta dar uite chiar Tolontan ne spune ca de 9 ani sistemul a facut numai rau...De ce sistemul s-ar simtii rau daca Firea ar fi unul dintre ei?Daca de fapt Firea este expulzata de sistem?Cert este ca Firea a avut probleme din prima zi de mandat...se poate verifica tot pe net...

Ion  •  15 decembrie 2016, 11:07

Cotidianul.ro ........................(Din)Memoriul contra lui Armeanu................................,,Va voi anexa, in cele ce urmeaza memoriul cu privire la toate neregulile din unitate, pe care le-am adresat Ministerului Sanatatii (care are inca atributii de control asupra activitatii spitalelor, conform legii) inregistrat sub nr.687/06.01.2012. Mentionez ca un memoriu similar fusese adresat anterior atat Consiliului Judetean Ilfov si presedintelui acestuia (inregistrat sub nr.10589/22.12.2011), ca direct raspunzatori de activitatea managerului, cat si Aministratiei Prezidentiale inregistrat sub nr.1071/19.01.2012.,,

Andrei  •  15 decembrie 2016, 11:08

Continuați și în 2017 cu anchetele? :D Că anul ăsta a fost unul bun pentru ele.

mircea  •  15 decembrie 2016, 11:14

Dle. Tolontan v-as ruga, cu ajutorul SRI-uli, sa ne dati "pedigree-ul" smecherasilor care ne fura de-o viata intreaga. Romani-romani nu prea sunt astia. Astia actioneaza dupa un sablon, la ordinele altora. Ce sunt astia: turci, unguri, muscali, evrei sau mai stiu eu ce? Ponta de exemplu doar 1/8 e roman-roman.

Marius  •  15 decembrie 2016, 11:19

Iti ajunge oare viata asta, sa inchei aceasta Saga!?

mircea  •  15 decembrie 2016, 11:24

Stiti cum e asta cu Armeanu? E ca aia cu Dragnea care vrea sa fie premier, in conditiile care unui casier i se cere cazierul imaculat.

me  •  15 decembrie 2016, 11:32

Ma bucur ca tratati aceste subiecte cu un oarecare umor si ironie pentru ca altfel ar fi f greu de digerat. Imi dau un pic de curaj sa termin de citit articolul pana la capat, mie mi se face rau cand aflu aceste realitati. Si e bine ca le dati cu picatura, ca sa nu facem infarct din prima.

john  •  15 decembrie 2016, 11:38

" Dar decizia este, bineinteles, a Gabrielei Firea" . Cataline, nu e decizie . In CP ii spune "favorizarea infractorului" .

Mozzie  •  15 decembrie 2016, 11:41

A fost lansata in Parlament prima pe lista PSD Ilfov nepoata lui Pandele cea cu 5 la bac (scris la romana) al carui tatic consilier la Voluntari a luat 860.000 euro pe o parceluta de 600 mp,va dati seama cum traiesc astia ? Toate astea nu-s cazuri izolate ei au facut din parvenire o filozofie de viata pe banii nostri si nimeni nu-i ia la intrebari.Daca le pui numele in ziar sar in sus ca arsi amenintand in stanga si-n dreapta,nu-s obisnuiti(e) sa fie deranjate de la combinatorica lor definitorie.

Cătălin Tolontan  •  15 decembrie 2016, 11:45

@MariusCC: corecta observatia legata de salarii. E o ipocrizie din partea noastra sa pretindem ca atunci cind oferim 600 de euro sa recrutam oameni in stare sa coordoneze un buget de 1 miliard de lei pe an.

Ion  •  15 decembrie 2016, 11:47

,,Cătălin Tolontan • 15 decembrie 2016, 8:38 @EUEU, Lprep: ziarul a trimis de ieri citeva intrebari Primariei, dar inca nu am primit raspunsul la ele. Noi credem ca primarul general are obligatia sa raspunda publicului in fata acestei numiri, sa si-o asume. Dar decizia este, bineinteles, a Gabrielei Firea.,,.....................................................................................................................................................La ce trebuie sa raspunda Firea cind din actele pe care ni le aratati nu apare semnatura lui Firea?Vad acolo o semnatura de la Juridic...Pe ala l-ati intrebat ceva?...Sau este prea mic?...

StefanCM  •  15 decembrie 2016, 11:52

Si uite asa ajungem la o intrebare interesanta. De ce se perpetueaza coruptia in generatiile tinere? Lasand la o parte zicalele, ce se naste din pisica soareci mananca, aschia nu sare departe de trunchi, i.e. persoanele care fac parte din familiile si cercurile celor deja corupti, de ce ajung sa se vanda oameni care nu au crescut intr-o familie de corupti? Poi e simplu. Exemplul promovarilor lui Armeanu e graitor. Eu sunt un om care are o gramada de calitati, sau cel putin cred asta. Cand e vorba de promovari, cand e vorba de un viitor sigur pentru mine si familia mea, observ ca seful meu nu a ajuns sef pentru ca era un bun manager. A ajuns sef pentru ca era finul lui X. Sau prietenul lui Y. Sau mana dreapta a lui Z. Si le facea combinatiile si permutarile acestora. Si multi dintre ei ajung fara examen macar. Sau realizari. Observ ca directorul cutare de la o institutie cutare ( fost coleg de clasa poate ) conduce o masina de lux, isi face vacantele in tari exotice, zile de nastere cu lautari, copiii lui conduc masini mai scumpe decat toate masinile din familia mea ( daca exista masini ), sta la o casa cocheta, cand eu ma gandesc unde o sa punem copiii cand cresc mari in apartamentul meu cu doua camere. Deci am de ales. De promovat, nu voi promova decat la exceptional daca raman pe din afara cercului. Pentru majoritatea, un an, doi, trei, patru duci in spate asta, si te mandresti ca esti integru. Si ca poti sa ii judeci pe ceilalti. Apoi observi ca astialalti nu dau doi bani pe tine, si lumea mai degraba rade de integritatea ta, de la platica la opinca. Stai tu Ghita cu integritatea ta, ca eu sunt sofer si castig de trei ori mai multi bani ca tine. Eu sunt portar, si tot iti bat tie salariul cu combinatiile mele. Eu sunt pe aceeasi treapta cu tine dar tu veci nu vei castiga cat fac eu. Tu hraneste-ti familia cu iluzii, eu o sa imi duc copiii la o scoala privata, apoi o universitate la Londra, poate de ce nu, Paris. Si tu o sa platesti taxa la caminul universitar, daca iti permiti evident. Apoi te uiti la copiii tai, prunci inca, si te gandesti ca ei merita mai mult de atat. Apoi ti se face lehamite sa fii tu pata de culoare intr-o mare de nesimtire. Te calesti, si incepi sa nu mai dai doi bani pe principii. Si uite asa un om cade victima sistemului. Pe de alta parte, de ce as deveni integru daca sunt corupt si duc o viata la care alti oameni de rangul meu viseaza doar? Eventual doar daca imi sufla in ceafa copoii. Legea schimba oamenii. Sau le pune catuse. Integritatea isi gaseste noi fani in putine situatii daca omul a trecut bine de 20 de ani si nu e o apreciaza deja. Instinctul de conservare e de multe ori mai puternic decat inclusiv educatia, pentru ca e instinct. E parte din tine.

Comentează