Secureanu și-a pus fata pe listele romilor pentru că-și dorea să intre la un liceu de top din București! ”A aranjat cu fiul Mamei Omida!”

O regulă care ajută mii de copii săraci și lipsiți de posibilități să capete educație a fost speculată cu cinism de managerul de la "Malaxa"

joi, 8 decembrie 2016, 7:02

 

Investigație de Mirela Neag, Răzvan Luțac și Cătălin Tolontan

În cele ce urmează, ziarul nu publică nici numele fetei lui Florin Secureanu și nici pe cel al liceului, în încercarea de a nu transforma fapta părintelui în problema copilului.

Dar povestea merită cunoscută.

”Pe băiat îl punea să ia interviuri la galele Fundaţiei Omenia!”

”La un moment dat, am văzut în spital cîțiva romi cunoscuți, de prin una dintre organizațiile lor. Au venit cu familia, la analize. Erau pilele managerului și, în cazurile acestea, știam că trebuie să le facem totul gratis și repede. Am aflat că-și băgase fata la liceu pe locurile romilor și le dădea la schimb servicii în spital”, spune un angajat din „Malaxa”.

Florin Secureanu are un băiat, 12 ani, și o fată, 15 ani.

”Pe băiat vrea să-l facă ziarist și îl împingea pe scenă să ia interviuri Minodorei Ilie pe la galele Fundației Omenia”, povestește un apropiat.

”Și-au urcat imaginile pe net și sînt jenante! I-am zis să înceteze să-și expună copiii. Dar Secureanu face doar ce vrea. După aceea, fiul i-a luat un interviu tatălui în revista școlii. Vă dați seama?!”.

Nota 10 în gimnaziu, dar ”la capacitate” nu intră la liceul favorit

În vara acestui an, fata termină clasa cu media generală 10 în anii V-VIII.

E șefa de promoție 2016.

Dar la examenul de capacitate nu ia notă suficient de mare, astfel încît media sa de admitere, puțin peste 9, nu o plasează la liceul pe care și-l doreau.

Și, atunci, fata apare pe lista dedicată copiilor romi!

confirmarea B
Răspunsul prin care Ministerul Educației confirmă că fata șefului de la spitalul public Malaxa a intrat la liceu pe locul copiilor romi. Ei refuză să spună ce fundație i-a dat adeverința de rom

 

Cu statut fabricat de copil rom, Secureanu își bagă fata la unul dintre cele mai bune licee bucureștene, unde media de intrare este peste 9,50!

Liceul e unul dintre primele două din Capitală și pe locurile trei-patru din țară.

Facem o pauză în derularea evenimentelor.

”Copiii romi care o iau pe calea educației își schimbă mediul și viața”

Orădean, Marian Daragiu este cofondator al Fundației Ruhama.

El se ocupă de problemele copiilor romi.

-Domnule Daragiu, de ce e necesar ca statul român să aloce locuri la liceu și la facultate pentru copii romi?
-Principiul e unul foarte bun. E prevăzut în Legea Educației. A ajuns în lege pentru că îi ajută pe copiii cei mai defavorizați. Le dă posibilitatea ca, prin munca lor, că nimeni nu-i scutește după admitere pe copiii romi de examene!, așadar prin munca lor să capete o educație și să schimbe mediul. Schimbîndu-și mediul își schimbă viața.

1,20% din totalul elevilor admiși anul acesta la liceu au fost pe locurile de romi

1.571 de elevi romi au fost admiși în liceu, în 2016, pe locurile speciale

130.000 de elevi au fost admiși în 2016 în România la liceu

”Teoretic, educația e la îndemîna tuturor. Practic, nu este”

-E o discriminare pozitivă?
-Voi folosi un  exemplu simplu, pe care-l oferim cînd ne explicăm munca. Dacă atîrni o banană într-un copac, iar jos ai un cîine și o maimuță, cine credeți că va mînca și cine va rămîne flămînd? Teoretic, ambii au posibilitatea de a se hrăni. În realitate, unul dintre ei nu are nici o șansă!

-Se umple un gol, o disparitate de șansă?
-Exact. Aceste locuri alocate romilor, pentru liceu și facultate, creează competențe, abilități și instrumente ca să poți accesa o educație care, teoretic, e la îndemîna tuturor. Dar, în realitate, nu e!

”Legea este extrem de utilă dacă e tratată cu seriozitate. Copilul rom intrat la liceu nu mai e un copil izolat” Marian Daragiu, Ruhama

Dacă își completează educația, au aceeași șansă la un loc de muncă!

Nu doar sărăcia dictează statutul vulnerabil al copiilor romi.

Chiar dacă sînt la fel de sărmani, copiii non-romi au din start șanse mult mai mari în școală decît cei proveniți din familiile de romi, arată studiile.

De 6 ori e mai mare riscul ca un copil rom să abandoneze școala în clasele 5-8 decît un copil non-rom care are același statut socioeconomic! (Ivan and Rostas 2013).

Dacă ești un copil rom și nu faci liceul ai 80% șanse să fii șomer. Dacă ai liceul, șansele de a obține o slujbă ți se dublează!

În schimb, copiii romi care reușesc să termine școala, liceul și facultatea au șanse reale să scape total de discriminare în materie de carieră.

Într-un raport al Băncii Mondiale din 2014 se arată că absolvenții romi care termină facultatea în România au aceleași șanse la angajare ca și absolvenții non-romi.

”Locul oamenilor care trafichează locurile pentru romi este la pușcărie”

-Domnule Daragiu, cum acordați  aceste adeverințe?
-Legea nu specifică. Nu există un formular unitar. Noi, la Ruhama, îl avem pe al nostru. Dar există, desigur, metode de verificare. Dacă avem dubii mergem în comunitate. Vedem unde locuiește, cine îi sînt rudele. După decenii de experiență îți dai seama

1 volum de citit se găsește, în medie, în casa copiilor romi de 3-5 ani din țara noastră, potrivit unui studiu al Băncii Mondiale

-Nu ați avut și situații în care părinți non-romi au încercat să ia adeverințe pe fals?
-Ba da. De pildă, vin și spun că sînt romi și cînd începem să-i întrebăm vin cu explicații că sînt vecini cu romii, că le dau lemne, penibilități. Au fost și situații care ne-au lăsat cu gura căscată.

-?
-Au vrut să-și cumpere adeverința! Le-am zis că locul oamenilor care trafichează locurile la liceu sau la facultate pentru romi este la pușcărie. Și le-am explicat că este ca o crimă la viața unui om. Dacă îi iei șansa la educație, tu îl condamni la un salariu mic, la joburi nesigure, la dependență!

”<Îmi pare rău, nu vă pot da decît 200 de euro>, mi-a zis un părinte. Am înlemnit. <Dincolo mi-au cerut 300 de euro, dar nu am>. Le-am explicat că dacă ei cumpără un loc confiscă șansa unui copil fără altă șansă” Marian Daragiu, Ruhama

”A intermediat fiul Mamei Omida”

tolo2
Mama Omida, celebra ghicitoare a anilor 90, și Florin Motoi, fiul ei, despre care surse din Malaxa spun că a intermediat plasarea fetei lui Secureanu pe lista dedicată copiilor romi. El recunoaște că-l cunoaște de trei decenii pe Secureanu, că s-au întîlnit doar pentru ”niște proiecte”

Acum putem reveni la „Malaxa”.

”Florin Motoi, fiul Mamei Omida, a venit la manager. Secureanu a intrat în cabinet cu el. Fata a ajuns pe locurile dedicate romilor”, povestește un om din spital. Ce ONG s-a folosit, nu știe nimeni.

Inspectoratul școlar a refuzat să facă public numele ONG-ului care i-a eliberat adeverința fetei lui Secureanu.

Cert e că, la Malaxa, au apărut recompensele. Cele nevăzute, nu se cunosc. Cele știute au constat în analize pentru rudele intermediarului.

Aproape o treime din locurile dedicate romilor la nivel național în 2016 sînt la liceele bucureștene.

Dintre toți romii intrați în București, în număr de 497, fata lui Florin Secureanu este singura care absolvise clasele 5-8 cu media perfectă: 10.

Clasele mixte îi ajută și pe copiii majoritari

Cazul Secureanu, din 2016, nu este izolat.

Evenimentul zilei scrie în 2014 despre proliferarea cumpărării de adeverințe și, implicit, de locuri pentru romi la admiterea în licee.

Același Raport al Băncii Mondiale arată un lucru interesant: există o corelație între nivelul general al educației și gradul de incluziune în școli.

Țările care reușesc să-și educe mai bine copiii și tinerii sînt și cele care resping segregarea etnică în clase și care reușesc să crească șansele la educație ale grupurilor vulnerabile.

„Nu știu dacă face parte din comunitatea romilor”

Florin Motoi, președintele Uniunii Naţionale a Comunităţilor de Romi (UNCR), spune că-l știe pe Secureanu, însă afirmă nu este implicat în povestea admiterii fiicei acestuia.

– Bună ziua, domnule Motoi. Vă știți cu Florin Secureanu?
– L-am cunoscut acum vreo 29 de ani, pe când lucra, împreună cu tatăl dânsului, la Complexul Socului din Pantelimon. Era masor. Însă apoi a urmat o pauză îndelungată. L-am reîntâlnit acum câteva luni, la un restaurant, și am vorbit despre un proiect de telemedicină pe care voiam să îl implementez în comunitățile de romi din România. Unele n-au nici dispensar, aveau nevoie de acest proiect. M-am întâlnit cu dânsul, am fost și la Malaxa, unde am prezentat proiectul. Aveam nevoie de o instituție medicală care să ne susțină. Însă atât. Nu s-a materializat nimic, din păcate.

– Dânsul face parte din organizația dumneavoastră, UNCR? Aparține comunității romilor?
– Nu. Nu știu să facă parte din comunitatea romilor, iar de noi nu aparține sigur.

– Fata dânsului a intrat la liceu pe locuri de romi. Este instituția condusă de dumneavoastră implicată în vreun fel?
– De ce an e vorba?

– Iulie 2016.
– Nici nu avea cum. M-am reîntâlnit cu el după, acum vreo 3 luni. Orice organizație o putea recomanda. Și totul se face pe baza unei declarații pe proprie răspundere. Pentru că nu poți stabili cu exactitate dacă străbunicii cuiva erau romi. OK, cine vorbește limba, da, e clar. Însă la ceilalți e mai dificil. Însă nu, categoric n-avem implicare. Se poate verifica, ușor, la dosar, la școală.

„Să știți că domnul Secureanu e un om bun. Nu zic de treburile legale, vorbesc omenește. A ajutat mulți oameni, pe alții i-a luat de pe stradă, are un suflet bun” Florin Motoi, președinte UNCR

În numele celor fără de apărare

E nevoie, într-adevăr de oameni cu suflet bun.

Viața nu e la fel pentru toți. Pentru cei slabi, viața este mai grea.

Din tot ce a făcut Florin Secureanu, protejat și încurajat vom vedea de cine, nimic nu e mai remarcabil decît să-ți folosești banii publici ca să-ți pui propria fiică pe locul unui copil defavorizat.

Pe vremuri cavalerii Sfîntului Ioan își dedicau viața nevoiașilor. Ei păzeau drumurile pentru pelerini și îi îngrijeau pe suferinzi, fiind dintre primii care au realizat importanța igienei în tratarea bolilor.  

De aproape 1.000 de ani, ei îi apără pe cei fără de apărare.

La spitalul Malaxa se instalează un nou director.

Angajații golesc biroul lui Florin Secureanu.

Pe pereți sînt, înrămate, zeci de diplome ale Cavalerilor de la Malta, nesfîrșite cupe de la Primării și blagosloviri de la biserici, mulțumiri de la Guvernul României și fanionul SRI, ”original”, toate organizații care au jurat să apere și să-i protejeze pe cei fără de apărare.  Altfel, ce rost are “Patria a priori”?

Aduc cîteva lăzi ca să încapă.

În liniște, oamenii culeg simbolurile carității de pe perete, cu gesturi atente, așa cum se cuvine cînd cobori în bernă 1.000 de ani de umanitate înmiresmată și decăzută.


Vezi și precedentele articole publicate de Gazetă despre acest caz:

  1. Înregistrări audio și documente: Pile din primărie înmormîntate pe banii Spitalului Malaxa – ”Managerul Secureanu scoate zilnic cash din spital pe o firmă dizolvată de un an și jumătate!”
  2. Jurnaliștii sînt dați afară de bodyguarzi din curtea spitalului Malaxa, alte înregistrări cu managerul Secureanu!
  3. Spitalul Malaxa a plătit 10 contracte cu firma de bijuterii Yarouse Jewellery ca să curețe instrumentarul de la Ginecologie-Sterilizare! – ”A fost fictiv! Cadouri pentru Vrăbi, iubita managerului Secureanu”
  4. DNA a descins astăzi dimineață la Malaxa! Sînt vizate zeci de contracte ale spitalului
  5. FACTURI: Spitalul Malaxa a plătit 6.000 de lei ca să slăbească nepoata lui Secureanu și  25.000 de lei pe operația mătușii lui ”Vrăbi” la clinica privată de top Monza! Medic acuză falsificarea semnăturii!
  6. Blaga și Gorghiu i-au inaugurat căminul privat de bătrîni, Oprescu și Onțanu l-au alimentat cu bani de la primării! În acest timp, Secureanu amenaja bucătăria spitalului cu o firmă de jocuri de noroc – La mulți ani, România!
  7. Casa lui Secureanu făcută cu banii spitalului este pustie. ”Deconta pînă și facturile de la Leroy-Merlin și Bricostore!” – Unde a dispărut?
  8. Secureanu și-a pus numele pe statuia lui Mihai Eminescu de la Viena  – Cum a plătit Noventis, cel mai mare furnizor al spitalului, petrecerea aniversară a băiatului managerului!
  9. Fosta șefă a PSD Austria i-a răzuit, peste noapte, cu șpaclul, numele lui Secureanu de pe statuia lui Eminescu. Rămășițele sînt încă acolo!
  10. DNA mai are un dosar cu managerul de la Malaxa: l-a mituit pe Dan Diaconescu! Mari politicieni tremură în fața mesajului lui Secureanu – ”Îi am înregistrați pe toți!”
  11. Secureanu s-a pus pe statuia lui Eminescu, i-a urat ”Crăciun fericit!” lui Seneca și vrea să-și cumpere apartamentul RAPPS în numele lui ”Constantin Brâncuși”!
  12. ”Conferențiarul doctor” Secureanu nu dă cu anii pe la Universitatea Titu Maiorescu, unde ”predă” Genetică! Atunci cînd studentele s-au revoltat le-a spus: ”Poate vă treziți cu niște țigani la ușă!”
  13. Universitatea ”Titu Maiorescu” anunță că-l dă afară pe Secureanu! Urs: ”Nu venea la cursuri, am început demersurile de cîteva săptămîni”

Comentarii (103)Adaugă comentariu

marius  •  8 decembrie 2016, 12:04

Tipul asta, fiul mamei omida, nu stiu ce fel de personaj este, dar e foarte dubios. Recomand celor de la Gazeta sa intrebe la benzinaria OMV Aerogarii din Baneasa despre el. De exemplu, cand lucram eu acolo, nu avea niciodata bani sa isi achite ce alimenta in rezervorul masinii, lasa tot timpul buletinul acolo pana aducea banii. Si ii aducea dupa 2-3 saptamani.

Stefan  •  8 decembrie 2016, 12:43

Eu am copilarit intr-un cartier jumatate rom. Jumatate ad literam. O strada de 1 km, primii 500 m politisti, contabili, strungari, doctori, dentisti, si de la jumatatea strazii 500 de m doar romi, multe blocuri cu romi. La noi pe strada nu veneau necunoscuti noaptea, chiar si inainte de 89. Noi de-ai casei nu aveam nici o problema. Dar, ideea e ca daca scuipi si injuri o etnie din momentul cand se naste pana moare nu te astepta sa creasca flori de crin din ei. Si nu te astepta niste oameni care de generatii traiesc cu frica zilei de maine, injurati si stigmatizati de mici, cu lipsuri si cu nevoi, sa fie niste iepurasi draguti care sa se intoarca cu burta in sus sa ii mangai. Cea mai mare vina o purtam noi, pentru discriminari. E aceeasi problema care au avut-o, si partial o mai au negri. Fara educatie ii condamnam la chinuri vesnice, doar ca pe lumea asta. Ce vezi tu gigelos cu Vijelie, Furtuna, Salam si alte minuni sunt exceptiile de la regula. Copiii aia nu dau doi bai pe locurile de romi din licee, copiii respectivi au viata pe tava. Sunt exceptii de sub 1% din etnia roma. Nu stiu cum credeti voi ca se simte un copil de 8 ani cand alt copil ii zice *** ***. La varsta aia iti sfasaie mintea, iti lasa urme adanci pe viata, mai ales cand te lovesti de discriminare nu o data pe an, ci tot timpul. Avem multe de invatat de la tarile civilizate in privinta asta. Ura etnica, religioasa si rasismul ar trebui pedepsite aspru. Uitati un exemplu din UK, unde un parinte ultra ortodox care a parasit comunitatea incearca sa schimbe radical copilul ce pateste: http://www.independent.co.uk/news/uk/home-news/family-court-jewish-father-unwise-evolution-satmar-orthodox-a7451751.html. Si au atat de multe exemple cu rasisti trimisi in inchisoare ( fara suspendare ) pe cateva luni sau un an pentru ca au spus *** *** pe twitter, sau au avut remarci rasiste in public.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Stefan  •  8 decembrie 2016, 12:48

Si apropo, cand spun educarea romilor, nu ma refer la spalarea creierului si distrugerea traditiilor. Suntem campioni la a matura pe jos cu traditiile zonelor noastre, vedem asta peste tot in toate zonele tarii. Educatia nu are nici o legatura cu imbracamintea, cu obiceiurile de sarbatori, cu traditiile stramosesti, nici macar cu muzica. Un om educat nu inseamna neaparat ca il apreciaza pe Mozart, sau e un fan inrait al lui Brancusi, sau ca e un fel de dictionar de pictori renumiti.

Florin  •  8 decembrie 2016, 12:54

Am picat la facultate cu 8.84, primul sub linie. Cinci "speciali" au intrat cu medii sub 5.73. M-am dus la o facultate privata, am muncit din greu sa o platesc, dupa absolvire m-am confruntat cu o discriminare din partea angajatorilor de top: nimeni nu era interesat de unul "de la privat". Am muncit pe rupte sa obtin rezultate peste media corporatistilor ca sa impresionez si sa pot obtine ceea ce vreau. Discriminarea pozitiva e din filmul "politicallly correct" , ceea ce l-a adus la Casa Alba pe Trump, a adus Brexitul, o va aduce la Elysse pe Le Pen. Toti trebuie sa avem sanse egale, dar nu prin discriminare: copiii rromi au nevoie de profesori, meditatii si altele, dar nu de favoritisme la examene. Toti platim taxe !!!

ANAF  •  8 decembrie 2016, 13:09

Tot spuneti ca mergeti dupa sitem, dar nu e clar care si cat de mare e sistemul. Hai sa elucidam macar partiam in cazul Secureanu: cate controale/inspectii au fost la Malaxa de cand e manager venite de la fiecare autoritate abilitata (ministerul sanatatii, primarii, casa de asigurari, curtea de conturi, directia de sanatate, pompieri, etc.). Si cati inspectori erau in fiecare comiesie ca de obicei nu vin singuri? PS: sunt curios ce dezinfectanti foloseau? Hexi sau alta firma? ca poate mai gasim un producator de apa chioara.

Cătălin Tolontan  •  8 decembrie 2016, 13:25

@florin: nu va subestimez experienta proprie, dar propozitia ”Copiii rromi au nevoie de profesori, meditatii si altele, dar nu de favoritisme la examene” raspunde exact la offul dumneavoastra. Pentru ca exact asta nu au ei. Nu au profesori, nu au un mediu unde educatia este o optiune si, despre ce vorbim?, nu au meditatori. Asa ca o societate civilizata incearca sa genereze sanse egale.

Stefan  •  8 decembrie 2016, 13:30

Florin gresesti. Discriminarea pozitiva a ridicat negri de la stadiul de tolerati la parte a comunitatii, discriminarea pozitiva este intarita inclusiv de legi de exemplu pentru a diminua discriminarea femeilor. Specialul acela care a intrat cu 5 75 a fost in pozitia asta pentru ca de mic a fost discriminat si tratat ca un acceptat, in cel mai bun caz. Daca un roman dintr-o familie normala nu reuseste sa ia o nota de intrare, ce te face sa crezi ca un rom crescut intr-o casa darapanata, fara bani de rechizite, de mancare, izolat de societate in fiecare zi, poate sa faca asta? E greu sa vezi lucrurile per ansamblu cand esti implicat direct. Daca tu nu ai fost angajat pentru ca ai terminat la privat, gandeste-te cati romi nu sunt angajati, cu sau fara facultate, pentru ca sunt romi. Si chestia cu facultatea privata e o aberatie, iti spun eu, practic lumea angajeaza oamenii care stiu sa faca ce au ei nevoie, in majoritatea locurilor diplomele nu conteaza deloc, pentru ca la noi facultatile, de stat sau private, sunt tot o apa si un pamant, vezi clasamentele de la nivel mondial si unde ne situam noi. Stiu programatori fara facultate care sunt angajati in firme de IT si fac mai multi bani decat studenti eminenti ai facultatilor de stat. Cat despre romi, eu de exemplu am luat bataie de la un rom cand eram in clasa a 6-a ca nu le-am mai dat haine, ii ajutasem cu hainele ramase mici in casa. Si cand m-am dus intr-o zi sa ii zic ca nu mai am ce sa ii dau, m-a facut ko dintr-un pumn. M-am ridicat, i-am explicat de ce nu am, si-a cerut iertare, si am ramas prieteni. Si dupa 15 ani cand m-a vazut pe strada a sarit pe mine si m-a pupat, asa rom cu ditai burta cum devenise. Cand rabzi de foame si hainele tale sunt ori gaurite ori cu 3 numere mai mari nu te astepta de la un om sa fie la fel de cerebral ca un om satul care a dormit intr-un pat moale la caldura.

Stefan  •  8 decembrie 2016, 13:33

@Florin - Si inca o chestie. Cele 5 locuri pentru speciali, nu sunt luate de la altii. Sunt adaugate pentru altii. Nu ti-a luat nimeni nimic.

ionut  •  8 decembrie 2016, 13:37

Este discriminare pozitiva in cazul rromilor. Daca un roman intra in competitie cu un rrom in mediul de stat de invatamant, copilul roman va pierde si va castiga *** ( ca sa nu fie discriminat domle... si sa nu se ia cineva de respectivul ca a facut discriminarea...). Deci asta cu rromii, au mai multe drepturi decat romanii! Si se mai simt discriminati!?

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

GigiBOY  •  8 decembrie 2016, 13:41

Parca este singurul. Sunti multi altii care au procedat la fel.

Florin  •  8 decembrie 2016, 14:05

@ Catalin Tolontan: Exact aceasta este solutia: construirea unui sistem de invatamant capabil sa creeze existenta sanselor de reusita pentru toti, indiferent de mediu (vezi Finlanda, Danemarca, Sinapore - ca tot s-au dat rezultatele PISA). Locurile speciale abordeaza efectul, nu cauza. Si, desi stiu ca o sa sune cinic, de ce un platitor de taxe ar investi in ceva ce a dovedit prin test ca este mai putin productiv ? Veti spune probabil ca il va costa mai mult neintegrarea. Total de acord, dar ne intoarcem la tratarea efectului, nu a cauzei. La fel se poate considera si in cazul achizitiilor publice: de ce sa cumparam ma ieftin VW Polo pentru politie si nu Dacia Logan mai scump ? De ce sa dam banii romanilor la straini (eventual sorosisti, ca e la moda subiectul) si nu la muncitorii romani (nu ca Renault ar fi carpatini) ? 20 de ani s-au aruncat bani in colosi industriali ineficienti, pe principiul "bombelor sociale", in loc sa fie folositi acei bani pentru a rezolva cu adevarat problemele acelor oameni (din nou cauza si efectul !). Poate am deviat de la subiect, dar raman la parerea ca discriminarea pozitiva in cazul rromilor nu-i ajuta deloc in perceperea lor pozitiva de catre restul comunitatii ("pai, da, au locurile alea ca nu-i duce capul" (: ). Personal nu am vreo frustrare, experienta proprie m-a facut ceea ce sunt azi; sunt convins ca altfel ma culcam pe lauri ca unii prieteni.

apoca  •  8 decembrie 2016, 14:05

Interesanta ideea cu locurile speciale pentru romi. E de mult timp pusa in practica? Oare functioneaza? Adica beneficiarii termina liceul si ii ajuta asta mai departe? Ar merita un reportaj pe tema asta. Ca bucurestean care a facut scoala intr-un cartier de romi si am vazut cu ce se confrunta un pusti rom care vrea sa invete, discriminare si la scoala (nu ne batem capul cu el ca oricum n-o sa faca nimic) si acasa (treci la munca si lasa tampeniile din capul tau ca n-o sa ajungi tu vreun 'telectual), mi se pare o idee excelenta. Si m-as bucura tare sa aflu ca functioneaza. Chiar daca pentru doar 1500 de omuleti.

gigelos  •  8 decembrie 2016, 14:07

poate altadata , astazi nu mai conteaza , diferenta e intre cei cu bani si cei fara bani . Romi , romani , americani ... restul , vorbe fara rost . Le ascultam muzica , tinerii vorbesc ca ei , se imbraca ca ei , azi sunt modele , sunt mari vedete TV . La spital nu au dat vreodata vreo taxa , ii vezi cu sutele , satra , rasfatati ( vezi Urgenta,Malaxa ... ) Despre ce discriminare vorbiti fratilor . Chiar atat v-au inttunecat mintile ? a fost odata , va doresc sa nu aveti parte de probleme cu ei .Organizatiile lor si-au batut joc de carute de bani . Am trait printre ei , dar erau cu nasul mai jos , \aveau vecini romani pe care ii respectau , romanul avea respect pentru propria persoana , acum e jale . Acum nu dau doi lei pe noi , muncim , suntem prosti . Chiar nu va inteleg .

Florin  •  8 decembrie 2016, 14:10

@ Stefan : cele 5 locuri nu cad din cer, ele reprezinta costuri, acoperite din taxele si impozitele celor care vor cheltuirea eficienta a banilor lor. Cat despre facultatea privata, te sfatuiesc sa citesti opiniile unui guru al recrutarii din Romania, George Butunoiu (http://portal.edu.ro/index.php/articles/7842/en).

Radu Humor  •  8 decembrie 2016, 14:20

De ce nu primesc ajutoare de la unii ca Salam şi ceilalţi minunaţi ?! ar trebui obligaţi prin lege să o facă ! În fond noi nu tot prin lege suntem obligaţi să discriminăm pozitiv ?

NeeKo  •  8 decembrie 2016, 14:28

Tot vorbim despre masurile pe care noi le intreprindem pt a-i favoriza pe rromi - da , este obligatoriu ca aceste masuri sa fie implinite pt a oferi sanse egale tuturor , ca nu se tine cont de ele intocmai , e alta discutie , dar e 1 pas , vorbim totusi de 1 proces de durata . Ceea ce nu inteleg , e cum de acei rromi , care in pofida sortii neprielnice , reusesc sa o duca foarte bine ridicandu-si case de dimensiunea unui bloc nu isi ajuta semenii mai nevoiasi - cand , teoretic legaturile lor sociale sunt mai stranse . De ce ?! De ce trebuie sa intervenim noi ? .. . Aaa , este societatea noastra , pe care in mod deliberat o resping (dau 1 singur exemplu : stabor ) insa o imbratiseaza cu atata caldura cand la mijloc e 1 beneficiu . Poate asta e elementul comun , care ne leaga ( poate pe care l-am dobandit ) : goana dupa beneficii in timp ce raspunderea o dam pe zero - nu-i asa nene securene ?!

zambara  •  8 decembrie 2016, 14:29

Este o naivitate sa credem ca acei romi acceptati in scoli pe liste speciale sunt cei crescuti in case darapanate, fara bani etc. Exista vreo competiție prin care sunt selectați după merite cei care intra pe acele locuri? Nu bineînțeles. Acei romi sunt copii țiganilor bogați nu ai celor saraci. Scopul acestei legi de ai ajuta pe cei defavorizați nu se realizează. Este doar o scurtătură pt țiganii mai avuți să-și trimită copii puturoși sa scoli la care nu au putut ajunge prin competiție onesta. Cei cu adevărat saraci si fara resurse pe aceste locuri sunt rara avis.

Octavian Stăncioiu  •  8 decembrie 2016, 14:45

Ce-i aia rom/rrom?

Cristi  •  8 decembrie 2016, 14:46

Exemplul cu banana in copac dat de *** este penibil si aberant. Învățământul românesc la ora actuala este accesibil oricui pe baza de nota/merite. De ce credeți ca un *** care are media 5 si nu ar intra la liceu, după ce este băgat pe locurile speciale va învața mai bine si mai temeinic? Cum explici unui copil in situația lui Florin care a comentat aici, ca deși a picat primul sub linie cu 8 si ceva, niște ***i cu medii de 5 au intrat? Daca ați avea copilul in situația lui Florin ce i-ați spune? "Lasa tata ca tu o sa te duci la scoala profesională deși ai media 8-9, dar o faci pt. bunele societății, ca niște ***i de media 5 sa se integreze. Cei care tot apăra aberația asta de "discriminare pozitivă" ( noțiunea fiind un non-sens pentru ca discriminarea definește o acțiune injusta/negativă, care niciodată nu poate fi făcută in sens pozitiv) sa dea exemplu si sa-si sacrifice ei copiii pentru a integra ***ii fara merite. Iar pe ***ul care dăduse exemplul cu banana il rog sa ne explice cum se va hrăni maimuța aia daca in loc de câine si banana se va confrunta cu un rechin si o paine aruncată in apa. Pentru ca ar trebui sa stie ca in viața daca pui un câine sa mănânce o banana din copac atunci ar trebui sa pui si o maimuța sa mănânce o pâine din apa cu rechini.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Stefan  •  8 decembrie 2016, 14:59

Zambara, este o competitie intre romi. Cei cu notele mai mari dintre ei care se inscriu pe locurile romilor intra. Daca isi cumpara subiectele, o fac in aceeasi masura in care le cumpara si romanii, si atunci problema e ca exista profesori ( romani in marea majoritate a cazurilor, nu romi ) care vand subiectele. Desi la nivel universitar cred ca acum e destul de complicat sa vinzi examenele de admitere. Si adevarul e crunt, intr-adevar cei cu adevarat saraci si fara resurse nu ajung pe aceste locuri, dintr-un motiv simplu. Ei nu termina nici macar primele 8 clase, darmite sa aiba liceul si bacalaureatul luat. Statistic vorbind, in cifre.

Stefan  •  8 decembrie 2016, 15:04

Sincer, cand in 2016 vad atata ura si respingere etnica ( sunt roman, nu rom, lucrez in IT, nu am treaba cu romii ), imi vine sa inchid calculatorul si sa ii dau foc si sa nu mai intru pe nici un site unde oamenii isi pot exprima liber parerile. ***, ***. *** Noroc ca pieile rosii nu mai reprezinta o problema. Nu am decat atat sa mai spun pe subiect si la revedere. Atata timp cat oamenii sunt atat de limitati ( nu are nici o legatura cu inteligenta, poti sa fii inteligent si sa porti obloane cum poarta caii sa nu vada in lateral ) si problemele etnice si de rasa sunt imbratisate cu patos, ultima noastra grija sunt alegerile. Sa fiti iubiti.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Mrr  •  8 decembrie 2016, 15:23

nu inteleg de ce nu folositi cuvantul *** ,fiindca in toate tarile din jurul nostru e folosit in aceasta forma. de ce in Romania s-a ajuns ca aceasta etnie existenta in toata Europa si jumatate din Asia prin noua denumire (impusa de cine ?!) sa fie asimilata cu romanii ?!...acesti oameni asa defavorizati cum ii vedeti si cum le plangeti de mila si-au ales viata plecand cu carutza cu coviltir din India si au ajuns pana in Spania si Franta de buna voie...de ce suntem noi mai catolici decat papa si trebuie sa ii numim ca pe noi ? de ce nu se numesc itali,spani,germi,franti si se numesc rromi ? initial cu 2 r, dar acum, ca sa fie confuzia perfecta se scrie doar cu un r (inclusiv tu Cataline)...impunandu-va singuri (voua ziaristilor, care sunteti creatori de opinie )sa nu mai folositi denumirea clasica pentru aceasta etnie *** ***...vreau legea prin care imi e interzis sa folosesc termenul de ***...trecutul istoric nu il putem schimba, dar viitorul il putem construi...

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Florin  •  8 decembrie 2016, 15:23

Stefan, tu cu cat participi la bugetul Romaniei din care trebuie facute programele sociale de care vorbesti ? Aa, am uitat, esti ITist, voi nu platiti impozit pe salariile de la 2000 de euro in sus...lasa ca plateste mama cu pensie din trei cifre...in lei. Plateste firma in care lucrezi ? Si a mea face la fel, dar cu toate astea eu nu sunt discriminat pozitiv ...si platesc !

gigelos  •  8 decembrie 2016, 15:47

.. si dispar de pe aici . Prin anii 90 Franta ne acuza ca ii discriminam , ca suntem niste rasisti nenorociti , asta pana cand ? ...pana au ajuns acolo . Dupa ceva timp stiti ce a urmmat . Luati 200 de euro si plecati , etc, etc ,etc , nu avem ce le face , nu-i putem integra . Pai de ce frate , nu suntem cetateni europeni si avem drepturi ? Sa nu ne credem noi mai rasisti decat e cazul , exista oameni buni si oameni rai , cele 5 locuri , *** , sigur sunt romi amarati acolo , sigur ...Nu vor discriminare , dar care e diferenta intre copilul lui Madalin si copilul meu ? El incearca sa creeze o diferenta , nu eu

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Marius  •  8 decembrie 2016, 16:01

Domnule Tolontan, din pacate astfel de indivizi care fenteaza repartizarea computerizata la licee nu sunt rari. Va mai amintiti de Luminita Macsim? Atunci, mass-media a preferat sa urmeze calea cancanului, fara a verifica, fara a intreba. ***. Domnule Tolontan, eu personal am documentat complet faptul ca doamna Macsim si-a "bagat" ilegal fata la liceul de renume tirit atunci in scandal. Repet si mentin: ILEGAL. Macar fata lui Malaxa a dat Evaluarea Nationala - fata lui Macsim nici examenul nu-l daduse. Iar scandalul l-a declansat in momentul in care eminentul profesor tirit atunci in noroi i-a spus copilei ca o roaga sa se mute LA ALTA CLASA, nu la cea de olimpici unde mindria imbecila a mamei o voia chiar daca fata avea lipsuri enorme.Am trimis mai multor publicatii dovezile dar... tacere in majoritate. Singurii care au reactionat, publicind un articol, au fost cei de la Curentul, pe on-line - dar ce putere au ei? Sa mai fi vorbit despre faptul ca Bartic, profesorul-sursa, era angajatul doamnei Macsim? Sa mai fi vorbit despre faptul ca Bartic fusese concediat cu scandal exact din liceul ponegrit? N-am vazut aproape nimic in majoritatea mass-media. Asadar, domnule Tolontan, daca presa si-ar face mai des si mai corect datoria, daca nu ar mai ocoli vorbele, poate astfel de lucruri n-ar mai aparea. Macsimii si Malacsii apar mereu, daca nu sunt stirpiti. A fost pedepsita in vreun fel doamna Macsim pentru mizeriile aruncate public? Daca va intereseaza cit de cit subiectul, puteti sa-mi raspundeti aici, nu pe e-mail.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

A.D.  •  8 decembrie 2016, 16:10

"O regulă care ajută mii de copii săraci și lipsiți de posibilități să capete educație a fost speculată cu cinism de managerul de la "Malaxa"" Aveţi aici, în formă cristalizată de d-l Tolontan (&Co.), batjocura Democraţiei. O să vi se acrească - ascultând Democraţia, de-a lungul anilor - de "grija" ei pentru cei "săraci şi fără posibilităţi" (pe care Democraţia însăşi îi produce, în masă - ca să nu vă faceţi că nu pricepeţi). Nu vreţi să pricepeţi că Democraţia nu are LOC(URI) pentru toţi, şi că nici NU VREA să aibă! Nu-i în stare să dea examene, să dea acces oricui, după capacitate; dar nu, voi iubiţi pomenile Democraţiei! Şi 50 de ani de-acum încolo, Democraţia tot de "sărăcie şi lipsă de posibilităţi" vă va vorbi. Cum se înţelege asta, venind din partea exemplarilor justiţiari de la firma "Tolontan & Co." ? Vă pun întrebarea şi vă las.

Marius  •  8 decembrie 2016, 16:53

Errata: evident, Malaxa era Secureanu :). Oare imi va fi aprobat pina la urma mesajul anterior? Sau iar nu avem voie sa spunem ceva despre Luminita Macsim? :)

vlad  •  8 decembrie 2016, 16:59

Ok ok, asta e un nesimtit care a facut manevra asta cu fiica-sa. Omul e compromise si nu cred ca mai poate iesi pe strada ***. Dar LICEUL - ala care e nr. 1 sau 2 si e in frunctea tarii, ce liceu este de permite ceva atat de jenant? Sau doar s-au trezit cu fata repartizata si nu au avut ce face? Pentru ca e pacat de o institutie intreaga sa fie trasa in mocirla de acest clovn.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

ADI  •  8 decembrie 2016, 17:29

Avem o singura sansa sa ne facem bine.Un moment zero pentru tot.Daca nu se va pleca de la zero cei de la putere ii vor executa pe ceilalti,se schimba puterea si vinovatii vor deveni acuzatori si tot asa

haru  •  8 decembrie 2016, 17:40

mai sunt si alte cazuri...la fel de imputite http://www.ebihoreanul.ro/stiri/ultima-or-31-6/marea-tiganiada-o-oradeanca-a-cazut-la-examen-dar-a-ajuns-medicinista-cu-adeverinta-de-***-129936.html

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Alter ego  •  8 decembrie 2016, 17:59

@ Florin • 8 decembrie 2016, 15:23 "Stefan, tu cu cat participi la bugetul Romaniei din care trebuie facute programele sociale de care vorbesti ? Aa, am uitat, esti ITist, voi nu platiti impozit pe salariile de la 2000 de euro in sus...lasa ca plateste mama cu pensie din trei cifre...in lei. Plateste firma in care lucrezi ? Si a mea face la fel, dar cu toate astea eu nu sunt discriminat pozitiv ...si platesc !" Acesta e un atac la persoana penbil si nu va face cinste! Nu stiti unde lucreaza"Stefan", nu stiti cat e platit, nu stiti de cat sa aruncati cu noroi in cineva a carui situatie nu o cunoasteti. De aceea noi romanii nu suntem uniti - intotdeauna cineva critica pe altcineva, fara sa aiba nici o proba, nimic. Ce ati scris este rusinos pentru d-voastra si chiar daca e un forum anonim, ar trebui sa ii cereti scuze publice lui Stefan care a scris obiectiv si la obiect.

Florin  •  8 decembrie 2016, 19:02

@Alter ego: este un raspuns pt Stefan de la 15:04 unde precizeaza ca lucreaza in IT; salariile in IT, conform legii, nu sunt impozitate, ceea ce mi se pare complet discriminatoriu pentru toti ceilalti contribuabili. Altfel Stefan e la obiect : "imi vine...sa nu mai intru pe niciun site unde oamenii isi pot exprima liber parerile". Un adevarat roman democrat. Imi cer scuze ca exist si ca sunt roman. Imi pare rau ca Stefan nu candideaza, ar avea sanse mari.

Recco  •  8 decembrie 2016, 20:40

Ia zi nea Costica & Laura Hant (ca-l uitaserati , saracu ) cati romani din diaspora Austria sunt agenti SRI sau Securitate . A , 99 sau 99,5 % ? Saracii fugira la Viena , ca nu era de lucru la Cugir .

Mihai M  •  8 decembrie 2016, 21:11

Sa spunem lucrurilor pe nume: fata lui Secureanu ***. Iar locurile pentru romi sunt o mizerie. Nu e nicio problema daca un elev *** si ***, indiferent de etnie. Exact ca in parabola cu banana si cainele. Cainele n-are ce face cu banana, iar locurile de romi sunt invitatie la spagi si aranjamente.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Verty  •  8 decembrie 2016, 21:17

Stefan, mi-au dat lacrimile citindu-ti mesajul de la ora 12:43! Daca ar fi cate un roman ca tine la fiecare mie de locuitori, am avansa enorm ca tara! Este emotionant ce ai scris si adevarat pana la ultima virgula! Nu, nu sunt ***, sunt romanca, dar una educata de parinti tot asa cum parintii tai te-au educat pe tine: tolerant si cu principii de altruism si egalitate. Caci in definitiv nu suntem deloc mai breji ca altii, doar am avut o sansa sa NU nastem in familiile lor si cu destinul mizerabil pecetluit inca din primele zile! Te felicit, esti un suflet bun si deosebit! Te sarut pe amandoi obrajii si te imbratisez cu afectiune! Toate mesajele tale referitoare la acest subiect sunt nemaipomenite! Te salut, Omule!

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Verty  •  8 decembrie 2016, 21:19

* sa NU ne nastem...

 •  8 decembrie 2016, 21:21

Probabil ca acum apeleaza la chiar la ajutorul mamei omida...

Mihai M  •  8 decembrie 2016, 21:30

Si ce regula incalca "***", va rog? E incitare la rasism sau e o injuratura?

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Echipa de moderare  •  8 decembrie 2016, 23:02

@Mihai M: În text nu este menționat numele elevei sau liceul la care învață, intenționat, ca atare acestea vor fi moderate în comentarii.

Serban Teodor  •  8 decembrie 2016, 23:09

Dl. Tolontan, nu inteleg care ziceti dvs ca este problema. Poate n-ati inteles ca numele Secureanu nu vine de la Securitate, ca omul s-ar fi numit asa ptr ca taicasu colaborase cu Securitatea. Vine de la secure. Daca Fane Spoitorul folosea sabia probabil ca tatal lui Secureanu folosea securea de i s-a dus numele in satra drept Secureanu. Deci omul are tot dreptul sa-si puna fata pe locurile de rromi. Daca tot nu va e clar, privit si fotografia asta care atesta ca omul e rom cu acte in regula http://georgeisme.ro/de-citit-drum-spre-casa-53/

Stefan  •  8 decembrie 2016, 23:47

@Verty, multumesc, dupa prima fraza am crezut ca sunt luat la caterinca :)) @Florin Sunt liber profesionist, nu am fost angajat niciodata in afara de studentie, cand am lucrat chelner, pizza yolo, am taiat lemne, am facut mobila si am lucrat intr-o vacanta intr-un depozit 2 luni in Olanda ( si am baut cat zece si am avut o studentie minunata, fara gluma ). In principiu, platesc mai mult decat platesc oamenii pee salariu, ca mie nu imi plateste patronul partea lui la buget. Dar e absolut irelevant cine sunt, exact cum spune Alter Ego, chiar daca eram un somer cu 4 clase, chiar daca eram rom, sas, tatar, un miliardar ( Doamne ajuta ) sau un om educat, nu eu sunt in discutie. Fara suparare, dar de obicei lipsa argumentelor duce la folosirea atacului la persoana. Oricum, nu cred ca problemele romilor se rezolva daca eu imi schimb jobul. Iar democratia are niste limite, si libertatea de exprimare nu inseamna doar drepturi, ci si responsabilitati. Mai este putin si spunem ca Secureanu a facut alegerea corecta cand si-a rezolvat copilul sa ocupe un loc de rom la liceu.

Stefan  •  9 decembrie 2016, 0:00

Si cum iti canta romul asta lautar cu vioara noaptea pe strazile din Cluj cand mergi acasa obosit nu iti canta nimeni.. Brenciu stie! http://www.220.ro/vedete/Vocea-Romaniei-Horia-Brenciu-Canta-Manele/1bI80c9OZd/ Cu 10 lei iti insoreste dimineata. Si daca nu ai bani iti da el 10 lei sa ai de drum :P Asa ca lasati romii sa traiasca, ca sigur nu sunt ei cauza problemelor din tara asta.

Dacul liber  •  9 decembrie 2016, 0:12

@Stefan • 8 decembrie 2016, 15:04 ma gandesc la experienta ta, o paralela este ca scolim pe locuri bugetate medici care pleaca , iar altii care vor sa ramana trebuie sa-si plateasca studiile din bani proprii , pentru ca nu au avut acces la meditatii cu profesori universitari (a se citi nu au cumparat testele de admitere sau n-au un medic in familie)... mi-ai facut seara mai frumoasa, ai pus punctul pe i cu afirmatia "oamenii sunt atat de limitati ( nu are nici o legatura cu inteligenta, poti sa fii inteligent si sa porti obloane cum poarta caii sa nu vada in lateral )" , e foarte adevarat, educatia scoate oameni cu 10 pe linie sau medalii olimpice dar nu vede ca majoritatea se tampeste din ce in ce mai accelerat, cam asta se intampla la noi, suntem discriminati si ignorati in tara noastra, iar altii ne consuma resursele care sunt inclusiv din taxele noastre si nici nu-i doare capul, pentru ca se pare ca numai ei "au drepturi" (la educatie, la sanatate), iar cei care sunt in fruntea educatiei si sanatatii oricat de destepti ar fi sunt foarte limitati, nu vad realitatea evidenta

Poporul sunt eu  •  9 decembrie 2016, 5:19

SeCureanu este un tip corupt, în fibră. Noi plătim taxe, CAS etc. iar " la analize" ni se spune că "nu e bani". Oare câți Secureni or fi în țara asta ?? Cât despre ***...ma refer la cei cu bani, putem lesne observa ca isi castiga resursele in mod necinstit de cele mai multe ori( un bun exemplu este chiar aceasta Omida), nu respecta aproape defel normele legale si nici sociale, sfidează restul societatii "rumânilor" dar la un adică se dau "defavorizați". Metoda asta cu "locuri pentru romi" este o cale buna spre coruptie. Secureanu constituie un bun exemplu. Păun, un altul. Si mai sunt destule exemple, la nivel.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Sorin  •  9 decembrie 2016, 9:14

Un comentariu marunt, pentru moment. Poza femeii nu apartine Omidei ci Campinei :) Cat despre comunitate, puteti sa imi dati un mail sa va povestesc exact ce face, cu ce se ocupa...cu toate proiectele europene...sau unde as putea sa va scriu?

Verty  •  9 decembrie 2016, 9:42

Pentru cel de mai sus care si-a cumparat popor : infractori sunt si ***, si romani. Insa in viata vietilor tale sa nu mai uiti niciodata: ca tradatorii de patrie si de romani si cei care au furat, distrus si vandut tara asta sunt romanii nostri de la varf, urmati de ceilalti de sub ei, ierarhic vorbind! Marile tunuri financiare, marile defrisari, marile vanzari, privatizari si cedari de bogatii ale solului si subsolului, marile si multele legi antiromanesti au fost si continua sa fie facute de romanii nostri, conducatorii nostri, aia din parlament, guvern, consilii judetene, prefecturi si primarii. Marea coruptie e la noi, la romani, iar needucati, manelisti, violenti, alcoolici si analfabeti NOI SUNTEM PRIMII, sa nu ne mai ascundem dupa deget si sa nu ne mai dam frumosi, spalati (la propriu!), cinstiti, necorupti, ca suntem ridicoli! Hai sa ne spalam noi mai intai, sa nu mai furam noi mai intai, sa nu mai dam spagi, sa nu mai sustinem corupti ca pe aratarea din articol, sa nu ne mai umilim unii pe altii, sa ne respectam in societate, pe strada, la bloc, la sat, la oras, sa nu ne mai dam pumni si scuipati in trafic si ….etc…etc. Abia dupa aceea sa vedem paiul din ochiul celorlalti, dupa ce rezolvam BARNA noastra! Dar, mai inainte de toate, mai inainte de a fi rasisti si oameni care urasc, sa nu uitam ca NOI le-am furat drepturile, aducandu-i la curtile boierilor in lanturi si furandu-le tot ce are mai de pret o fiinta umana - dreptul de a trai in libertate, NOI i-am tinut sclavi cateva secole, NOI i-am tinut in bezna, saracie, foamete, lipsa de educatie si de civilizatie, NOI i-am tinut in lesa la periferia societatii! Noi, romanii, astia “albi” si “puri”! Iar acum avem pretentia sa se comporte ca lorzii (desi noi insine, ca popor, suntem opusul lorzilor!). Deci, inainte de a uri, ca asa te-au invatat mamica si taticu’, incearca sa judeci cu propria ta minte: DE CE S-A AJUNS AICI, CE S-A INTAMPLAT CU ADEVARAT CU ACEASTA ETNIE? Cine e rasist nu numai ca nu cunoaste istoria adevarata, dar e un incuiat, un limitat care duce mai departe doar ce i-au dat parintii rasisti. El nu are viziune proprie si nu are inteligenta sa gandeasca mai sus de ce i-au servit parintii si societatea rasista, asta a primit, atata duce el toata viata in carca. Pai ce pretentii sa am eu de la un asemenea roman limitat? Nici una! Partea proasta e ca EL e plin de pretentii, absurd, desi e chior si nu vede bine mocirla in care se scalda! Deci, draga romane, patria nu ti-au furat-o sau murdarit-o ***, ci propriii tai conationali! Dar mai am ceva sa-ti spun, populistule: cum ramane cu intelectualii, oamenii de bine si muncitorii cinstiti si onesti romi care fac parte din societatea asta? Ca e plina de ei! Toata viata lor trebuie sa suporte rasisti plini de ura si sa duca in spate un stigmat plin de umilinte, doar pentru ca exista oameni rai si neeeducati care ii pun la zid de cand se nasc, desi ei au facut si fac ceva bun cu viata lor dar si cu a altora! E Romania plina de profesori, ingineri, doctori ***, pentru ca societatea trecuta a dat sanse egale tuturor, poate ca asta a fost cel mai bun lucru pe care l-a facut pentru om, deci e plina tara noastra de ei, sunt la fel ca si noi, nu e nici o diferenta, ba unii ne intrec in omenie si calitati, unii chiar ne salveaza viata (medicii romi)! Diferenta intre acestia si noi, desi NU ar trebui sa existe, o face un om mic, meschin, rau, urat la suflet si needucat! Oamenii nu trebuie marginalizati si urati din fasa pentru culoarea pielii lor, asa cum se invata rasimsul inca din scutece la romani, ci trebuie impartiti in categorii in functie de CEEA CE FAC BUN IN VIATA SAU RAU! Calitatile fac diferenta intre oameni, fiinto, nu culoarea pielii! Faptele bune si ceea ce ramane pozitiv in urma ta, asta sa-ti fie cartea de vizita, nu ce te-a invatat un tata rasist sau o mama rasista, ca *** sunt prosti, rai, infractori! Orice om e rau, prost si infractor daca se naste si moare in mocirla (uita-te la satele romanesti care duhnesc a alcoolism, analfabetism, saracie, violenta domestica si rautate!), tot asa cum orice om poate ajunge print sau presedinte DACA ARE CONDITIILE NECESARE, daca se naste in familia potrivita sau daca are acces la educatie de la inceput pana la sfarsit! E mult de spus si de scris, dar sper sa incep sa traiesc intr-o societate in care ura sa inceteze a mai fi criteriul de departajare al oamenilor, ci doar COMPETENTA, bunatatea, buna-cuviinta, educatia sa fie ceea ce il definesc pe omul bun, NU CULOAREA PIELII SALE! Va salut pe toti si va urez inima usoara, din care sa aruncati afara pentru totdeauna ura si incrancenarea care va otravesc pe vecie si pe voi, dar si pe noi, societatea!

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Cititorul de pe net  •  9 decembrie 2016, 12:29

Consider ca Ministerul Educatiei, respectiv ISMB, intelege gresit ce inseamna informatie publica, atata timp cat numele copiilor care intra pe locuri ptr romi sunt publice. http://ismb.edu.ro/documente/examene/admitere/2016/Grafic_admitere_romi_2016.pdf

Stefan  •  9 decembrie 2016, 16:11

@Dacul liber - Ai dreptate, altii ne consuma resursele. Daca te referi la etnii, ei nu sunt altii, ei sunt noi. Daca te referi la coruptie si incompetenta, ai perfecta dreptate, acolo se consuma probabil marea majoritate a resurselor pierdute. 5 locuri in plus la o universitate de stat pentru o etnie nu reprezinta nici macar 0.0001% din cat s-a furat in tara asta in acesti 25+ ani de catre romani de etnie romana, sau cum sa le zic. Cred ca erau niste estimari facute de Digi daca nu ma insel, cu niste cifre fantasmagorice. Am fi intr-o eroare fatala sa dam vina pe etnii, oricare ar fi ele, pentru neajunsurile si lipsurile noastre. E ca si cum unul ne fura 10 mii de miliarde de euro, si unul ca primeste 100 de euro e vinovat ca nu avem noi bani. Un exemplu proportional, nu trebuie luat ad literam.

gigelos  •  9 decembrie 2016, 21:01

@Stefan - va vad foarte agitat pe subiect . Ok , foarte frumos ce spuneti . La ce comunitate de romi va referiti , ca eu unul nu inteleg . La cei de la oras , romii ,,asezati '' la cine va referiti ? In momentul de fata nu se mai discuta de diferente intre romi si romani , unde vedeti asta ? Doar intre cei foarte saraci si cei bogati . Si copii romani si cei romi abandoneaza scoala din pacate , mai ales in rural , din cauza lipsei banilor , a plecarii parintilor in strainatate etc, etc . Despre ce vorbiti ? Va place sa va credeti un cavaler romantic dar nu intelegeti nimic . Romanii amarati isi duc saracia , mizeria ,umilinta in tacere e dezastru in tara , vedeti doar minoritatea galagioasa . De ce ?

Stefan  •  9 decembrie 2016, 21:09

@gigelos - Cred ca citim comentarii diferite, asa ca nu stiu ce sa raspund. Sanatate ( Sunt un ochelarist pasionat de sport si calculator, nu prea vad legatura cu cavalerismul si romantismul )

Comentează