Traficanții de aer. Directorul Vitalaire: „Sîntem o afacere legală și privată”

Într-un răspuns trimis către ziar, directorul Bentu spune că "pentru cel care a falsificat actele justiția își va face treaba, eu sînt nevinovat și aștept deciziile superiorilor mei". Superiorii de la Paris tac. Dar cine sînt oamenii care suferă?

miercuri, 23 noiembrie 2016, 6:51

DERATIZAREA

Vine un ins

Cu un bidon trăsnitor în spinare:

”Cine sunt ăștia mici și prăpădiți

ascunși după mobilă?”

Păi, părinții mei care-au scăpat din primul

război mondial

și din al doilea război mondial,

dar acu’ le va fi foarte greu.

Mircea Dinescu, volumul DEMOCRAȚIA NATURII, 1981

Investigație de Mirela Neag, Răzvan Luțac și Cătălin Tolontan

 

Filofteia Băncilă are 78 de ani.

Eufrosina Diaconescu are 76 de ani.

Vasilichia Nicodim a avut 80 de ani.

Când a murit.

***

Filofteia, Eufrosina, Vasilichia.

Numele lor interbelice alunecă din cărțile Cellei Serghi, dar acum e timpul lui Air Liquide Vitalaire.

Se poartă alte sonorități.

”Nu vă costă nimic, Casa decontează totul!”

Cele trei femei grav bolnave sunt date în judecată, din motive pe care nu le înțeleg și cu atât mai mult se înfricoșează.

Când sosește omul cu tubul de oxigen în spate, el le spune că ”nu vă costă nimic, totul va deconta Casa de Sănătate”.

După un timp, se trezesc că au de plată sume care le depășesc pensiile.

Și, ca să scape, nici lor nu le e clar de ce, dar ca să scape, plătesc!

Mai exact, plătesc copiii și nepoții, care le mint, le ascund executările reale, așa cum spui că ai dat mai puțin pe un lucru ca să nu se amărască cel din fața ta.

”Doctora Angelina Moise ne-a recomandat Vitalaire”

Filofteia Băncilă, din Teișani, Prahova, e internată în 2013 la spital la Văleni.

”Mama e bolnavă de inimă, plămâni, tiroidă. Doctora Angelina Moise ne-a recomandat aparatul și firma Vitalaire, că mai bine nu ni-i recomanda! O rețin că o cheamă ca pe nepoata mea. De la spital, de la Văleni, e doctora. Ne-au zis să ne ducem la Casa de asigurări, ne-a făcut forme, tot, că e doar un leu. De la un leu am ajuns faliți!”, povestește Maria Soare, fata bătrânei.

Filofteia o aude.

“Să n-o băgați pe doctoră, că asistentul mi-a zis de aparat. <Mamaie, ce faci tu cu răsuflatul ăsta?>. Mi-a zis să merg undeva și s-au dus nepoții. Mi-a zis că iei aparatul și dai un leu”.

În spatele ei, pe perete este lipit calendarul bisericesc, Rembrandt-ul de hârtie al caselor de țărani români.

”Aveți de plată 2.500 de lei”

Filofteia folosește aparatul de la Vitalaire din 6 februarie 2013 până în septembrie 2013.

”M-am descurcat cu aparatul cum am putut. M-am obișnuit să stau singură. Sunt văduvă de 30 de ani, bărbatul a fost muncitor necalificat”, spune ea.

La un moment dat cade, din senin, somația!

”2.500 de lei ne-au spus că trebuie să plătim”, povestește fata, și ea locuitoare în Teișani, primul sat la nord de Vălenii de Munte.

Când deschide executarea silită, fata înțepenește.

Pusese drept garant, fără ca omul să știe, talonul de pensie al lui bărba-su!

”Ne-au amenințat că ne iau casa”

Chestia e că Vitalaire nu aduce aparatul fără unul sau doi giranți semnați pe contract.

Asta-i regula firmei care are 3.000 de procese, din care câștigă peste 90%. Ei susțin că au deservit peste 30.000 de pacienți, deci procentul celor pe care i-au executat nu e exagerat.

Numărul proceselor e unic în sănătatea românească!

”Ne îngrijorează numărul nostru de procese. Am căutat la instanțe și am văzut că ceilalți din industrie au mult mai puține. Am întrebat la CAS de ce. Ne-au spus că avem multe pentru că noi chiar vrem să ne recuperăm banii. Acum ne gîndim să dăm în judecată și Casele” Dragoș Bobu, avocatul Vitalaire

Revenim în casa de lemn din Teișani. La masa acoperită cu mușama înflorată.

Cum Filofteia are pensia minimă socială, Maria propune firmei să ia drept garanție pensia soțului, de aproape 800 de lei pe lună.

”Și mă trezesc că ne amenință că ne iau casa”, tresare Maria.

Pe fața ei nu străbate exagerarea amenințării. Poate că aici, în cătunul acesta, așezat pe culmi reci, oamenii iau cuvintele așa cum sunt.

780 de lei are pensia girantul, ginerele Filofteiei

341 de lei este pensia încasată de Filofteia Băncilă

Chetă de la nepoți

Fără soluții, Maria apelează la fata ei, nepoata Filofteiei.

Ăi tineri fac chetă pentru cei 2.500 de lei.

”Nici noi n-am avut banii dintr-odată și am achitat în rate”, mărturisește una dintre nepoate.

”Mamaia știe doar de 500 de lei executare silită că și asta i s-a părut enorm. Iar tata nu știe că i-am luat talonul” Angelica, nepoata Filofteiei

Uite avantajul neașteptat al unui ziar!

Jurnalele nu ajung în Teișani.

Nici Filofteia și nici ginerele ei nu prea au acces la net.

Rugăm televiziunile care vor prelua articolul să nu pronunțe nume și sume, cam așa cum fac cu marile firme de medicamente cînd apare cîte o nasoală!

”De unde să fabrici atîția bani?”

”Și am zis Băi, dar nu v-ați gândit la amărâtul ăsta, de i-ați luat talonul?! De unde să fabrici atâția bani și pentru ce să-i dăm?! Ne lăsați barem aparatul?”, își amintește Maria.

Sîc! Omul ia tubul cu aer în spinare și dus e.

În plus ridică facturile emise de firmă. Tot dosarul.

Acum, după dezvăluirile sursei din interiorul firmei, știm și de ce.

Oamenii ce să facă?

Achită nepoții pentru mamaia lor care le făcea de dimineață ochiuri.

 

Muzeul Satului

_CPR3412

Filofteia aruncă un lemn în godinul de fontă. ”Fără căldură nu pot respira”.

Iese, ca să ne însoțească, din casa scundă, șuierând.

Aruncă boabe la găini.

Pisica albă trage cu ochiul, dar nu e rândul ei la mîncare.

”Nu iese sufletul ăsta, că dacă ar ieși sufletul ar fi mai ușor!”, se plânge ea în urma pașilor tineri, ca orice bătrîn enervant.

Casa de lemn devine tot mai mică.

Ar fi fost o chestie s-o fi luat Vitalaire!

Puteau s-o instaleze, alături de altele confiscate după aceeași metodă, în Muzeul Satului Global.

“Din pensia mea de 400 de lei m-au pus să plătesc amendă de 50 de lei pe lună!”

Eufrosina Diaconescu vorbește greu, în fundal.

”E bolnavă de astm, de diabet, acum și-a rupt și șoldul”, spune sora ei, Alexandrina Diaconescu.

Eufrosina are 76 de ani și suferă vizibil.

Locuiesc amândouă în Pucioasa, Dâmbovița.

Alexandrina rostește povestea. Mai în puteri, ea e cea care garantează contractul aparatului de oxigen pe care Vitalaire îl închiriază Eufrosinei.

De plătit plătește Casa de Asigurări de Sănătate Dâmbovița.

Până când nu mai e suficient de mult, suficient de repede, suficient de bine, nimeni nu știe exact cum ar trebuie să fie plata.

Firma le dă în judecată.

Alexandrina și Eufrosina. Ați mai auzit nume atît de frumoase?

”Doctorița Bădescu, pneumolog de la Târgoviște, ne-a zis că o să ne sune o firmă”

-Pentru ce a luat sora dumneavoastră aparatul de oxigen?
-Pentru astm. Am fost acum doi ani la consult la doctorița Bădescu, de la pneumologie, din Târgoviște.

-La Spitalul Județean Dâmbovița?
-Așa îi zice? Spitalul de pe bulevardul cel mare din Târgoviște!

-Și ce s-a întâmplat?
-Am stat câteva ore pe hol și, apoi, la consult doctorița Bădescu ne-a spus că o să ne sune o firmă ca să ne dea un aparat. Că n-o să ne coste nimic că banii îi dă Casa de Sănătate.

-Și?
-Ne-a sunat un băiat. A venit, ne-a lăsat aparatul de respirat. Ne-a cerut să-i dăm și lui ceva.

-Bani?
-Da, de fiecare dată îi băgam ceva bani în buzunar. Apoi, o dată pe lună trebuia să merg cu Eufrosina în Târgoviște, să stăm la spital, apoi la Casa de Sănătate ca să luăm o hârtie pe care s-o trimitem la firmă. Dar cu toate drumurile astea era cheltuială mare și jale!

-Ați renunțat?
-Cum să renunț că sora mea avea nevoie de aer?! M-am dus doar eu și am rezolvat. Tot cheltuiam pe drum o grămadă de bani, dar măcar nu o mai transportam și pe ea. Într-o lună nu m-am putut duce și atunci ne-am trezit acasă cu o amendă.

-Amendă?
-Sau cum îi zice, ceva că ne amenința firma că ne duce la tribunal! Ne-a dat în judecată. Pentru că am întârziat să trimitem hârtia de la Casa de Sănătate ne-au pus să plătim noi 300 de lei. Auziți? 300 de lei și eu am pensie de 400 de lei.

-Ați plătit?
-Da, ce să fac??, doar nu suntem noi oameni de tribunal! Am plătit 50 de lei pe lună și am achitat tot, am chitanțele păstrate.

A plecat fără ”bună ziua”

Apoi, după ce sting datoria, Alexandrina și Eufrosina, ultima cu vocea ei aproape stinsă, spun: ”Gata! Ajunge!”.

”I-am zis băiatului să vină să ia aparatul”, istorisește Eufrosina.

Agentul de vânzări de la Vitalaire se prezintă la datorie.

E sigur pe el: ”Păi, acum nu mai e nevoie să-l luăm, că ați achitat. Totul va fi bine”.

Una lângă alta, ele cred altceva.

În casa lor din Pucioasa, casă care a văzut iubiri și trădări, naștere, boală și moarte, cele două surori stau una lîngă alta și îi zic agentului: ”Nu vă mai explicăm nimic. Luați-l acum!”.

Insul pleacă nervos, cu bidonul în spate.

”Nici bună ziua nu mi-a dat”, surâde Alexandrina.

”Uneori funcționează, alteori, nu”

-Ce ați făcut după?
-I-am spus și doctoriței Bădescu: nu mai vrem cu firma asta! Apoi ne-am descurcat, am luat un fel de spray cu aer, Eufrosina îl folosește când e cazul, dă de câteva ori și se termină repede, dar n-avem ce face.

-Și sprayul funcționează?
-Uneori, da. Alteori, nu. Eufrosina a fost și de câteva ori internată aici, la spital, că a avut nevoie de oxigen.

Între timp, Eufrosina a căzut dintr-o prostie, cum cad băbuțele cînd e să încurce lumea, și are nevoie de un cadru.

”Domnul doctor Bădescu, soțul doamnei doctor, are clinică aici, la Pucioasa. Dânsul are cadru, dar credeți că o să ne dea?”.

Vasilichia din Lehliu Gară

Vasilichia Nicodim s-a stins, în Lehliu Gară, la 80 de ani.

Fata ei, Maria, lucrează în spitalul local.

A crezut că asta o vaccinează cu înțelepciune în fața Vitalaire.

Că va înțelege.

Vasilichia a folosit concentratorul de oxigen vreme doi ani de zile.

”După o vreme ne-am trezit că trebuie să achităm 1.375 de lei penalități. M-am dus la Casă că sunt colegii mei. N-am înțeles nici acum ce s-a întâmplat, ce lună lipsea, că eu am avut grijă să avem decizia mereu”, explică, iritată, Maria.

Dată în judecată, a pierdut și a plătit.

”Dumneavoastră înțelegeți ceva?”

Calculul pe care îl face și acum Maria, calcul pe care Vasilichia nu l-a aflat niciodată, este următorul.

Femeia din Lehliu răsfoiește documentele: ”219 lei pe lună. Atât trebuia să plătim. Nu știu ce decizie de la CAS a lipsit. Una, două? De ce? Și am ajuns la 1.375 de lei, de care am fost anunțată în iulie 2015. 270 de lei penalități, 298 titlul executoriu, 867 cheltuieli de executare, dumneavoastră înțelegeți ceva?!”.

”Eu pricep un singur lucru: interesul tău, Vitalaire, a fost să-mi crești penalitățile!” Maria Ciuraru, fata Vasilichiei

Bentu a fost primul om cu butelia în spate

Lucian Bentu, directorul firmei Vitalaire, a trimis ieri un mesaj ziarului.

În nume propriu, nu în numele firmei.

”Nu am știut până în data de 20 noiembrie 2016 de existența unei facturări ilegale. În urma sesizării dumneavoastră am demarat o procedură internă de verificare a facturilor, am informat firma mamă și aștept deciziile superiorilor mei. Referitor la cel care a falsificat actele sunt sigur că justiția să își facă treaba”.

Îl reproducem integral la final.

E lesne de văzut că Bentu nu neagă existența facturilor false cu care firma a mers în procese și le-a câștigat.

Dimpotrivă.

El vorbește despre ”cel care a fasificat actele”, ceea ce semnalează o recunoaștere tacită, un indiciu a ceea ce au găsit în contabilitate, că au avut suficient timp să caute!

Azi e a treia zi de investigație jurnalistică.

Filofteia, Eufrosina, Vasilichia. Ele au vorbit.

Megacorporația Air Liquide Vitalaire tace.

Pare că șefii i-au luat directorului dreptul de a vorbi în numele firmei, de vreme ce Bentu anunță că se exprimă ”în nume personal”.

Lucian Bentu, omul care, după propriile mărturisiri, era acum 10 ani un factotum al firmei pe care a pornit-o de la zero.

El negocia, el făcea calculele, el semna contractele și el lua în spinare bidonul cu aer.

***

Se crapă de ziuă în Teișani.

Pe patul înalt, care te ferește de curentul de pe jos, trage rău în casele vechi de la țară, Filofteia vorbește cu cineva de dincolo de ea: ”De ce vă feriți de mine, că-i mai rău să nu știu?! Spuneți-mi și mie, să știu și eu pe ce lume sunt!”.

Directorul Bentu: ”Ceea ce am citit în articolul dumneavoastră sunt lucruri la care nu am contribuit”

_RKY2702

Stimate domnule Tolontan,

În 21 noiembrie 2016, a apărut acest articol:

https://www.tolo.ro/2016/11/21/marturii-si-documente-dintr-o-multinationala-pharma-firma-noastra-insala-bolnavii-saraci-din-romania/

Și vă rog respectuos să-mi acordați următorul Drept la replică personal:

Aș dori să vă spun trei lucruri:

1. Persoana numită în articol „Coordonator care a plecat din Vitalaire și s-a decis să vorbească” și se autodenunță (în opinia mea) că a falsificat facturile și a înșelat pacienții nu a acționat la ordinele mele sau în urma unor ordine pe care eu le-am dat. Sunt sigur că justiția își va face treaba, iar aceasta își va primi pedeapsa.

2. Compania pe care o conduc, în calitate de director general din anul 2012, NU își înșală pacienții sau partenerii. Este o afacere legală și privată. Ceea ce am citit în articolul dumneavoastră sunt lucruri de care nu am avut cunoștință și la care nu am contribuit.

3. Am solicitat departamentelor abilitate din cadrul Societății un Raport, pentru a confirma sau infirma cele prezentate în articolul dvs. În cele ce urmează, am să dezvolt.

N-aș fi dat acest Drept la replică dacă titlul articolului, precum și mai multe ambiguități din text nu ar induce publicul în eroare: „Firma noastră înșală bolnavii săraci din România”.

Cititorul presupune că cel care face această declarație este un angajat al firmei sau este chiar directorul acestei firme, adică eu – ceea ce este fals.

Lipsește o precizare: cine declară asta? Cine e „coordonatorul”. Dacă această persoană mai este angajată a societății noastre și nu este un fost salariat – nu pot încă să îi spun infractor, pentru că sistemul juridic o să decidă – deci, dacă este un angajat al societății, îl rog să își dea demisia de onoare și să părăsească firma.

NU ÎMPĂRTĂȘEȘTE valorile pe care eu încerc să le transmit angajaților.

Vitalaire, firma pe care o conduc, a contribuit la creșterea calității vieții a peste 35.000 de pacienți! La acest moment, avem 8.000 de pacienți care au nevoie de aparate și 60 de angajați. Nu știu dacă sunt pacienți bogați sau săraci, noi tratăm pacienții cu aceeași atenție și înțelegere. Nu fac – și nu facem – o investigație legată de veniturile celor care apelează la serviciile noastre.

Nu se specifică nicăieri în articol – deși am declarat acest lucru! – faptul că există mai multe firme care furnizează aceleași servicii ca și noi. Nu deținem un monopol și nu obligăm în niciun fel bolnavii să achiziționeze sau să închirieze produsele noastre. Și ar mai fi trebuit să se explice că o parte din aceste servicii sunt decontate de Casa de Asigurări de Sănătate și o parte nu.
(Sincer, eu mi-aș dori sa fie decontate pentru toți bolnavii și nu doar pacienților aflați în stadiul 4, în anumite boli). Pacienții cumpără sau închiriază un produs de la noi. Și aceasta este afacerea! Noi livrăm oxigen! Nu ducem pacienții în tribunal și îi păcălim!!!

Nu înțeleg de ce jurnalistul care a investigat a acceptat acest răspuns:
– „Pentru că asta ni se spunea să facem! Deși prin contracte ne angajăm să trimitem facturile lunare către pacienți, noi sîntem antrenați să nu îi avertizăm, tocmai pentru ca bolnavii să adune datorii. Abia atunci îi dăm în judecată”.

Nu a pus și întrebările de bun simț: Cine v-a cerut acest lucru??? Cine v-a antrenat și cum???
Domnule jurnalist, mă repet: noi tratăm pacienții cu aceeași atenție și înțelegere, indiferent dacă sunt bogați sau săraci. Pentru ei, oxigenul este vital. Am implementat, din momentul în care am preluat conducerea firmei, o politică de simplificare a birocrației de închiriere a aparaturii. Și vreau să vă mai spun că sunt câteva mii de pacienți cărora Vitalaire nu le-a facturat o parte din servicii pentru a nu le crea probleme.

Referitor la numărul mare de procese, doresc să vă spun că o cifra neraportată la nimic poate părea mare, mică sau uriașă. Sunt aproape 2.500 de procese în instanță, în ultimii 10 ani și 35.000 de pacienți. E mult? E puțin? Nu știu. Dar știu că acei oameni au beneficiat de produsele noastre, au trăit în mai puțină suferință și nu au plătit costurile legate de închirierea aparaturii. Casa de Sănătate decontează acest serviciu doar dacă pacientul îndeplinește anumite condiții. În acest context, avocatul firmei a apelat la varianta legală de a merge în instanță și de a recupera debitele.

Referitor la afirmațiile „coordonatorului care a plecat din Vitalaire și s-a decis să vorbească”: „Vreau să vă arăt cum firma Vitalaire escrochează pacienții și face evaziune fiscală! Eu sunt cel care a falsificat actele!”.

Vreau să fac următoarele precizări: nu am știut până în data de 20 noiembrie 2016 de existența unei facturari ilegale. În urma sesizării dumneavoastră am demarat o procedură internă de verificare a facturilor, am informat firma mamă și aștept deciziile superiorilor mei. Referitor la cel care a falsificat actele sunt sigur că justiția să își facă treaba.

Cred cu tărie că în România se poate face o afacere corectă și cinstită. Și nu cred că dacă nu vorbim despre o problemă, ea nu există.

Cu sinceritate, Lucian Bentu

 

Episodul 1. ”Mărturii și documente dintr-o multinațională pharma: “Firma noastră înșală bolnavii săraci din România!”.

Episodul 2. Parchetul din Iași a deschis ieri un dosar de evaziune fiscală! Noi acte interne confirmă: Vitalaire încasa bani și de la CAS, și de la pacienți. Bolnavii restanți sînt amendați cu 73% pe an!

Episodul 3. Prima reacție a autorităților. Directorul CAS București dezvăluie: ”Vitalaire a comis o ilegalitate când a luat bani și de la pacienți, și de la Casă! Sediul Vitalaire din București este în aceeași clădire cu CAS!”.

 

Citește și primele 3 episoade ale investigației:

  1. Mărturii și documente dintr-o multinațională pharma: “Firma noastră înșală bolnavii săraci din România!”
  2. Parchetul din Iași a deschis ieri un dosar de evaziune fiscală! Noi acte interne confirmă: Vitalaire încasa bani și de la CAS, și de la pacienți. Bolnavii restanți sînt amendați cu 73% pe an!
  3. Prima reacție a autorităților. Directorul CAS București dezvăluie: ”Vitalaire a comis o ilegalitate când a luat bani și de la pacienți, și de la Casă! Sediul Vitalaire din București este în aceeași clădire cu CAS!”

Comentarii (90)Adaugă comentariu

din tecuci  •  23 noiembrie 2016, 14:18

Dna carmen, am avut rabdare sa citesc tot ce ati scris. Dupa tot ce ati spus pot sa ma gandesc la un singur lucru. Dvs sunteti aici in incercarea de al "spala" pe saracutul bentu. Sunteti ruda cu el? lucrati pt el?...nu de alta dar sa intelegem si noi de unde atata inversunare. nu zice nimeni ca la CNAS totul e exact asa cum trebuie, dar dvs prea il luati in brate pe bentu si vitalaire...pe bune, nu ne luati de prosti

Stefan  •  23 noiembrie 2016, 14:27

In limita mea de 7 comentarii pe ora :D atat vreau sa mai spun. Ar fi interesant ca tolo.ro sa colaboreze cu ziare straine pentru ca multi nationalele astea ar fi mult mai atente cu ce fac in Romania daca ar ajunge in presa straina ce porcarii se intampla pe la noi. Ca asa probabil se aplica sistemul partea mea e atat, in rest nu ma intereseaza cum si ce faceti voi acolo. Si cand apar probleme, dau un comunicat ca nu au stiut nimic, politica lor descurajeaza comportamentele respective, sustinem moralitatea, etica si pe Mos Craciun presedinte. Sunt convins ca unele subiecte ar fi foarte interesante pentru presa europeana, desi unii ar putea aduce ca si contra argument raul facut imaginii tarii, pe principiul ca *** nostru sa il ascundem sub pres, sa avem parte doar noi de el.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

all  •  23 noiembrie 2016, 14:29

bunch of idiots ...echipa moderare ...doamna si a spys parerea ..cred foarte la obiect..concret nu lacrimi..si bla bla...gata ati blocato ..sunt curios ce faceti daca posteaza cu diferit account.....

Ionescu Antonio  •  23 noiembrie 2016, 14:34

Domnule Tolontan va rog sa oferiti garantia cititorilor dumneavoastra, ca dupa finalizarea anchetelor din partea organelor abilitate, daca toate investigatiile prezentate se vor dovedi ireale, sa va cereti public scuze pentru prejudiciul de imagine cauzat companiei. Nu de alta dar ati mai inceput anchete care se anuntau a fi incendiare si s-au terminat brusc la nici 24 de ore de cand ati inceput! Va multumesc! cu respect

xxxx  •  23 noiembrie 2016, 14:34

hai ca e amuzant si e ultimu comment voi toata ziua libertatea presei bla bla dat daca cineva posteaza ceva ce nu place ..block ...ipocrizie...

EUEU  •  23 noiembrie 2016, 16:05

Eu am o singura nedumerire d-na Carmen nu e cumva Basescu care mai intoarce inca o data buzunaru. Nu vedeti ce vedeti cu ochii vostri e cum va spun eu . Pe bune? Cucoano, ca altfel nu mai pot, nu vezi bine cu ochii? Nu vezi facturile alea sunt mari cat o zi de post sa vada si ala cu dioptrii 1 milion. Matale nu vezi ca facturile sunt masluite, facturi cu acelasi numar au valori diferite, du-te si citeste OMFP 3512 sa vezi pentru inceput ce a incalcat tanarul frumos si liber angajat la multinationala lu peste. Facturile cu valori mari au fost gasite la instante la procese. Mai clar de atat ce vrei? Crezi poate ca d-l Bentu si cu avocatu lu peste nu stiau ce duc la instante pe bune? Hai du-te si te culca ca are Bentu grija de tine du-te si dormi linistita. M-am saturat de prostii *** din tara asta. Bai va urasc, va urasc prostii prostilor.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Cornel  •  23 noiembrie 2016, 16:16

Sa va spun un lucru cat se poate de real si dovedit cu inscrisuri emise de Vitalair.Data facturii emise pencru chiria dispozitivului de oxigen precum si a consumabilelor este aceasi cu data ca termen de plata,ori facturile se expediaza prin posta (fara confirmare de primire)expeditie simpla care dureaza pana la pacient minim 3-4 zile ,pacient care este deja in situatia de a plati penalitati de intarziere de 0,09%/zi.Dar daca se mai pierde corespondenta ?

Cătălin Tolontan  •  23 noiembrie 2016, 16:27

Ionescu Antonio: despre ce investigatii care s-au stins dupa 24 de ore vorbiti, va rugam?

Ilie  •  23 noiembrie 2016, 16:32

Ne plangem ca strainii cumpara tot in tara asta. Se pare ca e bine ceea ce fac strainii. Romanii nu sunt capabili decat sa fure. Unde este capital romanesc, acolo clar este coruptie.

Stefan  •  23 noiembrie 2016, 17:00

Stiti cum e cu penalitatile astea? Ca la furnizorii de cablu, ca asa imi vine in minte un exemplu personal. Daca ai noroc si ai bani si/sau cunosti legislatia, le dai peste bot cu penalitatile lor, si cu clauzele abuzive. Imi vin in minte rezilieri unilaterale de contract cu furnizori de tv/internet/telefonie dupa care indivizii mi-au trimis facturi cu niste sume umflate pentru ca am reziliat contractul, cu motivare puerila si ori rau voitoare ori incompetenta, pentru ca incalcau legislatia in vigoare. Cateva emailuri lamuritoare cu citate din legislatie, cateva linkuri de pe pagina protectiei consumatorului si ba boom. O domnisoara extraordinar de draguta te suna sa iti spuna ca a fost o greseala si ca voi primi facturile corectate. Care culmea, imi vin pe minus, cu bani care trebuie sa ii incasez eu. Varianta norocoasa. Varianta cealalta e cea in care nu stii legislatia, nu ai prieteni sau cunostinte care sa te poate ajuta cu sfaturi si nu ai bani. Platesti ca nu ai ce face sau in situatia furnizorilor tv/internet/telefonie nu schimbi furnizorul si le inghiti magariile. Din cate inteleg victimele sunt din zone defavorizate, fara access la informatie sau la ajutor profesionist, adica victimele perfecte. Imi pare rau ca la noi nu sunt prea intalnite "class suits" sa ii mulga de bani pe nesimtitii astia care jupoaie de bani oameni vinovati in cel mai rau caz ca nu au bani. Pentru ca atunci nu ar mai exista nesimtirea asta pentru ca s-ar gasi cate unul doi care sa ii reprezinte pe toti intr-un singur proces si sa se ocupe de cheltuielile initiale de judecata.

Vasglomerulul  •  23 noiembrie 2016, 17:24

***

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Mirela  •  23 noiembrie 2016, 17:26

"Bai va urasc,va urasc prostii prostilor?",asta nu e de cenzurat,echipa?Alte comentarii de bun simt le-ati fragmentat,dar afirmatiile incrancenate nu le vedeti?

ionescu antonio  •  23 noiembrie 2016, 17:36

Domnule Tolontan va asigur ca dumneavostra stiti cu siguranta mai bine decat mine despre ce articole este vorba. S-ar putea ca nici colegii dumneavoastra de redactie sa nu stie mai bine decat dumneavostra acest lucru. In schimb as avea o curiozitate personala, nu stiu daca impartasita si de alti cititori ai dumneavoastra: de ce v-ati mai intalnit domnule si ati pierdut timpul 2h (dupa cum spuneti in primul articol) si cu directorul si cu avocatul daca aveti atatea dovezi la dosar ? sa-i intrebati ce? ca dupa asemenea acuzatii grave oricum aveau responsabilitatea de a va raspunde oficial si institutional, ceea ce s-a si intamplat de altfel. Sau inainte de publicarea vreunui articol vreti sa simtiti ce pericol reprezinta interlocutorul sau *** cu "victima"; nu de alta dar lasati loc la interpretari pentru unii cu mintea odihnita ca mine si poate suntem mai multi in "secta asta" ce n-au liniste din cauza unor asemenea curiozitati. Va multumesc anticipat pentru raspuns!

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

basilicus  •  23 noiembrie 2016, 18:29

Ehe.....seara, au venit "priceputii" in divagatii. Si totusi, niciunul nu e in stare sa "explice" facturile multiple cu acelasi numar. De aceea se rezuma la insulte, insinuari, victimizari . Si cu cat sunt mai multi, cu atat e mai amuzant, e semn ca deranjul facut de Tolo e mare.

elle  •  23 noiembrie 2016, 18:51

Aveti dreptate @basilicus. ECHIPA deranjeaza , dar sper ca nu se vor opri .

Corina-mer  •  23 noiembrie 2016, 19:36

Este destul de neclar. In general, terapia cu oxigen se recomanda celor cu BPOC in forme severe, emfizem, astm refractar care nu raspunde la tratamentele obisnuite. In plus, nici nu spuneti in articol, ce acopera exact, Asigurarea de Sanatate? Aparatele sunt fixe sau mobile? Ofera gratuit si aparate, le inchiriaza sau pacientul cumpara aparatul? Se livreaza la casele pacientilor tuburile cu oxigen sau le ridica acestia. Cum? gratuit sau contra cost? Dvs. nu lamuriti nimic. In plus, reteta doctorului sau recomandarea pt. terapia cu oxigen ar trebui sa cuprinda informatii exacte: Cand are nevoie pacientul de oxigen? In timpul odihnei, al efortului, in timpul somnului? Cati litri/minut pentru fiecare situatie si cate ore/zi are nevoie? Care este istoricul bolii si al tratamentului? Nu va suparati, am intalnit la sate bolnavi cu astm - care fumeaza intr-una si nici macar nu folosesc medicamentele prescrise de doctor si obtinute de la farmacii - Seretide , Ventolin sau alte medicamente speciale pt. astm sau le folosesc impropriu. Le trebuie si educatie nu doar tratamente si medicamente. Pentru ca in astm, e f. important sa fie controlat continuu cu li se recomanda.

Ted  •  23 noiembrie 2016, 19:53

Hai sa lamurim un mic aspect: Directorul General al unei companii semneaza raportarile contabile semestriale. Acolo sunt trecute creantele. Tot acolo apar si sumele in litigiu. Cand ceri 120 de lei in instanta si inregistrezi 0,01 lei in contabilitate, multiplicat cu numarul de datornici (aprox. 3000) si numarul de luni (media 3-4 a cazurilor prezentate), apare o diferenta de peste 1000000 lei. Nu poti sa nu o sesizezi. Opinia mea este ca atunci cand un director general nu vede o astfel de diferenta, el nu vrea sa o vada. Ce declara directorul asta este de o nesimtire rar intalnita. Toti cititorii cu un minim de cunostinte de management si/sau contabilitate sunt luati de fraieri ...pe principiul "s-a intalnit hotul cu prostul". Cei care au acceptat sa emita 2 facturi fiscale cu acelasi numar, indiferent de pozitia din firma, au comis o infractiune si stiau asta. Asa ceva nu se accepta. Faptul ca au spus presei nu ii scapa de raspunderea penala.

Ramon  •  23 noiembrie 2016, 20:17

știți, în 1990 era o vorbă, cu *** ați încercat ? Puteți constata acum că este mai eficace decât ce face setea de înavuțire a concetățenilor noștri, pentru că livrare de produse și îmbârligarea unor persoane naive este făcută de frustratele noastre care au tratat acele bătrâne care nu or fi avut de unde să dea șpagă. Și citeam mai sus ce scria ȘTEFAN despre firmele de cablu și îmi aminteam că acum 3 ani am primit 4 facturi cu sume diferite, (între 40 și 120), pentru aceeași ultimă lună în care mă uitasem 2 zile la TV, după rezilierea contractului cu UPC. Atunci când le-am spus că anunț procuratura pentru insușire de foloase necuvenite, mi-au dat ultima factură, de 40 lei, iar luna următoare mi-au trimis una cu 0 lei de plată. Deci, după telenovela dezinfectanților descoperiți tratarea persoanelor slabe cu duhul puse să plătească în necunoștință de cauză, aparate care probabil nu se vând prin alte părți. Și dacă ne-am prins cum vine treaba cu campania de minciuni electorale, fraieri cei care votează pe unul sau altul, ne mai așteaptă, probabil, cine știe câte găluști otrăvite NU DE LA MULTINAȚIONALE CI DE LA ANGAJAȚII ROMÂNI AI ACESTORA. Și sărmanele parchete nu atâția oameni câte excrocherii pot inventa românânii

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

ncos  •  23 noiembrie 2016, 20:25

@Ted si nu numai .... Voi ati observat cu atentie factura, in detaliu ?!?! In primul rand este vorba de o suma de incasat iar la randul 2 este suma stornata probabil decontata de catre CAS !!!! ramanand un rest de plata de 0.01 !!!!!!!!!!!!!!!!

Cătălin Tolontan  •  23 noiembrie 2016, 20:52

@ionescu antonio: cind intrebati jurnalistii de ce vorbesc cu toate partile e ca si cum ati intreba frizerii de ce tund pe ambele parti sau de ce soferii conduc cu un volan si nu cu o rigla :-) Pentru ca aceasta e meseria noastra ne-am intilnit cu cei doi sefi ai firmei, pentru ca dvs sa aveti informatii cit mai multe si cit mai bune. Haideti sa avem rabdare, lucrurile se vor afla usor, usor, a intrat si justitia pe fir, ea are alte mijloace. Am trecut de zeci de ori prin aceste zile. Neincredere, frustrare, furie (din partea celor vizati sau partizanilor), intrebari. Se lamuresc toate.

romi  •  23 noiembrie 2016, 21:15

Ce tupeu pe acest așa zis "director"ca nu Știa nimic,nici un copil de 3 ani nu ar crede asta,ce rău îmi pare ca nu suntem in China,sa fi fost Condamnați cu toții la moarte,au ajuns sa cerseasca banii si de la niște bătrâni săraci si care mai puțin de trăit,Rușine,Rușine,Rușine,

Lu  •  23 noiembrie 2016, 22:27

Nenorocitii! La puscarie cu firma lor franceza cu tot! Si acei medici de nimic! Rusine lor!

Cătălin Tolontan  •  23 noiembrie 2016, 22:38

@ncos: de trei zile n-au negat nimic in legatura cu facturile. Si n-au negat dintr-un motiv simplu. Facturile sint doar o parte a ceea ce se intimpla la Vitalaire. E mult mai mult. Un pic de rabdare.

eueu  •  23 noiembrie 2016, 22:48

Ptr n cos si nu numai. Am vazut facturile conform legilor romanesti si a legilor de oriunde de pe planeta nu ai voie sa ai 2 fact cu acelasi nr. Si val diferite. Citeste omfp 3512. Daca nu va pricepeti la ce dracu va bagati sa comentati. In plus baza de date de contabilitate factura e 0,1 in instante e 60 lei. Tre sa va chinuiti rau sa le dregeti busuiocul. Nu va chinuiti degeaba nu sunteti prea priceputi mai rau va afundati ***.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Cătălin Tolontan  •  23 noiembrie 2016, 23:05

@eueu: multumim, calm :-) Facturile sint clare. Clare sint si documentele in care se vede ca au luat bani si de la pacienti si de la Casa. Si mai sint multe ale lucruri care vor iesi la iveala. Pentru fiecare clipa cind va frustrati acum vor veni zece clipe cind veti spune: am gindit corect, de bun simt, sintem inca intr-o lume cladita pe recunoasterea faptelor.

Cătălin Tolontan  •  23 noiembrie 2016, 23:51

@romi: statele care mai au pedeapsa cu moartea se numara pe degetele unei miini. E adevarat ca majoritatea romanilor si-ar dori-o, dar asta nu o face mai civilizata, mai umana sau mai eficienta.

Stefan  •  23 noiembrie 2016, 23:59

Mi-ar placea cand scrieti articole despre subiecte de genul acesta, sa informati, daca se poate, publicul larg cu notite pe finalul paginii, de exemplu cu notite despre care institutii de stat oferma informatii publice despre desfasurarea ulterioara a actiunii. De exemplu eu sunt foarte curios cum evolueaza afacerea Hexi Pharma in justitie, dar habar nu am ce institutii publice ofera informatii si unde as putea urmari in timp real respectivele informatii. Am impresia ca nu sunt singurul care habar nu are cum sa evalueze starea de fapt in multe situatii mai mult decat din urmarirea declaratiilor lui X sau Y. De fapt am impresia ca rumanul e foarte usor de dus de nas pentru ca multe informatii care sunt publice cica sunt dosite asa de bine ca omul de rand ca mine nu stie unde sa se uite. Sau poate ati putea face asta intr-un serial de articole dedicate exclusiv unor astfel de subiecte.

Marcel  •  24 noiembrie 2016, 3:59

Despre cum functioneaza sistemul de sanatate si la noi si in America si peste tot. https://www.youtube.com/watch?v=p3V3TITSDxc

Edy  •  24 noiembrie 2016, 4:01

Mai Tolo ai o mana cu multe degete....sunt peste 30 de tari care au pedeapasa cu moartea si sunt 32 de state in US asta in caz ca te refereai la statele din US.

Liviu  •  24 noiembrie 2016, 6:01

Tov. Bentu stati sa vad daca am inteles bine. Un tanar frumos si liber mare sef la la o subsidiara a unei firme mari nu stie nimic de 3000 de procese dar plateste cheltuielei juridice pt. 3000 de procese si nu se intreaba bai nene sunt cam multe ce se intampla ? Deci ori esti foarte prost ori ne crezi pe noi foarte prosti .Alt tanar frumos si liber avocat de succes da persoane in judecata pe baza unor facturi false si nu stie nimic .Mie personal imi aduce aminte de HexiSpaga .Daca aveam un stat de drept adevarat toate astea nu erau posibile dar tinerii frumosi si liberi sunt ocupati cu plagiatul lui Ponta important si ala dar nu atat de important ca vietile oamenilor .Tara asta este pe un drum fara intoarcere si fara scapare in rau .Nimic nu se va schimba dar suntem datori sa incercam .Acum 20 de ani speram ca vin firmele mari straine si vor schimba Romania. Au venit cu bune si rele au pus sefii tineri frumosi si liberi si e la fel ca inainte. Toata lumea urmareste profitul si este normal dar nu cu incalcarea flagranta a legilor. Cum dracu sa mergi in instanta cu facturi false si nimeni nu observa? Intariti-va statul domnilor!(Vantu dixit).Statul roman e slab , corupt , incompetent,imdiferent si putem continua.Romania este pierduta , din pacate.

popand  •  24 noiembrie 2016, 6:20

De ce, în urma multor anchete jurnalistice, pagubele aduse oamenilor simpli sunt mai mari decât beneficiile? Asta poate fi o întrebare retorică. Dar, depășind retorica, am o întrebare concretă: știți că acum există spitale mari în România unde instrumentele medicale se dezinfectează cu ser fiziologic?

Cătălin Tolontan  •  24 noiembrie 2016, 8:08

@popand: nu e adevarat ceea ce spuneti. Aveti sentimentul ca e mai rau in spitale decit acum un an? Stim fiecare dintre noi mai multe, sintem mai precocupati si mai constienti, asta schimba lucrurile in bine. Nu credem ca dvs gasiti ca era bine ca sa folosim in continuare dezinfectanti falsificati. Asta e o afirmatie impotriva stiintei. Si intr-o societate civilizata argumentele stiintifice sint cele pe baza carora luam decizii.

Loredana  •  24 noiembrie 2016, 18:12

Nu inteleg cum 90% din cazuri au fost castigate in instanta. Pe ce baza au fost ele castigate daca Casa de Sanatate deconteaza costul serviciului acordat?

dana  •  24 noiembrie 2016, 21:32

bravo domnule ionescu antonio sunt foarte deacord cu dumneavoastra,si culmea ati fost cenzurat ca aduceti acuzatii grave care nu pot fi demonstrate dar si tolo aduce acestei firme acuzatii care nu toate pot fi demonstrate.Cumva s a intalnit cu cei doi la o cafea poate obtine si el ceva de la ei??!.Eu il cunosc personal pe domnul Bentu pt ca am lucrat pt el si este un mare domn(spre deosebire de tolo) si cinstit si respectabil sa va fie rusine pt ce insinuati despre el.

Ddd  •  24 noiembrie 2016, 23:31

Daca ma gandesc bine si dvs.sunteti unul din aceea care incita la violenta cei drept indirect.De la bun inceput ati facut in asa fel ca cei doi(avocat si director)sa para ei vinovati pentru tot ce se intampla dar eu va pot spune mai multe detalii necunoscute de voi.1 acel' baiat bun'care a divulgat acele informatii este un hot care a furat bani din firma si dupa ce a fost prins si obligat sa isi plateasca datoria a promis ca se razbuna si voi i ati jucat cartea.2.Nu te gandesti ca acesti 2 nenorociti care au furat de la saraci cum ati spus voi au familii si copii mici care sunt injurati si huiduiti pe strada?!domnule tolo mai poti sa dormi noaptea linistit daca se dovedeste ca acesti 2 oameni sunt nevinovati?!eu cred ca poti,esti mai fomist decat ei la un loc!!!

Eusebiu  •  25 noiembrie 2016, 2:01

Ati uitat mai spuneti ca firma vital aire mai are in portofoliu si sindromul de apnee in somn-simdrom de care foarte multi pacientii nu stiu..se manifesta in timpul somnului li se opreste respiratia intre 8 si 20 secunde . Firma ajuta foarte multi pacienti sa scape de acest simdrom sa nu se agraveze si omul sa moara in somn . Se manifesta in momentul cand un om sforaie in timpul somnului si se trezeste dimineata foarte obosit. Sau ca mai este in derulare o noua tehnologie care ajuta pacientii sa scape de insulina , asta nu se mai spune , firma Vital Aire chair se gandeste la pacienti bolnavi si sare in ajutorul lor cu noi tehnologi de vindecare , ca daca ar fi dupa stat ar trebui sa moara toti oamenii bolnavi. Multumesc

Ciprian  •  25 noiembrie 2016, 2:10

Cum se incasa sumele calculate în plus? Daca plata se face prin banca nu ai cum sa falsifici facturi pentru ca de exemplu suma de 100 ron de pe factura trebuie sa fie egala cu suma primita prin banca. Incasa prin chitanța falsa sau avea un cont separat? Sunt administrator și expediez colete cu ramburs prin curier, nu înțeleg cum poți emite o factura cu o suma și prin banca sa primești o alta suma. Singura varianta e sa aibă un alt cont neînregistrat pe firma și în care incasa banii.

Alin  •  25 noiembrie 2016, 11:14

Îmi pare rău că am ajuns să trag asemenea concluzii, însă cred sincer că ***, nu vor intelege. Răbdarea noastră începe să se termine , şi se stie bine că românul rabda, rabda până dă în clocot. Avem destule exemple în istoria noastră.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Alin  •  25 noiembrie 2016, 11:24

***

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Alin  •  25 noiembrie 2016, 12:14

Ba spuneti că incită la violență, ba că nu respectă regulile saitului. Astept un raspuns. Aveti adresa de email. Doar am semnalat unde o să ducă toată această ascundere a adevărului şi metodele statului mafiot din '89 incoace. Stiu că adevărul este cel mai greu de digerat, însă timpul

Comentează