Mesaj către decreței: ”În ciuda unui mediu de căcat, care nu vă lăsa să aveți nici un pic personalitate, ați reușit să deveniți cine sunteți azi”

sâmbătă, 5 noiembrie 2016, 10:11

Nu e nimic mai tare pe lumea asta la un job decît să lucrezi cu oameni mai talentați decît tine.

În ultimul episod din ”The Wire”, ăla cel mai lung, camera parcurge intrarea în redacția ziarului Baltimore Sun.

Pe perete se întrevede citatul lui H.L. Mencken.

Zice cam așa: ”… cînd mă uit în urmă la viața, în parte risipită, sînt tot mai convins că mare mea bucurie a fost aceea de a scrie știri. Mai mult decît orice altceva! E cu adevărat o viață de rege”. 

În orice meserie, adevărata viață de rege e să cunoști oameni mai buni.

Oana Titică a scris la BBC Good Food. După ce licența nu s-a mai reînnoit, ceea ce nu e responsabilitatea echipei, ci a managerului, adică a mea, a continuat să compună pe blog.

Și, ca să-și poată plăti facturile, a adăugat blogului Chicineta un buton pe care apeși și cumperi farfurii. Mai anti reclamă de atît n-am putut s-o scriu.

Într-o serie în care sîmbătă de sîmbătă apar aici, la ora 10, reflecții, jelanii și platforme de acțiune ale ”decrețeilor” despre ei înșiși, e interesant să vedem ce cred și alții despre noi.

Ce cred cei mai mici și mai buni ca noi.

Oana Titică e suficient de cinică pentru a scrie ceva despre ”decreței” și complet naivă încît să creadă că nu-i va păsa cînd și-o va fura pentru asta în comentarii. 

Încă ceva.

Pe cînd mă pregăteam să pun punct acestui ”șapou” (pentru generația Oanei: e un cuvînt folosit în preistoria umanității) m-am gîndit că e incomplet jurnalistic. Un om tînăr vorbește despre decreței. Și zice că el face parte dintre ”ăștia de 25-30”. Bine, dar cîți ani are?

Am și acum întrebarea în draft:

”Auzi, Oana, dar cîți ani ai, că trebuie să scriu?”.

Citiți-i textul și mai vorbim după!

Sigur, voi sînteți curajoși, ați fi trimis e-mailul! Mda.

Mesaj către decreței: ”În ciuda unui mediu de căcat, care nu vă lăsa să aveți nici un pic personalitate, ați reușit să deveniți cine sunteți azi”

de Oana Titică

Rândurile pe care le veți citi mai jos reprezintă o întâmplare fictivă.

Ca orice ficțiune, personajele ei nu există, dar sunt inspirate de momente reale din viața mea și a prietenilor mei.

Dacă încercarea de a o citi eșuează și abandonați textul la mijloc, vreau să rețineți un singur lucru. Generația ‘decrețeilor’ este foarte mișto. Noi, ăștia de 25-30, vă admirăm, avem nevoie de voi și poate nu v-o spunem așa des cum ar trebui.

Așa cum nu v-au spus-o nici părinții sau profesorii voștri – și știm cum e, pentru că și ai noștri au fost la fel. Vedeți, poate avem mai multe în comun decât vă imaginați 🙂

Vă îmbrățișăm și vă mulțumim,

Noi

***

Când iubitul o rugă pe Florentina Magiun să îl însoțească la reuniunea anuală cu colegii de liceu, tânăra jurnalistă brunetă acceptă fără să clipească.

Faceți cunoștință cu Florentina!

Deși ura cu pasiune reuniunile, pe care le considera o ocazie în care fiecare încerca să-l facă pe celălalt să se simtă prost, aceasta era perfectă pentru subiectul pe care îl documenta pentru următorul articol la care lucra: generația decrețeilor astăzi.

Florentina avea doar 30 de ani, iar interesul ei despre comunism era similar cu interesul unui păstrăv pentru analiză matematică. Cu toate acestea, acceptă subiectul articolului propus de editorul ei fiindcă:

• și-a dat seama că majoritatea oamenilor care îi plăceau, prieteni sau cunoștințe, aveau undeva între 40 și 45 de ani, deci se încadrau în limita teoretică de vârstă, ceea ce însemna că avea mai multe în comun cu ei decât cu generația proprie.
• atunci când a încercat să discute despre subiect cu colega ei recepționeră, Feli (25 de ani, super bunesă), aceasta a întrebat-o în timp ce își pilea unghia ruptă: ”cum adică decreței, fată? gen fursecurile alea lungi pe care dai prin mașina de tocat?”. Ceea ce a determinat-o pe Florentina să își dea seama că există persoane care nu doar că nu au auzit niciodată acest termen, ci, mai mult, unii au impresia că denumește un aluat fraged cu unt.

În mașină, în drum spre restaurantul unde avea loc reuniunea, Florentina și-a bombardat iubitul cu întrebări.

Faceți cunoștință cu Iulian! (și cu mama lui)

Iulian avea 45 de ani, era îmbrăcat într-o cămașă bleu casual de la Ralph Lauren, purta blugi care îi scoteau în evidență fundul lucrat zilnic la Worldclass și fuma pe geamul Volkswagenului curat ca lacrima.

În dreapta, Florentina își scosese pixul și agenda neagră, în încercarea de a lua notițe sau de a părea intelectuală (nici ea nu era sigură).

Iulian o intriga și, uneori, o intimida în același timp.

Îl cunoscuse de vreo lună și încă nu reușise să își dea seama dacă uneori se simte prost în preajma lui din pricina diferenței de vârsta sau, pur și simplu, pentru că Iulian avea o atitudine superioară, completată de o vulnerabilitate simpatică și de un instinct de a o proteja.

Iulian citea enorm de multe cărți și îi era frică de mă-sa.

Desigur, el  nu ar fi recunoscut ultima parte nici în ruptul capului, ci îi plăcea să spună ”o iubesc foarte mult, na, e mama, ce vrei să faci”.

Noaptea, la culcare, Iulian nu dădea niciodată telefonul pe silent, motiv pentru care Florentina se obișnuise să doarmă într-o simfonie de notificări de whatsapp.

-De ce nu dai și tu ăla pe silent? l-a întrebat ea într-o noapte, cu ochii împăienjeniți de somn.

– Dacă mă sună mama când dorm? Dacă i se face rău la 3 dimineața și mă sună și eu nu-i răspund?

– Mă-ta stă în afara Bucureștiului.

– Și?

– Păi, pula mea, dacă îi e rău, sună ambulanța, tu ajungi la ea într-o oră. Și ce să îi faci tu, un powerpoint cu simptome?!

– ….

– Ce vreau să zic e că n-are sens.

– Dacă mă sună după ce a ajuns ambulanța, n-a murit și mă sună să mă întrebe de ce nu am răspuns.

– ?!!???! ÎI ZICI CĂ DORMEAI ?!

– Nu se poate așa ceva.

”Tu nu ai cum să înțelegi”

Florentina se resemnă pe loc, conchizând  că e mai bine să nu deschidă subiectul ‘mama’ în preajma unui bărbat de 45 de ani  și că cea mai bună soluție să caute online dopuri de urechi.

În mașină, spre reuniune, Iulian încercă să îi dea detalii Florentinei, care punea încontinuu întrebări despre decreței: ”Fetiță, ce vreau eu să zic e că nu mi se pare ok să ne bagi pe toți în aceeași oală. Adică, uite, în primii ani când s-a dat decretul s-au născut foarte mulți copii, că nu se prinsese lumea care era faza. Asta a însemnat că la liceu erau foarte multe clase în același an, dar era valabil pentru ăștia născuți în primii ani de decret, mai mari decât mine, ei erau altfel decât noi. Erau mai multe clase în anul lor, nu știu, pula mea. Adică ok, la început au fost câțiva ani în care nu s-a prins lumea cam ce înseamnă asta, apoi au început să se adapteze. Adică au învățat și băieții să termine afară, știi ce zic?”.

Și îi dădea înainte.

”Plus că e o diferență între cine a prins liceul în comunism și cine nu sau cine a făcut facultatea în comunism. Voi ăștia tineri nu aveți cum să înțelegeți, iubita mea, ce limitate erau opțiunile și cum drumul îți era deja trasat”. 

Florentina nota tacticoasă.

Cu limba ridicată în colțul gurii, simțea cum o trece senzația numărul doi care se întâmpla în preajma unui bărbat de 45 de ani. (Senzația numărul unu era de interes intelectual. Pentru că de cele mai multe ori oamenii  de vârsta aceea erau foarte inteligenți, puteau purta o conversație și citiseră foarte mult, erau atenți, spre deoserbire de mulți dintre colegii ei care scrollau pe Facebook în timp ce vorbeau cu ea).

A doua, însă, era cea pe care o ai când îți spune cineva ”tu nu ai cum să înțelegi”, ca și cum era prea mică și nu avea permisiunea să asiste la discuțiile adulților, așa cum se întâmpla când o închideau ai ei în cameră în copilărie.

Compendiu (cuvînt folosit de decreței ca să epateze) de pierdere a virginității

Își aprinse o țigară și deschise geamul mașinii, cu un ochi la Iulian, fiindcă o amuza să îl vadă cum transpiră la gândul că tânăra o să găurească tapițeria Passatului.

Ajunși în bar, Iulian o rugă pe Florentina să se așeze la masă lângă Ana, fosta lui colegă, o gagică superbă și super deșteaptă, pasionată de al Doilea Război Mondial și filozofie, alături de care Iulian o anunțase că și-a pierdut virginitatea

– În baie

– În baie?!?!?!

– Da, în baia de la vestiar. Unde voiai să mergem?

Florentina tresări doar la gândul de a-și sprijini fundul gol pe o gresie jegoasă și începu să realizeze că poate generația lor era totuși mai deschisă la minte decât a ei, amintindu-și că ea își pierduse virginitatea în mijlocul unor aștenuturi albe apretate, în bezna unui apartament din Rahova .

Spre deosebire la alte reuniuni la care asistase, aceasta era atipică, fiindcă nu era chiar o ‘reuniune’, ci o ieșire la bere cu niște oameni cu care Iulian se vedea anual și nu cuprindea 30 de persoane, ci o mână de oameni interesanți, cu care păstrase un fel de prietenie distantă.

Ana avea 45 de ani, era CFO la o companie al cărei nume suna ca o boală ginecologică, pe care Florentina nu-l ținea minte niciodată, și era divorțată.

Părerea Anei despre generația decrețeilor, din care nu credea că face parte, era că ea și restul celor născuți în același an, fiind foarte mulți, au trăit într-un mediu supercompetititv, care i-a făcut să devină foarte buni profesioniști și oameni de carieră.

Date-ul ei din seara respectivă era fiul de 11 ani, Paul, care nu reușea nici să strănute dacă nu-i cerea voie mamei.

Corpul puștiului pur și simplu refuza să lase strănutul să iasă fără aprobarea maternă.

– E un copil așa de bun, nu-mi vine să cred ce noroc am. Tot aud de mame din alea pe care copiii nu le ascultă – Paul face orice îi zic și plânge dacă rămâne fără mine, e foarte mișto senzația, deși e ciudat uneori. O să vezi când o să mai crești și tu. Parcă, uneori, aș vrea să aibă mai multă personalitate, dar asta nu e așa important la vârsta asta, să-și facă el personalitate mai încolo, acum nu cred că e cazul.

– Da, ei, poate nu e chiar aș….

– VREI SĂ VEZI POZE CU EL?!?!

– E lângă mine, îl văd.

– Haha, da corect, ești haioasă. Nu așaaaa, pozeee la întâmplare. Ci poze din excursia asta în care ți-am povestit că am fost împreună, în Normandia! Am fost și la plajele unde au debarcat americanii. Nu știu, generația voastră a mai făcut chestiile astea la școală, că tu ești așa tânără?… Mă și enervezi. Oricum, să vezi ce clătite am mâncat la Saint Malo!

”Știi ce înseamnă să crești fără să ai încredere în tine?”

Florentina mai dădu pe gât un pahar de prosecco, înainte de a-și da seama că poate să iasă din această situație invocându-și statutul de jurnalist și reorientându-se asupra unui alt subiect cu care ar fi putut să stea de vorbă despre generația decrețeilor.

Laurențiu era un gras mega simpatic, pe care îl părăsise soția în urmă cu un an.

Îi luase nu atât copiii, cât și casa, iar acesta picase într-o depresie atât de nasoală, încât acum era pe punctul de a-și pierde slujba. Venise la reuniune cu noua lui iubită, medic rezident, în vârstă de 25 de ani.

– Oricum, e mișto să fuți ceva de 20 de ani, dacă știi ce vreau să zic… îi explică Laurențiu, atunci când iubita lui se dusese la baie să își pudreze nasul.

– Ă, nu, nu știu… mări ochii Florentina. Am o prietenă care a făcut sex cu un student de 19 ani și a zis că e nasol ( încercă ea o glumiță eșuată, plus că la al patrule pahar de prosecco, nici diplomația nu mai era la cote maxime). Îmi spuneai de generația voastră…

– Așa. Tu îți dai seama că noi ne-am născut, deși părinții noștri nu ne voiau? Adică, pula mea, voi chiar nu aveți cum să înțelegeți chestiile astea. Știi ce înseamnă asta, să n-ai încredere în tine? Noi suntem o generație care s-a născut din greșeală, care a crescut cu bătaie, cu alcoolici.

Grasul era de neoprit.

-Mie mi-a zis tata când mă bătea într-o zi: ”Dacă nu rămânea mă-ta gravidă, om eram!”. Habar n-aveți voi prin ce am trecut noi, totul din cauza unui decret dat de Ceaușescu.

– Păi, eu am acum 30 de ani, deci sunt născută după tine și ai mei mă băteau tot timpul. Și aveam trei ani la revoluție, explică Florentina beată, râzând isteric.

– Ă…

-Ce vreau să zic e că nu era de la căcatul ăla de decret. S-au născut mulți copii și după generația voastră pe care părinții nu i-au vrut. Faza asta cu bătutul copilului cu cureaua e ceva care a durat mult timp de atunci. AHAHAHHA. O dată, tata a luat un pantof și…

– Da, dar nu era la fel…

Omul era pe drumul lui.

– Laur, uite ce vreau să zic, (îl întrerupse Florentina, încercând să se sprijine cu cotul de masă și, ca de fiecare dată după ce bea, nimerind pe lângă și redresându-și rapid capul). Asta cu decretul mi se pare așa, cum să zic, o scuză de a da vina pe Ceaușescu ca să nu recunoști că părinții tăi au fost de căcat, pentru că ar fi prea dureros. Adică nu zic că nu te-au iubit, că sunt sigură că orice părinte își iubește copilul, dar mna, nu cred că le plăcea de noi foarte tare și eram un fel de deranj. Dar nu e de la decretul ăla. Ce vreau să zic e că așa au fost toate generațiile alea și n-ai cum să scuz….

Iar cîștigătorul esteeee… mama lui Iulian!

Florentina mai apucă doar să mai dea pe gât juma de pahar de prosecco înainte ca Iulian să o ia pe sus, deranjat de faptul că iubita îi bătea la cap foștii colegi.

După ce s-a pupat cu toată lumea, în drum spre ușă, mai apucă doar să privească lung la Ana, care își îmbrățișa fiul și îl pupa în timp ce îi spunea ”iubitul meu, te iubește mama”.

Și râdeau împreună.

În timp ce era îndesată de Iulian în mașină,  Florentina și-a dat seama că toate lucrurile de care n-a avut parte în copilărie, nici ea, nici Laurențiu, nici Iulian, nici Ana, i se întorceau sub formă de niște lacrimi în colțul ochilor și că începuse să plângă pentru toate sentimentele pe care nu le-a avut.

– Frate, nu știam că așa faci când te îmbeți, (încercă Iulian să-i explice vizibil enervat)

– Bă, scuză-mă, (răspunse Florentina trăgându-și mucii), în primul rând nu sunt beată, în al doilea rând mă deranjează generalizările astea. ”Noi toți suntem nu-știu-cum”. Am cunoscut o grămadă de oameni de 40, 45, 50 de ani și nici unul nu semăna cu celălalt. Da, probabil că aveți niște chestii în comun, dar mi se pare că sunteți una dintre cele mai mișto generații, sunteți foarte mișto – afectiv e mai complicat, dar să știi că și la noi e.  Mă enervează când ziceți că sunteți așa departe de generația noastră. Da, noi am avut mai multe posibilități practice, dar și părinții noștri au fost, poate, la fel de reci cu noi, daruită-te la voi ce grup  mișto sunteți, adică pana mea sunteți generația mea preferată.

–

– Bă, mă asculți?

–Mi se pare extraordinar cum voi, în ciuda unor copilării nasoale și a unui mediu de căcat, care nu vă lăsa să aveți nici un pic personalitate, ați reușit să deveniți cine sunteți azi. Pana mea, uită-te la tine, tu nu vezi câți colegi de-ai tăi te admiră, că tace toată lumea când începi tu să vorbești, pentru că ai ceva mișto de zis

– ….

– IULIAN!?!?

– Stai, să-mi bag pula, că mă sună mama. Taci și tu din gură un pic, că o pun pe speaker la bluetooth.

Citește primele 6 episoade:

• Episodul 1 » Șerban Alexandrescu: Generaţia care încă n-a.
• Episodul 2 » Sorin Cucerai: Generația solitară
• Episodul 3 » Costi Mocanu: Zidurile noastre. Doar ale noastre
• Episodul 4 » Cristian-Iulian Giurgea: O poveste din sud-est
• Episodul 5 » Mirela Neag: De ce furioasă
• Episodul 6 » Raluca Feher: Generația care a cerșit iubirea pînă cînd a uitat să aleagă