TOLO.RO
TOLO.RO
vineri, 28 octombrie 2016, 5:30
De-a lungul multor ani, om de creație în unele dintre cele mai nebunești și de succes agenții din România.
De aproape un deceniu, una dintre vocile de nereplicat din blogging-ul românesc.
În ultimii ani, scriitor cu povești despre lumea „dezgolită de la brîu în jos”.
Și, de cînd se știe, ”decrețel”.
Aceasta este Raluca Feher și ea preia astăzi ștafeta reflecției unei generații despre ea însăși.
Nu a fost simplu să primesc acest text. L-am parcurs, l-am închis, l-am lăsat și m-am întors la el cînd m-am simțit în stare.
Nu va fi simplu nici pentru voi să-l citiți.
În lumea de azi, cînd avem iluzia că totul poate fi explicat în stil fast food, e un dar să citești ceva care te răscolește și nu-ți dă răspunsuri. Doar îți însoțește întrebările și propria temeritate de a afla.
Pentru că nu despre abandon, ci despre curaj este articolul de azi.
de Raluca Feher
“Țară, țară, vrem ostași” jucam câte 30 de copii. Și Americana-ping pong combinat cu alergat în jurul mesei de tenis de masă – era o învârteală la care te călcai în picioare cu alți 10-15 jucători.
Numai la mine la bloc, din 20 de apartamente strângeam 47 de copii. Scriminții aveau cinci odrasle, Huțanu și Hădăreanu câte patru, Gavriliu, Păcală, Larion câte trei.
Bejan de la cantonul CFR erau patru. Balmoș tot patru.
În clasa a doua, mama Laurei a murit. Întrerupere de sarcină. Nu a mai vrut și nu a mai putut să mai facă al treilea copil.
Când auzeai infecție sau septicemie, știai că femeia respectivă a murit de la vreun avort făcut de o vrăjitoare sau provocat de ea însăși.
Pe la sfârșitul anilor `70, așa cred, am găsit-o pe maică-mea în baie într-o baltă de sânge. Nu am înțeles nimic, nici nu mai țin minte dacă au dus-o la spital. Doar că m-am speriat cumplit că o să moară.
-Ai fi putut să ai un frate mai mic. Așa mi-a spus maică-mea acum vreo 2 ani.
-Doar mă uitam la maică-ta și rămânea gravidă, mi-a povestit taică-miu mai demult.
-Asta înseamnă că aaaaaa….
-Normal. Hăhăhă, să fii tu sănătoasă de câte ori nu a …
Și eu?
Eu sunt un accident.
Nu sunt un copil dorit, sunt un întâmplat. Am avut bafta să mă nasc într-o familie nepregătită să aibă al doilea copil.
Suntem mulți noi, copiii nedoriți născuți după Decretul 170.
Am distrus viitorul genitorilor, am rupt pe genunchi familii. Unii din noi, puțini, am reușit prin muncă intensă de zeci de ani să ne spălăm păcatul de a ne fi născut, dar cu toții am suferit și suferim de aceeași acută lipsă de iubire.
E ca o leucemie, sângele nostru nu conține globule purtătoare de dragoste ceea ce ne face să o căutăm, să fim disperați să o găsim și să intrăm în sevraj când o pierdem iar.
Suntem mulți noi, copiii nedoriți.
Ne recunoști după aviditatea cu care încercăm să impresionăm. Să cumpărăm dragostea celorlalți prin realizări.
Eu știu că am încercat. Să fiu cuminte, să nu o supăr pe mama, să o fac pe mama mândră, să iau note bune ca mama mea să poată să se laude cu mine și să găsească astfel argumente în favoarea deciziei de a mă fi lăsat să trăiesc.
Suntem mulți noi, nedoriții, cei care am încercat să umplem formele pe care ni le-au dat ei, părinții noștri. Trebuie să fiu așa ca să primesc dragoste, trebuie să mă port așa dacă vreau ca tata să nu mă bată și să mă iubească.
În bloc, umbla vorba, Larion își lega copiii de calorifer și îi bătea cu pompa de aer cu care umfla roțile de la bicicletă. Se auzeau urlete uneori. Și plânsete.
Lasă, dragă, că nu îi omoară. Bătaia e ruptă din rai. O metodă superbă să țină loaza departe de șanț, bordel sau pușcărie.
Căci, în nevolnicia noastră, câți dintre noi nu am fi ajuns acolo, la pușcărie sau mâncați de ploșnițe, dacă părinții noștri nu ar fi fost îndeajuns de aplicați încât să ne dea o mamă de bătaie care să ne aducă pe direcția bună?
Copii nedoriți, copii bătuți. Obișnuiți cu palma, pumnul, nuiaua, cureaua, bătătorul, făcălețul, pompa de la bicicletă, furtunul de la mașina de spălat.
Obișnuiți cu lacrimile.
O generație furioasă, țâfnoasă, agresivă, cu vânătăi pe caracter care nu se vindecă niciodată.
Suntem mulți noi ăștia care clipim speriați când ridici mâna, crezând că dai, deși tu vrei să ne mângâi. Suntem foarte mulți noi ăștia care privim cu suspiciune orice manifestare gratuită a bunătății. E semn de slăbiciune, așa ne spunem noi.
Ești bun, ești prost.
Ne stabilim modele strâmbe, ne plac răii, proștii, obraznicii și suferim în masă de sindromul Stockholm.
Ne iubim părinții temniceri, fără ei nu am putea trăi, fără bătăile crunte cu furtunul nu am putea respira. Și știți de ce?
Pentru că lipsa de iubire este un cancer care roade oasele încrederii.
Când a fost să pornim în viață, trosc, șoldul s-a rupt și genunchiul s-a spart și nu am putut să mergem decât ajutați de cârjele gândirii părintești.
Câți dintre noi nu sunt doar niște automatoni în care părinții au setat reguli de viață pe care noi le aplicăm fără să crâcnim, mânați doar de frica de a nu fi abandonați, respinși, avortați social de către familiile noastre?
Mergi la liceul ăla, mărită-te, fă un copil, stai la serviciu, plătește-ți pensia. Ascultă-mă pe mine, sunt mama ta și nimeni nu îți vrea binele mai tare decât mine.
O generație întreagă condusă ca Sindbad de bătrânul pe care l-am luat în cârcă, strângându-ne capul între genunchi.
Nu poți să spui: dă-te jos de pe mine, nu poți să spui: vezi-ți de viața ta, nu poți să spui: eu nu mă mai joc!, căci mama se va supăra. Și nu te va mai iubi.
Suntem o societate care trăiește în trecut pentru că în corpuri de 45 de ani ascundem minți de 75 de ani. Creiere bătrâne care ne îndeamnă la conformism, care vor liniște, care trăiesc o foame istorică, care vor casă pe pământ și locuri de muncă, uniformitate și directive de sus pentru că sunt obosiți să aleagă și pentru că nu știu să creeze, ci doar să îndeplinească ordine.
Încercând să le facem pe plac părinților noștri care nu ne-au vrut, încercând să le câștigăm iubirea, am devenit părinții noștri.
Suntem bătrâni, paralizați în formele în care am fost vârâți, ca niște pisici înțepenite într-un borcan.
Unde dragoste nu e, nimic nu e.
Nici viitor.
15.000 de femei au murit în România până în 1989 din cauza avorturilor. Una dintre ele ar fi putut să fie mama mea, dar ea a decis totuși să mă aibă. Fără să mă vrea.
Când o să încetez să caut dragoste, când o să mă opresc din dorit să le fac pe plac părinților, când o să renunț să cred ce cred ei și o să încep să descopăr cine sunt, atunci abia voi începe să trăiesc.
Până atunci, eu și ceilalți ca mine suntem doar replici ale părinților noștri.
Și atunci de ce vă așteptați să ne purtăm altfel decât ei?
Citește primele 5 episoade:
Ani • 29 octombrie 2016, 10:12
Trist, dar adevarat.
haideusicfr • 29 octombrie 2016, 10:20
A fost cumplit. O perioada despre care *stelistii* ( vorbesc de cei loviti in cap de fanatism!). isi aduc aminte de cupa castigata. Femeile trebuiau sa nasca , casele trebuiau demolate ,copiii sa rabde foame. Tembelul de Ceausescu a vizitat o lume intreaga si de retinut la mintea lui ,a retinut situatia din China si Corea. Cea de Nord. Americanii ii dadusera o caruta de bani ,crezand ca e un aliat anticomunist ,cand de fapt asta era mai lovit in cap si periculos decat rusii insisi.. A cheltuit banii fara rost in construirea unei industrii energofage , fara piata de desfacere fapt ce a dus spre faliment. Pentru plata datoriilor a avut nevoie de sclavi, de tot mai multi ,inventand decrete aberante ,blocuri improprii , a taiat mancarea ,televiziunea, caldura,etc. A fost un *** ce si-a sapat singur groapa. Multe femei au suferit din pricina acelui *decret* inuman. Poporul n-a reprezentat nimic pentru el.
Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.
Adrian C. • 29 octombrie 2016, 10:23
Excelent! Imi place foarte mult ceea ce ai scris! Ma face sa reflectez asupra unor lucruri referitoare la cine sunt eu si de ce sunt asa cum sunt. Adrian 41 ani.
Ion • 29 octombrie 2016, 10:47
Din text rezulta ca toti "decreteii"au fost copii nedoriti,si nu e chiar asa.
Cornel • 29 octombrie 2016, 11:05
Nedoriti poate dar nu cred ca neiubiti. Sa nu-ti doresti inca un copil este una sa nu-ti iubesti copilul este alta.
Elena • 29 octombrie 2016, 11:06
Plang... De ce? Pentru ca ma recunosc in ceea ce scrie. Pentru ca fac parte din acea generatie. Pentru ca...plang.
eugenia tudose • 29 octombrie 2016, 11:08
Într o zi o prietenă de a maica mii mi a dat sa arunc pe tomberon o cutie de chibrituri. M am uitat în ea. O bucățică mica de carne cu doua puncte negre amplasate lateral. Un embrion. Explicația pentru agitatia muta din casa, în dimineata aceea. Desi eram copil, mi am tinut promisiunea si nu am spus nimănui. Iar când la măcelărie aduceau carne, după 2-3 zile de dormit pe pături sub cerul liber ca sa nu te taie de pe liste, se producea o buluceala generala, *** împingeau cu burțile pe toata lumea, erai prins ca intr o menghina si lesinai. Sau daca erai norocoasă, avortai spontan. Asa cum a pățit tanti Vetuța, cea mai căutată vecină, mestera in chiuretaje la domiciliu. Cel mai dureros era furtunul de la masina de spălat. Pe cuvant, le am incercat pe toate. A, si centura de pionier, mai ales cand se dadea cu catarama.
Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.
fanulumocanu • 29 octombrie 2016, 11:15
hahahaha, te-ai apucat sa faci proiectul cu oameni 40 de ani, in preajma crizei despre care stim ca vine. dar in cazul asta mie mi se pare mai mult de-atat, femeia nu si-a rezolvat probleme interioare, pe care majoritatea oamenilor si le rezolva pe la 30
iulia • 29 octombrie 2016, 11:24
desi nascuta in ´78, ma regasesc printre randuri. din primele minute ale vietii te simti neacceptat, orice vei face ori ti se va face in viitor nu schimba nimic. Ori ca esti fata si nu baiat, ori ca esti gras si nu slab, ori nu ai luat premiul intai, ori ca respiri. traumele copiilor nedoriti sau numai pe jumate nedoriti se vindeca, dar numai prin moarte. paradox: copiii sunt atat de sensibili si totusi orice individ poate procrea.
gigelos • 29 octombrie 2016, 11:26
Un grec ,, aha , romanii , tara aia cu femeile alea frumoase si barbati urati .Frumoase , puternice etc. Suntem norcosi , *** . Sarut mana doamnelor !
Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.
Gabriela • 29 octombrie 2016, 11:47
si eu ma regasesc in povestea ta! si eu sunt un accident, un copil nedorit, al 2 lea copil al parintilor mei.... "Eu știu că am încercat. Să fiu cuminte, să nu o supăr pe mama, să o fac pe mama mândră, să iau note bune ca mama mea să poată să se laude cu mine" am simtit acut, dureros lipsa afectiunii mamei. cand aveam 5-6 ani mama ma batea daca nu voiam sa mananc... eu copil plangand o strigam pe "mama meaaa" si la una dintre batai am realizat ca o strigam in ajutor chiar pe cea care ma batea.... dupa aceea la urmatoarele batai nu mai stigam pe nimeni in ajutor pt ca nu mai aveam pe cine... si aveam 5-6 ani ... :'(
andrei • 29 octombrie 2016, 12:19
Cateva observatii as vrea sa fac referitor la text, viata: 1. Au fost traume intr-adevar, dar sa zici ca decretei = nedorit cred ca e fals. 2. pedepsele fizice exagerate au consecinte nedorite si grave 3. raritea pedepselor si neinteresul fata de copii din zilele noastre are cam aceleasi consecinte nedorite si grave ca la punctul 2. 4. autoarea pare ca are inca multe intrebari fara raspuns, nu pare sa fi ajuns la un consens interior, nu pare sa fi iertat pe nimeni 5. blamam decretull 770 pt ca interzicea avortul dar nu blamam avorturile care se fac azi care sunt mult prea multe 6. educatia data copiilor ar trebui sa cuprinda si invatatura abstinentei, adica nu te duci mama sa te culci cu toti / toate care iti aduc fluturasi in stomac; 7. uitam ca legalizand avortul nu facem decat sa dam frau liber mutilarii mamelor; 8. in definitiv nu e nimic rau a avea copii chiar si nedoriti , cu timpul Dumnezeu lucreaza si se mai schimba lucrurile 9. greseala decretului si a comunismului si a oamenilor in general este dorinta de a aduce ordine in societate prin reguli impuse si neinteriorizate 10. decretul in sine nu a fost rau doar ca s-a facut fara ca oamenii sa aibe si pregatirea sufleteasca pt asta 11. asa se intampla cand vrei sa bagi pe gat cuiva un lucru bun si nu-l accepta, initial il refuza si blameaza, pe urma dupa un timp cand isi da seama ca era bun cu adevarat il cauta (eventual nu-l mai gaseste) 12. noi in bloc eram vreo 30 -35 de copii de la 5 la 18 ani cand eram eu mic, acum cand sunt mare sunt doar vreo 6-11 (copiii nostri ai celor 30-35 de mai inainte - toti nascuti dupa 1970). E pustiu afara, nimeni nu mai iese sa se joace. E bine asa da ? 13. Mergeti va rog la scoala sa vedeti comportamentul copiilor din ziua de azi, nu se mai straduiesc sa faca pe plac parintilor intr-adevar, e cam invers acum, toti se straduiesc sa faca pe plac copiilor; nu e chiar generala treaba dar incepe sa devina.
Ovidiu • 29 octombrie 2016, 12:58
O complexată.Și eu am trăit vremurile alea și nu am întâlnit copii neiubiți.Fata asta e un caz patologic, care nu a reușit să-și rezolve problemele.E mai bine acum cu zeci de mii de copii, care au părinții plecați să își câștige existența cine știe pe unde, adică de fapt nu au părinți.Când erau iubiți copii, atunci când aveau părinții aproape sau acuma când nu-i văd cu anii.Atunci nu erau copii care trăiau prin canale,acum nu există oraș în țara asta fără ***.Când erau iubiți copii, atunci sau acum?
Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.
flory • 29 octombrie 2016, 13:00
da...am simtit la fel teroarea acelor ani cumpliti ai copilariei, cind abia imi treceau vanataile de la o bataie si mi se faceau altele noi...fiindca greselile erau taxate...sau eram umilita ...desi stiam ca sunt mai inteligenta ca ei, nu aveam cum sa scap...mam refugiat in religie si carti...si traiam cu credinta ca intr-o zi o sa scap...si voi fi libera ; intradevar si eu imi amintesc de mama care, dupa vreun avort , trecea prin dureri cumplite si gemea ...dar eu nu -prea intelegeam cauza...am inteles cind eram matura asta; dar, totul era ca in armata., nu exista afectiune ...ci munca, lupta , datorie, trebuia sa ajungi in rind cu lumea ..cu societatea...; si dupa facultate am sters-o la yoga sa ma vindec, altfel...viata mi se parea inutila, traumele erau prea mari ...
Cătălin Tolontan • 29 octombrie 2016, 13:45
@ion: nici acest text si nici celelalte nu au pretentia de a vorbi pentru toti decreteii. Cind un autor scrie "generatia mea" e o conventie, nu o monopolizare a opiniei si experientelor.
Dr. Ionescu A. MD, PhD, APA • 29 octombrie 2016, 15:45
Egocentrismul si complexele de inferioritate ale autoarei intra in sfera patologicului.
Marian • 29 octombrie 2016, 15:51
O generalizare gretoasa ca si cum toti parintii au facut la fel, o natie de mame fara pic de Dumnezeu care au omorat milioane de copii nedoriti si au lasat sa traiasca alte sute de mii. Aici si autoarea. Sunt alte sute de mii de mame care nu au facut avort, care si-au dorit copii sau care desi nu i-au dorit i-au iubit. Autoarea are un text cu nuante negre in ton cu Haloweenul bagat pe gat si in magazine de altii. Singurul paragraf unde are dreptate e cu dragostea. Unde dragoste nu e, nimic nu e . Dar la fel este si unde nu e Dumnezeu . Nimic.
Eli • 29 octombrie 2016, 15:52
Am scris doar pentru ca m-ai facut sa plang in public ... pur si simplu nu m-am putut abtine Atat de adevarat si cu atat mai dureros pentru ca spune o realitate pe care noi, cei de 30-40 de ani, o tinem in dulapul nostru cu sechele... Si eu am gasit-o pe mama asa... Si alti copii ca noi cu siguranta
Roxana • 29 octombrie 2016, 15:53
Mi-e milă de autoare!!!
Basencu • 29 octombrie 2016, 16:02
Decretelul e un cetatean crescut in oraș, de regula spațiul in care se dezvolta e reprezentat de ,,fata blocului", nedorit, lucrează in presa sau in publicitate (trăiește din gargara), a beneficiat de revolutie, deci 22.12.1989 e prima zi a acesteia (vezi politrucii PCR). Cei nascuti pe la tara, fara bai, doriți (de altfel si in perioada 1995-2005 tot cei ,, mai putin educați" au menținut vie natalitatea), majoritatea ducându-si traiul prin strainatate, o treime ,,gulere albe" vorba lui Mihalache Somnorici, doua treimi in construcții si servicii, nu cred ca sunt reprezentativi pentru generația decreteilor. Astia oricum nu mai sunt interesați de Romania si nu stiau ce e aia frustrarea sa nu ai o revista cu Rahan sau o pereche de Rifle. Se mai ambaleaza pe la alegeri, dorind sa i ardă pe descendenti lui Iliescu, identificat ca cel vinovat de plecarea lor. Provoaca-l si pe Adrian Sarbu sa ne spuna ceva. Despre taxe. Stai, ca asta nu e decretel. Dar poate sa i caracterizeze perfect, ca ia format dupa braul lui. Fata, spate. Fiecare sa ne spuna cu ce personaj din basme se identifica. Basme românești, ca sunt in stare sa spuna ca sunt Rahan, ca sorosismul nu e boala noua, dar e grea.
Alex • 29 octombrie 2016, 16:44
Din articolele astea invat ca decreteii sufera de ei.
Ramon • 29 octombrie 2016, 16:59
la Cracovia s-a infiintat prima universitate prin 1364, la noi prima initiativa a fost peste 2 secole. În 1337 incepea războiul de 100 de ani dintre Franța și Anglia, la noi abia de 7 ani vorbim de o independenta a Țării Românești. Cam asta e diferența între vest și est. Ceaușescu a fost un președinte ambițios, numai că el a vrut să impună altora ceea ce a înțeles el că este bine. A dărâmat bordeie clădind milioane de apartamente, a dislocat oameni de la coada vacii și i-a făcut avocați, profesori. A dezvoltat școala. Dar a avut și obsesia de a impune și așa a apărut mult hulitul decret. Este o realitate că va fi tot mai greu să plătim pensii dacă noile generații scad numeric (ceea ce s-a întâmplat după 1960). Și odată interzis avortul, acesta devenea caz de pușcărie, iar organele nu puteau ignora o crimă. Avortul a fost interzis și de biserica catolică, așa că nea Nicu nu a fost singurul obsedat. Dar un om poate fi judecat pe mai multe planuri, dacă vrea să facă bine (și efectiv face rău) sau merge pe minima rezistență, dacă are sau nu inițiative. După 1990 ne interesează mai mult vorbăraia, dacă am fost doriți, sau dacă am fost greșeli ale părinților. Ce rost are asta, mustrările de conștiință ? Părinții ne-au dat viață, cu sau fără voie, ne-au crescut sau nu, dar dacă din noi a rezultat mai mult decât un cerșetor sau hoț, de ce trebuie să cercetăm cât de mult ne-au dorit ? Oare nu contează mai mult să găsim mulțumirea de sine, sau să ne căutăm șansa în viață ? Suntem liberi de 27 de ani să ne căutăm paradisul, ce rost are să ne gândim prin ce emoții au trecut părinții ? Credeți că numai la noi există evaziune fiscală ? Sau că numai la noi parlamentarii nu dau 2 bani pe populația pe care o jefuiesc ? Sau că numai la noi guvernul ia decizii strâmbe ? Sau că numai la noi nu avem ce vota ? Sau numai la noi suntem dați afară de la servici că a furat directorul ? Dar numai noi urlăm de dimineața până seara cât suntem de năpăstuiți în loc să ne căutăm singuri locul călduț. Patriotismul este o minciună a conducătorilor adresată calicilor care erau carne de tun la primul război. Cei care au slăvit patriotismul au dus-o bine. Cei care au crezut în el au suferit. Cei care au votat au fost rapid deziluzionați, dar niciunul nu spune că și proximele alegeri vor fi la fel, puțini vor să-și schimbe opinia.
Dromichete • 29 octombrie 2016, 17:11
1990 si un pic. Un articol scris de Cristian Tudor Popescu, in care ìl ìnfiera cu mânie proletarā pe unu, cu nume ciudat, Patapi...cevi? Pata... ceva. Care āsta, ar fi zis ceva groaznic: 'România are inima ca un cur'. Habar nu aveam atunci cine e HRP āla. Stiu doar cā m-a amuzat teribil afirmatia aia. Am cumpārat cārti de Horia Roman Patapievici. 2015 Teribilele articole ale echipei domnului Tolontan post tragedia Colectiv. Mā uit pe mica listā de site-uri prietene. Uele nume cunoscute. Dar Raluca Feher? Whotf is Raluca asta cu nume unguresc!? Si sap si discui pe internet. Si citesc. Superbe texte. Si de la o 'postare' a ei ajung la Alina Nedelea. Si apoi la Bianca Stupu. Si la Dana Hering, Simona Tivadar, Corina Bācanu sau Lorena Lupu. Si mai sunt si alte doamne care scriu super, ba tandru, ba supārat. Plus cu un umor nebun. Am cumpārat o carte de-a doamnei. Multumesc Cātālin Tolontan.
Serban • 29 octombrie 2016, 18:44
Bătăi și-au primit multe generații de copii. Problema a ținut, și ține, de nivelul social-cultural atins de familie, în primul rând tatăl. Teorema: „bătaia-i ruptă din rai” are și câteva corolare: „unde dă mama crește” sau „Gheorghe n-o iubește pe Maria, că n-a bătut-o niciodată”. În rest, articolul îmi amintește de poezia lui băsescu. Sigur autoarea este cu adevărat talentată, spre depsebire de cabotinul fost președinte, dar senzația de efect căutat este aceeași.
Mircea Prodan • 29 octombrie 2016, 19:15
Eu sunt putintel mai batran ca decretetii...Mie unul mi se pare cam exagerat textul... Cumnata mea spre exemplu e decretica si a fost si este foarte iubita (na c-am facut un stih)...Si intamplator, mai cunosc si alte exemple... Batai cu furtunul de la pompa de bicicleta? Lipsa de dragoste paterna, ca sa nu mai zic materna?! Ori fost si din astea, dar nu asta era regula, imi pare rau...Niste indivizi ori individe care nu mai au subiecte se pare, se lamenteaza scriind astfel de..nici nu stiu cum sa le spun...materiale de presa care prin titluri pretioase atrag atentia...
vandoreli • 29 octombrie 2016, 20:42
Nu am inteles nimic din acest articol scris mai mult pentru "tampitei"! Nu cred ca un asemenea articol isi are locul intr-un ziar de sport ! Tolo cred ca ai luat-o rau de tot razna ! Lasa-ne !
Liana • 29 octombrie 2016, 21:12
Această amară confesiune îmi arată că încă suferința nu s-a vindecat. Îndrăznesc să îi doresc Ralucăi Leher să nu mai depindă de ce simt ceilalți față de ea (că o iubesc, că nu o iubesc), ci să depindă de ce simte ea față de ceilalți. Să-și asume răspunderi pentru sentimentele ei față de oameni. Să știe că a făcut ce a depins de ea. Chiar dacă va pierde, va descoperi savoarea vieții, nu va mai fi condiționată de idei fixe și va fi cu adevărat fericită. Nu am cum să o înțeleg profund, copilăria mea fiind total diferită de a ei, dar partea cu greșeala de a menține în viață ”direcția” trasată de părinți ține, cred eu și de puterea de a fi sinceri cu noi înșine. Am curajul să o sfătuiesc să citească de mai multe ori capitolul intitulat parcă ”Drumul către mine însumi” din ”Romanul adolescentului miop” de Mircea Eliade. Mie acest capitol mi-a schimbat percepția asupra existenței și m-a reorientat, în decembrie 1987, când aveam 17 ani. Nu voi uita niciodată acel moment. Până atunci eram ca toți ceilalți, știam că familia și societatea îmi dirija în mare parte ce se dorea să cunosc în viață și tot societatea mă va plasa ca pe un pion nesemnificativ într-un loc în care ea va avea nevoie de mine; și nu conta ce gândeam eu. Mircea Eliade a pus problema exact invers: vreau să știu cine sunt cu adevărat, pentru ca să nu cumva să o iau pe o cale greșită care nu se potrivește cu inima mea și după 20 de ani să mă trezesc șocată că mi-am ratat existența. Și să nu mai pot îndrepta nimic. M-am îngrozit citind despre perspectiva ratării existenței și mi-am dat seama în timp că o viață împlinită este una trăită în acord cu inima ta. Vorba aceea, e de mii de ori mai bine să greșești urmând ”legea” ta, decât să faci bine urmând ”legea” altuia. Pentru că nu te pierzi pe tine și atunci, având baze sufletești solide, o poți lua de mii de ori de la capăt. Îi doresc mult succes!
Demolarii • 30 octombrie 2016, 0:23
Subiectul avortului este controversat in multe societati. Mai ales in cele cu un puternic impact religios in familie. Italieni catolici nu accepta usor nici divortul, darmite avortul. Nu cred ca violenta din familile acelor vremi erau rezultatul interzicerii avortului. Poate ca erau si rodul educatiei primite intre 1940-1945, cand supravietuiai sau nu, alta alegere nu aveai. Sau poate educatia celor care in 1925 au asistat la conflictul prefectului de Iasi cu Corneliu Zelea Codreanul, care si-a permis sa faca un lagar de munca pentru studenti care nu aveau unde lucra (oare ce mi se pare cunoscut din 2016? lipsa locurilor de munca pentru studenti?) care scoate pistolul sa-l ameninte (ce seamana cu G Becali acest prefect) pe idealist in fata instantei care judeca disputa dintre ei? Sau cei care au cunoscut ingenua Siguranta a statului? Sau cei care se intorceau acasa dupa 16 ore de munca / zi in 7 zile/ saptamana, si aducea acasa bani sa puna doar supa pe masa(felul al doilea era un vis), pentru ca existau acei Iordan Hagi Iordan? De ce credeti ca legionarii de provincie erau binecuvantati de toti saracii, ca le lua apararea cand venea mosierul cu jandarmul dupa el? Noi ii judecam acum, dar ce departe de noi sunt acele vremuri. Cam ceva similar am patit zilele trecute , cand povestind ca am un caine in apartament , persoane miloase si-au exprimat compasiunea pentru bietul animal extras din paradisul sau. Eu l-am luat de la un magazin unde isi facea nevoile pe un pampers. Avea 2 luni si de 7 ani e tottimpul cu mine. Am patit intr-o excursie, ca nu i-am lasat in camera ceva cu mirosul meu. In 2 zile se comporta ca un caine bolnav. Care e de fapt mediul sau? Eu am intrebat persoanele respective daca cumva simt un regret ca au fost scoase din cociabele in care traiau taranii romani la 1900, ca au pantofi in loc de opinci, ca au astfalt si curent in loc de paduri intunecate si namoluri intinse? Vorbim, lucrul subliniat si de Paulo Cohelo in romanul sau "11 minute" din inertie. Nu ne informam, dar ne spunem o opinie. Se vorbeste de gandire imbatranita...dar sa mergi la Master tehnic la una dintre primele 5 Politehnici din tara si profesorii sa spuna in 2014 ca trebuie ca absolvent licentiat ca inginer sa accepti orice iti spune o multinationala, ca altfel nu iesi la pensie? In 2014? Sau asa-zisi decretei sunt ratati? Pai Tolontan cand s-a nascut? Crede ca e ratat? Sau Cristian Chivu? Sau Ponta Victor, Ghita Sebastian, Moga, Smiley, St. Banica jr, R Burleanul, si lista poate continua pe multe pagini....doar cu cei care au plecat in strainatate sfatuiti de parinti:" Nu faceti ca noi sa acceptati orice".....
StefanD • 30 octombrie 2016, 2:16
Interzicerea avortului sau cea a masurilor de contraceptie a fost principala cauza a dramelor? Eu as zice ca a doua varianta.
Lera • 30 octombrie 2016, 7:49
Comportamentul părinților, indiferent de perioada istorică si aria geografică în care locuiesc, are de a face cu nivelul lor de educație, de modele din mediul lor social, de sănătatea mentală a acestor părinti. Nu are nimic de a face cu acel decret care mult prea simplu e adus în fata ca si explicație pentru o situație trăită de anumiti oameni si prezentată în mod exagerat si generalizat.
Sabina • 30 octombrie 2016, 11:22
Suntem o generatie incercata, asta e clar. Unii au crescut iubiti, cu parinti normali la cap, altii poate au fost doriti dar parintii erau incompatibili cu statultul si nu au facut fata, sunt multe variabile si variante. Eu personal m-am vindecat si inca o fac cu terapie intensa vreo 4 ani si rupand total legatura cu partea abuziva a familiei. Si a functionat foarte bine. Solutii sunt, nu trebuie sa disperati sau sa va catalogati marcati pe vecie Ce este interesant este cum autoarea e calificata drept patologica, maniaca, complexata. Aceste epitete nu pot fi atribuite doar dupa citirea unui text, dar indica niste reprimari ale denuntatorilor.
Denisa • 30 octombrie 2016, 11:53
Am fost primul copil al parintilor, sigur, copil dorit, fiind primul. Pe la 18 ani, mama a discutat in ungureste cu o vecina despre avorturi. Nu pricepeam bine ngureste, dar tot am inteles ca AS MAI FI AVUT O SORA, DAR A FOST AVORTATA.O sora sau frate, habar nu am ce era. Stiu ca am facut o criza urata, m-am certat cu amandoi parintii, am fugit in oras, intr-un parc, unde am plans si toata lumea se uita la mine ca la o nebuna. Ani de zile dupa, am incercat sa-mi imaginez cum ar fi aratat copilul acela, incercam sa-i recompun figura. Degeaba. Mi-as fi dorit ca el/ea sa existe, fiindca eu, la randul meu, nu am putut avea copii. E trist asa, fiindca ai mei, desi ma iubeau mult, nici n-au realizat cat sufeream, de fapt. Nimeni nu te intreba atunci de ce suferi, trebuia sa mergi inainte si atat. Nu as putea spune ca sunt un om nefericit, dar rana asta, de a fi stiut ca trebuia sa nu fiu singura, exista.
mariana • 30 octombrie 2016, 11:59
Autoarea acestui ,,articol ''se prezinta singura : Raluca Feher Facebook RSS Raluca Feher 17 articles ,,Femeie de sex incert, aproape 40 de ani, 22 de ani de tras la jug și nu tu carte de muncă. Fată bătrână, fără copii, apartament, credit, mașină. Nu sunt ortodoxă, nu sunt nici unguroaică, nici româncă,'' Ai nevoie neaparat de tratament . Imi pare rau ca am pierdut timpul citind aceste ineptii ale unei minti ratacite.
Liv • 30 octombrie 2016, 12:14
Doctor Ionescu, matale esti discipolu' lu' Butoi (Dorel) psihiatru' judiciar de la Yale? Ca autoarea nu e patologica, decat metaforic, asa, si oricum nu alfel decat Romania.
nico • 30 octombrie 2016, 13:48
Grav ceea ce s-a a spus, foarte adevarat din pacate. Ma bucur ca cel putin am fost un copil dorit, desi m-am nascut si eu in acele timpuri de *** Pe care multi le regreta!
Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.
Eugen Chiticariu • 30 octombrie 2016, 14:48
cred ca este o moda neconditionata acest tip de bocet. si imi sfideaza si bunul simt de „decretel” legat de tema avortului, in conditiile in care destule tari „civilizate si avansate” au avortul interzis dinaintea acestui decret dar si dupa abrogarea sa. tare frustrata pare sa fie autoarea iar eu ma delimitez de frustrarile ei. „cine traieste in trecut, risca sa raneasca viitorul”. pe urma, nimeni dintre cei care se arata distrusi de acest decret, nu-mi explica de ce respectivele femei nu foloseau metode contraceptive. in perioada 84-89, treceam de la copilarie la adolescenta si am avut relatii sexuale cu destule tinere. fie imi luam (rusinat) de la tutungerie un PROTEX cu fluturas pe el (ultimul l-am cumparat in august 1989 la Iasi), fie ele stiau cum sa se protejeze, cu retete de cașete de la farmacie sau cu Bisecurin din talcioc. sau, pur si simplu ejaculam afara din bun simt pentru femeia respectiva... ce mult simt nevoia de vaicareala unii cam ca in drobul de sare al lui Creanga... si inca ceva, 15.000? nu 15001 sau 14999, fix atat. Cam la fel de exacta era si cifra mortilor de la Timisoara, respectiv 50.000.
Canadiana • 30 octombrie 2016, 15:40
Citesc comentariile acestui articol și multe din ele mă lasă cu gura căscată. Ba cineva își pune pompos titlul de Phd, deși nu înțelege nimic din articol. Articolul nu este despre persoana care l-a scris ci este despre o generație. Și tot ce e scris este adevărat. Chiar și în familiile unde copiii au fost doriți, frica de a rămâne gravidă era permanentă. Pt că nu toate femeile își doreau să aibă 5 copii. Nu se făcea educație sexuală și nu se găseau mijloace contraceptive. Și chiar și numai frica se transmite i ntergenerațional, D-le cu Phd. Și da, au murit mii de femei și mii de familii au trăit cum au putut această traumă teribilă. Faptul că în ziua de azi sunt multe avorturi demonstrează tot o lipsă de educație. Dar măcar femeia poate decide pt corpul ei, deși nu e o decizie ușoară. Comentariile, fiecare în parte vorbesc despre capacitatea fiecăruia de a înțelege lumea în care a trăit. Și această capacitate de înțelegere, poate că e în corelație cu felul în care Votează oamenii respectivi.
Florenta Gruia • 30 octombrie 2016, 16:13
Faptul ca se doreste o reintoarcere la o lege care a facut multe crime si a lasat in urma ei multe drame ma revolta si cei care sunt ANTI -AVORT, daca nu stiu despre ce vorbesc ar trebui sa se informeze intreband femeile mai in varsta din jurul lor, incepand cu mama, sora, matusa, bunica etc sa afle care este si opinia lor! Dragi ,,BARBATI " anti -avort - invatati sa nu mai vedeti FEMEIA ca pe un obiect - ca pe o masina de facut COPII !Invatati sa o respectati si sa-i acceptati DECIZIILE! FEMEIA este singura care decide cand se poate sau este pregatita pentru a deveni MAMA! Nu trebuie sa facem copii doar de dragul de a ne inmulti! Trebuie sa primeze CALITATEA nu cantitatea! NU trebuie sa se permita sa hotarasca NIMENI cand sa devina o femeie ,,MAMA"! CEI care sustineti ca sunteti PRO -VIATA ce faceti concret pentru asta? Cine nu va lasa sa va-nmultiti? Copiii de pe strazi, cei din canale, cei din orfelinate, cei care nu au ce pune pe masa -VA -NTREB -I-ATI REZOLVAT? V-ATI ASIGURAT CA SUNT TOTI BINE? De ce nu faceti coalitie anti -coruptie? SA CREASCA NIVELUL DE TRAI ca nu ar mai fi nevoie de semnaturi si de legi de facut copii! DRAGILOR - ,,TARA ARDE SI BABA SE PIAPTANA "! Sunteti jalnici!
Carmen Sorici • 30 octombrie 2016, 19:49
Complexul orfanului bantuie de mult existenta poporului roman, in fond nu au trecut decat 100 de ani de la Unire, aproape ,si cand incercam sa ne construim o identitate a venit comunismul. Probabil si parintii nostrii au trait aceiasi drama, prostiti cu apartamente la bloc si locuri de munca in care nu se regaseau. Nu faptul ca le-au dat o viata falsa a fost cel mai grav ci ca au reusit sa-i convinga sa renunte la credinta si valori precum libertatea, proprietatea. munca. Fara credinta e usor sa te gandesti la avort, ti-ai decapitat sufletul si ai scapat de o grija. Mii de femei au ales acesta cale pentru ca nimeni nu le-a explicat consecintele fizice si morale, dar pe undeva era si o moda, asa ca o forma de rasvratire fata de viata mamelor lor, femeile care nasteau cate opt zece copii si traiau doar jumatate, fata de regimul comunist. Atata spalare de creier a fost in aceea perioada incat greu te puteai ascunde sa gandesti cu mintea si inima ta. Nu lipsa painii te lasa fara dragoste in suflete si lipsa unei vieti spirituale, poate de aceea am devenit un popor adorator de moaste sfante, cautam prin morminte sufletul nostru pierdut . Orfani si victime, prea putini ne razvratim impotriva destinului si precum copiii orbecaim pe cai intunecate strigand dupa iubire si calauzire. ne lipseste identitatea, ca popor si ca persoane, iar aceasta nu poti avea decat atunci cand te consideri liber. Predecretei, decretei si postdecretei suferim de aceiasi boala, nu stim ce sa facem cu libertatea, libertatea de a avea o credinta, de iubi si de a lupta pentru ce iubim. Pastram in noi umbrele lanturilor parintilor nostrii si le auzim zornaitul in somn. inteleg fiecare cuvant si fiecare durere din acest articol si eu am fost pe acest drum, in toate aspectele lui, dar imi iau libertatatea sa iubesc, sa simt , sa ma vindec pe mine si pe parinti si sa iert.
T . Mueller • 30 octombrie 2016, 20:02
Bătaie nu am prea luat, ca am fugit....însă indiferenta cât nu am putut duce pe umerii de copil firav. Copii din vecini luau însă toți in cele mai diferite forme. Este adevărat de la A la Z tot ceea ce ai scris. De 10 ani l-am dat jos pe moșul din cârca si nu l-am mai căutat. A trecut ceva vreme pâna m-am adunat - însă te asigur ca exista viața după viața de decrețel. O, si încă una super faina - pentru ca ai trecut deja cam prin tot ce a fost rău. Iar celor cărora va dați cu părerea despre sănătatea mentală a autoarei si implicit a mea: va asigur, viața bate filmul.
Rodica • 30 octombrie 2016, 23:09
Trecutul nu-l putem schimba, ce a fost a fost. Presentul este important, cum traim astazi ne defineste. Eu am ales sa fiu eu, sa iubesc, sa ascult, sa ajut, sa zambesc, sa sper intr-o viata mai buna, mai pozitiva. Si ghici ce am, o viata plina de oameni rai care tot incerc sa-i imbunesc. Am reusit in mare parte, insa nu toata lumea vrea sa fie buna. Nu putem schimba lumea, traim intr-o lume libera unde fiecare face ce vrea si a iubi nu este una dintre ele. Eu imi traiesc viata iubind, pentru mine, pentru ca respect cine sunt.
laurentiu • 31 octombrie 2016, 9:31
Draguta...nu mai cauta un " lucru" pe care tu nu poti sa-l dai...! Nu mai pune problemele si insuccesele tale pe umerii parintilor tai. Nu-i frumos! De mii de ani exista o regula de bun simt, o lege, sa nu-i judeci...! Ai o problema ce poate fi atenuata sau controlata de catre un psiholog. Nu te mai victimiza atat. Scrie dar scrie despre probleme ale generatiei de azi ...generatia noastra a fost un tampon , un dat pentru a aschimba ceva ...acum vin altii ocupa-te de ei...daca te simti atat de " gift-uita " sa emiti judecati si pareri...!
box • 31 octombrie 2016, 14:19
Citesti comentariile si te crucesti in liniste: "avort", "avortata", "ai o problema", "frustrata", "minte ratacita", "complexul orfanului". Ma intreb daca cineva din astia chiar a citit articolul cu totul sau a facut doar o poza mentala a primului paragraf si a decis ca e nasol, ca scrie cu avort. Nu-i despre avort, in tot cazul. E despre conformismul prostesc. Ideea asta a lui Tolontan cu pusul unor articole despre sensul unei generatii pe un blog unde oamenii sunt experti in transferul lui Marica si gherlele lui Tatarusanu e dincolo de experimental.
Ami • 31 octombrie 2016, 14:19
Chestia cu a aparut copilul intr-un moment inoportun, hai sa-l batem cu furtunul e o maaaare porcarie. Tine exclusiv de nivelul de educatie al parintilor! Toti muncitorii, de pe vremea decreteilor si pana in zilele noastre, si-au batut si isi bat copiii. Atata stiu, atata fac. Iar faptul ca multi copii doresc sa isi faca mamele mandre de ei, este o chestie care tine de dragostea copilului pentru mama si de dorinta lui de a primi atentie si de a fi laudat, indiferent daca se considera iubit sau nu. Desi... eu cred ca femeile care nu isi iubesc proprii copii sunt cazuri izolate si, in orice caz, au probleme psihice grave.
Emil • 31 octombrie 2016, 21:41
Raluca, multumesc pentru articol. Greu sa cred ca cineva nascut atunci nu se regaseste in cele scrise, fie si partial. Decretel si eu. Acum vreo 20 de ani maica-mea mi-a spus ca a incercat sa faca avort in timp ce ma avea in burta. Prima reactia, cea instinctiva, a fost de furie: "cum sa (imi) faci asta?". Mi-a spus mai apoi ca as mai fi putut avea frati sau surori, inafara celor 3 existenti. Nu mi-a data amanunte dar mi-a fost evident ca avorturile reusite au fost facute in conditii care ti-ar stringe carnea pe tine daca le-ai afla. Si mi-a trecut orice urma de suparare. Timpite vremuri cind mamele au de luat astfel de decizii.
un roman • 1 noiembrie 2016, 13:42
ptr generatia tinara si restul clasa atotconducatoare, Sistemul, un discurs de ascultat,invatat, CORUPTIA SI IMPACTUL ASUPRA POPULATIEI,POPULATIEI GLOBULUI, LA NIVELUL INALT,MONEY THE EVEL OF ALL. TJET DO THAT, IN AFRICA, IN ROMANIA IN ALL,THE COUNTRYS.www.youtube.com/watch?v=4cbEuwqKKqE IT THE SAME WE THE PEOPLES HAVE TO CHANGE , SISTEMUL.
un roman • 1 noiembrie 2016, 13:47
au informat , pe cei sus pusi, greierasi nostri, aia care dau tonul la fluierat si cintat ,tonul la cintec, tragatori ,sforari,papusarii, pupetii si mupetii din fata pusi.cumintenile noastre cu mintii nostri cu minte ei restul prostii lor.
Vai de tine • 1 noiembrie 2016, 14:08
Pe cine ar fi putut să numească maestrul tolontan creativ decât pe femeia-bărbat care flegmează în stânga și-n dreapta și se simte nedorită?
Daniel Mois • 2 noiembrie 2016, 8:27
Bine spus. Vocea parintelui nostru dominant se interiorizeaza, si devenim propriii nostri calai. Sindromul Stockholm e la moda. NU VREAU SA O SUPAR PE MAMA este laitmotivul vietii noastre, ***
Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.
Alina • 2 noiembrie 2016, 16:07
Cam asa a fost si copilaria mea.mai putin cu bataile.eu fugeam si pana ma intorceam uita mama de ce a vrut sa ma bata.in schimb am realizat repede va nu este normal ce se intampla si pe la 12-13 ani am inceput sa fac totul pe dos sa ma revolt prin fapte si cuvinte impotriva parintilor.la 15 ani am plecat departe am stat la internat m-am intretinut singura iar cand m-am intors in oras dupa cativa ani, cu afacerea mea,masina si casa mea am tinut sa le zic in fata parintilor mei ca este doar meritul meu pt tot ce aam.vum am familia mea copii mei iar cu parintii vb rar spre deloc...nu imi pasa de ei si nici nu ma intereseaza daca lor le pasa sau nu de mine.e prea tarziu acum.