MM Stoica. Ce-a scris și ce-a semnat

DNA are datoria de a pune capăt industriei cîștigării libertății prin cărți prefabricate

miercuri, 14 septembrie 2016, 3:14

Investigația cu cel mai mare impact final dintre cele realizate de Gazetă a fost Dosarul Transferurilor.

Întâi de toate că puțini au crezut în ea.

În 2006, când au apărut primele articole în ziar, să incriminezi diferența de preț din transferul fotbaliștilor echivala cu a contesta succesiunea anotimpurilor. Nicio șansă! Sărăcirea cluburilor prin îmbogățirea intermediarilor era un fenomen natural. Se întâmpla dintotdeauna și părea că va dura la nesfârșit. Ca ploaia, ca vântul, ca gândul.

Pe cât de mici au fost așteptările publicului, pe atât de mare a fost surpriza.

În dimineața zilei de 4 martie 2014, când a fost anunțat verdictul, nimeni nu anticipa unda de șoc. George Copos încă ne amenința cu procese, acuzându-ne că ”De-a lungul a 8 ani ați reușit să țineți treaz interesul față de subiectul Dosarul Transferurilor pe care, în ceea ce mă privește, l-ați prezentat trunchiat și tendențios!”.

Impactul asupra publicului a fost imens. Sute de cititori ne-au descris experiențele acelei zile.

Microbiștii din țară au fost apelați instantaneu de prieteni din străinătate, care primiseră sms-uri pe telefoanele lor mobile. La Londra, în Madrid și la Roma, mii de români s-au uitat în același moment pe ecranele mobilelor, cu sentimentul că în țară s-a întâmplat ceva de proporții.

După cum întâmplarea cu ziarul De Telegraaf va rămâne în memoria redacției. ”E o eroare pe o agenție de știri internațională. Scrie că vedeta voastră, Gică Popescu, va intra la închisoare!”, l-a sunat un ziarist olandez pe Theodor Jumătate, șeful de la Fotbal Internațional. ”Nu e nicio eroare”. ”Cum, pentru o evaziune fiscală căpitanul echipei naționale de fotbal intră la închisoare?”, s-a crucit vocea de la De Telegraaf.

Nu susținem că e meritul presei. ANAF a preluat cazul, acuzarea a aparținut DNA, Doru Țuluș și oamenii lui au întocmit rechizitoriul, iar verdictul l-au dat judecătorii ÎCCJ, după termene în care avocațiia pledat și cei acuzați s-au apărat.

Au trecut doi ani și jumătate de atunci.

Unii dintre cei 8 inculpați au ieșit din închisoare, alții sunt  încă după gratii. O știre de ultimă oră consemnează eliberarea lui Ioan Becali. El va fi judecat, dar în libertate, sub acuza că a cumpărat judecătoarea din prima instanță.

Ieri, procurorii l-au chemat pe Mihai Stoica, unul dintre cei eliberați, ca să-l întrebe care e treaba cu volumele scrise în închisoare. Fiecare carte le-a oferit celor închiși o lună spre libertate.

713 zile de închisoare a făcut Mihai Stoica în Dosarul Transferurilor

Nu doar MM Stoica e în discuție. Și nu doar lotul din Dosarul Transferurilor. Procurorii suspectează că:

  1. Cei condamnați nu și-au scris singuri cărțile;
  2. Majoritatea dintre volume n-ar fi trebuit să primească titulatura de ”lucrare științifică”;
  3. Condamnații ar fi corupt profesori universitari și edituri pentru a obține legitimitate pentru volumele respective.

Nu știu cum stă MM Stoica la 2 și 3.

Merită o lucrare cu peste 90% statistică să fie considerată lucrare științifică? Da, dacă statistica e analizată de Thomas Piketty și se referă la evoluția capitalului de-a lungul secolelor. Altfel, evident că mutăm în derizoriu discuția despre ”lucrări științifice” și îi discriminăm pe condamnații care nu au avut suficiente pile sau bani ca să se racordeze la ceea ce DNA numește ”mecanismul” prin care au fost eliberați înainte de termen.

Însă, în privința ideii că nu MM Stoica a scris cărțile, e corect să spun ceva.

De-a lungul timpului, Stoica a colaborat cu Gazeta Sporturilor. Vedeam textele lui la prima mână, înainte de publicare. Erau plagiate sau scrise de altcineva doar în măsura în care Mihai Stoica îl angajase pe Mihai Stoica ca să i le scrie.

Nu doar că era talentat, enervant și spontan, dar era autentic. Recognoscibil.

În afara cazului în care nu are un frate geamăn în afara închisorii, care noaptea doarme închis într-un frigider, urmărește ”True Blood” și rămâne mereu tânăr, Mihai Stoica este autorul acestor cărți.

Nu e doar opinia mea.

Eu am citit unul dintre volume, cărțulie mai degrabă, iar colegii mei au parcurs, în total, 3 din cele 4 scrise de MM în penitenciar. Nu sunt doar concepțiile, uneori obsesiile, ci și stilul lui.

Poate că statistica i-a venit din afară, ceea ce pentru nicio lucrare sportivă nu e neobișnuit, de vreme ce profesia de documentarist e una distinctă, cu nimic mai puțin importantă decât cea de autor.

În cazul în care a inițiat sau a participat la un sistem de corupere, ca să-și pună pe cărți efigia izbăvitoare de ”lucrare științifică”, MM Stoica va suferi consecințele și le merită! După cum, asta cercetează DNA în acest moment potrivit surselor ziarului, responsabili sînt și angajații din penitenciare, cei din universități și editurile.

Dar, atât cât omenește poți evalua un text, cunoscând autorul și ideile, cred cu convingere că Mihai Stoica a scris ceea ce a semnat.

Dacă n-aș avea impulsul uman de a mărturisi această părere înseamnă că aș fi trecut prin 4 martie 2014 ca gâsca prin apă.

 

 

 

 

Comentarii (101)Adaugă comentariu

Kyro  •  14 septembrie 2016, 15:38

Si acuma cea mai importanta intrebare: de ce, cei care au aprobat acele lucrari, sunt bine mersi in functie, in continuare? Degeaba ii trimitem pe cei 8 inapoi daca nu rezolvam adevarata problema a sistemului...

Cris  •  14 septembrie 2016, 15:39

Sa intors lumea cu fundul in sus.Tolo il apara pe MM.

Zet  •  14 septembrie 2016, 15:43

Ce nume e asta Teodor Jumătate? Fituica de ziar.

Adrian  •  14 septembrie 2016, 15:45

Catalin, aceste carti nu au nimic stiintific. Sportul in integralitatea lui nu are nimic stiintific. De fapt, chiar utilizarea termenilor de "scoala" sau "academie" in asociere cu cuvantul fotbal ar trebui interzisa! Denumirea "club de fotbal" este suficienta, nu crezi? Cum ar putea sa se numeasca vreodata "academie" o sandrama plina cu semi-analfabeti care n-au citit in viata lor mai mult decat numele din buletin?

53b1  •  14 septembrie 2016, 15:51

Ma enerveaza foarte tare ca aveti dreptate! Mi-as dori, daca exista intr-adevar cineva acolo sus, sa se faca in asa fel incat acest personaj odios, cat si ceilalti ca el, sa nu mai apara in spatiul public! Sa mearga acolo unde le sta bine, la coltul blocului scuipand seminte pe degetele lor descoperite de papucii *** pe care ii poarta. In rest ....sa aveti parte de toate cele bune, ca tare bine le asterneti pe hartie.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

lord belial  •  14 septembrie 2016, 16:01

''Microbiștii din țară au fost apelați instantaneu de prieteni din străinătate, care primiseră sms-uri pe telefoanele lor mobile. La Londra, în Madrid și la Roma, mii de români s-au uitat în același moment pe ecranele mobilelor, cu sentimentul că în țară s-a întâmplat ceva de proporții.'' LOL. am ras de mi-a scapat cafeaua din mana. cand colo, ce sa vezi, in tara nu se intamplase nimic, de nici o proportie. tolontane, te amagesti tu. acorzi o miza mai mare decat e cazul acestui 'dosar al transferurilor'. eram in strainatate cand internetul a vuit de protestele Rosia Montana. atunci, da, zeci de mii de romani s-au uitat in acelasi moment pe celulare. nu ca ati turnat voi niste hoti la dna, ca au vandut niste fotbalisti pe 6 lei si au declarat 3 lei. mai bine scrieti de sefii aia anaf care iau apartamentelor batranilor care mor singuri prin blocuri, uitati de lume. si vin sefuletii ANAF si vorbesc cu sefii scarilor si primesc ponturi si le cumpara - de la stat - pe 3 lei. iti spun eu, lumea s-ar bucura mai mult. cu alde becali & co v-am inteles, e ok, mergeti mai departe.

Boby  •  14 septembrie 2016, 16:05

E irelevant dacă le-a scris el. Relevant este dacă au valoare științifică. Dacă tot le-ați parcurs, voi ce părere aveți ? Ești eliberat mai devreme dacă ai scris o lucrare științifică, nu dacă ai copiat statistici UEFA si ai făcut adnotări pe lângă ele. E clar, tunurile pe DNA.

Cătălin Tolontan  •  14 septembrie 2016, 16:06

@Adrian: ”Sportul in integralitatea lui nu are nimic stiintific”. Imi pare rau, dar nu sint de acord. Sportul de performanta inseamna medicina (inclusiv in forma black a dopingului, dar si a antidopingului) sau psihologie, doua stiinte consacrate. @Cris: nu apar pe nimeni, dar asta cred si e o chestie de minima decenta sa scriu asta daca i-am citit textele.

Nostradamus  •  14 septembrie 2016, 16:08

Ce iese in evidenta este fotografia de la inceput de articol care-l arata pe acest individ (MM) cu un zambet sarcastic.....Zambet ce, in traducere libera, suna cama asa: "v-am tras-o fraierillor ! sunt liber si pot sa fac cate magarii vor muschii mei !" . Cu certitudine ca DNA-ul poate avea un cuvant greu in treaba cu imposturile de carti catalogate ca lucrari stiintifice....DACA ar vrea......Aferim effendi MeMe (ca tot te aflii acum pe pamant turcesc!)

Anto  •  14 septembrie 2016, 16:10

Condamnarile au fost corecte.Problema este ca fotbalul este tot mai sarac in Romania,si nu din cauza intermediarilor ,ci din indiferenta oamenilor cu functii si posibilitati cate ,,conduc"tara.Imi amintesc de fratii Becali care faceau afaveri la greu cu Dinamo:le vindeau epavele afara si dupa 6 luni ii aduceau inapoi sa joace acasa pe salarii platite de straini,si nu doar la Dinamo.Nu ii apar pe actualii conducatori dar ati putra sa ne explicati cum se poate plati 70%taxe pe salariu in fotbal,cand avem foarye multe echipe in insolventa?

kamaral  •  14 septembrie 2016, 16:12

Întrebarea este: aduce cartea lui Meme cunoştințe noi asupra fenomenului fotbalistic? Sau sunt doar nişte statistici împrăştiate pe câteva sute de pagini? Dacă este vorba despre a doua întrebare, atunci practic orice deținut care nu este *** ar putea colecta nişte date şi să le publice ca o "lucrare ştiințifică".

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Adrian  •  14 septembrie 2016, 16:29

Ok, nu m-am exprimat eu suficient de clar si imi cer scuze. Ma refeream la sport in integralitatea lui ca manifestare de sine statatoare, adica acel sport din antichitate si chiar cel practicat in urma cu 100 si ceva de ani, inainte de a aparea medicamentele, psihologii, oamenii de marketing si interesele politice. Implicarea medicinei, psihologiei si a altor stiinte nu au schimbat de fapt esenta sportului, nu l-au transformat intr-o noua stiinta, ci intr-un gen de fenomen hibrid care a sfarsit prin a-si trada copul si principiile sanatoase pe care le avea la origine. Cel putin aceasta este opinia mea, iar razboiul SUA-Rusia legat de dopaj de la Jocurile Olimpice imi confirma cel putin partial convingerea. Cat despre lucrarile cu caracter pretins stiintific publicate de catre Mihai Stoica si alti oameni condamnati, imi este destul de greu sa ma pronunt pentru ca nu cunosc criteriile stabilite de autoritati pentru determinarea acestui caracter. Totusi, pure statistici sportive preluate si citate din alte locuri, la care se adauga comentarii personale, nu imi suna a ceva prea stiintific. Dar, poate ca sunt intr-adevar stiintifice si ma insel eu

Steaua1986forever  •  14 septembrie 2016, 16:38

Mai bine ati fi analizat in speta "domnului mm" cum a divorțat ca sa nu isi piardă casa. Cand el e de fapt, bine mersi cu soția de care nu a divorțat niciodată, decât in acte. Prejudiciul a fost recuperat de la "domnul mm" ? Din cate am citit eu, nu prea. Singurul "fraier" care a platit ceva a fost Popescu. Aici e marea problema de fapt....

Mircea Serban  •  14 septembrie 2016, 16:58

Moralmente e bine ca ai facut marturisirea (evaluarea), prietene dar, profesional vorbind e o stire mucegaita la ora aceasta!

Odette  •  14 septembrie 2016, 17:06

***

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Mozzie  •  14 septembrie 2016, 17:09

Eu nu stiu ce "consecinte" mai sufera si infractorii astia una-doua ii vad liberi ai senzatia ca n-au fost niciodata inchisi.Cu banii la locul lor,tot in conturile lor.

Razvan  •  14 septembrie 2016, 17:13

Nu mi se pare relevant daca Stoica si ceilalti se intorc la inchisoare sau nu, daca Popescu e mai vinovat decat Becali sau daca maculatura pe care au scris'o este sau nu lucrare stiintifica! Ce e relevant e ca in sistemul judiciar romanesc exista si sunt intretinute portite pentru a facilita un tratament preferential unor smecherasi care au destui bani sa cumpere acest tratament. Asa ajunge un *** ca Becali sa scrie despre Parlamentul European, asa ajunge Borcea sa stea mai mult afara decat la inchisoare, asa ajunge Popescu sa "munceasca la tamplarie" si toti sa se "imbolnaveasca" instantaneu si sa fie eliberati dupa cateva luni. Recuperarea prejudiciului si executarea unei pedepse nu ii intereseaza pe cei din sistem, pt ei conteaza avantajele personale si publicitatea. Cat despre cutremurul mediatic starnit de "investigatia" GSP si valul de soc din Europa, lume si Calea Lactee, am 2 cuvinte: ha ha!

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Serban  •  14 septembrie 2016, 17:14

Pentru cei mai puțin atenți (corecți?): - infracțiunea s-a produs când era la Galați - fapta era PRESCRISĂ, înainte de a se încheia procesul Pe de altă patre cel ce a instigat pe toți ceilalți a fost ioan becali - eliberat și el azi.

Ovidiu  •  14 septembrie 2016, 17:16

Subiectul în sine - audierea domnului Mihai Stoica în calitate de martor - nu ar trebui să ridice mari probleme de înțelegere a situației de fapt. Până la urmă, sentința penală prin care domnul Stoica a fost eliberat condiționat nu mai poate fi atacată cu nicio cale de atac, prin urmare respectivul domn nu riscă nicio sancțiune penală. Poate doar - dacă se dovedește contrariu (iar aceasta trebuie să o dovedească procurorii, conform legii) - persoanele care au decis ca domnul Stoica - pe baza acestor lucrări științifice - să beneficieze de clemența legii. Faptul că un jurnalist are puterea să recunoască - conform pregătirii sale și a experienței profesionale, și în pofida ”curentului” celorlalți (cititori&others) - că lucrarea domnului Stoica este scrisă chiar de dumnealui, este un lucru normal într-o societate normală, și după cum se observă una anormală într-o societate ”aparte” ca a noastră :) ! Până la urmă, fiecare răspunde pentru faptele sale. Nu în ultimul rând, cred cu tărie în principiul de drept, conform căruia, Domnul Stoica, precum toți ceilalți în situația sa, prin ispășirea pedepsei pentru care a fost condamnat definitiv (chiar și în cazul eliberării condiționate - este un beneficiu legal acordat în anumite condiții), a respectat legea, și-a însușit - legal vorbind - consecințele faptelor sale penale, iar acum este un om liber și care ar trebui să nu mai fie judecat - încă o dată - de către societate, epitetele folosite la adresa sa fiind nu doar nedrepte, dar și jignitoare. Este doar punctul meu de vedere.

Gabi  •  14 septembrie 2016, 17:33

Pai il aparati pe acest puscarias asa cum l-ati aparat si pe Gica Popescu?? Cred ca o sa spuneti pana la urma ca e si ne-vinovat, i-au inscenat altii si el saracutul a facut puscarie degeaba! Aceste genii ale Romaniei care au scris carti stiintifice, probabil ca , copiii nostri vor invata din aceste lucrari demne de premiul Pulitzer!!! Pai se poate domnul Tolontan sa aparati asemenea infractori care au fost dovediti ca fiind infractori, mai ales acest MM care a devenit cel mai infocat stelist peste noapte, ca daca-l plateau mai mult probabil devenea si cel mai infocat suporter a echipei Chiajna sau orice alta echipa...acest om care a pocnit un suporter cu pumnul si tot el era cu gura mare?? Hai ca m-ati dezamagit rau de tot!! Vedeti ca a mai iesit inca un zeu al literaturii romane, "mafiotul" Ioan Becali, sa-i faceti si lui ceva osanale ca poate i-ati citit si lui "operele"...si poate ca el le-a scris asa cum a scris si MM lucrarea stiintifica!! Rusinos sa aparati asemenea capuse ale fotbalului romanesc!!

gigelos  •  14 septembrie 2016, 17:36

V-a lipsit dl Mihai Stoica , domnule Tolontan ! Ati reinceput constructia personajului MM . De ce ? Chiar nu va inteleg .

Odette  •  14 septembrie 2016, 17:40

***

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

de tracia  •  14 septembrie 2016, 17:49

Dacă vrei să scri... ai ce. Eu sincer nu văd diferența între o carte scrisă pentru bani și una scrisă pentru a te elibera mai iute. Zeci de autori au drept angajați oameni de litere cu talente lingvistice dar fără harul de a face singur o carte. De ce Copos sau idiotul ăsta sau alt idiot nu ar avea dreptul de a angaja sau a fi ajutat de un terț în elaborarea unei cărți. Ok! o fi un mare *** cartea respectivă, dar e ***ul lui. De ce Dumas(dau un exemplu super cunoscut) ar avea voie să angajeze terți pentru a scrie în locul lui și ăștia nu? Sau Vintilă Corbul! asta ca să dau și un exemplu mioritic.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

pawn  •  14 septembrie 2016, 18:03

hai, ca iarasi a devenit DNA autoritate biblica la tolontan :)) asta, desigur, nu-l face mai placut pe domnul stoica, da-i-ar soarta cat mai multe intalniri cu sapunaru :)

dodo  •  14 septembrie 2016, 18:07

Aceleasi aberatii feminine DNA ca la MM: 1. DNA confunda doctoratele cu cartile. 2. Daca ceva era ilegal in aceste carti judecatorii nu i-ar fi eliberat 3. Hotararea de eliberare conditionata este definitiva si inatacabila. 4. art. 6 c.p.p. - G. Popescu nu poate fi urmarit si judecat de 2x pentru aceeasi fapta.

Alex  •  14 septembrie 2016, 18:19

Ok Cătălin. MM a scris cărțile alea. Si le-au scris si ceilalți. Întrebarea care trebuie pusa este ce au schimbat acela carti in Romania. Prietene au fost încadrate la lucrari stiintifice. Adica... stiintifice. Eu prin cuvantul asta inteleg vorbind la extrem REVOLUȚIONARE. Ok. Poate cuvantul e prea mare.

Cătălin Tolontan  •  14 septembrie 2016, 18:24

@pawn: de unde rezulta din articol ca DNA este autoritate biblica? Am rememorat ceea ce s-a intimplat. Nu DNA i-a inchis pe cei 8. Judecatorii au decis asta. @Razvan: nu va mai amintiti Romania anului 2006. Citi oameni sperau ca justitia va incepe sa lucreze?

Vlad  •  14 septembrie 2016, 19:18

Felicitari Tolo! Esti un adevarat jurnalist!

iobagul  •  14 septembrie 2016, 19:29

Domnule Tolontan, cu toata stima pentru stil si libertate de penel, sunteti doar un *** sa faca presiune asupra unor institutii ale statului, reste DNA! Asta este adevarul, ciresul e la dumneavoastra in buzunar, oricat ati incerca sa va ascundeti dupa el! ***, sunteti sustinut, sunteti promovat sa aduceti in atentia publicului subiecte si subiecti. Doar calitatea informarii a scazut si aici ma refer ca ati trecut de la subiecte gen Hexifarma si ISU la non-subiecti gen M Stoica. Acum sincer, inafara de postaci de profesie si idioti utili, cine ar inghiti faptul ca ati lecturat cu interes si abnegatie, pentru un articol de presa, fituici redactate pentru a face din puscariabili niste cetateni onesti?! A fost de notorietate ca lucrarile lui Copos si a altora au disparut sau nu au aparut niciodata pe piata, ca au fost tirajate la minim, doar ca sa scape niste *** din puscarie mai devreme cu cateva luni! Aceste subiecte put de-a dreptul domnule autor a mijloace pt a facilita traficul de influenta, *** ;)

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Cristian  •  14 septembrie 2016, 19:33

La ce stil de Petre Ispirescu ai, nici nu e de mirare ca ai credibilitate aproape zero chiar cand relatezi lucruri adevarate. Iar stupoarea fata de faptul ca un jurnalist olandez a verificat o stire dintr-o a doua sursa nu arata decat epoca precambriana in care se afla jurnalismul romanesc. He he.. uite si la prostul ala care verifica stirile in loc sa puna un titlu imbecil si sa le arunce pe Facebook.

Sorin Dumitrache  •  14 septembrie 2016, 19:36

Tolo, aplauzi pe unul care a dat intr-un superter pe un stadion de fotbal! Bravo!! Intr-o tara civilizata, nu mai intra niciodata pe stadion?! Puteti pleca toti in gsp: si tu, si nea Ovidiu si Geambasu...ne-am saturat de ipocrzia vostra! Este timpul unei revolutii in ziaristica romaneasca. Trebuie oameni noi, mentalitati nepatate, fara partinitate, fara..mai bine ma opresc pt ca stii la ce ma refer! Imi este greata de gsp, de voi si nu mi-am mai prelungit abonamentul la gsp in momentu in care C.Ggeambasu a jignit un cititor! RUSINE daca ai ajuns sa il apluzi pe MM! Era sa uit, sunt stelist!

Ion ion  •  14 septembrie 2016, 20:11

Lasând la o parte individul mmstoica....ca si personaj, as vrea sa subliniez tăria , caracterul sau cum s-o numi ca nici nu stiu cum sa spun ! de a spune adevarul, de a arata adevarata fata a lucrurilor oricat ar durea si oricât ti-ar râcâi sufletul. Sincer nu cred ca Tolo e mare fan mm...cred ca mai nimeni in tara asta nu il are la inima pe acest individ, fie si numai pt faptul ca atunci cand vrea sa se bucure sau sa se manifeste cumva in timpul meciurilor, se uita intâi in sus spre loja să nu care cumva sa nu fie in asentimentul lui gigi. Si cu toate astea sa ai puterea sa recunosti ca el a scris cartile (cunoscându-i stilul) asta mai rar. Cati dintre noi sau macar dintre ziaristi pot face chestia asta ? Eu sigur nu...cu stima pt Tolo.

Odette  •  14 septembrie 2016, 20:28

***

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Vladimir Sopov  •  14 septembrie 2016, 20:31

"Domnule Tolontan", judecator impostor si ilegal, trebuie sa va aduc la cunostinta ca sunteti membru de vaza al acestei grupari din care fac parte "MM, neamul Becali, Mitica , Mircea Sandu, Ovidiu Ioanitoaia, Porumboiu, Craciunescu, Sechelariu, cel de la Bistrita (parca nea Jean), si multi altii pe care nu i-am memorat. Ati fost mai abil decat multi dintre ei si ati scapat de puscarie sau de plecarea in paradis ; cu toate astea , din nefericire pentru Dvs., este totusi vizibila, esenta caracterului Dvs., care explica de ce luati salariu (sau cum s-o numi) de la firmele grupului Voiculescu ; sau explica de ce folositi infrastructura acestui grup pentru activitatea zilnica . Cu talentul Dvs. de investigator jurnalistic, nu doar in domeniul sportului, in care v-ati lansat, poate ne "produceti" o investigatie jurnalistica de calitate, asa cum ne-ati obisnuit, in care sa documentati de unde a avut Dl. Voiculescu (daca nu stiti la cine ma refer, voi face un efort sa va explic) banii necasari pentru lansarea televiziunilor "Antena" in anii '90 si in general pentru lansarea tuturor afacerilor domniei sale. Va doresc multa sanatate si succes !

LEFTER POPESCU  •  14 septembrie 2016, 20:57

Domnule Tolontan, cum au putut niste *** sa scrie lucrari stiintifice ? Instantele de judecata trebuia , in primul rand, sa le fi cerut "manuscrisurile in original" pt a le corecta greselile de ortografie. In ceea ce il priveste pe *** Stoica ii suspectez pe cei cu care spuneti ca a colaborat *** ca i-au scris lucrarile . Am inteles ca este inginer mecanic . Mai stie care este diferenta dintre otel si fonta ?

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Alex One  •  14 septembrie 2016, 21:00

Oare ce e stiintific in tara asta ? Solenoid-ul lui Cartarescu,propunerea unora pentru Nobel, pe care N. Manolescu l-a facut tandari ? Gasca prin apa, ha ha ,cat adevar graieste gura pacatosului. Intrucat mai sunt si alte site-uri in care imi pot spune parerea despre presa in general si despre baiatu' granicerului ocazional, va propun sa nu-mi mai eliminati comentariile. Am folosit intotdeauna un limbaj civilizat ,probabil de neinteles pentru GSP.

Dr. Dan Patru-Tudosie  •  14 septembrie 2016, 21:14

Dosarul Transferurilor a fost leak-ul lui Gigi Becali ca sa "rada" si sa se razbune pe verii sai, ca a dat initial in Gica Popescu si de acolo s-a rostogolit. Ziaristii care au publicat materialele au fost trompetele in care a suflat Gigi Becali.

Argus  •  14 septembrie 2016, 21:19

"...După cum întâmplarea cu ziarul De Telegraaf va rămâne în memoria redacției. ”E o eroare pe o agenție de știri internațională. Scrie că vedeta voastră, Gică Popescu, va intra la închisoare!”, l-a sunat un ziarist olandez pe Theodor Jumătate, șeful de la Fotbal Internațional. ”Nu e nicio eroare”. ”Cum, pentru o evaziune fiscală căpitanul echipei naționale de fotbal intră la închisoare?”, s-a crucit vocea de la De Telegraaf..." Incep cu citatul de mai sus, pt. ca este evident ca vreti sa induceti ideea ca masura pedepsei cu inchisoarea a fost exagerata, "nu ca in Anglia... (unde primesc...eventual, "mustrari" sau nici macar atat?!). Incercati de Tolontan, sa accentuati parerea ziaristului englez, spunand ca "s-a crucit" (interesant nu, sa "vezi" cum s-a crucit "vocea la telefon"!?!) si nu ca "s-a mirat", subliniind astfel cat de "nedreapta, de ciudata" a fost masura incarcerarii! in opinia "telegrafistului..."! Cel putin ciudata, este "omisiunea" in legatura cu Lionel Messi, care in 6 Iulie a.c, a fost condamnat, tot pentru evaziune fiscala, la 21 de luni de inchisoare! Ca, in legislatia spaniola, consamnarile sub 24 de luni, nu se executa cu inchispoare. Atentie! Condamnat, desi, contabilitatea in baza careia a dat declaratiile de venit, era tinuta de tatal sau! (sursa: http://www.digisport.ro/Sport/FOTBAL/Competitii/La+Liga/Condamnare+pentru+Lionel+Messi+21+de+luni+de+inchisoare+pentru+s) este cu totul altceva decat, condamnarea faptei in sine! Evaziune fiscala, nu-i "de ieri de azi" considerata fapta penala (atentie! indiferent de domeniu, de nume de...)! Ch. Aznavur (Cdor. al Legiunii e Onoare, Ordinul Canadei in grad de ofiter, Cetatean de Onoare al Erevan si Herou al Armeniei (sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/Charles_Aznavour) acuzat de evaziune fiscala, "a tulit-o" din Franta, evitand astfel inchisoarea (ulterior gratiat). Sper ca recunoasteti ca intre "meritele" protejatului dv. G. Popescu si Ch. Aznavour, meritele, notorietatea acestuia, sunt "un pic peste" cele ale lui G.Popescu, ca sa nu mai spunem, de cele ale lui M.Stoica ("scriitorului" M. Stoica). Cat despre "calcio", si cu asta inchei, presupun ca stiti mai bine numele "grele" condamnate la inchisoare, tot pt. "banala" infractiune de evaziune evaziune. Cele bune si..."nu te supara frate"! PS pt. cel ce s-a mirat de numele Theodor Jumatate, as vrea sa-i spun ca este indecent sa "faci misto" de numele cuiva, nume care in afara de faptul ca nu numai ca nu ti-l alegi, dar este cel ce defineste calitatea umana, profesionala ! (Th. Jumatate este un senior al presei sportive "in integrum" nu pe...jumatate) Totusi, daca are vreo judecata de "valoare" legata de nume, sa se "mire", sa se mire, uitandu-se pe linkul: http://www.realitatea.net/cele-mai-amuzante-si-ciudate-nume-de-familie-din-romania_1868328.html

Romulus65  •  14 septembrie 2016, 21:24

In Romania se poate sa eliberezi un personaj toxic ca Giovanni Becali ,care o mituieste pe judecatoarea Terceanu(a recunoscut aceasta), dar nu eliberezi dar nu eliberezi un intelectual ca prof. dr. Mencinicopschi atunci cand acesta si-a ispasit partea minima de pedeapsa.

Alex One  •  14 septembrie 2016, 21:46

@Argus, intr-adevar suntem o tara de seniori. Numai in presa cati avem ! Dau pe you toube sa-l aud pe Bob Dylan intr-un vrai Segnor !

Odette  •  14 septembrie 2016, 22:02

***

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

radu  •  14 septembrie 2016, 22:16

Mi se pare jenant sa validati acele asa zise carti, luandu-le in serios. Mi`e greu sa inteleg rostul articolului si de ce ati alege sa scrieti asa ceva, o fi vorba de o simpatie personala. E nevoie de dovezi ca Stoica nu a copiat cateva paragrafe, scrise la nivelul clasei a 4`a, pe care le-a alaturat statisticilor de pe wikipedia?

george  •  14 septembrie 2016, 22:24

Eu am auzit ca DNA il va chema pe Doru Max... sa spuna el cine a scris cartile... Se lauda prin redactie ca a pus mana pe o mina de aur... si cand iese clientul de unde este va fi rasplatit...

Flaviu  •  14 septembrie 2016, 22:27

Spuneti, d-le Tolontan ca e normal sa aveți părerile exprimate in articol, din moment ce știți cine e Mihai Stoica.. Penibil argument... Mihai Stoica este un tip cu o inteligenta peste medie, profesionist dpdv fotbalistic, un bun meserias.. Dar.... Dar un tip corupt , un ins din anturajul luii Giovanni si tot ce a mai urmat.. . Ce rost are acest articol? Vrajeala la vrajeala altora? Sau doua glume? Una cu acele lucrări' ale lui MM si alta, amara, cu acest articol pro-gasca ce a adus fotbalul românesc in situația de azi ( a contribuit din plin) . Sunteți penibil , d-le Tolomtan, prin acest articol desconsiderati pe toți cei care muncesc onest in fotbal.. Adică asta e calea fotbalului românesc ? Cea reprezentata da MM si gasca lui Giovanni ?

Odette  •  14 septembrie 2016, 22:30

***

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

nicse  •  14 septembrie 2016, 22:58

Tolontane, ce rost are discutia asta? tie chiar ti se pare scrisul lui MM o contributie de orice fel ? am vazut una din cartile lui... o insiruire de rezultate...daca stai 2 zile la o biblioteca sau pe net poti compila o asemenea "minunatie"... Acest om este un infractor dovedit. Iese din puscarie si ne da lectii de moralitate la marginea terenului, in meciul cu Astra... Sare la bataie, " sa linisteasca spiritele" ...se confrunta cu alta *** a fotbalului, Sumudica, parior dovedit dar care pozeaza in victima...si ce crezi ? voi va faceti rating cu aceste ***, cu becali gigi, infractor dovedit... nu mai ai niciun pic de rusine, omule?

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

un oltean  •  14 septembrie 2016, 23:12

Daca si pe MM Stoica il duce capul sa realizeze o lucrare stiintifica...inseamna ca am innebunit cu totii...

Lucian  •  14 septembrie 2016, 23:35

Cum este posibil sa furi si sa apari in spartil public? Cum este posibil ca un personaj josnic ca MM sa apara in ziar? Simplu: pentru ca exista ziaristi de proasta calitate asa cum este si Tolontan. Daca aveai putina demnitate si un jurnalist cu putin creier, nu pomeneai de acest individ dupa ce a facut astfel de lucruri. Normal ca acest comentariu nu apare public, din momentul in care nu sunt laude la gazeta S, ori inculti de suporteri 'stelisti'. Inculti? Posibil din comentul in care sustin in continuare un patron puscarias, si un MM plagiator, si fustangiu. Intr-o tara normala, acesti indivizi zburau din viata publica.

run away  •  15 septembrie 2016, 0:17

Domnule Tolontan, daca erati jurnalist la un ziar din occident, dupa articolul asta v-ati fi pierdut un procent important din cititoti si bineinteles, jobul. Cum e posibil ca un ziar cu pretentii sa isi asocieze numele cu un infractor? In orice tara civilizata un om condamnat la puscarie pentru ilegalitati iese automat din viata publica. Un Meme Stoica nu ar mai fi lucrat in fotbal niciodata, insa la noi el e imaginea unui club, apare la tv in mod regulat, iar redactorul sef al celui mai citit ziar de sport iii aduce osanale pentru cat de talentat e infractorul la scris. Uite inca un motiv sa ma bucur ca am plecat din Romania!

Puscas Marin  •  15 septembrie 2016, 0:50

Alooooo, voi stit ce inseamana o lucrare stiintifica?? Alea sunt scrise de oamnei de stiinta care isi petrec timpul in biblioteci sau laboratorare, nu de toti excrocii si hotii!!! http://www.nature.com/scitable/nated/topicpage/scientific-papers-13815490

Comentează