miercuri, 24 august 2016, 9:17
UPDATE:
Despre emisiunea cu Mihai Gâdea și Mircea Badea, exact ce am spus și la început: putem să fim civilizați și să încercăm să ridicăm nivelul argumentelor și în miezul celei mai disconfortante dintre neînțelegeri. Nu există învingător sau învins, există nevoia oamenilor de a fi expuși la informații, idei și perspective fără ura aceasta care mănîncă orice raționalitate.
Investigație de Mirela Neag, Răzvan Luțac și Cătălin Tolontan
Două dosare penale sunt deschise în acest moment pe cazul Hexi Pharma.
UNU. Parchetul General cercetează înșelăciunea față de spitale și amenințarea vieții pacienților, prin comercializarea de către Hexi a dezinfectanților diluați.
DOI. DNA investighează evaziunea fiscală, firmele off-shore și felul în care banii negri ai Hexi au ajuns în spitale în urma unor achiziții publice suspecte.
Zeci de angajați din Hexi Pharma au fost audiați de către procurorii celor două instituții. Unii dintre ei, directorul general Flori Dinu, de pildă, sunt deja puși sub acuzare și au dat declarații în ambele instituții care investighează cazul.
Au avut loc și confruntări între diverși oameni.
”Nu există niciun dubiu în privința diluării majore a produselor. Un număr surprinzător de mare de angajați știau că produsele sunt falsificate”, susțin mai multe surse, concordante, care cunosc investigația.
”Știam de diluare, dar Dan Condrea ne garanta faptul că ele sunt eficiente și că ce scrie pe etichetă e mai mult o chestie de marketing ca să câștigăm licitațiile”, sună declarația unuia dintre angajații firmei.
”Poate că o spun ca să-și diminueze participarea sau chiar așa stăteau lucrurile. Ei aruncă toată vina pe Condrea, pe ideea că el le impunea diluarea și nimeni nu putea protesta sau nu se putea opune”, susțin sursele.
Cert e că la dosare s-au strâns zeci de mărturii despre falsificarea Suprasept, Thor și a altor produse.
Mărturiile vin din diverse zone ale firmei. Unul dintre cei care a recunoscut este Mihai Leva, directorul de producție, cel care a admis diluările care la anumite produse, Suprasept de pildă, au mers și până la 90%! ”Am tot încercat să-l conving pe Condrea, dar n-am reușit”, a spus Leva procurorilor.
O sursă: ”Nu înseamnă că aceste declarații din care rezultă că singurul responsabil era Condrea au fost asumate de procurori”.
12% glutaraldehidă este compoziția Suprasept de pe etichetă
1,6% glutaraldehidă este ceea ce s-a descoperit real în zeci de buletine de analiză
Directorul general Flori Dinu a recunoscut și ea că știa de diluare, dar susține că n-a avut ce face în fața voinței patronului! Șefii contabilității și ai zonei economice erau la curent, de asemenea, cu diluarea masivă. ”Ei știau exact ce cantități mici de substanță activă intrau în contabilitate. Falsificarea produselor stătea la baza calculelor economice ale firmei, cantitățile sunt vizibile ușor în contabilitate”, confirmă o altă sursă.
În privința rezultatelor de eficiență de la Institutul Cantacuzino, ele atestă că unele produse erau eficiente, iar cele cu grad mare de falsificare nu aveau eficiență.
În afară de Guvern, pe 11 mai 2016, când a spus că toate probele sunt neconforme, nimeni nu a afirmat acest lucru.
Gazeta a și contrazis imediat Guvernul.
Chiar a doua zi, pe 12 mai 2016, imediat după ce Guvernul a făcut publice rezultatele, Gazeta a publicat un material în care a scris: ”Ministerul Sănătății a interpretat greșit rezultatele de le Hexio IOD, care par bune”. Mai mult, în aceeași zi, Gazeta a tipărit un rezultat de analiză de la Icechim, făcut chiar la comanda ziarului, care arăta că un alt produs, Clorhexin C, era conform etichetei.
Ce înseamnă asta? Nu toate cele 20 de produse Hexi au fost falsificate. Dar unele sunt, în mod cert, falsificate cu un grad imens de abatere față de normal și care le face ineficiente chiar și în analiza Cantacuzino!
Practic, Hexi Pharma a făcut un experiment pentru a vedea dacă, scazând concentrațiile dezinfectanților, aceştia rămân eficienţi. Unii au rămas, alţii nu. Numai că acest experiment n-a fost făcut în laborator, ci pe cei 3,8 milioane de români internați în fiecare an în România.
”Toate mărturiile angajaților arată ceva: Hexi Pharma nu a fost o firmă care să fi făcut produse în regulă până la un moment și apoi să le fi falsificat. Pur și simplu au fost falsificate de la început, de cel puțin 10 ani, ca să câîștige în fața concurenței” Sursă judiciară
Ce se urmărește în continuare?
Mari sume de bani cash ieșeau din Hexi Pharma în fiecare lună.
Mii de contracte de achiziții din bani publici semna Hexi Pharma în fiecare an.
Unde se duceau acești bani?
Asta vor să afle procurorii.
antonia • 24 august 2016, 21:31
Peste cativa ani o sa aflam, tot din presa, ca actualul ministru este tot o "creatie" a baietilor din servicii la fel ca si Condrea, doar ca asta nu o sa sfarseasca asa, ci o sa ajunga departe..... De la inceput am scris ca nu poti ajunge ministru daca nu esti dispus sa reprezinti interesele "unora cu putere". Din ce a facut pana acum nu dovedeste ca ii pasa de sanatatea si siguranta oamenilor acestei tari, ci doar ca netezeste drumul celor care isi doresc sa puna mana pe banii sistemului de sanatate. In plus, directorii, secretarii, consilierii din MS de care se inconjoara, sunt arhicunoscuti ca "dinozaurii" sistemului sanitar, cei care au "schimbat" toti ministrii, iar ei au ramas "la post". Nu mai exista nicio speranta, "baietii destepti" au cale libera!
Laurentiu • 24 august 2016, 21:37
E clar,tu fiind fata... nu esti ca ei!
Laurentiu • 24 august 2016, 22:05
Mircea Badea: 'Multe dintre victimele de la Colectiv nu aveau asigurari de sanatate'!!!!!!
Darius • 24 august 2016, 22:16
Tu o tii pe a ta ... chiar daca gresesti . Ramai la sport macar acolo nu faci tampenii (asa mari)
Iulian • 24 august 2016, 22:22
Dacă patronii de la colectiv au fost arestați oare directorii de spitale nu ar trebui . Îmi pun și eu o întrebare oare cine *** mai mult ?Oare cine sunt mai vinovati? Niște oameni care au vrut sa investească și sa facă ceva bani și au avut un mare ghinion pentru care banuiesc ca vor plati sau niște directori de spital care sigur au luat spaga si *** *** . Eu as aresta și directorii de spital și directorii de achiziții de la spital. Dar așa ceva nu se va întâmpla deoarece sunt puși politic nu...?
Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.
Thg • 24 august 2016, 22:37
Incredibil, nu inteleg pozitia Antenei 3, pe burtiera sunt taiate paragrafe, cu sageti clare catre tine Tolontane.. Inteleg sa-ti aperi cu disperare un patron condamnat, dar nu inteleg disperarea cu care discreditezi orice se face bun in tara asta sau putinii oameni care vor sa se implice pozitiv ... Badea si Gadea par niste aparatori devotati ai "Mordor-ului".. Cine o fi in spatele Ochiului, pare mai presus de Voiculescu..
Simplu • 24 august 2016, 22:42
EFICACE nu eficient, of doamne Tolo!!!
riski • 24 august 2016, 22:56
seara buna, ma uit la confruntarea intre Badea si Tolo si sunt socat ca toata gasca de la antena 3 tin partea sistemului medical corupt. Sora lui Badea este medic la spitalul Matei Bals unde director este Strainu Cercel sunt prieteni de familie si le este frica ca in urma anchetelor lui Tolo *** Verificati averile dinozaurilor din sanatate manageri de spitale sunt milionari . Ce case de vacante au, masini.....doar trebuie verificati....Bravo Tolo...nu te lasa...esti cel mai tare....suntem alaturi de tine....
Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.
Marica • 24 august 2016, 23:07
Am vazut dezbaterea de la Antena 3! Badea, parea un copil *** ce vrea sa para mare si inteligent! Atotstiutorul ,chiar crede, ca Tolontan a produs panica oamenilor? Cine il plateste sa debiteze idiotenii? Ce dezamagita sint de asa -zisii jurnalisti! Badea, ma alatur celor care nu te suporta!
Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.
Geo Limonada • 24 august 2016, 23:14
Aveti grija ce si cum comentati deoarece ID-urile se centralizeaza "sus" iar job-ul si sanatatea fiecaruia celor ce intind coarda prea mult a comentariilor sunt puse sub semnul intrebarii de baietii cu ochi "albastri" si tablitele de pe umar...
Laurentiu • 24 august 2016, 23:21
Tolo, n-am palarie da' maine o sa-mi cumpar una si-o voi arunca pe jos , pentru tine!De mai multe ori. M-am uitat pe antena (datorita tie) si chiar nu-mi pare rau,e cam ce-a facut Dinamo la meciul Stelei cu City, ii bati cu armele lor, pe arena lor, cu suporterii lor!
Edi • 24 august 2016, 23:49
Inegala disputa Catalin. A fost exact ca in meciul de acum o saptamana. 0-5 in deplasare. Esti bun si profi. Nu te laud. Dar te amenint. Stau cu ochii pe tine. Pe voi.
Tudor • 24 august 2016, 23:52
Tolontan - Badea 3-0 Noroc cu Gadea ca a mai intrerupt emisia/discutia din cand in cand atunci cand observa ca Badea e la pamant. Sincer sa fiu, nici nu ma asteptam la un alt deznodamant. :)
Salitos • 24 august 2016, 23:53
Tolontan a mintit. *** lui sunt disperati.
Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.
Gratiela • 24 august 2016, 23:57
D-le Tolontan din respect pt ce faceți m-am uitat cu greu pe emisiunea de la Antena3- nu mă uit pe acest program de propagandă nerușinată!! Cu tot linșajul făcut de cei 2 sfertodocti va admir pt modul elegant in care v-ați comportat în fața ***! Cele mai sincere gânduri și felicitări pentru ce faceți !!
Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.
Vasile • 25 august 2016, 0:08
V-a dat Gadea replicile gresite. Eu stiam ca Tolontan e deontologul, iar Badea e realistul pretins inteligent. Si ce sa vezi, Badea o dadea cu deontologia si Tolontan cu realismul.
Zosmos • 25 august 2016, 0:13
Dl Tolontan, am urmarit dezbaterea de astazi. In cazul in care nu exista probe, puteti va rog sa inlocuiti cuvantul "toti" din titlu. Ar fi cred mai potrivit, avand in vedere ca am urmarit o dezbatere argumentata, din care cu TOTII avem de invatat. PS: va multumesc sincer. Am 31 de ani, dar pana astazi nu mi-a explicat nimeni care este rolul presei. Incepusem sa cred ca menirea ei e sa formeze opinii si nu sa informeze obiectiv.
Andrei • 25 august 2016, 0:20
Multumiri pentru tot ceea ce faci pentru sport.
AlterEgo • 25 august 2016, 0:22
Observ ca admiratorii dvs. au vazut alta emisiune , d-le Tolontan. Oricum , merita felicitari. Si datorita lor, Romania a ajuns asa cum este.
ProTolo • 25 august 2016, 0:27
Jos pălăria Tolo! Deși Badea / Gădea nu o sa învețe nimic din dialogul cu tine, totuși multi telespectatori inteligenti ai postului Antena 3 au putut sa distingă intre bun simt și grobianism, intre un om informat / documentat și decent vs oameni cu păreri putine (dar fixe), nu de puține ori agresivi și penibili prin lipsa de argumente la nivelul discuției. Mi s-a părut că leit-motivul lui Badea, în orice subiect, era ca bunica nu a luat viruși și că Băsescu e naspa. Slabe rau argumentele, în ton cu lipsa lui de consistenta din ultima vreme. Toate astea le spun ca un fost mare fan a lui Badea căruia îi apreciez inteligenta și umorul asociat dar căruia nu îi mai suport partizanatul desantat și până la urmă lipsa de respect fata de invitat și fata de public (în seara asta a cautat sa distorsioneze voit vorbele lui Tolo și a venit la emisiune complet nepregătit). P. S. De LA 23 ma uit la Radu Banciu.
Odette • 25 august 2016, 0:38
Vreau sa-l felicit pe Mircea. Ca atitudine - frumos, elegant, cat-de cat! :)) Poate sa fie si civilizat atunci cand i se spune. Doar nu voia sa strice emisiunea. Gadea stie sa se comporte frumos de obicei si e mult mai echilibrat ca el. Mai departe, un atac abject al lui Gadea la constiinta lui Catalin, vezi Doamne! De ce s-ar simti el cu constiinta incarcata ca un smecher cum era Condrea, s-a sinucis? Fiindca a prezentat un fapt de o gravitate deosebita pe care-l facea Condrea? Dar l-a lamurit Catalin cum e cu sinuciderile astea. Sunt pe cont propriu, nu poti sa arunci cu pietre in nimeni, mai ales intr-un ziarist care a cautat sa informeze publicul fiindca asta e menirea lui. Urat atac al lui Gadea! Mai urat decat toate chitaielile lui Mircea. Pacientilor le este frica sa se interneze cu mult inainte de cazul Condrea. Intotdeauna au avut aceasta teama si au refuzat manevre medicale si internari fiindca, sa fim seriosi!, cui ii place la spital si cui nu-i este frica de nenea doctorul? Poti sa fii si-n Elvetia. De aici si fobia ,, halatului alb" cand unora le creste tensiunea pe loc. Nu stiu unde a vazut el acea isterie pe care i-o reproseaza lui Catalin. Si e absolut ridicol ca tocmai A3, in speta cei doi, sa vorbeasca despre exagerari, despre amplitudini ale titlurilor, despre lectii de ponderare pe care sa i le dea lui Catalin, cand tocmai ei sunt in caldarea cu focuri zilnic. Ridicol si de tot rasul! Pana la final, au ramas aceiasi aparatori frenetici ai unui sistem medical infect si infectat, un urias deserviciu pe care-l fac romanilor. Catalin, cyborg-ule! :)) Tu, cel mai patetic dintre pamanteni! Ti-am spus ca n-o sa-ti ia nimeni gatul acolo. Ca v-ati mai dat suturi si coate, e firesc ca doar nu erati la sezatoare literara. Tie iti dau nota 10! Argumentat, documentat, inteligent, persuasiv, relaxat. Tu esti foarte important! :P
Daniel • 25 august 2016, 0:45
Buna seara, inteleg din discutie ca ceea ce reproseaza cei de la Antena 3 este ca, in aceste situatii, ca jurnalist cu asemenea audienta si reputatie, este cu atat mai important sa anticipezi cum sunt percepute informatiile furnizate de tine, si cu ce vor ramane cititorii tai. 'With great power comes great responsibility'. Ca ati transformat un caz clar de falsificare (demonstrat impecabil cu fapte), de lipsa de control a statului (consecinta logica), si posibil caz de coruptie (de dovedit totusi de justitie), intr-un caz despre nivelul germenilor din spitale, care nu a fost sustinut riguros. Ci, mai degraba, anecdotic, cu accente tabloide. Si, deasemenea, ca nu ai luat o pozitie suficient de puternica in fata escaladarii acestor accente tabloide de catre anumite televiziuni, unde prezenta ta a fost, in ochii lumii, un 'endorsement' al acestor mesaje. Toate astea au creat intr-adevar o panica in randul populatiei, care nu are la baza un set suficient de riguros de informatii (cate spitale au un nivel de germeni peste standardele internationale, cat la suta dintre sectii, pacienti cu ce afectiuni sunt supusi riscului de infectie, etc.). Veti spune ca nu e treaba voastra sa faceti toate analizele posibile, dar cred ca aveti o responsabilitate sa puneti anumite 'disclaimer-e' cand nu aveti toate analizele. Nu ati spus 'TOATE spitalele sunt asa', dar nici nu ati spus ca 'se poate ca multe spitale sa fie OK, trebuie analizat' Asa evitati sa divizati tara in pro si contra, ceea ce s-a facut prea mult in ultimii ani, cum bine ati cazut de acord in seara asta. Si tot in acest mod, evitati ca informatiile, si mesajele voastre sa ajunga la public diluate de discutii mai putin importante. Felicitari Catalin si echipei pentru toate anchetele voastre, si pentru cum incercati sa faceti presa scrisa in contextul actual. Cred totusi ca merita sa invatati ceva din asta, si sa incorporati in viitoarele anchete, in cum anticipati reactia publicului, si in efectul de bulgare de zapada din restul mass media. Va voi citi cu siguranta, si trag speranta ca, in ciuda lipsei unui obiectiv in directia asta, sa fiti intr-adevar o forta de schimbare. Pentru ca, dincolo de transparenta, noi publicul ne dorim de fapt asta. Dar aici e, fara dezbatere, responsabilitatea noastra, a tuturor.
Cătălin Tolontan • 25 august 2016, 0:52
@Laurentiu: nu a cistigat nimeni dintre noi. A cistigat publicul, care a aflat lucruri noi. Si, poate, a cistigat un pic ideea ca e posibil sa dialogam si in mijlocul celei mai patimase dintre divergente. Pare vag, dar nu cred ca e asa. E important.
Laurentiu • 25 august 2016, 1:20
''Tu esti foarte important''-Odette Ce ti se putea spune mai potrivit la finalul zilei? De fapt,nici nu mi-am dat seama ca e o noua zi... Buna dimineata tuturor!Indiferent de ce-ati inteles.
Petre • 25 august 2016, 1:33
***, cum e Pieleanu cu prezumptivele lui sondaje, e simplu. Lansezi o gogoriță și toți papagalii se aruncă ***. Tre' să fii puțin plătit ***, ca să lansezi gogorițe live. Nu m-ai convins aseară, dar apreciez dorința de confruntare. Nu cu Badea, cu mine ar fi fost perfect. *** cam din 1979. *** Mai e o problemă: atunci când lansezi orice în public, și asta generează panică de masă, e defetism. Asta e de pușcărie, prietene! Joocă-te numai cu beșu (a la Dobay). Altfel ești deja ***. PS. Vezi de rinichi, ai pungi sub ochi, nu de oboseala muncii "patriotice"...
Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.
Cătălin Tolontan • 25 august 2016, 1:37
@daniel: asta incercam sa facem. Sa invatam. De aceea ani in sir cind oamenii ma intrebau de ce nu reactionez la atacurile lui Mircea Badea raspundeam sincer: pentru ca incerc sa inteleg unde are dreptate. Si in seara asta au fost puncte unde am incercat sa vad unde au ei dreptate, unde argumentele lor sint mai puternice ca ale mele.
Mihai Badea • 25 august 2016, 2:34
Nu poți să invoci "garanțiile" oferite de patron și să îți păstrezi stima față de tine însuți.
Cristian Popescu • 25 august 2016, 2:53
Gâdea și Badea nu sunt decât niște mercenari spălători de morți ! Îmi aduc aminte cum în emisiunile lor sunt apărați diversi afaceriști și politicieni prinși cu mita în buzunar sau cu chiloții în vine ! Primele nume care îmi vin acum in minte : Babiuc, Remes, Sorin Roșca Stănescu si multi altii ! Vin la emisiune, sunt periați, spalati și apoi pozează în victime ale justiției nedrepte ! Dovezile în cazul Hexi Pharma sunt copleșitoare și incontestabile ! Si acum lui Badea ii pare rău de sinuciderea lui Condrea ! Dar de oamenii infectați în spitale ce părere are ?
Odette • 25 august 2016, 2:56
Multumesc, Laurentiu! :) I-am scos si limba, insa nu intamplator :) Eh, asta e o discutie ... O noua zi? O noua buna dimineata si tie? Va fi o dimineata neobisnuita, urcand un soare neobisnuit cu o lumina care-mi va impunge ochii intr-un mod cu totul neobisnuit...
harlot • 25 august 2016, 3:00
Acesti doi oameni fac de cand se stiu un singur lucru, se folosesc de farame de adevar ca sa minta si sa manipuleze, si asta este cel mai rau soi de jurnalism cu putinta. Sa incerce sa te faca vinovat, sau sa te simti vinovat pentru moartea unuia care a adus moarte...te lasa masca atata rea vointa.
Ana • 25 august 2016, 3:28
Nu unde sunt argumentele lor mai puternice! Pentru ca este usor de spus ca nu sunt niciodata. Acolo unde criticile lor au o baza. Cand ati putea sa va opriti mai mult asupra unor contraargumente sau cand, in ciuda vitezei si lipsei de resurse, ati putea totusi reflecta mai mult asupra unor idei diferite sau date distincte si ati putea trage linia mai sus la senzationalism si simplificare care, stim cu totii, intr-o anumita masura sunt necesare. Asa ati putea trece de barierele partizane si chiar ati atinge intreaga societate, chiar daca trecutul basist-macoveist, elitisto-dilematic-corporatist si afilierea la Romania curata va pun in dificultate. Ati aratat verticalitate si principii clare, nu doar cunoasterea faptelor. Sper ca chiar dormiti bine!
Robert • 25 august 2016, 6:50
Tolontane, mai lasa prostiile , treci la sport.
Anamaria • 25 august 2016, 7:07
Testul Cantacuzino a fost făcut pe toate tulpinile?
ISRAELIAN • 25 august 2016, 7:33
Am privit o parte din emisiunea cu Mircea Badea și TOLOLOIUL presei românești....un agramat care habar nu are că virus la plural face ...virusuri ca fus- -fusuri,plus-plusuri ȘI NU viruși !!!.Ce caută insul ăsta la GSP??***....EFICACE ORI EFICIENT?CĂ SI PE ASTEA LE ÎNCURCĂ...TOLOLOIUL.....
Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.
lili • 25 august 2016, 7:55
"Nu există învingător sau învins, există nevoia oamenilor de a fi expuși la informații, idei și perspective fără ura aceasta care mănîncă orice raționalitate. " Oh, da, valabil pentru jurnalisti, nu pentru mercenarii Antenei 3 care practica un "jurnalism" caruia mai degraba ii spun linsaj mediatic in functie de interesele patronului Voiculescu sau de interesele politice evidente(!!) pe care le protejeaza! Asta nu e jurnalism, acesti indivizi nu merita altceva decat ce le-a zis Dl Plesu in acel articol ce l-a scos din tatani si ni l-a aratat pe adevaratul individ de 2 bani jumate, Mircea Badea... desi nici Mihai Gadea si nici ceilalti(Dana Grecu, Oana Stancu...) nu sunt din alt material... toti sunt croiti la comanda intereselor patronului, fara urma de jurnalismul profesionist, de care vorbiti Dvs. Nu am vazut emisiunea, nu as fi rezistat, dar am citit LIVE TEXTul de pe Hotnews si mi-e suficient sa ma felicit ca nu le-am facut audienta cu un vot in plus.
Ecaterina • 25 august 2016, 8:03
Dacă nu ar fi fost vinovat, Condrea nu s ar fi sinucis.
Alex • 25 august 2016, 8:12
Eu sunt de acord cu orice regie de emisiune, în vederea ratingului, dar cu ideea că numitul Badea Mircea este un analist..., cum naiba pot să mă auto înjosesc atât de mult ?????
sorind • 25 august 2016, 8:22
Dupa reabilitare probabil sinucisul va aparea pe un cal alb si si va devenii un simbol al formolului produs de firma lui!
Ada • 25 august 2016, 8:34
Buna ziua. De obicei nu stau la TV, nu am timp, dar aseara trebuia neaparat sa vad . Si ce am vazut ? Doua persoane care discuta pe o problema de siguranta nationala : sanatatea. D-l Tolontan a venit tot timpul cu argumente si discuta la subiect, pe cand Badea batea campii ( ce treaba are Basescu in acest subiect nu inteleg ). Intrebarea care trebuia sa se puna era : Daca Condrea si angajatii lui ( care stiau sau au aflat de diluare ) au dormit ( dorm ) bine noaptea ? si nu Daca d-l Tolontan doarme bine noaptea ? Sunt convinsa ca d-l Tolontan doarme bine noaptea, deoarece spune adevarul si incearca sa informeze cat se poate de corect. Ati dat dovada de om normal, nu ca si ceilalti 2 caraghiosi.Avem nevoie de oameni normali, care sa ne informeze despre sistemele din Romania. Avem nevoie de oameni cu mult curaj si care nu se tem de posturi de TV, de cine e in spatele lor, de sistemele din Romania. Chiar si inainte de aceasta discutie de aseara , chiar si dupa , un lucru stim sigur: Produsele au fost diluate , au existat afaceri cu statul , coruptia exista in sistemul de sanatate, bacteriile inca exista , iar noi populatia platim bani la stat. Adevarul trebuie sa iasa la suprafata si justitia sa isi faca treaba . Va multumim ca ne informati, ca incercati sa scoateti mizeria de sub pres si va sustinem din toata inima.
Adelin • 25 august 2016, 8:34
”soția mea a aflat la două zile după declanșarea scandalului de la Dan Condrea că substanțele erau diluate”. - corectie: a spus ca a aflat cu doua zile inainte de izbucnirea scandalului. Mersi
Dragos • 25 august 2016, 8:39
Totusi, nu inteleg de ce trebuia sa va justificati in fata lui Mircea Badea ? Este un subiect " gras " pt. A3, pe care l-au ratat si acuma vor sa recupereze. Oricum Mircea B. nu ințelege nimic din tot ce se intamplă, de aceea l-au aruncat in față. Pierdere de timp, puteau să reia cazul Elodia, poate avea succes d-l M.B.
io • 25 august 2016, 8:50
"[..] acolo s-a dovedit că există bacterii agresive, imune la orice fel de antibiotic, de care nu mai scapi niciodată." - Catalin Tolontan D-le Tolontan, care sunt bacteriile astea imune la orice fel de antibiotic de care nu mai scapi niciodata?
rexrapidistul • 25 august 2016, 9:06
Ranjetul *** si gogosile umflate, au fost argumentele "tari" ale "analistului de tip securistic" ale lui Tolontan, admirate de unii!
Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.
Dr. Dan Patru-Tudosie • 25 august 2016, 9:13
Salut Catalin. De ce sunt doar doua dosare penale? De ce doar pentru spalare de bani si amenintarea vietii pacientilor? De ce nu si un dosar pentru cei care au murit din cauza ca diluantii erau diluati? Asta ma interesa in primul rand. Probabil sunt mii de oameni la nivel national in ultimii 10 ani.
Dan • 25 august 2016, 9:14
Oare chiar merita Badea atata atentie ?
DANIEL • 25 august 2016, 9:26
Pacat ca Doctorul ,Chimistul si Mega Investigatorul Tolontan nu a fost pe faza, la meciul de aseara caci ar fi scris un articol amplu si bine documentat :Steaua a benificiat de o apa cu concentratii de Na de 4000000 mai mare si de Ca de 49999999 mai mare,ar fi scris luminatul,ceea ce inseamna ca rezultatul de aseara este de exceptie. :)) Voi va dati seama cine conduce magaoaia asta de ziar numit GSP????Voi chiar aveti pretentii la "informatii sportive " de la acest pestritoido -cotidian ????(pe parcursul olimpiadei de la Rio accesam pagina electronica a GSP.RO,doar doar aflu si eu cate ceva despre romanii nostri,insa mereu gaseam can-can numai stiri "sportive" NU).Voi aveti pretentii de la acest individ ca entitate ?Voi aveti pretentii de la cineva care recunoaste pe fata ca a fost sustinatorul cui a fost ?Atunci nu e de mirare ca ne aflam unde ne aflam si ca nu ne vom ridica niciodata sau nu in viitorul apropiat,pentru a nu fi apocaliptic, din aceasta mocirla a neputintei,a coruptiei din spitale,a coruptiei si mitei généralizate,a propagandei platite din banii contribuabililor, etc. ...ca trebuie sa enumar pana maine. Sunt medic in Franta si am vazut aseara o confruntare de slaba factura.Cel putin jurnalistii de la Antena 3 au facut un lucru bun aseara :l-au lasat sa vorbeasca pe atotstiutor. ...intra peste ei,dar oamenii l-au lasat sa isi expuna cele 10 fraze memorate .In rest da,ati ramas cu mitomanii in sistem intr-o mare majoritate,dar unde erati stimate déontolog cand preferatul dumneavoastra in mod ironic si parsiv le spunea medicilor sa plece din tara ?Si au plecat,nu 13 000 cum s-a spus aseara,caci 18 500 sunt doar in Franta. ...asa ca va dati seama ca numarul nu poate fi de 13 000.Dar poate au plecat mitomanii si cei slab pregatiti,de aceea la momentul acela nu ati spus nimic. Daca fiecare si-ar face treaba acolo unde este numit si pregatit sa o faca,cu siguranta nu am fi Germania. ...dar cu SIGURANTA nu ne-am afla intr-un stadiu latent,de lehuza.
Gogu • 25 august 2016, 9:33
D-le Tolontan vă susținem! Păcat că nu avem în România mai mulți jurnaliști ca dvs.
dex • 25 august 2016, 9:35
Nu urmarit emisiunea pentru ca am renuntat la tv (si din cauza Antenelor) dar referitor la unde s-au dus banii, stiu din experienta ca fostul PDL avea radacini puternice in sistemul public de sanatate. Nu-i de.mirare ca Basescu face valuri impotriva anchetei lui Tolo. Poate vor asculta procurorii mai cu atentie indiciile...naturii.
asdsad • 25 august 2016, 9:49
Domnule Tolontan dar pe domnul Arafat de ce il tineti in brate si nu spuneti cine a avut si are tot sistemul medical pe mana. Acest domn Arafat incearca sa distruga tot in mediul privat. Cand vin cei pe care ii coordoneaza in control incep ceva de genul: Imi pare rau dar vor fi si amenzi, ordin de la sefi. Niciun contro far aamenda
isa • 25 august 2016, 9:53
D-le Tolontan, nu renuntati ! Adevarul trebuie aflat ! Fiti drept si aveti credinta in tot ceea ce faceti !