Europa uitată – Stefan Zweig în Brazilia (I)

luni, 1 august 2016, 6:37

Corespondență din Rio de Janeiro – 4 zile până la deschiderea Olimpiadei

O pisică traversează terenul chiar pe sub fileu.

Copiii servesc în continuare, fără abatere, de parcă tărcata ar fi invizibilă. Din ceață, statuia lui Cristo Redentor privește terenurile de tenis, de pe cei 700 de metri ai înălțimii Corcovado.

Adresa bazei sportive este Rua Stefan Zweig 290.

Brazilienii au o vorbă despre ei înșiși: „Brazilia e țara viitorului și așa va rămâne întotdeauna”. E cea mai cunoscută autoironie a lor, așa cum noi spunem „Ce țară frumoasă, păcat că-i locuită!”.

Ca orice expresie care s-a topit în spiritul cinismului colectiv, nimeni nu mai știe de unde provine.

Și dacă nu cumva ea însemna, la început, exact inversul.

„De la război încoace, presa noastră n-a mai scris atât despre Europa”

Un european este părintele expresiei: „Brazilia, țara viitorului”. Este titlul cărții sale.

De aceea strada din Rio de Janeiro îi poartă numele: strada Stefan Zweig.

Iar povestea sa este aproape uitată.

Chiar dacă viața sa este legată de destinul a două continente.

Chiar dacă Europa e mai prezentă aici, în Brazilia, decât a fost vreodată în ultima jumătate de secol. Sau, după cum spune un jurnalist de la O Globo: „De la al doilea război mondial încoace, presa noastră n-a scris atât de mult despre voi, europenii”,

Și e adevărat. Se vede. Se simte.

Rio 2016 se desfășoară sub semnul anxietății pentru atacurile teroriste din Europa, care se pot întinde și aici. 

Atentatele pe buzele tuturor

Sutele de mii de europeni, fie că sunt sportivi, antrenori, medici, ziariști sau turiști, care au venit la Jocurile Olimpice, deschid dis-de-dimineață internetul cu sentimentul că vor citi încă o veste îngrozitoare despre bătrânul lor continent.

Aproape zilnic are loc, în Europa, un atentat sau un act violent de neînțeles.

În cele două uriașe centre media de la Rio, unul pentru presă scrisă și altul pentru televiziune, se discută mai mult despre situația de la Berlin sau Paris decât despre prețul exagerat de la bufetul „cu care brazilienii vor să-și scoată pârleala organizării”.

Acum 70 de ani, tot aici, un scriitor european trăia zi de zi cu aceeași teamă, că se va alege praful  de continentul său iubit.

El privea peisajul de paradis verde al Braziliei, dar era deprimat din cauza fricii „că se destramă Europa, patria mea spirituală, în unitatea căreia cred așa cum cred în respirația mea”.

„Europa se distruge singură”

Spunem azi despre Europa că se găsește într-un război care nu se va sfârși niciodată.

Nu e un război convențional și avem sentimentul că suntem prima generație care poartă în suflet o asemenea umbră.

„Suntem în mijlocul unui război etern care nici măcar n-a ajuns la apogeu”, îi scrie Stefan Zweig din Brazilia, unei prietene din Europa, în iarna anului 1942.

Nu se referea doar la conflictul de pe front, ci și la valul de violență populară care bântuia Germania, Austria sau Franța și care se extindea.

Pe 22 februarie, același an, el pune pe hârtie marele regret: „Europa se distruge singură”.

Istoria este frapantă în asemănările și jocurile ei de lumini și umbre.

O carte primită cu neîncredere

Când scria toate aceste lucruri, Stefan Zweig locuia nu foarte departe de Rio de Janeiro, ca oaspete de onoare al statului care îi găzduia exilul autoimpus.

„Brazilia, țara viitorului” a fost titlul unei cărți a lui Zweig, înainte de a deveni proverb anonim și autoflagelator pe străzile din Rio și Sao Paulo.

Zweig nu mai credea în viitorul Europei, dar intuia forța carioca.

O idealiza, desigur, spre enervarea criticilor locali de acum aproape un secol. Cartea sa despre Brazilia n-a fost primită bine aici, pentru că inteligenția localăă a fost iritată de versiunea exotic-superficială despre țara lor a acestui visător influent sosit de peste Ocean.

Colosul Americii de Sud

La șapte decenii după previziunea scriitorului, Brazilia este colosul Americii de Sud și prima țară a lumii în materie de export în domenii de o extindere greu de imaginat.

Este prima țară din America de Sud care găzduiește o ediție a Jocurilor Olimpice.

1 este locul ocupat de Brazilia în lume la exportul tuturor felurilor de carne (porc, vită și pui), portocale, zahăr, cafea și soia

După Toulouse și Seattle, adică Airbus și Boeing, Sao Paulo este, cu Embraer, cel de-al treilea pol al aviației mondiale.

Numai orgoliul Braziliei și al Canadei, care negociază fără succes de ani de zile, a împiedicat Embraer și Bombardier să se unească, formând un competitor important pentru SUA și Europa în domeniul de elită tehnologică al aeronauticii.

În același timp, Brazilia este o țară coruptă, în care speranța de viață din nordul sărac este cu 17 ani mai mică decât în sud.

Structura rigidă de clasă este felul deloc subtil în care țara rezistă la schimbări, așa cum a făcut-o întotdeauna.

Brazilia a fost ultima țară din Vest care a abolit sclavia.

Profeția lui Zweig a fost îndeplinită și înșelată în același timp.

Dar care este povestea lui Stefan Zweig?

Amicul lui Strauss, Freud și Rolland

Născut în 1881 din părinți evrei, Zweig și-a trăit copilăria și tinerețea în mediul cultural efervescent al Europei de dinaintea Primului Război Mondial.

A fost prieten cu multe dintre personajele legendare ale epocii, printre care Richard Strauss, Sigmund Freud sau Romain Rolland.

Astăzi, Zweig este un scriitor austriac aproape neștiut atât în Europa, cât și în Brazilia.

În librării se poartă skate-ul

Imagini vechi, de arhivă, ni-l descoperă alături de editorul său într-o mică librărie din Rio, în 1940.

Astăzi, librăriile din Rio sunt împărății magice, unde copiii dorm sau citesc în paturi-cușete, în așteptarea părinților.

Într-o Livrarria da Travessa, un fel de Cărturești carioca la scara unei țări de 10 ori mai mari, tinerii intră cu skate-ul la subraț printre cărți.

Volumele lui Zweig sunt opere pierdute.

Dar între cele două războaie mondiale era cel mai tradus prozator al epocii sale!

Asta spre indignarea unora dintre criticii de azi, care l-au numit „un fel de Pepsi al literaturii interbelice europene”.

Judecat în două secole

Secolul XXI îl acuză că literatura sa biografică despre Erasmus sau Marie Antoinette a fost o concesie la adresa popularului. Insuficient de calofil!

După cum secolul XX îl acuza pentru că era un pacifist, un om care pleda împotriva extremismului naționalist și a oricărei forme de violență.

Adevărul e că Stefan Zweig avea un atașament imprescriptibil pentru continentul pe care, în calitate de intelectual al Europei Centrale, l-a idolarizat.

Privind Europa din același punct ca noi, astăzi

În România de dinainte de 1989, cartea sa „Orele astrale ale omenirii” se vindea pe sub mână.

Astăzi, interesul pentru Stefan Zweig a fost indirect retrezit de filmul „The Grand Budapest Hotel”, inspirat din operele sale.

Și de cartea „Lumea de ieri – amintirile unui european”, o declarație de iubire la adresa Europei, scrisă în 1942 și care a reapărut misterios în librării în timpurile acestea când un continent întreg își reverberează îngrijorările în miezul Olimpiadei, cel mai mare eveniment organizat vreodată de om.

Zweig a scris cartea despre Europa în Brazilia.

El a privit continentul său din același punct al fricii din care privim noi astăzi Europa.

A deplâns o lume pe care însă n-a iertat-o, descifrându-i iluziile.

„În această înduioşătoare convingere a vechii Europe că-ţi poţi împrejmui viaţa cu un zid care să nu prezinte nicio fisură în faţa atentatelor destinului, se ascundea, în ciuda unei concepţii despre viaţă întemeiate pe soliditate şi modestie, un mare şi periculos orgoliu” Stefan Zweig, „Lumea de ieri – amintirile unui european”

Strada din cartierul de portocali

Paginile cărții despre Europa scrise în Brazilia sunt amare, dulci, nostalgice.

Ar fi frumos să spui că ești nostalgic când mergi pe Rua Stefan Zweig din Rio de Janeiro. Dar nu poți.

Pentru că urci și gâfâi.

Strada e uitată la rându-i, o ultimă panglică de asfalt care se înalță din cartierul Laranjeiras. Zona este una dintre cele mai vechi din Rio.

Aici creșteau cândva livezi de portocali.

Practic, Rua Zweig se cațără pe muntele geamăn al lui Corcovado, cel pe care se înalță Cristul ce păzește orașul.

„Escritor, autor de romances e novelas”

Panta străzii se pornește dintr-odată și dacă e o întâmplare, atunci este una care nu te poate opri să nu te gândești la felul în care le potrivește destinul.

Până la începutul străzii, te găsești într-un cartier obișnuit din Rio de Janeiro.

Din momentul în care începe să șerpuiască Rua Stefan Zweig, „Escritor, autor de romances e novelas”, pătrunzi într-o stațiune de munte austriacă!

Salzburg pe malul Atlanticului

Ești undeva lângă Salzburg, unde scriitorul a locuit din 1919 până în 1934, când a plecat în exil, după ce Hitler a venit la putere.

În „Lumea de ieri – amintirile unui european”, Zweig descrie senzația de oroare pe care a avut-o, nu doar în Germania, dar și în orașe din alte țări, când bande de tineri, special pregătiți și bine îmbrăcați, puțini la număr, dar eficienți, năvăleau și speriau trecătorii neobișnuiți cu violența.

Era ca și cum în Europa trăind o ceea ce Zweig numea „vârstă de aur a statorniciei” ar fi năvălit o mișcare umană total necunoscută. Cu care nu poți negocia, pentru că nu știi ce vrea.

Astăzi, așa ceva s-ar numi război asimetric.

Urcușul continuă.

La numărul 290 pornește, dintr-un intrând apărut în curbă, o academie de tenis, care se deschide într-un căuș al muntelui.

Case cu gratii la ferestre

În parcare sunt mașinile părinților care au venit să-și ia copiii de la lecția de tenis. Nimeni nu e total relaxat aici, indiferent în ce cartier se află.

Continui să urci printre case de oameni pricopsiți, vopsite vesel, dar cu gratii la toate ferestrele.

Straniu. Brazilia l-a confirmat pe Zweig, s-a dezvoltat, dar oamenii săi au continuat să sufere, în timp ce Europa, ieșită din oroarea care l-a cutremurat pe Zweig, a continuat să rămână până azi un teritoriu al statorniciei.

Pantele istoriei.

Peisajul este suprarealist, parcă ești într-un Axamer Lizum tropical, mai sus te poți aștepta la orice: o pârtie olimpică sau niște cactuși.

Și apar cactușii.

Rua Stefan Zweig se termină într-o fundătură romantică, la numărul 500.

Pe terasa ultimei case sunt lampioane japoneze, lemnăria de munte e acoperită de frunze verzi și peretele e înghițit fără replică de piatra abruptă a muntelui.

Drumul spre Petropolis

Când cobori, în cartierul Flamengo, oamenii se strâng, unul câte unul, într-unul dintre simbolurile orașului: biserica Nossa Senhora da Glória.

După ce vorbește preotul, o tânără cu o certă coafură hippy ia chitara, se pune aproape pe aceeași linie cu părintele și începe să cânte o melodie veselă.

Sunetul rezonează sub nava albă a bisericii și ai sentimentul că nu se va opri niciodată, căutând și împrăștiind și dizolvând frica, oriunde ar întâlni-o.

Până la urmă, care dintre cele două țări ale lui Stefan Zweig, Europa sau Brazilia, a reușit să-i îndeplinească profețiile? A triumfat Brazilia și s-a destrămat Europa?

Pentru asta e nevoie de încă un drum.

Mâine de dimineață mergem la 60 de kilometri nord de Rio de Janeiro, în munți, la Petropolis.

Povestea lui Stefan Zweig continuă.

Celelalte articole de astăzi din Brazilia

Corespondenţă GSP din Rio de la Luminiţa Paul şi Marian Ursescu » La 2,03 metri și 150 de kilograme, judoka Daniel Natea e impunător. Și simpatic, magnet pentru poze: ”Am văzut unul mai mare decât mine… M-am cam supărat!”

Corespondență GSP din Rio de la Marian Ursescu » Alexandru Dedu, președintele FRH, spune că nu a văzut de mult în România o echipă atât de motivată: ”Am deplină încredere în fete. Putem urca pe podium!”

CUPRINS: Aici ai toate corespondenţele din zilele anterioare de la Rio