Povestea stupefiantă la propriu a lui Mihai Donisan, atletul despre care federația susține că ”s-a dopat pe bani publici”

De 16 ani nu s-a întâmplat ca un atlet român să fie exclus direct de la Olimpiadă. Șeful FRA Ion Sandu îl acuză pe sportiv ”de nesimțire” și amenință că-i dă clubul în judecată

miercuri, 27 iulie 2016, 6:28

Corespondență din Rio de Janeiro – 8 zile până la deschiderea Olimpiadei

 

Când, pe 22 aprilie 2016, îi sună la ușa casei oamenii de la Agenția Națională Anti-Doping atletul Mihai Donisan nu tresare.

Sau așa susține.

„Știam că vom face trei controale înainte de Rio și e foarte bine că se întâmplă așa”, povestește el.

E cel mai în formă săritor român în înălțime din țară și urmează să reprezinte România la Jocurile Olimpice. Și înainte de Londra 2012 fusese cel mai bun, dar se putea califica doar cu barem B, ceea ce COSR nu accepta.

În 2012, olimpismul românesc își permitea încă selecția, astăzi mai avea puțin și venea cu planorul peste Atlantic.

Donisan e chiar o soluție.

Probele din 22 aprilie ies însă pozitiv la Meldonium. Dopat!

Cantitatea depistată e mică, dar „sportivul răspunde pentru orice există în corpul său, sunt abolut de acord cu asta”, recunoaște Donisan.

În mai, imediat după rezultatul pozitiv, COSR îl anunță că nu mai e în lot. „Un lucru normal, ei au avut mereu toleranță zero față de dopaj”, zice atletul.

Și începe o luptă pe cont propriu. Donisan contra WADA, mă lași?!

„Foarte mulți sportivi, din toată lumea, au luat Meldonium. Eu iau din 2012 câte o pastilă mică, de 500 de mg, luni, miercuri și vineri. Mi l-au adus prietenii din Moldova, cumpărat din farmacie. E un medicament al cărui prospect are indicații speciale pentru sportivi și care protejează inima în condiții de efort mare”, povestește bărbatul de 28 de ani.

Nu ai medic?

De data asta zâmbește. „La cât se câștigă în atletism?! Nu ne permitem medici individuali”. Și medicii de la lot? „Unii comunică. Alții, mai puțin”, spune el.

Conversația are loc înainte să cadă vestea.

În momentul în care discutăm, Mihai Donisan, „sportiv de 20 de ani din 28 trăiți și cu 15 ani de controale doping fără probleme”, își deapănă povestea uluitoare.

20160726_120506
.

Să recapitulăm datele!

Pe 22 aprilie i se ia proba.

La jumătatea lui mai află că e pozitivă la Meldonium.

Atletul nu neagă, dar spune că nu a mai folosit medicamentul din decembrie 2015, după care Meldoniumul a fost interzis.

Și de ce ți-a fost găsit în organism în aprilie 2016 dacă nu mai luaseşi de mai bine de trei luni?

Pentru că Meldoniumul rămâne în corp foarte mult! WADA a descoperit asta abia după ce ne făcuse trișori pe toți. Ceea ce nu e deloc corect. Să iei decizia și abia apoi să cauți datele științifice nu e un mod de a proceda!”, spune el.

Se declară nevinovat și WADA îi ia la verificat mai multe teste din urmă.

Analizele se fac în Austria, la un laborator specializat în depistarea de Meldonium.

Rezultatul se măsoară în semne de exclamare. Românul este reabilitat!

Inițial este iertat printr-o procedură provizorie, stârnită de multele cazuri internaționale de sportivi care îşi dau seama că WADA s-a grăbit să-i suspende și că, de fapt, a realizat un studiu care le e favorabil sportivilor incriminați.

Între sportivi și WADA e lupta dintre muți și surzi.

Meldoniumul e un fenomen de masă, o arcă a lui Noe pe care s-au urcat toate inimile obosite ale campionilor. Ei știu ce au făcut și, cu siguranță, unii n-au renunțat dintr-o dată la tratament.

Pe de altă parte, cu burghiul sub cală, WADA dă găuri fără să știe dacă ce au luat cei de pe punte e mult, e puțin, cît rezistă în organism și care este curba eliminării meldoniumului.

”Știu sigur că o groază de sportivi români au luat meldonium. Și acum este probabil în organismul lor. De pildă, caiaciștii nu erau niciodată prinși dacă nu urmau să meargă la Rio. Sînt mulți în situația lor”, spune Donisan.

Cu o săptămână înainte de a pleca lotul în Brazilia, Mihai Donisan este reabilitat definitiv. O săptămînă!

Faptele care l-au ajutat sună astfel: cantitatea de Meldonium din organism era foarte mică și ea scădea în timp.

M-au anunțat marți că sunt curat, iar miercuri COSR îmi lua probe pentru costum. Luni decolam spre Rio. Și iată-mă aici! Sunt motivat, nu m-am oprit din antrenament nicio zi pentru că știam că sunt nevinovat, am devenit campion național cu 2,20 metri, am sărit și 2,23, cred că am o șansă la Olimpiadă„, spune el.

„Biletele de avion ale lotului de kaiac au picat, din cauza suspendării pentru dopaj, și l-am adus pe Mihai pe unul dintre aceste locuri”, explică Epuran, șeful misiunii olimpice a României la Rio.

Dar biletele acelea arată ca niște bilete purtătoare de magie neagră.

Pentru că aproape instantaneu după această discuție, când la Rio era încă marți după-amiaza, iar în România venise noaptea, Bucureștiul află că WADA s-a răzgândit!

„Brusc, WADA a descoperit că probele lui Donisan nu mai descreșteau. Și Federația Internațională de Atletism îl oprește să concureze la Rio. Îmi pare rău că o spun, dar e scandalos ce i se întâmplă acestui sportiv!”, declară Ioan Dobrescu, secretarul general al COSR.

„Noi, COSR, n-am luat niciodată apărarea unui suspect de dopaj, dar de data asta asistăm la situația unei victime colaterale. WADA e într-un conflict cu CIO și a început să-i dea lecții de exigență. WADA știe foarte bine că Meldoniumul se comportă ciudat în organism, că poate crește și descrește și, mai ales, că se elimină foarte greu”, spune Dobrescu.

Da, e adevărat că Meldoniumul se elimină foarte greu„, confirmă Graziela Vâjială, președinta agenției antidoping de la București.

„IAAF ne-a cerut ca sportivul să răspundă la niște întrebări, să vedem dacă se declară vinovat sau nevinovat”, spune Federația Română de Atletism.

Într-o declarație pentru Gazetă, Ion Sandu, președintele FRA, consideră și el situația drept „o nesimțire”, dar nu a WADA sau a IAAF, ci a sportivului și a cluburilor!

S-au format taberele, începe polemica.

Donisan e legitimat la Dinamo. FRA zice că dă pe toată lumea implicată în judecată.

„De ani de zile port un dialog legat de dopaj cu cluburile. Cei din Vâlcea sau Rapid sau Dinamo și-au bătut joc! Le-am spus că nu e de joacă treaba cu dopajul. Acum vom da cluburile în judecată!”, spune Sandu.

Și explică, furios: „Sportivii au semnat o hârtie prin care se angajează că nu iau niciun medicament fără aprobarea doctorului federației! Iar acum aflăm că ei luau Meldonium de capul lor de patru, cinci ani”.

„Va trebui ca sportivii și cluburile să plătească pentru felul în care s-au dopat pe bani publici”Ion Sandu, președintele federației de atletism

E pentru prima oară de la Sydney, din 2000, când un atlet român deja aflat la Jocurile Olimpice este oprit să concureze din motive de dopaj.

La concursul din Australia, aruncătoarea de ciocan Mihaela Melinte a fost practic stopată de pe pistă, înainte de a intra în concurs, în calificări.

Atunci, delegația României a intrat în pămînt și ocean de rușine.

Astăzi, are cu totul altă poziție.

Meldoniumul e, înainte de a deveni o substanță interzisă, cea mai mare controversă a epocii moderne a dopajului.

Epopeea a crescut spectaculos vânzările medicamentului produs de firma letonă Grindeks.

Meldonium este substanța activă, Mildronate este numele comercial, bine protejat.

În toată lumea e privit ca o otravă pentru sport.

Mai puțin sportivii care consideră incriminarea lui o ipocrizie lipsită de baze științifice și, mai ales, făcută pe genunchi.

La Riga, în schimb, medicamentul e tratat ca o comoară. Primarul din orașului baltic a declarat că brandul orașului trebuie asociat medicamentului.

Iar patronul Grindeks a decis să nu introducă Meldonium în procedurile de acreditare europene care conduc la transformarea brandului în unul generic în câțiva ani.

Grindeks vrea să mențină patentul.

Și insistă că medicamentul protejează celula cardiacă și că nu există niciun motiv pentru includerea pe lista neagră a WADA.

De la Rio, Donisan nu comentează situația, bate drumul între cameră și masă ca un somnambul.

Miercuri s-a apucat să se antreneze ca să-și elimine stresul.

Ce face un săritor la înălțime? Două ore de antrenament fizic, cu exerciții diverse. Printre ele: 16 serii consecutive de câte 100 de metri în pasul uriașului. Parcă așa se numea la școală, nu? Fiecare serie e parcursă rapid și fără întrerupere. Încercați două!

E doar o parte mică a antrenamentului fizic. În aceeași zi se face și unul tehnic, specific săritorilor.

Spre deosebire de federație, care s-a oripilat, COSR zice că o să-l păstreze în sat, chiar dacă e clar că nu va mai concura.

”Îl vom păstra în Satul Olimpic pentru că nu oricui i se poate întâmpla așa ceva, să-i fie schimbată condiția de la nevinovat la vinovat și invers de atâtea ori în două luni și răspundem pentru starea psihică a acestui sportiv român!”.

Atletul în vârstă de 28 de ani a sărit cel mai mult 2,31 metri în aer liber, în 2014 FOTO Marius Ionescu
Atletul în vârstă de 28 de ani a sărit cel mai mult 2,31 metri în aer liber, în 2014 FOTO Marius Ionescu

 

Citește și:

Comentarii (26)Adaugă comentariu

Niculae Moromete  •  28 iulie 2016, 7:20

Sunt curios cine produce susținătoarele de efort ale sportivilor americani... Sportivii nu ar trebui să folosească în vreun fel, vreodată, vreo fărîmă de substanță susceptibilă să îmbunătățească performanța sportivă. Îmi este dor să-l aud pe Țopescu vorbind despre olimpism și fair-play , iar eu să cred că aceste concepte sunt adevărate.

Xyz etul  •  28 iulie 2016, 7:22

Nu am inteles de ce a trebuit sa se faca analizele in Austria atata timp cat laboratorul de la Bucuresti este acreditat de WADA. Toate laboratoarele acreditate de WADA au aceleasi norme si clasificari peste tot in lume. Este posibil ca laboratorul de la Bucuresti sa nu fi avut kiturile pentru meldonium la data testarii? Ar fi interesant de vazut data facturii pentru prima achizitie a kiturilor pentru meldonium! O fi din decembrie 2015 sau dupa mediatizarea cazulUi Sarapova? Asa putem sa intelegem de ce s-au facut testele in Austria.

nea caisa  •  28 iulie 2016, 8:22

Poate ca mai bine ar exista o lista cu substante permise, decat una cu substante interzise.

ovidiu_3003  •  28 iulie 2016, 8:36

Sunt impotriva dopajului ...consider ca toti sportivii trebuie sa concureze in conditii de egalitate ...dar in cazul meldonium cred firma letoniana si sportivii care spun ca nu exista motiv pentru includerea lui pe lista neagra a WADA...

eu  •  28 iulie 2016, 8:44

Daca tot te ai dopat, legal la un moment dat, era in primul rand datoria ta sa stii cand si in ce proportie se elimina din corp moldaminul. Sunt sigur ca despre celalalte substante folosite legal sau ilegal ai toate informatiile incat sa treci testul andti-doping. Este clar de ce se spune ca testul anti-doping este un test de inteligenta.

mal.  •  28 iulie 2016, 9:27

Lucrurile sunt clare: dacă se știa că de la 1 ian. 2016 substanța va fi interzisă (înțeleg că anul 2015 a fost socotit ca an de tranziție...), sportivii și toți cei din jurul lor trebuiau să facă toate demersurile ca la acel termen să fie curați!!! Nu se poate admite ca în noaptea de revelion, până în ora 24.00, sportivul să bea șampanie cu meldonium și apoi să justifice că multă vreme după asta va fi pozitiv! Să fi oprit administrarea din iulie 2015! Cât despre posologie și indicații terapeutice, să-i lăsăm pe cai care înregistrează medicamentele să se pronunțe. Știm bine că un medicament autorizat pentru o afecțiune poate avea efecte abortive la femeia gravidă; asta nu înseamnă că nu a fost corect înregistrat, că ar fi trebuit înregistrat ca abortiv! PS: fără legătură cu subiectul... Ce înseamnă cele 18 sigle de echipe/foste echipe de fotbal de pe frontonul gazetei?

Pt eu  •  28 iulie 2016, 9:58

Pt Eu, Nici Wada nu avea informatiile referitoare la eliminarea meldoniumului din corp. Pt a afla asta se face un test cu multipli subiecti carora li se da o perioada de timp diferite cantitati din substanta, si apoi sunt testati repetat pt a observa ritmul de excretie al substantei. Producatorul avea obligatia doar de a sti perioada de actionare a substantei, as zis half-life, si o stim cu totii, isi injumatateste concentratia la fiecare 5 ore dupa administrare. Dar nu si cand toti metabolitii au parasit corpul

Pt eu  •  28 iulie 2016, 10:00

am raspuns mesajului de sus, dar nu stiu daca va fi si postat

florin  •  28 iulie 2016, 10:35

Din cate am inteles, Meldonium era interzis de la comercializare in Europa. Dar nu stiu de ce. A fost inclus pe lista substantelor dopante de la 1 ianuarie 2016. Era folosit de (multi?) sportivi. E nociv pe termen lung pentru sanatatea sportivilor? Are efecte adverse? Sau doar imbunatateste performanta sportiva? Mi se pare o prostie sa interzici o substanta doar pentru ca imbunatateste performanta sportiva. Bla-bla-urile cu egalitatea intre sportivi sunt jalnice. Alimentatia, medicina, cercetarea imbunatatesc toate performanta sportiva. Asta nu inseamna ca trebuie interzise. Dupa mine, o substanta trebuie interzisa doar daca se dovedeste ca e nociva pe termen lung pentru organism. Atunci, da, e normal sa fie interzisa. Dar doar pentru ca "imbunatateste performanta sportiva"? Pe bune? Evident ca toate forurile astea decidente cu statut si activitate semi-obscure si care nu prea raspund nimanui, sunt macinate de coruptie si incompetenta. Incepe sa imi para rau de Sharapova... PS : "eu" - troll detected...

Anto  •  28 iulie 2016, 11:04

Daca ar fi boxat la cat.grea la profesionisti si era american nu se intimpla nimic.Sareau sponsorii cu multe milioane si putea sa lupte.Dupa meci refuza testul si il suspendau 3 luni,dar toata lumea ar fi fost multumita si cu conturile pline.In zilele astea sportivii nu pot sa ajunga la performante atat de bune doar cu fructe si legume de sera.Totul este o minciuna .Lens Amstrong a concurat dopat si l-au prins cand nu se mai dopa,fiind turnat de apropiati.Chiar nu stia niciun forum international nimic atatia ani?

bubucul  •  28 iulie 2016, 11:37

Până la urmă dacă toți sportivii se dopează, noi cu ce ochi o să ne mai uităm la competiții??! Căci pentru mine e același lucru cu a mă uita la un film!...

Maxentiu  •  28 iulie 2016, 11:53

Din pacate, sportivii romani au nimerit ca victime colaterale in mijlocul noului razboi rece dintre Rusia si SUA. Prin influenta pe care o are la WADA, SUA a reusit sa interzica acest medicament care facea o concurenta nedorita atit sportivilor americani cit si companiilor farmaceutice americane. Mesajul transmis de americani intregii lumi este: "la Rio, jucati dupa regulile noastre". Imi pare rau pentru lotul de caiac-canoe, pentru Donisan si pentru ceilalti sportivi care vor mai fi depistati pozitiv cu Meldonium la aceste Jocuri Olimpice. Era cazul sa ni se reaminteasca tuturor ca JO sint inainte de toate politica, si abia apoi sport.

Pt bubucul  •  28 iulie 2016, 12:50

Nu toți sportivii se dopează. Asta este numai scuza celor care sunt prinși ca triseaza!

Chris  •  28 iulie 2016, 14:37

Ce minte ai Florine...pai daca imbunatatesc performantele sportive inseamna ca iti creaza un avantaj. Si atunci nu mai esti egal cu oponentul tau. Doooohhhhh !

Cătălin Tolontan  •  28 iulie 2016, 14:55

@florin: medicamentul nu poate fi comercializat in Europa, el este interzis si in Romania, nu pentru ca e pe lista neagra a WADA, lista UE si cea WADA sint paralele, tratind situatii diferite, ci pentru ca nu a fost omologat pe piata UE. Firma din Riga sustine ca nu l-a omologat pentru ca sa nu devina, dupa un timp, generic, adica sa nu poata fi produs fara patent de orice alta firma.

Cătălin Tolontan  •  28 iulie 2016, 14:58

Xyz etul: observatia ta este corecta. Ca sa poata depista o substanta, un laborator trebuie sa o caute. El cauta nu orice se afla in singe sau urina sportivului, ci cauta dintr-o lista de substante. Explic un pic ceea ce tu inteleg ca stii, ca sa avem o baza de discutie pentru toata lumea care citeste. Si simplific, desigur. Ai nevoie de un standard de cautare, de un kit. Laboratoarele din lume, nu doar cel din Bucuresti, nu sint specializate in meldonium si de aceea WADA a apelat doar la un numar foarte mic de laboratoare pentru aceasta substanta. Asa s-a ajuns in Austria. De altfel, interesant e ca proba din februarie a lui Donisan a fost analizata la Bucuresti si nu a iesit pozitiva, pentru ca n-a fost cautat meldonium atunci. Nu venise kitul, cum zici tu. E exact proba care ii aduce excluderea de la Rio.

Miki  •  28 iulie 2016, 15:07

Oare de ce substanta asta e interzisa de partea de Vest a lumii? Voi chiar credeti ca e vreo legatura intre suspendarea sportivilor din Est si acest medicament? Oare industria de sanatate/control populatie are nevoie de asemenea medicament care ajuta inima? Totul e o mascarada, pe cine mai intereseaza Olimpiada? Majoritatea nu inteleg ca unii trebuie sa castige cu orice pret si sa-si impuna regulile lor oricum, indiferent ca ranesc unii sportivi sau nu. Vorbiti cu sportivii de performanta si veti intelege de ce natiile astea puternice iubesc asa de mult pe unii "parlitzi" (Andreea Raducan?). Pai la cata stiinta si cati bani au bagat trebuie sa recupereze ceva.. Apropo se mai gandeste careva la Armstrong? Probabil ca daca era rus sau roman sau chinez inca vuia lumea mediatica despre el. Cititi numai cati oameni si-au pierdut locul de munca sau le-a fost distrusa viata doar ca au scris despre dopaj in cazul respectiv. Acolo tot WADA l-a protejat, pardon, analizat... 10 ani???? Deci despre ce vorbiti?

dana  •  28 iulie 2016, 15:40

totuși, este pentru prima oară când federația de specialitate este cea care acuză și cere sancțiuni! de obicei, era invers... o altă întrebare: de ce nu au fost „reabilitați” și kaiaciștii meldominați?

Ana  •  28 iulie 2016, 15:46

Excelent scris! Foarte clar desi reflecta o situatie complexa. Gasiti extrem de bine echilibrul intre diversele pozitii si opinii. Ieri ati fost cam nervos cind ati raspuns :) am comentat si acolo ca sper ca n-ati vrut sa spuneti ca jurnalistii stiu intotdeauna mai bine, sa fim reconoscatori ca-si fac meseria de a informa si nu au de ce sa ii intereseze parerea noastra cinica si sarcastica :)

anonim  •  28 iulie 2016, 18:28

Pt cine nu stie, nu orice substanta inclusa in Lista interzisa wada iti face rau, sau iti imbunatateste performantele. De ex, din 2015 nu mai ai voie sa faci nici o injectie intramusculara, nu vb de intravenos, fara recomandarea medicului. Adica sa zicem, o injectie cu voltaren, un antiinflamator, in loc sa iei o pastila de voltaren iti faci on injectie in fund. Si ca sportiv de performanta iei la antiinflamatoare de a lungul pregatirii de iti ies ochii din cap. Este o violare a codului doping Wada, cand a bagat meldonium de la 1 ian, nu a facut si un studiu de excretie pe substanta si s a bazat doar pe ce a spus producatorul despre half life ul substantei. Au gresit si au recunoscut, in mod normal trebuiau sa si ia masuri astfle incat nimeni care a luat pana in 31 dec sa nu poata fi depistat. Si chiar si asa, Meldonium nu e o substanta dopanta, ci doar am nimerit in mijlocul unui razboi USA Rusia. Nu a fost prins nici un american cu substanta pt ca ei au un analog la substanta si care e legala si va ramane asa

Xyz etul  •  28 iulie 2016, 18:29

Daca nu aveau kiturile pentru meldonium la 01.01 2016 inseamna ca CEO al laboratorului antidoping de la Bucuresti a dat dovada de neglijenta in serviciu si incompetenta fapt pentru care ar trebui sa i se ridice licenta de laborator acreditat WADA. Trebuie sa fie sanctionat sever asa cum si WADA sanctioneaza sportivii si personalul asistent al sportivilor fara sa tina cont de faptul ca ia dreptul la munca pe o perioada limitata sau nedeterminata de timp. Daca Donisan era gasit pozitiv in luna februarie in urma controlului doping efectuat la laboratorul antidoping de la Bucuresti, astazi nu am fi avut aceste discutii, pentru ca in urma anchetei ANAD poate alta era rezolutia pentru Donisan. Nu stiu, zic si eu, dar este un mare semn de intrebare de ce nu s-au facut analizele doping pentru meldonium la Laboratorul de la Bucuresti decat dupa ce a aparut scandalul cu Sarapova. Nu sta in picioare teoria cum ca " laboratoarele din lume nu sunt specializate in meldonium si de aceea WADA a apelat doar la un numar foarte mic de laboratoare pentru aceasta substanta" Ori esti acreditat WADA si respecti normele lor, ori nu esti acreditat si atunci nu conteaza rezultatul analizelor si nici nu poti ancheta un sportiv. Trebuie sa stim in ce barca este laboratorul de la Bucuresti.

Cătălin Tolontan  •  28 iulie 2016, 19:13

@Ana: v-am raspuns si la celalalt post mai pe larg. Pretuim diversitatea, e foarte bine ca sintem contrati, am spus doar ca nu sacrificam faptele ca sa fim placuti. Dar se vede ca nu mi-a iesit :-)

Ana  •  29 iulie 2016, 0:11

Multumesc pentru raspunsuri si clarificare. Nu are rost sa va intereseze haterii! Si nu aveti cum sa stiti intr-o clipa cand este vorba de hateri si cand de oameni cu opinii diferite si, cum am spus, contradictorii sau chiar diametral opuse intre ele. Nu e asa evident cand e cinism si cand doar critica dura sau rautacioasa. Sunt de toate! Stiti mai multe decat mine despre publicul dvs si stiti si ca asta este dinamica fireasca in orice grup!

doping  •  29 iulie 2016, 0:29

tot timpul noi, romanii, trebuie sa fim mai cu mot, mai catolici decit papa... Nimeni nu-si fura caciula ca noi. Rusii s-au indopat cu camioane de droguri iar acum tot participa la Olimpiada, noi stam acasa ca prostii...

Odette  •  29 iulie 2016, 3:50

@Catalin, vorbeai despre cinismul modern, insa trebuie sa stii ca acest cinism a reprezentat o scoala de gandire inca din antichitate. Sensul i s-a schimbat, desigur, fiindca s-a schimbat si scopul. Cinicii de azi exprima doza de neincredere, dezamagirea, revolta. Care ar fi doza optima, e discutabil. Cred ca cinismul critic este chiar benefic pentru democratie deoarece provoaca , ia peste picior elitele si pastreaza un echilibru in societate. Exista si cinici buni, asadar, oricat de nesuferiti par :) Cioran spunea ca e obligatoriu sa fim cinici altminteri, vom deveni imbecili. ( Sa nu ma cenzurezi fiindca l-am citat pe Cioran!) Daca voi, intr-adevar, pretuiti diversitatea opiniilor, eu deja simt o briza democratica si meritati sa fiti pretuiti cu aceeasi masura. Pana la urma, eu cred ca ti-a iesit :) Asa e cand esti la mare, la soare si cand ai jocuri olimpice si pe blog :)

Man  •  29 iulie 2016, 11:47

Se discuta foarte mult despre responsabilitatea sportivului privind substantele consumate. Este in regula. Usor, usor, insa, dupa pietrele aruncate initial, majoritatea (inclusiv conducatorii sportului romanesc) este de acord ca Meldoniumul este un caz special (substanta introdusa de la 1 ianuarie 2016 pe lista interzisa, fara studii de excretie prealabile etc.). Se vorbeste foarte putin despre incompetenta forurilor sportive romane si despre responsabilitatea medicilor sportivi din federatii. Niciun sportiv de lot olimpic, ca sa nu mai vorbesc de ceilalti, nu a primit vreo comunicare privind monitorizarea substantei in anii anteriori si nici despre introducerea ei pe lista interzisa incepand cu 1 ianuarie 2016. Totul a fost declansat de cazul Sharapova (vezi comunicarile ANAD catre federatii, despre Meldonium, cu data de 7-8 martie 2016)! Ca in multe situatii, este vorba despre incompetenta, delasare, dezinteres iar cei care sufera, sunt cei care au muncit, transpirat, si-au dorit si au visat la performanta. Vorbesc numai despre cazul Meldonium... Desigur, fata de dezbaterea despre dezastrul din sistemul national de sanatate, o dezbatere despre incompetenta medicilor sportivi ar fi nesemnificativa.

Comentează