vineri, 10 iunie 2016, 11:56
Mai e o oră și jumătate pînă la începerea Campionatului European. Ce așteptăm de la meci?
Neelitist și microbist ca întotdeauna, Radu Cosașu ne reprezintă pe toți: ”Vom juca exact ce știm și ce putem de o viață, de vreo 40 de ani și ceva cu luminile și umbrele lor, de la Guadalajara și Nea Angelo încoace: apărare cât mai fermă și contraatacuri cât de cât valabile”.
Cît de cît.
Răzvan Luțac e în tribună pe ”Stade de France”.
Acum două săptămîni, tînărul reporter de 23 de ani investiga biocidele prin spitale.
Abia întors dintr-o deplasare la un subiect undeva în Transilvania, Răzvan a împachetat pe fugă și a plecat spre Euro 2016.
A urmat ruta București – Arad – oprire pentru un dialog cu o sursă medicală – Viena – Regentsburg – Metz – Paris – Chantilly, unde este cantonată echipa naționalei și Anghel Iordănescu a pus crocodili în șanțurile cu apă ale vechiului castel medieval.
El e în tribună pentru că viața merge înainte și pentru că sportul a ținut în spate această investigație.
”Vremea e bună, stadionul se umple”, spune Luțac.
Sînt informațiile seci ale oricărui reporter bun, atunci cînd ai impresia că te agăți de ceva inutil, dar, de fapt, îți construiești esențialul de mai tîrziu.
Lîngă Răzvan, în tribună, stă Ovidiu Ioanițoaia, cel care, înainte să plece, ne-a ținut încă o lecție despre Baudelaire, poetul înmormîntat în cimitirul Montparnasse.
Bine că întîziase pe drum că iar ajungeam cu discuția la deficitul nostru de franceză clasică și de latină!
Știți cine a ținut în spate investigația Hexi Pharma? Cine a finanțat-o? Microbiștii.
De ce spunem asta? Tirajul Gazetei Sporturilor a crescut cu zero exemplare.
Publicitatea nu a sporit nici ea. Pentru că marile companii nu se înghesuie să se atașeze unor siteuri, bloguri sau investigații incomode.
Da, audiența pe blog a crescut enorm, în unele zile de zeci ori față de traficul mediu. Vibrația publicului este extraordinară, vă mulțumim! Însă asta nu aduce publicitate, pentru că gsp.ro are deja o audiență foarte bună.
Nu ne plîngem, nu judecăm, nu cerem nimic, acesta e adevărul.
Avem resurse suficiente să continuăm ancheta, oricît va dura ea, ani în șir.
Există colegii care scriu sport, permițîndu-ne astfel să scriem investigații.
Există acești 20.000 de oameni, care umplu partea românească a tribunei pariziene.
Există microbiștii din țară, care așteaptă cu geamurile deschise în cartiere sau care s-au strîns la terasele unde glasurile se susțin unul pe celălalt în cacofonia speranței.
Regulamentul European al Biocidelor prevede că testarea eficienței pentru dezinfectanți se face întîi pe nevertebrate, apoi pe vertebrate și niciodată pe oameni.
Pentru europeni e crud și așa. Ca să salveze peștii și cobaii, ei sar o etapă.
Dar la noi s-a mers direct la testele pe oameni!
Cam asta vor să impună, fără să-și dea seama, oficialii Ministerului Sănătății care se agață în continuare de teoria ”au fost diluate, dar poate că sînt eficiente”.
Oameni buni! Fraților. Trompete dragi, cum ar spune peluza de pe ”Stade de France”. Este jenant pentru directorii de imagine ai unui corp profesional să nu-și dea seama ce spun.
Cînd susțineți că poți modifica ce scrie pe etichetă ca să vezi dacă are un efect asupra a milioane de oameni, voi definiți un experiment social.
Companiile farmaceutice fac asta.
Dar o fac transparent.
Companiile farmaceutice testează diferite combinații de substanțe pînă cînd, din greșeală în greșeală, văd care este formula eficace. Este drumul firesc al cunoașterii. Dar, după ce ai ajuns la formulă și o treci pe etichetă, nu mai faci experiențe pe semenii tăi!
Și, mai ales, ca secretar de stat în Ministerul Sănătății și ca șef al Inspecției Sanitare zise și Inspecția Zombi, că nu controlează pe nimeni de 10 ani, nu poți pleda pentru teste pe oameni!
Digi 24 a descoperit legăturile acestor oficiali cu marile companii pharma. Ca să știm cine vorbește! De plătit știm cine plătesc.
Plătesc oamenii obișnuiți. Microbiștii.
Hai că începe meciul!
Franța ne respectă un pic cam mult. Și, în minutul 3, e gata să o bage pe mînecă. Stanciu bate perfect un corner tăiat de pe stînga.
În careu perechile de jucători sar ca la tușă la rugby. Mingea ajunge uluitor la Stancu, singur în doi metri cu portarul. ”Motanul” are toată poarta în față, dar alege singura soluție care nu-i transformă șutul în gol: o execuție moale, direct în Lloris! In-cre-di-bil!
Viorel Moldovan ar fi rupt capul portarului dacă nimerea între el și plasă.
E exact genul de fază pentru care turbează antrenorii de la copii și juniori. ”Trageee, măi copile, nu-l ierta că-i al tău!”.
Genul de fază care se întîmplă frecvent la antrenament și, dacă nu rupi plasa de la 10 ani, atunci o să ai toată viața în sînge reflexul de a finaliza superficial!
Ce oportunitate uriașă!
Francezii își pierd și bruma de luciditate.
Arată ca o echipă stresată, nici măcar veteranul Evra nu pornește calm fazele.
Gazdele construiesc greu și mizează pe lansarea decisivă către vîrfuri. E gata să le iasă în minutul 18. Lui Griezmann îi revine norocos o minge și ”capul” lui de aproape nimerește stîlpul din stînga lui Tătărușanu!
20.000 de români au încurajat echipa la Paris
Jucăm bine, ținem mingea departe, dar aste e și riscant, pentru că-i obligă pe Chiricheș și pe Grigore să se sincronizeze perfect.
Ne ajută eroarea brigăzii, care fluieră un ofsaid aiurea, dar arbitrul Victor Kassai compensează apoi, neacordîndu-ne o lovitură liberă pe 17 metri, la un fault clar asupra lui Andone.
Avea dreptate Crăciunescu, atunci cînd îl arăta cu degetul pe Kassai, drept ”unul dintre miturile false ale arbitrajului european”.
Ținem jocul echilibrat pînă la pauză.
Am prins Franța într-o zi slabă și o stoarcem de toate puterile prin mișcarea noastră continuă în teren. Jucăm mai avansat decît ne-am temut, ”asta ne-am propus, să compactăm”, avea să explice secundul Moldovan după meci.
Intrăm cu 0-0 la cabine.
Reluarea ne e favorabilă. Stanciu pivotează larg și pasează în adîncime, Stancu se plasează excelent, rămîne liber, dar voleul său pretențios trece mult pe lîngă poartă.
Franța se revoltă. În minutul 51, Payet trage, însă Tătărușanu rămîne calm pe picioare și prinde.
Iordănescu e ca un porumbel pe sîrma de la marginea terenului, nu stă o clipă locului. Simte că vin momente crîncene!
Iarba se curbează spre poarta noastră.
Francezii ratează ocazie după ocazie.
În minutul 57, ai noștri ratează, în serie, intervenția. Raț își lasă adversarul să centreze, Grigore îl scapă pe Giroud, iar Tătărușanu sare în contratimp și francezul înscrie cu capul în poarta goală! E 1-0!
O vinovăție în scară crescătoare. Păcat.
Tătărușanu avea să reclame ”fault și eroare de arbitru” la finalul meciului. Hmm.
Dacă Tătă ieșea la timp nu mai avea ocazia să-l jeneze nimeni.
Sînt minutele francezilor. Iordănescu îl schimbă pe gladiatorul Andone, formidabil ca luptă, greu de remarcat ca vîrf. Intră Alibec. Pierdem din capacitatea de a-i ține pe francezi în jumătatea lor.
”Nu știu ce a vrut să obțină nea Puiu cu această schimbare. Eu aș mai fi așteptat”, spune Contra în studioul Dolce. Lîngă el, Dan Udrea o dă pe aia dreaptă: ”Alibec are o problemă de angajare în meci”.
De sus ne vine un dar de la zeii fotbalului. La o fază care nu anunța nimic, Stanciu pătrunde și Evra pune un picior aiurea, blocîndu-l.
Ce face?! Kassai ezită și e nevoie să-i șoptească arbitrul de pe linia porții. E penalty! Indiscutabil penalty!
Stancu își asumă execuția și o face calm, sec, sigur pe el. Minutul 65 și 1-1! Sîntem din nou în cărți.
E rîndul Franței să se clatine.
La noi, iese Stanciu și intră Chipciu.
Facem un pas înapoi. Retragerea instinctivă a echipei mulțumite de rezultat.
Evra își împinge coechipierii în atac. Franța nu are răbdare. Franța e o echipă îndrăgostită de viteză. și, prin aceasta, vulnerabilă.
Adi Popa ia ”galben”. A alergat imens, s-a bătut în fiecare duel.
Mai sînt 10 minute. La egal mai avem nevoie de o victorie și trecem de grupe. Nu că ar fi ușor de obținut.
Dar nu e timpul calculelor.
Intrăm în ultimele cinci minute. Gazdele sînt sufocate de devotamentul ”tricolorilor”.
Clipele trec greu. Torje ține mingea.
Evra e faultat lîngă careul nostru, dar Kassai are o înțelegere aparte a fotbalului. Mai e puțin! Ai noștri se strîng în jurul ultimelor secunde.
Dar șansa ne întoarce spatele!
Payet prinde un șut pe care nimeni nu i-l poate imputa lui Tătărușanu! 2-1! E minutul 89, fir-ar să fie!
Românii din tribună închid ochii pe jumătate, ca un steag în bernă.
Ce mai e de zis?
Mergem înainte și cu investigațiile și cu fotbalul.
Elita care se plînge. Și se gîndește: ”Merită să lupt?”.
Maeștrii escapismului cărora le miroase tot.
Establishmetul care nu mai suportă ”neamul ăsta prost al românilor”.
Șttttt. Măcar în seara asta faceți un pic de liniște plină de speranță împreună cu noi, în tribune, la bere, în fața televizoarelor care consemnează înfrîngerea ”tricolorilor”!
România avea toate șansele să piardă și așa s-a întîmplat.
Dar am luptat pînă în ultima secundă. Și ce imagine ne-a oferit!
Cînd e la modă să te întrebi dacă merită să lupți, bătrînul Raț centrează pe finalul disperat de meci cu arcada spartă, cu regretul că el n-a prins o seara bună, cu fața plină de sînge, tablou de neuitat în această epocă aseptică și diluată.
Un microbist • 11 iunie 2016, 0:03
Simplu : FELICITARI ! Sa nu va opriti . Ati creat dependenta cu aceasta investigatie .
Andrei • 11 iunie 2016, 0:04
Mergi si investigheaza ce face Monica Pop ca esti nul si neavenit ca jurnalist sportiv. Lasa pe altii sa scrie la cald, care merita.
Its1134 • 11 iunie 2016, 0:05
Bă ***, ai legat-o și pe asta de *** Farma ta? Ești chiar nesimțit.. n-am văzut așa ceva. Bă da' nesimțit rău. *** *** *** cu investigațiile tale. Cum *** să le legi de meci... ca să te pună slugile pe prima pagină la GSP. Bă, sincer.. n-am nicio nevoie.. da' ești TOTAL NESIMȚIT! Mi-e scârbă..
Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.
io • 11 iunie 2016, 0:06
penibil - gen bacteristan asa
Its1134 • 11 iunie 2016, 0:07
***
Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.
Cătălin Tolontan • 11 iunie 2016, 0:23
@Its1134 : am crescut pe stadioane si in salile de sport asa ca nu ma impresioneaza reprosurile nici cind sint furioase precum al tau.
cr • 11 iunie 2016, 0:23
fotbalul l-am vazut pe sarite, informatiile despre fotbal de pe acest site la fel, dar investigatiile de pe acest site ma fac sa intru in continuare. Ce treaba are nationala cu Farma sau Pharma? nu stiu, poate doar fapt ca amandoua sunt diluate!
flo • 11 iunie 2016, 0:25
Dupa marca de sapun Prunea....avem o noua marca diluata:Tatarusanu.
Cristi • 11 iunie 2016, 0:25
Domnule Tolontan, îmi cer iertare dar nu voi cumpăra Gazeta Sporturilor... îmi voi face abonament la ediția digitala. Meritați toți banii din bugetele sri... dna... și alte instituții care lucrează împotriva poporului român.
Ciprian • 11 iunie 2016, 0:30
am dat whitelist la adblockere pe toate browserele. pe motiv ca Tolo merita ! primul jurnalist pt care fac asta.
Its1134 • 11 iunie 2016, 0:30
@Cătălin Tolontan Eu recunosc când sunt nesimțit, și până acum cu tine am fost. Da' după 1 minut de la finalul meciului.. să trântești pe GSP același subiect, nici măcar tangențial cu fotbalul? Doar că ai scris MECI în titlu nu înseamnă că ai scris despre sport. Bravo amice, fă-ți investigațiile, vorbește la TV, fă ce vrei.. nu îmi place.. schimb. Dar să intru pe GSP după PRIMUL MECI DE LA EURO și să te văd tot pe tine cu Hexi Pharma? Chiar ți se pare normal? M-ai întrecut în nesimțire. Sincer. E scârbos..
Asterix et Obelix • 11 iunie 2016, 0:31
Pentru persoanele care nu înțeleg articolul... O interpretare personală. Un meci de fotbal pierdut sau câștigat nu are nici o semnificație în fața experimentelor chimice pe oameni. De aici și paralela făcută de către domnul Tolontan. O seară plăcută.
Robert • 11 iunie 2016, 0:32
Tolo, vrei sa bagi medicamentele in boala? Citat din Ali... :) Felicitari!
Cătălin Tolontan • 11 iunie 2016, 0:32
@flo: da, mare parte din golul inscris de giroud e al lui tatarusanu. Iar faultul pe care-l reclama mi se pare ca, mai degraba, n-a fost. A iesit tirziu pe centrare.
toto • 11 iunie 2016, 0:32
Catalin ,tine-o tot asa!!
cristi • 11 iunie 2016, 0:34
baaaa da ne lasi odata cu hex-pharma ta maaaaa.... noi ne-am uitat la meci ma ,vorbeste despre fotbal daca ai ceva de spus daca nu taci din gura
Tic • 11 iunie 2016, 0:35
O mizerie ascunde o alta mizerie, care la randul ei este peste alta mizerie... si tot asa. Investigatiile continuare vor scoate straturi peste straturi de *** umane. Multe lucruri se simt sau chiar se vad, insa de pomana - sistemul isi leapada repede oamenii compromisi si ii inlocuieste rapid cu altii (aparent) nepatati. Sunt insa prea multe straturi de mizerie pana la nucleul acestei increngaturi. Vei da la o parte straturi peste straturi, insa ele se vor reface rapid. Romanul este blazat si lenes. Ridica pumnul pe jumatate, si nu-l tine nici asa prea mult. Consecinta - societatea in care traim. Blazarea este hrana lipitorilor din sistem ce se dezvolta in continuare nestingherite. Societatea este singura ce poate infrange ecosistemul fostelor cadre de partid si al securistilor. Ne amagim cu o revolutie, insa nu vedem realitatea. Ne amagim cu democratia, insa suntem constienti ca fara spaga nu obtii nimic. Avem partide politice si conducatori "carismatici" insa suntem incapabili sa realizam ca acestia, odata ajunsi la putere, sunt salariati si nu stapani. Lucrurile se pot schimba cu adevarat doar atunci cand romanul nu va mai fi obedient si comod, iar chestia asta eu nu o vad intr-un viitor apropiat, oricat de optimist as fi. P.S. A batut Franta cu 2-1. E bine ca nu ne-au umplut poarta de goluri, ba chiar puteam scoate si un egal daca mai trageam putin de timp!
Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.
camouflage • 11 iunie 2016, 0:36
Nu contează cine finanţează, ci cine "vinde" ponturile.
pawn • 11 iunie 2016, 0:39
pai nu, stai, tolontane, aici e o problema de impostura. tu te urci in spatele unui ziar de sport. nu stiu cat de corecte sunt anchetele tale. nu stiu de unde va vin informatii pe care nu le are niciun ziar din romania. sau pe unde mai sunteti angajati, ca cerea unu' de pe aici sa va angajeze dna-ul :))) subscriu. sa va angajeze, frate, sa stie si procurorii aia care-s colegii lor de birou. dar nu veni sa insulti oamenii care iubesc sportul, spunandu-le ca sunt niste fraieri ce va rezolva voua rafuielile securistice. nu.
?????? • 11 iunie 2016, 0:42
Considerati ca Traian Basescu a avut nevoie de o resetare a sistemului ca sa prevada un gol inscris de echipa nationala a Romaniei ?
florin • 11 iunie 2016, 0:43
Establishmentu' recunoaste, pe final, ca suntem cel mai bun neam dintre neamurile proaste care au jucat primul meci cu tarile gazda la turneele finale. M-a sunat acuma un mahar de acolo si mi-a zis ca, neam prost, neam prost, da' ne-am spalat pacatele cu golul lu' plangaciosu' ala. Cat despre trompetele tale dragi, ele, de fapt, sunt activisti, progresisti-libertarieni care militeaza pentru libertatea si egalitatea tuturor fiintelor vii de la euglena verde incoace. Parameci, ornitorinci, delfini, oameni sau mai putin oameni, toti trebuie sa fim egali in fata Suprasept si sa traim in pace si armonie...
Io • 11 iunie 2016, 1:02
Mai sunt 10 min si e 0 la o.maestre altul e scorul sau iti scrisesei textul înainte de meci.Te ceartă elena durea dc observa asta.
Florin • 11 iunie 2016, 1:03
A fost cel mai clar fault pe care l-am vazut vreodata in viata mea! a spus Oliver Kahn in studioul ZDF. Urs Mayer a confirmat si el ca asbitrul a gresit!
10 • 11 iunie 2016, 1:04
V-ati cam pierdut indemanarea in a scrie despre sport de cand cu investigatiile astea. Iar compilatia asta intre o stire sportiva si foiletonul asta sexyfarma nu-si gaseste rostul. Dar cel mai nefericit mi se pare elogiul adus respectivului tanar jurnalist in legatura cu sacrificul pe care il face, in fond, pentru exercitarea atributiilor de serviciu (pt. care este platit). Eu saptamana asta am avut 10 procese nationale in care am reprezentat statul roman (dintre care 3 doar azi), am castigat 9, iar maine ma pregatesc sa plec la CJUE pt ca luni am doua cauze in care reprezint acelasi stat roman (deci, implicit si pe cetatenii romani), pt ca marti sa ma reintorc in Bucuresti, intrucat miercuri si joi am alte 6 procese (4 in capitala si alte 2 in provincie). Si nu fac niciun sacrificiu, nu merit niciun elogiu. Imi exercit atributiile functiei (si sunt platit pentru asta, dar probabil cu 10 % din salariul tanarului jurnalist elogiat in articol). HAI ROMANIA! PS. Meciul cu Franta a fost, pt cunoscatorii fenomenului, cel mai abordabil meci al nostru din grupe (cel putin din prisma a 2 argumente: 1 - Frantei, dupa doi ani fara meciuri oficiale, cu miza, era evident ca-i lipseste forma necesara, fiind si primul meci, cu incarcatura specifica, care dezavantajeaza psihologic echipa favorita. 2 - un meci cu o echipa superioara valoric convine stilului nostru bazat pe aparare si dezvoltarea catorva contraatacuri cu mingi aruncate peste adversari), cele cu Elvetia si Albania fiind incomparabil mai dificile (cel putin tot din prisma a 2 argumente: 1 - avem presiunea rezultatului. 2 - echilibrul valoric dintre echipa noastra si celelate doua, ba chiar o usoara superioritate, macar fata de Albania, ne obliga sa abordam constructiv si dominator meciurile, iar asta va fi problematic pt echipa noastra). Seara faina!
Mihai Badea • 11 iunie 2016, 1:27
Subraportarea infecțiilor intraspitalicești se vede acum într-o nouă lumină. Tătărușanu era în suprafața de protecție, iar contactul cu jucătorul francez l-a împiedicat să prindă mingea. Ce-i drept, nu-s arbitru.
1Oarecare • 11 iunie 2016, 1:27
Catalin sunt convins ca , Campionatul European si/sau probabila calificare in urmatoare faza a campionatului european nu va fi o perdea pentru ochii si urechile romanilor care parca , ca au si uitat INVESTIGATIA HEXIPHARMA chiar si a unui ziar sportiv. Unii ar trebui sa scrie un MULTUMESC (chiar cu litere mari) acelora care au deschis aceasta investigatie si sa analizeze putin mai amanuntit aceasta investigatie si beneficile ei , si anume ca poate odata cu aceasta dezvaluire vom putea ajunge la 60 70 de ani si sa auzim un TE IUBESC de la nepoti sau chiar sa-i putem strange in brate la un 40-50 de ani , poate singura bucurie a acelei varste. Tin sa ii anunt pe acesti cetateni ca aceasta dezvaluire sa facut de catre un ziar privat nicidecum de SRI , tin sa ii mai anunt si ca in spitalele romanesti in 20 de ani au murit 90.000 de oameni din cauza infectiilor luate din spitale , asta nu o spun eu o spune o comisie europeana ce tocmai a facut un ,,audit,, al spitalelor romanesti , ma intreb oare daca este cifra corecta sau daca sau inchis spitalele de pe timpul lui boc tocmai din cauza acestei comisii ... poate acolo actele ar fi dublat sau chiar triplat cifra , cine stie. 90.000 de oameni sunt multi , extrem de multi . La un calcul de clasa a treia aflam ca 90000 de oameni : 20 ani = 4500 de oameni morti anual , iar 4500oameni morti:12 luni =375 de oameni pe luna stiu pare imens de mult si prima reactie este de a nu da crezare , doar ca in Romania mai sunt doar 425 de spitale , deci 0.88 de morti per spital , pe an ar fi 10.5 oameni morti din cauza infectiilor per spital. Ma repet calculul pare absolut SF doar ca este realitatea pura , si cand zic cel putin zic si ca aceste cifre nu cred ca sunt si cele reale , ci doar sunt subestimate deoarece spitalele care nu performeaza primesc bani mai putini de la bugetul de stat (neperformand insemnand ca nu poti salva oameni de la moarte si mai ales atunci cand oamenii iti vin pentru o operatie foarte simplade apendice si pleaca cu picioarele inainte catre cimitir), nu o zic eu , o zice legea. Poate gresesc , dar cifrele de mai sus sunt reale iar televiziunile nu au insistat asupra lor , de ce, nu stiu , dar ma bucur inca odata si totodata ii multumesc lui Tolontan pentru aceasta investigatie pentru ca desi sunt inca tanar , am parinti care dupa cum se stie imunitatea omului scade cu cat inaintezi in varsta , dar nu numai asta , am prieteni tineri am oameni la care tin si pe care ii iubesc si care as vrea sa moara atunci cand le este ,,scris,, nu atunci cand un sistem infractional ii condamna la moarte. Cateodata omul ar trebui sa-si dea obloanele jos si sa vada unele lucruri dintr-o alta dimensiune pentru ca altfel vei fi considerat pionul de pe tabla de sah toata viata. Acum sa trecem la fotbal :) Inca sunt uimit , desi am biletele toate cu victorie a cocosilor galici cred ca este pentru prima oara cand imi doream ca Romania sa bata si sa ma scoata de pe bilete , pare o ipocrizie stiu , doar ca este prima oara de dupa perioada Dan Petrescu , ilie Dumitrescu , Adrian Ilie , Hagi , G Popescu et Co cand echipa nationala a Romaniei a placut ochiului , sau cel putin ochiului meu haha . Inainte meciului vedeam Romania cu un meci de nota 3 maxim 4 dar dupa meci i-am dat cu incredere nota 8 (ca simplu suporter) . Este prima oara dupa generatia de aur cand nationala trezeste un sentiment in mine si asta o spun cu mana pe inima chiar daca am spuso si inca o spun , avem o echipa de mana a treia. Inca nu-mi vine sa cred ceea ce am vazut , sper doar ca n-au fost de vina emotiile francezilor de echipa gazda si meci de deschidere al turneului final si nici entuziasmul romanilor ca deschizatori al turneului final , imi doresc ca ei sa confirme in urmatoarele doua jocuri iar atunci cu siguranta voi putea spune ca nu ma pricep la fotbal. FELICITARI ROMANIA , FELICITARI CATALIN TOLONTAN & Co.
dan- • 11 iunie 2016, 1:30
Sensibilitatea ta sociala te va face de neinteles pentru prea multi @tolo Romania a facut minuni. E o victorie. Cei mai outsideri au arata omenie.
Om • 11 iunie 2016, 1:32
Scuze pentru comentariile de dinainte, desi n-au legatura cu mine, ci cu jocul sub mediocru al nationalei. Ca om, e o obligatie fireasca sa cer iertare si in numele altora, in conditiile in care investigatia voastra are mari sanse sa schimbe in bine (cel putin asa sper) situatia pacientului in Romania. Cat despre tiraj... acesta nu va creste. Investigatia e publicata pe blog cu acces free si ajunge si in ziar (pe net ajunge mai repede, nu mai stai dupa editia de a doua zi pentru update-uri etc.) Probabil ca unicii pe blog au crescut din duminica Floriilor si pana acum. Cu buton de "Donate" se vor strange bani - eu, si altii, as da. Chiar si asa, s-ar reduce numarul celor la care ajung informatiile, pentru ca nu toti ar plati. Cumplita problema, ne-am obisnuit ca " e pe net, e gratis". Demersul vostru e mai mult decat admirabil, e necesar. Va rog sa continuati si fiti siguri daca e nevoie de sustinere financiara -bineinteles legala- o veti avea.
Mihai • 11 iunie 2016, 1:50
Mult respect domnule Tolontan dar titlul dumneavoastra ma intristeaza peste masura. Cat de jos a ajuns jurnalismul romanesc daca principalele investigatii jurnalistice sunt realizate de catre jurnalistii unui ziar de sport, acest lucru intamplandu-se de mult timp incoace !? Nu ma intelegeti gresit, sunt sigur ca dumneavoastra si colegii dumneavoastra sunteti jurnalisti de investigatie de clasa mondiala, dar, inafara de dumneavoastra si cei de la digi(Romania furata), restul ori sunt corupti si flamanzi dupa acces, ori sunt incompetenti, ori nu le pasa, sau mai degraba, o combinatie de acesti factori.
Addy • 11 iunie 2016, 2:08
Unul dintre cele mai proaste articole marca tolo. In primul rand cand mai erau zece min era 1-1 nu 0-0. In al doilea rand a fost un arbitraj de inalta clasa. Cred ca de la prea multe articole despre diluanti ti s-a diluat talentul de cronicar sportiv, cataline
dan • 11 iunie 2016, 2:09
Inainte de a deveni un cititor fidel al investigatiilor tale jurnalistice m-ai agatat ca microbist. Prefer sa te vad concentrat acum pe Hexi si diluat :)) pe fotbal pentru ca practic ne-ai oferit mai multe sanse la viata decat tot statul la un loc. Va multumesc si astept cu nerabdare continuarea investigatiilor din pfarma.
DannyTheFrog • 11 iunie 2016, 2:16
Felicitari pentru articol! Si pentru lupta împotriva coruptiei. Hai Romania!!!
Radu • 11 iunie 2016, 2:17
Francezii au recunoscut la L'equipe 21 ca a fost fault la Tatarusanu
Bibi • 11 iunie 2016, 3:04
La primul gol al francezilor. Fault? Poate. Greseala lui Tatarusanu? Sigur. A fost din ciclu Prunea 1994 sau Stelea 1996. Am mai vazut filmul asta.
rapid • 11 iunie 2016, 4:15
tolo...*** ***..... a gramada din fraze nu au pic de sens... te crezi deja urmatorul chirila de ceva timp..... si antifcsbistiii sa taca, tata a jucat perfect, popa a fost magistral, chiriches ar fi putut putin mai bine, dar, *** *** doar petnntru a fi demagogii.... va rog...... franta in ultima faza tragea de timp sa fluiere arbitrul.jenibil.... in pr repr a fost avantajata clar... si toate stea de la un rapidist......antistelist 100% ...
Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.
ovidiu_3003 • 11 iunie 2016, 6:59
Tatarusinea si Bulevardul Rat ...doi oameni care ne au mancat meciul ...bine ca macar de unul o sa scapam dupa acest C.E. Romanii ii asteapta pe tricolori sa se intoarca sanatosi acasa pe 20 iunie ...
dan • 11 iunie 2016, 7:21
dle tolontan. e bine ca sunteti tare si obisnuit cu toate rautatile. ati facut un lucru urias cu investigatiile dv. pentru tara. oamenii de calitate va apreciaza. felicitari.
Dumitru • 11 iunie 2016, 7:42
Bravos Tolo, adevarul este mai presus de toate. Excelenta campania cu Hexi, excelenta critica meciului. Desigur ca multi vor da in tine cu comentarii idioate, pentru ca nu reușesc sa vada dincolo de paharul cu bere. Eu te voi sustine si ma voi abona la Gazeta digitala. Felicitări si in voi ne e ultima speranta, instituțiile statului sunt confiscate si acaparate de spaga, sub falsa impresie a profesionalismului de neatins. Noroc cu voi, mai există speranta. Cei din clasa de mijloc ar trebui sa se implice, sa faca niște chestii concrete astfel încât să ducem România pe drumul cel drept. Nu va opriti. Bravo, Bravo, Bravo!
Veja • 11 iunie 2016, 7:42
De multe ori te-am criticat, mi-ai parut subiectiv, am crezut ca cei de la Intact te conduc in ce investigatii sa faci. Am renuntat sa mai cumpar gsp-ul cand am aflat ca e parte a trustului intact. Dar acuma il voi cumpara ca sa am articolele tale, esti si vei ramane o parte a istoriei Romaniei, cel mai bun jurnalist de investigatie de la ora actuala. Te incurajez sa continuati investigatile, toate si cele legate de sport. Apropo, nu voi uita niciodata cum la un e-mail de al meu mi-ai raspuns, chiar daca sunt un consumator ai ales sa imi scrii inapoi. Felicitari!
Luca • 11 iunie 2016, 8:13
Marele pericol e in 15 ! Daca "abuzul in serviciu " nu va mai fi Infracțiune si probabil asa va fi ( Basescu a lansat ideea de alianță cu PSD ul , probabil pentru a cimenta aceasta dezincriminare ) - toate aceste investigatii din Spitale nu vor mai avea niciun efect . Se va da din nou liber la HOTIE generalizată ! Ar trebui sa le dam un avertisment inainte de 15 , sa nu se joace cu focul acești judecători interesați de "binele poporului " ( vezi decizia lor privind interceptările SRI ) !!!
Cătălin Tolontan • 11 iunie 2016, 8:39
@Mihai: exista foarte multi jurnalisti buni in Romania, daca vreti sa retineti ceva din aceasta investigatie, retineti ideea ca merita sa aveti incredere in buna intentie a presei. Pastrati o distanta critica fata de munca jurnalistilor, dar incercati, va rugam, sa porniti de la ideea ca ne straduim sa ne facem meseria. IN legatura cu titlul: de ce sa fiti trist? Acesta-i adevarul.
Cătălin Tolontan • 11 iunie 2016, 8:41
@ovidiu_3003: da, si eu cred ca rat a prins o zi mai slaba. Se intimpla.
Vialli • 11 iunie 2016, 8:43
Its 1134, Andrei, Io - cred ca fie sunteti din categoria celor atinsi in mod direct de investigatiile echipei lui Tolo, fie ati ramas repetenti la capitolul bun simt, logica....s.a.m.d. Tolo - suntem majoritari cei care apreciem munca ta si a echipei tale iar pentru exemplarele care comenteaza legat calitatile de jurnalist sportiv - eu iti citesc editorialele/articolele de cand ai inceput sa scrii si o faci ff bine, atat cele dedicate sportului cat si cele de investigatie. Cei care comentati despre amestecul dintre meciul nationalei si anchetele din sanatate/postacii de serviciu ai "sistemului"- sa fiti voi sanatosi si mai cititi si voi cate o carte ca sa va depasiti nivelul actual!!! Numai bine Tolo si Hai Romania (aia cu bun simt!)!
fotbal • 11 iunie 2016, 8:48
gandeste-te, n-ai cerut niciodata incredere in absenta informatiilor? raspunsul la situatiile potential periculoase este reglat pe principiul lupta sau fugi. e meritul tau! ai luptat, era previzibil (scuze :). altii, in situatii similare au fugit :)rez guv s-a vrut a fi o surpriza placuta pt voi. e meritul vostru! curajul, determinarea si o viata in slujba jurnalismului v-au finantat investigatia. hai romania!
Che Guevara • 11 iunie 2016, 9:04
Rat e prea batran si e un fotbalist mediocru. Nu a fost valoare niciodata. Problema e ca nu avem pe cine pune in loc. Dorinel Munteanu si Selimesy s-au retras de mult. Tatarusanu e slab ca portar si cred ca va intra Pantelimon cu Elvetia. Problemele nu se termina aici, din pacate. Daca in linia de mijloc compensam prin daruire in teren, in atac nu avem cu cine. Stancu e sub Vladoiu ca valoare. Din pacate ceilalti atacanti sunt mai slabi decat el. Asta e lotul si cu astia defilam.
PDG • 11 iunie 2016, 9:15
Morning! Felicitari pentru articol! Felicitari echipei nationale de fotbal! Au demonstrat ca vor si pot! Succes in continuare! "sa arunce piatra cel cei far' de vina!" citat din Biblie si cred ca am spus tot! Am devenit rai intre noi,tipam si injuram ca la coltul strazii,hulim inclusiv pe bloguri...unde am ajuns ca natie? Si ne mai intrebam de ce nu functionam ca tara? Cui folosesc anumite injurii scrise de...aici? Chiar nu gandim ca sunt si copii de 12-18 ani care sunt curiosi sa citeasca,sa vada,sa inteleaga cum este cu Hexi,cu GSP,cu sportul,etc! Ce vad ei? Ce sa invete? Injuriile unora... Asta trebuie sa vada? Toti copii au tablete si telefoane inteligente...nu? Si apoi ne intrebam ca parinti de unde o fi invatat asta? Treaba cu dezvaluirile este o minune si trebuie stiut adevarul! Nu cred ca vreunul din cititorii acestui site isi doreste sa ia vreun streptococ sau stafilococ din vreun spital! Trebuie stiut si trebuie sa punem presiune pe guvernanţi sa spuna adevarul! Va convine sa fiti mintiti? Sau acceptati ce spunea fostul presedinte...nu iti convine Antena 3 iei telecomanda si schimbi canalul...citat din TB! Pacat! Ma asteptam ca ROMANII MEI sa fie altfel...
Mihai • 11 iunie 2016, 9:44
Ieșirea la centrare se face cu genunchiul ridicat: https://m.youtube.com/watch?v=14WDjvsxCQk Iar la boxare un pumn este pentru capul atacantului. Degeaba încerci să fii gentleman dacă nu ai cu cine (giroud și arbitrul) Așa luptam ca leii dacă luam goluri ca pacalicii.
dan- • 11 iunie 2016, 10:09
oamenii, cand vorbesc de ziaristi de sport si de ziaristi de instigatie, uita ca meseria asta se masoara prin rezultate, nu prin titulatura. echipa din care este parte catalin tolontan face anchete bune si texte de culoare sensibile. cand te uiti dupa greseli, ajungi sa nu vezi imaginea de ansamblu, care este clara: produsele lor jurnalistice atrag atentie, comentarii, schimbari de perceptie. nu sunt perfecti, dar nici nu se comporta ca si cum ar fi.
Stefan • 11 iunie 2016, 11:11
Doua lucruri ma bucura. Jocul Romaniei, desi a pierdut. Scuze generalului pentru ca m-am indoit in capacitatile sale, sper sa o tina tot asa. ( Dupa urmatorul meci il injur daca jucam rau :))) Memoria... Varsta e de vina ). Si partea asta din articol: "AVEM RESURSE SUFICIENTE, VOM CONTINUA ANI DE ACUM ÎNAINTE". Altfel erau doar cateva crosee bine tintite, adversarul trimis la podea, numarat, dar doar o batalie castigata si un razboi lasat la cheremul lui. Si doctorului arestat care i-a zis tanarului Razvan Lutac sa isi vada de fotbal acum cateva luni ar trebui sa ii fii spus cineva sa isi vada de medicina si de pacienti, si sa o lase mai moale cu plicurile ca nu intra in atributiile lui.
redknapp • 11 iunie 2016, 12:03
Mai copii, voi care il acuzati pe Tolontan pentru investigatia despre Hexi Pharma si pentru faptul ca o asociaza de fenomenul fotbal, ar trebui sa intelegeti ca raspandirea acestor diluanti in institutiile medicale a provocat o drama. Victime, oameni cu amputatii si alte boli grave datorate infectiilor nosocomiale, familii indurerate, au suferit si... unii sufera si azi. Ganditi-va pentru o clipa doar ca acest lucru vi s-ar fi putut intampla voua, sotiei sau prietenei, copiilor ( cei care aveti ) sau parintilor vostri, vecinului sau fotbalistului favorit. De ce vreti sa fiti mereu Gigi contra si sa nu apreciati ca cineva lupta pentru drepturile voastre, pentru dreptate, pentru gasirea si pedepsirea vinovatilor? Renuntati la rautatea care va face sa refulati la orice, priviti in adancul sufletului vostru si incercati sa-i intelegeti pe semenii care patimesc de pe urma acestei drame. In locul lor ati fi putut fi voi!