Ne-am trimis soldații pe frontul NATO cu dezinfectanți diluați! Întrebat de Gazetă, MApN recunoaște: ”Trupele românești din Afganistan, Irak și Bosnia au folosit în ultimii 10 ani biocide Hexi Pharma”

”După ce au apărut articolele în ziar am mers la US Army, le-am spus ce problemă avem și ne-au dat antisepticele lor”, explică un militar. SIE, SRI și DGIA n-au știut nimic de îngenuncherea Armatei Române?

miercuri, 18 mai 2016, 7:00

UPDATE: După publicarea articolului, Comisia de Biocide a publicat azi, 18 mai 2016, o nouă formă a listei cu biocidele aprobate în România, din care au eliminat produsele Hexi Pharma. 

Investigație de Mirela Neag, Răzvan Luțac și Cătălin Tolontan

 

„Mie mi s-a omorât timpul,
Onorată instanţă.

Când mă întorceam eu voluntar
Din război,
Am băgat de seamă
Că timpului meu îi fuseseră amputate
Inima, gura şi fruntea.

(…)

Iertați-mi expresia,
Dar asta n-a fost viață!
De atunci, iată, am pierdut și jumătate din moarte
Așteptându-mi rândul la coadă,
Ca să v-aduc la cunoștință pricina mea,
Aici,
La judecata de apoi”.
                                                  (Pricina – Marin Sorescu)

 

Cel mai scurt și mai trist episod al seriei.

Nu sunt prea multe de spus.

Timp de un deceniu, rănile soldaților români care au luptat pe front în alianța NATO au fost dezinfectate cu produse fabricate intenționat diluat.

43.000 de militari și 30 de batalioane a trimis România pe front vreme de aproape 12 ani de la aderarea la NATO

„Pentru asigurarea asistenței medicale în teatrele de operații au fost folosite, în ultimii 10 ani, și produse biocide fabricate de SC HEXIPHARMA SRL”, sună răspunsul primit ieri de Gazeta Sporturilor de la Ministerului Apărării Naționale.

Tot sistemul de forță alimentat de Condrea
Ziarul a adresat către MApN întrebarea legată de trupele de pe front după ce am aflat că Spitalele SRI, pompierii de la ISU, ambulanțele SMURD, Spitalul Militar Central, spitalele militare regionale și zeci de unități militare din țară au contracte cu Hexi Pharma.

”Ăștia au trimis și pe front tot bidoanele Hexi?!”.

Armata a răspuns repede, a doua zi, la urma urmei nu mai e nimic ascuns! Nu e decît confirmarea, pas cu pas, că instituțiile de forță și de siguranță națională au avut în Hexi Pharma un partener agreat. 

În comunicatul către Gazetă, MApN precizează că „Produsele, care erau autorizate pentru punerea pe piață conform prevederilor legale, au fost achiziționate în sistem centralizat pentru unități sanitare din rețeaua Ministerului Apărării Naționale”.

Mai exact, Direcția Sanitară a ministerului a încheiat contractele cu Hexi Pharma.

Thor și Suprasept la Bagdad
De aici, Thor, Suprasept și celelalte antiseptice diluate până la de zece ori au ajuns în Kandahar, Zabul, Lagman, Nasiriyah, Bagdad, orașe unde sângele trupelor noastre s-a înfipt în pământul tare.

Produsele Hexi au fost în trusele sanitarilor, primii care intervin în cazul unor schimburi de focuri, al minelor sau al proiectilelor.

Căpitanul Octavian Moise este medicul Batalionului 811 Infanterie Protecţia Forţei.

Într-un interviu acordat revistei online armataromaniei.ro, medicul explică: „Greul în câmpul de luptă este dus de către sanitarii de pluton. Este vorba despre personal militar cu pregătire medicală, care fac parte din componenţa subunităţii. Ei sunt pionii principali în acest domeniu. Au asupra lor, pe perioada ieşirii în arie, o trusă medicală cu dotări minime obligatorii şi sunt capabili să acorde asistenţa medicală primară, adică primul ajutor şi stabilizarea militarilor răniţi până la evacuarea din câmpul de luptă, pe calea aerului, cu ajutorul echipelor MEDEVAC”.

Am tratat și militarii afgani, dar și populația civilă
Antisepticele Hexi au fost folosite pentru toate intervențiile medicale din bazele românilor. Nu de acum. Dintotdeauna. Iar acestea substanțe au fost mereu diluate.

”Vreau ca oamenii să înțeleagă un lucru. Am spus adevărul, deși nu mi-e ușor pentru că am fost parte! Am spus adevărul cînd v-am dat rețetele diluate de acum cîțiva ani. Am spus adevărul cînd am afirmat că aproape toate produsele sînt diluate. Testele Guvernului au confirmat. La fel spun adevărul acum: Condrea a produs mereu produse diluate. Minciuna aceasta durează de peste 10 ani și toată lumea, inclusiv Armata Română, a primit produse diluate!” Sursa Gazetei din fabrica Hexi Pharma

În Afganistan, la acțiuni, în patrulări, în lupte, intervine întîi de toate personalul medical românesc.

După transportul răniților, afecțiunile obișnuite rămîn în tratamentul doctorilor noștri, iar cele grave se tratează în spitalele americane. Abia acolo sînt dezinfectante ca lumea. Dar pînă azi n-am știut acest lucru!

130 de răniți a înregistrat armata română în cele trei zone de conflict

28 de soldați români au căzut la datorie pe fronturile din Afganistan, Irak și Bosnia

„În teatrul de operaţii nu există alte cabinete sau farmacii unde militarii să se poată adresa, aşadar punctul medical al unităţii este locul unde 24 de ore din 24, 7 zile pe săptămână au fost tratate de la dureri, bătături sau alte afecţiuni simple până la intervenţii mai complicate. Există totuşi un sprijin, Spitalul american ROL 3 din incinta Bazei Aeriene Kandahar, locul unde au ajuns să fie tratate cazurile mai grave care nu au găsit rezolvare la nivelul punctului medical”, explică medicul Octavian Moise.

Tot căpitanul Moise explică faptul că medicii români au asigurat asistență și armatei afgane, dar și populației civile din zonă.

Ne-au dat americanii dezinfectanții lor până când ne vin alții din țară
Ce s-a întâmplat acum cu produsele Hexi Pharma?

„După apariția informațiilor referitoare la posibile nereguli ale produselor respectivei companii a fost decisă utilizarea altor produse biocide, atât în țară, cât și în teatrele de operații”, sună finalul răspunsului oficial al MApN către ziar.

Armata română, din țară și de pe fronturile de luptă, ne anunță că renunță la produsele Hexi Pharma. După 10 ani.

Unele dintre aceste produse nici măcar n-aveau două substanțe active, așa cum scria pe etichetă.

Întrebări pentru SIE, SRI și DGIA.

Evidența pe care o expunem astăzi, potrivit căreia forțele NATO ale armatei române au luptat vreme de 10 ani cu apă chioară pe post de antiseptice nu e o problemă de siguranță națională? Nu este asta în competența directă a SIE? Și a SRI?! Ca să nu mai vorbim despre serviciul secretul al Armatei, DGIA. Ba să vorbim!

Neoficial, militarii ne-au spus și care a fost soluția de urgență adoptată acum cîteva zile: „Le-am spus americanilor ce problemă avem. Au fost de acord ca, până când din țară ne vor sosi alte produse, să ne dea dezinfectanții pe care-i folosesc ei”.

Imaginați-vă scena. Cazarmă NATO. Dimineață senină la Kandahar. Paștunii fumează hașiș. Un colonel NATO îl caută pe un alt colonel NATO.

Cioc, cioc! Sorry, man, avem o situație. De 10 ani folosim dezinfectanți diluați. Pe ei ni i-a pus țara în raniţă când ne-a trimis încoace.

Comisia de Biocide păstrează pe listă produsele Hexi!

imgonline-com-ua-twotone-rcLrDRIbq1zQ

Marți, 1 decembrie 2015, imediat după instalarea ca premier, prim-ministrul Dacian Cioloș a asistat la defilarea militară de Ziua Națională.

După paradă, premierul s-a strecurat, singur, într-un grup în care stăteau, cu privirile drepte și îndurerate, familiile soldaților români morți pe front.

Un puști cu ochelari, să fi fost în clasa a patra, poate a cincea, îmbrăcat îngrijit, a început să plângă în brațele primului ministru.

„Să fii mândru!”, i-a spus Cioloș.

Șeful Guvernului l-a strâns tare și i-a repetat, întruna, „Să crești mare și să fii mândru de tatăl tău!”, în timp ce copilul își împungea capul în paltonul omului, în căutarea unei amintiri îndepărtate.

Îi era dor de celălalt bărbat.

Joi, 12 mai 2016, a doua zi după ce Guvernul a decis retragerea substanțelor Hexi din spitale, Comisia de Biocide a Ministerului Sănătății a comunicat acelorași spitale lista reîmprospătată a substanțelor biocide care pot fi folosite în sistemul sanitar. Substanțele Hexi Pharma sunt tot acolo!

E prea mult ce ni se întâmplă.

Puștiule din ”a patra” sau ”a cincea” fă-te mai repede bărbat ca tatăl tău și mușcă din noi!

11_Afganistan

Cele 19 părți ale investigației:

Comentarii (79)Adaugă comentariu

Stefan  •  18 mai 2016, 12:35

@lemon - Poi de ce sa fie suficient? Cate alte cutume afecteaza sute de mii de oameni anual? Si cate continua sa afecteze nestingherite, sau ciupite cat sa nu le deranjeze prea tare? Vrei sa spui "ar fi" suficient. Nu"e" suficient. Pentru ca practic ce spui tu e suficient intr-o tara unde cultura ciubucului nu e in floare ca la noi.

Bogdan  •  18 mai 2016, 12:42

Mi se pare mie sau termenul corect este ingenunchere, nu ingenunchiere? In rest... felicitari, d-le Tolontan, pentru faptul ca sunteti printre putinii romani care-si dau interesul in a schimba ceva aici, unde marsavia, egoismul si parvenismul sunt ridicate la rang de arta si, culmea, promovate de mass-media.

Ion  •  18 mai 2016, 12:51

Ce mi se pare mie ciudat e ca niciun beneficiar al acestor produse hexi pharma nu si-a dat seama ca sunt diluate. Cum naiba nici armata nu face teste de calitate??? Eu inteleg ca vin din sistemul centralizat de achizitii dar tot ar trebui verificata calitatea produselor. Am lucrat in domeniul alimentar si primeam lapte de la ferma proprie, cu buletin de analize cu tot ce trebuie dar pana nu era verificat de laboratorul fabricii acel lapte nu era bagat in productie. Problema nu e asadar numai la hexipharma e la conducatorii unitatilor sanitare si la toti cei care accepta produse fara sa verifice calitatea. Vorbim totusi despre niste domenii unde nu e suficient sa citesti eticheta si sa zici ca e ok produsul.

Cătălin Tolontan  •  18 mai 2016, 12:52

@stefan: tot timpul ni s-a spus asta. Hai ca trece, nu se va intimpla nimic, o sa renuntati. Sa se bazeze ei pe asta :-)

Andy  •  18 mai 2016, 13:05

Ciolos spune „Să fii mândru!”, sasul (cam in aceasi perioada, cu o caciula neaosa trasa pe ochi) isi da si el cu parerea la ,,intrebarea'' unui acoperit de-al sau ca cica-i mai bine sa fi sub papucul americanilor decat al rusilor. Concluzie: e de bine, nu-i coruptie ... ca n-a mai ajuns, s-a consumat toata in cazul ala de la bodega aia numita ,,club''. Dar ambasada minune ce-o zice? O sa ne aprovizioneze si pe noi muritorii de rand oare? Sau o sa-i aprovizioneze numai pe aia case-s sub papuc?

Cătălin Tolontan  •  18 mai 2016, 13:16

@Bogdan: da, aveti dreptate, ne cerem scuze, acum am scris corect.

Ioan-Victor DRAGAN  •  18 mai 2016, 13:21

NICI NU STI CE SA COMENTEZI . La presedentie si la guvern tot HEXI PHARMA dezinfecteaza ? Si la parlament ? Saracii - d'aia s-au *** ! Ambulanta si Smurd tot HEXI ? Dar POLICLINICI si DISPENSARE ? Dar IML si morgile din tara tot HEXI-MOARTE foloseste ? De la HEXI trebuie gasita lista totala de clienti pe 10 ani sau toate facturile !

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

dan  •  18 mai 2016, 13:28

„Să fii mândru!”, i-a spus Cioloș." - nu gasesc nici un motiv pentru care bietul copil trebuie sa fie mindru. Expresia este "praful in ochi" folosit de obicei. In rest ar trebui sa stiti ca poporul acesta are aceleasi valori morale indoielnice de sute de ani iar faptul ca face parte din UE si NATO nu va aduce schimbari majore, decit poate peste alte sute de ani. Sinteti penibili spunind: "Vai, cum se poate asa ceva in 2016"! Asa a fost si in 1996, si in 2006 si va fi si in 2026, 2036 etc...Este o naivitate sa aveti impresia ca, in curind, se va schimba ceva in bine! Mai sus Tolontan ii raspunde cuiva "Sa mergi pe front e un lucru care nu se cintareste intii in bani." As fi tare curios sa aflu de la dinsul care este motivul "mersului pe front" daca nu BANII, in conditiile in care salariul minim in Ro este de vreo 800 de lei !!!??!!

marian  •  18 mai 2016, 13:30

ce va mai mirati atata domnilor cand pe lista rusinii a fiscului apare insusi avocatul poporului care e platit cu o avere pe luna si tot incearca sa se fofileze de la plata.

lemon  •  18 mai 2016, 14:03

@Stefan, pentru că vreau să trăiesc într-o țară în care nu e nevoie ca o chestie să fie „de securitate națională” ca să primească atenție maximă. În care sărăcia, problemele din sistemul de sănătate, cele din sistemul de educație, sunt sus pe agenda publică și sunt tratate cu seriozitate de către autorități fără a fi etichetate potrivit newspeak-ului securitar. În care respectarea drepturilor și privilegiilor promise cetățenilor au valoare intrinsecă, nu o valoare calculată după măsura în care se pupă cu „stabilitatea”, „securitatea” și alte chestii din astea. Poate ți se pare că asta nu reflectă realitatea da atunci poate putem să schimbăm puțin realitatea... sau să nu o consolidăm și noi perpetuând tiparele astea... Mie mi se ridica parul pe maini când îl aud pe președinte că aproape echivalează „important” cu „amenințare la securitatea națională” în discursurile despre care sunt cele mai mari probleme ale țării. O să ne trezim într-o zi că se iau mandate pe securitate națională pentru toate găinăriile și o să ne întrebăm cum s-a putut întâmpla asta.

Adrian-Iulian  •  18 mai 2016, 14:06

@Stefan - daca perseveram in lupta anticoruptie si dinamitam zi de zi acest edificiu construit pe bani murdari pana la urma vom reusi sa il daramam cu totul, chiar daca spagarii ramasi incearca sa consolideze ce a ramas. Poate nu va dati seama, dar in momentul in care dai jos cateva nume grele, este foarte greu ca cineva sa le ia locul (lipsa relatii, bani, experienta,etc.), iar linia coruptilor se mai subtiaza un pic. In ceea ce priveste odraslele lor, acestea sunt mai ocupate sa cheltuie banii parintilor si sa se dea in spectacol, decat sa "invete meserie" asa ca daca intra la zdup taticul si asociatii lui, s-a cam terminat si cu ei. Pasul urmator ar fi blocarea conturilor infractorilor fiindca nimic nu afecteaza mai rau o retea criminala decat sa o lasi fara bani (am putea avea un demers jurnalistic si in acest sens?)

dragos dorobantu  •  18 mai 2016, 14:19

Totul este stricat in romanica! !!! Sanatate criminala, educatie din secolul 19, drumuri la fel, coruptie in justitie servicii politie etc!!!!!! Stricata este si PRESA! !!!!!!!!!!! De ce nu va faceti un site nou si ocupati spatiul unui ziar de sport? ???????? Ca nu aveti nici o legatura cu sportul? ?????

MirceaB  •  18 mai 2016, 14:20

Plecand de la principiul ca "Presa nu minte" si ca este formatoare de opinie vedeti cine sunt cei care au infiintat Hexi-Pharma: http://www.evz.ro/fosti-oameni-importanti-din-nomenclatura-comunista-au-infiintat-hexi-pharma.html. Sa mai zica careva ca nu tot "comunistii" sunt la putere !!!

Nelutu  •  18 mai 2016, 14:59

Se afirma ca un numar de soldati au cazut la datorie,care datorie,.fata de cine?A atacat cineva Romania si acesti soldati au cazut pentru apararea ei?De cind a ajuns Gazeta sportului ziar de investigatii?Cine este acest Tolontan ***?

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Stefan  •  18 mai 2016, 15:15

@Catalin Tolontan - Noroc sa aveti sa o tineti tot asa. Si sanatate. @lemon - De acord cu tine. Altfel pot sa faca din tantar armasar, ca sa distraga atentia de la butoaiele cu miere. @Adrian-Iulian - De acord si cu perserverenta. Dar nu si cu efectul de vacuum, eu sunt convins ca dimpotriva, are cine sa le ia locul, multi au crescut in sistem, si au fost educati involuntar sau voluntar ca atare, plus ca istoricul ciubucului la noi se intinde pe sute de ani, nu pe cativa anisori. Nu asta e rezolvarea problemei, rezolvarea, in umila mea opinie, este o justitie oarba, dar condusa de oameni corecti si cu privirea clara, o presa abraziva, cu mai putini jurnalisti care sa scrie in virtutea obisnuintei, dispusi sa isi asume riscuri si sa supere pe toata lumea, si o educatie pentru noile generatii. Pentru ai trecuti de prima tinere, din cal breaz nu mai faci manz veci pururi. Dar poti sa pui saua pe el si sa ii strangi zabala. Metaforic vorbind evident. Si eu intru in categoria trecuti de.

Stefan  •  18 mai 2016, 15:20

Si bonificatia care o primim ca sa putem rezolva cutumele sistemului este, vrem nu vrem, Uniunea Europeana. Si Statele Unite. Care ne imping de la spate, ne sprijina, ne dojenesc, ne ameninta, diplomatic evident, si tot evident nu neaparat din altruism. Pentru ca daca am fi de capul nostru, schimbarea ar fi mult mai dificila, si musamalizarea mult mai simpla. Iar avantajul mare al generatiei noastre este viteza cu care circula informatia.

david  •  18 mai 2016, 15:22

Nu știu de ce, dar în scandalul Hexi, cred că tot americanii's devină. Citez din Tudor Chirila: ,, americanii' s devină , *** *** *** !" De data asta cred că este vorba de americanii originari din israel. Numai ei pot gândi afacerile=jafurile la o scară atât de mare. Numai pentru ei , oamenii de rând sunt ,,vite ce trebuie duse la abator " Și încă ceva. Bănuiala mea , în legătură cu vizita lui Cioloș în state , este că masonii care sunt implicați în scandalul Hexi, vor să-i arunce praf în ochi.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

bg  •  18 mai 2016, 15:31

ATENTIE! Din cate stiu eu, in cazuri ca acesta, pentru stingerea scandalului se sacrifica niste pioni si nu regele (sau regina, daca exista). Firma isi pune cenusa in cap, declara falimentul, se desfiinteaza si peste o perioada de timp (sa zicem un an) isi reinfiinteaza o firma sub alt nume, cu alt patron, cu capital salvat pe undeva in afara si isi reincepe activitatea cu aceleasi naravuri. Ca vorba aceea:"Lupul isi schimba parul, dar naravul, ba" sau "Aceeasi Marie, cu alta palarie". Ca multe mai sunt vorbele de duh ale romanilor. Asta inseamna ca ne-am fript rau si repetat de-a lungul generatiilor. Chiar nu avem leac si imnul nostru national ne caracterizeaza, caci romanul nostru mai adoarme (o fi si el obosit, tracasat, stresat) si i se fura si ultima bucatica de paine de pe masa. Nu poti sa stai de planton, cu arma la picior sau cu bata ridicata, gata de reactie. Chiar daca ridici glasul si incerci ca arati unele nereguli sau arati ca esti de alta parere, esti etichetat imediat ca frustrat, tradator sau ti se recomanda un consult la psihiatru pentru tratarea paranoiei de care suferi. Oare toti suntem nebuni ca dorim sa stim adevarul?

obiectiv  •  18 mai 2016, 15:39

@ lemon Probleme mari in educatie? La acelasi nivel ca cele din sanatate? Politicul si administrativul sunt cele mai mari probleme, iar undele malefice ale acestor domenii se propaga peste tot. Cu complicitatea serviciilor, iar DNA-ul are o inertie condamnabila in cazul Hexi Pharma, caz de adevarat genocid, inceput pe vremea fostului presedinte, cand exista interesul iesirii din ... sistem pentru cat mai multi romani! A.

parere  •  18 mai 2016, 16:08

Este evident ca acesta era o firma ***.. La fel cum este si cu *** doar batut in cap sa fii si sa nu vezi...

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Dan savu  •  18 mai 2016, 16:25

Va rog sa verificati si medicamentele din unitatiile millitare .Lucrez intr o unitate militara unde medicamentele sunt expirate de 4ani.

red  •  18 mai 2016, 17:38

DAR DE CE NU ESTE ARESTAT ACEST CONDREA ODATA????????///

bg  •  18 mai 2016, 17:47

Se spune ca nu poti sa castigi la LOTO daca nu joci. Nu poti misca si schimba lucrurile daca nu incerci. Chiar daca esuezi in demersul tau la prima incercare, tot inveti ceva, capeti experienta. A doua oara abordezi lucrurile altfel. In 26 de ani, la romani nu s-a format o constiinta civica, respect pentru munca proprie si a semenilor, cultul pentru respectarea regulilor de convietuire sociala pe principiul "ce tie nu-ti place, altuia nu-i face". Intr-o tara din Europa vestica, daca parchezi pe locul rezervat ptr. cei cu dizabilitati, prima persoana care te-a vazut suna la serviciu de ridicare a masinilor si primesti si amenda ca ai incalcat regulile. Noi legi avem, mai strambe, mai permisive, problema este ca nu se respecta si sunt incalcate in primul rand de cei care le elaboreaza, le aproba. Respectarea regulilor se invata din copilarie prin exercitiu si repetare (spalatul pe maini, pe dinti, respectarea culorii semaforului la traversare, etc...) in familie, gradinita, scoala, etc.... Chiar si atunci cand joci cu copilul tau un joc simplu (piticot, nu te supara frate) trebuie sa-i explici ca se desfasoara dupa anumite reguli care trebuie respectate, altfel totul este un haos. Noi vrem acum sa gasim rapid vinovati (si sunt destui), dar prin cateva demisii (de ministri, premieri) schimbari de guverne, reusim sa scapam de problema? Nu cred. Radacinile sunt mult mai adanci si chiar daca rupi partea care se vede, buruiana (raul) apare din nou dupa un timp. Ce fel de tara si societate lasam copiilor nostri, nepotilor? Va aduceti aminte replica lui Stefan cel Mare din piesa Apus de soare de Delavrancea? "Moldova nu este a mea....nici a voastra....ci a urmasii urmasilor vostri, in vecii vecilor.." Sau nici asta nu se mai studiaza la scoala?

Clau  •  18 mai 2016, 17:56

Si in scolile din Bucuresti sunt folositi la greu. Acum se mobilizeaza sa le dea inapoi. Nu stim cui.....

Cris  •  18 mai 2016, 19:03

Si democratia romaneasca e tot diluata cu apa chioara, un produs indoielnic pentru care, daca cauti motivatii solide sa mergi la vot, nu le gasesti, decat amagindu-te singur, ca poate, daca pui si tu stampila, se schimba ceva... In final nu se schimba nimic din lucrurile fundamentale care ar trebui sa mearga ceva mai bine daca ar veni oameni seriosi si cinstiti la conducere, prin vot democratic.

Iftime costinel  •  19 mai 2016, 3:00

Atat seful de la hexi cat si unii politruci incearca sa reduca gravitatea problemei prin diferite tertipuri!Ei spun ca exista posibilitatea ca acesti dezifectanti diluati sa-si faca oricum treaba....Ar trebui gasit cel putin un microbiolog si un biochimist pt a explica cum sta treaba cu respectarea dozajelor si a proportiilor intr-o anumita compozitie de dizinfectie si riscurile aferente in cazul nerespectarii lor!Solutiile diluate ar trebui analizate direct pe cei mai puternici microbi gasiti prin spitale !

Mediator Penal  •  19 mai 2016, 9:12

Sa pui in pericol cu buna stiinta viata oamenilor prin oferirea unor produse neconforme ar putea fi privita ca tentativa de crima. Iar oamenii aceia judecati in consecinta daca se dovedeste ca ete adevarat. Nu imi fac nici cea mai mica grija da DNA-ul o sa isi faca treaba si aici!

Aurel  •  21 mai 2016, 12:24

Pai rugam ,,POLITIA si PROCURATURA'' sa cerceteze cine sunt asociatii, actionarii la aceasta firma ca timp de 10 ani aici sau dat tunuri nu gluma.!!! Vedeti cine sunt miliardarii deveniti !!! Dar din pacate nu se vaface asta NICIODATA !!!!!!!

Militarii sunt tot bugetari  •  23 mai 2016, 0:06

Sa vedem solidaritate daca au mandrie si demnitate, sa refuze sa mai plece pe fronturi straine! Da unul singur n-o sa-si dea demisia din armata, atat de lasi sunt *** astia imbracati in camuflaj!

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Comentează