marți, 29 martie 2016, 3:01
UPDATE: Corpul de Control a revenit cu un telefon în această după-amiază: ”Există o eroare într-unul din punctele pe care vi l-am spus. În corpul răspunsului de la ISU-SMURD sunt timpii pe calupuri, dar în anexă ne-au defalcat timpii pe fiecare echipaj în parte. Deci avem acești timpi. Îmi pare rău că am furnizat o informație inexactă, pur și simplu eram bulversați de ceea ce aflasem, că mașinile nu au GPS”.
Interviul are loc în sediul guvernului.
Participă Valentin Mircea, șeful Corpului de Control, și unul dintre oamenii care au lucrat efectiv la raportul ”Colectiv”. El cere însă să nu i se publice numele.
”Sunt funcționar public. Îmi fac treaba, vă explic ca să explicați oamenilor mai departe, dar nu vreau să intru în polemici”, spune omul.
-Domnule Mircea, premierul a declarat în această dimineață: ”N-am fost, nu sunt si nici n-o sa fiu vreodata ofițer acoperit”. Dumneavoastră puteți spune același lucru?
-Sigur! N-am fost, nu sunt și nici nu voi fi agent acoperit. (Surâde) Merg și la notariat ca să declar acest lucru. (E mirat că interviul începe așa).
-Vă explic de ce am întrebat. Raportul este extrem de tranșant. Raed Arafat este hiperpopular, pe baza meritelor sale. E pentru prima oară când apare un document oficial atât de dur, care-l vizează direct. El acuză planuri țesute împotriva lui. Publicul are dreptul să știe dacă cel care a întocmit raportul are pe cineva în spate sau reprezintă alte interese.
-Răspunsul e nu! Apoi, nu știu dacă raportul e tranșant. Știu că eu și colegii mei, ei au contribuția principală, am lucrat, cum se zice, cu materialul clientului. Acolo e ceea ce a reieșit din documentele trimise de autoritățile implicate.
-Ați folosit informații de la serviciile secrete sau ați vorbit cu cineva de la servicii?
-Nu. Încă o dată. E un document de învățare, dacă vreți. Nu am vizat pe nimeni anume. Nu e o acuză, ci o invitație la a îmbunătăți și reforma sistemul.
-În raport scrie că primele echipaje de intervenție, ale ISU-SMURD și ale Ambulanței, au ajuns la Colectiv la 22,43.
11 minute au trecut de la primul apel la 112 și până cînd au ajuns primele mașini cu salvatori, conform datelor din documentul Corpului de Control
-Da, așa e, la 22,43 au ajuns.
-De unde știm asta?
-(ambii oameni se uită lung) Ce vreți să spuneți?
-Care e sursa dumneavoastră?
-(continuă să nu înțeleagă) Corespondența noastră cu ISU și cu Ambulanța. Sunt datele lor. Ne-au trimis un tabel.
-Și ei de unde știu când au ajuns acolo echipajele?
-Le-au comunicat acestea, cred.
-Și al doilea echipaj de la SMURD când a ajuns?
-(Consilierul răsfoiește raportul) Nu ne-au comunicat. ISU ne-a dat ora primelor forțe și apoi ne-au informat doar că au ajuns în calupuri de segmente orare, nu pe minute exacte.
-De ce? Dacă știu ora primului echipaj de ce nu știu și ora celui de-al doilea echipaj SMURD?
-Nu avem un răspuns.
-Dar știați că nu există GPS pe mașinile ISU, SMURD și pe Ambulanțe? De ce nu există informația aceasta în raport?
-Știam doar de ambulanțe. Nu știam că nu există GPS pe SMURD! Nu există?
-Nu, nu au existat. Și urmează întrebarea: acesta e un sistem care lucrează în materie de timpi pe cuvântul celor de acolo? Martorii susțin în continuare că s-a ajuns nu în 11 minute, ci mai târziu. De acord, martorii erau speriați, timpul le curgea subiectiv, dar nu ar fi normal să existe un sistem de intervenție a cărui acuratețe de raportare să nu depindă de factorul uman?
-Da, e o chestie importantă. Poate așa se explică și faptul că multe ore nu se potrivesc. Probleme cu orele și cu numărul forțelor sunt, într-adevăr. De pildă, nici acum ISU nu a putut să ne spună câte echipaje a mobilizat. Cifrele variază.
-În observațiile la raportul Corpului de Control, DSU susține că cifrele variază pentru că ați adresat aceeași întrebare la entități diferite, care raportează diferit.
-Haideți! Nu despre asta vorbim. Noi vă spunem ceva clar: în corpul răspunsului de la ISU era o cifră, iar în anexele date tot de ei erau alte cifre. Nici când le-am sesizat discrepanțele, nu le-au conciliat! Sau, de pildă, în alt răspuns al ISU se susține că atunci când mașina SMURD a ajuns, la Colectiv erau deja 5 mașini de la Ambulanță. Nu puteau fi 5 pentru că Ambulanța București ne-a dat pe minute sosirile. SMURD nu putea ajunge la 22,43 și să găsească acolo cinci ambulanțe pentru că atunci era doar una, peste un minut a sosit a doua și tot așa.
-E important când a ajuns al doilea val ISU-SMURD și din altă perspectivă. Pentru că, în propriul raport ”Lecții învățate” ei înșiși au recunoscut că n-au mobilizat toate forțele decât mai târziu. După ”recunoașterea de la fața locului”, cum scriu negru pe alb în răspunsul către Corpul de Control.
-Așa scriu, da.
-Raportul sesizează o sumedenie de cifre care nu corespund. I-ați întrebat de câte ori a apelat România, în 2005-2015, la Mecanismul european care a fost apelat acum mai târziu?
-Da, iar răspunsul DSU a fost că de 4 ori. Comisia Europeană ne-a răspuns însă că România a apelat de 5 ori.
-De ce n-ați discutat și cu Raed Arafat înainte de a preda raportul către premier?
-Am discutat.
-N-ați discutat, susține el, doar i-ați zis că faceți controlul. Un anunț nu înseamnă că ați discutat.
”În cazul secretarului de stat, Șef al DUS, a existat o singură discuție cu autorii raportului, discuție în cadrul căreia i-a fost doar adus la cunoștință demararea acțiunii de control” Răspunsul scris al DSU”Îmi pare rău, dar nu e adevărat. Trei oameni de la noi au fost la sediul DSU și au discutat aproximativ două ore cu trei oameni de acolo, conduși de domnul Raed Arafat. De fapt, dânsul a început discuția, la care a participat în întregime, expunând pe larg ceea ce crede dânsul despre intervenția de la Colectiv” Valentin Mircea, șeful Corpului de Control al Guvernului
-Ați vorbit și cu alți oameni din sistemul de urgență?
-Cu mulți oameni și de foarte multe ori! De pildă, cu domnul general Cornea, șef al IGSU. Am corespondat intens cu toate instituțiile. Am așteptat răspunsuri, le-am spus unde nu coincid cifrele. Aș vrea să fiu corect înțeles. Nu suntem perfecți. Dar, cu tot respectul pentru domnul Arafat, nici nu ne apucăm acum să schimbăm felul în care se întocmește, în toată lumea civilizată, un document al Corpului de Control, care e un act unilateral de constatare și evaluare până la urmă.
500 de milioane de euro pe an costă sistemul de intervenții de urgență
8 milioane de intervenții pe an are acest sistem, conform declarației lui Raed Arafat de la ”Sinteza zilei”
-Raed Arafat a numit întâlnirea de ieri cu dumneavoastră drept ”una pozitivă”. Și a mai spus, la emisiunea lui Mihai Gâdea, că ”Raportul Corpului de Control va fi completat și publicat în varianta definitivă”.
-A fost, într-adevăr, o întîlnire pozitivă. Sensul documentului și dorința premierului este ca lucrurile să se îmbunătățească.
-Veți elimina ceea ce l-a deranjat pe Raed Arafat? Vor dispărea expresiile de genul ”reformă radicală”, ”intervenție cu improvizație”?
-Nu. Nu modificăm concluziile. Adăugăm răspunsurile lor.
-Raed Arafat susține că trebuia să dați publicității raportul definitiv. Când va fi definitiv?
-Să nu revenim, vă rog, la ce înseamnă un document al Corpului de Control.
-Deci nu modificați concluziile?
-Doar dacă ne cere premierul.
-Și dacă vă cere, ce? El este beneficiar, nu poate modifica un rezultat. În fine, e clar că acum nu e sigur ce se va întâmpla cu documentul. În privința secției moderne de arși de la”Floreasca”. Ce s-a petrecut acolo?
-Inițial, am trimis o echipă la Spitalul de Urgență ”Floreasca”. Și ne-au spus că secția modernă nu e dată în folosință. Probleme cu angajarea personalului, în principal. Mai apoi, le-am cerut să ne dea în scris. Și ne-au comunicat că au folosit sala de operații din acea secție.
-Asta e o informație nouă pentru public. Până acum s-a știut că nu a fost folosită deloc în timpul crizei de la ”Colectiv”.
-Așa știam și noi.
-Deci i-au dat drumul? A avut aviz de funcționare de la Direcția de Sănătate?
-Nu știm. Pe gură ne-au spus că nu au folosit-o deloc, în scris ne-au spus că au folosit doar sala de operații.
-O altă temă. Raportul nu insistă pe infecțiile intraspitalicești.
-Nu, dar o să vedem ce facem în continuare. Am notat însă că datele prezentate de spitale și de controlul Direcției de Sănătate nu oferă încredere. De pildă, la Bagdasar Arseni se spune că au avut zero infecții pe Colectiv! La Sf. Ioan, spitalul ne-a dat 7 cazuri, iar Direcția de Sănătate, 5. Spitalul de Arși ne-a recunoscut 4 cazuri, iar Direcția de Sănătate, 3.
-Și lucrurile rămân așa?
-Dorința premierului e să nu rămână așa sub nici o formă! Pasul 1 e raportul, pasul 2 va fi dedicat discuțiilor pe soluții. Iar pasul 3 va consta într-un plan de acțiune. În toate zonele implicate.
”Noi când am spus că s-a intervenit nesatisfăcător ne-am referit la toate forțele implicate. Nu doar la salvarea de la locul dramei, ci și la spitale, la mecanismul european și la toate aspectele. Toate trebuie remediate” Valentin Mircea
-Cu Planul Alb de mobilizare a forțelor în spitale cum a fost?
-El este o prelungire în spitale a Planului Roșu. Dar au existat spitale care nu l-au avut. Unele ne-au spus că au acționat din instinct, pentru că și-au dat seama că se întâmplă ceva grav.
-Ați văzut protocolul pentru marii arși?
-L-am cerut, dar nu l-am primit.
-Există?
-Nu știm.
-Deci după 5 luni nu știm dacă a existat un protocol de tratament pentru marii arși. Părinții vor da statul în judecată pentru că ei consideră că unii răniți au fost tratați greșit, iar noi nu știm dacă există un document, o procedură care să arate medicilor neobișnuinți cu marii arși ce pași trebuie urmați.
-Nu avem un răspuns.
-Dar realizați că, inevitabil, răniții au ajuns la spitale care n-aveau nici o expriență în mari arși. Nu e de vină nimeni pentru asta. Problema e că medicii n-au avut după ce să se ghideze, altfel decât după telefoane date colegilor.
-Așa s-a întâmplat, au fost duși la multe spitale.
-Revenind la premier, Dacian Cioloș a declarat explicit că nu vizează schimbarea lui Raed Arafat.
-Ceea ce dorim noi, și credem că dorește orice cetățean român, e ca indiferent de funcție și de merite, iar domnul Arafat are merite incontestabile, să poți să primești aprecieri, fără să le consideri acuze. Când cineva îți spune că se putea mai bine asta nu e o acuză.
-Nu discutați cumva totul foarte birocratic și procedural? Asta v-a reclamat și Raed Arafat. Că dacă se stătea după proceduri mureau zeci de oameni numai în acea noapte.
-Și dumneavoastră cum vă sună acest răspuns? Sistemic e un răspuns greșit. Adică procedurile pe care le-a conceput Raed Arafat ar fi condus la moartea a zeci de oameni?!
”Îl respect pe domnul Arafat, dar dacă te zburlești și nu asculți, nu-ți face bine. Nu face bine nici dânsului, nici oricui altcuiva, mai ales unui om aflat în serviciul public” Valentin Mircea
–Remarca DSU și a lui Raed Arafat este aceea că acuzele din raport pot scădea nu doar încrederea publicului, ci și a celor care lucrează în sistemul de urgență.
-Înțelegem, dar încredere în sistem presupune și altceva. Încredere înseamnă și să nu rămână umbre și semne de întrebare.
-Apopo de lămuriri și transparență. Credeți că ar fi util ca la cheltuieli anuale de 500 de milioane de euro, cam atât costă sistemul de urgență cu tot cu salarii, publicul să poată ști care sunt firmele care câștigă marile contracte de dotare și de medicație?
-Da. În ceea ce ne privește, vrem să facem un control de fond nu doar la DSU sau ISU-SMURD, ci la toate instituțiile implicate în cazul Colectiv.
-Ce numiți un control de fond al Corpulului de Control al Guvernului?
-Un control de sistem, dacă vreți. De la numărul de posturi ocupate, până la dotare și licitații. Îi putem ruga, pe anumite secțiuni, și pe cei de la Curtea de Conturi sau de la ANAF, să ne ajute. Repet, ne referim la spitale, la direcția de sănătate, la tot, nu doar la SMURD.
-Legea vă permite să faceți așa ceva?
-Legea după care funcționăm e vagă, sau poate cuvântul mai bun e generică, și vom vedea cum procedăm.
-Dacă e vagă înseamnă că eu vă pot închide ușa în nas. Veniți la iarnă că am de lucru! Mă puteți penaliza în vreun fel?
-Nu. Dar există, totuși, autoritatea premierului. Repet, nimeni de la guvern nu vânează pe nimeni. N-am orgolii, am trecut și peste referirile la persoana mea făcute indirect de domnul Arafat. Că nu suntem specialiști în sănătate, nu suntem. Dar suntem specialiști în control. Dacă nu vrea să ia în serios acest raport, foarte bine, să-l ia în zona: sunt semne serioase și legitime de întrebare? Sunt!
”Orice român care a citit fraze din acest raport își dă seama că nu se bazează pe părerea unor oameni, ci pe cifre și fapte furnizate chiar de către autoritățile responsabile. Unele arată, din păcate, exact ce am scris acolo: improvizație, lipsuri și încălcarea procedurilor”Valentin Mircea, șeful Corpului de Control al Guvernului
Ciprian • 30 martie 2016, 7:08
Ce e prostia asta ? Statul ia de la Steaua și dă la Pandurii! Peste 28 de milioane de euro date de Becali au ajuns la Târgu Jiu! Pai eu nu platesc taxe ? De la mine nu au luat ? Sunt contribuabili mai mari decat Becali in tara asta! Nu va e rusine sa-l tot laudati pe Becali ?
Ciprian • 30 martie 2016, 7:19
Statul ia de la Steaua și dă la Pandurii! Peste 28 de milioane de euro date de Becali au ajuns la Târgu Jiu! Uite unde au mers banii de la Steaua!!! Datorii uriaşe Din ultimul raport al lichidatorului Avicola, nu reiese că s-ar opera vreo modificare asupra creanţei lui Gigi Becali, însă cert este că acţionarul Avicola a pierdut dreptul de ipotecă asupra patrimoniului societăţii şi nu va mai fi privilegiat la încasarea fondurilor obţinute din lichidarea firmei. Potrivit tabelului definitiv de creanţe publicat după intrarea în insolvenţă, creditorii Avicola au de recuperat peste 69 milioane lei, inclusiv suma de 25,4 milioane lei revendicată de Gigi Becali. După eşecul planului de reorganizare, judecătorul sindic a decis să accepte cererea administratorului judiciar de a pronunţa falimentul societăţii, astfel că s-a dispus lichidarea firmei, însă până în prezent s-au vândut doar un activ nefuncţional de 70.000 lei cu TVA. Totuşi, în perioada insolvenţei, firma ieşeană a mai cumulat şi alte datorii în cuantum de circa 14,4 milioane lei, sumă care va fi adăugată celei iniţiale în tabelul definitiv consolidat al creanţelor. Creditorii au cerut să fie înscrisă o sumă aproape dublă, însă lichidatorul a acceptat doar unele sume în baza documentelor pe care le deţinea societatea Avicola. Cea mai nemulţumită ar putea fi Banca Carpatica, instituţie care a solicitat 9,3 milioane lei, dar i-a fost acceptată suma de 5,76 milioane lei. Salariaţii societăţii solicită suma de 1,53 milioane lei, Fiscul circa 2,8 milioane lei, iar oraşul Târgu Frumos peste 2,9 milioane lei. în septembrie 2009, George Becali a încasat pentru drepturile terenului peste 2 milioane de euro. Le-a cedat firmei nepotului său, Vasile Geambazi. În ianuarie 2010, nepotul lui George Becali a cerut despăgubiri de aproape 20 de milioane de euro în baza unui raport întocmit de expertul Zizi Dumitrescu, al cărui nume apare într-un alt dosar de despăgubiri cu probleme, cel în care este anchetat Horia Simu. Inspectorii corpului de control arată în raportul trimis DNA că tot în 2010, Vasile Geambazi l-a împuternicit pe George Becali să-l reprezinte în relaţia cu ANRP în problema despăgubirii. În iunie 2011 a fost întocmit un alt raport de evaluare, de această dată de evaluatorul Emil Nuţiu, arestat în dosarul ANRP 1, în care valoarea terenului a crescut la peste 71 de milioane de euro. Potrivit corpului de control al guvenului, un metru pătrat de teren in 2011 ar fi costat 108 euro aici în voluntari. Acelaşi corp de control susţine că evaluatorul a umflat preţul de trei ori, iar preţul stabilit a fost de 324 de euro. Evaluatorul ar fi folosit pentru comparaţie un teren deţinut la acea vreme de George Becali. În felul acesta ar fi umflat raportul cu aproape 48 milioane de euro. Dosarul a ajuns la ANRP, însă nu a mai fost analizat de Comisia Centrală pentru stabilirea despăgubirilor, întrucât timp de un an nu s-a mai întrunit. Nepotul lui George Becali a sesizat instanţa, care în doar câteva luni a obligat statul român să plătească despăgubiri de peste 71 de milioane de euro. În felul acesta, Vasile Geambazi a ajuns direct pe locul 6 în totul celor mai mari despăgubiri acordate în România. Perfect legal, spune George Becali.
red77 • 30 martie 2016, 8:05
acum incepem sa pricepem si noi de ce vroia basescu privatizarea sistemului de urgenta pe mana cu udrea si cocos ! 500 milioane de euro. oare a disparut aceasta ipoteza? si pe cine eliminam primul? pe cel care s-a opus privatizarii. e destul de logic . pe de alta parte descopera uimiti si socati astia care vin in control ca n-au masinile GPS. n-au nici casco baieti ! daca se intampla ceva le platesti. si nu doar astea ci si ale politiei sau pompierilor. cum ies din garantie la revedere casco. adica statul prin seful astuia ofera conditii minime , dotari jalnice , inchide spitale dar in schimb cere performante maxime ! bravo baieti !
drako • 30 martie 2016, 8:10
Arafat este un tehnocrat adevarat,nu cum se prezinta fostii politici din Guvernul actual...Nu a facut politica,a refuzat postul politic de ministru,este membru ALES al multor asociatii internationale,inclusiv NATO ! Si ce ne-am gasit noi sa facem,*** ? Sa-l dam jos din functia in care a facut mai mult decat orice ministru,tehnocrat sau nu ! Cate autostrazi,laudate de partenerii externi,au facut ministrii transporturilor in ultimii 20 de ani ? Cate spitale noi s-au construit in ultimii 20 de ani ? Cat a crescut nivelul de trai in ultimii 20 de ani ? Ce s-a ales de industria romaneasca in ultimii 20 de ani ? SMURD-ul este o realizare exceptionala,poate singura notabila in acesti ultimi 20 de ani blestemati...Hai sa-l distrugem !!! Nu-l meritam ! Nici pe doctorul Arafat !
Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.
Giani • 30 martie 2016, 8:45
Asteptam o investigatie marca Tolo despre Mircea Valentin...Am dori si noi sa stim si noi cine e acest om si cam ce a facut el in ultimii 15 ani si mai ales..pt cine!?
Cătălin Tolontan • 30 martie 2016, 9:15
@drako: SMURD este o realizare notabila, ai dreptate, dar in nici un caz singura din acest 25 de ani. Exista, de pilda, antreprenori care au construit afaceri necorupte in Romania si exista institutii care functioneaza.
bila • 30 martie 2016, 9:42
N-am chef sa citesc rechizitoriul in care Arafat este pus la zid. De ce ? " D-aia!" De cand dl Presedinte Basescu l-a declarat pe Arafat "tinta", stimate domn, am citit o multime de articole scrise de domnia-voastra indreptate impotriva lui . Nici macar nu-mi inchipuiam ca SMURD-ul este perfect. Vorbiti de infectii intraspitalicesti si baze materiale. Mare parte dintre spitale trebuiesc daramate pt a scapa de infectiile alea intraspitalicesti. Puteti mobiliza prin articolele dumneavoastra construirea altora noi ? Ca doar ,cuvantul zideste ! . .. Ei, dar parca e mai usor sa darami un om. Spor la treaba !
eu • 30 martie 2016, 9:50
Salut Tolo. Din punct de vedere al colectarii datelor cred ca acesti domni de la control nici macar nu s-au uitat pe foile de parcurs ale autospecialelor folosite pentru inlaturarea efectelor negative ale evenimentelor. Pe langa aceste foi de parcurs ar trebui sa ne gandim ca mai avem acele rapoarte de interventie care ne spun totul (ora plecarii, ora ajungerii, ora lichidarii, etc...). Nu in ultimul rand aceste ambulante cred ca au o dotare de localizare si mentinere a legaturilor radio, sisteme ce sunt interconectate cu dispeceratul propriu (asa putem afla toate datele). Un alt punct de vedere ar trebui sa il avem in legatura cu acest SMURD. Totul in regula ca este infiintat dar cred ca si-a atins limitele cu acest tip de management. Cred ca ar trebui sa trecem la urmatorul pas, poate o unificare a sistemelor medicale sub tutela unui manger profesionist. Sa nu uitam ca acest domn secretar de stat (tot respectul pentru ceea ce a realizat) pune bete in roate serviciilor private de urgenta incercand sa le elimine de pe piata. Poate la colectiv daca exist aun serviciu privat pentru situatii de urgenta, nu s-ar mai fi produs o astfel de tragedie. Cand la astefl de evenimente apare un serviciu privat, gasca trimite repede un control, cica inopinant, care nu face altceva decat sa aplice amenzi de cate 10.000 pe motive puerile. Sa vezi legislatie de tot rasul in acest domeniu si cum se incearca distrugerea acestor servicii(ochii locali pe teritoriul persoanelor juridice ai celor de la ISU careau salarii exorbitante si se plang pe un program de 24 cu 48, si stau 80% din timpul efectiv de munca in unitati).
RAUL MEZIN • 30 martie 2016, 10:01
Se persistă, din păcate, într-o confuzie. Nu ştiu dacă voită sau nu! Competenţele sistemului de urgenţă se încheie la ieşirea pacientului din UPU. Restul, secţii de arşi, planuri albe sau galbene, ţine de Ministerul Sănătăţii şi nu de DSU. Să nu amestecăm lucrurile! Apoi, se spune că Mecanismul de protecție civlă al Uniunii Europene nu a fost activat de către Statul roman. Conform Legii 481 din 8 noiembrie 2004, privind Protecția Civilă, la Cap.4 art. 22 lit. h, GUVERNUL SOLICITĂ, LA NEVOIE, SPRIJIN INTERNAȚIONAL. Asta se întîmplă în cazul în care se constată depășirea capacității de răspuns. Nici vorbă, la Colectiv! Capacitatea de răspuns la situaţii de urgenţă NU A FOST DEPĂŞITĂ! În cazul în care Bucureştiul ar fi fost dat peste cap, se solicita sprijin din judeţele limitrofe pînă la Sălaj. Dacă nici sălăjenii, care-s oameni vajnici (vezi demnitarii de azi!), nu reuşeau să pună lucrurile în ordine, abia atunci Premierul solicita sprijin UE! Pe de altă parte, între noi fie vorba, accidentul de la Colectiv nu se înscrie în normele PROTECŢIEI CIVILE, după care funcţionează şi se aplică şi ajutorul european! Acest mecanism poate fi activat atît în eventualitatea unor dezastre naturale, cît şi a unor evenimente cauzate de către oameni, de genul atacurilor teroriste, accidente nucleare etc. În DECIZIA NR. 1313/2013/UE A PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI din 17 decembrie 2013 privind un mecanism de protecție civilă al Uniunii, la Articolul 15, alin. 3 se spune: La primirea unei solicitări de asistență, Comisia acționează, în mod corespunzător și fără întîrziere, după cum urmează: (a) transmite solicitarea punctelor de contact din alte state membre; (b) colectează, împreună cu statul membru afectat, informații validate cu privire la situație și le difuzează către statele membre; (c) formulează, în consultare cu statul membru solicitant, recomandări pentru furnizarea de asistență prin intermediul mecanismului Uniunii, având la bază necesitățile de pe teren și orice planuri relevante elaborate în prealabil, astfel cum se menționează la articolul 10 alineatul (1), invită statele membre să trimită pe teren capacități specifice și facilitează coordonarea asistenței solicitate; și (d) întreprinde acțiuni suplimentare pentru facilitarea coordonării răspunsului. Așadar, după cum constatăm, mecanismul european de protecție civilă nu putea să salveze răniții din Colectiv, nici să-i transporte mai repede și nici să asigure mai multă apă și spumă pompierilor militari. Dar, la art. 31 se spune Rambursarea cheltuielilor și acordarea de contracte de achiziții publice și granturi în temeiul prezentei decizii ar trebui să fie puse în aplicare în conformitate cu Regulamentul (UE, Euratom) nr. 966/2012 al Parlamentului European și al Consiliului (12). Ca urmare a naturii specifice a acțiunii în domeniul protecției civile, este adecvat să se prevadă că se pot acorda granturi persoanelor juridice de drept privat sau de drept public. Este important, de asemenea, să se respecte normele Regulamentului (UE, Euratom) nr. 966/2012, în special în ceea ce privește principiile economiei, eficienței și eficacității prevăzute de acesta. Pot crede că nesolicitarea activării acestui mecanism a produs deranj în planificarea acordării de contracte de achiziții publice!!!
nikaal • 30 martie 2016, 10:03
Tipic romanesc Ceace merge bine trebuie daramat . Domnule tolo surprinzator de obsesiv sunteti cu mega intrebarea sunteti acoperit ? de ce ? aveti ceva pe suflet ? luati exemplul lui turcescu nu este greu . Domnul ARAFAT desi nu pare este cel mai profesionist ROMAN .
RAUL MEZIN • 30 martie 2016, 10:13
O ANALIZĂ PERTINENTĂ: http://www.mariobalint.blogspot.ro/2016/03/raportul-colectiv-superficial-penibil.html
Tihi • 30 martie 2016, 10:16
Vreau sa va intreb public,GSP,de ce nu scrie despre rezultatele rasunatoare ale echipei de baschet femenin SIC SFANTU GHEORGHE, castigatoare a Cupei Romaniei si a campionatului.Vorbiti mult de fotbal,de Simona Halep care coboare incet-incet la locul ei real,faceti politica intr-o gazeta de sport,scrieti despre viata intima ale unor personaje mondene,dar taceti despre castigatoarea cupei Romaniei si a campionatului la baschet femenin.Nu vorbiti de o echipa care constant a demonstart ca este departe cea mai buna in Romania...nu vorbiti nici macar de cele doua jucatoare,Parau si Stoenescu,care fac parte din echipa nationala...de arena moderna care se va finaliza in viitorul apropiat...dar vorbiti de gasca americana,de imnul si steagul secuiesc.Rusine!!!Prezentati sportul romanesc intr-un mod nesportiv,selectiv.... Hai SIC...Hai Sfantu Gheorghe!Bravo Zoran Mikes!
Mike • 30 martie 2016, 10:34
@Cătălin Tolontan: Pe care le puteti numara cu degetele de la o mana. Haideti, sa fim seriosi, pana si o firma mai amarata care vinde materiale de amenajari interioare/exterioare si are o echipa de muncitori, pana si ei vand la suprapret si bineinteles, banii nu sunt impozitati cum trebuie! Stiu din proprie experienta. Mai toate firmele cauta sa faca bani pe langa si este normal, intr-un stat atat de corupt nici nu este de mirare. Noi vrem sa eliminam coruptia din tara dar avem coruptia in sange...cum sa o eliminam si sangele din noi? Se cere demiterea lui Arafat dar au fost eliberati patronii clubului, oare ei nu au vina chiar deloc? Poate chiar a fost o mana criminala ca altfel intr-o tara civilizata si necorupta, stateau la racoare pana li se lungeau urechiile.
laurentiucat • 30 martie 2016, 10:55
Cătălin Tolontan • 30 martie 2016, 9:15 @drako: SMURD este o realizare notabila, ai dreptate, dar in nici un caz singura din acest 25 de ani. Exista, de pilda, antreprenori care au construit afaceri necorupte in Romania si exista institutii care functioneaza. serios? 3 exemple cu nume si prenume. si comparabile, evident.
Cătălin Tolontan • 30 martie 2016, 11:29
@mike, laurectiucat: Afaceri necorupte ale antreprenorilor romani: Dedeman, Mobexpert, Zuzu. Institutii care functioneaza: Consiliul Concurentei, SMURD, DNA. Institutii culturale: Festivalul Enescu, TIFF, festivalul de teatru de la Sibiu. Sint 9 exemple pe repede inainte, nu trebuie sa fim de acord, dar sint convins ca si dvs cunoasteti altele daca va ginditi un pic.
Adysan • 30 martie 2016, 12:32
Ambulantele sabif-ul au gps pe ele și dispeceratul poate vedea unde se afla ambulanta
Marcos • 30 martie 2016, 13:01
@Catalin Tolontan ... Zuzu=Albalact tocmai preluat de concernul francez Lactalis ... asa va sfarsi si Dedeman mai devreme sau mai tarziu ... Consiliul Concurentei functioneaza ca lumea ? ... Sa fim seriosi ... o sa dai exemplu cu ancheta la benzinari finalizata cu amenzi ...praf in ochi, tocmai s-au redus amenzile in linia in care se fac mereu scapati cei puternici si mai ales "straini". De bine ce lucreaza consiliul asta al concurentei joaca toti strainii tontoroiul pe cadavrul acestei tari. Pentru ca asa e in tara asta daca se intampla sa se descopere de catre presa sau popor ca ceva pute rau intervin institutiile care mimeaza "facerea dreptatii" pana se alege praful de ea dreptate. La fel e si cu dna-ul asta laudat ....zgomot mult si zarva mare iar rezultate doar in tabele pe retroproiector nu si in realitatea ... recuperari de prejudicii = ZERO ....pedepsele mici si cu suspendare, turnatorii raman cu milioanele de dolari desi ei sunt de multe ori la fel de vinovati ca cel ce da sau ia mita (vezi Pescariu si Florica)... ca sa nu mai vorbim de cum se aleg tintele, exact ca dupa 1945, pe model NKVD ..."cine nu are basca ... la puscarie" ... Vai si amar de tara asta !!! ... altfel respect Arafat ...desi sunt convins ca mai devreme sau mai tarziu daca nu le iese unora sa-l dea jos se va apela la ultima solutie ...sa-i fabrice vreo dovada precum ca e din statul islamic si a vandut cartele prepay in Damasc.
Matei • 30 martie 2016, 13:15
cine are incredere in sistemul de urgenta, mai ales cand e vorba de o asemenea catastrofa? mi se pare fascinant ca si acest functionar are o teama, retinere in a-l supara cu ceva pe arafat. in nici un caz sa nu se creada ca a gresit arafat cu ceva. nu au mers lucrurile prost, ci "se putea mai bine"!!!
stefan • 30 martie 2016, 13:56
Cand mai faceti interviuri cu Raed Arafat sa-l intrebati, va rog, cand ne va spune totusi care a fost cauza accidentului cu elicopterul SMURD din Lacul Siutghiol.Au trecut totusi cativa ani de atunci.Cred ca mai mult ascunde aceste lucruri decat caută să le aduca la lumină, dl.Arafat.Toate rezultatele anchetelor se dau la cativa ani, sa uitam si sa nu-i mai cerem demisia.Imi da impresia ca i-e frica sa plece de pe functie ca sa nu vina altcineva si sa-i gaseasca "scheletii din dulap"-dosarele dosite ale accidentelor.Dupa ce a facut primul milion de euro, si-a bagat piciorul in meserie, s-a facut politician.Privirea aia plina de ura a lui, mi-l aduce aminte pe Iliescu cand era presedinte si il incolteau rudele mortilor revolutiei.
Eu • 30 martie 2016, 14:39
Draga Tolo, ....***:)....am o rugaminte mare..te rog frumos sa te interesezi cate ambulante poate mobiliza Bruxelles-ul in cazul unei tragedii asemănătoare! Si e Bruxelles.... O sa vedem atunci cum o organizat doctorul Arafat sistemul de urgentă! Sunt convins ca o sa ai o mare surpriza!
Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.
Bogdan • 30 martie 2016, 18:22
Ambulanțele SMURD sunt dotate cu stații radio TETRA și fac parte din Rețeaua TETRA. La o căutare pe net vom afla că: Reţeaua TETRA permite transferul de date, apel point to point, point to all users şi se poate face legătura direct între două staţii fără a mai fi nevoie de centrală. Terminalele TETRA nu sunt staţii de emisie- recepţie în adevăratul sens al cuvântului, ci un fel de telefoane mobile mai sofisticate. Toate comunicaţiile sunt înregistrate şi stocate, iar staţiile portabile raportează la un anumit timp la dispecerat poziţia prin GPS. Dacă staţia stă în poziţie orizontală mai mult de un timp prestabilit, transmite un semnal de alarmă la dispecerat cu id-ul şi poziţia GPS. De asemenea, are o funcţie de super amplificare a microfonului, care se poate activa din centrală, pentru a se putea auzi discuţiile ambientale. Înregistrarea ambientală nu este semnalată pe ecran.
Crimson Veritas • 30 martie 2016, 19:50
D-le Tolontan ... daca vreti un raport de control ... credibil ... atunci acesta trebuie sa vina de la un guvern credibil, legitim si reprezentativ ... investit prin vot de un Parlament al Romaniei ales democratic! Nu stiu ce mare chestie ... ati crezut voi ca faceti cu lovitura de stat ... care a adus la putere un guvern de asa-zisi ... 'tehnocrati' ... dar noi, cei care nu suntem indoctrinati ... pur si simplu nu ne intereseaza ce spune acest 'guvern' ... pe orice tema, si orice subiect! Nu este importanta 'informatia' ... ci sursa ... 'sursa' d-voastra este viciata! O sa re-deschidem subiectul ... daca doriti ... dupa alegerile parlamentare ... care vor genera un guvern legitim, reprezentativ, si responsabil de votul de investitura ... corpul de control al guvernului respectiv ... sa faca un alt raport ... pe ala il citim, analizam, discutam ... daca n-avem altceva mai bun de facut ... la momentul respectiv! Asta este modul meu ... de a va aduce la cunostiinta ... ca lovitura d-voastra de stat ... a esuat!
andrei • 30 martie 2016, 23:30
Chit ca imi pun lumea in cap am sa fac si eu un comentariu despre SMURD . Ma framanta chestia asta pentru ca si eu sunt un posibil beneficiar al acestui serviciu public. Domnule Tolo poate puneti si dvs niste intrebari celor in drept dupa ce veti citi ce voi spune. Serviciul SMURD este compus din cateva echipaje cu medic si in rest din pompieri . Hai sa va spun ce pregatire au acesti pompieri in mana carora ne lasam viata. Un pompier care nu a avut in viata lui de-a face cu medicina multi din ei recritati din viata civila in care faceau diverse meserii de la sofer la agricultor sunt trimisi la un curs de instruire cu durata de 4 sapatamani . Din cele 4 saptamani 3 sunt despre resuscitare si una despre descarcerare. Va intreb si eu ca un novice . V-ati da viata pe mana uni asemenea om cu asemenea pregatire medicala ? Va spun cu certitudine ca daca le pun cateva intrebari elementare de anatomie se vor uita ca vitelul la poarta noua. Mai tragic este ca acesti oameni sunt trimisi la interventii care le depasesc competentele si asa aproape de zero . Cine a spus ca sunt pur si simplu taxiuri nu a gresit. Singurul lucru bun este ca vin cu adevarat repede. Intrebarea este ce se intampla dupa ce au venit. Uneori diferenta dintre viata si moarte este de cateva minute. Nu am nimic cu bietii oameni pentru ca au fost trimisi acolo fara sa ii intrebe nimeini . Stiti si voi cum e la armata. Ordinul nu se discuta. In schimb cred ca problema este la Arafat care desi este medic a uitat ca medicina de urgenta nu se face cu necalificati. Ar fi multe de spus dar este destul de tarziu . Poate se trezeste cineva.
ioan • 31 martie 2016, 8:45
***
Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.
Martorul • 31 martie 2016, 9:31
Pe scurt, este inadmisibil pentru șeful corpului de control să lanseze în spațiul public un raport care nu este definitiv, nu a audiat persoanele, au dreptul la apărare! La control nu sunt specialiști, sunt oameni cu papion. Asta e o neglijență impardonabilă din partea corpului de control și se impune demisia. Afectează imaginea României, oamenii vor acționa. Cine credeți că e prostul ca după ani de studii, după ce a făcut bine în condițiile date, să ajungă în pușcărie? Să fim serioși, trebuie să avem grijă de noi, suntem în război hibrid și acționam de parcă avem democrație și parlament valid de 500 de ani!
ipocrizia GSP • 31 martie 2016, 11:24
Ipocrizia e mare de tot la dvs tovarase Tolontan, tot atit de mare cit coruptia din Bucuresti... Singura echipa de volei din Romania care a jucat o finala de campionat european a fost nevoita sa dispute partida intr-un mall iar voi nimic, taceti ca porcu in papusoi, daca se juca la Cluj erati cu o falca in cer si cu una pe pamint de idignare...
Cătălin Tolontan • 31 martie 2016, 12:37
@ipocrizia GSP: ati citit articolul colegei mele Maria Andries? http://blogsport.gsp.ro/andries/2016/03/31/finala-din-orasul-nimanui/ La un ziar nu scriem toti despre acelasi lucru. Alegem subiecte, in general, diferite, incercind sa punem in fata oamenilor o paleta cit mai larga de informatii si opinii. Va multumesc!