Ce-și reprosează Alin Moldoveanu și antrenorul său, Sorin Babii. Și cum

luni, 29 februarie 2016, 7:00

de Cătălin Tolontan (Gyor)

Discuție între bărbați la patru ore după ce Alin Moldoveanu a ratat calificarea la Rio.

Bărbații sunt doi: Sorin Babii, antrenorul și președintele federației, și Alin Moldoveanu. Eu beau bere. Nu mă număr.

„Cum poți să spui că ai făcut tot ce a depins de tine, Alin?”, îl întreabă Sorin Babii. „Cum poți să spui asta când tu ai intrat rău în concurs?!”.

Erorile care l-au urmărit

La primele trei focuri, Alin trăsese 10,1, apoi 10,1 și, imediat, un 9,9.

Până la JO de la Londra, sistemul de la tir cu aer comprimat era „10 sau 9” în calificări. Se mai nimerea și un „8”, dar rar.

De fapt, din 60 de încercări, un sportiv de top trăgea cam 55 de „10” și 5 de „9” ca să aibă șansa de a prinde o finală. În tir, sportiv de top înseamnă aproape câteva zeci de nume.

Federația internațională a vrut mai mult spectacol. Condusă de un magnat media mexican, ea își dorește să cucerească un loc mai bun pe scena sportului și a televiziunilor.

Ce a făcut? Imediat după Londra 2012, a introdus zecimile încă din calificări. A băgat 9,9, 10,1 și tot așa, până la perfectul 10,9.

Practic, din 2013, întregul concurs se dispută așa cum înainte vreme se juca doar finala.

„Câte șanse de calificare am avut?”

Și fix asta dezbat cei doi bărbați. Schimbările de regulament.

Alin își depărtează mâinile. „Îți mai spun o dată: am făcut tot ce am putut azi. Azi nu am fost mai bun de atât!”. „Și la concursurile celelalte de calificare, din anii trecuți?!”, îl întreabă Babii.

„Sorin, vrei să spun câte șanse reale de calificare la Olimpiadă am avut?!”. Se uită la mine. Eu le arăt paharul de bere ungurească. „Nu sunt aici”.

Dimensiunile eșecului

Probez muțenie, inocență și ei înțeleg, desigur, că voi scrie. I-am provocat la un interviu și și-l iau unul altuia.

Cei doi bărbați dau senzația că își doresc asta – vor ca oamenii să poată asista la momentul în care campionii învinși își exorcizează eșecul.

17 a fost locul ocupat de Alin Moldoveanu la Gyor

Oricum am da-o, acesta e adevărul. Ei doi, sportiv și antrenor, sunt principalii responsabili pentru eșec.

Și ce eșec! Campionul olimpic de la Londra nu s-a calificat la Rio. Niciun tirist român nu va lua avionul de Brazilia. Niciunul din cei 11 români prezenți la Gyor n-a prins finala. Mai vreți?

De fapt, mai avem puțin și vom merge cu un ATR la Rio, unde, până acum, sunt aproape 40 de calificați, la toate sporturile.

„Hai să-ți dau exemplu de tiriști care nu merg la Rio”, spune Alin. E neclintit. „Dar câți ani au ei, Alin? Tu ai 33”, ripostează Babii.

33 e o vârstă de putere deplină la tir. „Dacă te uiți pe listă, vei vedea că aproape toți sunt mai tineri ca mine”, nu se lasă Alin. El spune că schimbarea de regulament a accelerat tranziția generațiilor.

„De ce n-ai ieșit să te aduni?!”

Locul 17 dobândit aici, la Gyor, sună îngrozitor de mic. Dar, de fapt, e la mai puțin de un punct de locul 11, care, din calculele antrenorului, a prins bilet pentru Rio.

Babii suflă și se ridică.

Se apleacă spre frigider. Își culege o bere. În spate se vede o curte interioară ungurească, nu știu ce înseamnă asta, dar e o curte tristă.

„De ce n-ai ieșit puțin, să te aduni?!”, îl întreabă Babii. Intervin și eu, făcând pe prostul: „Cum să-și reseteze starea după trei focuri?”.

Soluția la care a ezitat

Am citit într-un interviu luat de Luiza Vasiliu în „Dilema veche” unui superjurnalist american în care tipul spunea că dacă vrei să scoți cât mai mult de la intervievați, pune cele mai tâmpite întrebări! Nu contează cum te văd ei. Contează să se destăinuie.

„M-am aşezat în spatele tău, apoi am fugit de acolo, ca să-ți semnalez că trebuie să faci ceva, dar nu te-ai uitat la mine ca să-mi vezi indicaţiile… Da, puteai să ieși după trei focuri!”, îi reproșează Babii. La ce se referă?

Când a simțit că a intrat nemontat în concurs, fără starea aceea de liniște interioară pe care un tirist trebuie să și-o pregătească din dimineața întrecerii, iar budismul o tânjește de o mie de ani, Alin ar fi trebuit să se retragă câțiva metri de la poziția de tragere.

Să piardă timp, ceea ce e rău, dar să reintre cu altă stare, ceea ce putea schimba totul. Da sau nu.

Prețul a 10 focuri slabe

„Și de unde știa că va fi o stare mentală mai bună?”. Ăsta am fost eu. Nedumerit până la capăt.

„Nu știam, dar, în general, îmi iese”, e de acord Alin cu antrenorul, spunând că s-a gândit şi el la soluţia resetării psihice. „În majoritate îți iese!”, apasă Babii. „Așa, ai rămas și ai înnădit-o până la urmă, ai început să tragi mai bine. Dar cu prețul a 10 focuri slabe!”, calculează antrenorul.

În prima decadă, cum botează tiriștii succesiunea de 10 focuri, Alin a pierdut cam două puncte. A alergat după ele toată cursa, fără să le mai poată recupera.

„Adevărul e că ne-am crezut mai buni decât suntem. După Londra, am crezut că suntem într-o elită și din această postură nu vom putea rata calificarea la Olimpiadă. Îmi reproșez asta” Sorin Babii

Neașteptatele probleme cu țeava

Discuția continuă aprig, în fine cât de aprig se pot duela doi tiriști, pe fața cărora nu poți citi.

„Da, Sorin, recunosc, e vina mea, am avut o șansă și am ratat-o!”. „Cum una? Și celelalte concursuri?”. „Până acum m-a trădat țeava și știi prea bine!”, spune Alin. „Știu, dar nu cred”.

Vor să spună că, din cauza uzurii, Alin a schimbat ţeava de câteva ori în ultimii doi ani.

Iată cum stau lucrurile. Pentru că plumbul a devenit foarte scump în ultimii ani, producătorii de muniție îl combină cu mai mult metal. Alicele, zice trăgătorul, ajung să afecteze țevile, lucru care are consecințe în scăderea preciziei.

Babii știe povestea și acceptă explicația tehnică.

Ce-și reproșează președintele

„Da, și aici recunosc că am greșit că n-am reușit să ne facem un stand de test la București”, spune șeful federației. „Dar, sincer, nu știu cât a cântărit asta în necalificare”, adaugă el.

„Tu spui că n-a cântărit, eu am simțit că a cântărit”. E un punct unde nu sunt se pot înțelege și trec peste.

„A contat negativ pentru mine și schimbarea sistemului”, zice Moldoveanu. „Corect. Pe asta n-am evaluat-o nici eu bine. Îmi reproșez că am crezut că suntem mai puternici decât am fost”, spune bărbatul din fața lui.

„Știi că nu sunt genul care să mă plâng”, spune Alin, vorbind cu Babii, dar uitându-se la ziarist. Arăt din nou către paharul de bere. Mi-e bine, m-am toropit. Nu judec pe nimeni.

Asist, notez, îi privesc.

Finala ca un turnir medieval

„Am învățat să dau, mai degrabă, vina pe mine! Toată cariera am procedat așa. Dar introducerea zecimalelor a schimbat foarte mult nu doar matematica tirului, ci și în felul în care gândești tragerea”, spune Moldoveanu.

În 2012, cu 599 de puncte din maximul de 600, Alin a egalat în calificări recordul olimpic. Și a mers mai departe la aur.

Acum, un sportiv care reușește 599 de „10” din 600 de încercări, dar trage sub media de 10,4, poate rata finala!

Și invers. Cine pătrunde în finală pe ușa regală a punctajului mare nu are niciun avantaj, pentru că în finală totul se ia, după noul regulament, de la zero. Schimbările sunt importante. Și nu se termină aici.

Finala se desfășoară ca un turnir cavaleresc.

După primele 8 focuri este eliminat locul 8. După încă două focuri, locul 7, adică ultimul. La fiecare două focuri iese ultimul clasat dintre trăgători, în sunet de trompete. Sau de rock, depinde de organizatori. Până rămân doi, Ivanhoe și cine-doriți-dumneavoastră. Finala are acum 20 de focuri, nu 10, ca înainte.

Totul pentru spectacol!

Schimbările sunt mari și au fost gândite ca să crească spectaculozitatea tirului.

Ungurii au adus la Gyor un prezentator olandez, foarte bun, care comenta ca la cursele de cai.

„Tirul e mai spectaculos acum și trebuie, într-adevăr, să vedem mai departe de noi, de interesele noastre imediate” Alin Moldoveanu

Să faci ce depinde de tine

Discuția din sufragerie curge molcom, însă apăsat. După ce o să plec, probabil că-și vor spune mai multe. Oricum, deşi amicale, reproșurile au onestitatea bărbaților învinși, care știu că nu mai au niciun motiv să-și pitească rănile.

„Știi, Alin, tu mi-ai spus că ai făcut tot ce-ai putut și când ai luat locul 4 la Beijing, și când ai cîștigat aurul la Londra și azi, când ai ratat calificarea la Rio”, îi zic.

Babii prinde ideea. „Asta cu a făcut tot ce a putut…”. „E adevărat!”, aruncă Alin, întorcându-se în scaun.
Privindu-i, un gând te face să zâmbești.

Altădată eroi

Acești omuleți, că i-a cam ghemuit rezultatul, nu sunt doi tipi care să se mulțumească cu puținul, cu ușorul. Nu sunt doi avocați ai efortului minimal.

În antichitate li s-ar fi spus eroi. În mileniul trei, companiile din țările avansate i-ar chema la speech-uri motivaționale.

Babii are aur la Seul și bronz la Barcelona. Alin a câștigat aur la Londra și încă două medalii, mondială și continentală.

Împreună, au participat ca sportivi la 8 Olimpiade, șase pentru Babii, două pentru Moldoveanu.

Cea de-a noua Olimpiadă

Iar acum, într-un apartament ca de bloc, care dă într-o grădină ungurească, sunt supărați pentru că au ratat a noua Olimpiadă.

Sorb tăcut o bere în cinstea lor. Închin în numele ocaziei nesperate de a avea nuanțe în loc de inchiziții. Mă bucur să aud reproșuri despre compoziția plumbului și despre ce se schimbă în psihicul uman când e supus societății spectacolului.

Așa e, am fost slabi, să închinăm pentru ce ne duce înainte, fără ca asta să fie vreun alibi pentru momentele când stăm pe loc.

Ciocnire de generații

Discuția lor arată, într-un fel, ca o ciocnire între filozofiile discrete a două generații.

Babii e doar un pic mai mare ca un decrețel. E născut 1963. Alin a făcut ochi în 1983, apucându-se de sport după ce comunismul și retorica sacrificiului plecau mână în mână spre orizontul dispărut.

Îi despart 20 de ani.

Babii crede în muncă indiferent de consecințe și are drept religie casnică depășirea limitelor.

În acest timp, Alin se bazează pe reguli și pe efortul liber consimțit, „pentru că numai efortul pe care știi că-l faci neobligat de nimeni e cel care te duce înainte”. Babii îl privește și nu se împacă deloc cu mantra lui Alin.

Sunt doi campioni, doi prieteni evident, doi profesioniști care se pot critica și care au atâtea să-și spună.

Eșec adevărat, eșec greu

„E un eșec mare, totuși! Acum patru ani, nici într-un vis negru nu vă gândeați că ați putea rata calificarea”, le zic dintr-un colţ, ca un cotoi aricit, ca să nu-și dea seama că le admir discuția.

Și le-o zic și de altceva. Pentru că, dincolo de ce mi se pare mie, un ziarist siguratic, subiectiv și captiv în starea posttraumatică de la Gyor, ce ni se întâmplă e clar un eșec.

Care anunță, de fapt, ce ne va lovi pe toți la Rio!

Sătmăreanul din Gyor

În prima zi de competiție am cunoscut un traumatolog sportiv, Toth Levente, de origine maghiară, născut la Satu Mare, dar școlit la Cluj. Omul muncește în Gyor că e mai bine, dar dă sms-uri prietenilor cu „Hai, România!”.

El povestea că românii, care muncesc sau călătoresc în Vest, fac multe accidente rutiere în zona Gyor, „pentru că sunt încă pe autostradă, în drum spre Budapesta, și trag tare să ajungă acasă”.

Uite că, în materie de sport, am ajuns acasă! Până acum am fost, ca performanțe, pe Marte.

„Acasă” acum e Gyor și acasă mâine va fi Rio. Sportul românesc se va întoarce „acasă” și va intra în logica și în media performanței societății noastre.

Gata cu medaliile la discreție și cu acești campioni care ieșeau nici noi nu știam de unde! Gata cu sportul-excepție-națională, unde ne băteam cu SUA, cu nemții, cu Kremlinul! Revenim la performanța de „acasă”.

Răspunderea oamenilor de sport

„Alin zice că a făcut tot ce a depins de el, dar el vorbește ca un om din teren”. „Cum adică?”, îl întreabă Alin. Mă pregătesc să plec, mi-e somn, ăștia sunt inepuizabili.

„Ei, cum! Noi, antrenorii, președinții, toți, avem o răspundere ca oameni de sport. Răspundem și de rezultate, și de ce spune publicul”, îi explică Babii, presimțind și el ce va fi în Brazilia. „Cum adică dezastru?”, întreabă Alin.

„Păi, de exemplu, să nu luăm nicio medalie de aur”, zice germenele de hamei din cameră.

„Sunt supărați pe mine”

În fond, Alin știe prea bine că a comis-o.

Mai devreme, într-o parcare friguroasă din spatele sălii, îmi spusese: „Sunt supărați pe mine!”. Era o afirmație și o întrebare.

Tăcusem. „Cei din federație sunt supărați”, se explică el.

”Îmi pare rău, n-am putut mai mult, a fost mare presiunea pe mine” Alin Moldoveanu

„Nu m-am simțit bine, nu am fost în apele mele, am stat calm doar între focul 10 și 50. La primele și ultimele 10 focuri n-am fost bun”, rememorează el.

Vor ajunge la Olimpiadă?

„Dacă veți lua, cine știe, green card pentru Alin la Olimpiadă, veți intra în altă belea”, le spun. „Adică?”.

„Adică veți fi puși la zid acolo, la Rio, împreună cu întreaga delegație. Așa, vă executăm acum și scăpați când o fi scandalul mai mare”.

Alin zice: „Nu am nicio pretenție. Am ratat în sală calificarea. Ar fi nedrept să reproșez cuiva ceva. Dacă nu se poate green card, asta e, nu e obligat nimeni să mă ajute”. Babii zâmbește.

Prima oară în 60 de ani

Mă conduc la ușă. „Măcar să fie așa, să ne executați acolo. Important e să ajungem acolo. Și să știi că locul nostru e lângă ceilalți oameni din sport, ca să cadă cerul pe toți la Rio, dacă așa va fi”, spune antrenorul.

Afară e frig.

Bate un vânt, ce vânt! Nu dinspre pustă, asta nu știu unde e.

Ai un singur sentiment într-o zi fără direcție. Frigul vine din sala aceea mare de pe marginea autostrăzii, la jumătatea drumului dintre Budapesta şi Viena, loc unde România a ratat, pentru prima oară în ultimii 60 de ani, să-și trimită în luptă cinstită un tirist la Jocurile Olimpice.

Cum a tras Alin Moldoveanu la Gyor

Seria / Total / Puncte
1 (10 focuri) 102,0
2 (10 focuri) 104,3
3 (10 focuri) 104,8
4 (10 focuri) 104,6
5 (10 focuri) 104,8
6 (10 focuri) 102,3
Total 60 focuri 622,8
Loc 17