joi, 10 decembrie 2015, 6:58
de Mirela Neag, Răzvan Luțac și Cătălin Tolontan
”La Spitalul Municipal de Urgență, rudele stăteam într-un amfiteatru, ceea ce era civilizat. Dar cînd ne strîngeau de două ori pe zi, doctorul Boroș, șeful de la ATI, anunța starea fiecărui rănit tare, de față cu toți ceilalți. Zicea ceva de genul <Hai că i-am salvat și azi!>. Pe un părinte l-au anunțat, în fața tuturor, că i-a murit copilul, de a căzut omul pe masă de durere!”. Narcis Hogea
”Eu le spuneam acelor întîlniri conferințe. Ca niște conferințe de presă arătau, numai că vorbeau despre viața copiilor noștri. Așa se comportau cu noi, cum am văzut mai tîrziu că vorbeau cu voi, presa. De fapt, singura lor teamă era cea de presă. Acum ne întrebăm dacă nu am greșit crezîndu-i atît de mult și ținînd în noi ce s-a întîmplat!”. Mihaela Hogea
Trenul de București întîrzie zece minute.
Tinerii se strîng unii în alții, gălăgioși, amuzați, puși pe fente.
Mihaela îi privește. ”Mi s-a făcut dintr-o dată drag de ei”, își va aminti ea.
E rece în gara Sinaia.
Cînd apare trenul, studenții își îmbrățișează părinții, cu o frecare fugitivă de celule, ca să cedeze cît mai puțin spre deloc din independența lor de delfini tineri.
Locomotiva o ia din loc.
Fără nici un anunț, o puștoaică subțirică începe să alerge de nebună după tren. Îi face cu mîna fratelui ei și continuă să fugă paralel cu vagoanele.
Mulțimea se uită după ea, iar fata de 10 ani se uită după tren.
Cînd ultima lumină trece de coloanele Gării Regale, ciotul de om se întoarce înapoi.
”Teodora s-a lipit de mine tot drumul spre casă. Nu știam ce are. Niciodată cînd plecase Alexandru nu făcuse așa. Și era deja a doua sau a treia plecare la București a lui Alex de cînd intrase la Automatică”, spune Mihaela.
Tatăl pășește, parcă distras, alături de cele două fete ale lui. Mihaela povestește: ”Cînd ajungem în fața blocului, Teo mă oprește un pic. Încep să-i curgă, fără nici un scîncet, lacrimi mari. Și îmi zice doar atît: <Mami, tu nu plîngi după băiatul tău?>”.
***
Trenul a ajuns probabil la Ploiești. A trecut ceva timp. S-a lăsat noaptea peste Sinaia.
Mihaela tremură încă, fără să știe de ce, și-și trece degetele prin părul negru, tuns scurt. ”Mami, tu nu plîngi după copilul tău?”.
Mihaela Hogea e mama lui Alexandru. Narcis Hogea e tatăl lui Alexandru. Teodora Hogea e sora lui Alexandru.
Și mai e o săptămînă pînă la ”Colectiv”.
***
”Te rog, dă-mi un telefon că știi că sînt somnoroasă”, îi spune, de cu seară, lui Alex Andreea, șefa lui de grupă de la Automatică.
Băiatul ia telefonul cu greutate. ”Bună, fată! Te-am trezut, dar eu nu prea am chef de școală azi”.
”Ești nebun? Hai că n-ai lipsit deloc pînă acum!”, spune Andreea. ”Mă duc la concert, nu prea am chef”. ”Vino la școală!”. Andreea are ultimul cuvînt.
Alex pornește spre Politehnică.
Este vineri dimineața, 30 octombrie.
***
În apartamentul cu patru zmei care stau în chirie nu prea e loc de negocieri.
S-a făcut aproape seară și Alexandru încearcă să-și trezească un coleg ca să-l ia în oraș. ”Lasă-mă, frate, să dorm!”. Ceilalți s-au apucat de mate. Îl smulge pe Alin cu greu. ”Hai că merg”, zice Alin.
”Nu l-am mai sunat vineri. Mi-am dat seama pe seară că n-am vorbit, dar am zis: hai să nu-l mai bat la cap că o fi și el cu colegii”, își amintește Mihaela Hogea.
***
Alexandru și Alin se opresc în Centrul Vechi. Se lipesc de o șaormărie, unde lucrează un amic.
”E concert, hai cu noi!”. ”Nu pot, nu mă lasă șeful”. ”Dă-l în mă-sa de șef, sună-l că înțelege”.
Sună. Șeful răspunde.
”În nici un caz! Rămîi la lucru!”. Tînărul șaormar dă din umeri, neputincios. ”În puii mei…”. Un șef nașpa i-a distrus o seară.
Rămîn doar ei doi. ”Bine, asta e, ai grijă de tine, frate!”, îi strigă amicului rămas la serviciu.
”Ai grijă de tine, frate!”, sună expresia favorită a lui Alexandru.
E seara de vineri și cei doi aleargă la doi pași de Piața Unirii, spre concertul de la ”Colectiv”.
***
Violeta Naca îi vede mergînd umăr la umăr pe fundalul fumului.
Asistenta de la ambulanță sare dintr-un loc în altul de parcă și-a băgat direct în venă două doze de adrenalină. ”Noi, grecii, spargem farfurii la bucurie, gîndiți-vă ce facem la necaz”, zice ea.
Puștii sînt încă uzi, de unde vin ăștia uzi?, se întreabă ea, ”am apucat să ne spălăm un pic pe mîini atunci cînd am ieșit din club”, zice Alin. Alexandru îl rugase pe Alin să-i stingă tricoul la spate, acolo unde ardea.
Cei doi dau să iasă din zonă prin dreapta; caută un taxi să ajungă la spital. O voce groasă, de fumător, le strigă din întuneric că acolo e fundătura Tăbăcarilor. ”Luați-o spre Bucur, spre chei!”.
Asistenta le face semn să vină la ea.
”Grecoaica” Violeta îi evaluează scurt și continuă să țipe isterică prin stație: ”Veniți toți că e carnagiu, veniți toți!”.
***
Pînă în acest moment, la ora 22:45, în fața clubului Colectiv sînt două salvări de la Ambulanța București și trei mașini de la ISU, cu pompieri și paramedici.
Dar toate au un singur medic, Radu Cotloș, care rămîne ”la punct fix”.
”Radule, zi-le să vină toți”, strigă neîntrerupt Violeta. ”E carnagiu!”. Cei doi tineri se uită absenți la ea.
Asistenta îl păstrează doar pe Alexandru în ambulanță. ”El e mai grav, ne întoarcem imediat după tine!”, îi spune prietenului. Alin avea să supraviețuiască, prins doar de o arsură moderată la mînă.
Mașina o ia spre ”Municipal”. Siluete de pe margine încep să lovească mașina cerînd să-i ia și pe ei.
”Pleacă! Pleacă odată că nu mai ieșim de aici!”, strigă Violeta la șofer.
***
În mașină, îl ia în brațe pe Alexandru. ”Mi-e frig, vă rog”, șoptește el, politicos.
Dintr-o dată, tînărul nu mai e atît de stăpîn. Aproape că leșină.
”Marea majoritate a celor de la Colectiv, care au reușit să iasă din club, s-au prăbușit din picioare la scurt timp. Pentru că în interiorul clubului au inhalat fumul, dar substanțele toxice care-l compun s-au răspîndit în organism abia cînd au respirat din plin, afară”, povestesc cadrele medicale de pe ambulanțe.
Violeta îi dă o pătură lui Alexandru, care tremură de frig.
***
Doctorița de la ”Municipal” îl duce la terapie intensivă.
”Diagnostic internare: accident colectiv prin combustie”, scrie pe foaia de transfer de la Ambulanță la UPU ”Municipal”. ”Conștient, cooperant, orientat temporo-spațial și asupra propriei persoane”, îl descriu medicii în primele constatări.
Își spune numele. Oricum, are în buzunar buletinul și telefonul mobil, obicei prost, de care nici un puști nu vrea să se dezbare, tot timpul părinții le spun că mobilele îi radiază și că le vor cădea boașele.
După cum își învață tații băieții, ăsta e cel mai nasol lucru care li se poate întîmpla. Să li se ofilească boașele.
Medicii vorbesc cu acest băiat slăbuț, curajos și, mai ales, bine crescut.
”Conștient și politicos”, așa și-l amintește rezidenta pe Alexandru.
”Vă rog, îmi dați ceva de durere?”, o întreabă el.
Apoi, simte că totul se face moale.
”Dar de ce mă adormiți?”, își amintește doctorița că au fost ultimele cuvinte ale lui Alexandru Hogea, băiatul de 19 ani care de pe pragul lumii ne lasă o întrebare formulată politicos, la persoana a doua plural.
***
Alexandru moare trei săptămîni și două zile mai tîrziu, pe 22 noiembrie, la Viena.
***
De ce l-au adormit medicii pe Alexandru știm, dar de ce au fost adormite familiile, publicul și presa?, că asta cred părinții lui că s-a întîmplat.
”De ce ne-ați adormit?”.
***
”Ne întrebăm dacă nu cumva fiind de bun-simț și nepovestind publicului ce ce ni s-a întîmplat nouă, părinților, nu le-am luat copiilor ceva din șansa de a trăi?”, spune Mihaela Hogea.
***
”Medicii care l-au stabilizat au fost excepționali. Și pe Alexandru, și pe ceilalți i-au stabilizat. I-am strîns în brațe și le-am mulțumit!”, povestesc Narcis și Mihaela.
”Acum aproape 20 de ani, ca tînăr medic, i-am întrebat pe colegii mei: <Băi, cum să facem și noi un spital de urgență ca afară?>. La care o doctoriță mi-a zis: <Păi, să-i spălăm întîi pe pacienți>. E un început, nu?”, povestește medicul Dorel Săndesc, actualul secretar de stat la Ministerul Sănătății.
Povestea medicului timișorean e ca în pilda lui Budha, care întrebat de un discipol ce să facă după ce va atinge iluminarea, ar fi răspuns: ”Să speli vasele”.
5 milioane de euro au cerut în plus pentru îngrijirea răniților de la Colectiv spitalele din București
50 de milioane de euro pe an primesc spitalele din România pentru programul special de ATI
Astăzi, din fostul birou de la Ministerul Sănătății al lui Raed Arafat, plin de hîrtii, profesorul doctor Săndesc spune că programul național de ATI pe care l-a lansat de doi ani și-a probat utilitatea. Așa au avut spitalele care au primit răniții de la Colectiv toate resursele pe care le-au dorit.
”Știu că e neobișnuit ca un spital din România să spună că a avut orice consumabil, dar chiar am avut!” Dorel Săndesc, secretar de stat Ministerul Sănătății
Din 5 noiembrie însă, susțin părinții lui Alexandru, totul s-a schimbat.
Schimbarea n-a survenit în starea lui Alex, care a continuat să fie intubat, sedat ca să nu simtă durerile, dar stabil. Și, în fiecare zi, conform fișelor medicale, avea ”evoluție favorabilă”.
”Schimbarea a apărut, imediat, în atitudinea conducerii secției ATI și a spitalului față de noi”, povestesc părinții.
Pentru că pe 4 noiembrie Narcis Hogea primește un telefon.
***
”Bună ziua, sînt Monica Grigore, voluntar. Împreună cu Vlad Voiculescu, un bancher din Viena, ne ocupăm de mulți ani de tratamentul pacienților români în străinătate. Facem asta fără nici un ban, pe cazuri oncologice de regulă, dar acum am reușit să găsim un pat pentru un pacient de la Colectiv”.
Narcis Hogea nu înțelegea mare lucru din ce vrea cucoana.
Vocea de la telefon nu s-a lăsat: ”Medicii de la Municipal l-au ales pe Alexandru, fiul dumneavoastră. Este transportabil și în situația cea mai bună dintre răniții grav. Vreți să-l duceți la spitalul AKH din Viena?”.
”Vorbesc cu soția și revin, vă rog”, a zis Narcis. I-a spus Mihaelei. A revenit la telefon. ”Da, vrem!”.
Au început procedurile. Pe cont propriu, prin Monica, în București, și Vlad, la Viena.
Pentru că statul român nu activase în acel moment nici Mecanismul UE de protecţie civilă și nici nu activase o operațiune centralizată de mutare a răniților coordonată de Ministerul Sănătății.
”De fapt, noi am simțit la Spitalul Municipal de Urgență că se activase altceva. Se activase o operațiune de descurajat orice mutare a răniților în străinătate” Narcis Hogea
Părinții lui Alexandru și-au dat seama imediat de acest lucru.
***
În ziua de 4 noiembrie toate merseseră unse.
Un document rapid tradus în germană cu datele medicale ale lui Alexandru ajunge la AKH chiar pe 4 după-amiază. ”Au răspuns în cîteva ore, ceea ce, pentru AKH, e probabil un record, avînd în vedere cît de scrupuloși sînt”, explică Vlad Voiculescu.
Vlad, vicepreședintele unui departament de la Erste Bank Viena, este fondatorul ”rețelei citostaticelor”, un lanț de șerpași inediți, care duc medicamente cu avionul ca să ofere accesul la viață al copiilor români grav bolnavi de cancer.
Împreună cu Monica Grigore, Vlad Voiculescu s-a specializat în scurtături împotriva intransigenței birocratice.
Răspunsul este pozitiv! Părinții lui Alex încep să plîngă de bucurie.
Prietenă cu Vlad Voiculescu, jurnalista Melania Medeleanu se implică și ea.
Melania vorbește, pe rînd, cu Cătălin Cîrstoiu, directorul de la Municipal, ca să se asigure că medicii sînt de acord, și cu Raed Arafat, ca să-i confirme că Alexandru va pleca pe formularul E 112 și că va avea transport.
112 este numărul formularului european prin care pacienții pot fi mutați în orice țară, cu condiția ca țara de origine să nu le poată asigura tratamentul ”în timp util”. Costurile sînt suportate de țara de origine.
”Neșansa lui Alex a fost aceea că el era, din cîte știm noi, primul pacient care urma să plece pe formularul de decontare europeană. În acel moment au început piedicile” Narcis Hogea
***
Narcis Hogea, 5 noiembrie, dimineața: ”Incredibil! Am crezut că totul ar urma să fie o formalitate, că totul era pregătit ca Alex să plece în cîteva ore. Dar doctorul Boroș, șeful de la ATI, m-a luat tare de dimineață. Că el nu semnează, că nu pleacă nimeni din acest spital și că Alex nu e transportabil. Mi s-au tăiat picioarele. Nu știu dacă e un pretext sau e adevărul adevărat? Noi știam că el e bine, ce s-a întîmplat cu Alex peste noapte?!”.
***
45-50%
a fost prima estimare a gradului de arsură a lui Alexandru Hogea pe 30 octombrie
30-35% a fost modificat gradul de arsură într-un alt raport medical, din 6 noiembrie, întocmit înainte de plecarea la Bruxelles
Cînd aceste rînduri pleacă spre tipografie, părinții lui Alexandru nu știu că, de fapt, fiul lor n-a avut arsuri de 45-50%, ci de 30-35%.
”Modificarea s-a întîmplat abia cînd urmau să-l trimită în străinătate, unde medicii de la Bruxelles și-ar fi făcut propria măsurare a gradului de arsuri și românii nu aveau chef să se facă de rîs”, explică un doctor. Ca să verifice autenticitatea, medicul de arși contactat de Gazetă a evaluat și harta corpului din fișele lui Alex. ”Mai degrabă spre 30% arsuri”, a conchis el.
Toate documentele sînt prezentate public cu acordul familiei.
***
Medic de la ATI: ”Domnul doctor Boroș a venit strigînd pe hol și ne-a spus clar: De aici nu pleacă nimeni, a plecat una de la alt spital în străinătate și ne-am făcut de rîs că nu știm să tratăm plăgile”.
Dr. Cristian Boroș: ”Noi ne-am făcut treaba și i-am trecut de momentul acut. Apoi am luat decizia că nu erau transferabili. Alexandru Hogea era la limita de a fi transferat. Nu se putea pe 5 noiembrie, se putea pe 6. Exista o problemă pulmonară care practic împiedica transportul. Nu vreau să comentez ce spun părinții. Chiar dacă nu sînt de acord cu ce spun ei, în această situație ei au dreptate orice ar spune”.
”Eu nu pot acuza ce spun părinții. Și dacă mama îmi vine să-mi dea o palmă, eu o accept” Dr. Cristian Boroș, șef secție ATI
Melania Medeleanu: ”Am mers în birou la directorul Cîrstoiu și l-am întrebat de ce nu pleacă Alex, de vreme ce AKH și-a dat acceptul. Nu înțelegeam! Părinții vor, CAS Prahova așteaptă să semneze pentru formularul 112 și avionul va fi la prînz gata de drum. Directorul mi-a spus: Melania, el nu e transportabil. Plus că îți dai seama ce palmă ar fi pe obrazul spitalului dacă pleacă cineva?”.
Directorul Cătălin Cîrstoiu: ”Nu eu analizez starea de sănătate a bolnavului, ci medicul curant o face. Dacă aș stabili, ca director, cine pleacă și cine nu, aș comite o mare eroare. Ceea ce am spus eu clar în cazul Hogea a fost că era nevoie de o decizie centralizată, la nivel de Departament de Urgență sau de Ministerul Sănătății. Familia Hogea primise un accept în nume privat de la AKH, dar nu era specificat la ce secție merge, unde. Dacă îmi reproșez ceva e că n-am discutat direct cu părinții, ci prin Melania Medeleanu”.
Medic care a văzut dosarul: ”După monitorizările parametrilor hemodinamici, evoluția pacientului era stabilă spre favorabilă cu valori ale tensiunii arteriale normale, între 13 și 11, și cu o saturație în oxigen între 98 și 99%”.
***
Mihaela Hogea, 5 noiembrie, dimineața: „Mi s-a oprit răsuflarea. Dintr-o dată, la conferința de dimineață, Boroș ne-a spus că Alex e așa de rău că nu se poate mișca de la ATI la operație: <Cum să plece, doamnă, la Viena dacă noi nu putem să-l transportăm dintr-o sală în alta?>”.
***
Foaia de observație, 5 noiembrie 2015: ”PACIENT HOGEA GEORGE ALEXANDRU, 19 ANI. Pansament sero-sanghinolent, grefa de piele aderentă la planul receptor, edem remis parțial, se observă epitelizarea arsurilor din zona marginală a plăgilor. Evoluție favorabilă”.
***
Dan Grigorescu, prieten al lui Narcis Hogea: ”Noi, decrețeii, am spus întotdeauna că sîntem generația curajoasă care a făcut Revoluția din ’89. Care a schimbat lumea. Au trecut 25 de ani și am început să ne îngropăm copiii din vina noastră. Ceva din comunism a rămas în noi, adînc și otrăvitor! Ceva ne-a învățat să nu protestăm și să plecăm capul jos. Să facem zi de zi compromisuri. Mari compromisuri. Poate că am pierdut lupta. Dar ce s-a întîmplat la Colectiv e prea mult ca să rămînă așa. Și eu am doi copii, mai mici decît Alexandru. Știți cum mă simt cînd mă uit la Narcis și la Mihaela? Ca și cum mai putem face o încercare să le lăsăm copiilor noștri o lume un pic mai bună. Dacă nu reușim nici asta, noi, ca generație, am ratat”.
***
Peste puțin timp, în cabinetul medicului vine și Nicolae Bănicioiu. La rugămintea directorului Cîrstoiu.
Nu e treaba ministrului să aprobe formularul 112, dar Bănicioiu încearcă să înțeleagă.
Argumentele pentru care Cîrstoiu refuză balansează între cele medicale și cele legale, legate de faptul că ”pe mine, ca director de spital, mă ia DNA dacă trimit pe formularul 112 atît timp cît eu pot trata aici sau altundeva în România acest pacient”.
Este chemat medicul curant, doctorul Păun. ”Nu a spus nici da, nici nu”, relatează cineva prezent la discuție.
Trec ore grele.
În cabinetul directorului, între Alexandru și Viena rămîn în picioare barierele legale. Dar părinții nu știu asta. Ei află doar că băiatul lor e mai rău, mult mai rău.
***
Nervos, Cîrstoiu se duce la calculator. Doctorul bubuie tastele. Listează hîrtia.
”Poftiți, domnule ministru, demisia mea! Pe mine nu vreau să mă lege DNA”, spune directorul de la ”Municipal”.
Bănicioiu îi rupe demisia.
Îl sună pe Arafat și Cîrstoiu îl pune pe speaker. ”Aveți un avion pentru Viena?”. ”Nu, nu am”, spune întîi Arafat, dar revine imediat: ”Am, pentru rănitul dumneavoastră”.
2.000 de euro pe zi, cu aproximație, costă o zi de mare ars internat la AKH Viena
Bănicioiu o întreabă pe Melania Medeleanu cît va costa la AKH.
Arafat și Vlad Voiculescu se vor intersecta peste o săptămînă, cînd bancherul va face muncă de voluntariat în biroul lui Raed Arafat pentru transferurile bolnavilor. Secretarul de stat de la MAI va realiza că statul român nu a făcut niciodată operațiunile pe care le presupun discuțiile cu spitalele, rudele, medicii de acolo, partea financiară…
”Domnule ministru, trebuie luată o decizie integrată, de către Minister și pentru toate spitalele și pacienții!” directorul Cîrstoiu, pe 5 noiembrie, către Nicolae Bănicioiu
În acel moment, se decide să vină un medic și de la Raed Arafat ca să evalueze care e starea lui Alexandru Hogea.
***
Mihaela Hogea, 5 noiembrie, la prînz: ”M-a sunat Raed Arafat, căruia îi lăsasem un mesaj spunîndu-i că în el am încredere. Mi-a spus că a avut un medic în spital, care s-a întors și i-a făcut un raport. Starea lui Alex s-a agravat. Nu e transportabil și, oricum, în nici un caz nu va pleca azi, pentru că e ceață pe aeroportul din Viena. Îl cred pe Arafat, deci Alex e rău, Doamne, Dumnezeule!”.
***
”Mie, Arafat nu mi-a spus nimic după evaluarea făcută de medicul lui. Nici mie și nici medicilor mei din spital”, spune Cătălin Cîrstoiu. ”Tot ce am aflat că le-ar fi zis părinților e că e ceață la Viena și că avionul SMURD nu are capacitatea să zboare pe vremea aceea”, adaugă el.
Plecarea e compromisă.
”N-aveam nici un interes să-i ținem la noi dacă îi puteam transfera. Pentru că știam că refacerea lor e atît de complexă că ne depășește de vreme ce nu sîntem spital de arși. Se simțise bine o zi înainte, dar rău în ziua de 5. Starea pacienților mari arși e fluctuantă. N-aveam nici un interes să-i ținem, dar nu era transportabil pe 5”, spune doctorul Boroș. ”Plus că și medicul de la Arafat a spus că Alexandru Hogea nu e transportabil”, Boroș.
***
Între timp, la ”conferința” din amfiteatru, Narcis face față reproșurilor medicului șef de la ATI.
Șocați de veștile despre Alex și cu nădejdile de plecare spulberate, părinții se așază mai în spate. Tatăl aude ca prin ceață ce spune doctorul Boroș: ”În loc să ne ocupăm de copiii dumneavoastră, eu completez formulare!”.
Apoi, cînd vine rîndul lui Alex, șeful de secție spune că băiatul de 19 ani e rău.
Un alt tată, mirat, se apropie de Narcis Hogea, împietrit.
”Nu înțeleg, pînă ieri Alex evolua bine, mereu vi se spunea asta”. ”Nici noi nu înțelegem. Dar la noi se referea Boroș cînd a zis că-i luăm din timp ca să completeze formulare”, îi explică Narcis.
Se îmbrățișează. Deja știu tot despre toți, sînt ca o comunitate a suferinței împărtășite în fața preotului îmbrăcat în costum de medic, de la catedra amfiteatrului.
***
”Atunci nici unul dintre ei nu mi-a spus că e deranjat de faptul că anunț situația bolnavilor în fața tuturor. Aș fi făcut orice ar fi cerut, pentru că și mie îmi venea să plîng atunci cînd intram să le vorbesc și le vedeam figurile îndurerate”, spune doctorul Boroș.
”Am și eu copil și, înainte să trăiesc alături de ei această dramă, credeam că aș muri în cinci minute dacă al meu ar păți așa ceva. Aș muri pe loc! Dar uite că nu e așa și le ducem pe toate”, mai adaugă șeful ATI de la Spitalul Municipal de Urgență.
***
Narcis Hogea, 5 noiembrie, la prînz: ”Șocant în tot ce ni se întîmplă e faptul că încearcă să ne întoarcă pe noi, părinții, unii împotriva altora. Unii sînt mai rău, alții sînt mai bine. Iar cei care vor să fie transferați afară sînt arătați cu degetul, ca și cum ar consuma din resursele de timp ale medicilor și de bani ale țării”.
***
Cînd merg să-și vadă copiii, una dintre doctorițele de pe secție vine la mamă și o prinde, caldă, de mîini: ”O să fie bine”.
***
Mihaela Hogea, 5 noiembrie, după-amiază: ”N-am mai putut să stăm în spital. Dezamăgirea și frica sînt prea mari. Sîntem în biserică. E pustiu, oamenii sînt la serviciu. Îl văd pe Narcis, undeva în față, îngenuncheat în fața icoanelor”.
***
Narcis Hogea, 5 noiembrie, după-amiază: ”M-am întors spre ușă și n-am mai văzut-o pe Mihaela. O clipă am crezut că a ieșit din biserică. Apoi, am zărit-o căzută pe jos, de epuizare, într-o firidă. Am mers către ea. Ne-am luat în brațe și am început să plîngem”.
***
Pornesc spre spital, trași de forța gravitațională a acestei stele reci, cu mii de fațete care lucesc în soarele neobișnuit de noiembrie.
Sună telefonul, e Melania Medeleanu: ”Avem o soluție! Medicii belgieni l-au văzut pe Alex și vor să-l ia pentru spitalul militar din Bruxelles. Pleacă mîine noapte”. Bărbatul și femeia se uită unul la altul. Nu mai înțeleg nimic, dar cînd confuzia e eliberatoare te cațeri pe ea, în sus, cu dinții.
”Cum l-au ales pe el? Nu se simte rău?”. ”E stabil, belgienii s-au uitat pe datele medicale și au zis că pe el îl vor, e transportabil”.
Narcis o sună pe Monica Grigore. ”E mai bine Bruxelles decît AKH?”. ”Din cîte știm noi, da”.
Monica dă cîteva telefoane în interiorul Spitalului ”Municipal”. În acele zile, în toate spitalele s-au forțat rețele subterane. Care au adus medicamente și pansamente fără ca directorii să știe.
”Chiar și spitalele private au făcut mari donații, dar tot la niveluri mici, direct la medici, ocolind în general pe manageri sau pe șefii de secție” Manager de la spital privat din București
Monica află că belgienii l-au vrut neapărat pe Alex. ”Și i-am rugat din inimă să mai ia încă doi răniți. Avem o șansă să plece toți trei”, îi povestește, țopăind, un medic.
Pe drumul spre spital, părinții lui Alex îl întîlnesc pe doctorul Boroș. E bucuros că îi vede. ”Avem o soluție” spune și el. ”Am pe cineva în Israel, e o clinică excepțională, nu se compară, sînt mult mai buni decît cei de la spitalul butic de la AKH”.
***
Mihalea Hogea, 5 noiembrie, spre seară: ”Îl simt pe Narcis cu coada ochiului că se încordează în fața șefului de secție. Acum cîteva ore ne-ați spus că nu-l puteți muta din patul lui și acum ziceți că bine!”.
***
Narcis Hogea, 5 noiembrie, spre seară: ”N-am lovit pe nimeni niciodată. Să mă ierte Dumnezeu, dar îmi vine să îi dau un pumn! Cum să ne spună că e rău doar ca să nu-l transfere și că acum e bine?!”.
***
Intră amîndoi pe ușa spitalului și se reped spre ATI.
Acum cîteva ore se gîndeau că totul s-a terminat. În acest moment au trei variante: Bruxelles, Viena și Israel.
Se aud zgomote ritmice. O doctoriță o plachează pe Mihaela, lipindu-și fața pe pieptul ei ”Alex va pleca! E pe lista de Bruxelles! Va fi într-un avion NATO”.
Dar n-a fost.
***
Urmarea în ziarul de mîine.
Teodora, sora de 10 ani a lui Alexandru, a făcut un desen și l-a dat părinților spunîndu-le: ”Priviți, Alex nu a fost, Alex este!”.
MM • 10 decembrie 2015, 11:53
Ce s-a intamplat acolo nu este in regula. Dar...nu mai invocati Romania ca principal motiv pentru ceea ce s-a intamplat. Doctorii nu spun intotdeauna adevarul in fisele medicale din diferite motive, cel mai des pentru a se proteja, asta se intampla oriunde in Europa, inclusiv in Anglia, asta o spun din proprie experienta. Doctorii sunt cea mai protejata breasla din lume. Daca un contabil scrie minciuni in acte face puscarie, pentru un doctor este doar "eroare umana".
mario • 10 decembrie 2015, 11:58
Domnule Tolontan sunt documentare si articole pe internet cum sia instalat industria farmaceutica smecherii lor in consilii de administratie la spitale si facultati de medicina incepand de acum 100 de ani . Medicamentele sunt niste iluzii scumpe pe care oamenii bolnavi le cumpara in speranta ca se vindeca de boli . CItostatice sunt otrava . Dar se fac multi bani . De aia este sistemul corupt . Doctorii prescriu medicamente si oamenii le inghit ca bomboane . SI atunci ce pretentii sa ai de la ei sa iti trateze raniile din moment ce nu se mai se invata medicina adevarata . Doctorii si asistentele sunt imuni la suferinta pacientilor pt ca ei sunt obisnuiti zilnic sa vada oameni care mor . SIngurul lucru ce le pasa la doctori sunt banii . mai ales cand isi iau comision . Industria farmaceutica ii cea mai bogata.
Lucka • 10 decembrie 2015, 12:03
Dureros ... Sunt multe de spus ... despre orgolile medicilor , despre lacomia lor ... Nu stiu cum este in Bucuresti , dar in Sibiu medicii au 4 job uri : dimineata la spitalul public, dupa masa la un renumit spital privat , predau la facultate, si , nu in ultimul rand, au cabinetul lor particular. E normal sa fie obositi si sa faca greseli ... Ar trebui limitat nr de ore de munca (ca la soferii de TIR ) .
george • 10 decembrie 2015, 12:15
E povestea tuturor romanilor care ajung pe patul de spital. E cumplit cat trebuie sa induram ca sa avem dreptul la viata. Aroganta medicilor, mizeria spitalelor, birocratia, coruptia, nepasarea... Astept cu interes rezultatul controalelor din spitalele in care au fost ingrijiti ranitii de la Colectiv. Succes in continuare
Cătălin Tolontan • 10 decembrie 2015, 12:17
@mario: mergeti intr-o zona radicala. Medicina are la baza stiinta si e aplicarea unei experiente umane de milenii facuta de o profesie care merita tot respectul, ca toate profesiile de altfel. Nu acuzati medicina, medicii ca nu despre asta e vorba aici.
Marius • 10 decembrie 2015, 12:19
Domnule Tolontan, Stiu de la oameni care il cunosteau pe acest baiat ca initial a incercat sa ia un taxi pentru a ajunge la spital. A fost insa refuzat de soferul de taxi, care probabil s-a gandit la deranjul cu murdarirea banchetei si paguba pe care ar suporta-o. As vrea sa va rog sa verificati in masura posibilitatilor daca acest amanunt este real, este important sa vedem in ce stadiu de dezumanizare se afla unii dintre noi. Si nu ca ar fi putut sa fie altul deznodamantul, dar ca sa se stie si sa stie si domnul cu pricina ca se stie.
gushpi • 10 decembrie 2015, 12:24
pâna la spitale, TREBUIE sa aflam ce a provocat arsurile acelea oribile... DACA ne pierdem in lacrimi pt ce s-a intamplat DUPA, nu vom putea preveni niciodata. Arsurile si intoxicatia produse in timpul acela scurt (sub un minut) atesta prezenta unui urias volum de gaze combustibile... CE A FOST ACOLO? poti cauta asta dl.Catalin?
Cătălin Tolontan • 10 decembrie 2015, 12:25
@alex: medic intrebat de gsp: ”diagnosticul, inclusiv gradul de arsura, nu se schimba pe toata durata tratamentului, indiferent de grefele facute”. Deci nu grefele sint explicatia diferentei de la 45-50% la 30-35%.
eugeng • 10 decembrie 2015, 12:28
Bazaconii indrugate de medici!!! Poate ca au pregatire buna, dar sistemul ii transforma in ***. Asta sunt: *** Probabil ca sub 1% dintre ei raman medici cu adevarat, restul cer bani mai multi
Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.
G48ri3l • 10 decembrie 2015, 12:45
Raspunde-mi, te rog, la o intrebare. Ce a facut sistemul de sanatate privat, in aceasta perioada?? Cum sau cu ce au ajutat?? Sau daca nu au o garantie a castigului, nu sunt interesati sa acorde sprijin?? Raspunde-mi doar la prima intrebare, te rog.
Cristina • 10 decembrie 2015, 12:47
.....
Cristina • 10 decembrie 2015, 12:48
Dureros. Foarte dureros ce se intampla in tara asta. Mai presus decat VIATA sunt interesele personale, protejarea imaginii etc. In August am aflat despre mama ca are o tumora pe creier. Ni s-a zis ca nu se poate opera. Am sperat ca macar se poate face tratament (radioterapie). Dupa ce am fost trimisi de colo colo, (timp de cateva luni) sa facem altfel de "investigatii" in urma carora s-ar demonstra ca nu are si o infectie, am ajuns intr-un final, dupa cateva luni, la o comisie de medici care trebuia sa decida planul de tratament. Pt a nu-si asuma raspunderea, acestia ne-au zis ca nu se poate face nici radioterapie, ca ar putea fi periculos, etc. Ciudat..! Si in loc sa ne dea in scris ceea ce au spus, bineinteles ca ne-au trimis IAR in alta parte (centru tertiar + alte analize care sa demonstreze ca nu e infectie - despre care puteau sa ne zica din start..) doar ca sa scape de noi. In concluzie, acestia nu ne-au dat nicio sansa la nimic. Si mama inca e ok.. :( Tot ce au putut sa ne zica a fost "Maxim 12 luni de viata" ........................ Din August, in fiecare zi, in fiecare ora, in fiecare minut, de cand deschid ochii dimineata pana cand reusesc sa ii inchid, noaptea.. ma gandesc la un singur lucru.. si anume ca o sa se duca.. ca o sa fiu fara ea.. ca nu o sa ii mai aud vocea, ca nu o sa mai fie langa mine sa imi dea sfaturi, ca as face orice sa o ajut si totusi nu am ce sa fac, ca nimeni nu ne da o sansa, ca toti vor sa scape de raspundere si de noi. Ma rog la Dumnezeu sa ia ani din viata mea si sa ii mai dea ei. Am inceput sa cred in minuni... ma leg de orice speranta, altfel, simt ca mor si eu.. (Cristina. 26 ani)
Iulian • 10 decembrie 2015, 12:49
Tata, cand o sa iti ceri dreptatea in fata lor si o sa vrei sa mergi pana la capat, iti promit ca mai multi tati vor fi langa tine.
Razvan • 10 decembrie 2015, 12:54
@Marius ... noi acum ne plangem de coruptia din politica, din medicina, din interiorul institutiilor statului si tu ai pretentii de la un nenorocit de taximetrist ? Mai in gluma, mai in serios, taximetristii sunt expresia fidela a intregii societati romanesti. N-as vrea sa-i cunosti pe baietii care luau pe oamenii bolnavi de la gara de nord pana la Fundeni (pentru multi fiind ultimul drum) si la sfarsit le cereau 300 de lei. Sau pe cei care dupa evenimente culturale sau sportive refuza sa porneasca aparatul si iti cer sume uriase pe curse care nu depasesc 15 lei. Si tu voiai ca unul din asta sa sara in ajutorul unui ranit de la Colectiv ? Ah.. si sa nu ma ia cineva cu "nu generaliza". 99 din 100 asa fac. Oricine din Bucuresti poate confirma.
Tudor P. • 10 decembrie 2015, 13:05
Marius eu te cred. Am plecat de la Floreasca cu sora mea spre casa si nu era intr-o stare foarte buna. Avea dureri la rinichi. Am vrut sa luam un taxi oprit in zona si ne-a refuzat. A zis ca nu merge el pana in Militari. Pana la urma am luat-o incet pe jos pana la gura de metrou. Ma intreb care o fi rolul lor, daca refuza sa ia clienti care platesc, ca doar nu-i duce pe gratis...
Doina • 10 decembrie 2015, 13:49
Cind viata unui copil e mai putin importanta decit aparenta unui sistem corupt si incompetent! Un sistem bazat pe spaga, unde doctorul te trateaza daca dai nenorocita de spaga, unde infirmierele se ocupa daca dai nenorocita de spaga, pina si la femeia de servici trebuie sa dai nenorocita de spaga ca sa aiba bunul simt sa nu curete camera cind bolnavul doarme! Un copil frunos, destept si tinar a fost omorit de acest sistem incompetent. Rusine! Sper ca dormiti bine noaptea ***!
Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.
Tavi • 10 decembrie 2015, 13:50
Eu as vrea sa inteleg care este scopul acestor anchete si articole kilometrice, in afara de denigrarea suplimentara a unui sistem plin de lipsuri, pe care le cunoastem deja cu totii
Paul • 10 decembrie 2015, 13:59
Buna ziua, Sunt alaturi de cei care sufera in urma accidentului de la Colectiv. Din pacate, traind in Romania, veti observa ca in general nici un responsabil nu este de vina. Daca mergeti la piata, cumparatorul este de vina pentru produsele stricate. La furnizori, abonatii sunt de vina ca sunt pacaliti. La spital, pacientii sunt de vina ca sunt bolnavi. In general, toti suntem de vina ca existam pe acest pamant. Si inainte de 89 existau doua lumi paralele. Scavii, adica noi, si alesii, adica organele de partid si de stat. Dupa cum simtim pe spatele nostru, acum s-au regrupat si este la fel. Noi *** pe o parte si ei marii conducatori pe alta. Sunt deranjati de cate ori un om obisnuit are nevoie de ceva. Fac eforturi extraordinare, mai nou "pas cu pas", sa raspunda atunci cand sunt prinsi la furat. Si raspund cu aceeasi limba de lemn. "Copy paste". Cand este vorba de ei, acel formular 112 este gata semnat. Este ceva firesc. Doar banii sunt ai lor. O sa vedeti ca nimeni nu e vinovat din acest sistem sanitar. Mama mea a fost lovita pe o trecere de pietoni de un autoturism cu numere de Bulgaria cu ani in urma. Ea a fost vinovata. Acest lucru i-a declansat un cancer si a murit intr-un an. Medicii ne-au spus, dupa accident, ca nu a avut nimic. De altfel, parintii nostri, ai mei si ai sotiei, au murit de cancer in aceasta tara minunata. Cred ca acest lucru ma asteapta si pe mine. Un lucru e sigur. Daca intri intr-un spital de la noi esti terminat. Fizic si financiar.
Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.
violetavijulie.ro » Răspunsul a țâșnit imediat, cu furie: E clar, ne mint! • 10 decembrie 2015, 14:13
[…] Cititi chiar azi: Pe un părinte l-au anunțat, în fața tuturor, că i-a murit copilul, de a căzut omul pe masă de… […]
Cătălin Tolontan • 10 decembrie 2015, 14:18
@G48ri3l: ca sa fie limpede. Din pacate, eu nu vad sistemul privat drept o alternativa, in momentul acesta. Mi se pare ca sint orientati pe o rata ridicata a profitului. Interventiile importante de care am avut nevoie le-am facut la stat. Deci nu laud privatii, atentie! Dar e citat acolo un manager care spune ca au ajutat cit li s-a dat voie sa ajute.
Cătălin Tolontan • 10 decembrie 2015, 14:31
@tavi: nu exista un scop. Ce scop are un ciine care merge pe un cimp? Asta face un jurnalist. Isi face meseria, merge, intilneste oameni, le spune povestile asa cum stie sa o faca. Mai bine sau mai rau.
Marius • 10 decembrie 2015, 14:32
De la lucrurile de acest fel pleacă si cele de care ne plângem aici. Oameni ca respectivul șofer de taxi (daca asa s-a intamplat intr-adevăr) pot ajunge intr-o cat de mica poziție de conducere. De cine le va pasa? De interesul grupului si de al lor. Ceilalți suntem de decor. Viețile noastre la fel. Banii noștri contează insa pentru ei
Adela.gulai • 10 decembrie 2015, 15:16
Deci....E..GROAZNIC...CE AU TRAIT..DIN SECUNDA CIND SUNT ARSI...PINA ...AU INCHIS OCHII....DE FE A MURIT ALEX???CE SCRIE PE CERTIFICAT INML....DECE NU S A ACTIVAT CODU ROSU......IMEDIAT DE TRANSFRR EUROPEAN..VICTIME....DE CE ...CF....LEGI...SPATIU SCHENGEWN.....ALERTA ..DE M.INTOXICATIE CHIMICA...DLE BANICIOIU ARAFAT..AVETI COPII....?????SE PARE CA NU......ATLFEL..NU A TI FI ACTIONAT ...ASA CRIMINAL.......STII CE INSEAMNA SA AI 29tiberi stop cardiorespirator....insirati.njos..bordura....si sa INTERZICI..ACCESUL..PRIVATILIR ..LA MANEVRE RESUSCITARE......A SALVARILOR ...PRIVATE.....EGAL..GENOCIDDDDDDDDDD ...
danutza • 10 decembrie 2015, 15:19
Alex a fost un copil minunat, iar parintii lui sunt niste oameni cum rar mai gasesti in ziua de azi. nu am cuvinte sa va spun cat de deosebiti sunt. pe Alex l-au educat sa fie cum mult bun-simt, asa cum sunt si ei. poate ca, in ziua de azi, asta e un handicap. revenind, e clar ca niste orgolii si un sistem dezastruos sanitar l-au omorat pe bunul si desteptul nostru Alex. as fi curioasa daca macar moral, vreunul dintre fostii si actualii guvernanti se simt vinovati, pt ca de starea sistemului sanitar sunt direct raspunzatori. au promovat si perpetuat coruptia pana la cel mai inalt nivel. s-au perindat in posturi cheie doar ca sa faca avere. imi amintesc de un caz: un prieten imi povestea cum i-a povestit o prietena, evreica din Germania, ca, dupa ce a beneficat de tratament la sanatoriul Techirghiol, s-a dus la min sanatatii, eugen nicolaescu si i-a spus ca e dispusa sa investeasca in sanatoriu pt renovare si modernizare, sa ii asigure pacienti constant din Germani si Israel, iar statul roman sa intre cu 50% in afacere. singura intrebare de interes a ministrului a fost: " partea mea care e????" femeia a ramas siderata, i-a spus sa se mai gandeasca si revine cu telefonul. cand a revenit, aceeasi intrebare obsesiva: " partea mea care e????" la aceste cuvinte, femeia a plecat in Germania si nici ca a mai revenit in Romania. sa mai amintesc si ca acelasi ministru a cumparat vaccinul antiHPV cu 24 mil euro , bani care au fost aruncati la gunoi?? coruptia ucide, dar si nepasarea. daca nu schimbam nimic, vom plange si data viitoare dupa un alt Alex.... cam despre asta vorbim.
Adela.gulai • 10 decembrie 2015, 15:31
Deci.....DE CE SMURDU...A VENIT ...TIRZIU..CU POZE FOTO....TVURI...CIND SE NUMARAU.MORTII.....UNDE ESTE CORTUL..IMENS....SPITALUL MOBIL....DE MII DE EURO.....CU..TARGI..STRYKERE...MATERIALE.....TRUSE MULTE..SUNT CEL.PUTIN.O SUTA....PATURI..MOBILE..CE TRREBUIAU INSTALATE IMEDIAT.......DE CE AU VENIT ..IMPERTINENTI......TIRZIU....HAINELE.ROSII..CIND AU...VENIT....IESITI.""Din.ZONA...SALVARI.DESTAT...SABIFU.....CARE MINCASE GREUL...IESITI..DIN.CIMPU.TRAGEDIEI..MISCATI.VA IN TEREN...ACUM....LA CAZURILE VIASTRE......CAZURI CARE AU ASTEPTAT....150min...de asteptare....apoi..DECLARATII....MINCINOASE.....CA PRIVATII..LE AU EFECTUAT..DE AIA NU AU VENIT CA AU SALVAT BUCURESTENII..CIVILI..MINCIUNI.....ECHIPAJELE SALVARII..BUCURESTI....INTOXICATI..IN STARE DE SOC....TRAUMATIC AU MUNCIT PINA DIMINEATA....FARA SA BEA O CANA DE APA MACAR.....RUSINEEEEEEEE..***...POATE ..PROCURATURA PARCHETUL....VOR DEMONSTRA ASTA .....ADEVARULLLLLLL
Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.
Americanul • 10 decembrie 2015, 15:57
Cataline- primul lucru care ar trebuii sa-l faca Ciolos incepind de maine : un program national Antispaga , si cu pedepse dure pentru nereespectare. atat pentru cel care da cat si cel care primeste. Pentru ca spaga face parte din ADN-ul acestei natii. 2. As infiinta la nivel national o linie telefonica "hotline" pentru sezizari si un minister care sa se ocupe de investigarea si cercetarea acestora, care sa tina de ministerul justitiei, pentru doctori, profesori si alti functionari publici chiar si pentru unii privati, asa cum este in strainatate, functionarii platiti din banii publici trebuie pusi in slujba cetatenilor nu invers. In occident exista ministere specifice , care se ocupa cu licentierea si urmareste respectarea si aplicarea normelor in vigoare atat pentru protectia consumatorului dar si pentru protectia firmelor, deci se urmareste un echilibru. Iar amenzile pentru nerespectare sunt drastice. 3. As schimba legea Taximetrelor, in America taximetristii aflati in functiune ( cu lumina alba deschisa) NU AU VOIE sa refuze clientii altfel risca sa ramana fara licenta daca li se face sesizare. In romania exista aceasta lege, sau nu e normal sa existe? Ca ia-ti transformat pe astia in gangsteri nu taximetristi !! Vreti sa va luati tara inapoi fratilor, incepeti cu inceptul, sa refuzati sa mai bagati gunoiul sub pres si sa va prefaceti ca totul e ok. Nu trebuie sa inventati voi nimic, doar sa invatati de la altii, si sa aveti bunavointa sa va schimbati .
danutza • 10 decembrie 2015, 16:15
@ o parere: stii tu ce parinti credinciosi sunt? problema e ca un copil , in ziua de azi, are multa personalitate si extrem de putini se gandesc la cele sfinte si incearca sa faca voia Domnului. e adevarat ca cluburile sunt niste locuri care potolesc niste patimi, dar, fie vorba, cati dintre noi nu am intrat intr-un club? Alex chiar era un copil cuminte si credincios. a mers la concert din curiozitate si pentru ca era gratis intrarea ( o alta viclenie ca sa atraga tinerii). nu le putem pretinde tinerilor nostri sa nu mai mearga in cluburi. trebuie sa se convinga singuri ca in afara de multa galagie, fum gros de tigara, droguri si bautura, altceva nu gasesc acolo. dar, chaque age a ses plaisirs... Alex a mers la un concert. aparent un lucru nevinovat. nu trebuia sa se intample ce s-a intamplat. faptul ca focul s-a extins in nici 2 minute da mult de gandit. nu exclud o mana criminala. acel club era un loc unde se petrecusera lucruri oribile in trecut ( vezi concertele formatiei Behemoth cu melodia Blow Your Trumpets Gabriel, in club sau ale formatiei Watain - Outlaw -Live In Club Colectiv Bucharest Romania 07-04-2014) asa ca niste zanatici, in numele lui satan, e posibil sa fi incendiat clubul. nu stim, pana acum, care e adevarul. sunt niste supozitii legate de cauze. atat! oricum, macar pentru a onora memoria celor plecati la Domnul, trebuie sa stim adevarul. e mare pacat de atatia tineri frumosi si buni ca au sfarsit atat de crunt. iar vinovatii...sa plateasca!
Arthur • 10 decembrie 2015, 16:57
Am o singura intrebare pentru dl. Tolontan: daca tatal lui Alex nu ar fi facut scandal si nu ar fi contestat medicii care i-au tinut in viata baiatul un numar de zile,ar mai fi facut reportajul sfasietor despre moartea lui Alex? faptul ca din 60 de victime se insista pe acest caz nu este oare urmarea acuzelor fondate sau nefondate ale tatalui? Crede dl. Tolontan ca in urma acestui reportaj incendiile din neglijenta vor disparea ,iar sistemul medica roman va ajunge imediat la nivel european avansat? Sau mai buna este "solutia" macovei de deramare a tuturor spitalelelor caci sunt romanesti,deci infecte (tate!)? Hai sa vedem si cati au fost salvati de ISU si de medicii nostrii si vom ve4dea ca suntem pe plus,poate faceti un reportaj si cu un tata reconuscator ca i s-a salvat copilul!
Cătălin Tolontan • 10 decembrie 2015, 17:15
@Arthur: am scris mii de articole pozitive in viata de jurnalist. De fapt, nici nu cred ca acesta este un articol negativ. Pur si simplu el e asa cum e. Cit despre faptul ca ”sintem pe plus” aceasta e o afirmatie care ce vrea sa spuna? Ca n-au murit toti cei din Club? Asta e de bine? Si nu in ultimul rind: unde face tatal scandal? Mai ales impotriva ”Medicilor care i-au tinut in viata copilul”? E o nota de superioritate in mesajul dvs usor de reperat si usor de intuit din ce domeniu profesional vine. Stati linistit, aici nu e nici un conflict al profesiilor. E o invitatie de a ne trata semenii cu mai mult respect.
Irena • 10 decembrie 2015, 17:33
Domnule Tolontan, Eu observ totusi cateva neconcordante logice ale acestei povesti. 1.Domnii spun ca joi dupa-amiaza li s-ar fi spus ca medicii belgieni ar fi selectat pacientul pentru plecare. Si ca spitalul lui Alex a fost primul vizitat de catre acestia. 2.Din presa stim ca medicii belgieni abia VINERI, deci aproape 24 de ore mai tarziu, au dat lista oficiala a pacientilor selctati, ABIA dupa ce au vazut pacientii din toate spitalele au facut selectia. In momentul in care a fost facuta selectia, insotitorii acestora sau chiar pacientii, in functie de caz, au fost pusi sa semneze formularul E112 pe care trebuia indicat spitalul unde vor fi transportati. Familia Hogea, a primit un astfel de formular? L-au semnat si completat cu numele spitalului din Brussel? Sau Viena? Sau ce au trecut pe E112?Pentru ca doar in acest caz era oficial ca al lor copil pleaca la Brussel sau Israel sau Viena.Cum de au stiut dansii inaintea tuturor ca el pleaca, inainte ca de fapt medicii straini sa aiba o imagine cu toti pacientii (imagine pe care au avut-o de abia vineri la pranz cand au terminat de vizitat toate spitalele?)Si inainte ca docotrii sa dea lista cu pacientii care trebuiau pregatiti. Cu respect pentru pierderea acestei vieti, dar oamenii acestia aveau 3 spitale, o armata de oameni, cu influenta din cate vad financiara si nu doar, oare nu tocmai acest evantai de oameni implicati si posibilitati de a alege a facut rau acestui pacient? Oare, nu tocmai faptul ca medicii stiau cata presiune s-a pus pentru Viena i-au facut sa creada ca parintii oate vor doar Viena si nu alte tari?Repet, intrebarea estentiala este: cum de au stiut parintii ca este selectat alex, cine le-a zis, ce acte oficiale au semnat in numele fiului lor,ce spital au trecut pe E112 inainte de a se imbarca intr-un avion spre o tara straina? Din cate am inteles din presa zilelor respective domnii si-au luat bilet de avion inainte ca restul pacientilor care trebuia sa plece aflasera ca vor pleca. In alta ordine de idei, daca nu au semnat nimic, nici un document de plecare oficial, docotrii au dreptate. Daca au semnat, copilul lor tb sa ajunga la spitalul semnalat pe E112 ca si in cazul restului pacientilor. , daca starea ii permitea in momentul transportului, merita aceasta sansa!
Arthur • 10 decembrie 2015, 17:52
@Tolo:gresiti nu sunt medic si nici nu mai am tangenta cu domeniul decat ca pacient!Este adevarat ca mama a fost medic (eu sunt inginer) ,dar vremurile cand mergeam cu ea in garda de noapte au trecut de mult!Mai mult nu sunt un admirator al sistemului medical din Romania mai ales la nivelul dotarilor ,dar si la nivelul personalului,mai ales cel mediu! Ce am vrut eu sa semnalez este ca de data acesta,ca si la cutremur,am impresia,ba chiar certitudinea ca medicii romani s-au implicar major si meritoriu,au salvat vieti (de aici totalul pozitiv!) si au facut cam tot ce se putea in conditiile pe care le ofera sistemul. Deci nu are niciun sens sa comparam sistemul medical romanesc cu cel din tarile avansate din UE in care se investesc bani multi chiar de sute de ani si care pot sa faca aceasta datorita PIB-ului de multe ori mai mare decat la noi,iar furaturile tind spre zero! Deci mere cu rodii nu prea se pot compara si nici critica "merele" ca nu dau ambrozie! P.S. Eu am vorbit de acest caz punctual nu ca dvs. ati fi un autor de scenarii sau reportaje 'noire"
danutza • 10 decembrie 2015, 18:13
@Alex: in Romania nu i s-a facut grefa de piele. doar in Austria, pe maini. pe spate nu era necesar. @Ovidiu: Alex nu avea arsuri de cai respiratorii grave. plamanii ii erau destul de bine, cu analizele bune. l-a omorat o infectie la plamani, pe care medicii austrieci au incercat sa o trateze, dar fara succes, stiut fiind ca bateriile intraspitalicesti sunt f rezistente. cu bacteria a venit din tara!
nausea • 10 decembrie 2015, 18:48
Buey Tolontane, abia imi mai trecuse si mie, vii iar sa ma rascolesti cu subiectul asta, nici n-am putut sa-l citesc tot, mi-au dat iar lacrimile ... Nu se face asa, lasa-ne sa uitam, sa mai acumulam ne-simtire, sa ne mai imunizam la un tip de nenorocire. Altfel nu ma vindec. Deja ma gandesc sa caut ajutor psihologic. Noi astia de citim, auzim vedem si n-avem o legatura directa cu victimile, pe noi cine ne consiliaza? Lasa-ne Tolontane, ignoranti, superficiali, nestiutori. Nu mai vreau sa stiu, e prea dureros ... O sa faca piedone monumentul ala pana la urma, din banii personali, si asta e, gata si cu #colectiv
Cătălin Tolontan • 10 decembrie 2015, 19:00
@nausea: multumim frumos! Si noi l-am scris plingind. Nu e profi, dar e adevarat.
Revin • 10 decembrie 2015, 19:04
Este uzual ca la internare sa se aprecieze suprafața corporală ca fiind mai mare, pentru a nu subdimensiona nivelul de reechilibrare. Pe parcurs se modifica diagnosticul, dar asta doar pentru ca se poate face o estimare mai exactă. Iar evoluția pacientului ars este extrem de oscilantă, faptul ca a fost doua zile la rând favorabilă nu înseamnă ABSOLUT NIMIC. Am mai spus-o aici, faptul ca nu i-au transferat mai rapid e o crima, au fost pur si simplu prea mulți. Mi se pare insa ca încet încet alunecați si dumneavoastră in căutarea senzaționalului, exista foarte putini doctori care inteleg mecanismele unei arsuri, iar dumneavoastră supuneți tratamentul unei dezbateri publice. Iar despre bacteriile ucigașe din Romania, numai de bine, sunt foarte prietenoase in comparație cu cele din Germania de exemplu.
Cătălin Tolontan • 10 decembrie 2015, 19:12
@revin: va intelegem, dar nu s-a facut nimic pe parcurs, in fiecare fisa a fost trecut 45%-50% pina in momentul plecarii.
florin • 10 decembrie 2015, 19:24
Eu nu inteleg un lucru : de ce parintii lui Alexandru au fost abordati de catre cei doi voluntari si nu de catre medicul curant? Decizia trebuia sa fie a lui sau sa fie consultat. Cei doi voluntari stiau clar situatia medicala si faptul ca sansele sa traiasca daca ar fi continuat tratamentul la acelasi spital erau mici? Daca da, atunci ok, dar si asa nu ei trebuiau sa-i abordeze pe parinti. Ca din cate inteleg (poate inteleg gresit, dar nu scrie explicit in articol) transportul si spitalizarea erau suportate de catre statul roman, nu de altcineva. Si parintii ce puteau sa spuna? Decizia de a accepta pe ce baza au luat-o? Hai afara ca e mai bine? A la bala portocala? Cum? Mai departe, vanitatea medicilor te lasa fara cuvinte. Sa pui pe primul loc imaginea unui spital si nu viata unor oameni, e strigator la cer. Si culmineaza cu frica de DNA. Va dati seama ca daca vreun medic e anchetat ca a trimis afara un ranit grav de la Colectiv, a doua zi ies oamenii in strada. Si increderea in DNA o sa fie brusc sub scorul electoral al PMP-ului..
dana iancu • 10 decembrie 2015, 20:20
Fratele meu, Liviu, a fost diagnosticat in policinica cu plata (ororile alea comuniste) in 2008 cu bronsita. I s-a spus ca nu are nimic la inima si i s a dat reteta de antibiotice. Nu fusese bronsita, ci infarct. Doctorul care il consultase era specialist in boli pulmonare, pensionar trecut de 70 ani, mi-a spus ca nu s-a gindit nicio clipa ca ar fi putut fi infarct la 49 ani. Cind fratele meu a ajuns la un spital pe propriile picioare, cu masina lui, i s-a spus direct ca are infarct, si-a pierdut cunostinta, nu s-a mai trezit. Stiu ce inseamna sa fii dragut/binecrescut cu sistemul si prin asta sa scurtezi viata celor dragi, fara voie.
Anca • 10 decembrie 2015, 20:26
@nausea: De ce sa nu scrie? De ce sa uitam? Nu avem voie sa uitam asa ceva...Sa plangem si sa ne muscam pumnii noi si copiii nostri si copiii copiilor nostri ...pana la a cata generatie? Sincer, eu m-am saturat de acest cuvant "sistem", nu-l inteleg si nu inteleg cum sa il schimbam? Sistemul este un tot format din oameni, reguli, legi , norme, etc....dar in primul rand din oameni! Domnule Tolontan, dominilor care comentati, cum schimbam sitemul, va rog...eu una m-am saturat sa traiesc cu si pe langa aceste sisteme, sa le ocolesc sau sa le fac pe plac sau sa ma plec in fata lor!
Victor • 10 decembrie 2015, 20:37
Cataline, emotionant articolul scris. Dupa parerea mea, nefiind un specialist in domeniu, este o gresala de sistem. Am citit mai sus ca medical sef ATI a spus ca daca pleaca un pacient afara se fac de ras. Absurd , peste tot in lume medicii apara interesul PACIENTULUI NU al SPITALULUi. Asta o stiu toti medicii care au colaborari cu spitale din America sau Europa. In aceste spitale americane sau europene cand primesc un pacient grav se face o COMISIE de medici de diferite profile,chirurg, anestezist, dietetician, cardiolog, psihiatru, care vorbesc cu membrii familiei pacientului in PRIVAT nu in anfiteatre de fata cu alte personae. Cineva imi spunea ca la un spital American 2 medici au discutat intre ei niste aspect din dosarul uni pacient cand stateau la coade sa-si cumpere o cafea. GHINIONUL lor a fost ca in spatele lor era un membru al familiei pacientului despre care vorbeau. Urmare cei 2 medici au fost foarte aproape de concediere si au fost scosi din comisia respectiva. Adunarea in anfiteatre reminiscenta a organizarii COMUNISTE.
Cătălin Tolontan • 10 decembrie 2015, 21:23
@Anca: nausea era malitios. Nu la adresa noastra, ci la adresa ideii ca mai bine uitam, mai bine ne resemnam, mai bine ne intoarcem la ale noastre si-l rugam pe Piedone sa ne ierte si sa se intoarca la Primarie, si pe Ponta la fel, si pe Oprea, la fel. Altfel spus, @nausea e de partea ta, @anca.
Razvan • 10 decembrie 2015, 21:38
Domnule Tolontan voi incepe prin a recunoaste ca aveti talent la scris. Articolul este emotionant, chiar rascolitor pe alocuri, dar din pacate mi se pare ca este o manipulare. Va folositi de durerea unor oameni si de emotia generata in intreaga societate de un eveniment ingrozitor pentru a transmite, ce? Sursele anonime v-au explicat oare faptul ca bacteriile criminale se afla in toate spitalele din lume si ca ele sunt atat de rezistente tocmai pentru ca in spitale de-alungul timpului au fost expuse la tot ce a inventat medicina pentru a le distruge si asa au capatat rezistenta. In ziua de luni de dupa incendiu s-a estimat ca numarul de victime s-ar putea dubla. Pe moment nimanui nu i s-a parut ciudat sau aberant. Cand, din pacate, acest lucru chiar s-a intamplat , in ciuda transportului in diverse unitati medicale din tot strainatate si in ciuda tuturor declaratiilor medicilor romani si straini ( ma refer la cei care o fac in mod asumat si public, nu sub protectia anonimatului) care au afirmat ca intr-o situatie similara e putin probabil ca vreo tara europeana sa fi reactionat mai bine, noi trebuie sa gasim niste vinovati si niste conspiratori.
Anca • 10 decembrie 2015, 21:48
@Catalin, stiu ca e de partea mea, asa cum este majoritatea de aici! Este adevarat ca din cauza emotiei nu am remarcat ironia din comentariul ei/lui! Sa nu uitam, sa-i plangem si sa nu ne resemnam! Ramane insa intrebarea : ce putem sa facem sa schimbam sistemele gresite care omoara oamenii de langa noi?
alexandru • 10 decembrie 2015, 22:04
Buna seara domnule tolo! Un Calcul simplu matematic arata in acest fel! 3000 eur / zi spitalizare. 2 zile de spitalizare pt fiecare procent de arsura! Oare alti pacienti care au avut ghinionul sa fie intr un loc nepotrivit si sa sufere o arsura grava de peste 20% din suprafata corpului au avut aceeasi minunata Sansa ca doamna ziarist sa se ocupe de cazul sau? Stiti ce inseamna sa stai 12 ore in Sala de operatii???? Cred ca povestile dumneavoastra sunt incadrate indirect in spatiu si timp! Cu scuzele de rigoare dar cred ca trebuie sa cititi cu atentie legile care confers dreptul unui pacient de a fi tratat in alte spitale din comunitatea Europeana! Cred ca acele cifre cu milioane de euro sunt bani platiti de catre Romani care nu au avut marea Sansa de a o intalni pe Doamna ziarista!
david • 10 decembrie 2015, 22:10
Cei care au scapat de foc au avut sansele de supravietuire injumatatite de sectiile ATI infecte din spitale. Cineva trebuie sa raspunda pentru aceasta situatie. Medicii stiau ce va urma si totusi nu s-au grabit sa-i transfere in strainatate pentru a le oferi o sansa in plus la viata.... Interesul pacientului primeaza, domnilor doctori! Felicitari pentru articol
Cătălin Tolontan • 10 decembrie 2015, 22:37
@Razvan: sint zeci de oameni citati in acest articol si nu e nici unul anonim. Am discutat cu fiecare din ei. Inclusiv cu medicii criticati de parinti am discutat indelung si de mai multe ori, mai multe zile la rind. Nu avem nici o intentie, nu vrem sa duca nicaieri articolul. Uneori, si stiti asta, lucrurile sint mai simple. De ce ar fi nevoie de o conspiratie ca sa reconstitui ultimele zile ale vietii unui tinar de 19 ani?
ovidiu • 10 decembrie 2015, 23:01
domnule T, cand veti scrie un articol si despre dr Boros, sau despre un alt doctor care si a facut treaba cat a putut de bine si totusi a pierdut pacientul si toti apartinatorii l au acuzat de diverse grade de incompententa, rea vointa, tergiversari, orgolii. cand veti scrie cum a ajuns doctorul Boros acasa si si a luat capul in maini si ca o cireasa de pe tort la faptul ca tocmai a pierdut un pacient de 19 ani a gasit un articol scris magistral din care rezulta ca e vina lui ca Alex de 19 ani a murit. sa nu ti vina sincer sa te muti in privat si sa faci anestezii la rinoplastii si augmentari mamare. si nu pentru bani, nu pentru conditii, nu pentru faima, ci pentru linistea ta. nu ar fi iesit din comun sa facem un exercitiu de imaginatie si sa ne straduim sa vedem lucrurile si din partea medicului.?chiar credeti ca a strigat pe holul spitalului ca nu da bolnavii sa nu se vada ca nu stie trata plagile? chiar e o situatie verosimila? primul lucru cand dai peste un pacient care te depaseste este sa incerci sa l transferi. nu? nu asa facem toti? de ce sa l tin si sa l pierd? cine are de castigat din asta?e imposibil de imaginat ca starea pacientul s a agravat si nu a mai fost transportabil? probabil ca e imposibil. ii urez succes domnului doctor la rinoplastii. in locul lui as fi fost deja acolo.
Cătălin Tolontan • 10 decembrie 2015, 23:11
@ovidiu: stim ca dr boros a plecat de la privat la stat si scriem chiar miine despre asta. Dar povestea e a lui Alexandru si a sistemului care a facut cit a putut. Sintem o tara plina de bune intentii si de proaste rezultate. In jurnalism, in inginerie, in politica, in spitale. Nu vreti sa poata mai mult acest sistem? Vorba unei cititoare ceva mai sus. S-a saturat de impersonalul ”sistem”. Nu vreti proceduri in spitale? Nu vreti sa recunoastem in sfirsit cit de contaminate sint spitalele noastre?
Razvan • 10 decembrie 2015, 23:14
@Catalin Tolontan- pentru ca articolul incrimineaza, sugereaza conspiratia si genereaza reactii precum cea a lui david de deasupra fara a demonstra nimic defapt.
Mircea • 10 decembrie 2015, 23:35
Aveti o problema, nu pot vizualiza nici un comentariu din cele 99 , am incercat si pe Ubuntu, si pe XP!