Medic: ”La Bagdasar, răniții au fost mutați într-o secție care nu avea avizul Ministerului Sănătății”. Luați-vă TVR înapoi că altfel pierdeți tot!

Poate că nu e treaba noastră să vorbim cu medicii despre felul în care au fost tratați cei de la #Colectiv. Dar de ce nu fac asta TVR și Radio România, care au în misiunea publică taman acest lucru?

vineri, 4 decembrie 2015, 11:38

UPDATE: Interesantă e următoarea comparație. În timp ce la ”Bagdasar-Arseni” s-a umplut, practic peste noapte, o secție cu mobilier și aparatură, fără avizul Directiei Sanitare, Unitatea modernă de arși de la ”Floreasca”, inaugurată în aprilie 2015, n-a găzduit nici un ars de la Colectiv.

sectie_arsi
În stînga, Unitatea moderna de arși de la Floreasca (inaugurată în aprilie 2015 – nefuncțională în noiembrie 2015), iar în dreapta saloanele ATI de la Bagdasar, dotate peste noapte și unde au fost puși răniții fără ca pavilionul să aiba avizul MS

de Mirela Neag, Răzvan Luțac și Cătălin Tolontan

Purtător de cuvînt al Spitalului Bagdasar-Arseni și doctor ortoped, Florin Bica îl întîmpină vădit nervos pe jurnalist.

”De ce nu vă ocupați voi de sport?!”, spune, trăgîndu-și scaunul în spate. Bărbatul distins se întoarce cu o jumătate de față, semn al faptului că ar vrea ca tu, ziarist, să fii departe, poate nu direct în mă-ta, dar undeva unde ți-e rostul.

În nici un caz nu aici, nu pe capul lui.

Știți ceva? Are dreptate.

În studioul Antenei 3, Mugur Ciuvică a spus că ”mintea lui Tolontan e mai obișnuită cu fotbalul decît cu gînditul”.

Și el are dreptate.

Au dreptate criticii de pe internet cînd observă că, articolele din ultima săptămînă, cele despre spitale, nu alcătuiesc o investigație. Nu e, nici n-am pretins că e; investigație a fost chestia cu pompierii.

Nu e investigație, sînt mărturii ale medicilor și interviuri cu oficialii.

Pînă la urmă, presa nu e un scop, ci un mijloc de stabilire a faptelor, preocupare pe care istoricii o consideră unul dintre factorii-diferență dintre țările dezvoltate și cele nedezvoltate. Ca jurnalist, poți stabili faptele în moduri care nu se exclud: prin investigații sau prin căutarea celor care ți le pot povesti încrucișat. Și în multe alte feluri.

Mărturiile de azi.

Am aflat că, după dezastrul de la ”Colectiv”, o parte din răniți au fost duși la Spitalul Bagdasar-Arseni  și mutați într-o secție care nu a avut avizul Direcției de Sănătate Publică. O secție renovată, dar goală, în care paturile au fost aduse din depozite și igienizarea s-a făcut pe fugă.

Ce ne-a spus doctorul, care ne-a trimis și pozele: ”În seara de 30.10.2015 eram la serviciu, când am fost anunțați că s-a petrecut un incendiu, în urma căruia mai multe persoane se află în stare gravă și urmează să fie aduse la S.C.U.B.A. Nu o să intru foarte mult în detalii, dar în seara aceea s-au întâmplat lucruri care ne-au marcat pe mine și pe colegii mei. Am făcut cu toții eforturi uriașe pentru a salva viețile acelor tineri. S-au primit indicații din partea managerului spitalului, care, la rândul său, a primit ordin de la domnul Bănicioiu, să lăsăm impresia că dispunem de toate cele necesare îngrijirii acestui tip de pacienți”.

”Ceea ce este foarte grav este că pacienții, după ce au fost stabilizați, au fost mutați în secția veche A.T.I. a spitalului, care fusese renovată recent, dar care nu are nici măcar o adresă din partea Direcției de Sănătate Publică din care să rezulte faptul că spațiul respectiv poate permite îngrijirea unor pacienți” cadru medical Spitalul Bagdasar-Arseni

Omul continuă: ”Pacienții au fost mutați în acest loc neavizat de Ministerul Sănătății – Direcția organizare și politici sanitare. Vreau să vă spun că nu am avut nici măcar paturi și a trebuit să aducem din celelalte secții, sau paturi vechi, din depozit, nu am avut suficiente aparate de ventilație artificială (multe dintre cele existente fiind defecte), iar spațiile în care au fost ținuți pacienții nu erau nici măcar dezinfectate, deși protocolul în astfel de situații prevede ca pacienții să fie tratați în saloane sterile”.

La spital, ieri.

Managerul era plecat. Am discutat cu purtătorul de cuvînt, dr. Florin Bica:

1
Așa au arătat saloanele utilate rapid, unde au fost duși răniții


„N-am avut avizul, acesta a venit după, dar a fost o întîmplare fericită că aveam acea secţie ATI!”

 

Au dreptate cei care spun că situația din spitale nu e în aria noastră de competență ca jurnaliști. Chiar nu e.

Dar în aria cui e?

Pînă acum au fost informații.

Ce urmează e o opinie.

În aria cărei organizații media e situația infecțiilor din spitale, cea mai gravă din Europa la noi? Dar felul în care funcționează Departamentul Național de Urgențe?

Cine ar avea datoria ca, în numele publicului, să întrebe de ce noul guvern nu elimină sponsorizările, nu doar cele de la ISU, ci toate taxele de protecție cerute micilor și marilor întreprinzători?

Cine ar trebui să se întrebe, înainte de a o face un raportor ONU, de ce nimeni dintre guvernanți nu e îngrijorat că avem 40% dintre compatrioți sub limita sărăciei? Cine ar trebui să toace această temă ca să-i realizăm gravitatea?

Cine ar putea să afle ceea ce noi am aflat așa, ca niște jurnaliști sportivi rătăciți într-un ghem de emoție și de informații publice, și anume că familiile pregătesc deja procese împotriva statului român în cazul Colectiv?

Poate că se vor extinde procesele morților din cauza suprainfectării în spitale, nu doar pentru cei de la Colectiv.

Cum se va apăra statul cînd s-au folosit secții neavizate de Ministerul Sănătății, ca la Bagdasar-Arseni? Cine ar trebui să urmărească ce se va întîmpla și să povestească oamenilor?

Răspunsul este unul singur.

Asta e treaba televiziunii publice și a radioului public. E treaba agenției naționale de știri. Ele au, prin lege, datoria de a servi interesul public.

Ca să nu ni se reproșeze și nouă cum li se zice acum medicilor, ”De ce n-ați vorbit mai devreme?”, ne spunem părerea: TVR și Radio România sînt, pe distanța următorilor ani, singura speranță a publicului de a fi informat și servit cu obiectivitate la scară națională. 

Mai sînt încercări și reușite în media, dar piața nu garantează că ele vor dura. Piața nu mai susține, de una singură, media independentă.

Iar presa din România este într-o situație de catastrofă nedeclarată.

Aproape toate redacțiile de presă scrisă, cele care, cei din televiziuni o știu foarte bine, produc majoritatea subiectelor, au intrat în insolvență. Televiziunile au și ele probleme financiare. Chiar și radiourile mari sînt de vînzare, dar n-au cumpărător.

Și toți, fără excepție, suferim, în mare măsură din vina noastră, de lipsă de credibilitate.

Uniți TVR, RRA și Agerpres! Uniți-le lăsînd deoparte mofturile din interior și din exterior, uman de înțeles, dar infime în ecuația interesului cetățenilor!

250 de milioane de euro pe an este bugetul cumulat la TVR, RRA și Agerpres

Uniți-le pentru că, în afara lor, nimeni nu are forța financiară și nici șansa unică de a reașeza publicul în mijlocul relatării jurnalistice.

Dacă românii ar vedea că se schimbă ceva acolo, poate că peste un an ar accepta și mărirea taxei.

Ar privi mărirea taxei, să zicem din 2017, ca pe o investiție în ceva ce și cetățenii resimt ca pe o nevoie: investiție în încrederea că cineva îi reprezintă în raportul inegal cu autoritățile. Că cineva poate vorbi pentru ei. Că cineva poate să monitorizeze guvernul.

TVR, RRA  și Agerpres, cu bugetul lor anual depășind aproape de trei ori bugetul ProTV, sînt o resursă care poate disipa cunoaștere și poate însoți procesul de repunere a statului în folosul cetățenilor săi.

Viitorul e al țărilor care își mobilizează resursele de educație și informare a populației. TVR este o astfel de resursă.

Cetățenii nu ar fi singurii beneficiari.

Dintr-o televiziune publică ancorată în realitate, cu informații, investigații și reportaje, Guvernul și politicienii ar avea și ei de cîștigat.

Dincolo de economia la buget, că prin unire se pot raționaliza cheltuielile, un conglomerat public de media ar juca rolul unei prevenții. Să se gîndească politicienii! Ce preferați? Să continuați în aranjamente pînă vă saltă DNA sau să vă enervați în fața unei televiziuni publice puternice, care vă expune permanent erorile?!

Ce vreți, în fond, ca politicieni? Să vă duceți, precum faceți acum, la televiziunile împărțite în ”prietene” și ”dușmane”, neștiind niciodată ce agendă e în spatele celui cu care vorbiți, sau să fiți parte la o discuție fără menajamente, dar onestă și echilibrată? Nu v-ați săturat să fiți tratați fie de sus, fie periați fără să apucați, în nici una dintre variante, să rostiți vreo idee care să ajungă la oameni?

Prezent la Mihai Gâdea, Liviu Dragnea vorbea despre un plan pe 25 de ani pentru România.

Și l-a întrebat pe moderator dacă se bagă să vină și el cu idei. Oricît de mult mă critică el, că și eu nu contenesc să-l fac propagandist, Gâdea a avut un răspuns corect. Absolut corect. ”Mizați pe noi să vă criticăm”.

TVR ar putea face asta. Dar și altceva.

TVR ar putea să fie promotorul unei conversații naționale inteligente. Un plan pe 25 de ani pentru România fără media independentă e un plan urlat cu fața la apa din puț.

Uniți și eliberați media publică! E singura șansă.

Și avantajul e că atunci veți scăpa și de jurnaliștii sportivi care aleargă a proști după bacterii.

 

 

 

Comentarii (114)Adaugă comentariu

lord belial  •  5 decembrie 2015, 12:34

am intrat doar sa comentez ca nu citesc niciunul din articolele legate de spitale si medicii din romania. si ca voi respecta mereu medicii in timp ce pentru ziaristi voi rezerva *** dispretul.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Mihai  •  5 decembrie 2015, 12:59

Cornel esti praf! Imi cer scuze tuturor pentru pornirea lipsita de moderatie fata de tine... Nu stii despre ce vorbesti. Faptul ca nu intelegi sau nu ti place tipul ala de muzica, nu ti da dreptul sa speculezi, ba mai rau, sa aberezi. In clubul ala erau niste oameni extraordinar de frumosi, dincolo de faptul ca nici eu si nici altii nu ascultam muzica baietilor care cantau acolo... Nu erau nici mai beti si nici mai drogati decat sunt si altii in alte locuri similare...Oricum, cantarea incepuse de curand, cine crezi ca avusese timp sa se puna in cap? Nu era oricum ideea in cazul ala de vreo mare urgie, era doar o lansare de album ( cel mai bun album pe " sectorul " ala de muzica, facut de niste baieti care erau deasemenea de mare calitate pe treaba lor muzicala)... Asa ca, abtine-te, incearca sa faci asta...Cornele.

George  •  5 decembrie 2015, 13:10

Cataline, nu e vorba de investigatie sau nu. E vorba ca nu putem sa ne facem toti ca nu stim in ce tara traim si sa ne aratam toti stupefiati de conditiile din spitale. Nu poti sa te trezesti peste noapte si sa te revolti ca tu stai intr-o garsoniera si ai frigiderul gol, cand stii prea bine ca ai 4 clase si ai lucrat necalificat toata viata. Hai sa fim rezonabili cu totii. Acum tragem la raspundere si aratam cu degetul spre sistemul medical? Pai de unde pana unde? Ah, de constatat situatia...da...asta este. Dar cum sa o schimbam? Situatii si conditii mizere sunt in toate domeniile din romania. In educatie e tragic, sanatate la fel, servicii publice la fel. Pai peste tot e la fel. Acum toti ne focusam pe colectiv - sa-i ducem pe raniti in strainatate. OK. Ce facem cu restul? Foarte bine ca se rezolva cateva zeci de cazuri cu bani de la stat si sunt dusi la tratament in strainatate, dar restul victimelor din spitalele romanesti oare nu sunt discriminate? Ei de ce nu sunt la fel transferati pe banii statului in strainatate? Ei nu conteaza? Nu sunt tot vieti? Nu...ei nu sunt in luminile reflectoarelor, deci nu conteaza.

Ronin  •  5 decembrie 2015, 13:15

Am si eu o nedumerire.Cum se face ca toate investigatiile jurnalistice de impact din ultimii ani au acelasi traiect?D-l Tolontan este singurul ziarist de investigatie din tara?Cine da tonul si directia acestor investigatii''jurnalistice''si cum apar ele la momentele cele mai oportune si sunt preluate si pe urma rostogolite pe diferite canale de stiri sau in mediul online?Ce legatura au dezvaluirile din articol cu o parte din titlu'' Luați-vă TVR înapoi că altfel pierdeți tot!''.Adica d-l Tolontan plange pe umerii TVR,il ingrijoreaza neputinta unui posibil concurent;pai d-l Tolontan daca TVR nu poate sa faca jurnalism,foarte bine,asta-i capitalismul,mai devreme sau mai tarziu o sa traga obloanele.Nu preaslavim capitalismul,nu santem toti de dreapta in tara asta?Cine sa ia TVR-ul?Luminati-ne sa nu murim prosti!Acum TVR-ul,maine Parlamentul si uite asa bucata cu bucata o sa ne luam ''Tara''inapoi pana nu o sa mai ramana nimic din ea.Cum de nu faceati acelasi indemn in legatura cu Curtea Constitutionala in 2012 sau de ce nu in legatura cu BNR in zilele acestea care numai banca nationala nu este daca urmariti politicile acestei institutii.

ovirgulă  •  5 decembrie 2015, 13:18

mă amuză când văd că problemele doctorilor sunt referitoare la backgroundul jurnalistic al lui Cătălin, de parcă ar conta în vreun fel. nu cred că există cutii din care să nu mai ieși niciodată în viața ta. și cred că toate articolele despre Colectiv, de-aici, de pe blog, au dat dovadă de-un curaj pe care nu-l au mulți, au asumat păreri pertinente, documentate și sunt un exemplu de best practice. felicitări echipei, zic eu. și, fiindcă tot există oful ăsta cu backgroundul tău, aș putea zice că acum mingea e-n terenul statului.

Cătălin Tolontan  •  5 decembrie 2015, 13:21

@lord belial: chiar asteptam o critica de la cineva care n-a citit :-)

Ion  •  5 decembrie 2015, 13:21

Norocul nostru ca exista ganditorul Ciuvica!!!

lord belial  •  5 decembrie 2015, 13:31

@tolontan_ ba, ziaristule, noi am dus medicamente in spital. nu tu. fara sa mai facem atata zarva pe internet. cine te crezi tu, ba? danton? marat? iacobinii? tu esti zola in j'accuse? esti un *** ziarist, ba. prietenii mei duceau baxuri cu ajutoare in spitale, in timp ce tu o ardeai invetigator extraordinaire. ***

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Cătălin Tolontan  •  5 decembrie 2015, 13:33

@Ronin: ce spuneti este, iertati-ma, un sofism. Adica plecati de la ipoteza falsa si, printr-un rationament corect, ajungeti la un neadevar. Ipoteza falsa e ca toate anchetele de efect au fost facute de noi. Va dau doar exemple in cazul Colectiv: RISE a dezvoltat subiectul, e adevarat, lansat de noi, cel al clinicii moderna de arsi de la Floreasca si au ajuns la un sponsor al lui Oprescu si la cifre despre care noi habar n-aveam. Apoi, tot RISE, impreuna cu Adevarul, au sapat intr-o zona unde noi n-am intuit sa mergem, cea a firmelor care dau avize ISU, populate cu fosti oameni din sistem. Si sint doar doua exemple, exista mai multe. Iar, trecind dincolo de Colectiv, ati citit subiectele despre plagiate? Sint realizate de Emilia Sercan. Aici aveti doar ultima dintre ele. http://pressone.ro/toba-de-carte-250-de-pagini-din-teza-de-doctorat-a-ministrului-de-interne-petre-toba-sunt-copiate-din-alte-lucrari/ --------- Ipoteza dumneavoastra este gresita. Romania libera, un alt exemplu, face anchete foarte bune.

Calin  •  5 decembrie 2015, 13:36

De ce medicii care tot acuza nu au nume, nu au chip, nu au identitate? Si de ce o fac acum, când practic nu mai e nimic de facut decat de așteptat? De ce nu își asuma niciunul curajul sa iasă în față și să zică: "Eu sunt mediul George, eu afirm că în spitalul meu un salon nu e avizat pentru a primi bolnavi cu arsuri. Eu refuz să fiu părtaș la asta." Sau, dacă și-au asumat riscul de a trata bolnavi în saloane neavizate, să și-l asume până la capăt. Btw, câți dintre bolnavii de la Bagdasar-Arseni au murit din cauza infecțiilor?

Cristian  •  5 decembrie 2015, 13:40

Statul (!) roman functioneaza avand la baza coruptia... Pana sa ne schimbam mentalitatea ca popor...

Che Guevara  •  5 decembrie 2015, 14:45

1. Toti medicii primesc spaga. Este aberant sa ne facem ca nu vedem acest lucru in Romania anului 2015. Din aceasta cauza ne lovim de o solidaritate de breasla nemaintalnita in nici un alt domeniu de activitate din aceasta tara. Solidaritatea de breasla are scop protejarea acestui drept nescris al cadrelor medicale de a se bucura de venituri suplimentare celor provenite din salarii. 2. Toate cadrele medicale dau spaga. Ca sa patrunzi in sistem se platesc sume frumoase de bani. De exemplu o asistenta medicala plateste 10000 de Euro pentru a primi post. Acesti bani si-i recupereaza intr-un an. Asa se explica faptul ca spitalul de arsi nu avea personal medical la ora tragediei din colectiv. sefii de acolo asteptau sa vina cu banii viitorii angajati din aceasta institutie. Am inteles ca salariile celor din sistemul medical au fost recent majorate. Daca se pastreaza aceasta stare de lucruri privind coruptia din sistemul medical romanesc, va invit la noi investigatii domnule Tolontan. Se pare ca sunteti singurul roman care mai are coloana vertebrala.

Cătălin Tolontan  •  5 decembrie 2015, 15:25

@Che Guevara: tocmai am dat mai sus exemple de alte investigatii. Sint o sumedenie de colegi care fac o treaba buna. Asta apropo de faptul ca sint singurul care... Nu sint deloc singur. Articolele acestea, ca exemplu, sint semnate de inca doi colegi. Fara ei n-as putea face nimic. In al doilea rind, orice generalizare este sortita esecului. Nu toti medicii iau bani! Nici vorba de asa ceva. Si sa vorbim despre banii medicilor dupa ce aducem salariile la unele normale.

io  •  5 decembrie 2015, 15:27

tot respectul pentru eforturile acestor oameni. care de multe ori fac din *** bici. va mirati ca va sunt ostili? eu ma mir cum de va acorda atentie... ce ati publicat in ultimele zice sunt scrieri demne de tabloide. intoxicati cu buna stiinta. am citit despre bombe biologice, spitale care nu au vitamina c etc. situatia sistemului medical din romania e asa cum e. daca acum ati descoperit asta va rog reveniti in coconul de autosuficienta in care va aflati. dar macar renuntati sa aveti pretentii ipocrite. eforturile depuse de sistemul medical (chiar si de guvern) pentru salvarea oamenilor astora (care au mai putut fi salvati) merita apreciere. si sa nu uit, felicitari! din punctul meu de vedere, presa din romania a ajuns mai slaba decat clasa politica. si asta e, sincer, greu de realizat. sunteti unul dintre principalii autori ai acestei performante. fiti mandru! cu tot respectul (pe care de data aceasta nu vi-l port) si cu sinceritate, va doresc mult sanatate.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Ramon  •  5 decembrie 2015, 15:29

am auzit ca iadul este inchis ca nu are aviz ISU, dar după deschidere parlamentarii vor intra toți si dupa aceea vor fi internati la sectia de la Floreasca. Ce sa mai comentam, sectie de la Floreasca este un alt exemplu de batjocura la adresa populatiei, fie ca sunt motive sa nu functioneze, fie ca este ordin sa fie pastrata pentru altcineva. Ma gandesc de sarbatorile recoltei, in care doar Ceausescu avea voie sa admire produsele, in timp ce populatia se calca in picioare pentru niste cartofi de calitate (dar nu calitatea I comunista).

Adriana  •  5 decembrie 2015, 15:39

Felicitari medicilor care si-au asumat raspunderea! Era spatiu nou renovat, risc scazut de infectii intraspitalicesti, aparatura a fost dezinfectata deci ... care este problema? Nu cred ca MS dadea aviz la o sectie goala, si pana sa fie utilata mai dura cat oare? Daca ii ducea pe pacienti intr-o sectie unde aici erau mormane de moloz sau galeti cu var si saci de ciment, da era ceva negativ insa asa... Referitor la donatii si nevoile spitalelor, acele stocuri de medicamente exista si sunt mereu verificate sa nu expire, dar cantitatea lor se stabileste in functie de anii precedenti ... la noi cand a fost ultimul mare incendiu? ce medicamente si pansamente s-au folosit atunci? A spus bine ala care a spus "avem dar se vor termina" pentru ca spitalele in functie de buget achizitioneaza doar cu licitatii, ceea ce inseamna timp si din pacate pierdere de vieti.

Marli  •  5 decembrie 2015, 17:03

Nu-i vorba ca nu sunt infectii si in alte spitale oameni buni, ci ca in Romania comunista nu se declara aceste infectii, deci nu exista un plan clar in combaterea lor. Continuati sa scrieti dnule Tolontan, numai aratand cu degetul catre mizeria din spitale, se va face curatenie, la propriu.

Dan R.  •  5 decembrie 2015, 17:49

Domnul Tolontan sint in Québec (Canada) de 20 de ani si vreau sa va confirm ca, in sfirsit, ati atins un subiect fff important: televiziunea nationala (TVR). In Canada, televiziunea nationala (Radiocanada) este cea care produce cele mai multe reportage - ancheta pentru protectia publicului. Cind TVR va deveni o adevarata televiziune care apara publicul si nu Guvernul, coruptia omniprezenta in Romania va fi mult redusa. Pina atunci, eu sper ca si alti reporteri vor urma exemplul tau.

mashca  •  5 decembrie 2015, 18:08

lasati omul in pace..doar executa un ordin care trebuie dus pana la capat..si la mai mare "tolo"..iti admir inteligenta,insa mizeriile astea inepte nu isi aveau sensul si nici locul ..si da ,am ti-am citit toate articolele anterioare avand legatura cu acest subiect .. pe tine te inteleg *** ..din pacate nu ii inteleg pe cei ce urmeaza turma .. o turma care o ia pe niste drumuri calauzite de oieri cu umerii incarcati de stele si grade .. in rest ..numai bine si TOATA UNITATEA LA ORDIN

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Ghita  •  5 decembrie 2015, 18:10

Tolo, de ce nu te propui tu Procuror General sau seful DNA? Acest Saint Juste si Robespiere de Romania nu mai incape in piele de elocinta! Poate o sa te doara capul .... ca si pe ei!...? Faci tu modernizarea sistemului pe blog. Ai ceva de spus, mergi pa parchet si gata! Voi comentati si el face bani!

Vlad Tepes  •  5 decembrie 2015, 18:37

Pe vreo 30 i-a ucis focul, pe altii 30 *** lu' peste din cel mai BOLNAV si CORUPT sistem medical din yEUROPA. ROMANIA, *** dintr-un nationalist convins in 25 de ani am ajuns sa-mi fie scarba de tot ce inseamna romania(cu r mic) am ajuns sa-l vedem pe CEAUSESCU ca pe un martir din cauza *** care au condus tara asta timp de 25 de ani, *** care nici macar nu au fost in stare sa zugraveasca ce a construit el...da pai mite altceva. Nu mai votez pe nimeni niciodata in tara asta, nu ai ce alege, doar intre decat intre cancer si sida..

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Mara  •  5 decembrie 2015, 19:28

Mai bine ar deveni Tolontan ziarist de investigatii la SRI decat la GSP. Si-a depasit atributiile ocupandu-se de acest caz.

Adrian Florea  •  5 decembrie 2015, 19:58

Intr-adevar este de datoria televiziunii si radioului public sa prezinte intregii tari informatii ce priveste imteresul fiecaruia dintre noi. Traim intr-o tara in care descoperim grave nereguli acoperite cu buna stiinta de cei care lucreaza in sisteme diferite fie ele medical, invatamant, armata etc etc. Sunt deranjati medicii? Nu inteleg de ce?! daca nu le dai spaga nici nu se uita la tine sau te trateaza in batjocora. Este absolut obligatoriu sa ai cunostinte intr-un spital fie chiar si femeia de serviciu pentru a ti se acorda atentia necesara, care de altfel este obligatorie prin natura fisei de post. Ne facem ca nU stim ca trebuie sa dai spaga 5 roni unei asistente sa-ti faca o injectie? Inchidem ochii la faptul ca medicii primesc spaga ca sa-si faca datoria ? Este firesc ca medicii sa fie extrem de suparati cand sunt luati la intrebari de jurnalisti. De abia acum a inceput sa se mai auda cate ceva din neregulile din absolut toate mediile, insa pana acum nimeni nu vorbea pentru ca fie sunt intr-o legatura de ,,fraternitate" de tip mafiot toti, fie de teama sefului. Medicii au salarii foarte mici si trebiesc remunerati la adevarata lor valoare in functie nu de diplomele pe care le au, ci de rezultatele practice pe care le au. Profesorii sufera crunt. Acelasi sistem trebuie aplicat si lor. Ministerul de interne asemenea. Si lista poate continua. Toate aceste mizerii apar datorita unor legi votate de niste nemernici pe care noi i-am votat. Si intr-adevar chiar ne reprezinta si la propriu si la figurat. Din ceea ce scrie Catalin Tolontan in articolele sale sunt interesat de ce scoate la iveala prin investigatiile sale. Sportul este subiectul lui predilect in abordari, insa faptul ca prezinta un subiect de care eu sunt direct interesat si ma priveste, este in lucru pozitiv. Succes d-le Tolontan !

maigret  •  5 decembrie 2015, 20:18

Poate ca nu sunteti singurul jurnalist de investigatii din Romania,Domnule Tolontan,dar,cu siguranta,sunteti unul ADEVARAT!Tot ce scrieti e perfect ADEVARAT!Aaaa,si mi-e greata de astia alde lord belial.Apropos,mai lord beli...ai curajul sa dai ochii cu mine?Prostia poate fi eradicata intr-un singur fel:***

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Mihai  •  5 decembrie 2015, 20:40

Dupa razboi multi s-arata pentru popularitate. Absolut toate problemele astea sunt reale si romanii se plang de ele de peste 20 de ani de zile. Am cautat pe tot blogul tau: N-ai nici macar un singur articol in acest sens! E momentul prielnic acum pentru niste popularitate. Mi-e scarba de voi

Nero  •  5 decembrie 2015, 20:44

Nu mai scrieti cu "î" in interiorul cuvintelor! De douazeci de ani s-a schimbat regula de morfologie, iar daca nu va puteti adapta, inchideti fituica si nu mai perpetuati greseala!

Ovidiup  •  5 decembrie 2015, 21:11

Primul efect al descalecarii lui Reghe la Steaua: Botosani castiga la Pandurii...Vezi ma Chipciule ca se poate?!?!?! Trebuie doar sa te antrenezi mai bine, ca de restul "ne ocupam noi".....

Elena  •  5 decembrie 2015, 21:37

Eu sunt studenta la medicina si pot spune ca-s extrem de dezamagita de sistemul de sanatate. Toti se plang de el, dar nimeni nu vrea sa-l schimbe. Problemele sunt extrem de numeroase si grave pornind de la lipsa de personal, lipsa de medicamente (nu o data am vazut un doctor cumparand medicamente pentru bolnavii din ATI) pana la conditiile minime de igiena, supraaglomerarea pacientilor si lipsa aerului conditionat in salile de operatie (iar vara nu poti sau nu ar trebui sa deschizi geamul in salile de operatie pentru ca e mediu steril). Acum ne pasa din cauza tragediei de la Colectiv, dar aceste probleme erau si inainte si sunt si-n alte spitale din tara. Sincer, mie nu-mi pasa ca sunteti jurnalist sportiv. Tot ce conteaza e ca in sfarsit aceste lucruri se fac auzite, poate vor fi si intelese, poate ceva se va schimba... Salariile medicilor ca salariile din tara asta, dar cel mai important e sa stiti ca niciun medic nu se simte bine cand pierde un pacient, mai ales daca stie ca el a facut tot ce putea mai bine, dar din cauza conditiilor (lipsa medicamentelor, infectiilor nosocomiale) totul a fost in zadar. Un prof mi-a spus o data ca bine cu forta nu se face, ca atunci nu mai e bine. Poate in sfarsit o sa intelegem ca trebuie si noi sa-i ajutam sa ne ajute.

Gabi  •  5 decembrie 2015, 21:52

Am editat mesajul (primul continea erori, rog stergerea primului mesaj si lasat doar acesta): Ia uite la ei, trebuie sa se justifice jurnalistul ca cica de ce le pune intrebari ? Pai, in primul rand, pentru ca el va plateste, stimati doctori! Si al doilea rand, ca cei pentru care scrie va platesc, domnilor doctori! Jurnalistul are pe deplin dreptul de a pune intrebari, mai ales celor platiti de contribuabili! Mai mult, are pe deplin dreptul de a primi raspunsuri!

apostolulpavel  •  5 decembrie 2015, 23:39

TVR nu mai are nicio sansa. In afara unor oameni (foaaarte putini), restul sunt toti "ai cuiva". ceea ce inseamna ca o reformare sau o remobilizare a actualilor angajati in scopul atingerii scopului acestei institutii este imposibila. Asa ca solutia este una singura: desfiintarea imediata a acestei maghernite unde fiecare e ruda sau nasul cuiva si reinfiintarea ei, dupa o vreme, cu alti oameni, de preferinta fara istoric in televiziune. Reinfiintarea ar urma sa fie facuta cu o restructurare a principiilor de alegere a consiliului de administratie si a presedintelui. Cu alte cuvinte, depolitizarea institutiei. Abia apoi TVR va avea o sansa. In forma actuala, TVR e in moarte clinica. Intr-o sectie neavizata de MS si cu bacterii colcaind in fiecare colt. Verdict: septicemizarea societatii avand ca scop obtinerea unor avantaje caduce pentru cei aflati momentan la conducere.

Cristina T  •  6 decembrie 2015, 0:01

Sint asistenta la Bagdasar.S-au facut eforturi de neinchipuit;oamenii de la noi,au facut tot ceea ce le-a stat in putinta,zile,saptamâni.....pentru a salva vieti.Fiecare,a ajutat....DIN PROPRIE INITIATIVA,venind de acasa,pentru a-i primi pe raniti.A fost o desfasurare de forte,de solidaritate.....cum nu va puteti imagina.Ne intâlneam si nu vorbeam intre noi,pentru ca eram coplesiti de ceea ce vedeam.Medicii au stat zile intregi in spital,au operat ore la rând,s-au organizat.....iar voi.....murdariti GESTUL lor.E clar....daca am fi avut nesansa sa avem 1000 de raniti,ne-ati fi acuzat ca n-am igienizat corturile in care i-am fi cazat???Care tara s-a asteptat la atâtea victime DEODATA????N-ati auzit declaratiile medicilor straini???La ce va asteptati dupa 25 de ani in care voua,jurnalistilor,nu v-a pasat???N-ati stiut sa scrieti decât despre spaga.....si-atat ,in loc sa va concentrati pe coruptia din sistem....pe coruptia ”la vârf”....pe coruptia care a lasat fara fonduri spitalele si lucratorii din sanatate,pe care ii murdariti cu ceea ce scrieti.Ranitii au simtit ce efort s-a facut la Bagdasar,au simtit afectiunea,munca,devotamentul,sacrificiile personale ale fiecarui membru al echipei.Voi.....”insirând cuvinte goale...ce din coada au sa sune”murdariti toate acestea.Am fost sa-i vizitez pe Sanda si Catalin Scânteie,pentru ca Sanda ne-a fost colega.....am fost sa-i dau curaj si sa dezghet plasma care era administrata cu viteza luminii si am vazut cât de curat era totul,i-am vazut pe toti cu echipamente de protectie,manusi,masti,botosei.....am vazut totul.....si va spun ca nu stiti despre ce vorbiti.

jap jap  •  6 decembrie 2015, 0:22

Mi-au placut @Vlad Tepes si @Elena. Nu trebuie plecata urechea la protestele celor din sistem. Daca nu au parte de critica (ca concurenta nu e permisa), atunci se blazeaza si se lasa pe tanjala si nu se mai schimba nimic. Spitalele au intrat in paragina si mortii curg, ii doare in cot, au devenit si ei multirezistenti, selectionati. Si ii doare in cot fiindca sunt niste mitocani. In loc sa fie solidari cu pacientii (cum au jurat) ei sunt solidari intre ei. Instalatiile alea de spalare, defecte, alea puteau de mult sa le comande fie de gata fie sa le obtina pana azi din sponsorizari. Le dau ca tema proiect de diploma la Mecanica sau la Sudura si in vara au 50 de bucati. Gratis, doar sa se agite. Pentru toate spitalele mari din tara. Din inox, cu filtre, cu sterilizare, cu termostatare, cu presiune. Textele de genul "exista infectii intraspitalicesti ca in toata lumea, e ceva normal" sunt evident incercari de disculpare. S-a tras puternic de cifre si de interpretari la acea "conferinta". "Cei 3 morti (din 6) aproape sigur din cauza infectiei intraspitalicesti" dupa mine se traduce asa: "pentru 3 morti exista dovezi de infectare intraspitaliceasca pe care nu le putem nega oricat ne-ar placea noua s-o facem, pentru restul avem norocul ca evidentele sunt discutabile, deci nu se poate spune categoric ca sunt infectii de la noi, deci nu e infectie spitaliceasca, deci nu suntem responsabili". Cifra de 3 morti e ca in bancul ala: "cei 4 evanghelisti au fost urmatorii 3: Luca si Matei". Cam asa, i-au uitat si pe aia trimisi afara gata contaminati sau infectati, fie au avut culturile "pozitivate", fie nu, dupa plecarea lor, nu conteaza, n-au murit la ei, deci nu e vina lor, oamenii mai si mor in spitale e normal, se intampla si afara, iar daca au murit la aterizare in occident "e vina transportului si a familiei, i-am avertizat, familia i-a omorat pe cei morti afara, daca nu plecau nu mureau". Nu e evident ca de asta telefonau doctorii straini sa intrebe cu ce sa omoare bacteriile alea, ca le era clar ca erau bacterii luate din spitalele noastre, presupuse a fi cunoscute de doctorii nostri si presupus ca si stiau cu ce sa le omoare, nu aveau nici aia din occident timp sa experimenteze tot felul de antibiotice. Iar cum cifre si statistici nu exista la noi sau sunt trase de par copios, de la obraz, ca mai sus, in "conferinte", e clar ca nimeni nu poate aprecia realist situatia. Comparativ macar. Probabil ca sunt niste cifre obscene, hartia nu suporta, numai cate comentarii am citit eu aici cuprinzand marturii de experiente personale nosocomiale. Putem inventaria tezele (toate defensive, atenuante): 1. infectiile nosocomiale sunt normale, se intampla si la case mai mari 2. le-au murit si occidentalilor pacienti, asadar noi suntem de nivel occidental 3. patologia e extraordinara, nemaiintalnita 4. nu conteaza asa mult protocolul, conditiile din spital, aparatura si tratamentul, evolutia arsului e standard 5. ne-am mobilizat, am luptat pentru viata lor, evident (si asta ne e rasplata...) 6. ce vreti, astea sunt conditiile sistemului de sanatate de la noi, deci si rezultatele sunt in consecinta 7. ce poti sa le ceri la salariile astea? 8. ne-au plecat cadrele in strainatate 9. doctorii nostri sunt niste somitati, ce tot vreti 10. avem de toate, alte intrebari 11. asta e itrebare de televiziune de scandal 12. toti stiu ca arsii fac infectie, scrie in tratate, e o faza inevitabila, arsul rezista sau nu, depinde doar de el daca "lupta" 13. nu va pricepeti, toti netotii va dati cu parerea 14. Pielea e bariera pentru microbi, daca ai ramas fara ea, normal ca te infectezi, prostilor 15. "Dai in mine, dai in sistem." Dai in sistem? 16. Nu au rezistat transportului, familia i-a omorat. 17. sa iasa in fata daca are curaj, anonimele nu sunt valabile 18. parca nu se stiau lucrurile astea, v-ati gasit si voi sa sariti in sus acuma 19. iar ceilalti bolnavi, de ei nu v-a pasat, pe aia nu v-a displacut cum i-am tratat, nu v-a durut ca au murit 20. o sa vrea toti tratament in occident 21. sa fiti multumiti ca le facem baie arsilor 22. "nu mai trunchiati, voi scoateti din context exact ceea ce va convine ca sa dati in sistem" 23. protocoalele sunt pt. acoperirea doctorului 24. n-ai ce-i face, piocianicul intra in pereti, trebuie data tencuiala 25. daramat, ca la americani, solutia e alt spital, puneti banii? 26. am fost eroi, acum suntem calai...

Bubucul  •  6 decembrie 2015, 0:38

Mulțumesc pentru articol!

dudu  •  6 decembrie 2015, 2:07

dl Tolontan, dvs. ori sunteti rupt de realitate, ori va place prea mult gluma. Agerpresul e in subordinea directa a guvernului. Chiar credeti ca are vreunul din baietii si fetele de la Agerpres - care stau toata ziua si traduc cu Gugle Translate stiri de pe Reuters si AP - tupeul sa puna intrebari de genul "Oare Guvernul a procedat cum trebuie cu victimele de la Colectiv?" Pai in secunda 2 zboara pe geam si la ce competente au nu numai ca nu ii angajeaza niciun ziar, dar si la aprozar au dificultati in a prinde un job. La TVR si Radio Romania 50% din angajati sunt de pomana. Imi aduc aminte un reportaj acum doi ani, in care un flacau cica transmitea in direct de la Acvariul din Constanta. In realitate, nataraul citea direct din brosura de prezentare. La un moment dat, reporterul din platou s-a plictisit, si l-a intrebat pe neghiobul "din teren" cand a vizitat ultima oara Acvariul. Iar *** care cica transmitea de la fata locului i-a raspuns, dupa un moment de gandire "de curand!" Astia sunt baietii si fetele de la Radio Romania. Mai deschideti si dvs un Romania Actualitati si ascultati *** alea de reportaje pe care le difuzeaza, sau emisiuni de genul "muzica popoarelor" pe care le dau la o-ha la miezul noptii. Radioul si televiziunea publica sunt populate de o gramada de amatori lenesi care fac emisiuni de doi bani cu rating zero si care la sfarsitul lunii "culeg" un salariu echivalent cu cel al unui ministru. Tot va plac solicitarile pe Legea 544 - faceti o solicitare la una din institutiile astea si cereti sa vi se comunice salariul mediu pe unitate. Iar cand vine raspunsul, tineti aproape o saltea, ca o sa cadeti pe spate... Salvarea nu poate veni in veac de la presa "de interes public". BBC-ul este public si e un exemplu urias de corestitudine politica si de trust care face politica guvernului si care nu supara pe nimeni. Salvarea in Romania poate veni doar de la presa privata - asa cum e ea impartita pe prieteni/dusmani.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

r adu  •  6 decembrie 2015, 8:21

*** de la galere, adică personalul unui spital, sunt puși să vâslească cum le bate toba (legea) de pe puntea comandantului-căpitan de vas (adică guvernul), care răspunde de întregul echipaj, de marfă, de galeră. Nu sunt de vină cei de la vâsle că ........ vasul nu are dotare, că .......... ritmul de vâslit nu e adecvat, că .......... marfa nu e bine așezată în galeră, că ........ nu sunt alimente pentru vâslași........ Cei de la galere sunt puși să muncească cum s-a hotărât de alții, că ei pot hotărâ (și asta doar în ultimii ani) doar dacă schimbă galera. Hărnicia celor de la galere nu garantează direcția bună de navigat. Sănătate.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Cătălin Tolontan  •  6 decembrie 2015, 8:35

@Cristina T: Multumiri pentru toate eforturile, nu cred ca ati auzit altceva de la oameni. Dar vom pune toate intrebarile necesare. De ce la Bagdasar s-a utilat si igenizat o sectie nespecifica peste noapte si unitatea de arsi moderna de la Floreasca nu a fost data in folosinta in acelasi regim de urgenta? Mai uitati-va o data la imagini ca ele nu mint.

Viorel  •  6 decembrie 2015, 9:31

Si care sunt oare regulile site-ului, alea care trebuie respectate? Pun intrebarea deoarece constat, spre surprinderea mea, ca dreptul de a critica este acceptat numai "site-ului" nu si celor care incearca sa-si spuna parerea. Daca doriti sa fiti respectati domniile voastre dati dreptul de a fi respectati si cei care au alte pareri. Asta inseamna discutie civilizata. Fara indoiala ca nu se pot admite injurii, dar nu inteleg dece nu sunt acceptate parerile care nu coincid cu cele ale gazetei. Macar spuneti direct lucrul asta pentru a sti cum si ce putem face, pentru a nu mai pierde vremea.

semaka  •  6 decembrie 2015, 9:50

Tolontan jurnalistul ,,number one,, . Atenție articolele acestui super, mega, extra jurnalist provoacă indigestie , crize biliare ***

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Maxentiu  •  6 decembrie 2015, 10:03

Pina la urma, care e problema? Ca sectia de la Bagdasar a primit pacienti fara sa aiba aviz de la nu stiu ce directie? Sau ca sectia de la Floreasca nu a fost si ea data in folosinta peste noapte?

mihaix  •  6 decembrie 2015, 10:28

O fata de 13 ani s-a sinucis. Sistemul a considerat ca mama ei adoptiva este bolnava si nu poate avea grija de ea. Cu toate ca femeia a dovedit in instanta ca nu era bolnava, Cristina a fost mutata intr-un centru de plasament in urma cu doi ani. Pentru ca nu a mai suportat dorul de mama, fata a decis sa nu mai traiasca. Si-ar fi anuntat chiar si colegele de camera ce vrea sa faca. Fata a lasat si un bilet de adio. Politia si Protectia Copilului au deschis fiecare cate o ancheta pentru a stabili cum s-a putut intampla o asemenea tragedie. De ce nu se intervine si pentru fata asta? Tot sistemul este responsabil pentru moartea ei. Exista tragedii mai tragedii decat altele?

Tarca  •  6 decembrie 2015, 11:33

Dupa parerea dvs ce trebuiau sa faca doctorii de la acest spital?sa lase bolnavii in strada pt. O hartie ?au salvat cate vieti au putut.la spitalul de arsi a fost problema ca nu s-a folosit acea sectie.aici ca de ce s-a folosit...ca nu sunt conditii ca si in vest e clar , dar dincolo fara asigurare mori in fata spitalului.la noi contributiile la sanatate sunt mici,pt ca nivelul de trai e scazut.problema e ca beneficiaza de fonduri si cei ce nu cotizeaza.

cititor40  •  6 decembrie 2015, 11:40

Nea TOLO,matale nu stii ce scrii sau esti pe comanda automata.TOTI "PRODUCATORII" platesc cas?Eu sunt de acord cu empatia,dar cei mult strica!In cazuri similare ,in strainatate , GUVERNELE PLATESC SPITALIZAREA?Daca MEDICII au sigurat in timp record un salon trebuie criticati?Au fost cati decedati in salonul proaspat utilat?De acord cucatastrofele de guverne -de fapt cu tradatorii de neam-de pana acum ,nustiticum trebuie facut ca toti sa-si plateasca cas-ul si toate darile catre stat? Am imprumutat bascule de bani sa ne dezvoltam,am suferit multi ani sa restituim imprumuturile,am vandut flota ,combinatele,tot tot tot,si matale imi spui ca nu avem spitale ,scoli?Uiti sau te faci ca nu stii in ce vremuri ai invatat?Este normal ca dupa 21 ani de scoala ,basca pregatirea aproape zilnica,sa ai un salariu de 2200 lei,iar niste vagabonzi care in mare majoritate au furat sa aibe milioane de euro??Asta este JUSTITIA DE ASTAZI.Apropo ,dece nu faceti o investigatie privind pensiile celor din magistratura-numai impozitul este cat doua pensii medii.

Irina  •  6 decembrie 2015, 12:04

Ciuvica si cei de la A3 s-au deprofesionalizat complet de cand au devenit vajnici sustinatori ai lui Iohannis si Ciolos.

benaflek  •  6 decembrie 2015, 12:11

pentru medicii care raman in romania eu unul le as dubla salariile odata la 5 ani incepand cu varsta de 35 de ani.nu stiu ce ne vom face cand medicii cu adevarat buni se vor retrage la pensie.astia au fost intr adevar meseriasi

Bogdan S  •  6 decembrie 2015, 12:17

Cătălin Tolontan • 5 decembrie 2015, 11:15 @Dan: sinteti la fel de cinic precum omul caruia i-am raspuns mai sus. Dumneavoastra ii numiti pe soldatii romani raniti sau morti in Afganistan ”bezmetici care calca le mine”? Militarii merg acolo in uniforma tarii lor. Ati vazut secventele cu premierul si baiatul orfan, al carui tata murise pe front? Domnule Tolonton, de profesie sunt politolog, am profesat. Urmaresc evenimente si mecanisme politice. Urmaresc de putine saptamani postarile dumneavoastra, articole de fapte si opinii. Am preluat o sugestie de pe site si am ajuns asa si pe pah.ro. Utila si intrarea acolo. Termenul "bezmetic" este frust. Nu cunosc motivatia persoanei Dan care l-a folosit, caderea sa de a folosi termenul. Exista probabil un numar semnficativ de militari care au nevoie de bani multi incat sa isi intretina familii ori sa actioneze pentru idealuri patriotice, ori pentru valori personale. Intr-o multitudine de contexte si de persoane exista numeroase motive, ori mixturi de motive. Din modul de prezentare a faptelor pe care il retin din vreo 3 videouri si mai multe articole si comentarii ale dvs. am ajuns la presupunerea ca dvs. nu priviti multe fapte, mecanisme doar in alb si negru, ci cu nuante de gri. Unele le vedeti ca albe ori negre. Cam asa facem si cititorii/comentatorii. Va propun sa cugetati daca nu cumva exista o ipoteza plauzibila ca suferinta unui copil, a unor copii sa fie o fateta a unei situatii, in care un decedat militar a urmat instructiunile unor decidenti care aplica in mica masura ori deloc criterii morale atunci cand iau decizii politico-militare. Daca decedatul, decedatii in lupte banuiau ori se indoiau ca existe o realizare realmente morala/practica pentru riscul lor asumat de a muri (altele de mutilare de ex.) atunci propria lor decizie de a risca si adeverirea riscului pot indica o slabiciune a eventualului rationament al individului militar. Nu cunosc la ce se refera termenul "bezmetic" utilizat de persoana Dan dar o acceptie generala a acestui termen poate fi de "nechibzuit". Luarea in deradere a mutilarii, a uciderii prin explozia unei mine este regretabila, moralmente, insa asa cum dvs. ca jurnalist hiperbolizati ori exagerati o dimensiune pentru a penetra vreun val al ignorantei altii ori altele pot apela la acelasi procedeu cu acelasi scop.

Bradu Cornel  •  6 decembrie 2015, 13:28

Va felicit Domnule Tolontan ca ati ales sa fiti o constiinta si o Voce atat de necesare pentru acest popor. Spuneti tot, pentru ca numai astfel ne putem apara de falsele valori, pentru a vedea exact unde ne-au adus aceasta clasa politica in 25 de ani.

Petruta  •  6 decembrie 2015, 13:30

nu numai acolo sunt prbl. vedeti daca respecta regulamentele si regulile de organizare si functionare-daca blocurile operatorii / terapiile respecta suprafetele si circuitele din norme. Floreasca, sf Ioan, Sp de arsi etc nici unul are fiecare sala de operatie minim 35 mp cu spalatar propriu?domnilor ziaristi faceti cerere de vizitare si masurati suprafetele, cereti protocoalele operatorii de la salile de operatie unde au fost operati acesti pacienti si vedeti daca nu au fost si operatii septice in zilele respective....mai urmeaza

Petruta  •  6 decembrie 2015, 13:52

dl ministru Banicioiu trebuia sa plieze minsiterul sanatatii acestei situatii de criza, toate departamentele in sedinta comuna si toate problemele medicale sa fie transpuse in practica; Echipa medicala trebuia sa actioneze unitar, integrat cu minti universitare in diverse specialitati- ATI/Chir plastica/politrauma/intoxicatii etc si fiecare caz analizat in timp real si luate decizii si consemnate in foile de observatie clinica. Floreasca este singurul spital cu laborator de toxicologie performant. Am aflat cu totii la cateva zile ca cei de la Colectiv sunt si intoxicati cu substante periculoase (si ce este mai grav si cei care au fost trimisi initial acasa au revenit cu probleme pulmonare severe datorate intoxicatiilor; acestia trebuiau "scrinati" toxicologic-Nota: unde? in Bagdasar Arseni, Sf Ioan, la Arsi aceste spitale nu au laborator si nici specialisti toxicologi???atentia toxicologia este o specialitate aparte medicala), la fel am aflat ca la arsi au lucrat 3 specialisti ATI restul avand hotarare in instanta ca nu pot lucra in spitale de stat!!! Specialisti din ATI , profesori universitari din alte spitale puteau fi detasati temporar pentru a putea suplini deficitul de acolo+o analiza mai buna (la arsi nu este catedra de ATI la UMF nici la Sf ioan, nici la spitalul SRI)..a cazurilor si acest lucru il facea ministerul prin departamentele sale RUNOS etc . Chiar daca au experienta miilor de cazuri tratate in aceste spitale de specialitate, totusi anestezistii de acolo nu sunt cadre universitare si nu sunt conectati la ultimele metode de reanimare si terapie intensiva din lume (trebuie sa se stie ca "cartea" s-a jucat pentru multi dintre cei din Colectiv in domeniul terapiei intensive..) si multe altele..

petruta  •  6 decembrie 2015, 14:05

Cereti inregistrarile camerelor de supraveghere din UPU de la spitalele respective si vedeti cum au ajuns salvarile (timpul la sosire si daca au mers din spital in spital si cum au fost triati pacientii-au ajuns cei cu neurotrauma cu predilectie la Bagdasar Arseni, cei intoxicati la Floreasca??Au mers ca "musca fara cap" in noaptea respectiva sau au urmat un protocol clar cu principii medicale solide?Timpul pierdut a fost esential pentru acesti pacienti? Deciziile medicale au fost cele mai bune?Poate lua Prof Lascar decizii de terapie intensiva?,( dumnealui fiind prof univ de chirurgie plastica-dumnealui a stat mai mult pe la televiziuni in loc sa stea prin salile de operatie!!!

Cătălin Tolontan  •  6 decembrie 2015, 15:09

@viorel: e logica intrebarea vds. Acestea sint regulile de moderare pentru blog. https://www.tolo.ro/regulile-jocului/ Le gasiti acolo unde este bifa "Sunt de acord cu regulile...", chiar sub cimpul unde comentati.

Comentează