Ivan, țăranul modernizat

marți, 24 noiembrie 2015, 2:03

Cărțile despre sportivi îi pun în umbră pe autori.

Dar Ivan Patzaichin e aparte și aici. ”Ascultîndu-l pe Ivan”, cartea lui Vintilă Mihăilescu, este 100% creația autorului. Marele campion Ivan Patzaichin nu mimează că a scris-o el.

Într-o lume cu ego-ul cît China, Ivan Patzaichin s-a ghemuit, cuminte, în imaginația biografului său. De fapt, volumul apărut recent la editura Vellant nu e o biografie.

Nici nu știi ce e. O ciudățenie.

”Un jurnalist l-a întrebat odată dacă viața în sat la el ”era așa, o duritate?”. Nu, dimpotrivă, era o bunătate! a răspuns Ivan dintr-o suflare” pasaj din carte

Așa e cartea, o culegere de momente, amintiri și interpretări ale celor care îl cunosc pe Ivan. Care converg, toate, către un sens.

Vintilă Mihăilescu, de meserie antropolog de oameni cum ar zice înțelepciunea candidă a peluzei, a găsit un om în sufletul căruia să sape cu hîrlețul istoriei naționale. Pentru că Patzaichin nu e doar element de patrimoniu, avînd acasă mai multe medalii decît rezerva BNR, ci și un antierou simbolic.

Într-un fel, Ivan e ceea ce ne-am dorit să fim, dar n-am avut nici disciplina, nici rigoarea și, de fapt, nici bunătatea sufletească de a fi.

Ivan e România era să zic, dar sună pompos, Ivan e anti România, e un om care a urcat pe vrejul de fasole pînă la cer și și-a dorit să coboare cu discreție. Uitați-vă în jur! Modelul practicat e taman pe dos: să nu te mulțumești cu ce ești, să ajungi, să ai, să dovedești, să rămîi cît mai mult în prim-plan.

Ivan le-a avut pe toate și nimic nu l-a schimbat.

Povestește ”teveristul” Ionel Stoica, nu în carte, ci într-un interviu din Gazeta Sporturilor, cum l-a văzut pe Ivan plîngînd în fața oamenilor cînd și-a dat seama că va urca ultima oară pe podium.

Să știi că atîta e, gata!, să accepți, pare, în țara noastră de azi, un lucru de neînțeles.

Dar retragerea la Ivan n-a însemnat să mai ciupească ceva din fosta sa glorie. El e, așa cum spune Vintilă Mihăilescu în carte, un țăran modernizat. Noi am rămas niște țărani nemodernizați.

Sîntem, ca mental, conservatori și închistați, gata să-i pizmuim și să-i judecăm pe ceilalți.

Ce înseamnă un țăran modernizat?

Numai turiștii cred că oamenii pot trăi în casele de turtă dulce din Muzeul Satului. Patzaichin s-a dat peste cap și s-a mai născut o dată, un tînăr de 65 de ani care ajută Delta, muncește pentru linia sa de modă și pentru fundația unde își adună prietenii, de la inepuizabilul Teodor Frolu la Oana Pellea.

Toate acestea apar în cartea care nu se înșiră către o unică concluzie explicită, ci iese prin toate ferestrele înțelegerii.

Ori de cîte ori sună telefonul și văd numărul lui Ivan am o strîngere de inimă.

Sînt obișnuit, și asta cred că e valabil pentru oricine, cu telefoanele care cer. Cer socoteală, cer timp, cer atenție, cer salvarea unor situații de zi cu zi sau de-a dreptul geostrategice.

Deunăzi, cineva mi-a reclamat dispariția unor tancuri: ”Faceți o anchetă, ceva, că nu se mai poate!”.

În schimb, cînd sună Ivan, mă crispez pentru că el are mereu ceva de oferit. Niciodată de cerut, întotdeauna de oferit. Un salut, un sfat bun, o invitație în Deltă, pe care nu apuci s-o onorezi.

Google o sărbătorește azi pe Lucy, unul dintre cel mai bine conservați strămoși ai rasei umane, descoperită acum 41 de ani de antropologi.

Colegii lui Vintilă Mihăilescu spun că Lucy e un australopitec remarcabil conservat, care a trăit acum 3,5 milioane de ani.

Conform celor de la ”The Independent”, punctul său forte era acela că mergea pe două picioare, mecanism evolutiv care o face pe Lucy un demn precursor al oamenilor de azi.

Dacă la un metru înălțime, că atît avea strămoșul nostru, Lucy găsea curajul de a sta în picioare într-o lume puțin mai ostilă decît cea de azi, poate că nu e tîrziu să ne ridicăm un pic pe vîrfuri și să-l privim pe Ivan, țăranul modernizat.