DNA suspectează că banii pentru judecătoare au venit și de la un al patrulea personaj din Dosarul Transferurilor

Mai există un om, încă nenumit de procurori, care ar fi participat la colecta celor 230.000 de euro

vineri, 20 noiembrie 2015, 10:40

UPDATE: Cum au prins-o? Procurorii au la dosar înregistrări ambientale între denunțător și Geanina Terceanu. Filajul, unde a participat SRI, a fost făcut după darea mitei, dar discuțiile, susțin surse din DNA, sînt edificatoare pentru că cei doi vorbesc despre bani și despre rezolvarea procesului. De asemenea, procurorii ar fi recuperat  90.000 de euro din banii dați de mituitorii din Dosarul Transferurilor, sumă aflată în posesia surorii Geaninei Terceanu și ridicată de DNA.

de Marius Mărgărit, Justin Gafiuc și Cătălin Tolontan

”Este un caz foarte spectaculos”, susțin surse judiciare despre cazul în care judecătoarea Geanina Terceanu este acuzată că a luat mită pentru a pronunța în aprilie 2012 achitarea celor 8 inculpați din Dosarul Transferurilor.

„Mita s-a dat printr-un om care nu e din fotbal. Suma exactă este de 230.000 de euro. Iar majoritatea banilor au fost dați de Ioan Becali, cel care se considera într-un fel răspunzător pentru sistemul în care au căzut toți cei 8”, spune aceeași sursă.

Cel prin care s-au dat banii a mărturisit pentru că a fost prins într-un alt caz.

Un reprezentat DNA este chiar acum la Tribunal și cere arestarea fraților Becali, ”pentru că se tem că Giovanni să nu fie eliberat condiționat, așa cum propusese deja penitenciarul și aprobaseră judecătorii. În cîteva zile se așteapta recursul în cazul eliberării lui Giovanni Becali și DNA nu vrea să-l scape”.

În afară de Ioan și Victor Becali și Cristi Borcea mai există un nume suspectat de către procurori că a cotizat la cei 230.000 transmiși către judecătoare. Cel de-al patrulea personaj este, deocamdată, doar suspectat”, au povestit sursele.

Dosarul deschis împotriva Geaninei Terceanu a fost instrumentat de procurorul Ionuț Amariei. Judecătoarea de la Tribunalul București a rămas în atenția DNA nu doar pentru Dosarul Transferurilor, ci pentru mai multe cazuri unde este suspectată.

Comentarii (29)Adaugă comentariu

Maricel  •  20 noiembrie 2015, 10:50

Vrajeala! De ce nu se sesizeaza Dna Kovessi dupa ce justitia, respectiv judecatoriu cu coloana vertebrala au anulat pt fals actele la doua case ale lui Johannis sa cerceteze partea penala? Acum domnul presedinte urmareste un recurs in anulare desi asa ceva nu mai exista in civil de peste 15 ani fiind desfiintat.

Dan  •  20 noiembrie 2015, 10:52

Dupa eliberarea lui Gigi Becali, daca ar urma si eliberarea acestor mafiosi ne intoarcem exact de unde am plecat. Ei nu s-au schimbat, sunt la fel; societatea romaneasca va fi din nou umilita de prezenta, sfaturile si smecheriile lor.

Catalin  •  20 noiembrie 2015, 11:07

@Maricel: cine a facut falsul in cazul Iohannis? Despre ce vorbesti @tolo.ro: mi mi se pare ca au asteptat pana la iesirea lor din puscarie, ca sa nu faca contopire. Interesant, pare ca oamaneii de acolo au strategii puse la punct.

Dan  •  20 noiembrie 2015, 11:40

Dupa ce acest personaj numit Becali, o sa iasa din puscarie, asa cum spunea cineva mai sus, o sa fie din nou in atentia presei scrisa si vorbita, dar nu pentru caracterul sau"imaculat", ci pentru ca este un''mare om de fotbal". Presa il acuza, presa il ridica, iar noi, cititorii dvs, nu facem altceva decat sa asistam neputinciosi, la un spectacol grotesc, cu presa in rol principal si acelasi scenariu de doi bani. PS: Acest comentariu nu face atingere la autorul acestui articol, unul dintre putinii oameni cu caracter din presa.

Cătălin Tolontan  •  20 noiembrie 2015, 12:33

@Dan: sint mii de oameni care au caracter in presa. Mii, nu sute! Altfel cum credeti ca ati afla, zi de zi, atitea lucruri?

Darius  •  20 noiembrie 2015, 12:37

Tolo ... Esti coco ? Cum te dai ? Sa vad o ancheta clara legata de caselelui El presidente ...

Cata  •  20 noiembrie 2015, 12:41

SOCANT ... sau poate nu ... Oricum, mi-aduc aminte ca atunci cand CAB a invalidat sentinta de la TB a fost o mare dezbatere publica : cum se explica aceasta diferenta SOCANTA intre decizii ale instantelor diferite pe aceeasi speta ... Uite asa se explica : SPAGA

papai  •  20 noiembrie 2015, 12:59

@maricel pari postac si tu, repeti ca papagalul una si buna @ catalin falsul a fost facut de notarul care a legalizat actele de succesiune ale " primei doamne " in articoul precedent de pe acest blog am postat si link catre motivarea de pe site-ul tribunalului brasov

Dan  •  20 noiembrie 2015, 13:26

Vai mama lor de mafioti. Abia au reusit sa stranga 230.000 de euro sa dea mita. Si doamna judecator... cum sa te manjesti numai pentru atat? lol...asta inseamna sa fii mafiot?!

gannicus  •  20 noiembrie 2015, 13:56

o fi asa legea , dar nu este corect ca Giovanni sa faca 1/3 pt ca a trecut de 60 de ani , cand a savarsit faptele era in floarea varstei , a cui e vina ca s-a taraganat treaba 8 ani ?

Vlad  •  20 noiembrie 2015, 14:08

Sunt printre ce care au NENOROCIT fotbalul si societatea... cred ca orice strategie a DNA sa nu primeasca acea contopire este bine venita.

florin  •  20 noiembrie 2015, 14:38

tolo ai vazut filmul ”kill the messenger”?este o drama biografica despre un ziarist care a anchetat si descoperit lucruri incredibile despre CIA,cu jeremy renner in rol principal.

17 Nentori Tirana  •  20 noiembrie 2015, 14:41

iata ce spune un MINISTRU adevarat apropo de tot ce e legat de Steaua, de deciziile aberante ale justitiei. Elisabeta Lipă, actualul ministru al Sportului și fost președinte al CS Dinamo, crede că "Dinamo Badea" nu are ce să ceară în conflict. Iată cîteva declarații pentru GSP.RO: "Iar e aceeași tevatură. Cei de la CSFC Dinamo nu au dreptul legal de a solicita nimic, întrucît tot ceea ce există în Complexul Sportiv din Ștefan cel Mare este în proprietatea statului. Adica exact ce va tot spun de un an de zile: Ministerele, Oprea, Boroi sint doar niste administratori, nu au nimic in proprietate. Actiunea legata de proprietatea intelectuala marca Steaua este ilegala, judecatoarele care au creat haosul trebuie atent urmarite, Cine sint ? Ce legatura au cu Oprea, Iordanescu, Nastase, Seres, Cocos, pestii lui Basescu Bravo Lipa !

FYRY  •  20 noiembrie 2015, 14:53

ole ole machidonu n parnaie

cfr  •  20 noiembrie 2015, 15:31

Poate ca asta mai tacea daca, pe langa puscarie, platea si pagubele. Asa, acum iese si e fata fecioara. Sunt disperat. Eu nu pot decide confiscarea averii de la hoti. Asta o poate decide doar, justitia (in) dependenta.

ovidel  •  20 noiembrie 2015, 16:44

Pai societatea romaneasca dinainte si de dupa 89 a functionat pe baza de spaga si daca dreptatea era de partea ta.Una e sa o ai, alta sa o obtii. Daca baietii au dat spaga precum se pare au facut ce a functionat zeci de ani.Poti fi sigur ca au dat in multe alte situatii si ca multi altii au dat si primit. Sunt doar foarte curios daca DNA o sa astepte de fiecare data sa isi ispaseasca o pedeapsa , apoi sa scoata la '"lumina' alt caz.Ei stiu tot ca SRI stie si ce ai mancat aseara si unde.Da tot sunt curios.Daca au dat de 100 de ori spaga urmeaza sa faca cat?1000 de ani de inchisoare? Pana la urma ii omoara cu zile ca nu e simplu sa fi eliberat apoi iar saltat si tot asa...Si ce tari si mari se dadeau candva!!Pana la urma exista justitie divina se pare macar ca e facuta de oameni stramb!

Che Guevara  •  20 noiembrie 2015, 16:52

Toti acesti oameni sunt toxici pentru viata publica romaneasca. Putin imi pasa daca vor fi prinsi ca au trecut pe galben sau pentru oricare dintre crimele comise. Oricum faptele lor sunt mult mai multe si mai grave decat cele pentru care a reusit sa ii lege justitia din Romania. Sub nici o forma acesti indivizi nu mai au ce sa caute in libertate.

andrei  •  20 noiembrie 2015, 16:54

Dumneavoastra gresiti vreodata, sau s-a intamplat sa va prinda valul "pe surse" d-le Catalim ? De exemplu in cazul Arafat ? Raed.

Catalin  •  20 noiembrie 2015, 17:05

@papai: am vazut linkul. Nu ma pricep la termenii juridici, dar nu scrie niciunde ca s-a constatatat un fals si de catre cine ar fi facut.

Cătălin Tolontan  •  20 noiembrie 2015, 17:15

@andrei: da, gresim, nu sintem infailibili. In cazul ISU inca sintem departe de a enumera toate faptele care sa clarifice ce s-a intimplat la ”Colectiv”. Cind spunem „sa enumeram” nu ne gindim doar la noi, presa, ci si la societate in general.

ion  •  20 noiembrie 2015, 17:40

Eliberarea conditionata dupa executarea unei treimi din pedeapsa in cazul celor trecuti de 60 de ani, sau dupa executarea a doua treimi din pedeapsa in cazul celor sub 60 de ani NU ESTE OBLIGATORIE! Judecatorul poate decide sau NU. PUNCT! Daca judecatorul apreciaza ca cel in cauza nu trebuie eliberat, RESPINGE CEREREA! Condamnatul poate executa pedeapsa in termen. Deci Ioan Becali nu e musai si nu trebuie eliberat conditionat, mai ales ca nu s-a recuperat prejudicul, chiar daca dupa vechiul cod acest lucru nu era obligatoriu cum este dupa noul cod penal. Judecatorii sunt inamovibili si speram ca ii vor respinge cererea de eliberare conditionata infractoriului notoriu Ioan Becali.

Dan  •  20 noiembrie 2015, 20:06

Ok! Și al patrulea nume?????

Doru Rudina  •  20 noiembrie 2015, 21:22

Societatea noastra nu se va face bine nici in 2000 de ani.Si pe timpul raposatului se fura cu acte si in cirdasie cu justitia si militia

cezar  •  23 noiembrie 2015, 6:46

@darius si maricel legata de caselelui El presidente ... Ortografia este stiinta exacta.

Xrite  •  25 noiembrie 2015, 22:20

Daca fratii Becali au reusit sa mituiasca un judecator de la Curtea de Apel Bucuresti, nu s-ar impune un control judiciar sau mai bine un control al DNA la Judecatoria Medgidia?

Xrite  •  25 noiembrie 2015, 22:22

inclusiv Poarta Alba?

Xrite  •  25 noiembrie 2015, 22:35

Bai Maricel hai sa-ti dau eu o speta reala ca vad ca te pricepi la justitie. O familie a avut grija de o batrana cu care incheiat un contract de vanzare cumparare ca la moartea aceteia sa le ramana lor gospodaria. Au facut imbunatatiri substantiale, au investit bani multi, au avut grija de batrana (nu le-a fost reprosat nimic, rudele acesteia stand 3 case "mai incolo") timp de 5 ani. Batrana a murit, aceasta familie s-a ingrijit sa aiba parte de "cele crestinesti" inmormantare (bani la popa), pomeni etc. Dupa 19 ani se trezesc niste nepoti de-ai doilea din Bucuresti ca au o matusa de la care pot mosteni ceva. Da familia aceasta in judecata ca fiind cumparatori de rea credinta. Si castiga. Noroc ca la recurs s-a gasit un judecator destept care a reparat mitocania si "reaua credinta, lipsa de experienta probabil aviditatea de bani" a judecatorului de fond. Justitia e cam de cacao in romania. Uita-te la scandalul de anul asta privind admiterea in Institutul de Magistratura. Spagi, pile, relatii... Judecatori ajunsi pe copiat.

rzvn  •  28 noiembrie 2015, 5:52

este clar ca in tara asta daca vrei sa faci ceva bine trebuie sa faci pe ascuns totul. multi dintre acesti oameni care au ajuns la puscarie sunt cei care au investiti sau imprumutat (pentru ca alta cale legala se pare ca nu exista sa investesti in fotbalul romanesc) bani din propriile buzunare sau firme. acesti oameni investesc bani nu ii dau pe gratis unor cluburi. problema este deci cum ar fi putut ei sa restraga profiturile in urma "investitiei" lor ? pai legal nu se poate face iar pentru ca nu avem legi astazi un intreg domeniu este nefinantat . sportul este in colaps financiar din lipsa finantarii iar cei care il finantau ,"ilegal" daca doriti voi sa spuneti, pentru ca doar asa se putea face , au ajuns la puscarie si nu vor mai finanta vreodata sportul romanesc. in final toti pierdem. ne trebuie legi in domeniul finantarii domeniului sportiv foarte rapid

rzvn  •  28 noiembrie 2015, 5:53

ma intreb de ce nu au venit dna si anaf si politia sa ii arestezi pe oameni astia atunci cand au venit cu bani copiilor lor de acasa si i-au bagat in acest fund fara sac numir fotbalul romanesc si sportul romanesc ?

Comentează