vineri, 6 noiembrie 2015, 5:09
UPDATE: Pe contul sau de facebook, Raed Arafat recunoaște că ”Sunt total deacord ca solicitarea de sponsorizari de la firme si agenti economici pe care ii controleaza ISU Bucuresti este un conflict de interese foarte serios si este de natura de a afecta corectitudinea si echidistanta celor care efectueaza controalele si inspectia la diferite firme”. Dar el considera ”fara discernmant mentionarea Fundatiei in articol” si pornește de la ipoteza ca există o intentie ascunsa în spatele articolului: ”Nu inteleg insa ce se doreste prin amestecul Fundatiei pentru SMURD in aceasta problema”
UPDATE: Primăria a închis Național Arena! Meciul Steaua – Botoșani de duminică s-a mutat la Cluj. ”Am discutat cu cei de la ISU București și cu cei de la IGSU. Înțelegem că e un moment de toleranță zero la risc și, de aceea, închidem Stadionul Național pînă vom primi autorizația de le pompieri. În două săptămîni credem că va fi gata”. Cum de sînteți, după 4 ani de încercări, atît de optimiști că o să o luați în două săptămîni? ”Pentru că am discutat și cu pompierii și cu cei de la MLPAT și nu mai e de făcut decît un agrement de norme între norma românească și cea europeană. Restul lucrurilor au fost făcute mai demult, nu vreau să intru acum în nici o polemică”, ne-a spus un oficial de la Primăria Capitalei.
UPDATE: Într-un comunicat, fundația SMURD susține că ”De la fundația noastră, catre ISU Bucuresti-Ilfov au fost donate bunuri, in cadrul proiectelor realizate, dar nu au fost donați bani”. Și că, ”în privința Asociatiilor „Dealul Spirii” Bucuresti, Ilfov nu au fost donati nici bani, nici bunuri”. După un schimb de mailuri, Fundația a revenit în această dimineață, spunînd că ” Mai avem o mentiune la intrebarea dvs privind donatiile in bani: Fundatia pentru SMURD nu doneaza bani catre Asociatiile ISU, cu exceptia ajutorului de inmormantare cum a fost cazul pompierului paramedic decedat in august 2015, la Constanta”. La finalul textului, gasiti donatiile fundatiei SMURD catre ISU Bucuresti, asa cum ne-au fost ele comunicate.
UPDATE: În afară de ISU și de Primăria Sectorului 4, DNA a ridicat vineri seară documente și de la Autoritatea Național Sanitar Veterinară și pentru Protecția Alimentelor. (ANSVPA). Surse din instituție susțin că instituția, mai exact direcția bucureșteană a acesteia, fusese notificată că patronii de la club s-au înregistrat pe proprie răspundere și era obligată să-i controleze. Ceea ce nu a făcut. Surse din instituție susțin că: ”La percheziții, Ion Sorin Mitrea, fratele lui Miron Mitrea, a primit un jandarm care se deplasa peste tot cu el. Mitrea este prietenul cel mai bun al lui Ovidiu Zvorișteanu, directorul DSVSA Bucuresti, care ar fi trebuit sa verifice clubul colectiv”.
de Mirela Neag și Cătălin Tolontan
Mari companii de servicii publice precum Apa Nova și GDF Suez.
Toată floarea cea vestită a hipermarketurilor, de la Billa la Kaufland și de la Lidl la Carrefour.
Sutele de magazine din lanțul Mega Image. Dar și Asociația Dedeman. Plus Magazinul Unirea Shopping Center.
Sau firma UTI a lui Tiberiu Urdăreanu și SC Niro a lui Nicolae Dumitru ”Niro”.
Toate acestea și multe altele au sponsorizat Asociația pompierilor din Dealul Spirii. ”Au făcut-o de bunăvoie, cu cît a putut fiecare să ajute”, explică, în detaliu și netulburat, chiar promotorul sistemului, colonelul Stelian Duduș, fostul șef de pînă în 2015 al celei mai mari unități de pompieri din țară.
”Mai bine adunai sponsorizări pentru o Asociație privată, bani de care știai că vei beneficia și tu, în loc să strîngi amenzi pentru buget, că leafa tot aia ți-o dădea!” Pompier de la ISU București
Mai bine așa.
”Mai ales că șeful îți fixa normă la sponsorizări!”, întăresc oamenii din interior.
Și uite așa și-au făcut socoteala cei 96 de inspectori care, în 2014, în numele prevenirii incendiilor, au bătut Bucureștiul ca să dea avize, autorizații și să controleze firmele, cluburile, magazinele și mall-urile.
”Noi sîntem o structură militarizată, a Ministerului de Interne, ordinul nu se discută, se execută. A fost nevoie de sponsorizări, le-am adus!”, întărește o sursă.
Rezultatele se văd lesne în cifre.
Pe vremea sponsorizărilor 2010-2014, amenzile au fost mult mai mici decît în 2015, cînd sponsorizările au încetat, după ce noua conducere a ISU a avut nevoie de o ședință cu defibrilatoarele pe masă.
3,6 milioane de lei cumulează amenzile date de ISU București-Ilfov în primele 9 luni ale lui 2015
1,4 milioane de lei cumulează amenzile ISU București și ISU Ilfov în cele 12 luni ale lui 2014
”Hai s-o spunem pe aia dreaptă! Nu amenzile ne interesau. Pe vremea lui Duduș, ori aduceai sponsorizări, ori erai incompetent”. Acum, oamenii din interior reclamă o înăsprire a sistemului din unitate. Și alte probleme. ”Credeți-ne, sînt mai multe lucruri în neregulă”, zice ei.
Care sînt lefurile inspectorilor-pompieri? Un tînăr abia intrat în sistem ia în jur de 2.000 de lei, iar un șef de tură ajunge la 3.000 de lei.
”Oamenii trebuie să știe adevărul. În București și Ilfov noi avem înregistrate 40.000 de obiective. Cu 60 de oameni la control, cîți sînt acum, la cîți ani îi vine rîndul unui obiectiv să fie controlat?” Pompier de la ISU
La școli, spitale și marile magazine, autorizările s-au făcut cu prioritate.
Dar sînt unele destinații unde rata de autorizare este dramatică. Grădinițele particulare de pildă.
450 de grădințe particulare sînt în București și Ilfov, dintre care doar 2 sînt autorizate!
Politizarea conducerii este altă problemă reclamată de oameni. ”Colonelul Duduș a avut proptele politice clare. Întrebați-l!”.
Nu caută nimeni un vinovat, că lucrurile sînt mult mai complicate, ca în orice colectiv imens de oameni, peste 3.000 de pompieri, supuși stresului, restricțiilor, pasiunii și intrigilor care nu lipsesc între bărbați puternici și femei curajoase. Oameni care muncesc în ture de 24 cu 48.
Adică muncesc o zi plină, de 24 de ore, și se odihnesc două, înainte de a reveni iar pentru 24 de ore nonstop. ”Înainte, programul era de 24 cu 72. Cei de la SMURD au și ei același program, de 24 cu 48, e greu și e demotivant”.
Nu cumva pasați totul la colonelul Duduș? ”Poate aveți dreptate. Dar, pe de altă parte, e normal ca un corp de pompieri să fie condus de un om impus politic?”.
”Cînd o unitate de pompieri e condusă de un om care n-a trecut în viața sa prin fum la intervenție se petrec lucruri anormale. Asta înseamnă politizare” Pompier de la ISU București-Ilfov
”Sponsorizările de la firme nu erau mari, dar, într-adevăr, ele acopereau celelalte scopuri ale organizației, nu întrajutorarea”, spune cineva. Sînt peste 60 de firme din Bucuești și Ilfov care au cotizat, inclusiv pentru cei 22.000 de lei cu care a fost cumpărat drapelul cu fir de aur al unității. ”Pentru că MAI a aprobat și nu ne-a mai dat bani”.
Dar cît erau sponsorizările de la firme? ”80% dintre ele destul de mici”. Ce înseamnă mici? ”1.500 de lei, să zicem”.
Banii adevărați, pretind oameni care cunosc cum merge organizația, se strîng din cotizații. Pentru o singură Asociație, ”Dealul Spirii”, oamenii plăteau o cotizație lunară de 15 lei, acum de 17 lei. Sînt 2.400 de membri. Achită o sumă asemănătoare și la cealaltă asociație.
80.000 de euro pe an aproximativ se strîng din cotizații la Asociația ”Dealul Spirii” a Capitalei
Și atunci de ce se mergea pe sponsorizări minore, dacă se adunau bani necesari pentru tratamente și ajutoare? ”Cam 7.000 de euro pe lună cheltuim cu întrajutorarea”. Cheltuiesc cu problemele sociale și medicale cam cît strîng. Mai bine așa decît să bată în porți la cei controlați. Dar alt calcul, conform Ministerului Finanțelor, semnalat de un cititor vorbește de o sumă de 10.000 de euro pe lună care nu se explică din cotizații. Erau sponsorizări de 120.000 de euro pe an?
Oricum, de ce o făceau? Și ce s-a întîmplat la clubul Colectiv? Și de ce tace Raed Arafat, cel căruia i se subordonează, în final, ISU? Nu știa nimic de acest sistem de sponsorizare?
Fundația SMURD este una dintre cele care au sponsorizat și ele ISU. Cînd românii au trimis banii la fundația SMURD nu s-au gîndit că acești bani ajung ca să se plimbe șefii ISU prin lume.
”În acest moment, sînt declarațiile celor trei administratori reținuți de la Colectiv versus declarațiile Antoninei Radu și ale lui George Matei, cei doi oameni de la noi”, spune un coleg al celor doi. Administratorii spun că cei doi au fost și în septembrie 2014 în control, dar și mai tîrziu. Antonina și George zic că n-au fost în viața lor la clubul Colectiv.
”Ceva e clar. Oficial, clubul nu există în baza de date a ISU. Nu există nici un raport de control al celor doi. Dacă s-a întîmplat altceva, fiecare să răspundă”Pompier de la ISU
Între timp, la ISU a descins DNA. Vrea să vadă dacă există rapoarte de control de la clubul Colectiv. Și pune întrebări inclusiv legate de sistemul de sponsorizări.
Am avut o zi avans cînd am publicat! Uite de aia nu sînt utili ziariștii în guvern, ci în ziaristică.
Mai bine.
CE SPUNE FUNDAȚIA SMURD CĂ A DAT
”In cazul de fata, destinate sustinerii activitatii SMURD Bucuresti-Ilfov, din cadrul I.S.U. „Dealul Spirii” al Municipiului
Bucuresti-Ilfov, dupa cum urmeaza:
* dotarea cu echipamente individuale de protectie pentru echipajele de prim-ajutor calificat SMURD;
* dotarea cu o autospeciala de suport logistic, echipata pentru acordarea sprijinului logistic si transportului de materiale si oxigen
pentru echipajele de prim-ajutor;
* sustinerea amenajarii si dotarii cu echipamente de instruire si electronice a centrelor de formare in primul ajutor si asistenta medicala SMURD;
* sustinerea dotarii cu mobilier a dispeceratului 112 din cadrul ISU Bucuresti
* sustinerea reabilitarii tehnice a unor autospeciale de interventie, de tip Unitate de Terapie Intensiva Mobila, autospeciala de prim-ajutor, respectiv masina de medic de urgenta, necesare interventiei in situatiile de urgenta a SMURD Bucuresti;
* dotarea echipajelor SMURD Bucuresti din cadrul I.S.U. „Dealul Spirii” al Municipiului Bucuresti-Ilfov cu motociclete pentru interventia rapida si acordarea primului ajutor calificat;
* sprijinirea participarii unei echipe de medici si paramedici-formatori SMURD, in calitate de observatori la Competitia Internationala de Prim-ajutor si descarcerare desfasurata in luna octombrie 2012, la Londra
* dotarea SMURD Bucuresti cu o autospeciala de prima interventie si comanda pentru prima interventie a echipajelor specializate SMURD pe timpul variatelor situatii de urgenta”.
jgabeata iftode • 7 noiembrie 2015, 7:18
Pentru nea Morun http://learn.org/articles/What_are_the_Typical_Work_Hours_for_a_Firefighter.html
Sorin • 7 noiembrie 2015, 7:25
Șeful ISU cică e nepotul marelui general Oprea,așa zic oamenii.Poate scriem un articol si de ce Steaua nu joaca in Ghencea si stadionul se degradează?Tot mâna marelui general Oprea sa fie?
Cătălin Tolontan • 7 noiembrie 2015, 7:37
@al: [email protected]. Multumesc!
ciupi • 7 noiembrie 2015, 7:45
mi-a placut aia cu "la noi vorbesc numai oamenii care vor sa vorbeasca"! insa ti se popreste comentariul pe "comentariul tau e in asteptare (sau asa ceva)', apoi... dispare DACA NU PLACE.
Luca • 7 noiembrie 2015, 8:36
Dudus pana sa plece la pompieri a fost sef la alimente in academia de politie o alta vaca de muls. Nu va imaginati cat s-a furat si cat se fura de acolo. Actualul rector chestorul logan a fost repus in functie de oprea dupa ce cu un an in urma fusese dat jos pt "suspiciuni" de fraude cu fonduri ue. Poate va aplecati si asupra acestui aspect. Fraudele au fost dovedite, trebuie recuperat prejudiciul , chestorul logan este tot acolo in functia de rector prin grija lui oprea.
valentin • 7 noiembrie 2015, 8:51
asta se chiama presa libera intr-o tara libera si democratica.m-a impresionat placut cum un ziarist de exceptie dar si comentariile scot in evidenta mizeria din societatea noastra.dar ne trebuie nu numai presa libera ci si institutii ale statului pt a scoate raul la suprafata si a-l distruge.am vazut cu totii ramasitele vechilui sistem cu naravurile sale si inca asta este abia un mic procent din ce mai exista.felicitari D-le tolontan.cu o zi in urma v-am numit cu toata convingera super... sper ca nu v-am periat si sunt aproape de adevar.ocupati-va putin si de radu banciu cand aveti timp ca a cam luato pe aratura cu religia.i-l urmaresc si nu-mi scapa comentariile sale pertinente si la obiect pe politica dar...i-l mai ia gura pe dinainte.succes d-le.
tudor popa • 7 noiembrie 2015, 9:04
Domnule Tolontan, vă mulțumesc pentru răspuns. Și vă doresc multă sănătate! Bănuiesc că, în meseria dumneavoastră, stresantă, psihic, și epuizantă, fizic, sănătatea este cea mai importantă. Iar domnului președinte Iohannis îi doresc în primul rând să aibă viziune politică! Este momentul dumnealui, numai dumnealui poate schimba lucrurile. Exact așa cum a și promis în campania electorală de acum un an, în care vorbea foarte hotărât despre lucruri care unora li s-au părut, poate, bizare: reconstrucția morală a României, ieșirea din mentalitățile păguboase și îndreptarea către o politică a eficienței, a transparenței și a coerenței. Iarăși poate părea bizar, dar eu pentru asta l-am votat. Aș vrea să vă povestesc o întâmplare legată chiar de alegerile de anul trecut. Soția unui prieten, o doamnă foarte serioasă și o profesionistă riguroasă în domeniul dumneaei de activitate, se afla, în noiembrie trecut, la Londra, își vizita niște rude. Așa că s-a dus să voteze la ambasada noastră de acolo. Cum se apropia de ora limită și părea să nu aibă nicio șansă să ajungă la cabina de vot, a recurs la o „stratagemă”: și-a înfășurat un pulover în jurul mijlocului, pe sub geacă, și s-a așezat la coada specială, pentru persoane cu dizabilități, femei însărcinate etc. Astfel, făcând pe gravida, a reușit să voteze. După ce mi-a povestit „ghidușia” am întrebat-o : „Nu vi se pare că descurcăreala asta tipic românească, șmechereala la care ați recurs vine în contradicție tocmai cu programul celui pe care l-ați ales?” Doamna a clipit din ochi, jenată, a reflectat câteva secunde și mi-a răspuns: „Ba da, dar sper să fie ultima dată când sunt nevoită să fac așa ceva!” Încă o dată: Multă sănătate și să auzim numai de bine!
fotbal • 7 noiembrie 2015, 9:44
are FpSMURD are raportul de activitate din 2010 pana acum? unde merg 2 % ? finantari centre de pregatire pompieri, aviatie, MAI...?
emirates • 7 noiembrie 2015, 10:06
Cum *** sa ny ai autorizare de la ISU dupa 4 ani de la inaugurare, si dupa ce s-au cheltuit 250 mil euro. Trebuia sa aiba autorizare de cand au turnat prima roaba de ciment. Nici stadionul national nu exista pana acum pt ISU? Nu mai avwm scapare in tara asta. Toate autoritatile ne distrug zilnic. Ceausescu a fost impuscat pt lucruri banale in comparatie cu ce au facut autoritatile in ultimii 25 ani.
Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.
DAN • 7 noiembrie 2015, 10:26
FOARTE BINE FACETI CA NE INFORMATI
Jon • 7 noiembrie 2015, 10:27
Din păcate numarul morților din Colectiv se ridică la 34 . Și va mai urca , din nefericire, pentru că arsurile de piele cu grad ridicat pe suprafețe mari ale corpului, sunt perfide. Acest lucru coroborat cu raspunsul Primariei și al IGSU , organisme in folosul cetătenilor, mă enervează și mai tare. Arena Națională - Lucrurile nu sunt deloc cum ni le prezintă factorii de răspundere. De ce ? Să vă explic. În 2011 când s-a recepționat Arena Națională, nu s-a dat avizul final pe niște motive, chipurile nesemnificative. Păi dacă lucrurile erau așa simple se putea amâna recepția pentru o dată ulterioară pentru a se remedia micile nereguli: mâna curentă, marcaje sau ce ne mai servește acum Primăria. Remedii executate de către constructor care ar fi trebuit să respecte proiectul de execuție. Ar fi fost și interesul constructorului să finalizeze obiectivul pentru că asta presupunea și incasarea diferenței de bani din oferta înaintată beneficiarului. Dar au trecut 5 ani și "micile" probleme nu au fost rezolvate???!!!!!! E putred ceva acolo. E foarte simplu. Solicitați o copie după Recepția Finală și veți descoperi punctul de vedere al pompierilor care explică de ce au refuzat să acorde avizul final. Nu mai mergeți doar pe explicații prin telefon. Cereți actele! Repet: 5 ani să rezolve "mici problemuțe" înseamnă foarte mult, în condițiile în care au ridicat stadionul în 2 ani. Sau nu știu cât. Oricum mai puțin de 5 ani. O zi bună.
utraian • 7 noiembrie 2015, 10:28
@emirates hai dom'le sa nu exageram. Ce va mai place.... Ceausescu a fost impuscat pentru lucruri banale? Va inteleg si subscriu ca au fost toate fortele din afara implicate in evenimentele din '89. Insa ORDIN DE TRAGERE ASUPRA POPULATIEI ti se pare un lucru banal? Asta asa, la final, lasand la o parte ce facuse pana atunci
ottonelu • 7 noiembrie 2015, 10:42
Dacă te uiți mai atent la drapelul ISGU (su ISU Bucuresti, dealul lui peshte Spiru), observi o anomalie crasă: o variațiune pe tema stemei României. Hittller cu heraldicile ale lui SS-"Divizioane" ar fi invidios!
ottonelu • 7 noiembrie 2015, 10:47
Ahaaaaa! Deci, H*i*t*l*e*r e cuvânt interzis, obscen, agresiv, jignitor! *** ....
Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.
cristi • 7 noiembrie 2015, 10:49
Cavalerul dreptatii D-l Tolontan,as dori sa rezolvati problema stadionului National.Daca acest stadion nu are avizul ISU ,inseamna ca aceasta institutie nu poate avea credibilitate.Cat despre sponsorizari,trebuie sa intelegeti ca sant normale atat timp cat distribuirea fondurilor guvernamentale sant capusate si nu pot asigura functionarea institutiilor de baza a statului,cum este si ISU.Nu putem sa avem ordine si control in tara noastra cu institutii slab finantate.Nu putem sa ajungem la prosperitate daca conducatorii care ne aduc pe crestere nu sant respectati si chiar aparati de populatie.Ganditiva cine au mers la negociere cu Presedintele din partea societatii.Apropape toti au fost oameni din vechiul guvern care stiti cu totii ce nenorociri au facut.Verificati evolutia economica a Romaniei in ultimii 26 de ani,90,91 scadere economica,eram in plina transformare cu un guvern de uniune nationala in care au fost toate partidele vremii.Ulterior este foarte interesant ce sa intamplat,92-96 patru ani de crestere economica cu guvernare PSDR,96-99 trei ani de scadere economica cu guvernare CD (PNTCD,PNL,PDL)2000 crestere cu preluarea guvernarii de catre ISARESCU,2001-2004 crestere(cea mai mare crestere a economiei in anii de dupa evenimentele din 89) cu guvernare Nastase -PSD.Inertia cresterii continua in perioada Tariceanu PNL ,guvern minoritar in parlament dar cu sustinere PSD ,asta a fost in 2005-2008.Dezastru 2009-2012 guvernare PDL,perioada in care ati vazut cu totii ce nenorociri sau produs.A urmat revoltele strazii si au venit USL,guvern condus de Ponta care a reusit sa repuna pe picioare economia.Nu am fost adeptul lui pentru ca am considerat ca nu are experienta necesara ,dar ma contrazis prin fapte.Aducetiva aminte cata bataie au mancat demonstrantii din 2012.Mai am o intrebare,in ce guver de dupa 90,TVR-ul a putut critica guvernul sub ordinea caruia era ?
Adrian • 7 noiembrie 2015, 11:26
Despre avionul SMURD cumpărat din donații și echipat pentru urgențe medicale în mod special nu se mai aude nimic. DomnulArafat și-a văzut atins interesul, promovând un acord între MAI și MApN aprobat de primul ministru interimar, respectiv generalul Oprea, șeful lui Arafat, prin care aeronavele MApN sunt la dispoziția domnului Arafat, fără să-l coste nici un leu privind întreținerea sau cheltuielile de utilizare, în condițiile în care domnul Arafat beneficiază de fonduri de la buget și de sponsorizări legale sau mai puțin legale. Când a trecut Curtea de Conturi pe acolo sau are interzis accesul? În aceste condiții, unitatea specială de aviație a acestuia, mai are utilitate sau este doar pentru imagine? Nu trebuie văzută și incompetența domnului Arafat, pentru care actuala poziție pare să-i depășească abilitățile? Serviciile de urgență se dovedesc un proiect care nu funcționează corespunzător, în ciuda fondurilor substanțiale!
ottonelu • 7 noiembrie 2015, 12:58
O declar pe Maria Andrieș drept ca pe o incompetentă incompetență, doar că pe faisebuc. E o cucoană și o cocoană teribil de sensibilă la critici. Eu zic să se ralieze (ha, ha, ha) cu fosta doamnă Roman. ***.
Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.
utraian • 7 noiembrie 2015, 13:29
@ottonelu, nu stii sa te porti cu doamnele. De fapt de la inceput am banuit ca esti Otto... Personal te-am numit "otto von ***". Andries scrie bine de tot, nu mai ai cu cine sa te lupti, te iei de doamne mai nou? Vino, ca am munitie!
Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.
utraian • 7 noiembrie 2015, 13:32
hai sa lasam investigatia d-lui Tolontan, fara influente ciudate . Ca sa citeasca si altii. Tu nu vb despre faptele de aici, vb despre d-ra Andries ca te-a respins, cum te-au respins toate
Altcineva • 7 noiembrie 2015, 13:49
@ utraian Andries *** scrie destul de bine (ma refer la scriitura pr.-zisa, nu la valabilitatea celor redactate). Partea proasta este ca n-a scris in viata ei (si, dupa cum merg lucrurile, nici n-o va face) vreun cuvintel de rau despre reprezentantele sexului frumos si sensibil, aproape toate, in viziunea ei, incarnarea perfectiunii! Totusi, exista un barbat mai rau decat toate femeile obediente din justitie si din politica, nu este greu sa i se afle identitatea! A.
Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.
dudu • 7 noiembrie 2015, 15:20
Tolo, ce usor te-a pacalit Arafat! Am sa reproduc eu singura fraza care conteaza din dreptul lor la replica, subliniind esentialul. "Am dori sa subliniem ca, IN CADRUL PROIECTELOR DE MAI SUS, au fost donate doar bunuri, bla bla" Baietii au insirat o gramada de balarii, pasaje din lege, cine e fundatia, cine e isu etc etc., ca sa plictiseasca cititorul. Dupa care au dat cateva exemple de proiecte care nu au legatura cu isu bucuresti. A doua lista consta intr-o insiruire de proiecte atent alese, desi in aparenta e doar o continuare a exemplelor date la intamplare. La sfarsit ni se spune ca nu au fost sponsorizari cu bani. Dar afirmatia se aplica strict acelor proiecte din lista a doua. 99% din cei ce vad acel drept la replica au impresia ca afirmatia se aplica tuturor proiectelor. In realitate, e ca si cum judecatorul intreaba: "Inculpat X, ai furat?", iar inculpatul raspunde "Onorata instanta, jur ca IERI nu am furat"
Vladut • 7 noiembrie 2015, 15:36
Monarhia salveaza Romania! Restul clasei politice trebuie indepartata complet. Ca si la fotbal, cand treaba nu merge la echipa, este nevoie de un soc, care consta in indepartarea antrenorului. Insa in politica aceleasi personaje se invart intr-un cer vicios care nu a adus nici un beneficiu tarii timp de zeci de ani. Aceasi Marie cu alta palarie... Eu zic ca e timpul pentru o schimbare majora in Romania Chiar in aceasta dimineata pe TVR1 au vorbit Principele Radu si Principesa Margareta, haideti sa le acordam o sansa.
Radu Sorin • 7 noiembrie 2015, 15:40
Domnule Tolontan, am asteptat in toate aceste zile ca cineva sa abordeze aceasta latura a tragediei. Pentru ca, globalitatea vinovatiei COLECTIV(E) trebuie cunoscuta in tot ansmblul ei. Am tangente cu apararea impotriva incendiilor la nivel de conultanta, preventie, instruire si intocmire documentatii. Doar atat, pentru ca...pentru mai mult este necesar un trecut "pompieristic". Si e normal sa fie asa. Ceea ce as vrea sa va spun se leaga de obtinerea autorizatiei de functionare. Procedura este inimaginabil de anevoioasa. Legislatia in ambiguuitatea ei ne trimite la cel putin 4 acte legislative, greu de deslusit chiar si pentru cei cu oarecari cunostinte in domeniu. Aici intervin specialistii din asa-zisele firme de consultanta. In realitate sunt persoane din zona "Dealu Spirii" camuflate convenabil. In cateva zile totul se poate rezolva...apare muntele de inutile documente, stampile pompoase cu timbru sec si suntem ok. Dar mai saraci cu vreo suta de milioane. Puteti sa-mi spuneti stimate domnule Tolontan ca acesta nu este un circuit inchis de tip mafiot? Poate dumneavoastra il veti defini mult mai inspirat decat mine. Stiati ca acum doua zile controlul preventiv din "Dealu Spirii" a verificat un mall bucurestean? Un magazin de 60 mp a primit amenda 2500 lei pentru doua fire din depozit sitauate la 3 m inaltime si care nu erau mansonate. Nu amenda in sine este problema. Defectiunea s-a rezolvat a doua zi dimineata. Vorbim despre un sistem si un stil de lucru. Deosebit respect si consideratie pentru pompierii din detasamentele de interventie. Ei chiar salveaza vieti... Acelasi respect pentru dumneavoastra, am avut mare nevoie de ceea ce ati scris...
un_pompier • 7 noiembrie 2015, 17:24
SMURD = POMPIERI Domnul Arafat cam evită să o spună cu subiect și predicat. Personalul din cadrul ISU încadrează SMURD-ul, fiind doar câteva județe care au voluntari civili. Ce înseamnă SMURD? Serviciul mobil de urgență reanimare și descarcerare. Și descarcerare! De aici a pornit ideea. Când pompierii au fost dotați cu autospeciale de descarcerare a fost adusă o ambulanță de la SAJ în curte la pompieri pentru a pleca împreună cu descarcerarea la intervenții. Această idee trebuia să rămână în acest punct. Arafat a dezvoltat-o pentru copilul său: SMURD-ul. Cei de la serviciile județene de ambulanță aveau o reacție slabă cu timpi de răspuns foarte mari. Arafat nu prea a reușit în trecut să-i miște. Și a găsit soluția: îi facem pe pompieri paramedici. Prin cursuri de 3 luni pompierii au devenit paramedici. Și iată că pompierii au preluat din treaba ambulanței. Cu timpi de răspuns greu de imaginat la acea dată pentru ambulanțe. La început cei de la SAJ nu ne iubeau. Acum ne acceptă. Ne dau multe transporturi de bețivi la spital, dar ne acceptă. Poate faceți o comparație dintre salariile celor de pe ambulanțele SAJ și cele de pe SMURD ale pompierilor. Este corect să spunem că medicii de pe ambulanțe trebuie să aibă salarii mai mari, dar asistenții și șoferii de la SAJ ar trebui să aibă aceleași salarii cu noi. Concluzia? O instituție a acestui stat a preluat cu succes din atribuțiile altei instituții a statului. SMURD-ul este un succes. SMURD = POMPIERI. SMURD-ul nu este al lui Arafat. Dacă el pleacă din guvern SMURD-ul va continua să existe și în continuare va fi încadrat de pompieri. Știți ce este trist? Că atunci când aloci resurse umane pentru SMURD nu mai de unde să aloci oameni pentru domeniul care te definește. Cum ar fi fost ca cei de la SAJ să-și facă treaba cum trebuie (acum 10-15 ani) și acum să nu mai fi existat SMURD? Și mai mult decât atât, oamenii care fac acum SMURD să fi făcut prevenire? Altfel ar fi stat treburile. Nu ar fi fost perfect, dar ar fi stat mai bine. Un alt lucru trist? Prevenirea este oaia neagră. Intervenția are prioritate. Intervenția beneficiază de modernizări și de oameni. Prevenirea aproape că încurcă. Prevenirea face controale și dă amenzi afectând astfel imaginea sau sponsorizările. Prevenirea îi amendează pe cei care te-au sponsorizat. În prevenire există și măsele stricate (corupți, șpăgari), din ce în ce mai puține astfel de măsele ce-i drept. Aceste măsele trebuie scoase din sistem. Prin dimensionarea actuală a structurilor de prevenire este imposibil să asiguri o prevenire bună. Gândiți-vă câte controale trebuie făcute la școli, biserici, obiective de turism, unități sanitare, cultură și operatori economici. Câți oameni ar trebui? Să nu uităm că prevenirea abordează toate riscurile: cutremur, inundații, alunecări de teren, etc. După cum spuneam, la încadrarea actuală este o alergătură pentru a face controale multe, fără a garanta calitatea. Domnule Tolontan, prin analiza pe care o faceți încercați să identificați ceea ce nu a mers la Colectiv. Vă propun să dezvoltați ideea din acest comentariu în sensul dezvoltării prevenirii situațiilor de urgență și atunci veți face ceva pentru viitor.
pawn • 7 noiembrie 2015, 17:44
@dudu bineinteles ca monarhia salveaza totul. asa cum a salvat in 1914, cand rivalitatile dintre mostenitorii reginei victoria (care conduceau 10 state europene) au dus la primul razboi mondial. *** ar trebui sa se abtina. dar eu am alta propunere. foarte serioasa. la europenele de anul viitor (europenele de fotbal, nu de mancat c..arnati) sugerez sa trimitem o echipa formata din reprezentantii unicei institutii care mai are valabilitate in ochii feisbucistilor (tolonta included): DNA! 11 barbati cu burti si solduri de vadana, care au marele merit ca n-au facut niciodata politica si n-au jucat niciodata fotbal, daaar...doar din interceptari, santajari si alte securisme basiste il vor intimida pe rooney sa nu le dea un 90-0. adica un gol pe minut. le va da doar 85-0, ca mai trebuie si el sa bea apa cand ii are in fata pe supraoamenii DNA-ului.
Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.
un robot • 7 noiembrie 2015, 18:50
Felicitari pentru curajul de a-l deranja pe " sfantul " din fruntea serviciilor de urgenta ! Este un moment prielnic sa-l invitati la o confruntare cu adevarati specialisti in R.U. , nu aceia care de teama pierderii functiilor caldute semneaza si aproba tot ce vrea dl. dr. Garantat , nu va avea alte argumente in afara de " pompierii francezi " , si , " sunt nemultumiti doar acei pompieri ce au 2 job-uri. " . Oare stie dumnealui ca cel de-al doilea loc de munca a ajutat multi pompieri sa supravietuiasca in perioada taierilor salariale ? Unde era atunci dl dr? De ce nu pomenea nimic de Franta? Sa explice dl. dr. , sa afle si cei din afara sistemului cate ore munceste in decursul unei luni un pompier militar la progr. de 24/48 , si cat din orele suplimentare sunt platite si cu cat . Sa lamureasca si problema acordarii timpului liber legal corespunzator orelor suplimentare lucrate. Poate a uitat ,dar abuzul in functie se pedepseste penal.
ddd • 7 noiembrie 2015, 19:32
Domnule Catalin,cu toata stima si respectul eu nu am auzit pe nimeni sa vorbeasca acum cum sa-u facut disponibilizarile in 2011 la isu,pe ce criterii.50% daca nu mai bine sunt pile,grasi,inapti.la disponibilizari nu sa tinut cont de examenele periodice date cu ofiterii care sunt esalon superior.Doar asa puteau sa isi tina in functii incompetentii.Multi nici nu stiu macar sa inoate,altii nu pot sa faca 3 flotari sau sa fuga un km.Ar trebui sa se faca o investigatie pe tema aceasta si chiar un site unde poti poti reclama ca anonim actele acestea de coruptie.stima
Cătălin Tolontan • 7 noiembrie 2015, 20:12
@un_pompier: aveti dreptate, dar sa stiti ca vizam mai mult decit o elucidare a ceea ce s-a intimplat la Colectiv. Pe care, de altfel, o va face mai bine Parchetul. Incercam sa discutam cu oameni ca sa descriem sistemul. Dovada ca, desi aparent arid, subiectul inteerseaza pe atit de multa lume. Tocmai pentru ca vorbim despre niste institutii performante, dar cu problemel lor inevitabile sau care pot fi evitate. Va multumesc!
RĂZBOI între Raed Arafat și Cătălin Tolontan | Acuzații de corupție | Nasul.tv • 7 noiembrie 2015, 21:28
[…] altele au sponsorizat Asociatia pompierilor din Dealul Spirii”, scrie Catalin Tolontan pe site-ul sau, intr-un articol postat vineri dimineata si intitulat „#Colectiv: Drapelul tesut cu fir de […]
GIGI • 7 noiembrie 2015, 21:39
Domnule Tolontan, mai luati in analiza un pion foarte important la vremea accea, col. Dumitrescu Dan Petrisor, presedintele Asociatiei Sportive Pompierul pana de curand. Ar trebui si acest individ intrebat de unde au provenit banii cu care s-a plimbat in Brazilia in 2014, cu nici o luna inainte de Campionatul Mondial.
alfirii • 7 noiembrie 2015, 21:51
la fiecare meci de liga 1 , in tribuna oficiala , langa comentatorii televiziunilor care produc spectacolul , apar niste personaje , de la ISU ,care sunt servite de organizatori cu mancare , meniu complet .....am niste poze de la Chiajna , Craiova .....si de la Severin .....
un_pompier • 7 noiembrie 2015, 22:18
Apreciez ancheta dumneavoastră. Îmi este jenă că trebuie să rămân anonim dar altfel nu pot fi spuse anumite lucruri. Ați văzut campania de prevenire de pe nutremurlacutremur.ro? E în parteneriat cu e.on. Tot cu ei s-au făcut și alte pliante axate pe incendii. Să înțeleg că este șpagă? Pompierii nu au buget pentru informarea populației privind riscurile din domeniul situațiilor de urgență. Trebuie să faci informarea populației? Trebuie! Acest stat nu dă nici măcar un leu pentru printuri. Prin astfel de asocieri cu diferite firme se fac printuri, se face prevenire. Este șpagă? Aceste sponsorizări, din câte știu eu se fac prin contracte de sponsorizare, chitanțe, op, etc. Totul este la vedere. Ceea ce intră și ceea ce iese este la vedere. E dureros titlul articolului. Cel cu drapelul. Este ca un pumnal înfipt în inima pompierilor. Știți ce este trist? De ce nu plătește statul aceste drapele? De ce nu asigură toate materialele necesare celor de la ISU? Plecând de la hârtie de scris până la furtunuri? De ce? Pentru că statul nu își permite! Pentru că statul este asfixiat de o creatură malefică. De un animal care se hrănește cu banii statului. E vorba despre toți oamenii politici de după revoluție. Pe ei nu-i interesează. Trebuie să te prostituezi pentru ceea ce ar trebui să-ți dea ei. Cât costă drapelul? Cât un vuitton de-al blondei. Interesante commenturile. @hall moore are niște idei cam deplasate, superficiale. Nu ai cum să muți prevenirea la altă instituție. Prevenirea trebuie făcută de pompieri. Așa cum jandarmii nu se ocupă de cardurile de sănătate iar medicii de permise auto, tot așa pompierii nu au cum să nu se ocupe de prevenirea incendiilor. Pentru că ei știu despre ce este vorba în propoziție. Ei cunosc normativele. Și le pasă. Vorbim despre oameni super calificați. Oameni care îi spun unui verificator de proiecte atestat de MLPAT că a greșit. Oameni care le spun proiectanților ce au de făcut în acest domeniu. Aceștia sunt pompierii de la prevenire. Niște oameni supercalificați. După cum spuneam, măselele stricate trebuie scoase. 0800.806.806 Este numărul de la DGA. Cine are date concrete despre corupția de la pompieri să sune. Cine nu are aceste date ar fi bine să nu comenteze pentru că se numește bârfă. Repet: 0800.806.806 . Revenind la titlu, sponsorizările făcute în baza unui contract nu le consider șpagă. Șpaga este ceea ce un cetățean dă și un altul duce acasă. Pentru ambii rețeta este aceeași: 0800.806.806
andreipopa • 7 noiembrie 2015, 22:25
Daca o investigatie se opreste doar la cazul grav de la Colectiv e un pahar cu apa in imensul ocean. Coruptia e maxima la multe institutii si a aresta 3 patroni de club nu distruge coruptia. Din punctul meu de vedere toate stadioanele din tara corespund ISu. \si va spun de ce. La fiecare meci pompierii participa cu masina de interventie si echipaj smurd. Mai mult decat atat participa la sedinta tehnica. Simpla lor prezenta si acceptul lor ca totul e ok, ma duce la gandul ca totul e respectat. Altfel la primirea faxului ca poimaine ora X, are loc partida Y cu Z va solicitam prezenta...ar trebui sa se termine cu ...a=datorita faptului ca stadionul pe care dvs. organizati partida de fotbal nu are aviz ISu, nu putem accepta organizarea pe aceasta arena. Pe de alta parte, domnule Tolontan, o investigatie la firma prietenului lui Arafat din Gilau judCluj (delta med) ar arata corputie cel putin la fel de mare ca la dosarul Microsoft...probabil arafat va cadea in picioare...ca intotdeauna.
Cătălin Tolontan • 7 noiembrie 2015, 22:57
@un_pompier: aveti dreptate,e o rusine pentru stat, inainte de a fi o rusine pentru unitatea dealul spirii, ca statul sa nu aiba 22.000 de lei pentru steagul distinctiv al celei mai mari unitati de pompieri din tara, o unitate istorica!
misu • 7 noiembrie 2015, 23:05
vad ca s-a basicat putin doctorul calafat si a dat un drept la replica. se pare ca cel mai mult il dor acuzatiile despre fundatia smurd si abia apoi ca au murit oameni pentru ca o structura pe care o conduce de ceva vreme lua spaga . abia se mai potolisera cu avionul si acum astea. ce vreau insa sa punctez e ca desi l-am sustinut si eu in povestea cu atacul lui basescu se pare ca din pacate m-a dezamagit prin o prea buna romanizare. bun, a schimbat conducerea si a mai schimbat lucrurile pe acolo dar, cand aflu ca institutia asta a lasat ca pe arena nationala sa se desfasoare evenimente fara sa fie respectate normele de siguranta si securitate la incendiu, parca vreau si de la el un gest de onoare: DEMISIA. despre club a spus ca n-au stiut. de stadion stiau ca exista?
dudu • 7 noiembrie 2015, 23:19
@un_pompier: Daca tot invoci e.on, de ce nu spui si ca Fundatia pentru SMURD e facuta tot pe banii e.on? e.on a pus toti banii - capitalul social al fundatiei. Tot e.on plateste salariul directorului executiv al fundatiei, iar presedintele e.on Romania e vicepresedinte al Fundatiei pentru SMURD. Imi si inchipui un pompier mergand in inspectie la e.on, gasind niste nereguli, apoi punand in balanta faptul ca seful e.on e sponsorul de capai si mana dreapta a lui Arafat... Pun pariu ca e.on nu a luat decat cel mult avertismente (asta in cazul in care a fost vreodata controlata).
alt pompier • 8 noiembrie 2015, 1:09
Poate ca o sa-mi sara lumea in cap, dar eu va spun doar atat: Arafat a avut o idee buna, care l-a ridicat la rang de sfant in Romania, dar ca sef la IGSU e un tip dictatorial, care decide de unul singu si de cele mai multe ori prost pentru ca nu accepta alte opinii. daca il scutura cineva cad multe murdarii. ... Succes in continuarea investigatiei
Doina • 8 noiembrie 2015, 1:19
Am impresia ca se scriu o multime de lucruri neverificate in prealabil. Asta numai pentru a da o stire cit mai "senzationala". Dupa parerea mea Arafat este unul dintre putinii care a facut foarte mult pentru societatea romanesca si chiar nu merita sa fie muscat de posterior. Mai bine sa se uite fiecare la el insusi, sa-si faca datoria sa corect=constiincios la locul sau de munca, pe urma sa caute vinovati in alte treburi. Sa-si vada parul din ochiul propriu nu numai firul de praf din ochii celorlalti.
Baiat de pompier • 8 noiembrie 2015, 1:35
Ce va trebuie fireturi de aur? N-aveti drapel? Luati de la muzeu drapelul lui Zaganescu si purtati-l cu cinste si onoare!
sonumbitch • 8 noiembrie 2015, 6:54
domnule tolontan, am pus emailul meu la adevarat la "email", cumva, hm, ca sa arat ca imi asum responsabilitatea spuselor. cine a furat tevile de irigatie? cine a taiat si a vandut combinatul de la calarasi la fier vechi sau mai stiu eu unde? de ce sunt plase in dunare de nu mai ai loc sa arunci o lanseta? cine face mizeria de pe campurile care arata oribil la vremea dezgetului? cine a aruncat in apa oltului gunoaiele alea care construiesc un adevarat dig pe olt? cine a votat cu iliescu? cine a votat cu basescu? cine a votat cu udrea? cine a votat nastase? cine a votat, a? de ce exista un procent tragic de aproape 90% oameni care nu stiu sa scrie nici macar de I - VIII? cine a dat spaga? cine asculta manele cu geamul deschis si te bate ca ai parcat masina pe un loc care nu ii apartine, POPORUL? cine a luat diploma de facultate pe naspa, POPORUL? cine a luat carner de conducere pe naspa, Poporul? POPORUL. SUNTEM un popor in ultimele zile ale autodizolvarii, sunt mii de tragedii ca cea din Colectiv, tragedii care nu se vad, tragedii mai degraba ale spiritului sarac, morale, mai degraba decat juridice. sunt tragedii care nu pot fi reparate decat printr-un razboi personal cu sine care nu e atat de usor de facut. cine a furat din asfalt, muncitorul, omul de rand, inginerul, proiectantul, adica POPORUL? da, domnule tolontan, e vina intregului popor, suntem vinovati de lene, de lasitate, de putoare, de gunoi moral. ar fi bine sa facem un mare Colectiv si sa intram cu totii acolo odata pentru totdeauna.
sonumbitch • 8 noiembrie 2015, 6:56
scuze pentru erorile de typo, e foarte de dimineata si ma doare o masea.
Tolonban • 8 noiembrie 2015, 7:20
Pt Romania exista 2 solutii ca sa scape deborfasii de la Casa Popoului din Bucale: fara parlament (ca in Elvetia, unde legile se adopta prin referendum national, local, regional etc.= democratie directa) sau cu parlament de 100 deputati alesi dintre independenti, nu din partide( de organizare mafiota)!!!
r adu • 8 noiembrie 2015, 8:33
Lista sponsorilor ISU-București arată, probabil, grupul cel mai vizibil comercial și public al celor cu posibile probleme de securitate la stingerea incendiilor. Asemenea donatori sunt puși pe lista Asociației lucrătorilor ISU-București pentru ......... intimidarea celorlalte societăți, instituții ...... care urmează a devenii sponsori (Vezi bă ..... cine donează....???). Pe de altă parte, înființarea unei asemenea asociații umanitare a avut și scopul de ajutorare a colegilor de muncă, deci aceștia și familiile lor NU se puteau descurca-supraviețui cu salariul meseriei prestate, ceea ce îi împingea spre .......... mită și așa zise .........sponsorizări. Pompierii au găsit așa .......un mod de supraviețuire și rezolvare a problemelor personale pe care instituția NU era în stare să le rezolve, fiind și ea subfinanțată. Evenimentele de la Club ne fac să ne întrebăm dacă și alte instituții de stat NU au autorizații de la pompieri, ca de exemplu: instituțiile reprezentative ale statului (Președențiee, Guvern, ministere, tribunale), biserici, săli de spectacole-evenimente de orice fel, complexe comerciale și super-hipermarket-uri, spitale, policlinici, universități, grădinițe particulare, piețe -inclusiv volante, farmacii, depozite cu materiale și substanțe inflamabile, etc ........ Pe de altă parte cred că prim-ministrul interimar s-a referit la ne-autorizarea unui mare număr de școli evidențiind faptul că doar 9% din școli au .......... autorizare sanitară de funcționare, eliberată de Direcțiile de Sănătate Publică locale, pentru problemele de igienă și sanitație, autorizație care NU este legată de avizul-autorizarea celor de la IGSU. Nu cred că există în funcțiune, la instituțiile subordonate IGSU, un Registru Unic al unităților publice, comerciale și industriale ce urmează a fi în evidența pompierilor, de pe raza de competență a instituției, pentru centralizarea inspecțiilor și controalelor, în vederea evidențierii volumului de muncă, a planificării și îndeplinirii atribuțiilor profesiei, a eficienței acestei activități. Asta arată și ne-colaborarea dintre instituții, pentru că nu cred că primăriile transmiteau la ISU datele fiecărui sediu de instituție, comerciant, pentru ca acestea să-și verifice datele, dar și acțiune vice-versa. Fiecare instituție stătea în barca ei crezând că poate supraviețui fără ceilalți. Este puțin de făcut!!!!!!!!!!
Robert • 8 noiembrie 2015, 9:04
La cum vad, pompierii de la inspectie se faceau ca muncesc. Majoritatea scolilor, luburilor, salilor de sport, biserici.............nu aveau nici un fel de autorizare. Si, poate nu stiati, la un ISU cele mai mari functii sunt la inspectie si nu la parlitii de la interventie. Un sef de tura care decide prima interventie este un subofiter se are in subordine aproape 30 de oameni, pe cand la inspectie, cum se aduna 5-6 subordonati, cum se pune sef un colonel. Intrebati la Colectiv, cine a condus primul interventia?
Gica • 8 noiembrie 2015, 9:25
Concluziile mele, dupa ce am citit comentariile de mai sus: -1- Dati-l afara pe ARAFAT. Se va duce undeva unde abia este steptat si va fi bine si pentru el si va fi "bine" si pentru noi. -2- Desfiintati SMURD-ul, pentru a-si face treaba ambulanta separat si pompierii separat, pentru a nu se mai certa si invidia unii pe altii pe leafa primita. -3- Faceti un control la sange si vedeti unde s-au dus banii primiti pentru sponsorizari. -4- Interziceti sponsorizarile si banii sa vina NUMAI de la alocatiile prevazute in buget. -5- Anchetati toate plangerile referitoare la modul de salarizare si vedeti dece nu primesc toti acelasi salariu. "Normal" ar fi ca nimeni sa nu ia un leu in plus pentru ca sa nu se mai planga nimeni. -6- Obligati pe toti pompierii sa se scolarizeze la varf in ceea ce priveste normele tehnice privind paza contra incendiilor din toate doemniile si, in acelasi timp, reduceti din maldarul de norme specifie gramezii de activitati care n-au legatura una cu alta si obligati-i pe cei care stabilesc lucrurile care trebuie respectate pentru ca orice pompier sa fie specialist in orice. Sa vedei ce bine va merge treaba si cat de bine va fi multumita toata lumea ca ia acelasi salariu. Vom scapa de invidie, reclamatii si alte comentarii. -7- Nu mai apelati la avioanele armatei. Carati pe TOTI bolnavii cu masinile pentru a se evita acuzatiile de coruptie. Sunt numai cateva sugestii. Dar vom avea liniste si un maldar de oameni morti, pentru ca cei vii sa poata trai in liniste si pace si sa se planga in clectiv ca primeste toata lumea acelasi salariu dar unii cara targa in timp ce altii fac respiratie gura la gura celor pe moarte. Si atunci va fi bine. Domnule Tolontan, puneti-va candidatura pentru postul de unic ministru! Vom avea liniste in tara si va veti vedea indeplinit visul de a fi centrul atentiei intregii tari. P.S. Nu ma supar daca imi veti cenzura comentariul si nici pentru ca mi-am pierdut vremea scriindu-l.
GIGI • 8 noiembrie 2015, 9:48
*** de aRAFAT ar trebui intrebat, daca stie, cat dureaza sa-ti elibereze ISU B-IF o banala adeverinta pentru a-ti inscrie copilul la gradinita. Raspuns: 3 saptamani. Odata cu fuziunea celor doua unitati s-a creat o unitate mult mai mare in care birocratia a crescut exponential. Lucrurile se desfasoara mult mai greu ca inainte. Nu au facut nimic altceva decat sa-l schimbe pe DUDUS. Atat! Rusine, ***!
Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.
GIGI • 8 noiembrie 2015, 10:17
Si tot nu ma pot abtine vazand tupeul si minciuna lui aRAFAT. Spune ca dupa 2015 nu s-au mai facut sposorizari. Intrebati-l de unde a avut col.Dumitrescu Dan bani si materiale sa faca acele constructii in curtea Detasametului Grozavesti, terasa, sopru si multe altele, muncindu-i pe subofiterii de la Grozavesti ca pe niste scalavi. Rusine, nesimtitilor, DNA-ul sa va manance!
Doru • 8 noiembrie 2015, 12:04
Tolo am vazut ca dr. Raed Arafat a postat niste precizari in urma articolului tau si as dori sa aduc unele completari la ceea ce a spus dansul. Adevarul este ca domnia sa a avut o viziune. Dar viziunea sa se rezuma la SMURD. Din pacate IGSU inseamna mai mult decat SMURD. Probabil ca activitatea IGSU a fost si este influentata de factorul politic dar trebuie sa admitem faptul ca adevaratii specialisti din institutie sunt militari de cariera, e cam greu pentru ei sa isi gaseasca slujbe in afara sistemului. Col. Cornea, cel care este la comanda IGSU nu face nota discordanta fata de restul. Omul acesta aproape in fiecare zi vrea sa plece din fruntea institutiei insa din cauza amenintarilor pe care le primeste nu poate pleca dar nici nu este lasat sa conduca institutia asa cum ar trebui. Dansul chiar are o viziune asupra a ceea ce se intampla sau ce trebuie sa se intample acolo. Gandeste-te ca de cand a plecat gen. Secara (cu toate pacatele lui) IGSU nu mai are un om care sa-i apere interesele, un om care sa-i apere angajatii, un om care sa implementeze politici pe termen lung si mediu. Dr. Arafat a facut niste declaratii legate si de programul 24/48 al celor din subunitati. Nu le voi cita aici, doar voi face unele completari. In primul rand acele ore suplimentare sunt platite doar intr-o mica parte. Astfel, daca in luna respectiva ai programat concediu de odihna, se considera ca zilele acelea de concendiu sunt zile libere si nu esti platit. Practic concendiul de odihna nu exista sau daca exista nu este platit. Ce vina au acesti oameni daca la dimensionarea structurilor de interventie nu s-a avut in vedere si factorul resursa umana? Sunt obligati sa isi ia un al doilea job pentru ca au familii, copii, case, rate, etc. Viziunea acestui domn dr. nu include si umanitate fata de cei cu care lucreaza. Pentru el oamenii astia nu reprezinta mare lucru. In toate discutiile la care participa chiar si cu cadrele medicale spune ca el nu e in masura sa rezolve probleme legate de salarizare, de posturi noi in sistem. Daca este contrazis i se subtiaza vocea, se inroseste si atunci ai pierdut orice cale de comunicare cu el. Daca voi mai vedea afirmatii in spatiul public ale dumnealui care nu sunt exacte voi incerca sa ti le aduc la cunostinta prin alte mijloace, oricum, risc destul de mult sa postez si aici. De asta nici nu se ingramadeste lumea din interior sa vina cu informatii.
Bogdan • 8 noiembrie 2015, 12:42
Demilitarizarea si trecerea in administrarea comunitatilor locale, ca AFARA, asta e singura solutie !
Rebecca • 8 noiembrie 2015, 12:53
Tot respectul pentru oamenii ce-si risca viata pe un salariu de mizerie . Lucraz in constructii si va pot spune cu certitudine ca acesti oameni, pompierii, in timpul lor liber - cele 48 ore- aleg sa lucreze ca montatori de tamplarie pe santierele de reabilitari ale blocurilor din Bucuresti . Daca ar lua spaga sau ar avea venituri decente , credeti ca ar mai munci ca niste sclavi ? Si dupa o zi de munca pe santier, in frig, sau pe canicula , se urca pe autospeciala la interventie . In ce tara traim ?