marți, 6 octombrie 2015, 10:43
“În ce privește reorganizarea ANAF e inutil să-i mai explicăm domnului Petreanu orice, dacă după o întâlnire de două ore cu președintele Fiscului nu a înțeles mai nimic despre transformările și amploarea procesului de reformă a ANAF”, a comunicat Fiscul, în 2 octombrie 2015, pe contul său de facebook.
Nu are nici o importanță că Vlad Petreanu e jurnalist. Putea să fie taximetrist. Amîndoi sînt contribuabili.
Acest răspuns cu “e inutil să-ți explicăm orice, că nu înțelegi mai nimic” către un cetățean este unic! Unic în Europa, America de Nord, India, Australia, aproape în toată Asia de Sud Est, o bună parte a Americii de Sud și în cîteva țări din Africa. Fără glumă.
În Namibia sau în Zambia, dacă un contribuabil primește un astfel de răspuns, funcționarul public este demis pe loc. Să nu proiectăm ce se poate întîmpla în Singapore.
În Anglia, acum ceva vreme, șeful serviciilor secrete a declarat că nu e suficient ca serviciile să lucreze legal, ci sînt obligate să-i și convingă pe britanici că lucrează legal. Imaginați-vă, vorbim despre serviciile secrete, nu despre Fisc.
Argumentul celor de la ANAF poate fi: ”Da, dar pînă și în India funcționarii publici sînt mai bine plătiți ca-n România”. Ceea ce e adevărat.
Chiar și așa, nu e util pentru guvern să claseze drept inutil efortul de explicare. “E inutil sa vă mai explicăm orice, că nu înțelegeți mai nimic”. Datorează nițel mai mult de atît! Nicicînd în istorie, statul nu a luat de la cetățenii săi atît de mulți bani.
La începutul secolului XX, statul preleva 10-15% din venitul național. Astăzi, statul își obligă cetațenii să-i dea 40-50% din venitul național. Comparațiile apar în cartea ”Capitalul în secolul XXI”, a lui Thomas Piketty.
Sigur, cifrele oscilează de la țară la țară. În Suedia se ajunge la 55%, Romania și Bulgaria merg mai degraba spre 30-35%.
Dar să reținem esența: puterea publică e mai mare decît a fost vreodată. Tema nu e dacă impozitele ar putea fi catalogate drept excesive. Dezbaterea se prelungește la infinit. Impozitele sînt necesare și reprezintă calea de a contribui la ideea și la realitatea comună. Certă e dimensiunea sumei și, automat, dimensiunea sarcinii statului.
Cînd prelevarea obligatorie e atit de extinsă, la fel de extinsă trebuie sa fie și transparența asupra felului în care banii aceștia se colectează și se folosesc. Nu poți să iei aproape de patru ori mai multi bani decît la începutul secolul XX și tu să vorbești cu cetățenii tăi ca în secolul XVI, cind ți se tăia capul dacă nu descălecai în fața suveranului!
Prefer să fiu tratat de stat ca o inteligență mediocră. E mai bine așa. Nu sînt inteligent precum Gelu Diaconu, șeful Fiscului, și cu atît mai puțin precum cei de la biroul de comunicare din ANAF.
Dar, într-o democrație, toți avem aceleași drepturi fundamentale indiferent de IQ. În calitate de contribuabili, sîntem obligați să fim corecți și prompți, nu iluminați.
De aceea, îi rog să nu se plictisească să ne explice. De pildă, ar putea începe prin a ne explica în deschiderea hîrtiilor care ne vin acasă de la Fisc despre ce e vorba în hîrtia aceea. Ați observat probabil acest lucru.
În afară de tonul marțial, care e clar din prima, cînd primești un document de la Fiscul din România ți-e aproape imposibil să înțelegi la ce se referă suma. În majoritatea cazurilor, ai de dat. În regulă. Dar de ce? De unde decurge obligația de plată?
Primești o hîrtie A4 plină cu citate din legislație. Cauți din ochi cifra că altceva oricum nu pricepi. Și plătești cu sentimentul impunerii, nu cu cel al cunoașterii, care însoțește înțelegerea situației.
Cam asta e relația Fisc – cetățean în România. ”E inutil să-ți mai explicăm orice, că oricum nu înțelegi nimic!”. Cei de la biroul de comunicare al lui Gelu Diaconu merită felicitări: au rezumat politica publică fiscală în cîteva cuvinte.
Dar nici noi nu ne lăsăm. Doar sîntem căpoși.
Nu cerem prea mult dacă, de la scrisorile cazone pe care ni le trimite acasă și pînă la facebook-ul unde ne perpelește ironic, ANAF va trece ușor, ușor la o explicație pe înțelesul oamenilor, într-o cadență firească, neultimativă.
Acesta ar fi un util început.
Al dumneavoastră, cu puțin IQ, dar cu multe mulțumiri!
marcel.zadda • 6 octombrie 2015, 11:13
:) mda, cam așa ne crede statul... în cu totul altă ordine de idei, ai dreptate: leslie jamison e dată dracului!
radumatei • 6 octombrie 2015, 12:00
Raspunsul, intr-adevar zeflemitor, nu ii e adresat unui contribuabil roman generic, ci unui fost jurnalist tendentios si manipulator cum este Vlad Petreanu. Restul comparatiilor sint de umplutura si pe linga subiect: da, acum 100 de ani statul preleva mai putin de la cetateni dar parca oferea si mai putine servicii publice decit acum. Da, seful serviciilor o fi declarat ce-a declarat, asta nu inseamna ca institutia lui chiar face totul legal. Da, e nevoie de mai multa transparenta si respect din partea institutiilor statului, dar nu defilind cu Vlad Petreanu pe post de victima o sa ne convingeti de asta.
digweed • 6 octombrie 2015, 12:28
@radumatei , nu ai inteles nimic...dar nu ma obosesc sa iti explic de ce, oricum nu vei intelege!
Cătălin Tolontan • 6 octombrie 2015, 14:08
@radumatei: "fost jurnalist" e si tendentios si manipulator :-) Pentru ca Petreanu e si acum jurnalist, lucreaza la Europa FM, un post de radio care chiar face presa. In fine, trecem peste. Mergem la esenta. Am scris: "Certă e dimensiunea sumei și, automat, dimensiunea sarcinii statului". Adica exact ce spuneti dvs: a crescut statul, au crescut si sarcinile. La inceputul secolului XX pensia la scara de azi era inexistenta. In rest, sintem de acord ca e nevoie de mai mult respect si transparenta. Si de la stat si de la noi.
Tatar Domnica • 6 octombrie 2015, 14:34
ANAF ăstia nu sunt *** aia *** care au blocat contul de salariu al soțului meu pentru datorii la a...DOUA contribuție la sănătate(ca una nu e suficienta în România...sclavagista!) dar nu au CURAJ sa se atingă de banii mizerabili lor care au delapidat milioane de EURO?Niște *** de ...instrumente politice ,în slujba unui guvern...IMPOTENt(social și economic)
Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.
soextragpe • 6 octombrie 2015, 15:10
ANAF = Aroganta Noastra Agentie Fiscala. Fata aia de la Comunicare probabil ca are alte talente precum *** sau abordarea curajoasa la ghiseu - ca in scris se exprima cam isteric. Au ajuns sa se laude pentru o stare de normalitate (aceea ca aduna bani la buget, desi e in fisa postului) asa cum se lauda si unii contribuabili ca isi platesc taxele (desi, iarasi, asa e normal). Aroganta asta e comuna functionarilor publici in Romania. N-o intalnesti numai la ANAF ci si la cei mai marunti dintre ghiseisti - toti traiesc cu impresia ca tu contribuabilul esti ***, iar el iti face o favoare ca te amana si plimba pe la 3-4 colegi.
Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.
Vlad Petreanu • 6 octombrie 2015, 15:40
Daca dl. radumatei ar dori sa-mi explice cum sunt eu "tendentios si manipulator", i-as ramane recunoscator. Daca nu, nu.
Vlad Florin • 6 octombrie 2015, 15:52
nu intelegem -> cat <- explicati
Vladimir Bogdan • 6 octombrie 2015, 15:55
Și din acest motiv, statul te vrea tâmpit. Și face tot posibilul pentru asta. De la sistemul de învățământ, până la sistemul privat de presă (în special televiziunile!). Deviza TACI ȘI ÎNGHITE! ȘI PLĂTEȘTE!! Dacă domnii de la ANAF s-ar fi temut că, a doua zi, se vor trezi cu mustăria blocată de protestaatri, poate că n-ar fi avut acest curaj sfidător. De parcă nu ei trăiesc din banii contribuabilului, cui contribuabilul - din banii lor. Eu, în locul dlui Petreanu, m-aș adresa instanței, cu această scrisoare deloc pierdută...
Ioan Margineanu • 6 octombrie 2015, 16:05
Pentru ei nu-i nicio problema ce au facut si recidiveaza. Ultimul mesaj lansat de ANAF e "You can't handle the truth". Ce poti sa mai zici?
radumatei • 6 octombrie 2015, 16:45
@Vlad Petreanu: pe mine "Inchizitia ortodoxa mai face o victima" m-a convins de caracterul dvs. Imi cer scuze pentru sintagma "fost jurnalist", chiar nu stiam ca mai "prestati" in alta parte in afara de blogul personal.
de_pe_tarnave • 6 octombrie 2015, 17:00
Fără a fi acuzat deun limbaj tedențios, actualul ANAF este făcut după chipul și asemănarea actualuilui premier *** al României și a celor care s-au perindat la conducerea M.F. Dintotdeauna legea e pentru căței, iar pentru dulăi desființăm Garda Financiară, cu toate păcatele ei, și ieri-alaltăieri se mai dă o amnistie fiscală, a nu știu câta dată de guvernul Ponta. Să ne mai mirăm că DNA-ul se plânge de ANAF !!!
Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.
bogdanilie • 6 octombrie 2015, 17:47
Catalin, 30-35% e media pana la urma in Romania, eu cred ca de fapt fraierii care isi platesc impozitele au procentul mai mare (stiu despre ce vorbesc ca am si eu PFA si sunt si salariat) iar baietii destepti pe care ANAF refuza cu incapatanare sa ii viziteze ( de ce DNA-ul gaseste tot felul de facturi false intre firme pentru a spala banii iar ANAF gaseste doar buticari si restaurante?) platesc mizilicuri precum fostul ministru de finante care isi investea in tablouri spaga. E aceeasi comparatie ca si consumul de carne in romania: 1 kg de om , unul mananca doua kg si celalalt nimic, dar media e de 1kg :)
mariusrelu • 6 octombrie 2015, 19:46
Am vazut recent imagini, pe un anumit post de televiziune, cu flota admirabila de masini albastre si cu girofar ale ANAF-ului. O adevarata armada. Incredibil! Imi si imaginez cum pleaca 3-4 masini deodata in urmarirea cate unui cetatean care nu si-a platit taxele... Duduie strada de ecourile sirenelor, masinile opresc in fata blocului contribuabilului rau-platnic, trupele de commando urca scarile si sparg usa acestuia: "Nu misca! ANAF-ul!" Jenant.
dac.impielitzat • 6 octombrie 2015, 19:52
zi-le Tolo, da-le peste bot, numa' asa ajungem si noi greu greu foarte greu si incet in norma, normalitate, mediocritate. ca suntem jos rau, in secolul XVI sa ai sanatate si putere sa-i tii p-astia-n sah si cand e cazul sa le mai dai si cate-un mat din cand in cand
ONJN legislatie actuala – Pagina 115 • 6 octombrie 2015, 20:31
[…] ordine ActiveWatch (si) acolo? Legat de comunicarea organelor, are si Tolo un editorial bun azi ANAF, v Răspunde cu […]
ANAF, vă rugăm să ne scuzați, nu înțelegem cât explicați | România curată • 6 octombrie 2015, 22:24
[…] continuarea pe Tolo.ro. […]
Senatorul Vartosu • 7 octombrie 2015, 2:47
ANAF-ul are niste strategii mizerabile. Astazi am primit proces verbal cu amenda 500 de lei pentru ca nu am depus o declaratie la timp in Iunie. De fapt a fost depusa, insa contabila a gresit luna, pe 24 a fost depusa si pe 26 s-a depus rectificativa, prima abatere de acest fel a societatii mele de cand se afla in existenta. Cu toate astea am primit PV verbal de amenda, atentie, 12.000 lei, adica 120 de milioane de lei vechi, DAR platibili 500 in 48 de ore de la primire.... Adica iti trece MAXIM cat poate sa iti dea, ca nu care cumva sa te mai gandesti sa o contesti, riscand sa pierzi in instanta si sa achiti 120 de "melioane".... Jepcari nenorociti... de mentionat ca am toate taxele si impozitele la zi, uneori cu sacrificii personale pentru ca nu ti se aliniaza cashflow cu impozitele intotdeauna... dar asta este, ca "cica nu e bine sa te pui cu ei, ca te calca mai des si nu scapi fara 5.000 de lei"....................... M-am saturat, serios...
Garleanu Flavius • 7 octombrie 2015, 9:09
Tolo, m-am tot gandit dupa ce am citit articolul tau. Asta inseamna un articol bun, sa te indemne la reflectie. Azi de dimineata m-am clarificat. Omule, raspunsul plin de ţâfnă, de arţag, de superioritate, este apanajul proştilor cu ceafa lata si masini bengoase, care ne considera pe restul datori sa le platim luxul si prostia. Care va sa zica, cu sau fara permisiunea ta, merg pana la capat si afirm ca la ANAF conducerea este "imbacsita" de prosti, de imbecili, cu scoli facute probabil la Spiru haret si doctorate date pe la Găbiţă Oprea! Iar seful ANAF prin deductie logica, este seful ***! Atentie, ma refer la conducerea acestei institutii, la politrucii care nu stiu sa ingaime doua vorbe, nu-s in stare sa compuna vorba ta o scrisoare pertinenta si "citibila" cand ne trimit dările! Nu-s in stare sa recupereze milioanele furate de excrocii si politrucii ultimilor 25 de ani, dar se avanta sa dea amenzi si sa blocheze conturi la micii intreprinzatori sau persoane fizice! Deci, Tolo, fară frică! Noi îi plătim pe ei si nu invers! Aşa că *** de la ANAF, da, vrem explicaţii! Clar?
Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.
mihai231 • 7 octombrie 2015, 9:12
bei, d-l Tolo....<au salarii mai mici decat in India...nu-i mai conpatimi domne....eu am lucrat la fisc si am lucrat pe o mizerie, daca nu mi-a convenit cat ma plateau mi-am luat traista in spate si am plecat afara...astazi am colegi care castiga 30-40 milioane pe luna:::DE CEß Ssalarfiu asta..pai nu este Micky Mouse , la anul viitor vor fi alegeri....clientela politica toaata de pe la fisc era....domne sun cu sutele la fisc care iau 30 de milioane de pomana, ca nu fac altceva decat sa stea pe holuri sa bea cafea sa fumeze si sa barfeasca....in Italia un muncitor la fisc nu ia mai mult de 1200 de euro...si plateste o gramada de taxe nu ca in Romanika...asa ca hai sa nu mai plangem ca cei de la fisc sunt slab platiti , ca nu este adevarat....
Cătălin Tolontan • 7 octombrie 2015, 16:01
@mihai231: sa fim de acord ca nu sintem de acord. Eu cred ca exista, si la Fisc si in alte parti, multi functionari publici care-si fac onest treaba. O treaba grea. Si care sint prost platiti desi merita mai mult.
gamer12 • 8 octombrie 2015, 7:49
Salut! Hai ca vin pe langa subiect, dar iata ce am citit in wsj: Iata cum gandeste conducerea New York Times despre monetizarea siteului: ''While competitors have focused on maximizing unique visitors to build an advertising-based business, we see our business as a subscription service first, which requires us to offer journalism and products worth paying for.” De ce nu este posibil si in romania sa creezi o afacere bazata pe continut si nu trei lulele ca sa dea click unii si altii generand trafic, deci ceva banuti din reclama care pica si acopera pagina? De ce nu puteti vinde subscriptia la gazeta digitala cu 183 lei + tva / an ? Va zic eu de ce: pt ca in romania nu avem suficienti oameni educati, avem doar hei-rupisti, lasa ba ca nu conteaza ce e maine, azi ne descurcam noi, avem numai amatori de senzational - ia te uita, toate se intampla in vremea noastra inclusiv apocalipsa etc etc.. Deci investitia in educatie si intr-un sistem de valori corect este sansa acestei tari! Fotbalul atrage orice categorie de varsta, deci si pe cei mici. Gsp ar trebui sa scrie despre educatie, despre ce inseamna si beneficiile ei si sa se repete de sute de ori dc e cazul, pana cand, peste vreo 10 ani veti ajunge sa schimbati ideea de business click-reclama in ideea de business continut-subscribtie. Numai bine!
Cătălin Tolontan • 8 octombrie 2015, 8:37
@gamer12: fara a fi in dezacord cu ceea ce spui tu, istoria contentului pe internet si a presei arata ca sint extrem de putine tari/titluri unde modelul nyt functiona. Deocamdata, nici la nyt nu functioneaza, e prematur sa spunem daca merge sau nu. Ideea e, totusi, urmatoarea> nyt este everestul in media traditionala si e greu sa il consideri relevant, tocmai pentru ca e unic. Altfel spus, ce i se aplica lui nu i se aplica lui washintgton post, care se adreseaza aceluiasi public evoluat, dar a fost nevoie sa fie pur si simplu infiat de banii facuti in noua tehnologie
jjdinfj • 8 octombrie 2015, 19:44
Catalin, cum ati putut da un asa chix in titlul de azi? E "Romania's Twelve", nu "Romanian's twelve". "Ocean" se termina in N, dar Romania se termina in A. ..
De citit în weekend • 10 octombrie 2015, 8:01
[…] ANAF, VĂ RUGĂM SĂ NE SCUZAȚI, NU ÎNȚELEGEM CÎT EXPLICAȚI! […]
Fraudulosul • 20 octombrie 2015, 9:49
Atata timp cat in sedinte sefii inspectorior antifrauda spun cand comenteaza subordonatii: cui nu-i place e liber sa plece!,ce pretentii putem avea de la ei? Profesionisti sunt foarte putini ,ca de unde?Faptul ca extrem de putini specialisti ai defunctei Garzi Financiare au intrat in noua Antifrauda la care se adauga schimbarea legislatiei,fac posibile abuzurile si de o parte si de alta.Nimeni nu doreste dintre inspectori sa isi piarda locul de munca,dar in final renunta.De aceia se tin concursuri periodice pentru ocuparea posturilor.Majoritatea posturilor sunt pentru debutanti si asistenti cu vechime de 1 an.Ganditi-va ce stiu si ce experienta au acesti oameni?Dar sunt buni,sunt usor de indoctrinat,docili si executa intocmai si la timp ordinele.Desi e greu de crezut actualii inspectori se lasa mituiti mult mai greu decat fostii comisari ai Garzii.Structura de integritate si ofiterii acoperiti infiltrati intre ei(dupa cum declara insusi premierul VP) ii fac mai incoruptibili.Sigur ca nu exista padure fara uscaturi......... In teorie pe hartie sumele sunt coplesitoare,dar in practica lucrurile stau altfel.Una e sa raportezi si alta sa incasezi!Nu am cunostiinta de un comunicat al ANAF -lui,care sa spuna:Am stabilit prejudicii de 1 mld. euro si AM INCASAT efectiv 800 mil. euro!Cifrele raportate sunt numai constatarile nu si incasarile din pacate.Hatisul legislativ tipic romanesc, unde si cele mai mari case de avocatura isi prind urechile,fac posibil abuzurile,comunicarea si mai ales rezolvarea cat mai rapida a problemelor intalnite intre contribuabil si ANAF.E greu sa reformezi o institutie necesara si la 2 ani de la infintare directorii care trebuiau sa ocupe posturile prin concurs sa nu poata lua examenul de definitivat pe post datorita slabei pregatiri. Ex.:Gabriel Carbunaru fost sef adjunct al structurii centrale a Garzii Financiare(nu se poate invoca lipsa experientei)nu a promovat examenul de titularizare pe post. PS.Se vorbeste foarte mult despre Atifrauda control operativ si inopinat,dar mai exista o structura detasata la parchete,DIICOT,DNA, de COMBATERE a evaziunii fiscale.Stie cineva cu ce isi ocupa timpul inspectorii antifrauda de la combatere?