De ce Becali nu e proprietarul legal și moral al Stelei

vineri, 21 august 2015, 2:03

„Gigi, covrigi tradiționali”. Prăvălia e chiar pe Batiștei, colț cu Bălcescu, pe locul magazinului de bijuterii Cellini. Joi noaptea, cînd pe bulevard se scurgeau prin ploaie mașinile dinspre Național Arena, oamenii citeau, cu imaginația, întîi „Gigi” și, mai apoi, „gogoși tradiționale”.

Steaua a suferit cea mai grea înfrîngere pe teren propriu din cupele europene, raportată la numele adversarului. Scoruri rele au mai fost.

În 2006, echipa pierdea tot cu 3-0 acasă, în fața lui Lyon. Pe bancă era  Olăroiu, iar în teren jucau Dică, Paraschiv sau Lovin, amintiri respectate azi. Dar OL rulase ca o mașină de fotbal, presa franceză scriind că „fidelă reputației sale, Olympique n-a fost nici un moment în pericol”.

Rosenborg nu e, și nici n-a fost vreodată, nici Lyon, nici Chelsea (0-4), nici Real Madrid (1-4) și nici Borussia Dortmund (0-3). Una e să o încasezi de la un nume mare european și alta e să te zvînte Rosenborg, o trupă dusă la școala corectă a fotbalului, însă atît.

Așa se întîmplă însă cînd patronul crede că le știe pe toate.

Și ne consideră pe toți proști.

La cîteva minute după meci, gogoșile lui Gigi se rostogoleau, umflate și pudrate, pe televiziuni. Îl prinsese sport.ro și noroc că n-a mai stat nimeni să vadă continuarea – probabil că dimineața el încă striga pe Discovery. Omul avea chef de vorbă și ne certa că nu înțelegem cum e cu economia, cu fotbalul și, în general, cu viața.

A început telefoniada prin a tăia în direct salariile angajaților săi! A continuat făcînd politica de transferuri tot pe TV. Pe cine vinde, cu cît. Pleacă Tade, pleacă Tahar, vine Zmeul Zmeilor.

Becali producea calcule în direct și declama ca un predicator al banilor; rareori cineva a putut fi citit atît de clar pînă în străfundul spaimelor sale. Căci e clar că omul s-a speriat în închisoare, polii magnetismului său s-au inversat, siguranța a luat locul mîndriei, și e absolut sincer cînd spune că el nici mort nu mai riscă de acum înainte „un euro măcar” pentru Steaua.

În numele familiei stă călare pe conturi ca să nu iasă vreo monedă de capul ei pe trotuarul din fața băncilor. Altădată își ținea banii morman în curte, înveliți în prelată, acum îi are în bănci. „Mă poate obliga cineva?”, repeta el și adevărul e că nimeni nu-l poate obliga să cheltuiască.

Dar nici el nu poate obliga suporterii sau societatea, în general, să-l mai ia în serios. Cineva care spune maniacal „Asta e echipa mea, fac ce vreau cu ea” nu e doar enervant, ci și incorect.

În ciuda a ceea ce țipă nu doar Becali, ci și mulți alți patroni din România, în acceptarea oarbă a mulțimilor, un patron nu face ce vrea cu proprietatea sa! Da, sună ciudat, însă demonstrația este următoarea. Ca de obicei, avem nevoie de un pic de distanță ca să înțelegem.

Peter Georgescu este unul dintre românii care au ocupat cele mai înalte funcții în comunicarea globală. El a fost CEO al WPP, unul dintre liderii grupurilor internaționale din publicitate. Vreme de 50 de ani, ca absolvent de Princeton și Stanford, Georgescu a muncit în marketing, publicitate și relații publice.

Recent, Georgescu a scris o opinie în The New York Times care începe așa: „Sînt speriat!”. Ziarul Financiar are meritul de a fi semnalat textul. În esență, Georgescu susține că pericolul pentru capitalism vine din faptul că a uitat cîteva din regulile sale de bază. Una e aceea că angajații sînt și ei proprietari cu drepturi ai companiei unde lucrează. Inegalitatea unei relații ucide în timp tot.

Punctul de vedere al lui Georgescu a stîrnit un asemenea interes încît ziarul i-a solicitat o sesiune de întrebări și răspunsuri cu cititorii. În discuția aceasta, românul a detaliat: „Proprietarul are drepturi, dar nu are dreptul legitim de a maximiza rezultatul pe termen scurt”.

De ce? „Pentru că acţionarii nu sînt proprietarii companiei în sensul legal sau moral”.  Cum nu e acționarul proprietar în sens legal? „În sens legal, compania deţine propriile active”.

Georgescu a rostit un adevăr uitat. O companie, că e club de fotbal sau fabrică de bere, are propriile interese, care uneori nu se suprapun cu cele ale proprietarului. De pildă, acționarii n-ar dori să existe sindicat. Dar interesul companiei e ca forțele să se manifeste echilibrat în procesul economic, interesul e ca angajații să fie mulțumiți și bine plătiți.

Cu cît ai acces la asemenea idei, realizezi în ce mare minciună trăim noi în România. Și în ce minciună trăiește Steaua.

Dacă cineva deține o companie, el intră într-un joc economic și se obligă să respecte niște reguli. Nu-și poate cumpăra pe firmă un elicopter pe care să-l folosească pentru uz propriu. Ar fi o fraudă. Pentru că și-ar fura propria companie, se poate așa ceva și se pedepsește.

Logica e simplă și așa s-a clădit capitalismul. Nu-ți convin regulile, ține-ți banii sub prelată în curte! Ține-i acolo și nu intra, ca acționar al unui club de fotbal, într-un joc sportiv și comercial, pe care tu ai chef să-l joci cum vrei, nu după principiile agreate de noi toți.

Așa a făcut Becali și cînd l-a pus pe Rădoi antrenor fără licență. E ca și cum ai trimite pe stradă, care e publică, nu e a ta!, șoferi fără carnet pentru că așa vrei tu. Face ăla un accident, moare un jucător la antrenament, cum răspunzi tu uman și legal pentru că cineva fără calificare a condus un colectiv cu risc important?!

Să admitem că nu tot ce a făcut Becali la Steaua a fost strîmb. Dimpotrivă, sînt domenii în care el a procedat corect și alții, incorect.

Steaua nu și-a fraudat intern interesele prin transferuri precum cele condamnate în instanță. Steaua și-a plătit transparent jucătorii, cel puțin în ultimii ani, prin contracte care au purtat onest netul și brutul, fără ca echipa să rămînă datoare la Fisc.

Steaua lui Becali nu a intrat în meandrele unor insolvențe care, de multe ori, se numesc țepe date partenerilor, angajaților și statului.

Steaua nu a primit finanțări de la consiliile locale, ministere sau primării, pentru care alți edili sau șefi de echipe dau acum cu subsemnatul.

În aceste cazuri, nu sînt nici puține și nici lejere, căci toate costă, Becali a fost corect. Iar Steaua a evoluat uneori cu handicap, în fața unor competitori care au avut un avantaj venit din bani publici sau din impozite neplătite.

Dar cînd privește Steaua ca pe brelocul său, Becali e depășit de sensul lumii în care mai trăim și noi, nu numai el.

Faptul că Rădoi a demisionat nu e decît începutul sfîrșitului pentru stăpînul Gigi și pentru gogoșile sale. Revenirea e parte a circului și îl ține captiv. Nu ajută pe nimeni.

Gata cu boierul și vechilii, gata cu slugile, obedienții, curtenii, puiuții, argații și cum mai crede el că merg lucrurile! Presiunea asupra lui Becali dă semne că se extinde atît de mult, răbdarea oamenilor și a angajaților e atît de măcinată că nimeni nu-i mai suportă gîndirea preistorică.

E acționar, dar nu e rege, nu e stăpîn, nu e mahăr, nu e unicul proprietar, vorba șefului de la WPP, nici legal, nici moral.

Protecția proprietății sale înseamnă că generalul Gabi Oprea nu-i poate fura clubul în numele Interesului Național, dar nu că el însuși ar putea să-și sugrume echipa dintr-o criză de amoc personal.