E timpul să se audă Rădoi

Steaua s-a redresat de la 0-2, a pierdut apoi cu 3-2, s-a calificat, dar testul adevărat începe peste o săptămînă

miercuri, 22 iulie 2015, 11:25

Becali i-a dat lui Rădoi mai multă încredere decît lui însuși. E genul de afirmație-paradox teribilistă, dar are acoperire. Altfel zis, nici patronul n-a crezut atît de mult în Rădoi pe cît i-a arătat-o antrenorului.

Steaua a fost prima bancă pe care s-a așezat Mirel în costum și a fost o bancă fidelă. L-a lăsat să schimbe sistemul de premiere în favoarea jucătorilor, l-a susținut să dea de pămînt cu Tamaș și nimic nu anunța prima repriză de azi.

Una e să spui ”Trencin e o echipă periculoasă”, citat din Rădoi, și alta e să transformi avertismentul în soluție tactică la îndemîna propriilor jucători.

Atît de vraiște a fost în apărarea Stelei încît, la primul gol, slovacii aveau doi jucători în poziție de gol. La al doilea, oaspeții au marcat tot din semicerc!

La pauză rezultatul era ascuțit ca secera lunii.

Dar au venit șutul din vole a lui Muniru (56) și, imediat, golul din penalty a lui Tade (58), două lovituri care au anulat munca slovacilor. Apropo de penalty, cu o expresie din tradiția echivocă a presei, nu se supăra nimeni dacă nu era acordat. Așa a apreciat arbitrul polonezul și ne-a fost de folos.

La 2-2, ambele echipe au ieșit la luptă, ca doi boxeri filipinezi la trialul strădaniei. Cam acesta e nivelul turului 2 preliminar al Ligii Campionilor. Va fi nevoie ca Steaua să-și crească constanța și împlinirile în joc în fața celor de la Partizan.

Așa cum arată acum, orice se poate întîmpla. Îi lipsește forța fizică, parcă a luat-o Reghe cu el în cele două valize pe care le poți căra la bord la business class. Iar dacă Papp mai greșește nu de trei ori într-o repriză, ci o singură dată, calificarea în grupele Ligii rămîne o himeră.

La 3-2 pentru oaspeți, echipa a tremurat cumplit. Prea multe incertitudini în joc!

Un lucru e clar: Rădoi are de partea sa sprijinul lojei și al vestiarului. E timpul să vorbească el și tribuna. Altădată făceau un cuplu legendar.

Comentarii (37)Adaugă comentariu

neamtzu  •  22 iulie 2015, 23:37

CINEEE sa vorbeasca???? Damn amateurs….dar mai sunt 4 meciuri…si cine stie…poate ajungem in grupe……..

biro  •  22 iulie 2015, 23:37

pacat… daca se califica in cl si joaca asa degeaba

Steff  •  22 iulie 2015, 23:42

Asemenea umilința nu am mai trăit ca suporter stelist. Nici măcar cu ludogoret. Orice alte comentarii sunt de prisos.

lord belial  •  22 iulie 2015, 23:45

daca reghe avea echipa asta, jar mancau polonezii astia. sau slovaci, ce sunt ei.
steaua a facut transferuri bune – hamroun, tade, munir, adica fix baietii care, impreuna cu adi popa, au jucat astazi la steaua. mai putin convingator pana acum e guillerme. si antrenorul.

n-am vazut un plan de batalie azi pe teren. doar o echipa nelegata, buimaca, neincrezatoare, total diferita de meciul din campionat. fara defensiva, cu un mijloc usor de penetrat ca cerneala creta, etc era vreo tactica in jocul stelei azi?

probabil radoi e un bun lider de vestiar, dar antrenor, nu stiu ce sa zic.
ps: chipciu < hamroun

Stefan  •  22 iulie 2015, 23:48

Welcome back, Tolo!

rim  •  22 iulie 2015, 23:48

un comentariu exact, precis ca scalpelul ghidat de o mana rutinata, la cald. exact ce e de asteptat din partea lui catalin tolontan. singura satisfactie in seara asta. plus sperla lui mironica, la pro tv: o calificare rusinoasa, dar sanatoasa 🙂 o recunoaste unul cu vechimea de 57 ani in meseria de suporter

ovidiu  •  22 iulie 2015, 23:52

Steaua are slabiciuni mari, poate o minune sa fie sa treaca de Partizan, campionatul nostru nu e un etalon de valoare, dimpotriva, asa ca sa nu ne amagim inutil!

m3sm3r  •  23 iulie 2015, 0:03

phuiii..pe cat de bine am jucat la Tg Jiu pe atat de prost am jucat azi…!…e timpul sa se auda Mirel…Dica…Manache…doar sa se auda cineva…tractic…!!!!!

toni  •  23 iulie 2015, 0:05

E TIMPUL SA PLECE bECALI NU SA VORBEASCA RADOI.

The Punisher  •  23 iulie 2015, 0:10

Unii stiti ceva despre fotbal,altii sunteti „vax”,nici numele jucatorilor nu l stiti,nici ce nationalitate are adversarul,dar voi va dati cu parerea…bai baieti si fete,lipseste coar coordinatorul de joc (playe maker),plus de asta banda stanga nu merge,Chipciu trece printr o pasa foarte slaba si se vede din avion.Tade e un varf bataios,dar nu prea e pus in valoare..el trebuie servit in fata portii.Echipa trebuie sa joace cu mai mult suflet,sa mai lase din arfe,sa nu joace cu frica..tot respectul pt Hamroun,bataios pana la sange,bravo baiete!langa Varela mai trebuie un fundas central puternic,Papp va pierde pozitia cu Alcenat..sa nu vorbim despre portar,este copia lui Tatarusanu.

nefertem  •  23 iulie 2015, 0:15

Sa insisti cu Papp pe dreapta, dupa ce a fost praf in tur, dupa ce vezi in primele 15 minute ca e mort…. sa insisti cu Chipciu, tinandu-l pe banca pe Hamroun (care-a jucat foarte bine de fiecare data cand a intrat)… sa scoti atacantul in superioritate numerica, practic invitandu-i pe aia sa vina peste tine, chiar si in inferioritate… sa insisti cu Breeveld, care e dezastru, sa nu vezi ca-ti trebuie un alt om acolo, ca esti descoperit pe postul ala, ca pierzi mijlocul terenului… Radoi e bun sa se auda in vestiar, spunand cuvinte pe care jucatorii „nu pot sa le reproduca” si mai e bun sa dea amenzi celor prieteni cu sticla. Atat.

dudu  •  23 iulie 2015, 0:20

Timpul sa vorbeasca Radoi a expirat de mult – cam de cand s-a terminat perioada de pregatire si el nu reusise sa aduca niciun jucator de Doamne-ajuta.
In rest, cand a vorbit Radoi, efectele nu s-au lasat asteptate: L-a dat afara pe Tamas, iar din minutul 18 cu Trencin, Steaua juca fara niciun fundas central de meserie pe teren. Ce mai! Pustiul Radoi are tupeu. Nu prea are minte, in schimb…
PS: Cum poate sa fie fidela o banca? Si de cand e Steaua banca? (credeam ca e o echipa de fotbal…)

rakanishu  •  23 iulie 2015, 0:31

Mirele, daca ai sange in instalatie scoate-i pe astia din echipa : 1. Chipciu 2. Papp 3. Breveld

Axa  •  23 iulie 2015, 7:59

Steau lui Radoi e doar o adunatura de jucatori, marea majoritate chiar buni, dar nu si o echipa de liga campionilor. Multi dintre ei sunt veniti „peste noapte” si cred ca nu se recunosc nici pe strada, dar in teren. Asteptam mana unui antrenor care sa faca din ei o echipa pe masura numelui. Meciul de aseara a fost un calvar~

simioanca  •  23 iulie 2015, 9:13

Sa speram ca la meciul cu Partizan sa inceapa cu Hamroun titular,oare nu isi da seama ca e mai bun decat Chipciu?

alex  •  23 iulie 2015, 9:39

e greu sa joci de la inceput cu minue 2-3 jucatori; pai voi scrieti de Papp…ok a jucat prost mai ales cand a fost fundas dreapta, dar a incercat sa alerge, a tras de el la fiecare faza; pana la urma atat a putut; poate asta e valoarea; pe mine cel mai tare m-a deranjat Chipciu care a fost penibil; daca in primele 60 de minute nu s-a vazut, dupa ce steaua a inscris al II-lea gol asta nu a facut altceva decat sa incurce – au fost cateva dueluri umar la umar, la care el intra cu mingea la picior si din care iesea in 4 labe sau ca broasca testoasa cazuta pe spate; a fost ireal cum a jucat in meciul asta; daca langa el il mai pui si pe Breveld sau pe Ghierme, poate si Rapa ajungi sa tremuri in minutul 94

RVC  •  23 iulie 2015, 10:03

Haideți să nu mai dăm în Steaua. De ce? Este simplu:
1. Ludogoret Razgrad a investit vara asta 4 mil. euro în transferuri, și a fost eliminata de Milsami Orhei. Anul trecut a eliminat Steaua, dar totul este o intamplare, pe când Steaua reușește, chinuit sau nu, să treacă mai departe an de an.
2. Șahtior Donețk a investit sute de milioane, și a reușit să treacă poate de două ori de grupele LC (vorbim doar despre LC, deoarece se spune că Steaua nu a bătut pe nimeni, pe bună dreptate, dar trebuie să ai și noroc, vezi grupele Unirii Urziceni, CFR Cluj).
3. Cluburile de top din Turcia, investesc cu tot cu salarii sute de milioane în transferuri, și nu văd nicio performanță notabilă, poate greșesc.
Haideți să nu mai dăm în echipa asta, că așa cum este, reușește ceva neașteptat pentru valoarea campionatului nostru, pentru condițiile din Liga I, pentru tot ce înseamnă fotbalul românesc. Deși o să primesc multe șuturi pe site, credeți-mă că nici mie nu-mi place Steaua actuală, dar uite că face ceva pentru fotbalul ăsta, fotbal care îți propune jucători pe niște sume exorbitante, Anton care a intrat 10 minute în meciul cu FCSB și a căzut în fund la prima fază, marele Alexe, tânăra speranță, care pleacă pe 200.000 euro în Liga II turcă, Mihai Roman mare golgeter, Nistor, Rotariu, Filip, Iancu etc. Totul este o minciună, dar trebuie să ne bucurăm și noi, că mai scoatem capul în Europa. Tot ce am avut de valoare am dat, că așa este firesc, totul este o afacere, așa că trebuie să avem grijă de valorile rămase și să nu mai dăm în ele.
P.S. mai este vreo echipă în afară de FCSB care să fi dat bani pe jucători??? ca să ridicăm pretenții???

Martorul  •  23 iulie 2015, 10:13

Vina este a lui Radoi. Nu are stofa de antrenor! Calca jucatorii pe cap, vrea sa arate cine este seful! Mandrie, incultura, spoiala de staif! Nu are capacitatea de a declansa talentul jucatorilor. Pana la urma, jucatorii se vor sufoca intr-o strategie sportiva superficiala. Un razboi se castiga de generali, nu de plutonieri majori care vor sa arate cine este seful. Nu inseamna ca daca ai bani multi esti si destept. Eronat! Tamas avea dreptata: pentru Radoi jucatorii sunt clonele lui, ceva mai sus decat pentru Becali. Pentru Becali jucatorii sunt utilaje care suporta amortizarea liniara! Becali este cinstit: vrea bani, fotbalul e doar decor. Adio, fotbal, binea ai venit jucator de tinichea!

WTS  •  23 iulie 2015, 11:01

Cine s-a calificat de fapt in urmatoarea runda? #IThoughtSo #Invidiosilor

VULTURUL VIOLA  •  23 iulie 2015, 11:05

E timpul să PLECE Rădoi.
Radoi nu are valoare de Steaua si cred ca experimnetele trebuie sa inceteze la Steaua. Este o perstatie jenanta si o calificare rusinoasa si cred ca nu ai voie sa nu cumperi un fundas valoros si un portar de calitate si sa stai in nita si cojocaru. Becali isi bate joc de staua cu tot felul de experimente in lot si pe banca tehnica. ACEST RADOI M-A FACUT SA IMI FIE RUSINE CA SUNT STELIST PRIN PRESTATIA DE AASEARA SI NU CRED CA ACEST PSEUDO ANTRENOR O SA DUCA STEAUA IN GRUPELE UCL. TANDEMUL RADOI BECALI O SA DISTRUGA STEAUA. CRED CA BECALI ARE CAM MULT TUPEU SA SPUNA CA BAGA ECHIPA IUN INSOLVENTA DUPA CE A MANCAT TOTI BANII PRODUSI DE ACEST CLUB SI NU A INVESTIT MAI NIMIC PENTRU INTRAREA IN UCL.
RUSINE RADOI SI BECALI CARE AU TRANSFORMAT BRANDUL STEAUA IN SERELEUL LOR DE FAMILIE SI ISI BAT JOC DE TOT CE INSEAMNA STEAUA.

Cata  •  23 iulie 2015, 11:21

iar despre mizeria fotbalului autohton amator si minjit pina dincolo de orice asteptari? bleah! ce se joaca in Romania nu e fotbal ci un feld e la gramda fara cap si fara coada. Din e motive: un organism care conduce fotbalul de toata jena incapabil sa organizeze; fotbalisti nepregatiti, inculti, agramati fara capacitate intelectuala, fara viziune, fara capacitatea de a intelege, ciurucuri de pe la altii facuti aici trufandale; antrenori de toata jena fara nicio idee despre fotbalul prezent. wow, dar avem analize de doctori docenti!

MZM  •  23 iulie 2015, 11:31

Problema cea mai importanta la Steaua este ca patronul pare sa fi renuntat la grupele CL, implicit la cca. 20 mil. de euro! Cateva „miscari” probeaza acest abandon: ratarea aducerii lui Teixeira si refuzul de a-l numi antrenor pe Dan Petrescu sau pe Reghe. Cu unul din cei doi la carma echipei, Steaua ar fi aratat infinit mai bine, iar Becali, desi stie acest lucru, l-a preferat pe pe finul Mirel. De ce?! Probabil ca e adevarat zvonul ca „Razboinicul luminii” vrea sa renunte la echipa si acum cauta pretexte.

Sibelius  •  23 iulie 2015, 11:36

@nefertem:
Daca il schimba pe Papp in minutul 15 ce faceam dupa accidentarea lui Varela? Jucam cu Breeveld si Tosca fundasi centrali?
Avem nevoie urgent de minim un fundas central si un mijlocas central care sa puna in valoare jucatorii din atac.

gigi de la scularie  •  23 iulie 2015, 11:37

Aseara ma ras copios.
Minutul 90+3.
Tahar trecut de jumatatea terenului, poarta goala …. sut spre poarta … penibil.
Mingea mai avea putin si iesea in aut.

17 Nentori Tirana  •  23 iulie 2015, 13:21

Radoi a vorbit. A spus: „da nasule.“
Radoi a fost antrenor atunci cind a demisionat Hagi. A spus: „vino repede nasule ca nu intelegem nimic“. Dar „neintelesu“ a trebuit sa termine cu Goian in atac, caci „tiganu“ era in forma de cozonac. Exact ca Varela in atac la Sofia. Foarte ciudat e faptul ca Becali a stiut mereu care sint fotbalistii caci ii transfera in fiecare an la TV si vorbea frumos de ei. Asa s-a intimplat si cu Varela si Sarmantean adusi in ultima secunda la insistenta AMP, o muiere mica cu gura mare care i-a facut echipa sotului. Becali l-a transferat anual la TV pe Sarmantean, dar in acte l-a luat pe Neagu.
Teixeira a fost si el anual transferat dar in acte au aparut misterios zece negri mititei, care ramin 9, 8, …, pina se ajunge la zero zestre pentru printesele lui Becali.
Cine sint aia care aduc mereu alti fotbalisti decit cei pe care ii vede o tara intreaga ?

Radoi a vorbit. A spus: „avem un lot omogen de 25 de fotbalisti“. E omogen, ceva de gen Galati, Medias dar mult sub Botosani, daca ii scoatem pe Varela, Chipciu, Popa si poate Stanciu si Iancu. E lotul, platit generos, care refuza sa bata pe cineva si oferea goluri pe tava, lotul din care au plecat 5 titulari: Arla, Lato, Prepe, Tase, Ruse si au fost dat afara Tamas, Tucudean si Luchin, care n-au jucat rau si aveau macar experienta internationala. Luchin a jucat mereu bine iar lipsa lui Tamas s-a vazut ieri. Chiar Tucudean e fotbalist in comparatie cu Tade, Tade care ar putea juca la fel de bine si cu mingea ovala. A scapat Radoi si de fotbalistul Valceanu, ca sa-i poata plati pe Gradinaru si inca doi brasoveni firavi. Eu stiam ca la Avicola se cresc pui ca sa-i vinzi, acolo trebuie sa ai un lot omogen de gaini. Pacat ca Becali a renuntat la Avicola, acum ca Radoi e liber, avea si un sef de ferma.

Antrenorii adevarati vad ca jocul se rupe la mijloc iar lateralii sint lenti si ataca decisiv, in plus nu aduc nimic in atac, ca lipseste un portar si un Szukala, Gardos, chiar un Geraldo… Daca Radoi crede ca Muniru, Breveld, Neagu, Filip sint solutii la Steaua inseamna ca putea ramine linistit printre camile. Poate Tamas ori Chipciu, care numai portar n-a jucat, sa fi fost solutii pentru cele mai importante doua posturi intr-un sistem 4-2-3-1. Acel „2“ care nu lasa atacantii sa intre direct in lupta cu „4“ si care asigura tranzitia spre „3“ este ocupat, oricit de blinzi am fi, de doua gaini luate omogen dintr-un CAP. „1“ joaca la fel de bine cu mingea ovala, iar in „3“ lipseste de mult un geniu cu experienta. Sarmantean, oricit de fracturat era el la cap, avea totusi doua picioare geniale. Aducea si spectatori. Picioare cum au de zeci de ani Teixeira, Budescu, Bawab si toti cei care n-au ajuns decit la TV Steaua. „Da-slugile“ se gainaresc pentru 100 de mii, cum a fost si inainte de Sofia, cu Moti portar, cum au pierdut 20 de milioane pentru ca s-au gainarit.
S-a prezintat Steaua la un joc pentru 20 de milioane cu antrenor incepataor, fara rezerve, fara medic si preparator, cu Tase, Lato si Sarmaua in pioneze, cu un ratangiu notoriu ca virf.

Desteptarea !!! A persevera in greseli e diabolic. Domnul a dat campionatul. UEFA ne da trei adversari modesti pentru a cistiga de data asta 30 de milioane. Tot Domnul a facut ca sa trecem de primul adversar. Cit mai poate face oare ? Becali trebuie sa-si fi fracturat genunchiul caci ce face nu are logica. Plateste peste jumate de echipa pentru nimic. Isi da seama ca-si bat joc de el toti politicienii, jurnalistii, ca sa nu mai vorbin de administratorul Cioroi care plesneste de sanatate in uniforma de colonel, dar le face pe plac. Isi da seama ca i-a dat lui Burleanu 14 stelisti care au jucat in ultimele doua meciuri cistigate, care au dus Romania in prima urna valorica, isi da seama ca Burleanu isi bate joc de el cind il lasa sa se antreneze pe baza statului pentru un mizilic de 800 de mii, dar nu ii da in bot, ii face si lui placerea, ca si lui Mironica, Bulica care la 2-3 era deja in delir, caci altfel nici baut nu putea anunta esecul istoric al Stelei. E de clasa a doua, care ii lipeste si lui Radoi. Domnul a dat doua in tur si afacut sa luam zero. Trei minus doi fac doar unu. Becali a dat un milion pe transferuri si mai plateste pe an doua pentru salariul unor gaini. Cu banii astia puteau fi luati Budescu, Teixeira, Amorim, Anton, Vatajelu, Bumba, … un portar cu experienta. Daca ratai cele 30 de milioane ii puteai vinde pe 30 August in Voluntari lu Olguta, minca-v-ar cu ce ganditi, la arabi, la chinezi.
Asa, daca ratati calificarea, sa vad eu cine va cumpara gainile cu care jucati.

george  •  23 iulie 2015, 14:44

alt aspect: stelistii mai tb sa lucreze la conditia fizica . in repriza II , Chipciu nu mai avea deloc vlaga. pierdea toate mingile.

LEFTER POPESCU  •  23 iulie 2015, 14:57

Domnule Tolontan,
.
fcsb-ul a jucat prost, pe alocuri chiar foarte prost, precum a facut-o in ultimele meciuri oficiale dar si in ” amicale” .
Trecin , cu o echipa de juniori, s-a dovedit cu mult mai puternica ,de aceea si-a permis sa faca instructie cu echipa becalului . Dvs. pomeniti de cadoul primit din partea arbitrului prin dictarea loviturii de la 11 m. Acesta a mai facut doua cadouri FCSB-ului :
1- prin eliminarea nr. 3 care inainte de a faulta el , cu 3-4 secunde inainte fusese el cel faultat si trantit la pamant insa arbitrul a mers pe burta.
2 – prin neliminarea lui Chipciu pentru cele de-ai doilea fault de galben (cu mult mai dur ca al treiarului de la oaspeti dar si aici a mers pe blat.
.
Insa diferenta si evident calificarea a fost facuta cadou de golul marcat dintr-un offside de peste 1,5 m marcat de fcsbisti in meciul tur . Sa nu uitati asta . O spun pentru ca niciun post tv sau vreun ziar nu pomeneste de acea uriasa frauda .

Aceasta echipa nascuta in zodia rosie a istoriei ,pe langa ajutorul arbitrilor, are si un noroc chior . Chiar si in „10” , Trecin PUTEA MARCA SI GOLUL PATRU daca ar fi avut macar 5% din norocul proverbial al favoritei dvs.

Apropo : ce puteti spune despre forta , viteza, tehnica si agresivitatea tinerilor jucatori de la Trecin ?

.
Cat despre Ratzoi , inca nu va grabiti . Pare ca nu are in cap nicio idee de joc (de altfel nu a avut de la cine invata tinand cont pe la ce echipe a jucat si ce antrenori a avut – dar ma intreb : are capacitatea de a acumula si invata ceva de acum inainte sau NASUL l-a tranformat intr-un INTERPUS ca sa folosesc un terment juridic la moda ?) Am inteles ca FINUL nu are MINIMA scoala de antrenori si nu ma refer la licenta PRO.
Iar o incalcare de regulament , precum si cu transferul jucatorilor care joaca in acelasi tur de campionat la doua echipe . Marius Nicolae de la Dinamo ,acum vreo 3-4 ani, pentru ca a jucat „supercupa” nu s-a mai putut transfera la Sporting Lisabona .
Chiar daca in regulament se stipuleaza ca un jucator poate evolua in acelasi sezon la doua echipe dar din ligi diferite si nu din aceeasi liga, pentru FCSB , LIGA si Federatia calca totul in picioare – Regulamente si Statute.
.
ps- Eu il astept pe RATZOI sa spuna, ca altii, ca echipa merge prost pentru ca nu-l mai are alaturi MIMI STOICA – cel care era „PLIANTUL” in traducerea sa – dintre patron si echipa.

Agamitza  •  23 iulie 2015, 15:22

Am fost stelist dar de cind a venit Radoi sint spectator neutru. In momentul in care in superioritate numerica a schimbat un atacat cu un mijlocas defensiv a demonstrat ca nu e antrenor, ca e incompetent si ca sapte ani a fost rupt de fotbal.

Caracalla  •  23 iulie 2015, 16:36

Astia sunt jucatorii de Champions League adusi de ,,stapan”….care nu are cum sa priceapa ca degeaba cumperi 10 lautari ieftini in loc de 3-4 muzicieni adevarati si ii pui sa cante partituri de opera….ei tot muzica de pahar iti vor canta. Asa si cu gloabele cumparate de la toate retrogradatele, nu devin Messi peste noapte doar pt ca joaca la Steaua. Iar Radoi a fost adus pt ca patronul il considera usor de manipulat, nu o sa vedem atitudine din partea lui…nici nu trebuia sa accepte postul avand in vedere lipsa toatala de experienta.

Lucian  •  23 iulie 2015, 17:02

Daca nu intra in UCL anul asta sau anul viitor echipa se duce de rapa. Becali nu a mai investit un euro in ea de mult timp. Dar vad ca majoritatea stelistilor sunt multumiti sa se scalde in mediocritatea asta.
Se va termina curand perioada asta neagra. Sper ca cei care o sa vina sa fie stelisti si nu vanatori de profit.

ghita  •  23 iulie 2015, 18:16

Forta fizica care spui ca lipseste a disparut odata cu sticlutele cu ,,vitamine”” despre care nimeni nu s-a interesat acum catva timp

Jurnalul unui ziarist fără jurnal – 23.07.2015  •  23 iulie 2015, 18:24

[…] Cătălin Tolontan, cel mai valoros jurnalist român, a revenit din concediu și scrie despre meciul Stelei. Prompt, exhaustiv și cu tâlc. https://www.tolo.ro/2015/07/22/e-timpul-sa-se-auda-radoi/ […]

antimafia  •  23 iulie 2015, 19:01

Becali dixit „Daca nu ne calificam o bagam (pe Steaua n.a.) in insolventa”… De unde rezulta ca Becali este in continuare preocupat de savarsirea de infractiuni. Intrarea in insolventa este un fapt care se poate petrece in mod obiectiv, insa sa spui ca o s-o bagi in insolventa … Bagatul asta in insolventa, n-ar fi prima data in Liga I, este o infractiune desigur. Si, a propos, cunoasteti alt evazionist mai notoriu decat Duckadam?

iulius caesar  •  24 iulie 2015, 3:05

Si cine este radoi… n-am auzit de baiatul in cauza!!!

fotbal  •  24 iulie 2015, 5:40

bine ai revenit! 🙂

Mihai S  •  24 iulie 2015, 9:12

http://www.activenews.ro/sport/Pledoarie-pentru-Mirel-Radoi-122201

fumezblanadeoaie  •  24 iulie 2015, 12:50

Il vad pe Olaroiu in stilul de joc al lui rădoi….ce noroc!!!am crezut ca nu voi mai avea niciodată ocazia sa vad un antrenor atat de slab. Lumea chiar nu intelege ca nu chipciu sau bourceanu (sezonul trecut) sunt de vina ptr. Pasa proastă in care se afla. Principalul vinovat este omul care ii asează în teren. Daca sezonul trecut am avut un antrenor slab in persoana lui Gâlcă, care a reusit sa se faca de ras in Europa si l-a facut pe Cosmin Moti erou in Bougaria, anul acesta cred ca vom avea parte de umilinte si mai mari. Becali va mai suge clubul de bani cat se poate…fcsb se va desfiinta….armata o sa vândă sigla si palmaresul si bine ar fi Steaua sa se vândă pe actiuni si toti suporterii care iubesc acest club sa fie actionari.

Comentează